Managementul riscurilor bancare

Managementul riscurilor bancare

Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derularii operatiunilor bancare si care provoaca efecte negative asupra activitatilor respective, prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi, afectarea functionalitatii bancii.

Definitia lingvistica considera riscul drept probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect. In acelasi timp, prin expunere la risc intelegem valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta sau pe care le-ar putea suporta institutia financiara in cauza.

Evolutia economiei mondiale la acest sfarsit de mileniu, dar mai ales evolutia actuala a Romaniei obliga la o atenta politica de masurare a riscurilor, pentru a obtine profituri acceptabile in viitor, in conditiile influentei pe care o banca o poate suferi din partea factorilor externi concurentiali.

O strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimizarea producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici; nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase.

Nu in cele din urma, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii, clientii dorind o banca sigura si actionarii la fel.

Exista mai multe clasifica ale riscurilor bancare. Cele mai intalnite categorii de risc sunt urmatoarele:

riscul de creditare; - riscul pierderii de capital sau al insolvabilitatii;

riscul de lichiditate;

riscul ratei dobanzii;

riscul de tara;

riscul de sistem;

riscul imaginii bancii;

riscul concurential;

riscul fenomenului infractional;

riscul tehnologic.

Riscul de credit

Riscul de credit este riscul nerealizarii veniturilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a actiona in termenii si conditiile contractului incheiat cu banca.

"Creditul este bun doar doua zile din viata sa: in ziua in care a fost aprobat si in ziua in care a fost rambursat. In restul timpului creditul este sub supraveghere, caci atunci se manifesta riscul."

David Eyles, Mellon Bank, SUA

O politica de creditare poate fi apreciata ca fiind corecta daca in elaborarea ei s-a acordat prioritate atingerii urmatoarelor obiective:

- selectia unor credite sigure si cu probabilitate maxima de rambursare;

- asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;

- incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pietelor pe care opereaza banca.

Procesul de analiza a calitatii portofoliului de credite constituie o actiune care se repeta, parcurgand mai multe momente, dintre care se detaseaza doua:

momentul ce precede acordarea creditului si care include, in principal, analiza financiara a clientului, respectiv analiza interna, la care se aduc in completare si aspecte nefinanciare;

etapa acordarii si postacordarii creditului, care presupune o atenta supraveghere a clientului beneficiar de imprumut, a modului in care se ramburseaza ratele de credit si dobanzile.

Analiza se concentreaza, in principal, asupra eventualelor modificari ale calitatii portofolilui de credite, fata de momentul acordarii imprumuturilor si conditiile initiale stabilite de banca pentru derularea acestora, datorita unor factori imprevizibili.

Analiza si clasificarea portofoliului se fac avand in vedere si evaluarea performantelor financiare ale imprumutatului, precum si serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacitatii sale de a-si onora datoriile la scadenta.

Agentii economici sunt clasificati in cinci categorii (A, B, C, D, E), in vederea determinarii performantelor lor financiare.

Categoria A - performantele financiare sunt foarte bune si ermit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. Totodata, se prefigureaza si mentinerea in perspectiva a performantelor financiare la nivel ridicat.

Categoria B - performantele finaciare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel in perspectiva mai indelungata.

Categoria C - performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire.

Categoria D - performanta financiara este scazuta si cu o evidenta ciclicitate in intervale scurte de timp.

Categoria E - performantele financiare arata pierderi si exista perspectiva clara ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile.

Aceasta incadrare a agentilor economici se face pe baza analizei financiare, ce permite atribuirea unui punctaj criteriilor cuantificabile care, apoi, se coroboreaza cu rezultatele criteriilor necuantificabile. Serviciul datoriei este apreciat astfel:

bun - in situatiile in care ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu o intarziere maxima de 7 zile;

slab - cand ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de pana la 30 de zile;

necorespunzator - cand ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de peste 30 de zile.

In urma analizei performantei financiare si a serviciului datoriei, creditele sunt clasificate astfel:

standard - acele credite care nu implica deficinte si riscuri, rambursarea lor facandu-se la timpul si termenele prevazute;

in observatie - acele credite acordate unor clienti cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, in anumite perioade de timp, intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente;

substandard - sunt creditele care prezinta deficinte si riscuri care pericliteaza rambursarea datoriei, ele neputand fi recuperate integral in cazul in care deficientele creditului nu sunt corectate pe parcurs;

indoielnice - sunt imprumuturile care nu pot fi rambursate, iar garantiile lor sunt incerte;

perdante - sunt creditele care nu pot fi restituite bancii, ceea ce face ca inregistrrea lor in continuare ca active bancare sa nu fie garantata.

