OPERATIUNI DE PIATA (OPEN - MARKET)

Introducere

Operatiunile open-market (OMO) reprezinta cel mai important instrument de politica monetara, influentand direct rata dobanzii si baza monetara. Cumpararile open-market extind baza monetara, ceea ce atrage dupa sine cresterea masei monetare si diminuarea dobanzilor pe termen scurt, iar vanzarile open-market comprima baza monetara si, in consecinta, masa monetara si ridica dobanzile pe termen scurt.

Operatiunile open-market prezinta o serie de avantaje comparativ cu celelalte instrumente de politica monetara:

In OMO, initiativa apartine bancii centrale, ceea ce ii asigura acesteia un control complet asupra volumului operatiunilor.

OMO sunt flexibile si precise; pot fi utilizate frecvent si in orice cantitate (pot fi efectuate operatiuni de reglaj fin, dar si operatiuni cu impact puternic).

OMO pot fi usor inversate. De exemplu, daca banca centrala constata ca nivelul lichiditatii din piata este ridicat, iar dobanzile au scazut mult datorita unui volum prea mare de cumparari open-market, situatia poate fi imediat corectata prin operatiunea inversa: vanzari open-market.

OMO pot fi implementate rapid; nu implica intarzieri administrative. In momentul in care banca centrala decide sa modifice intr-un anumit sens baza monetara, transmite dealer-ilor ordinele necesare si operatiunile sunt executate imediat.

In functie de scop, regularitate si procedura de executie, OMO pot fi clasificate in urmatoarele categorii:

operatiuni de refinantare (imprumuturi colateralizate);

operatiuni de reglaj fin (tranzactii definitive si tranzactii repo cu active eligibile, swap-uri valutare, atragerea de depozite);

operatiuni structurale (emiterea de certificate de catre banca centrala).

Trebuie precizat faptul ca aceasta definire a OMO corespunde conceptului european. In cazul Statelor Unite ale Americii, OMO se limiteaza la operatiuni cu titluri (reversibile sau definitive).

OMO pot fi derulate pe piata primara - prin emisiuni noi de titluri de stat[1] sau certificate ale bancii centrale - sau pe piata secundara. Piata secundara ofera bancii centrale o mai mare flexibilitate, totusi pietele primare constituie principalul canal de implementare in fazele incipiente de liberalizare, inainte ca piata secundara sa se dezvolte. Pentru tranzactiile pe piata secundara exista o importanta diferenta intre tranzactiile reversibile (repo, swap valutar, imprumut colateralizat, atragere de depozite) si tranzactiile definitive (vanzari/cumparari de valuta sau titluri de stat). Efectul initial al celor doua tipuri de tranzactii asupra pietei monetare poate fi acelasi - injectie sau absorbtie de lichiditate, dar efectele colaterale difera. In cazul tranzactiilor reversibile, expunerea sistemului bancar fata de activul implicat (titluri de stat, valuta etc.) nu se modifica si, in consecinta, pretul acestuia nu este afectat. In cazul tranzactiilor definitive, OMO pot avea ca efect si modificarea pretulului activelor implicate, ceea ce in unele cazuri contravine orientarii politicii monetare. Din acest motiv, bancile centrale tind sa prefere tranzactiile repo sau swap in fata celor definitive cu valuta sau cu active cu scadente lungi.

Operatiuni de refinantare

Operatiunile de refinantare prezinta urmatoarele caracteristici:

sunt operatiuni prin care banca centrala injecteaza lichiditate in sistemul bancar;

sunt operatiuni reversibile;

sunt adresate bancilor care indeplinesc anumite criterii de eligibilitate stabilite de banca centrala (in principal, respectarea reglementarilor emise de aceasta cu privire la rezervele minime obligatorii si indicatorii de prudenta bancara);

sunt implementate, de regula, prin licitatii standard organizate regulat (de exemplu, 1 data pe saptamana/luna);

au scadenta pre-determinata (in cazul Bancii Centrale Europene, o saptamana, respectiv 3 luni, in functie de tipul refinantarii);

sunt complet garantate cu active eligibile (lista acestora este stabilita de banca centrala).

