TIPURI DE ACTIVITATI BANCARE

TIPURI DE ACTIVITATI BANCARE

O banca comerciala este o institutie care accepta depozite asupra carora proprietarul isi mentine dreptul legal de a le retrage la cerere si care este implicata in activitatea de acordare a creditelor comerciale. Mai are si multe alte produse si servicii, dar cele de mai sus sunt cele mai importante.

1. OPERATIUNI CURENTE CU CLIENTII (RETAIL BANKING)

Retail banking se refera la serviciile oferite persoanelor fizice si micilor intreprinderi, proces in care institutiile financiare lucreaza cu un numar mare de tranzactii de volum redus. Acest tip de activitate este caracterizat printr-o retea larga de sucursale si o interactiune stransa cu clientii. Retail banking este adesea combinata cu wholesale si corporate banking.

Pasivele bancilor retail sunt caracterizate prin: multe depozite mici; multe tipuri de depozite (cont curent, la 60 de zile etc); cateva depozite mari ale firmelor si ale altor banci; grad mare de indatorare; capital propriu redus, debit mare; si pasive in principal pentru finantarea activelor financiare. Pe de alta parte, activele acestor banci sunt caracterizate prin: multe credite mici; credite care difera mult prin rata dobanzii si scadenta; credite cu scadente mai mari decat acelea ale depozitelor si de valoare mai mare; numerar in plus fata de necesar si titluri de valoare ca lichiditate; si active reale (corporale) mari, dar mai putine decat cele financiare. In ceea ce priveste profilul si cheltuielile, o banca retail se caracterizeaza prin comisioane si taxe mici in raport cu venitul din dobanda; comisioane si taxe care nu acopera cheltuielile nelegate de dobanda; cost mare al fortei de munca; marja dobanzii mai mare decat la wholesale; si serviciile de plati reprezinta o cheltuiala majora.

2. OPERATIUNI MARI CU CLIENTI (WHOLESALE BANKING)

Wholesale banking se refera la oferta serviciilor financiare catre banci mari, firme si stat - de catre centre financiare si oficii centrale pentru societati comerciale - iar institutiile lucreaza cu tranzactii de valoare mare, de obicei in volume reduse. Activitatea de finantare este concentrata de piata interbancara din centrele financiare. Mai mult, exista relatii stranse cu bancile de acelasi nivel pe pietele de depozite. In final, principalele aspecte ale wholesale banking sunt: piete interbancare pentru depozite care implica tranzactii multi-moneda; depozitele pot fi certificate de depozit (CD) (comercializabile) sau depuneri la termen conventionale, creditarea se realizeaza prin intermediul creditelor la termen la diferite rate ale dobanzi revizuite adesea; si creditarea se bazeaza pe ideea finantarii prin rularea depozitelor.

3. OPERATIUNI COMBINATE (RETAIL/WHOLESALE BANKING)

Totusi, nu exista un sistem bancar wholesale complet separat, nici un sistem retail separat. Cele mai multe banci mari, cel putin legat de operatiunile globale, au un bilant ce combina un sistem retail indigen cu unul wholesale international. Bancile mai mici adauga in general o activitate wholesale la activitatile retail sau invers. Exista beneficii din combinarea riscurilor de creditare de diferite tipuri, din compensarea riscurilor de retragere a depozitelor wholesale prin depozite retail si din ghidarea intermedierilor intre retail si wholesale in vederea exploatarii oricarei diferente de beneficiu care ar putea sa apara.

BANCILE SI SOCIETATILE DE ASIGURARE

La inceput, asigurarea bancara a reprezentat o idee relativ simpla: produse de asigurare pe viata, de obicei continand un element puternic de economisire, erau vandute clientilor unei banci la ghiseu. In multe tari, asigurarea bancara este inca in acest stadiu.

Astazi, tendinta este de a avea o diferentiere de la o tara la alta si chiar in interiorul aceleiasi tari, in ceea ce priveste organizarea si modul de realizare a asigurarilor bancare, cazul cel mai intalnit este ca banca sa fie proprietatea serviciului de asigurare. Exista de asemenea un numar mare de societati de asigurare care functioneaza mixt cu o banca.