O forma de asigurare impotriva riscului este provizionarea. Sistemul de provizioane este destinat protejarii capitalului bancii, protejarii depozitelor, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini in recuperare.

Bancile constituie provizioane de risc, in conformitate cu normele B.N.R., pentru urmatoarele categorii de credite si dobanzile aferente acestora:

credite "pierderi" - in limita a 100% din soldul acestora;

credite "indoielnice" - in limita a 50% din soldul acestora;

credite "substandard" - in limita a 20% din soldul acestora;

credite "in observatie" - in limita a 5% din soldul acestora.

Pentru creditele "standard" nu se constituie provizioane.

Riscul de insolvabilitate

Riscul global al insolvabilitatii este o functie crescatoare a masei creditelor acordate si a ratei dobanzii in timp ce oferta de credit este o functie descrescatoare a riscului

Deci riscul de insolvabilitate creste pe masura ce dimensiunile creditului cresc. Mai mult, odata cu cresterea volumului creditului cazurile de insolvabilitate cresc in proportie accelerata, expresie a faptului ca majorarea proportiilor creditului aduce in randul debitorilor un numar mult mai mare de persoane, potential insolvabile.

Dimpotriva, restrangerea credtului conduce la scaderea cazurilor de insolvabilitate, intrucat in aceste imprejurari, in primul rand, clientii cu solvabilitate indoielnica sunt exclusi de la creditare.

Cresterea ratei dobanzii conduce la cresterea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor bancii, intrucat, pe de o parte, cresterea obligatiilor debitorilor majoreaza, in general, obligatiile beneficiarilor de credite, iar pe de alta parte ca acestia, clienti apreciati ca riscanti, au un regim de creditare specific cu dobanzi mai ridicate.

Riscul insolvabilitatii majorat determina o oferta de credit mica. Astfel, ancherul va avea el insusi un prag dincolo de care nu va forta acordarea de credite, independent de conditiile de dobanda extrem de favorabile. Deci exista o zona inelastica in relatia oferta de credit - risc de insolvabilitate.

Exista o serie de norme prudentiale pentru prevenirea si evitarea insolvabilitatii:

obligatia unui capital minim;

o anumita rata de acoperire a riscurilor exprimata ca un raport intre fondurile proprii nete si creditele acordate, ponderate dupa gradul lor de risc(8%);

o rata de diviziune a riscurilor care limiteaza, functie de fondurile proprii ale bancii, dimensiunile creditului ce poate fi acordat unui singur client.

De asemenea, se percep si garantii acoperitoare pentru majoritatea creditelor acordate atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice.

Acestea sunt:

garantiile guvernamentale;

garantiile bancare;

ipoteca (de rangul I, rangul II, rangul III, etc.);

garantiile reale mobiliare:

o       bunuri propriu-zise (orice bun mobil corporal; padurea, recolta agricola, mineralele si hidrocarburile ce urmeaza a fi extrase sau care au fost extrase; echipamente, instalatii; nave si aeronave; etc.);

o       drepturi actuale sau viitoare, referitoare la:

solduri creditoare ale conturilor de depozit;

certificate de depozit, conosamente si altele similare;

actiuni si parti sociale din SC si SRL;

drepturi de exploatare a resurselor naturale si operare de servicii publice, in conditiile prevazute de lege;

drepturi de inventii, marci de fabrica si alte drepturi de proprietate intelectuala, industriala sau comerciala;

drepturi din inchirierea sau arendarea unor bunuri imobiliare;

polite de asigurare;

drepturi de creanta;

dreptul, exclusiv sau nu, de a tranzactiona cu bunuri mobile sau de a asigura servicii.

cautiunea (contract accesoriu, unilateral, consensual si cu titlu gratuit);

cesiunea de creanta (conventie scrisa intre banca si imprumutat);

contractul de asigurare pentru neplata ratelor de credit si a dobanzilor aferente (asigurarea de risc financiar);

garantia de firma (cash - flow-ul rezultat la companii multinationale se va derula prin respectiva banca);

planul de afaceri.

