Politica fiscala – componenta de baza a politicii financiare

Politica fiscala – componenta de baza a politicii financiare

Politica fiscala este o componenta principala a politicii financiare, ce poate fi promovata numai de catre stat sau autoritati publice si care cuprinde deciziile privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, concretizand optiunile bugetare in materie de impozite si taxe. Componentele sale trebuie concertate cu cele de politica bugetara sau monetara, respectiv cu politica preturilor si cu cea a ocuparii fortei de munca etc, pentru a se integra in politica generala.

Politica fiscala se defineste prin: ,,totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si institutiilor folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru preocuparea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influentarea vietii economico-sociale”.

Politica fiscala isi poate pune amprenta influentand asupra derularii proceselor economico-financiare si implicit asupra evolutiei intregii societati. Ea este conditionata de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarca: starea economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul veniturilor cetatenilor, etc.

Politica fiscala se afla in raporturi de interdependenta cu politica bugetara, politica monetara, cu politica valutara, cu politica preturilor, cu politica ocuparii fortei de munca  si cu politica financiara a intreprinderii. Pe de alta parte, politica fiscala are obiective si instrumente proprii de manifestare.

Ca obiective majore ale politicii fiscale se pot enumera:

- procurarea cu randament cat mai ridicat a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice, ceea ce presupune, in primul rand, crearea unui sistem de impozite adecvat politicii generale;

- realizarea procesului de redistribuire a produsului national intre sfere, domenii de activitate, categorii de persoane si indivizi;

- influentarea (reglarea) unor procese economico-sociale, corespunzator obiectivelor politicii generale.

Optiunile si deciziile ce contureaza politica fiscala pot fi sintetizate pe urmatoarele repere principale:

- crearea si ajustarea ulterioara a sistemului de impozite, taxe si contributii obligatorii, respectiv stabilirea formelor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice;

- alegerea metodelor si instrumentelor tehnice utilizate in efectuarea operatiunilor de stabilire a obligatiilor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia autoritatilor publice;

- crearea si reglementarea functionarii institutiilor insarcinate cu asezarea, colectarea si administrarea resurselor fiscale (aparatul fiscal);

- organizarea si exercitarea contractului prin organele fiscale asupra indepliniri sarcinilor si obligatiilor de efectuare a prelevarilor, inclusiv combaterea evaziunii fiscale;

- conceperea modalitatilor de influentare prin impozite si taxe asupra unor fenomene economice si sociale, inclusiv stabilirea conditiilor de acordare a facilitatilor fiscale etc.

- optiunile privitoare la rata fiscalitatii si dimensionarea volumului resurselor fiscale in ansamblul resurselor financiare publice intr-o perioada sau alta respectiv in diferite tari.

Realizarea obiectivelor de politica fiscala are la baza instrumente axate pe prelevarile fiscale, respectiv categoriile financiare, cu tehnicile aferente tipurilor de impozite, taxe si contributii obligatorii prelevate la fondurile publice. Politica fiscala se axeaza, in primul rand pe impozitele, taxele si contributiile cu caracter obligatoriu.

Din punct de vedere al modalitatilor de calculare a impozitelor si de acordare a facilitatilor fiscale, se impune ca, prin deciziile de politica fiscala, sa se asigure respectarea principiilor generale ale impunerii, si in acelasi timp sa se influenteze dezvoltarea anumitor activitati, domenii/ramuri economice.

Sub acest aspect, politica fiscala trebuie sa precizeze modalitatile concrete de aplicare a facilitatilor, respectiv a deducerilor fiscale, cum ar fi: reducerea/scutirea de impozite pentru partea din profitul  reinvestit, aplicarea unor cote mai mici pentru anumite categorii de venituri obtinute din anumite activitati pe care societatea este interesata sa le dezvolte etc.

