SISTEMUL MONETAR INTERNATIONL (S.M.I.)

1. CONSTITUIREA S.M.I

2. DEZECHILIBRE GENERATE DE S.M.I SI REFORMA S.M.I

3. DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T)

4. INSTITUTIILE S.M.I

4.1. FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

4.2. GRUPUL BANCII MONDIALE

1. CONSTITUIREA S.M.I

Sistemul Monetar International se poate defini ca fiind un ansamblu de reguli, instrumente, organisme si piete referitoare la creearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale.

Crearea sistemului monetar international trebuie inteleasa ca expresie a interdependentei economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare nationale.

Un important pas in directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar tripartit, incheiat intre SUA, Anglia si Franta, la 25 septembrie 1936. In noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si Elvetia.

Intre 1 si 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods, Conferinta Monetara si Financiara Internationala a Natiunilor Unite si Asociate. S-a considerat ca "pentru prima oara a fost stabilit un sistem monetar bazat pe un acord international"

Baza discutiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, in 1944, a constituit-o planul White si planul Keynes

Planul White (consilier al ministrului de finante al SUA) a fost publicat in aprilie 1943 si exprima preocuparea principala a Statelor Unite in liberalizarea tranzactiilor si platilor internationale, fiind prevazuta instituirea Fondului de stabilizare, al carui capital era format prin subscrierile tarilor membre (30% in aur, iar restul in moneda nationala). Monedele tarilor membre trebuiau sa fie definite in moneda Fondului de stabilizare, unitas.

Fondul de stabilizare prevedea eliminarea restrictiilor valutare si era imputernicit sa stabileasca si sa modifice cursurile valutare ale tarilor membre.

Planul Keynes (numit in Anglia, in 1940, consilier onorific al Ministerului Finantelor) a aparut in forma sa finala, ca document oficial, la Londra, in aprilie 1943, sub denumirea: "Propuneri pentru o Uniune de clearing international" si exprima preocuparea de reconstructie a economiilor occidentale.Uniunea de clearing se considera o super-banca centrala, care trebuia sa emita, in favoarea tarilor membre, o moneda scripturala internationala, definita in aur si numita bancor. Astfel, tarile membre trebuiau sa primeasca o cota de moneda scripturala, proportionala cu volumul comertului exterior in ultimii ani dinaintea razboiului.

Din confruntarea mecanismelor propuse de cele doua planuri prezentate, s-au preluat in declaratia comuna numai acele mecanisme care corespondeau ideilor de baza ale SUA.

Pentru promovarea cooperarii internationale in domeniul monetar si financiar, prin acordurile incheiate la Bretton Woods, au fost infiintate doua institutii interguvernamentale: Fondul Monetar International si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. Cele doua institutii au avut si au statut de organisme specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite. FMI activeaza in domeniul valutar si al echilibrului balantei de plati, iar BIRD in domeniul dezvoltarii economice prin investitii.

La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost asezat etalonul aur-devize iar in cadrul acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon si de principala moneda de rezerva si de plata.

Definirea dolarului ca etalon avea in vedere mecanismele monetare bazate pe etalonul aur, care existau in functiune la acea data. Dolarul a fost definit prin valoarea paritara de 0,888 grame aur, avand la baza rezervele de aur aflate la dispozitia Sistemului Federal de Rezerve al SUA.

Scopul principal al Sistemului Monetar International, creat in 1944, a fost realizarea cooperarii monetare, pe baza mecanismelor sale de functionare.

Principiile pe care s-a bazat sistemul, al carui organism principal era Fondul Monetar International, au fost urmatoarele:

a) Cooperarea monetara internationala

Este considerat esenta SMI si factorul determinant al crearii FMI, organismul care sa asigure consultanta si colaborare in problemele monetare internationale.

Preocuparea principala era reprezentata de stabilitatea cursului de schimb, multilateralizarea platilor si eliminarea restrictiilor valutare.

