Aparitia, expansiunea si diversitatea cardurilor pe plan mondial

Aparitia, expansiunea si diversitatea cardurilor pe plan mondial

Cardurile au aparut pentru prima data in Statele Unite ale Americii. O prima referire la acest nou mijloc de plata fiind facuta in lucrarea aparuta in anul 1880 Looking Backward a scriitorului american Eduard Belany care a anticipat deja ca in anul 2000 banii vor fi inlocuiti cu carti de plata avand o valoare predeterminata ce ar permite titularilor lor sa obtina un credit. S-a convenit ca anul 1914 reprezinta data de nastere a primului card, simbol al unei relatii intre o entitate comerciala si un client.

In acel an, General Petroleum of California ( devenita apoi Mobil Oii) emite o carte de credit pentru functionarii sai si cativa clienti selectionati cu grija. Pe cardul emis, ce se prezinta sub forma unei placute metalice, erau inregistrate informatii referitoare la fiecare client ce dispunea de o linie de credit. Tot atunci, Western Union a inmanat o astfel de placa metalica clientelei sale celei mai fidele, iar in 1915, Campania Telegrafica emite placute destinate sa-i identifice pe principalii sai clienti si sa autentifice telegramele lor.

In anii care au urmat, magazine si companii aeriene si-au lansat propriile lor carti de credit. Acestea, au cunoscut un mare avant in anii '30, cand sistemul federal american tacea imposibila folosirea cecurilor dintr-un stat in altul decat cel de origine al cecului, mai mult, criza economica si perioada imediat urmatoare a razboiului indemna la instaurarea unui sistem de credit usor de pus in functiune. Acest lucru a insemnat o noua era pentru americani. Intr-un context economic redevenit favorabil, a fost deschis un nou drum in anul 1947 de catre Flatbusch National Bank, care si-a lansat propria sa carte de credit, limitata doar la proprii sai clienti. Cartelele pentru tranzactii financiare, conventionale, din plastic, au aparut masiv incepand cu anul 1950. Ele au fost introduse de liniile aeriene,de banci si in turism si se prezentau sub forma unor cartele ce aveau stantate in relief un set de caractere. Utilizarea acestora era posibila cu ajutorul unor imprintere mecanice, zip-zap ce imprimau datele inscrise cu caractere scoase in relief de pe card, pe suportul de hartie.

In ceea ce priveste bancile, Franklin National Bank a lansat in anul 1951 propria sa carte de credit ce permitea comerciantilor sa emita facturi utilizand o procedura de incasare aproape identica cu cea practicata astazi. intre cartelele emise in aceasta perioada, se poate mentiona si cea emisa de Diners Club, destinata calatoriilor si petrecerii timpului liber, iar istoria aparitiei sale merita a fi amintita.

In anul 1951, dupa o copioasa masa de afaceri, un avocat new-yorkez Franck Mc Namara si prietenul sau Ralf Schneider si-au dat seama ca nu au destui bani pentru a achita nota de plata. Aceasta intamplare neplacuta i-a indemnat sa creeze o societate care sa emita si sa gireze o carte de plata destinata efectuarii de plati in restaurantele si hotelurile din New-York si imprejurimi.

In aceasta perioada, in California, M. Bloomingdale ( nepotul fondatorului magazinelor cu acelasi nume ) a avut o idee identica lansand o carte ' dine and sign '. Din unirea eforturilor lui Mc Namara si Bloomingdale s-a nascut cartea Diners Club, prima carte acreditiva din lume de tipul t & e (travel & entretainment ). La inceput, aderentii nu erau dotati cu o carte de plata ci cu un chitantier in care figurau institutiile care acceptau acest mijloc de plata, pe coperta caruia erau mentionate numele si numarul de identificare al purtatorului, informatii pe care comerciantul le nota la momentul platii.

Cartea de plata Diners Club a fost urmata in anul 1958 de cartea American Express ( cartea lider in acest domeniu), iar in anul 1959 de Cartea Alba.

In anul 1953, in jur de 100 de banci, mai ales de dimensiuni mici, au emis carti de credit, convinse fiind ca vor gasi in comisioanele incasate o sursa de profit ce nu trebuie neglijata.

