Functiile si rolul finantelor publice

Functiile si rolul finantelor publice

Necesitatea existentei finantelor publice are un caracter obiectiv. Altfel spus, finantele publice exista pentru a servi la realizarea unor obiective precis determinate, la indeplinirea anumitor sarcini care nu ar putea fi infaptuite pe alta cale sau cu alte mijloace.

Finantele publice isi indeplinesc misiunea lor sociala prin functiile pe care le exercita si anume:

- functia de repartitie;

- functia de control.

Exercitarea celor doua functii reprezinta o necesitate obiectiva, fapt care rezulta din doua imprejurari:

- in primul rand, pentru a-si exercita si indeplini functiile si sarcinile ce-i revin, statul are nevoie de o serie de fonduri banesti, care se constituie in procesul repartitiei produsului intern brut, prin intermediul relatiilor financiare in mod deosebit;

- in al doilea rand, este necesara exercitarea unui control riguros asupra modului de desfasurare a activitatii economico-sociale, prin insasi derularea relatiilor financiare pentru obtinerea unor efecte economico-sociale utile de pe urma eforturilor societatii.

Intre cele doua functii exista o legatura stransa, interdependenta, o interactiune continua in sensul ca prima functie creeaza un camp larg de actiune celei de-a doua functii si invers.

Functia de repartitie are un caracter obiectiv si se manifesta in doua faze distincte, dar strans legate intre ele:

a) mobilizarea resurselor si constituirea fondurilor banesti la dispozitia statului;

b) distribuirea sau repartizarea fondurilor pe destinatii.

Mobilizarea resurselor si constituirea fondurilor banesti precede procesul redistribuirii si folosirii lor si conditioneaza amploarea acestora. La constituirea fondurilor financiare publice participa:

- regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat;

- societatile comerciale cu capital privat si mixt;

- organizatiile cooperatiste si asociatiile cu scop lucrativ;

- institutiile publice si unitatile din subordinea acestora;

- persoanele fizice si juridice rezidente in strainatate;

- populatie, etc.

Este de subliniat faptul ca fondurile financiare publice sunt alimentate, de regula, cu resurse care isi au izvorul in produsul intern brut si numai intr-o mica masura in avutia nationala si in transferuri din strainatate. In totalul resurselor financiare publice o pondere hotaratoare o au cele mobilizate cu titlu definitiv si fara contraprestatie.

In procesul mobilizarii resurselor la fondurile financiare publice, finantele imbraca urmatoarele forme concrete: impozite, taxe, contributii pentru asigurarile sociale, amenzi, penalitati, varsaminte din veniturile institutiilor publice, redevente si chirii din concesiuni si inchirieri de terenuri si alte bunuri ale statului, venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat si a bunurilor fara stapan, imprumuturi de stat primite de la persoane juridice si fizice, rambursari ale imprumuturilor de stat acordate, dobanzi aferente imprumuturilor acordate, donatii, ajutoare, alte venituri, etc.

Marimea fondurilor publice este influentata de:[1]

- volumul P.I.B.;

- rata formarii brute de capital;

- rata consumului;

- regimul amortizarii mijloacelor fixe etc.

Provenienta fondurilor publice se modifica in functie de:

- politica promovata de stat;

- gradul de dezvoltare a sectoarelor sociale;

- raportul dintre resursele interioare si cele atrase din afara.

Fondurile de resurse financiare publice constituite la nivelul statului sunt distribuite fie pe beneficiari (persoane fizice si juridice), fie pe domenii de activitate (invatamant, sanatate, etc.)

Distribuirea (repartizarea) fondurilor financiare cade in sarcina autoritatilor publice competente si se face in functie de resursele financiare disponibile si de cererea de resurse financiare, stabilindu-se optiunile pe baza unor criterii determinate de organele autorizate.

Distribuirea reprezinta practic operatiunea de stabilire a optiunilor bugetare pentru actiuni social-culturale, actiuni economice, intretinerea organelor statului, ordinea interna si apararea nationala etc.