Forme de cooperare monetara internationala aparute in perioada anilor '60, au fost acordurile de imprumut si facilitatile de finantare compensatorie.

b) Dezvoltarea economica a tuturor membrilor

Inca de la inceputul discutiilor asupra planului White, India a propus sa se prevada, ca principiu, sprijinirea dezvoltarii economice a tarilor sarace, propunere reinnoita in toate discutiile si formulata in doua variante de amendamente si la Bretton Woods. In anul 1973, cu ocazia raportului referitor la reforma SMI se mentiona ca o atentie deosebita trebuie acordata pozitiei si intereselor tarilor in curs de dezvoltare.

c) Stabilitatea cursurilor de schimb

Adoptarea acestui principiu ca element de baza al sistemului monetar international a condus la optiunea pentru practicarea cursurilor fixe si a etalonului aur-devize. In acest scop, fiecare tara trebuia sa stabileasca pentru moneda sa, cu acordul FMI, valoarea paritara exprimata in aur sau in dolari SUA.

Fata de paritatea oficiala, cursurile de piata ale monedelor nationale puteau varia in jurul unei marje de 1% , tarile emitente avand obligatia sa supravegheze strict aceasta evolutie.

Pentru mentinerea stabilitatii cursurilor de schimb pe piata, tarile membre urmau sa intervina prin vanzarea sau cumpararea de moneda si asigurarea respectarii limitelor de fluctuatie. Daca nu se produceau efectele asteptate in urma acestor interventii, se recurgea la modificarea valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental in economia unei tari.

Dupa intelegerea din 1971, FMI, a acceptat ca tarile membre sa poata declara, in loc de valoarea paritara, un curs central, iar limitele de interventie sa fie de 2,25%. Dolarul a fost devalorizat pentru a doua oara (in martie 1973) cu inca 10% moment de la care intregul mecanism de mentinere a cursurilor fixe s-a prabusit si la o luna dupa aceea, toate monedele fluctuau fie individual, fie in bloc.

d) Multilateralizarea platilor internationale

Principiul multilateralizarii platilor internationale a fost exprimat numai sub forma unui sarcini a FMI, nefiind precizate modalitatile de aplicare a acesteia. De aceea, s-a considerat ca nu trebuie facut nimic special in acest scop, multilateralizarea fiind un rezultat automat al inlaturarii restrictiilor.

e) Convertibilitatea monetara

Functionarea convertibilitatii a vizat doua aspecte distincte:

Primul se refera la convertibilitatea dolarului, in calitatea sa de etalon, moneda de rezerva si de plata in cadrul sistemului;

Al doilea avea in vedere convertibilitatea monedelor nationale ale celorlalte tari, membre ale FMI.

In practica, FMI nu mai foloseste termenul de monede liber convertibile, ci a introdus notiunea de monede "liber utilizabile". Aceasta calitate este atribuita de Fondul Monetar International acelor monede pe care le apreciaza ca fiind cel mai mult folosite in tranzactiile internationale.

f) Lichiditatea

Autoritatile monetare ale tarilor membre FMI aveau obligatia de a-si constitui rezerve monetare, corespunzatoare nevoilor generate de doua operatiuni:

Convertirea sumelor solicitate;

Interventiile pe piata ale autoritatilor monetare in scopul mentinerii stabilitatii cursurilor de schimb.

In rezervele monetare, alaturi de aur si titluri emise pe pietele financiar-monetare nationale, este introdusa si valuta, care patrunde in economia unei tari prin intermediul operatiunilor comerciale si financiare.

Lichiditatea globala , constituita din aur monetar si valute, la care s-au adaugat si DST-urile, avea in perioada de dupa razboi un nivel procentual optim al rezervelor fata de import, de aproximativ 40%.

In primii ani de dupa razboi, 52% din rezervele monetare erau detinute de SUA, incluzand 75% din totalul aurului monetar. Restul lumii detinea doar 25% din aurul monetar.

Crearea DST a reprezentat o contributie concreta la functionarea principiului lichiditati, si un aport al Fondului la cresterea volumului lichiditatii globale. DST a fost considerat un nou activ de rezerva, sumele alocate fiind considerate parte integranta a rezervelor tarilor membre ale FMI.

g) Echilibrarea balantei de plati

Acesta constituie un principiu de politica economica a fiecarei tari, fiind inclus si in Acordul de la Bretton Woods ca obiectiv al FMI, care, prin creditele pe care le acorda, contribuie la scurtarea duratei si la reducerea gradului de dezechilibru al balantelor de plati ale tarilor membre.