Riscul lipsei de lichiditati

Se manifesta atunci cand banca nu dispune de resurse monetare pentru a efectua platile. In general este o problema de costuri, bancile avand posibilitatea sa apeleze la resurse de pe piata interbancara sau la Banca Centrala. Aceste credite sunt conjuncturale.

Exista probabilitatea ca banca sa nu-si poata onora platile fata de clienti ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii.

Plasamentele pe termen lung sunt in general mai mari decat resursele pe termen lung ale bancii, din aceasta cauza bancile confruntandu-se cu doua situatii delicate:

sa nu-si poata onora angajamentele pe termen scurt;

sa aiba resurse cu scadenta mica, in timp ce plasamentele au scadenta mare.

Prima situatie, numita si risc de lichiditate imediata, este determinata de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei.

A doua situatie, numita risc de transformare, impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele:

- resursele si plasamentele trebuie analizate in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica. Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decat depozitele la termen;

- inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de lichiditate al bancii prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.

Riscul ratei dobanzii

Modificarile neasteptate ale ratelor dobanzii pot determina schimbari semnificative in profitabilitatea unei banci si in valoarea de piata a capitalului sau. Depinzand de caracteristicile fluxului de numerar al ativelor si pasivelor bancii, modificarile ratei dobanzii pot determina cresterea sau scaderea venitului net din dobanzi si a valorii de piata a activelor si pasivelor.

Printre factorii care influenteaza aparitia riscului ratei dobanzii putem enumera:

mediul economic existent;

structura activelor si pasivelor bancare;

volumul si valoarea creditelor;

politica economica, monetara, financiar-valutara practicata de autoritati;

evolutia pietei interbancare;

necorelarea politicii bancii centrale cu politica economica a guvernului.

Riscul ratei dobanzii are doua componente esentiale, si anume:

riscul venitului, care reprezinta riscul realizarii unor pierderi in ceea ce priveste venitul net din dobanzi, ca urmare a sincronizarii imperfecte a miscarii ratelor dobanzilor la imprumuturile contractate, respectiv la imprumuturile acordate;

riscul investitiei, care este riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor modificari neasteptate ale ratei dobanzilor.

Riscul de tara

Riscul de tara reprezinta o componenta a procesului decizional al tuturor firmelor care-si desfasoara activitatea in strainatatea. Consecinta cresterii importantei atribuite riscului de tara pe plan international este aparitia agentiilor de rating si firmelor specializate in evaluarea riscului de tara. Cadrul institutional al cercetarilor in domeniul riscului de tara este constituit atat din banci, cat si din institutii guvernamentale, organisme financiare internationale si firme private.

Riscul de tara exprima probabilitatea pierderilor financiare in afacerile internationale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice si/sau politice specifice tarii. Conceptul de risc de tara este strans legat de alte doua notiuni: riscul suveran si riscul de transfer. Riscurile aferente datoriei externe publice sau public garantate sunt grupate sub denumirea de risc suveran. El exprima probabilitatea ca un stat suveran, la un moment dat, sa nu poata sau sa nu doreasca sa-si onoreze angajamentele externe, din cauze aflate sub controlul guvernului respectivului stat.

Caracterul multidimensional al riscului de tara este relevat cel mai bine de enumerarea situatiilor care pot conduce la materializarea sa. Exista trei situatii :

evenimente cu efecte adverse asupra profitabilitatii imprumuturilor din strainatate: managementul ratei dobanzii, intarzieri impuse de guvern in achitarea obligatiilor externe ale sectorului public sau privat, taxe speciale si retineri aplicate capitalului nerambursat;

evenimente care pun sub semnul intrebarii profitabilitatea si/sau recuperarea investitiilor de portofoliu: confiscare, nationalizare, devalorizare, restrictii in repatrierea profiturilor, limitarea infiintarii de sucursale, deflatie;

evenimente nefavorabile din punct de vedere al recuperarii imprumuturilor externe: controlul schimburilor valutare si politici interne neprevazute, care afecteaza capacitatea firmelor de a produce sumele necesare restituirii datoriei, cum ar fi cresterea brusca a impozitelor sau controlul preturilor.

In afara acestora, riscul de tara include si alti factori: informatii financiare incomplete sau false, absenta unui control bancar adecvat in tara debitoare, imprumuturi luate de guvern pentru consum, coruptia guvernului, existenta unui cadru legislativ restrictiv, atitudine generala ostila fata de clienti.