In Norvegia, exista grupuri care integreaza servicii financiare (oferind produse bancare si servicii de asigurare). In Germania se intalneste proprietatea comuna asupra actiunilor intre banci si societatile de asigurare bancara. In Franta si Grecia, toate bancile importante au propriile sucursale de asigurare pe viata.

Dupa ce o banca isi evalueaza clientela si se decide asupra unui segment de piata, distributia rezultata poate fi de diferite tipuri, cum ar fi: (a) "la ghiseu"; (b) prin intermediul agentilor bancari care se deplaseaza pe teren; (c) prin consultatii din sucursale; (d) prin corespondenta directa; (e) o combinatie a celorlalte patru tipuri.

Independent de forma de organizare, exista doua categorii de produse:

. cele oferite de o societate de asigurare (in acest caz, banca actioneaza ca intermediar in numele societatii traditionale de asigurare);

. cele create si oferite chiar de banca.

Avantajul competitiv al bancilor fata de societatile de asigurare in vanzarea produselor de asigurare consta in existenta canalelor bancare de distributie, adica in faptul ca ele detin o retea gata de functionare. In plus fata de existenta sucursalelor, trebuie luat in considerare si faptul ca potentialii clienti tind sa vina la banca mult mai frecvent decat la societatile de asigurare, ceea ce duce la cresterea oportunitatilor de vanzare a asigurarilor.

In timp ce pentru banci a fost destul de usor si de comod sa patrunda pe piata asigurarilor pe viata "individuale', pana de curand ele nu s-au putut extinde prea mult pe piata asigurarilor pe viata "de grup", desi au existat in mod clar oportunitati. Astazi, in anumite tari ca Franta si Spania, societatile de asigurare bancara sunt foarte active si pe piata asigurarilor pe viata "de grup".

La cel mai general nivel, institutiile de asigurare sunt ca si celelalte institutii financiare. Societatile de asigurare preiau fonduri, numite prime, le investesc in titluri de valoare pentru a obtine profit si platesc detinatorilor de polite. Totusi, societatile de asigurare sunt diferite fata de celelalte institutii financiare, elementul de asigurare pe care il furnizeaza le face sa para speciale. Pe de alta parte, bancile pot fi privite ca distribuitori de servicii tip asigurare.

Multe studii asupra evolutiei viitoare a sistemului bancar afirma categoric ca vor exista doua tipuri principale de concurenti pentru bancile comerciale in activitatea bancara tip retail in urmatoarea decada: societatile de asigurare si fondurile mutuale.

Orice banca din tarile dezvoltate ilustreaza produsele si serviciile bancare tip retail care se prognozeaza ca vor fi oferite de acesti concurenti si de altii. Se observa ca societatile de asigurare si concurentii incearca sa ofere o gama larga de produse si servicii bancare tip retail. In particular, institutiile de asigurare se prognozeaza ca vor incerca si vor reusi sa intre in anumite domenii pe care bancile au contat pana acum pentru produsele lor de creditare si depozite - in scopul completarii gamei de produse de investitie. Concurenta si supradimendionarea in pietele de asigurari forteaza principalele institutii sa gaseasca diferite surse de profit. Societatile de asigurare au retele de sucursale in multe tari europene si au capatat deja experienta in managementul investitiilor si in activitatea pietelor ipotecare. Pe baza resurselor semnificative de capital pe care le detin, diversificarea activitatii spre sectorul bancar va fi o extindere naturala pentru aceste institutii.

Mai mult, in sectorul asigurarilor exista si propuneri ale Comisiei Europene (Recomandarile pentru completarea pietei interne).

Activitatea bancara de asigurari este sectorul in care inca sunt multe de facut, in care progresul a fost mai lent, aproape un sector aparte. Este tot mai mult in competitie cu alte tipuri de institutii financiare. In special in asigurarile pe viata, produsele oferite sunt tot mai greu de diferentiat de alte instrumente de economisire sau servicii de investitii de fonduri oferite de banci, administratori de portofoliu si asa mai departe. Un exemplu sunt fondurile pentru pensii.