Un rol important revine optiunilor privind administrarea impozitelor, taxelor si a contributiilor de care diferitele categorii de autoritati publice, respectiv delimitarea impozitelor, taxelor si contributiilor aflate in administrarea autoritatilor centrale fata de cele administrate de autoritatile locale. Pentru acestea din urma, politica fiscala are ca scop cointeresarea lor, in procurarea si administrarea eficienta (in baza autonomiei locale) a resurselor financiare de care pot dispune.

Se inscrie ca element al politicii impozitelor, alegerea modalitatilor de impozitare a veniturilor in cote procentuale, optand intre cotele proportionale si cotele progresive, cea de a doua modalitate, admitand fie o progresivitate mai mica, fie una mai mare. Astfel, impunerea in cote proportionale apare ca fiind mai stimulativa, din punct de vedere al contribuabililor care realizeaza venituri mai mari, favorizand si investirea unei parti mai mari din venitul obtinut.

In cazul impozitarii in cote procentuale progresive are loc o crestere a cotei procentuale, din venitul total, care se cedeaza sub forma de impozit. In aceasta varianta, impozitul platit creste, atat sub impactul cresterii cotei procentuale, cat si sub cel al maririi bazei de calcul, determinand diminuarea venitului disponibil posibil de utilizat de contribuabil, inclusiv pentru noi investitii. In acelasi timp in planul formarii resurselor financiare ale statului, pe seama impozitelor poate aparea un fenomen de diminuare a bazei de calcul, sub influenta negativa exercitata de cresterea cotei procentuale de impozit.

In explicarea fenomenului, sunt invocate doua cauze, si anume:

- restrangerea activitatilor creatoare de venituri, care tind sa se reduca, in primul rand prin prisma scaderii volumului investitiilor pentru care se diminueaza sursele de finantare aferente;

- reactia contribuabililor de a se sustrage de la obligatiile privind calcularea si plata impozitului, antrenand producerea fenomenelor de evaziune fiscala, nivelul inalt al cotei de impozitare contribuie la stimularea evaziunii fiscale.

Un loc central in politica fiscala revine optiunilor privind structura sistemului de impozite si importanta ce revine fiecarui impozit, atat in formarea resurselor financiare publice cat si in influentarea vietii economice si sociale. Un interes major prezinta conceperea sistemului de impozite directe respectiv a sistemului de impozite indirecte, inclusiv stabilirea modalitatilor tehnice prin care urmeaza a se realiza preluarea acestora la dispozitia autoritatilor publice.

Una dintre cele doua categorii de impozite, in cadrul politicii fiscale, trebuie sa tina seama de efectele pe care le antreneaza modificarile de marime ale fiecareia, reflectate sintetic prin urmatoarele determinari (daca admitem mentinerea constanta a ofertei de piata), conform figurii numarul 2.4.1.

cresterea reducerea reducerea (mentinerea) nivelului

venitului venitului reducerea cererii preturilor si

disponibil disponibil inflatiei

reducereacresterea cresterea nivelului

impozitelor venitului cresterea cererii preturilor si

directe disponibil inflatiei

cresterea mentinereacresterea nivelului

impozitelor venitului pretului si

indirecte disponibil inflatiei

reducerea mentinereareducerea (mentinerea)

impozitelor venitului nivelului pretului

indirecte disponibil inflatiei

Figura nr. 2.4.1. Efectele impozitelor directe si indirecte transmise asupra nivelului preturilor

Un individ, cu inclinatie marginala spre economisire si o elasticitate a cererii pentru bunuri de consum date, ar trebui sa economiseasca mai mult atunci cand pretul economisirii scade, iar pretul consumului creste.

Un interes pentru politica fiscala, reprezinta complexitatea sistemului de impozite si taxe promovate, care in principiu ar trebui sa fie mai mica preferabil fiind un sistem mai simplu.

Ca regula generala, se constata ca in intreaga lume sa foloseasca sisteme de impozitare cu un numar mai mare sau mai mic de impozite concepute si aplicate in conditii, uneori asemanatoare, iar, alteori diferite in vederea realizarii unor obiective sociale.