In cazul imprumuturilor colateralizate, debitorul pastreaza dreptul de proprietate asupra activului ce constituie colateralul, dar creditorul poate executa garantia in cazul in care imprumutul nu este rambursat.

3. Acorduri de rascumparare (repo)

Sunt operatiuni open-market reversibile, prin care se vinde un activ eligibil (de obicei, titluri de stat), iar vanzatorul capata simultan dreptul si obligatia de a-l rascumpara, la un anumit pret, la cerere sau la un moment viitor stabilit la data semnarii acordului. Spre deosebire de imprumuturile colateralizate, in cazul acordurilor de rascumparare proprietatea asupra activului in cauza este transferata creditorului pana la momentul inversarii tranzactiei.

Realizarea unei operatiuni repo de catre banca centrala reprezinta, practic, o cumparare open-market temporara, deci o injectie de lichiditate in sistem. In cazul in care se doreste absorbtia de lichiditate, banca centrala poate apela la o tranzactie reverse repo, prin care vinde unei banci un anumit activ, iar cumparatorul se angajeaza sa-l vanda inapoi bancii centrale, intr-un viitor apropiat.

Frecventa si scadenta tranzactiilor repo nu sunt standardizate. Pentru derularea acestui tip de operatiuni banca centrala organizeaza licitatii rapide, care se desfasoara intr-un interval de timp limitat (de ex. 1 ora) si se adreseaza, de obicei, unui numar restrans de participanti.

In cadrul unui acord repo, diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de rascumparare al activului corespunde dobanzii datorate pentru suma imprumutata, pe durata contractului, iar rata repo reprezinta rata dobanzii aplicate sumei imprumutate.

Exemplul 1. Sa consideram o tranzactie repo cu urmatoarele caracteristici, intre banca centrala si banca A:

a.       valoarea contractului:  1 milion lei;

b.       activul eligibil:  certificate de trezorerie;

c.       durata contractului:  15 zile;

d.       rata repo: 10 % p.a.;

e.       plata dobanzii:  la rascumparare.

Efectele acestei tranzactii asupra bilanturilor contabile ale celor doua parti sunt descrise in tabelele urmatoare:

I. La inceperea contractului:

Bilantul bancii centrale (milioane lei)

Bilantul bancii comerciale (milioane lei)

II. La momentul rascumpararii:

Pretul de rascumparare = 1 + (10*1*15)/(100*360) = 1,005 mil. lei

Bilantul bancii centrale (milioane lei)

Bilantul bancii comerciale (milioane lei)

4. Swap valutar

Swap-ul valutar executat pentru scopuri de politica monetara reprezinta o vanzare spot a unei monede combinata cu o cumparare forward a aceleaiasi monede. Banca centrala desfasoara operatiuni open-market sub forma de swap valutar in momentul in care vinde (cumpara) moneda nationala spot in schimbul unei valute (de exemplu, EUR) si, in acelasi timp cumpara (vinde) inapoi valuta forward, la un curs de schimb specificat.

Operatiunile de swap valutar pot fi utilizate de banca centrala atat pentru absorbtia, cat si pentru injectia de lichiditate. Nu sunt operatiuni periodice (au loc in functie de situatia pietei), nu au scadenta pre-determinata si se pot derula prin licitatii rapide sau proceduri bilaterale (banca centrala contacteaza direct anumite banci).

In cadrul unui swap valutar, participantii fixeaza punctele swap, respectiv diferenta dintre cursul de schimb spot si cel forward. Caracteristicile unei operatiuni swap sunt:

Exemplul 2: Sa presupunem ca, pentru a injecta lichiditate, banca centrala utilizeaza un swap valutar, cu urmatoarele caracteristici:

a.       banca centrala cumpara spot si vinde forward;

b.       valoarea swap-ului: 1 milion EUR;

c.       rata spot: 3.5 RON/EUR;

d.       punctele swap: 10 (deci rata forward = 3.6 RON/EUR);

e.       scadenta:  31 de zile.