In procesul distribuirii resurselor financiare publice, fluxurile financiare imbraca forma cheltuielilor pentru plata salariilor si a altor drepturi de personal in sectorul public, procurari de materiale si plata serviciilor achizitionate, subventii acordate unor agenti economici, investitii si rezerve materiale nationale etc. Prin intermediul cheltuielilor publice are loc completarea resurselor financiare ale agentilor economici, institutiilor publice si persoanelor fizice, resurse care sunt folosite pentru dezvoltare sau consum.

In urma procesului de distribuire si redistribuire a produsului intern brut au loc mutatii importante intre sferele de activitate, ramurile si subramurile economice, sectoarele sociale, zonele geografice si membrii societatii, deoarece persoanele fizice si/sau juridice care beneficiaza direct sau indirect de pe urma cheltuielilor publice nu sunt intotdeauna aceleasi cu persoanele care au participat la constituirea fondurilor financiare publice.

In tarile dezvoltate cu economie de piata, redistribuirea fondurilor publice se face cu prioritate pentru actiuni cu caracter social-cultural, apoi pentru cele privind ordinea interna si apararea tarii, iar pentru cheltuielile privind actiunile economice in ultimul rand. In schimb, in tarile cu economie in curs de dezvoltare actiunile cu caracter economic au de regula prioritate.

Prin urmare, importanta functiei de repartitie a finantelor publice trebuie apreciata prin prisma mutatiilor care se produc in economie in urma transferurilor de resurse financiare, a efectelor economice, sociale, demografice, ecologice sau de alta natura generate de acestea. Mutatiile sunt determinate de redistribuirea resurselor financiare pe plan intern in scopul corectarii inegalitatilor existente intre indivizi si asigurarii unor conditii demne de viata pentru toti cetatenii tarii.

Dar, redistribuirea se poate realiza si pe plan extern prin:

- contractarea de imprumuturi externe care, pe de o parte, completeaza resursele financiare ale tarii, iar pe de alta parte, antreneaza cheltuieli cu rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor aferente;

- acordarea de imprumuturi externe care, pe de o parte, antreneaza plati din resursele financiare ale tarii, iar pe de alta parte, genereaza incasari de resurse cu prilejul rambursarii ratelor scadente si platii dobanzilor aferente de catre debitori;

- achitarea cotizatiilor si contributiilor datorate organismelor internationale de catre stat sau alte institutii de drept public;

- primirea sau acordarea, dupa caz, de ajutoare externe de catre stat etc.

Redistribuirea de resurse financiare intre state se efectueaza in baza unor acorduri si conventii bi si/sau multilaterale ori a unor decizii unilaterale, in conditii de rambursabilitate sau cu titlu definitiv, cu sau fara contraprestatie directa.

Se poate concluziona ca: functia de repartitie are caracter obiectiv - fiind determinata de necesitatea indeplinirii de catre stat a functiilor ce-i revin, indiferent de gradul de dezvoltare a tarii respective, de structura de ramura, oranduirea sociala, si caracter subiectiv - determinat de capacitatea factorilor de decizie de a percepe si determina nevoia sociala la un moment dat, de gradul de dezvoltare economica si sociala a tarii, de orientarea fortelor politice care guverneaza la un moment dat.

Functia de control a finantelor publice este indeplinita concomitent cu functia de repartitie, dar are o sfera de manifestare mult mai larga decat aceasta, deoarece vizeaza, pe langa constituirea si repartizarea fondurilor financiare publice, si modul de utilizare a resurselor. Intre cele doua functii ale finantelor publice exista raporturi de interconditionare; functia de repartitie ofera camp de manifestare functiei de control, iar functia de control, la randul sau, genereaza uneori forme concrete de manifestare a functiei de repartitie.

Necesitatea functiei de control a finantelor publice decurge din faptul ca fondurile financiare constituite se afla la dispozitia statului, si acesta este interesat de: asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor generale ale societatii; distribuirea resurselor cu luarea in considerare a prioritatilor stabilite de organele competente; utilizarea resurselor financiare in conditii de maxima eficienta economica, sociala, ecologica etc.