In cadrul Comunitatii Europene, drumul in sectorul asigurarilor a fost deschis in iunie 1988, prin adoptarea unei directive de deschidere a granitelor pentru concurenta pe piata asigurarilor pentru proprietate si daune materiale pentru asa-numitele "riscuri mari' - adica pentru cumparatorii importanti de asigurari non-viata, comerciali si industriali. Din 1992, orice firma industriala mare are posibilitatea sa-si asigure direct cladirile, utilajele si echipamentele in cadrul comunitatii si chiar in lumea intreaga prin asiguratorul care-i ofera termenii cei mai avantajosi.

De asemenea, la sfarsitul anilor '80 a fost propusa liberalizarea pietelor de asigurare pe viata.

In S.U.A, in ceea ce priveste expansiunea asigurarilor, numai cateva state permit unui numar limitat de banci sa incheie asigurari. In 1990, totusi, legislatia statului Delaware a inceput sa permita bancilor sa incheie si sa vanda asigurari. Aceasta legislatie deschide usile bancilor ca centre monetare si super-regionale pentru incheierea de asigurari in statele in care multe dintre ele aveau sucursale. In particular, permite unei banci sa-si infiinteze un departament de asigurari, numai daca rezervele bancii sau surplusul de capital nu sunt folosite pentru finantarea serviciului de asigurare.

Desi capitalul departamentului de asigurari nu poate fi luat in calcul pentru indeplinirea cerintelor de capitalizare a bancii, agentii de asigurare, care au incercat in zadar sa-si protejeze "parcela" prin mentinerea legislatiei, sustin ca ar fi un dezavantaj pentru clienti sa cumpere asigurari de la bancile care opereaza de asemenea cu credite si ipoteci.

Totusi, aspectele importante ale intregii probleme sunt cresterea interactiunii intre sectorul bancar si cel al asigurarilor si complementaritatea care exista intre aceste doua sectoare.

Legatura dintre sectorul bancar si industria asigurarilor actioneaza la diferite nivele si in diferite activitati. In particular, exista cel putin patru zone in care se pare ca se dezvolta o legatura tot mai stransa.

In primul rand, vanzarea de catre banci a produselor de asigurare speciale pentru detinatorii de actiuni bancare si de depozite si vanzarea serviciilor cvasi-bancare de catre societatile de asigurare poate duce la o noua competitie intre acesti doi intermediari financiari. Un domeniu in care este probabila cresterea concurentei este acela al administrarii fondurilor de pensii.

In al doilea rand, structura complementara a fluxurilor monetare (cash flow), intre bancile implicate in credite directe pe termen lung (de ex., ipotecile) si societatile de asigurare, poate duce la un nivel mai inalt de activitate intre cele doua, cum ar fi operatiuni swap asupra ratei dobanzii. Cresterea riscului anumitor operatiuni bancare va duce tot mai mult la cresterea sigurantei operatiunilor financiare ale bancilor, realizata de societatile de asigurare.

In al treilea rand, exista o crestere a cererii de servicii de asigurare prin banci. Aceasta cerere de asigurare este legata in special de creditele in valuta.

In sfarsit, bancile insele devin tot mai implicate in vanzarea asigurarilor si a garantiilor catre alte parti, adica in operatiuni in care singurul serviciu pe care il furnizeaza este o asigurare sau o garantie in cadrul unei tranzactii financiare efectuata de alte parti. Acest fapt devine, evident, de exemplu, prin cresterea foarte mare a numarului scrisorilor de credit emise de banci ca garantie pentru emisiunile de obligatiuni ale institutiilor publice din S.U.A.

In plus, fata de aceste forme de asigurare in care bancile "concureaza' cu industria asigurarilor, sectorul bancar furnizeaza tot mai mult garantii pentru plata dobanzilor uneia din cele doua parti ale unei operatiuni swap, atat in cazul operatiunilor swap asupra ratei dobanzilor (interest rate swaps), cat si in cele de valuta (currency swap). O alta forma de "asigurare' oferita de banci este garantia data pentru efectele comerciale emise de corporatii.

