Starea sistemului bancar

Starea sistemului bancar

In prezent nu exista in Romania foarte multe banci, si asta poate fi considerat un atu, pentru ca in tarile in care a avut loc o prabusire a intregului sistem bancar, de exemplu in Rusia sau in Bulgaria, situatia a aparut in urma faptului ca s-a permis crearea a foarte multe banci slabe - si-a inceput interventia in fata Senatului domnul Mugur Isarescu, guvernatorul B.N.R.

Noi avem 45 de unitati bancare, din care 36 de banci romanesti si 9 sucursale ale unor banci straine solide, de reputatie internationala. Sistemul bancar format din aceste entitati constituie, in aprecierea pe care Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a facut-o publica, un sistem care functioneaza. El crediteaza economia, si fac aceasta subliniere pentru ca de multe ori se spune ca bancile au intors spatele economiei. Creditele neperformante sunt prima dovada ca sistemul bancar crediteaza economia. Nu suficient, pentru ca finantarea economiei s-a facut in mult prea mare masura din credit bancar si mai putin din capital.

In acelasi timp, sistemul bancar din Romania finanteaza si bugetul statului intr-o masura foarte mare. Exista acum, intr-adevar, o problema de concurenta pe resursele limitate pe care le au bancile, resurse limitate din cauza nivelului economisirilor din tara, atat pentru finantarea economiei si a investitiilor, cat si pentru finantarea bugetului statului si aceasta este o problema majora. Mai precizam ca sistemul bancar romanesc are probleme, dar, cu problemele sale, este departe de a fi un sistem foarte precar. Este un sistem bancar care are probleme si aceste probleme trebuie sa incercam sa le solutionam cat se poate de repede.

O ultima precizare, este aceea ca, din cele 36 de banci romanesti, 29 de banci sunt banci viabile, fara probleme de lichiditate in prezent. Din punct de vedere al problemelor sistemului bancar, fac precizarea ca sistemul bancar romanesc trece printr-o perioada grea in prezent, perioada pe care o putem numi de restructurare si asanare.

In ceea ce priveste cauzele care au dus la acumularea problemelor din sistemul bancar romanesc, Banca Nationala considera ca acestea sunt, in ordinea importantei:

* distorsiunile din economia reala, intarzierile legate de restructurare si schimbarea regimului acestor intreprinderi. * fluctuatiile ratelor de dobanda, din cauza repetatelor macrostabilizari care s-au facut din 1991 pana in prezent. * fluctuatiile cursului de schimb. * fluctuatiile preturilor de consum si, mai ales, intazierea liberalizarii preturilor.

Toate acestea s-au acumulat in performantele financiare ale bancilor si in deteriorarea indicatorilor de prudenta bancara, in sensul cresterii, pe de o parte, a ponderii veniturilor nerealizate, dobanzi neincasate, iar pe de alta parte, a influentelor negative din deprecierea si fluctuatiile cursului valutar. In ceea ce priveste indicatorii principali cu care se urmareste sanatatea unui sistem bancar, asistam in ultimii doi ani la deteriorarea lor, dar ei se mentin, per ansamblul bancilor bune si a bancilor romanesti care nu sunt in proces de lichidare sau restructurare, in limitele de prudenta recunoscute pe plan international.

Astfel, in 1998 s-a asistat la o reducere a nivelului de solvabilitate al bancilor de la 13,6% la 12,5% pe ansamblul sistemului bancar, insa nivelul este peste cel minim recunoscut pe plan international de 8%. Majoritatea bancilor, repet dintre cele bune, au atins o rata de adecvare a capitalului peste nivelul minim recunoscut pe plan international de 8% prevazut in normele B.N.R.

Subliniez, de asemenea, ca prin Normele din 1999, Banca Nationala a ridicat indicatorul de solvabilitate de la 8% la 12%. Este o orientare cu care s-a cazut de acord pe plan international: in tarile in tranzitie, adecvarea capitalului sa fie mai mare decat in tarile cu economie stabila. Noi am solicitat bancilor ca aceasta adecvare a capitalului in perioada urmatoare sa fie de 12%. Fac precizarea ca, pe ansamblul sistemului bancar, rata de adecvare a capitalului este 12,5%, dar nu toate bancile au peste 12%. Bancile care au doar peste 8%, vor trebui sa-si majoreze capitalul, pentru a se inscrie in normele cerute de B.N.R.

