Institutiile creditului de consum

Institutiile creditului de consum

Oferind avantaje multiple creditorilor, creditul de consum este acordat de institutii financiare diverse, unele aplicand o diversitate extinsa de forme, altele specializandu-se pe diverse forme.

Unele credite de consum apar din imprumuturi acordate consumatorilor de catre institutii financiare, care devin creditori, in alte cazuri creditul apare prin vanzarea bunurilor sau serviciilor, vanzatorul preluand un document ( instrument de plata in rate) semnat de catre cumparator, instrumente transferate adesea firmelor de specialitate in astfel de operatiuni, banci comerciale si institutii de finantare, care asigura decontarea platilor periodice, pe baza unui credit de consum.

1. Bancile comerciale

Bancile comerciale au practicat creditul de consum incepand cu anii `20 ai secolului trecut, in prezent acestea promovand o gama larga de credite de consum.

Creditarea cumpararii de autoturisme reprezinta un segment larg al creditului de consum, realizat pe doua cai:

- creditul indirect, prin cumpararea de hartii de valoare (polite) de la comerciant;

- creditul direct, acordat direct cumparatorului autoturismului.

In prezent, creditul indirect acopera cca 70% din cumpararile pe credit in tarile dezvoltate, desi pana acum 50 de ani imprumuturile directe erau majoritare. Creditul indirect ofera, asa cum am aratat mai sus,  avantaje atat pentru banca, cat si pentru vanzator. Banca obtine o valoare mai mica a autoturismului prin utilizarea politei, decat daca imprumutul este aranjat direct de catre cumparator, riscurile fiind diminuate. Pentru comerciantul de autoturisme vinzarea unei parti substantiale din titluri (polite) catre o banca ii ofera posibilitatea unei finantari mai eficiente si mai promte a clientului, aspect foarte important intr-un mediu concurential.

Ratele dobanzii la creditul auto pot varia intre 5-10%, in functie de marimea creditului, durata acestuia, credibilitatea clientului etc.

Creditele de consum acordate de catre bancile comerciale vizeaza si alte bunuri de consum, procedura de creditare fiind asemanatoare cu aceea de la autoturisme, dimensiunea medie a imprumutului variind in functie de valoarea bunului, pentru imprumuturile de valoare mica ratele dobanzii fiind mai mari.

Expansiunea cartilor de credit (cardurilor) a reprezentat, cum s-a aratat, una din caile cele mai importante de dezvoltare a creditelor de consum.

Derularea creditului prin carduri, in cazul bancii comerciale, este, de regula, urmatoarea:

comerciantul aranjeaza cu banca sa devina membru al programului de carduri bancare, avand clienti care doresc sa utilizeze serviciul de carduri, completand in acest sens o cerere catre banca;

dupa aprobarea cererii, banca trimite comerciantului, care devine client pentru servicii bancare, o carte de credit valabila pentru orice membru, banca trimitand asemenea carduri clientilor sai si altor beneficiari care il aplica sau care accepta riscul unui asemenea credit;

cand un client cumpara un bun comerciantul trimite factura (dovada) vanzarii catre banca, care crediteaza promt contul comerciantului cu suma vanzarii (mai putin plata servicilui de credit prin card, care poate fi de 3-6% din valoarea transferului).

banca trimite lunar clientului-cumparator o situatie cu toate tranzactiile si cu toti comerciantii de la care acesta a cumparat bunuri in luna respectiva.

In general, nu exista o taxa care sa afecteze clientul, daca acesta plateste la timp, de regula intarzierile fiind penalizate cu o taxa de 1-2%.

Introducerea programelor de carduri a fost demarata la mijlocul anilor `60 in S.U.A., pentru-ca Europa sa le aplice in anii `70, in prezent majoritatea bancilor europene participand la unul sau mai multe programe de creditare prin card.

Bancile utilizeaza si imbina mai multe tipuri de carduri: VISA (clasic, de afaceri, cardul electronic ), MasterCard, EuroCard, Maestro, Cirrus etc. Astfel de programe de carduri ofera detinatorului accesul la o serie larga de afaceri care accepta cardul si rezolva problema detailistilor care nu doresc sa se afilieze la un mare numar de programe de carduri separate.

Pentru banci plata prin carduri est o sursa de venituri, fie din disconturile suportate de catre comerciant, fie din dobanda platita cand detinatorul opteaza sa plateasca dupa o perioada mai mare de o luna.

Clientul are avantajul efectuarii cumparaturilor, si astfel a oportunitatii utilizarii creditului in mod regulat, neexistand pentru acesta vreo penalizare in conditiile achitarii la timp. Comerciantul are avantajul utilizarii imediate a monedei generata de vanzarile sale, putand de asemenea beneficia de cumparari din partea clientilor care nu platesc prin numerar.

Unii comercianti nu agreaza aceste programe datorita costurilor ridicate si realizarii unor relatii mai bune cu clientii daca controleaza direct creditul de consum.

2. Organisme de finantare

Aceste institutii au o experienta indelungata in finantarea cumpararii de autoturisme, in prezent fiind a doua componenta in finantarea consumului populatiei, fiind cunoscute sub denumirea de companii (case) de finantare pentru consum, adesea producatorii mari detinand asemenea companii.

Fondurile avansate de asemenea organisme provin din capitalul propriu si din imprumuturi. Companiile mari se imprumuta cu greu de la bancile comerciale si vand un volum insemnat din hartiile comerciale pe piata deschisa. Datorita calitatii excelente a creditelor acordate, aceste organisme se pot imprumuta cu rate de dobanda relativ joase, care cuplate cu ratele percepute la creditele acordate genereaza profituri satisfacatoare, in ciuda costurilor inalte implicate in gestionarea creditelor de consum.

Finantarea consumului se realizeza prin companiile pentru imprumuturi mici, care sunt specializate in acordarea micilor imprumuturi consumatorilor, restituibile in rate periodice. Dezvoltarea unor asemenea organisme este rezultatul eliminarii escrocheriilor cu imprumuturi, scoase in afara legii in tarile dezvoltate prin promovarea unor reglementari care organizeaza creditul de consum si functionarea acestuia,

Aceste organisme sunt limitate fie datorita imprumuturilor pe care le pot acorda, fie ratei dobanzii pe care o pot percepe la aceste imprumuturi.

Cooperativele de credit

Aceste institutii au inregistrat o crestere semnificativa incepand cu anii `50 ai secolului trecut, pana in anul 2003 volumul creditelor acordate de aceste cooperative crescind, pe ansamblul tarilor dezvoltate, de cca 85 de ori, detinand cca 27% din creditele de consum.

Fiind organizatii nonprofit, conduse pe principii mutuale, acestea colecteaza depozite si acorda credite membrilor sai, cu rate ale dobanzii cat mai scazute posibil. Pentru imprumuturile restante cooperativele percep o rata suplimentara a dobanzii, de cca 1%, insa daca profiturile de la sfarsitul anului permit, aceste sume suplimentare sunt rambursate celor imprumutati. Eliminarea imprumuturilor camataresti, cu rate ale dobanzii de 20-40% pe luna, presupune adaptarea imprumuturilor acordate de catre cooperativele de credit, dar si de catre celelalte institutii financiare la cerintele clientului cu privire la valoarea imprumutului, durata, garantii etc., deoarece daca un client este dispus sa plateasca 300% dobanda pentru un imprumut, este greu de obiectat pe baze economice. Obiectiile impotriva imprumuturilor camataresti se refera indeosebi la metodele de colectare, mai degraba decat la termenii imprumutului, insa este evident ca nu pot fi utilizate decat canale legale pentru a colecta imprumuturi ilegale, si astfel apare normala intrebarea daca activitatea de camata este ilegala, deoarece metodele sale de colectere sunt condamnabile sau invers.

Un loc aparte in creditul de consum il detin casele de amanet, care acorda imprumuturi prin gajarea unor obiecte personale, activitatea acestor institutii fiind insa de mica importanta.