Din cauza volumului insuficient al tranzactiilor multe dintre aceste institutii vor abandona aceasta activitate. O dovada in acest sens fiind bilantul stabilit in anul 1957 cand un numar de 26 de banci americane emiteau carti de credit, ceea ce a facut ca 754 000 de persoane sa fie purtatoare a acestor carti acceptate de aproape 11 000 de comercianti, pentru o cifra de afaceri anuala de 40 milioane dolari.

In ciuda acestor rezultate putin incurajatoare si a pierderilor insemnate generate de costul ridicat al lansarii, doua banci au continuat sa aplice sistemul Chase Manhatan din New York si mai tarziu, in anul 1958, Bank of America in California a lansat Bank Americard -stramosul cartii Visa.

Dezvoltarea internationala a cartii a avut la origine crearea in anul 1974 a unei organizatii internationale Ibanko, care a adoptat in anul 1977 numele de Visa International. In anul 1989, prin regruparea a sapte banci in sanul lui Interbank Card Association, a luat nastere Master Charge, care si-a schimbat denumirea in anul 1983 in Master Card, devenind alaturi de Visa International a doua mare societate de carti bancare din lume.

Foarte rapid retelele de carti de plata: American Express, Diners Club, Master Card, s-au implantat in strainatate inca din anul 1951, cardurile Diners Club fiind acceptate in Mexic si in Marea Britanie.

Anul 1958 marcheaza crearea lui Diners Club in Franta si intrarea in scena pe pamant american a lui American Express, cu un card de plastic destinat petrecerii timpului liber si pentru calatorii. Tot in S.U.A. aproximativ 150 de banci emitente de carduri au inceput sa propuna un serviciu nou oferind detinatorilor de carduri facilitati de creditare a contului pe o perioada determinata si cu o dobanda prestabilita pe baza de contract. Aceste banci au gasit in dobanzile incasate lunar o sursa de venituri care sa restabileasca echilibrul economic al sistemului.

Inca din anul 1967, apare si in Franta Cartea Albastra, un produs exclusiv national si nu creatie realizata sub licenta unui emitent de peste Atlantic. inca de la inceput Cartea Albastra si-a atras ostilitatea comerciantilor din cauza nivelului comisionului prelevat pentru fiecare tranzactie. Din punctul lor de vedere lucrurile erau privite astfel: intrucat consumatorul era primul beneficiar al acestui mijloc de plata, el trebuia sa suporte aceasta cheltuiala.

A urmat apoi o perioada de incertitudine in ceea ce priveste interesul de a promova o carte bancara subrezita ce atragea dupa sine cresterea numarului de fraude, care a fost urmata de consolidarea retelei de carduri prin aparitia primelor distribuitoare automate de numerar-C.D.(Cash Dispencer). Primul a fost instalat la Societe Marseiilaise de Credit si permitea cu ajutorul unui card performant, eliberarea unei sume de 200 FrF, care ulterior era inghitit de catre aparat, recuperat de banca si reexpediat posesorului sau. Aceasta inovatie va fi insotita in anul 1971 de primele initiative ale bancilor de punere in practica a distribuitoarelor automate de bancnote.

Perioada respectiva este marcata si de incheierea marilor acorduri interbancare. Printre acestea amintim constituirea Grupului Cartii Albastre, acordurile Carte Blue/Visa International si Eurocard Mastercard cu Credit Agricole si Credit Mutuel. in noile conditii create plata electronica va cunoaste intre anii 1979-1984 o perioada de veritabil avant, respectiv consacrarea benzii magnetice cu care cardurile Visa sunt prevazute incepand cu anul 1980.

O expansiune aproape exploziva a avut dezvoltarea cardurilor in Franta. Astfel, in anul 1971, aproape 130 de banci franceze au creat grupul Cartea Albastra, destinat favorizarii si dezvoltarii cartii cu acelasi nume.

Cativa ani mai tarziu, in anul 1977, administratia P.T.T. a creat prima sa carte de retragere a numerarului, apoi a aderat la grupul Cartea Albastra intarind pozitia retelei Albastre.

In anul 1978, Creditul Agricole a cumparat societatea Eurocard France si a vandut in anul 1983 jumatate din capitalul sau societatii Creditul Mutual favorizand dezvoltarea celui de-al doilea sistem de plata international Eurocard Mastercard si crearea in Franta a retelei Verzilor[1].

