Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

Rolul finantelor publice in economia de piata

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



Rolul finantelor publice in economia de piata

Repartizarea unei parti importante din P.I.B., prin intermediul finantelor publice, genereaza anumite efecte utile pentru intreaga societate, pentru unele grupuri sociale sau pentru anumite persoane luate in mod individual. Astfel, prin intermediul finantelor se deruleaza actiuni publice care urmaresc, printre altele:



sporirea potentialului economic al tarii;

dezvoltarea economica a unor regiuni ramase in urma;

asigurarea fortei de munca intr-o structura socio-profesionala

corespunzatoare nevoilor economiei nationale;

mentinerea starii de sanatate a populatiei cat mai aproape de

standardele europene;

ridicarea gradului de cultura al tuturor membrilor societatii;

asigurarea conditiilor pentru instaurarea si consolidarea unei

democratii pluripartidiste;

respectarea drepturilor omului si ale minoritatilor nationale;

indeplinirea riguroasa a angajamentelor asumate prin tratate,

acorduri si conventii bi si multilaterale;

participarea tarii la diviziunea internationala a muncii.

De asemenea, impactul finantelor publice asupra economiei se manifesta sub forma redistribuirii veniturilor si averii in randurile populatiei, ca si ale intreprinzatorilor. Prelevarile de impozite si taxe de la persoanele fizice si juridice la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu titlu definitiv si nerambursabil si diferit de la un contribuabil la altul. Prin urmare, impozitele si taxele sunt nu numai mijloace de procurare a resurselor necesare statului, dar si instrumente de redistribuire a veniturilor si averii contribuabililor.

Redistribuirea realizata cu ajutorul impozitelor si taxelor este urmata de o a doua redistribuire, infaptuita pe calea alocatiilor bugetare, subventiilor si a transferurilor de resurse de la fondurile publice la diversi beneficiari, in scopul sprijinirii, cu prioritate, a celor lipsiti de posibilitati materiale sau cu un potential economic redus.

Autoritatile publice folosesc instrumentele financiare si pentru a influenta procesele economice in scopul inlaturarii dezechilibrelor economice. Astfel, in ipostaza de boom, a ciclului economic, se adopta masuri pentru temperarea cresterii economice, iar in cea de recesiune economica se acorda facilitati fiscale pentru asigurarea relansarii economice.

De asemenea, in scopul orientarii dezvoltarii economico-sociale in directia dorita de organele de decizie politica, au fost create institutii si instrumente financiare, au fost adoptate reglementari si normative financiare, au fost elaborate tehnici si metode financiare de lucru care au fost incorporate in mecanismul de conducere a economiei. Mai ales dupa marea criza economica mondiala din perioada 1929-1933, impozitele, taxele, imprumuturile publice, alocatiile, subventiile si transferurile bugetare au devenit instrumente de interventie a statului in economie, alaturi de preturi si tarife, credit si dobanzi si alte categorii specifice economiei de piata.

Efectele utile ale actiunilor sociale, economice si de alta natura, finantate din fondurile publice, nu sunt direct proportionale cu efortul cerut de acestea. Chiar mai mult, greselile comise de autoritatile publice, insarcinate sa stabileasca prioritatile si optiunile in satisfacerea nevoilor sociale pot provoca efecte adverse, ca limitarea progresului social-economic din cauza orientarii lor spre actiuni ineficiente sau neconforme cu nevoile reale ale tarii, in perioada considerata. De aceea perfectionarea deciziilor financiare ale autoritatilor publice constituie o preocupare de cea mai mare actualitate si importanta in toate tarile.

Amploarea rolului regulator al autoritatilor publice in economie difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Interventia autoritatilor publice pentru corectarea unor fenomene economice este contestata de catre unii economisti pe motiv ca economia de piata se poate autoregla, in timp ce altii o considera inevitabila si binevenita.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2516
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved