Elementele tehnice ale impozitului

Elementele tehnice ale impozitului

Procurarea resurselor financiare la dispozitia statului sub forma impozitelor presupune un ansamblu de elemente si reglementari prin care se creeaza cadrul tehnico-organizatoric si operational pentru instituirea, asezarea si incasarea acestora.

Principalele elemente tehnice folosite in practicarea impozitelor sunt: subiectul; suportatorul; obiectul; sursa; unitatea de impunere; cota impozitului; asieta.

Subiectul reprezinta persoana fizica sau juridica in sarcina careia este stabilita, prin lege, obligatia de plata a impozitului, cel mai adesea aceasta fiind numita si platitor al importului. Tot pentru a-l desemna pe subiect, este utilizat si termenul de contribuabil, semnificand persoana fizica si juridica obligata sa cedeze parti din veniturile sau averile sale sub forma de impozite sau contributii catre autoritatile publice, respectiv stat. Este, insa, posibil ca persoana reprezentand subiectul sau platitorul sa difere de cea aflata in ipostaza de contribuabil si suportator efectiv al impozitului, adica a sarcinii fiscale. Astfel, daca acesta este suportat efectiv din venitul sau averea celui care il plateste, subiectul este si contribuabil si se confunda cu suportatorul sarcinii fiscale. Daca, insa, impozitul platit de o persoana se suporta din venitul /averea altei persoane, atunci subiectul difera de suportator, care devine adevaratul contribuabil.

Suportatorul impozitului este persoana fizica sau juridica aflata in postura de a suporta efectiv impozitul platit, in sensul cedarii unei parti din puterea sa de cumparare, prin efectul de diminuare a venitului sau averii sale (antrenat de plata impozitului). Acesta mai este cunoscut si sub denumirea de destinatar al impozitului, adica cel caruia ii este destinata sarcina fiscala.

Persoana suportatorului poate fi, deci, identica sau nu cu cea a subiectului. In masura in care suportatorul este o alta persoana decat subiectul impozitului, acesta din urma plateste impozitul catre stat, dar transfera sarcina fiscala asupra suportatorului de la care incaseaza suma platita ca impozit. O asemenea situatie este caracteristica impozitelor indirecte pe cheltuieli, de tipul taxelor de consumatie, stabilite ca obligatie de plata in sarcina anumitor persoane, in calitate de subiecti, dar avand destinatari, si deci, suportatori pe consumatorii finali. In acest caz, subiectii incaseaza impozitul de la consumatori, odata cu pretul bunurilor si serviciilor vandute, iar apoi il preleva la dispozitia statului; consumatorii fiind, in fapt, suportatorii sarcinii fiscale.

Obiectul impozitului este cunoscut si sub denumirea de materie impozabila, reprezentand valori sub diferite forme ale veniturilor si averilor sau activitati aducatoare de valori ce intra sub incidenta impozitarii. In sistemele moderne de impunere (impozitare), obiectul impozitului il constituie, mai ales, veniturile realizate sub diverse forme (salarii, profituri, etc.), respectiv averile sub forma bunurilor de orice fel detinute in proprietate sau supuse unor tranzactii, inclusiv activul net al intreprinderilor etc.

In functie de tipul de impozite practicat, obiectele acestora sunt reprezentate prin formele concrete ale veniturilor sau averilor aflate in diferite ipostaze. Intre acestea: la impozitul pe salarii, obiectul il constituie salariile brute; la impozitul pe profit, obiectul este profitul impozabil; la impozitele pe averea detinuta in proprietate, obiectul il constituie cladirile, terenurile, inventarul agricol, industrial etc.; la cele pe consum, ca obiect se considera a fi produsele (industriale, agricole etc.) sau serviciilor destinate consumului etc.

Sursa impozitului desemneaza substanta sau valoarea din care se preia sau se suporta impozitul, presupunand o diminuare a ei. Ea se confunda, adesea, cu obiectul impozitului (materia impozabila), iar formele obisnuite sub care se constituie sunt cele ale veniturilor realizate si, uneori, ale averilor detinute. Alteori, aceasta difera de obiect, cum este cazul la impozitele pe diferite activitati (comerciale, profesii libere) sau pe unele forme ale averii (cladiri etc.), in care sursa este venitul obtinut din acea activitate sau din exploatarea averii.

Unitatea de impunere este concretizata prin unitatea de masura in baza careia se dimensioneaza materia impozabila. Astfel, in cazul impozitelor pe venit, unitatea de impunere se confunda cu unitatea monetara a statului respectiv. In alte cazuri (la terenuri, la cladiri), unitatea de impunere este insasi unitatea de masura in care se exprima obiectul sau materia impozabila, (metri patrati, hectare, tone, capacitatea cilindrica etc).

Cota impozitului, cunoscuta si sub denumirea de cota de impozitare, exprima marimea procentuala a impozitului ce revine pe unitatea de materie impozabila, respectiv suma stabilita ca impozit pe unitatea de masura a obiectului respectiv.

Asieta desemneaza un ansamblu de modalitati si procedee tehnice folosite de organele fiscale la asezarea, calcularea, urmarirea si incasarea impozitelor, respectiv reglementarile prin care se pune in aplicare realizarea impozitului ca venit al statului. Uneori, asieta este definita sau interpretata in sensul de baza de calcul a impozitului, tinzandu-se a fi confundata cu materia impozabila sau obiectul impozitului.

Tot ca termeni tehnici se folosesc si notiunile de impunere, impozitare sau, mai recent, fiscalizare, semnificand un complex de lucrari care incep cu identificarea si evaluarea materiei impozabile (obiectelor impozitului) si se finalizeaza prin stabilirea sumei de plata ca impozit in sarcina subiectilor acestuia.