GESTIUNEA FINANCIARA A INTREPRINDERII

GESTIUNEA FINANCIARA A INTREPRINDERII

1. Analiza financiara a intreprinderii. Definire. Importanta. Continut

Analiza financiara are ca obiect evaluarea politicii financiare a intreprinderii intr-o perioada trecuta si facilitarea luarii in cadrul acesteia a unor decizii viitoare,
Ea investigheaza doua domenii importante:
- echilibrul financiar,
- renatibilitatea.
Analiza atenta a contului de rezultate este indispensabila pentru efectuarea analizei financiare.
Astfel, analiza financiara se sprijina pe documentele intreprinderii dar utilizeaza si alte surse de informare.
Pe langa un studiu strict al conturilor si bilantului, analiza financiara urmareste specificul activitatii intreprinderii, calitatea echipei de conducere, motivarea personalului, performantele si tehnologia aplicata.
Rezultatele acestei analize pot fi utilizate fie in interiorul intreprinderii si serveste conducerii acesteia, fie in exteriorul intreprinderii, atunci cand este solicitata de catre partenerii acestuia.
Echilibrul financiar al intreprinderii se apreciaza in cea mai mare parte utilizand datele din bilantul intreprinderii care, spre deosebire de bilantul contabil opereaza cu o concentrare a anumitor conturi.
Prezentarea conturilor de activ si pasiv se face dupa criteriul omogenitatii.
Criteriile de baza utilizate in elaborarea bilantului financiar sunt:
- lichiditatea,
- exigibilitate.
In ceea ce priveste activul bilantului este necesar ca toate elementele inscrise la acest capitol sa reprezinte o valoare reala a activului, procedandu-se la eliminarea nonvalorilor.
In cazul activelor se cuprind imobilizarile necorporale, imobilizarile corporale, imobilizarile financiare, stocurile, creantele de exploatare valorile mobiliare de plasament si disponibilitatile, primele pentru rambursarea obligatiunilor, regularizarile.
In ceea ce priveste pasivul bilantului, analiza financiara se efectueaza asupra unui bilant la care s-a realizat repartizarea veniturilor.
In pasiv intra: capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu si lung, provizioanele pentru riscuri si accidente.
Analiza financiara trebuie sa aprecieze daca gradul lichiditatii activelor intreprinderii este suficient de ridicat pentru a-i permite acesteia sa faca fata in orice moment angajamentelor pe care si le-a asumat, respectiv pentru a-i asigura solvabilitatea.
Echilibrul financiar este apreciat prin confruntarea gradului de lichiditate a activelor cu gradului de exigibilitate a elementelor pasivului.
Pentru realizarea acestei analize pot fi utilizate ca instrumente: fondul de rulment si indicatorii de structura.
Fondul de rulment reprezinta marja de securitate ce masoara echilibrul financiar si se poate aprecia fie ca diferenta intre capitalurile permanente si activul imobilizat, fie ca diferenta intre activul circulant si datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative.
In ceea ce priveste situatia trezoreriei, aceasta reprezinta diferenta intre nivelul totalurilor valorilor din casa si a nivelului contributiilor bancare curente si a soldurilor creditoare ale bancii.
Situatia trezoreriei mai poate fi determinata si ca o diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment.
Dificultatile trezoreriei survin frecvent in cazul in care trezoreria inregistreaza o crestere a activitatii marindu-si vanzarile si sporind nevoia de fond de rulment.
Atragerea unor resurse de lunga durata intr-o asemenea situatie nu se poate realiza imediat.
Cresterea fondului de rulment devine o restrictie pentru dezvoltarea intreprinderi, pentru ca o finantare la nivel inalt si pe termen lung urmeaza unei dezvoltari a intreprinderii.
Utilizarea fondului de rulment a fost si este contestata. Multe intreprinderi folosesc din ce in ce mai mult un credit pe termen scurt ce se reinnoieste continuu si capata caracter permanent.
In aceasta situatie fondul de rulment devine o marja de securitate inutila, iar in perioadele dificile de activitate ale intreprinderii sau ale bancii un asemenea credit poate sa nu mai fie reinnoit creandu-se disfunctionalitati intreprinderii.



