Elementele impozitului

Elementele impozitului

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza rolurile financiar, economic si social urmarite de stat, la introducerea lor este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de contribuabili.

Prin legea de instituire a unui nou impozit trebuie sa se precizeze o serie de elemente: persoanele in sarcina carora cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de asezare si percepere, caile de urmarire in caz de neplata, sanctiunile pentru incalcarea prevederilor legale. Precizarea expresa a acestor elemente este necesara atat pentru contribuabil, pentru a sti cat are de plata si cand trebuie sa plateasca, cat si pentru organele fiscale, care trebuie sa stabileasca, sa perceapa si sa urmareasca incasarea impozitelor.

Rezulta asadar urmatoarele elemente principale ale impozitului: subiectul (platitorul), suportatorul (destinatarul), obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota de impunere, asieta, termenul de plata.

Subiectul impozitului sau platitorul este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. De exemplu, in cazul impozitului pe salarii, subiect al impozitului este orice persoana fizica care realizeaza un venit sub forma de salariu, in cazul impozitului pe profit subiectul (platitorul) este agentul economic etc. In reglementarile fiscale subiectul impozitului mai este numit contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. De regula, persoana care plateste impozitul este aceea care il si suporta. Sunt situatii, insa, cand suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Prin diverse cai si mijloace, intr-o masura mai mica sau mai mare, unele impozite platite de persoane fizice sau juridice sunt in sarcina altor persoane. Se ajunge astfel la fenomenul repercursiunii impozitelor.

Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. In calitate de obiect al impozitului pot aparea, venitul, averea iar uneori si cheltuielile. In cazul impozitelor directe, venitul si averea apar in calitatea de obiect al impunerii. De exemplu, in cazul impozitului pe salariu obiectul impozitului il constituie salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe profit - profitul obtinut de agentul economic, la impozitul pe avere - bunurile mobile si imobile detinute: terenuri, cladiri, mijloace de transport.

La impozitele indirecte, obiectul impunerii il constituie produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat sau lucrarea executata, bunul importat sau exportat, etc.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau din avere. Veniturile ca sursa a impozitului pot imbraca mai multe forme: salariu, profit, dividende, etc. In cazul impozitului pe venit, sursa impozitului coincide in toate cazurile cu obiectul impunerii: salariu, profit, dividende, etc. La impozitele pe avere, de regula, sursa nu coincide cu obiectul impunerii, pentru ca impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai in situatii exceptionale se intampla ca impozitul sa fie platit direct din avere. Averea poate sa apara fie sub forma de capital (in cazul actiunilor emise de societatile de capital) fie sub forma de bunuri (mobile si imobile).

Unitatea de impunere este reprezentata de unitatea de masura in care se exprima obiectul impozabil. La impozitul pe salarii unitatea de impunere este unitatea monetara, la impozitul pe cladiri - metru patrat de suprafata utila, la impozitul pe teren - hectarul.

Cota impozitului sau cota de impunere este reprezentata de impozitul aferent unei unitati de impunere. Cota impozitului poate fi fixa, impozitul aparand ca o marime invariabila, sau procentuala (proportionala, progresiva sau regresiva). Cota de impunere se poate exprima deci in marimi absolute sau in marimi relative.

Prin asieta (modul de asezare a impozitului) se intelege masurile permise de lege care se iau de organele fiscale pentru stabilirea fiecarui subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil si a cuantumului impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data pana la care subiectul impozitului trebuie sa-si achite obligatia fata de bugetul statului. Momentul in care plata unui venit bugetar devine exigibila nu coincide intotdeauna cu cel al nasterii obligatiei platitorului fata de buget.

Obligatia platitorului apare, de regula, in momentul in care el a intrat in posesia obiectului impozabil si numai stingerea obligatiei are loc la termenul de plata. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege atrage dupa sine si obligatia contribuabilului de a plati si majorarile de intarziere. Prin lege sunt prevazute si sanctiuni contraventionale sau penale in caz de neplata a obligatiilor fata de buget, sumele datorate fiind colectate prin executare silita.