2. DEZECHILIBRE GENERATE DE S.M.I SI REFORMA S.M.I.

Dezechilibrele generate de S.M.I. pot fi evidentiate astfel:

a) Caracterul asimetric

Desi sistemul adoptat la Bretton Woods nu a fost, prin natura si principiile sale, discriminatoriu, functionarea sa intr-o lume marcata de superioritatea economica americana a condus la consolidarea pozitiei SUA.

Lipsa mijloacelor de plata internationale au conferit monedei americane o pozitie privilegiata, devenind general acceptata in platile dintre diferite state. In acest mod, dolarul SUA a devenit, de fapt,  moneda internationala.

b) Problema convertibilitatii

In anul 1960 s-a subliniat pentru prima data dilema utilizarii unei monede nationale ca mijloc de plata international.

Nevoia crescuta de lichiditati internationale era satisfacuta printr-o oferta de $, primita cu incredere, in masura in care exista promisiunea de transformare intr-o cantitate de aur determinata.

Pe de alta parte, oferta de $ nu putea fi asigurata decat prin agravarea deficitului extern al SUA. Accentuarea deficitului a fost de natura sa diminueze increderea in moneda americana, cu atat mai mult cu cat $ detinuti in strainatate depaseau stocul de aur monetar al SUA.

c) Caracterul contradictoriu

A fost accentuat de puterea conferita SUA pentru adoptarea deciziilor in cadrul FMI.

Deciziile cu privire la activitatea Fondului erau adoptate cu 85% din voturi, iar SUA, datorita puterii economice, a dispus de un procent de vot superior nivelului de 15% (17,82% in 1993) ceea ce demonstreaza ca deciziile nu pot fi luate fara acordul american.

d) Demonetizarea aurului

Rezervele de aur monetar detinute de SUA s-au diminuat, ca urmare a acordului de la Washington din martie 1968, cand bancile centrale din principalele tari dezvoltate au acceptat sa renunte la convertibilitatea dolarilor in aur.

La 15 august, prin decizia presedintelui Nixon se suspenda convertibilitatea dolarului in aur. Aceasta decizie desi marcheaza finalul sistemului "Gold Exchange Standard", nu a semnificat abandonarea cursurilor fixe de schimb. Momentul august 1971 a reprezentat un moment esential in demonetizarea aurului.

Prin definitie, demonetizarea aurului consta in eliminarea metalului pretios din functiile de echivalent general, de bani, si utilizarea acestuia doar ca o marfa obisnuita: astfel aurul este inlaturat din functiile de mijloc de tezaurizare si ultim mijloc de lichidare a angajamentelor de plata in relatiile internationale.

Demonetizarea aurului pe plan international a fost oficializata in cadrul sedintei comitetului interimar al FMI, care a avut loc in ianuarie 1976, in Jamaica. Cu acest prilej li s-a recomandat tarilor membre ale FMI sa nu-si mai defineasca monedele printr-un continut in aur si nici prin raport fata de o alta valuta, ci prin raportare la o moneda cos compozita.

Ultimul moment in procesul de demonetizare al aurului il constituie vanzarea in 1978, de catre FMI a unei jumatati din cantitatea de aur, evaluata la acel moment 4170 tone. Vanzarea aurului s-a realizat la pretul pietei, de-a lungul unei perioade de 4 ani in care s-au organizat 45 de licitatii, si a condus la incasarea sumei de 5,7 miliarde $, comparativ cu 1,1 miliarde $ cat reprezenta pretul oficial.

e) Mecanismul cursurilor de schimb fixe versus cursuri flotante

Flexibilitatea cursurilor de schimb constituie un mijloc de a garanta echilibrul exterior.

Sistemul cursurilor fixe favorizeaza speculatii generatoare de instabilitate. Daca speculatorii prevad deprecierea unei monede, atunci vor actiona in consecinta, provocand ei insisi scaderea valorii acestei monede, prin oferirea pe piata spre vanzare a monedei. Ulterior, vor rascumpara moneda depreciata, la un pret inferior celui la care s-a realizat vanzarea, obtinandu-se un castig. Daca prin masurile adoptate de banca centrala, deprecierea poate fi evitata, speculatorii pot rascumpara moneda la pretul la care a fost cedata, riscul asumat fiind nul.

Abandonarea ratelor fixe de schimb permite o mai mare independenta a politicilor economice. O tara preocupata de eliminarea somajului poate adopta masuri de relansare, fara a urmari mentinerea unor rate ale dobanzii ridicate, sau poate evita deficitele externe fara afectarea cursului care variaza liber.