Un alt indicator extrem de important este lichidarea curenta. Si aici de doi ani se inregistreaza o evolutie mai putin favorabila. Nivelul de lichiditate a scazut pe ansamblul sistemului bancar de la 101% la 94,8%. Dar chiar 94,8% in 1998 este un indicator bun.

In ceea ce priveste indicatorii de rentabilitate, rentabilitatea capitalurilor proprii si eficienta utilizarii activelor a scazut in 1998 comparativ cu 1997 de la 75% la 30,7%, respectiv de la 8,2% la 3,8%. Aceasta injumatatire a pus bancile in situatia de a simti ca nu mai au profituri foarte mari. Una din acuzele aduse sistemului bancar romanesc se refera la faptul ca el a inflorit, in timp ce economia s-a deteriorat. Acest lucru nu mai e nici pe departe adevarat.

Inca din 1992, Banca Nationala a incurajat, prin cadrul legal existent atunci si prin legile bancare in vigoare in prezent, infiintarea de sucursale si filiale ale unor banci straine. Acestea au, in opinia noastra, un rol important in extinderea gamei de servicii bancare prin imbunatatirea calitatii serviciilor bancare din Romania. Cum va spuneam, toate cele 9 sucursale din Romania sunt sucursale ale unor banci de reputatie; de exemplu, ING Bank, care are cota cea mai ridicata ajungand anul trecut la o cota de aproape 3% din totalul activitate bancara in Romania si, dupa datele preliminare, in 1999 cota acestei banci in total activitate bancara in Romania va depasi 6%.

Prin majorarea rapida a cotei de piata a acestor banci straine - datele preliminare arata ca bancile cu capital strain vor detine in acest an mai mult de 10% din totalul activitatii bancare, sistemul bancar romanesc se va imbunatati si aceasta concurenta crescuta va obliga si bancile autohtone sa-si sporeasca eficienta. Bineinteles, procedeul, ca orice ascutire a concurentei, este dureros, dar acesta e sistemul economic spre care ne indreptam.

In cadrul sistemului bancar romanesc, sapte banci sunt cu probleme. Trei dintre acestea, Dacia Felix, Credit Bank si Columna, fac insa obiectul unor actiuni in instanta declansate in conformitate cu vechea legislatie bancara, din 1991 pana anul trecut. Ele sunt in actiuni in instanta in vederea falimentului sau reorganizarii judiciare. Banca Nationala le-a retras licenta de functionare dar, desi instanta le-a redat statutul de banca, noi, desi ne supunem hotararii instantei, consideram in continuare ca, din punct de vedere prudential si al legislatiei bancare, cele trei banci nu indeplinesc conditiile de functionare in calitate de entitati bancare.

In ceea ce priveste Banca Albina, dupa ce Banca Nationala i-a ridicat licenta de functionare in baza prevederilor noii legi, a fost declarata in stare de faliment de catre instanta. Depozitele populatiei in lei si valuta vor fi acoperite de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, in limita sumei de 35,4 milioane de lei.

Ultimele discutii care au avut loc intre reprezentantii deponentilor si membrii Fondului de Garantare au stabilit ca restituirea banilor sa se faca din 15 iulie. Consiliul de Administratie al Fondului a luat aceasta hotarare, in opinia noastra corecta, ca sumele datorate depunatorilor sa fie restituite in limita legala inainte de incheierea procesului dintre B.N.R. si Banca Albina. Precizez ca Banca Albina a facut, bineinteles, recurs la hotararea instantei.

Cazul Bankcoop merita o atentie deosebita. Banca este in continuare intr-o perioada dificila, este sub presiunea deponentilor, care doresc sa-si retraga cel putin dobanzile. Banca a facut si continua sa faca plati, dar numai in anumite limite si are probleme in principal de lichiditate. Banca Nationala s-a exprimat public in sensul ca Bankcoop poate fi redresata numai prin majorarea substantiala si rapida a capitalului social. In cazul cel mai grav in care banca nu va reusi sa aduca aceasta majorare de capital sub forma lichida, deci capitalul banesc, depozitele populatiei urmeaza sa fie acoperite tot din Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. (N.red.: Problemele legate de Bancorex, la care s-a referit guvernatorul B.N.R., sunt tratate intr-un articol distinct.)