In anul 1984, in Franta a fost inventata 'interbancaritatea' concept concretizat intr-o noua entitate juridica, Grupul Cartilor Bancare format din bancile emitente ale Cartii Albastre si din gruparea Eurocard France. Odata cu aparitia noilor tehnologii, trebuiau luate decizii si facute investitii care nu mai erau la indemana unei singure banci, oricat de puternica ar fi fost.

De asemenea trebuia stabilita o legatura intre un mijloc de plata folosit in mod curent in Franta si asociatiile internationale de carduri si pastrand in acelasi timp controlul operatiunilor interne de catre bancile franceze. Se puneau astfel bazele unui sistem national de plati prin intermediul cardurilor sistem ce urma sa fie gestionat de noul grup. In perioada ce a urmat s-au realizat progrese remarcabile. Astfel, in anul 1985 a fost pusa la dispozitia clientilor o retea densa de automate bancare, iar in anul 1986 ofertele bancilor participante s-au imbogatit cu carduri de o factura superioara-Gold pentru Eurocard si Premier pentru Visa.

In anul 1988 numarul tranzactiilor efectuate cu noile carduri ce purtau logo-ul CB au depasit pragul de un miliard, iar in anul 1991, se inregistrau peste 500 de mii de comercianti afiliati, cifra ce reprezinta aproape 2/3 din numarul total al comerciantilor francezi. In aceeasi perioada isi fac aparitia primele carti de plata private (mono - comert) nascute din necesitatea de a cunoaste mai bine comportamentul clientelei si din dormta de a obtine o eficienta mai mare a vanzarilor prin evitarea costurilor legate de manipularea cecurilor si a numerarului, aceste carduri se afla actual intr-o continua expansiune.

Avand drept obiectiv de a concura bancile, marii emitenti ( lanturile de magazin magazine Auchan, Carrefour, Fnac, Nouvelles Galleries) isi diversifica permanent facilitatile de plata prin cardurile oferite clientilor lor[2].

Pe plan mondial, datele statistice din anul 2003, arata ca Visa International este cel mai mare sistem de plati din lume jucand un rol vital in dezvoltarea si implementarea noilor tehnologii. De acestea beneficiaza peste 20 000 de institutii financiare, precum si detinatorii de carduri asociati ai acestora. Cele 700 de milioane de carduri Visa aflate in uz sunt acceptate de peste 13 milioane comercianti din intreaga lume iar Visa Plus este cea mai mare retea globala de A.T.M.- uri raspandite in cea. 170 de tari.

Visa International a emis Visa Cash - o cartela cu preplata care este o modalitate de plata pentru cumparaturile zilnice de valoare mica. Utilizand cardurile Visa Cash se pot efectua mici cumparaturi cum ar fi : o ceasca de cafea, ziarele, plata telefonului, bilete de cinema sau transport public. Exista doua tipuri de baza de cartele Visa Cash: consumabile si reincarcabile.

Cartelele consumabile sunt incarcate cu o valoare predeterminata, de regula 10$. Cand aceasta valoare este consumata cartela este descarcata si nu se mai poate folosi. Livrarea acestor cartele se face de catre C.M.D.- uri ( Card Dispensing Machines) care accepta o varietate de metode de plata.

Cartelele reincarcabile sunt incarcate cu o valoare predeterminata, cand valoarea a fost consumata cartela poate fi incarcata la terminale specializate in acest tip de operatiune. Valoarea monetara este stocata intr-un microcircuit incastrat in fiecare cartela. Astfel, de fiecare data cand se utilizeaza o cartela Visa Cash pentru a plati ceva, valoarea cumparaturii este automat scazuta din valoarea stocata.

China si Rusia au dezvoltat activitatile lor in domeniul cartilor de plata, semnand acorduri cu principalele retele internationale. Au fost puse in functiune la Moscova in septembrie 1988 primele automate de distribuire a biletelor pentru a permite turistilor purtatori de carduri American Express sa obtina numerar si cecuri de calatorie.