Evaluarea riscului de tara are ca scop semnalarea dificultatilor care pot sa apara in onorarea, de catre tara analizata, a obligatiilor care decurg din datoria externa. De aceea, toate metodele de evaluare se bazeaza pe un set comun de indicatori. Cei mai importanti indicatori ai eficientei economice interne din perspectiva riscului de tara sunt:

produsul intern brut real pe locuitor (exprima gradul in care o tara exploateaza factorii de productie in scopul obtinerii de bunuri si servicii datorate pietei);

cresterea reala a P.I.B. (masoara cresterea economica si se analizeaza atat in mod absolut, cat si raportat la cresterea populatiei);

inflatia (reflecta gradul de stabilitate si flexibilitatea preturilor);

deficitul bugetar ca procent in P.I.B. (este un indicator important al calitatii managementului macroeconomic);

investitiile interne brute ca procent in P.I.B. (reprezinta unul dintre indicatorii de care depinde cresterea economica a unei tari);

indicatorii structurii financiare a tarii (reflecta costul capitalului si gradul in care sistemul financiar incurajeaza formarea economiilor interne; includem - economii/P.N.B., rata reala a dobanzii).

Indicatorii datoriei externe evidentiaza cat de grea este datoria pentru o tara si cat de mare este pericolul unei crize de lichiditate:

datoria externa totala raportata la PIB;

datoria externa totala raportata la exportul de bunuri si servicii;

datoriile bancare raportate la exportul de bunuri si servicii;

indicatorii serviciului datoriei externe (serviciul datoriei publice pe termen mediu/exportul de bunuri si servicii, serviciul datoriei externe/PIB, rezerve/total plati datorate bancilor).

Riscul de sistem

Problema riscului in sistemele de plati si compensatii vozeaza riscul sistemic, ceea ce inseamna ca neindeplinirea obligatiilor de plati de catre un participant, poate sa provoace dificultati altora, declansand astfel o reactie in lant, care va determina o criza financiara globala.

Autoritatile de control bancar impun o serie de masuri pentru prevenirea riscului sistemic:

reducerea termenelor de stingere a obligatiilor de plata atat cat permite nivelul tehnic;

cresterea capacitatii participantilor de a-si cunoaste mai bine si de a controla pozitiile lor directe, vis-a-vis de partenerii lor de afaceri.

Riscul concurential

Absolut toate pietele financiare si de capital se pot considera deschise unei lupte competitionale, diferente existand totusi de la o piata la alta in ce priveste restrictiile la intrarea in sector, impuse fie de banca centrala sau autoritatile monetare, fie de catre institutiile deja implantate pe piata.

Astfel, alaturi de institutiile financiar-bancare cunosc o rapida dezvoltare si alte forme, relativ mai noi, de societati de capitaluri si investitii, precum:

fondurile mutuale;

agentiile de bursa;

near-banks (cvasi-banci) - nefiind supuse reglementarii bancare, concureaza direct bancile in gestionarea mijloacelor de plata si ca societati de plasament in valori mobiliare.

Riscul imaginii bancii

Principalii factori care pot influenta imaginea unei banci sunt:

calitatea serviciilor. Lipsa de calitate poate fi determinata de:

o       concurenta slaba;

o       dorinta unei expansiuni teritoriale rapide;

o       pozitii intransigente ale unor functionari.

rezultate financiare incerte;

prestatia unor inalti functionari ai bancii.

Riscul fenomenului infractional

FBI considera frauda ca fiind "insusirea sau folosirea ilicita a fondurilor sau bunurilor incredintate in grija, in custodia sau controlului unei persoane".

Principalele pericole de aceasta natura care afecteaza nivelul de risc al existentei unei banci sunt:

hold-up(uri);

furtul cecurilor;

falsificarea sau depunerea de moneda falsificata;

falsificarea semnaturilor de pe documentele de plata;

emiterea de cecuri sau BO fara acoperire;

atragerea unui imprumut pe baza unor documente sau conditii false;

furtul electronic;

practici neloiale din partea unor forte interesate;

spalarea banilor murdari.

Nimic nu trebuie sa ne faca sa renuntam la aplicarea si in prezent a principiului roman "caveat emptor" - "cumparator, pazeste-te singur".