Tabelele urmatoarele descriu influenta tranzactiei asupra bilanturilor celor doua banci:

I. La momentul t=0 (tranzactia spot)

Bilantul bancii centrale (milioane lei)

Bilantul bancii comerciale (milioane lei)

II. La momentul t=t+31 (tranzactia forward)

In acest moment, cursul de schimb efectiv este 3.59 RON/EUR, ceea ce inseamna vanzatorul (in cazul nostru, banca centrala) va realiza un castig din diferenta fata de rata forward.

Bilantul bancii centrale (milioane lei)

Bilantul bancii comerciale (milioane lei)

5. Atragerea de depozite

Operatiunea este destinata absorbtiei de lichiditate si prezinta urmatoarele trasaturi:

este reversibila, cu frecventa si scadenta nestandardizate;

poate fi derulata prin licitatie rapida sau contract bilateral;

rata dobanzii si scadenta depozitelor sunt fixate de banca centrala;

banca centrala nu ofera colateral pentru depozitele atrase.

6. Tranzactii definitive

Acest tip de tranzactii se refera la operatiunile nereversibile in care banca centrala vinde sau cumpara pe piata un activ eligibil (titluri de stat, valuta etc.) si implica transferul definitiv al proprietatii de la vanzator catre cumparator. Pot fi utilizate atat pentru absorbtia, cat si pentru injectia de lichiditate, ori de cate ori banca centrala considera necesar si se desfasoara prin proceduri bilaterale.

Influenta acestor operatiuni asupra bilanturilor partilor implicate corespunde etapei I din cadrul tranzactiilor repo (pentru titluri de stat - exemplul 1) si swap valutar (exemplul 2).

7. Emiterea de certificate de depozit

Operatiunea vizeaza ajustarea pozitiei structurale a bancii centrale fata de sistemul bancar prin crearea (sau largirea) unui deficit de lichiditate pe piata. Caracteristicile emisiunilor difera, fiind stabilite, in functie de specificul pietelor respective, de bancile centrale care utilizeaza acest tip de operatiune.

Trasaturi:

tranzactie reversibila, frecventa si scadenta standardizate

se emit prin licitatie standard

sunt certificate cu discont

nu sunt impuse restrictii referitoare la transferabilitatea certificatelor pe piata secundara.

In cadrul emisiunilor de certificate de depozit cu discont, suma platita de cumparator este mai mica decat valoarea nominala a certificatelor achizitionate, respectiv suma pe care o va primi la rascumparare. Diferenta este reprezentata de dobanda datorata de emitent pentru suma primita (la rata dobanzii si scadenta stabilite in prospectul de emisiune). Daca:

Valoarea platita de cumparator va fi:

In cazul Bancii Nationale a Romaniei, certificatele de depozit reprezinta principalul   instrument de sterilizare a excedentului de lichiditate pe termen mai lung, complementar atragerilor de depozite. Fata de acestea, principala diferenta a CD consta in posibilitatea de tranzactionare pe piata secundara:

Principalele trasaturi ale CD emise de BNR

modalitatea de plasare: licitatie

se emit lunar: anuntul licitatiei se face in a doua miercuri din luna, intitutiile de credit transmit ofertele pana a doua zi la ora 10 AM, iar decontarea se realizeaza in ziua de vineri ;

valoarea nominala individuala: 100000 lei;

metoda de alocare: rata variabila;

Scadenta: 91 zile;

metoda de determinare a rezultatelor licitatiei: metoda ratei multiple;

volumul total alocat: intre 75% si 125% din volumul anuntat;

cumpararea pe piata secundara este permisa doar institutiilor de credit.