Managementul riscului si securizarea activelor

Managementul riscului si securizarea activelor

Securizarea activelor implica schimbarea traditionala a activelor bilantiere netranzactionate pe piata, precum un imprumut, in titluri comercializabile si deplasarea lor in afara bilantului. Aceasta include securizarea ipotecilor imobiliare si a celor comerciale, a cartilor de credit de primit, imprumuturilor comerciale, acceptelor comerciale si imprumuturilor pe polite de asigurari, primele securizari de active efectuandu-se in SUA in anii `70.

Cand activele unei banci sunt securizate, diferitele functii traditionale de creditare ale bancii sunt separate, rezultand o structura cunoscuta drept ˝cupon transferabil ˝, functiile separate incluzand:

functia de initiere: cel imprumutat este localizat prin marketingul bancii in functie de disponibilitatea imprumutului;

functia de analiza a creditului: este evaluata probabilitatea acordarii imprumutului celui care il solicitanta;

functia de acordare a imprumutului: asigurarea tuturor clauzelor, incluziv a dobanzii;

functia de suport al creditului: evaluarea   fezabilitatii suportului de care dispune clientul pentru a face fata modificarii conditiilor creditului in orice moment al perioadei imprumutului;

functia finantarii : finantarea imprumutului este asigurata prin creatia produselor de deposit care sunt atractive clientilor cu amanuntul (retail) si cu ridicata.

functia serviciala: administrarea si derularea contractului de imprumut;

functia de conservare: imprumutul reprezinta unul din multele imprumuturi detinute in portofoliu.

De exemplu, banca traditionala de retail foloseste fondurile deponentilor din conturile de economii pentru a finanta un portofoliu de ipoteci, iar daca activele ipotecare sunt securizate banca poate realiza numai functia de initiere, de creare. Dupa crearea ipotecilor de catre banca, acestea sunt vandute unui ˝mijlocitor de servicii speciale˝( trust sau corporatie), singurul care poate sa detina acest tip de titluri. Folosind o banca de investitii sau comerciala, trustul vinde titlurile, bazandu-se pe fluxurile de lichiditati comune ale ipotecilor individuale. Aceste titluri se sprijina in mod obisnuit pe o garantie de la o banca sau companie de asigurari, colectarea si distribuirea fluxurilor de lichiditati din imprumuturile ipotecare fundamentale putand fi efectuate de orice tip de banca sau operator nebancar.

Decuplarea functiilor implicate in securizare a alterat semnificativ rolul de intermediar traditional al bancilor, existand cateva ratiuni ale atractivitatii pentru banci a securizarii activelor, printe care pot fi enumerate urmatoarele motive de atractivitate:

decuplarea functiilor creste valoarea adaugata a actionarilor, daca se imbunatateste calitatea procedurile managementului riscurilor; de exemplu, ratele volatile ale dobanzii forteaza bancile sa gestioneze mai eficient riscul de rarta a dobanzii sau riscurile, precum de rata si de credit, pot fi preluate diferentiat de catre operatorii specializati;

securizarea poate imbunatatii managementul riscului de credit, deoarece daca o banmca constata ca imprumuturile sale sunt pre concentrate intr-un sector, ea poate securiza unele din acestea pentru a reduce expunerea;

noile reguli prudentiale au stimulat managerii sa ia in considere securizarea activelor bancii, deoarece aceasta este un mijloc pentru reducerea acestor active, din punct de vedere contabil. Prin deplasarea activelor in afara bilantului, cerintele reglementative ale capitalului, precum norma ratei capitalului pe activele ponderate cu riscul, de 8%, au putut fi mai usor satisfacute, reducind costurile de reglementare.;

in anumite conditii securizarea poate influenta costurile bancii cu fondurile, aceasta depinzand de faptul daca orice beneficiu din securizarea unei clase de active este ajustat de cresterea costurilor de finantare mai mari, datorita reducerii calitatii imprumuturilor care raman in bilant,

Securizarea activelor accentueaza unele riscuri pentru investitori, cel mai notabil fiind riscul platii anticipate, precum si riscul de rata a dobanzii, discordanta scadentelor si riscul de lichiditate, daca piata este subtire.

Trebuie remarcata relatia dintre derivative si securizare. Dupa cum se cunoaste, un derivativ, un produs derivat este un activ sau titlu a carei valoare este in functie de valoarea instrumentului de baza, de care este legat printr-un contract. Securizarea implica adesea introducerea derivativelor, de exemplu imprumuturile sau platile ipotecare acceptate pot fi colaterizate pentru a constitui un instrument de baza unui produs derivat.