Reforma Sistemului Monetar International

Criza sistemului a izbucnit atunci cand au aparut, tot mai pregnant, dezechilibre. Aceasta criza a constituit un fenomen permanent in anii '60, cand s-au produs primele accese de instabilitate ale dolarului. In 1971 sistemul s-a prabusit.

Propunerile de reforma a sistemului si Fondului Monetar International aparute in timp, ar putea fi clasificate in trei grupe, pe baza efectului antrenat:

a) propuneri vizand regimul cursurilor de schimb al monedelor, prin care se cerea modificarea mecanismului valorii paritare si anularea interventiilor pe piata pentru sustinerea cursurilor in limite fixe;

b) propuneri vizand schimbarea etalonului monetar;

c) propuneri care vizau consolidarea sistemului creat la Bretton Woods, fie prin largirea activitatii FMI, fie prin aplicarea unor prevederi inca neutilizate al Acordului.

La 26 iulie 1972 s-a constituit Comitetul celor 20 care a prezentat "schita" preiectului de reforma a S.M.I.

Cele mai importante elemente ale proiectului de reforma, pot fi evidentiate astfel:

largirea supravegherii si gestiunii internationale in cadrul unor domenii importante si, deci, sporirea rolului FMI ca organism de supraveghere si sprijinire a aplicarii sistemului, comparativ cu rolul care ii fusese incredintat in 1944;

elaborarea unei proceduri mai eficiente de ajustare a balantelor de plati ale tarilor membre, cu precizarea necesitatii de a lasa la latitudinea tarilor respective alegerea propriei politici in acest sens;

ridicarea DST la rangul de principal instrument de rezerva, concomitent cu reducerea rolului aurului si a valutelor de rezerva in aceasta functie;

sprijinirea dezvoltarii economice si promovarii unui flux net sporit de resurse reale spre tarile in curs de dezvoltare.

In ultimii ani, problema reformei sistemului a fost relansata, remarcandu-se 3 directii mai importante:

stabilitate mai mare a cursurilor de schimb;

impunerea unei discipline mai severe in politica economica si monetara dusa de tarile membre ale Fondului;

asigurarea unei lichiditati corespunzatoare cantitativ si calitativ pentru redresarea economiilor confruntate cu dificultati.

3. DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T.)

DST-urile sunt lichiditati internationale create de FMI si folosite de bancile nationale (centrale) in circuit inchis. Ele sunt alocate de FMI tarilor membre, in mai multe transe, proportional cu cotele de participare ale acestora in cadrul Fondului. Prima alocare a fost pe 1 ianuarie 1970. Incepand din acest an au fost create DST totalizand 21,4 miliarde, in perioadele 1970-72 si 1979-81. Orice tara membra isi poate schimba DST-urile cu alte tari membre, primind in schimb valuta forte (de obicei dolari); schimbul se face prin intermediul FMI-ului care tine evidentele.

Daca situatia rezervei oficiale o permite, celelalte tari membre sunt obligate sa accepte DST-uri, pana la o valoare de maximum doua ori mai mare decat valoarea DST-urilor alocate initial. Multe tari in curs de dezvoltare incaseaza imediat contravaloarea DST-urilor alocate, producand astfel o acumulare in rezervele tarilor industrializate sau a FMI.

Compozitia cosului DST:

Dolar American 40%, Marca Germana 21%, Yen Japonez 11%, Franc Francez 11% si

Lira Sterlina 17%.

DST este un cos al monedelor continand parti prestabilite din cele 5 monede importante - dolar, yen, marca germana, francul francez si lira sterlina. Astfel valoarea DST (0,67$ la 1 Nov. 1995) este influentata de modificarile ratei de schimb pentru fiecare din aceste valute; rata dobanzilor este medie ponderata a ratelor dobanzilor din cele 5 tari. Toate tranzactiile FMI sunt incheiate (convertite) in DST-uri.

Conform statutului, DST indeplineste urmatoarele functii:

a) functia de etalon monetar international, prin DST putandu-se exprima paritatile si cursurile valutare;

b) functia de mijloc de rezerva, DST figurand intre rezervele tarilor, alaturi de aur si valutele de rezerva. Rolul DST ca mijloc de rezerva internationala ramane limitat, in mare parte, deoarece moneda FMI poate fi detinuta si utilizata numai la nivel oficial in tarile membre. Desi a fost creat si "DST-ul privat", piata sa a ramas limitata;

c) functia de instrument de credit, de procurare de moneda convertibila prin intermediul FMI si in anumite conditii;

d) functia de mijloc de plata, limitata la plata de dobanzi si comisioane datorate FMI.