In acelasi timp, prin intermediul fondurilor financiare publice se concentreaza la dispozitia statului si a institutiilor sale o parte insemnata din produsul intern brut, fapt care impune organizarea unui control strict asupra modului de constituire, distribuire si utilizare a fondurilor financiare publice.

Controlul financiar se efectueaza pe toate fazele procesului de reproductie sociala:

- in faza consumului, cand se vizeaza consumul productiv al unitatilor economice si consumul final al institutiilor publice;

- in faza repartitiei, unde se urmareste provenienta si destinatia fondurilor publice;

- in faza productiei de bunuri si servicii realizate in sectorul public, ca fiind cea mai importanta faza a reproductiei care influenteaza toate celelalte faze;

- in faza schimbului unde se verifica viteza de rotatie a marfurilor.

Controlul financiar se exercita de organele Ministerului Finantelor Publice, ale altor institutii financiare care participa la executia de casa a bugetului de stat, de organele specializate ale ministerelor, departamentelor, agentilor economici cu capital de stat si institutiilor publice, etc. Sarcini in domeniul finantelor publice revin si Parlamentului si Guvernului Romaniei, precum si altor organe. De cele mai multe ori, activitatea organelor de control financiar cuprinde si domenii care depasesc sfera relatiilor financiare si chiar pe aceea a relatiilor banesti.

Rolul finantelor publice.

Extensia interventiei statului si a rolului finantelor publice in viata economica si sociala s-a concretizat, pe plan analitic, prin dezvoltarea studiilor relative la principalele aspecte economice si sociale ale cheltuielilor si incasarilor administratiei publice. Prin aceste studii, care constituie economia finantelor publice, unii autori incearca sa justifice, sa explice sau sa constate acelasi principiu sau amploarea acestor interventii.

Indiferent de conceptiile care s-au exprimat, de locul si timpul in care ele s-au manifestat, putem spune ca rolul finantelor publice se manifesta, in principal, in doua directii si anume:

a) in redistribuirea produsului intern brut (P.I.B.);

b) in interventia statului pentru reglarea vietii economico-sociale.

Redistribuirea P.I.B. se concretizeaza in faptul ca statul, pe seama veniturilor sale banesti, sprijina unii agenti economici, creeaza o piata de stat pentru desfacerea produselor agentilor economici, dezvolta forme noi de cooperare cum ar fi societatile mixte cu capital de stat si privat etc. Destinatiile primite de fondurile banesti ale statului faciliteaza influentarea procesului reproductiei sociale.

In ceea ce priveste interventia statului pentru reglarea vietii economico-sociale cu ajutorul unor masuri de natura financiara mentionam ca baza de pornire in sustinerea acestei conceptii a constituit-o teoria keynesista. Dintre instrumentele financiare care pot fi folosite de catre stat in interventia sa in viata social-economica fac parte: cheltuielile publice, impozitele, imprumuturile s.a.

Amploarea interventiei autoritatilor publice in economie difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta, uneori aceasta se extinde, alteori se restrange, dupa caz.

In tarile cu economie de piata apar frecvent disfunctionalitati si dezechilibre cum ar fi: ramanerea in urma a desfacerilor de marfuri in raport cu productia - fapt ce determina o crestere a produselor aflate in stoc, sporirea numarului somerilor, inregistrarea de deficite bugetare, solduri negative ale balantei comerciale, sporirea volumului platilor restante din economie, incetinirea ritmului cresterii economice sau inregistrarea de cresteri negative ale produsului intern brut.

Pentru inlaturarea unor astfel de dezechilibre, autoritatile publice utilizeaza diverse instrumente monetare, valutare, fiscale ori bugetare pentru stabilizarea economiei. Asemenea interventii sunt considerate de unii economisti inevitabile si benefice, iar de catre altii sunt contestate pe motiv ca economia de piata se poate autoregla si ca implicarea statului in viata economica ar fi contraproductiva.