In toate aceste cazuri, banca este cea care ofera asigurarea, fiind cea care garanteaza desfasurarea activitatilor in cazul unor evenimente exogene (ratele dobanzii, ratele de schimb valutar etc).

In alte cazuri, de notat in Franta si Germania, bancile au devenit direct implicate in operatiunile traditionale de asigurare prin vanzarea unor tipuri de asigurari pe viata fie direct actionarilor lor, fie prin anumite fonduri de investitii, datorita retelei comerciale superioare a bancilor, acesta este domeniul cel mai relevant pentru concurenta dintre societatile de asigurare si banci.

Intorcandu-ne la cererea de servicii de asigurare in banca, exista o crestere rapida a cererii de asigurare a creditelor in valuta, atat pentru creditele acordate populatiei, cat si pentru cele acordate firmelor, si a creditelor legate direct de guvernele straine.

O ultima forma de asigurare care a trezit un mare interes este asigurarea financiara, in particular asigurarea fondurilor mutuale.

Toate cazurile enumerate anterior - banci care asigura societati comerciale, societati de asigurare care ofera asigurari bancilor etc. - sunt caracterizate prin doua trasaturi comune:

Acoperirea riscului este oferita de obicei de catre o institutie (asiguratorul) care difera total de partea asigurata, atat din punct de vedere al statutului, cat si din punct de vedere financiar. Asiguratul si asiguratorul, chiar daca actiunile lor sunt comercializate si cotate pe aceeasi piata, iau decizii proprii asupra portofoliului lor pentru diferite tipuri de investitii.

Investitia initial neasigurata impotriva riscurilor si versiunea sa protejata contra riscurilor prin asigurare sunt comercializate simultan pe aceeasi piata. Venitul prognozat al primei, ajustat dupa risc, este comparat cu venitul celei de-a doua, astfel incat atat societatea de asigurare, cat si investitorul interesat in asigurarea activului sa poata decide asupra emiterii, asupra cumpararii asigurarii si asupra pretului.

Numai prezenta pe piata a agentilor specializati, fiecare indeplinind foarte bine o anumita sarcina, poate explica asigurarea financiara. In particular, din punctul de vedere al ofertei, societatile de asigurare trebuie sa aiba posibilitatea sa vanda varianta asigurata a activului la un pret care sa nu fie mai mare decat cel al activului fara risc, daca acesta exista. Din punctul de vedere al cererii, am putea avea anumiti investitori care adauga o valoare mai mare unei anumite investitii decat ceilalti participanti de pe piata.

In anii care vor urma, va exista o concurenta tor mai mare si o legatura tot mai stransa intre cele doua tipuri de intermediari financiari: bancile si societatile de asigurare. Acest scenariu a inceput sa duca la aparitia unei varietati de activitati principale:

1) Cresterea cererii de cumparare a contractelor de asigurare de catre banci, in scopul acoperirii riscului legat de unele active (in particular, creditele) si de unele pasive (depozitele).

2) Cererea din partea populatiei pentru anumite instrumente financiare care au atat aspect financiar, cat si de asigurare. Acesta variaza de la asigurarea depozitelor sau a actiunilor vandute de banci, la forme mai interesante de instrumente financiare de debit pe termen scurt tip revolving cu garantii asupra nivelului viitor al ratei dobanzii, cum este cazul unei noi emisiuni.

3) Concurenta intre banci si societatile de asigurare in domeniul administrarii fondurilor de investitii si al fondurilor de pensii, in care se poate face de asemenea uz de utilizarea extensiva a instrumentelor de asigurare financiara si de portofoliu.

In sfarsit, o analiza comparativa a modelului de administrare a unui activ de catre o banca si de catre o societate de asigurare arata un mare grad de complementaritate. Aceasta sugereaza cresterea interdependentei si a schimburilor financiare intre sectorul bancar si industria asigurarilor.

De aceea, societatile de asigurare sunt deseori infiintate de catre banci. Diversificarea in sectorul asigurarilor, bazata pe reteaua superioara de sucursale a bancilor, este o extindere foarte profitabila a activitatii acestora.