Utilizarile DST:

a)  participantul caruia i s-au alocat DST are dreptul sa obtina in schimbul lor o suma echivalenta in valuta de la un alt membru FMI, indicat de acesta;

b) efectuarea de operatiuni la termen, adica vanzare-cumparare DST, cu obligatia platii la o data viitoare, in schimbul unor active monetare;

c)  pentru emiterea de obligatiuni exprimate in DST pe pietele internationale;

d) plata dobanzilor si comisioanelor in DST catre FMI si cresterea rezervelor monetare oficiale.

4. INSTITUTIILE S.M.I

Sistemul de la Bretton Woods a prevazut pe langa dispozitiile monetare propriu-zise infiintarea a doua organisme: Fondul Monetar International (FMI) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), cunoscuta si sub denumirea de Banca Mondiala. Delegatii la Conferinta de la Bretton Woods au afirmat ca se gasesc in fata unui paradox, constand in faptul ca Fondul Monetar International functiona ca o banca, punand la dispozitia membrilor sai credite pe termen scurt, iar banca, ce acorda membrilor sai imprumuturi pe termen lung, functiona ca un fond.

Cele doua au statut de organisme specializate ale ONU.

4.1. FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

FMI si-a inceput activitatea in mai 1946, avand 39 de tari membre si sediul general in capitala Statelor Unite, Washington.

Numara in prezent 180 de tari membre, ceea ce inseamna ca aproape in totalitate, comunitatea mondiala se regaseste in FMI, exceptii importante fiind Cuba si Coreea de Nord.

FMI este condus in mod oficial de Consiliul Guvernatorilor, cate un membru din fiecare tara.Guvernatorii sunt, de obicei, ministri de finante sau guvernatori ai unor banci centrale, care vorbesc in numele guvernului tarii din care provin.

Deciziile curente sunt luate de catre Consiliul Executiv, caruia guvernatorii ii deleaga aplicarea politicii FMI. Acest Consiliu este compus din 24 de directori executivi care se intalnesc cel putin de trei ori pe saptamana. Ei primesc rapoartele de la nivel guvernamental. Cele 5 tari cu cea mai mare cota de participare - Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta si Japonia - au dreptul la cate un director permanent fiecare.

Deciziile FMI sunt luate prin vot proportional cu marimea cotei de participare. Astfel, puterea de votare este semnificativ determinata de contributia financiara in cadrul FMI, care la randul ei este stabilita in functie de indicatorii economici si financiari ai fiecarei tari.

Functiile FMI

Conform prevederilor Acordului de infiintare, principala functie a FMI este aceea de a supraveghea sistemul monetar international. Din aceasta functie principala deriva alte cateva functii: supravegherea politicii monetare si a ratei de schimb din tarile membre, elaborarea de recomandari privind politica financiara pentru membri si acordarea de credite pentru tarile cu dificultati in balanta de plati. Desi FMI este cunoscut mai ales prin faptul ca acorda credite, aceasta nu este principala sa functie. Rolul cel mai important pe care il detine Fondul este acela de manager al unui sistem monetar international ordonat, previzibil si stabil, cu granite deschise si care sa ofere cadrul necesar unei cresteri echilibrate in comertul mondial si in economiile tarilor membre. In acest sens, FMI functioneaza ca un organism permanent de consultanta, in care membrii coopereaza si participa activ in sfera monetara internationala.