2. Nevoile de finantare a intreprinderii

Intrre momentele in care intreprinderea angajeaza cheltuieli de exploatatie si cel in care incaseaza pretul produselor vandute se scurge un interval de timp mai scurt saumai lung.
In aceasta perioada intreprinderea trebuie sa cumpere materiale, servicii, sa plateasca salarii, sa regleze diferite cheltuieli referitoare la fabricatie, la stocare si la distributia produselor, deci trebuie sa avanseze fondurile pe care le va recupera la sfarsitul perioadei.
Nevoile de finantare care rezulta din activitatea normala a intreprinderii se identifica cu activele circulante, cu creantele asupra clientilor, precum si cu incasarea minimala care corespund exploatatiei curente.
Salariile si celelalte cheltuieli sunt incluse in valorile de exploatatie ca si produsele vandute clientilor.
Nevoile de finantare aparute din ciclul de exploatatie sunt acoperite din resursele ciclului de exploatatie, respectiv din creditul furnizorilor. Se poate concluziona ca nevoile de finantare ale ciclului de exploatatie sunt constituite din fondul de rulment net, la care se adauga creditul furnizorilor.
Activitatea unei intreprinderi este rareori uniforma.
In cursul unei perioade de timp nevoile de finantare sunt realocate, fondul de rulment net poate acoperi o parte a nevoilor suplimentare aparute din aceste fluctuatii dar nu poate acoperi totalitatea nevoilor in perioadele de varf deoarece imobilizarea capitalurilor ar fi prea costisitoare.
In majoritatea dar nu poate acoperi totalitatea nevoilor in perioadele de varf deoarece imobilizarea capitalurilor ar fi prea costisitoare.
In majoritatea cazurilor intreprinderea apeleaza la credite bancare pe termen scurt pentru a face fata fluctuatiilor activitatilor lor de unde rezulta ca egalitatea nevoilor de finantare rezultate din cliclul de exploatatie sunt egale cu fondul de rulment + creditul furnizori + credite bancare pe termen scurt.
Intreprinderea are nevoie sa finanteze moderinzarea echipamentelor si tehnologiilor sale, precum si inventiile pe care le impune strategia sa de dezvoltare.
Reinnoirea si modernizarea echipamentelor reprezinta o necesitate care rezulta din uzura suferita de acestea ca urmare a utilizarii lor. Deci este nevoile de finantare este determinata de reinnoirea echipamentului sunt superioare valorii de amortismente anuale dar aparitia unor noi nevoi fac necesare resurse noi.
Nevoile aparute din cresterea intreprinderii antreneaza achizitionarea de bunuri si echipamente noi ce se adauga la cele aflate in functiune. De aceea, daca intreprinderea dorette sa dezvolte noi activitati trebuie sa aiba in vedere investitii noi.
Investitiile de finantat nu au toate un caracter material si astfel se deosebesc achizitionarea de active corporale, necorporale, participatiile la activitatea altor intreprinderi, precum si imprumuturile acordate sau creantele de finantat pentru societatile comerciale.
Acoperirea nevoilor de finantare a activelor fixe se face cu prioritate din resurse permanente. Astfel se deosebesc resursele proprii si alte resurse.
Resursele proprii se refera in primul rand la autofinantarea ce reprezinta partea resurselor adusa de exploatatia intreprinderii si capitalurile aduse de catre proprietarul intreprinderii.
In categoria altor resurse intra:
- resursele imprumutate pe termen mediu si lung prin emisiunea fde obligatiuni sau prin intermediul stabilimentelor financiare de credit,
- resursele aparute din cesionarea imobilizarilor sau din incasarile creantelor pe termen mediu si lung.



3. Nevoile de finantare pe termen scurt ale intreprinderii

Nevoile de finantare apare atat pe linia de exploatare respectiv de productie cat si pe linia unor operatiuni ce nu sunt specifice exploatarii.
Pentru finantarea nevoilor pe termen scurt intreprinderea are la dispozitie mai multe modalitati:
1- mobilizarea creantelor clientilor
In general cea mai mare parte a vanzarilor intre intreprinderi se face pe credit.
Furnizorul cere clientului sa-si recunoasca datoriile cu ajutorul efectelor de comert ce pot servi pentru mobilizarea creantelor prin intermediul sistemului bancar.
2- cambia este un inscris prin care tragatorul da ordin unuia din debitorii sai sa plateasca la o anumita scadenta o suma determinata unei anumite persoane.
3- biletul la ordin este un inscris prin care emitentul se obliga sa plateasca unei persoane numita beneficiar sau la ordinul acesteia o suma de bani la o data scadenta si reprezinta un angajament direct subscris de debitor.
4- scontul comercial este o operatiune bancara care consta in cumpararea de catre o banca comerciala a unor efecte de comert de la beneficiarii lor inainte ca acestea sa ajunga la scadenta.
5- factoring-ul este un sistem prin care o intreprindere isi vinde creantele comerciale sub forma de factrori unui stabiliment financiar care se obliga cu acoperirea lor contra unui comision proportional cu valoarea factorilor.
6- creditul furnizor.
Intreprinderea isi poate finanta cumpararile de bunuri si servicii prin facilitatile de plata pe care i le acorda furnizorii sai.
Creditele bancare pe termen scurt constituie o alta modalitate de finantare a nevoilor intreprinderii pe termen scurt si are doua forme:
- creditele prin casa - situatie in care banca autorizeaza intreprinderea sa preleve din fondul sau sume superioare fata de disponibil;
- linia de credit este modalitatea prin care intreprinderii i se acorda sub forma de credit o anumita suma pentru o perioada data in limitele careia putand face plati.