In Germania, in anul 1968, un sistem european de plata prin carduri a vazut lumina zilei: Eurocec-ul. Din initiativa lui Eckart van Honen,cateva personalitati de nationalitati diferite: germanii Ulrich Weiss si Friederich Bosel,belgienii Marie - Anne Raymaekers si Paul De Belfroid, italianul Umberto-Burani, francezii Georges Cauart si Jean Louise Martinolte, austriacul Wilhelm Hirschmann, olandezul Yan Kraa, elvetianul Michael Swift, s-au reunit la 10. 05. 1968 la Frankflirt. Obiectivul lor era de a pune la dispozitia cetatenilor din Europa un mijloc de plata universal oferind un maxim de facilitati si acceptat peste tot, o carte de garantie de cec-uri. Acest sistem s-a deschis in mod progresiv cartii electronice , pentru a oferi servicii de distribuire a biletelor de banca si a permite folosirea terminalelor de plata.

Eurocec-ul constituie un mijloc de plata cu adevarat european pentru marele public intrucat el poate sa fie redactat in toate monedele europene. Din comunitatea Eurocec unitara fac parte institutiile de credit din urmatoarele tari: A-Austria, AND- Andora, B- Belgia, CH- Elvetia si Liechtenstein, CS- Cehia si Slovacia, CY-Cipru, D- germania, DK- Danemarca, E- Spania, F- Franta, FI- Finlanda, H- Ungaria, I- Italia, IL- Israel, IR- Republica Irlanda, L- Luxemburg, M- Malta, MA- Maroc, N- Norvegia, NL -Olanda, Portugalia, PL- Polonia, S- Suedia, UK- Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, YU- Yugoslavia.

Eurocec- urile sunt vandute de banci clientilor sub forma unor carnete de cec in alb. Beneficiarii le completeaza urmand ca acestea sa fie trase asupra disponibilului din contul lor deschis la banca mentionata pe document. Ele se particularizeaza prin aceea ca banca odata cu eliberarea carnetului de cecuri, ofera clientului sau si o carte de garantie. Aceasta cuprinde o serie de elemente care pe de o parte asigura bancii platitoare incasarea certa a banilor de la banca emitenta, iar pe de alta parte, constituie o protectie suplimentara impotriva furturilor si falsificarilor.

Aceste instrumente de plata nu sunt onorate fara prezentarea de catre beneficiar a cartii de garantie. intre elementele inscrise pe cartea de garantie si Eurocec trebuie sa existe o identitate absoluta, iar semnatura data de beneficiar in fata lucratorului de la ghiseu trebuie sa fie identica cu cele existente pe cartea de garantie si pe documentul de identitate ( pasaport).

Moneda electronica tinde sa devina astazi o realitate in sistemul bancar international. In Franta, prima societate care a emis si a girat acest mijloc de plata este Kleline. Desi serviciile de plata electronica prin Internet au fost lansate de aceasta societate inca din 1997, ea a ramas izolata in acest sens pana de curand. Lucrurile s-au schimbat din septembrie 1999, cand Societatea financiara interbancara pentru portmoneul electronic ( Societe financiere du porte-monnaic electronique interbancaire - SEPMEI ), a preluat controlul asupra emiterii si garantarii monedei electronice in Franta, pentru mai multe sisteme electronice de plata.

Sistemele bazate pe moneda electronica sunt inca putin dezvoltate in Europa. Banca Centrala Europeana ( BCE ) apreciaza acest aspect ca fiind consecinta unei dezvoltari insuficiente a comertului electronic, cat si a lipsei de securitate si a costurilor ridicate. Totusi in sistemele existente sumele derulate in moneda electronica a crescut foarte mult in ultimii ani.

Conform statisticilor publicate de BCE, utilizarea monedei electronice in zona euro a crescut cu 100% in 1998, atingand suma de 120 de milioane euro la 1 ianuarie 1999.

Principalele portmonee electronice exista sub forma cardurilor pre-achitate si sunt operationale in Germania, Belgia si Olanda ( Geldkarte, Proton, Chipper). In Franta, cu exceptia 'portmoneului electronic' emis de firma Kleline, care a cunoscut un succes modest si deci trebuie regandit, se deruleaza, in prezent, inca trei proiecte in domeniul banilor electronici ( Modens, Moneo, Mondex ).