Obiectivele FMI

de a promova cooperarea monetara internationala prin intermediul unei institutii permanente care sa ofere cadrul adecvat pentru consultare si colaborare in problemele monetare internationale;

de a facilita extinderea si cresterea echilibrata a comertului international si de a contribui astfel la promovarea si mentinerea unui nivel inalt al angajarilor si al venitului real si de a dezvolta resursele productive ale tuturor tarilor membre, ca obiectiv principal al politicii economice;

de a promova stabilitatea schimbului, de a mentine disciplina in acordurile de schimb intre membri si de evita deprecierea schimbului competititv;

de a asigura asistenta in stabilirea unui sistem multilateral de plati pentru tranzactiile curente dintre membri si in eliminarea restrictiilor in schimbul international care stanjenesc dezvoltarea comertului mondial;

de a da incredere membrilor, prin disponibilizarea temporara a resurselor generale ale Fondului, in scopul folosirii lor de catre tarile membre, cu anumite masuri de precautie, astfel dandu-le posibilitatea de face in mod corect ajustarile in balantele de plati, fara a recurge la masuri distructive pentru prosperitatea nationala sau internationala;

Structura financiara a FMI

Marimea Fondului, de circa 145 miliarde DST este egala cu suma contributiilor tarilor membre. Aceaste subscriptii, cote, reflecta obiectiv importanta membrilor in lumea economica si in principiu sunt revizuite la fiecare 5 ani.

Trei sferturi din marimea cotei se plateste in moneda nationala a tarii respective, iar restul in DST sau intr-o moneda general acceptata.

In conditii speciale, atunci cand propriile resurse nu mai sunt suficiente Fondul apeleaza la imprumuturi. Reglementarile Generale de Imprumut au fost stabilite in 1962 pentru cazurile in care imprumutul catre una sau mai multe tari industrializate ar afecta propriile resurse ale FMI si acest lucru s-ar putea rasfrange si asupra sistemului monetar international. Zece tari industrializate au contribuit la elaborarea acestor reglementari, dand nastere Grupului celor Zece)

Aranjamentul de credit stand-by: acesta reprezinta o decizie a Fondului, prin care un membru este asigurat ca va putea face trageri din Contul de resurse generale, in cursul unei perioade date si pana la o suma specificata. Aranjamentul de credit stand-by are o durata de 12-18 luni, tragerile fiind esalonate trimestrial, iar eliberarea lor este conditionata de indeplinirea criteriilor de performanta si efectuarea periodica a unei revizuiri a programului. Rambursarea se face dupa expirarea unei perioade de gratie, intr-un termen care sa nu depaseasca 5 ani de la cumparare.

Facilitatea extinsa a Fondului (Extended Fund Facility) sprijina programele pe perioade de 3-4 ani, in special pentru tarile in curs de dezvoltare. Are ca scop depasirea dificultatilor balantelor de plati, care au la baza probleme macroeconomice si structurale ale productiei, comertului sau preturilor.

Ajutorul financiar acordat de FMI se bazeaza pe sistemul transelor de credit in care fiecare transa reprezinta 25% din cota de participare a tarii respective la Fond. Prima transa este usor de obtinut pentru tarile cu probleme in balanta de plati. Pentru acordarea urmatoarelor transe, problema se pune in mod diferit: tara care solicita ajutorul financiar trebuie sa adopte un program politic elaborat in colaborare cu FMI. Se pune problema unor conditii, a unor criterii de performanta care pot fi folosite pentru a monitoriza progresele programului. Creditul este luat in etape si modificat dupa gradul in care sunt indeplinite conditiile impuse.

In plus fata de aranjamentul stand-by, Fondul are 2 tipuri speciale de facilitati de creditare: Facilitatea de finantare compensatorie (introdusa in 1963) si Facilitatea stocului tampon (1969). Facilitatea de finantare compensatorie si contingentata este menita sa preia din problemele balantei de plati, ca urmare a unei diminuari temporare a castigurilor din exporturi.

Facilitatile prin stocul tampon se refera la posibilitatea de a finanta mentinerea unor stocuri tampon de marfuri de baza, pentru care exista acorduri internationale recunoscute. In practica, numai un numar mic de tari au beneficiat de aceasta facilitate. Ambele facilitati speciale sunt finantate exclusiv din resursele proprii ale Fondului.

4.2. GRUPUL BANCII MONDIALE

Concomitent cu infiintarea Fondului Monetar International s-a decis si crearea unei banci internationale care sa se axeze pe finantarea si reconstructia economiilor, slabite in timpul celui de-al doilea razboi mondial: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) in general cunoscuta si sub numele de Banca Mondiala.