4. Nevoile de finantare pe termen mediu si lung ale intreprinderii

Pentru a-si spori activitatea intreprinderea are nevoie de investitii. Finantarea cresterii intreprinderii face necesara existenta resurselor permanente iar in acest scop se poate recurge fie la capitaluri proprii, fie la indatorarea intreprinderii.
Indatorarea intreprinderii poate avea loc prin recurgerea la banci, stabilimente financiare specializate sau la imprumutul obligatar.
Bancile acorda credite pe termen mijlociu pentru cumpararea de active fixe, stabilimentele financiare acorda imprumuturi pe termen mediu si lung intreprinderilor care nu se pot adresa pietei financiare.
In practica exista mai multe tipuri de imprumut obligatar:
1. imprumutul obligatar de tip clasic care pot fi considerate din punct de vedere al conditiilor financiare de emisiune al rambursarii, al venitului obligatiunii si al plasamentului;
2. imprumutul obligatar de tip nou care au aparut in tarile occidentale pentru a-i proteja pe cei care economisesc impotriva eroziunii monetare.
In practica exista mai multe tipuri de obligatiuni:
- indexate,
- participative,
- convertibile,
- cu indice variabil.
3. imprumuturile obligatare grupate se bazeaza pe lansarea de imprumuturi obligatare de catre grupuri de intreprinderi din sectorul industrial.
Creditul Baill (lizing)
Este o forma de finantare care se dezvolta tot mai mult. Creditul Baill are la baza un contract pe o durata stabilita in functie de durata de utilizare normala a echipamentelor respective.




4. Factorii care conditioneaza alegerea
mijloacelor de finantare a intreprinderii

Se refera la urmatoarele aspecte:
1. Nevoile de finantare, adica mijloacele ce urmeaza sa fie utilizate sunt in functie de nevoile de finantare ale intreprinderii.
2. Forma juridica a intreprinderii.
3. Marimea intreprinderii.
4. Structura financiara.
5. Costul finantarii.
Principalele reguli ale finantarii activitatii intreprinderii sunt:
- capitaluri permanente trebuie sa acopere cel putin activele fixe;
- fondul de rulment net trebuie sa acopere nivelul de finantare ale ciclului de exploatatie completand creditul furnizor si creditele bancare pe termen scurt;
- capitalurile proprii trebuie sa acopere riscurile la intreprinderi pentru finantarea imobilizarilor deoarece acestea au durate de recuperare diferite si finantarea se face diferit;
- imobilizarile nelegate de o fabricatie precisa si care au o durata lunga de functionare sunt finantate din imprumuturi pe termen lung;
- imobilizarile legate de o fabricatie precisa se finanteaza din credite pe termen mijlociu.
Finantarea exploatatiei se poate efectua:
- diminuand nevoile de fond de rulment sau marind creditul furnizor;
- solicitand creditul bancar pe termen scurt;
- sporind fondul de rulment.
Cresterea interna sau externa a intreprinderii poate avea loc sik prin utilizarea resurselor interne, a beneficiilor realizate si nedistrihbuite.
Autofinantarea presupune prioritatea actiunilor de economisire intr-o intreprindere.
Pentru realizarea autofinantarii se utilizeaza urmatoarele tehnici:
1. retinerea sau pastrarea beneficiilor;
2. o politica de beneficiu care sa permita autofinantarea;
3. utilizarea disponibilitatilor;
4. utilizarea unor resurse provizorii.
Autofinantarea este preferabila pentru intreprinderi. Poate fi impusa de restrictii financiare si in cazul unor investitii riscante fata de care partenerii externi pot fi reticenti.
In perioadele de crestere a preturilor intreprinderea foloseste autofinantarea impotriva deprecierii monedei dar poate conduce la un suprastocaj care depasesc nevoile si posibilitatile intreprinderii si pot deveni periculoase in perioadele de recesiune.
In perioada de stabilitate a preturilor autofinantarea aduce intreprinderii o mai mare stabilitate pe piata financiara. Aceasta reprezinta un avantaj pentru intreprinderile supraindatorate ce isi pot pierde interdependenta financiara.