Grupul Bancii Mondiale include pe langa BIRD si institutiile inrudite, infiintate ulterior si avand functii specifice: Corporatia Financiara Internationala (IFC/CFI) si Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (IDA/ADI). Scopul principal al tuturor acestor institutii este promovarea progresului economic si social in tarile in curs de dezvoltare, prin cresterea productivitatii economice. In acest sens, institutiile mentionate acorda credite si imprumuturi si ofera consultanta tehnica si economica in sectorul public si privat din tarile in curs de dezvoltare. De asemenea, institutiile din Grupul Bancii Mondiale actioneaza ca un catalizator in stimularea fluxului de capital privat din aceste tari. Banca Mondiala isi are sediul central la Washington, foarte aproape de Casa Alba.

Banca Mondiala (BIRD)

Tarile care doresc sa adere la Banca Mondiala trebuie sa fie mai intai membre ale FMI. Din cei aproximativ 180 de membri al Bancii Mondiale aproape toti sunt si membri CFI si ADI. Structura Bancii Mondiale este similara cu cea a FMI. Autoritatea cea mai inlata a Bancii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor. Fiecare tara membra a Bancii numeste un guvernator si un membru supleant in acest Consiliu, de obicei ministrul de finante si conducatorul bancii centrale. Consiliul se intruneste o data pe an, in septembrie sau octombrie, cand are loc si o sedinta comuna cu Consiliul Guvernatorilor FMI.

Ca si in cazul FMI, drepturile de vot sunt proportionale cu capitalul investit.

Grupul Bancii Mondiale are aproximativ 6400 de angajati fiind de aproape trei ori mai mare decat FMI-ul. Majoritatea functionarilor lucreaza la Washington, dar exista si alte 40 de reprezentante in intreaga lume, unde lucreaza aproximativ 5% din personalul Bancii Mondiale.

Facilitatile de creditare oferite de BIRD - cunoscute ca imprumuturi ale Bancii Mondiale diferite de creditele ADI - sunt destinate finantarii proiectelor sau programelor de inalta calitate, care duc la dezvoltare economica, dar pentru care nu exista finantare din surse private, in conditii staisfacatoare. Aceasta calitate si o analiza solida a rezultatelor proiectului trebuie sa ofere certitudinea returnarii creditului la termenele stabilite. In acest sens, Banca Mondiala functioneaza ca o banca de investitii.

Banca ofera valuta necesara proiectului cu conditia ca, tara respectiva sa finanteze din resurse proprii componenta interna a proiectului (salarii, consumuri interne etc.). Pot exista si exceptii de la acest principiu, dar in general, banca nu poate fi unicul finantator al proiectului. De aceea, este dificil sa se gaseasca proiecte corespunzatoare acestor cerinte in tarile in care lipsesc mijloacele financiare interne de sustinere.

Toate imprumuturile Bancii Mondiale sunt acordate guvernelor sau institutiilor care prezinta garantii guvernamentale. Ca agentie de imprumut la nivel guvernamental, Banca Mondiala este o institutie interguvernamentala

Corporatia Financiara Internationala (CFI)

In anul 1956 a fost infiintata Corporatia Financiara Internationala (CFI/IFC), cu scopul de a dezvolta sectorul privat in tarile in curs de dezvoltare, completand activitatile BIRD care se desfasoara cu precadere la nivel guvernamental. Promovand investitiile private, CFI stimuleaza cresterea economica in tarile in curs de dezvoltare. CFI imprumuta si, in acelasi timp, dobandeste o praticipare directa la capitalul social al firmelor din tarile in curs de dezvoltare, fara a cere garantii guvernamentale.

Capitalul CFI este evaluat la un total de 2,3 miliarde $ si este un capital achitat integral.

Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (ADI)

La sfarsitul anilor '50 a devenit evident faptul ca, pentru tarile in curs de dezvoltare mai sarace, conditiile de imprumut impuse de Banca Mondiala erau peste puterile lor economice. In anul 1960 a fost infiintata Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (ADI/IDA), avand rolul de a sprijini tarile cele mai sarace cu imprumuturi pe termen lung, pana la 40 de ani. Aceste imprumuturi se acorda fara dobanda, existand numai o modica taxa de administrare. Exista si o perioada de gratie de 10 ani. ADI nu are un capital propriu, dar primeste donatii pentru a finanta imprumuturile, din partea tarilor industrializate; de asemenea o parte din venitul net al BIRD este transferat la ADI. In prezent, ADI numara 160 de membri.

Romania a devenit membra cu drepturi depline a FMI prin semnarea Acordului de la Bretton Woods si prin varsarea cotei de participare, la 15 decembrie 1972.