In ceea ce priveste Banca Agricola, procesul de restructurare a demarat in 1998, el trebuie insa neaparat finalizat si solutiile de finalizare a restructurarii si apoi de privatizare sunt legate in principal de cazul Comtim. 80% din creditele neperformante din portofoliul Bancii Agricole sunt creditele acordate Comtim. Restructurarea Bancii Agricole este prevazuta in programul convenit de autoritatile romane cu Banca Mondiala fapt ce, spunem noi, confera siguranta ca va rezulta o institutie financiara solida.

Intr-o proportie covarsitoare, creditele neperformante din sistemul bancar romanesc sunt concentrate la bancile mentionate anterior. Deci cand se spune ca 50% din creditele acordate in sistemul bancar romanesc sunt neperformante se are in vedere aceasta medie. Daca am reduce creditele neperformante din bancile cu probleme la nivelul sistemului bancar in ansamblu creditele neperformante sunt sub 30% din totalul creditelor si sub 20% din totalul activelor. Daca am avea in vedere cazul bancilor viabile pe care Banca Nationala le-a obligat sa se provizioneze, pentru aceste credite, aceste 20% sunt in totalitate provizionate, deci acoperite cu rezerve speciale, provizioane sau Fondul General de rezerva.

Nemultumirile privind sistemul bancar romanesc sunt legate in special de activitatea de creditare, de aici apar cele mai mari probleme. Pe de o parte, bancile nu acorda suficiente credite, iar, pe de alta parte, aceste credite sunt neperformante. Legat de aceste nemultumiri, probabil multi se intreaba ce face Banca Nationala, cum s-a prevenit acest volum de credit neperformante. Din acest an, cand a inceput procesul de asanare a sistemului, deci de scoatere din sistem a bancilor cu probleme, fie prin introducerea lor in procedura de faliment sau prin restructurarea si reintroducerea in sistem in momentul in care ele raspund indicatorilor prudentiali, criticile la adresa B.N.R. si asupra activitatii de supraveghere s-au intetit. Aceste critici sunt in mare parte indreptatite. Se face insa adeseori simtita o intelegere gresita a rolului Bancii Nationale ca institutie de supraveghere a sistemului bancar. Pe de o parte, cauzele dificultatilor nu sunt numai supravegherea mai slaba a Bancii Nationale. Cauzele dificultatilor din sistemul bancar sunt multiple. O prima cauza este legata de climatul economic geenral. In general cand economia intra in recesiune, cand inflatia este ridicata, aceste probleme se rasfrang asupra sistemului bancar. Bancile nu traiesc in alt climat, nu dau credite altcuiva decat economiei romanesti si daca economia are probleme, ele se reflecta si in portofoliul bancilor. Pe de alta parte, multe intreprinderi, in special intreprinderile de stat, si-au pierdut capacitatea de a produce lichiditati.

Si mai multe societati, nu numai ca nu produc lichiditati, produc pe debit, au vanzari neincasate si atunci cu greu pot sa restituie banii bancilor. Si mai multe societati romanesti au datorii fata de stat si fata de furnizorii lor, ceea ce le blocheaza foarte mult accesul la finantare. Amintim aici si caderea continua a productiei si cele mai amenintate sunt ramurile de baza in care bancile romanesti, in special cele de stat au fost implicate in procesul de creditare.

De asemenea, vreau sa spun ca daca nu vor fi accelerate reformele, in sensul asanarii economiei reale, nu putem nici sa oprim declinul productiei si nici sa asanam cum trebuie sistemul bancar.

Alte probleme legate de creditele neperformante sunt corelate cu problemele derivate din impactul intarziat pe care-l are rata ridicata a inflatiei din anii precedenti. Asta inseamna ceea ce in literatura de specialitate se numeste profituri iluzorii. Bancile au avut senzatia ca au inregistrat profituri mari, aceste profituri au fost impozitate, dar ele au fost, de fapt, profituri din inflatie, iar impozitarea a fost o impozitare pe inflatie. In timp, bancile au constatat ca au fost decapitalizate, au platit lichiditati catre bugetul statului, dar baza lor de capital calculata in noile conditii, in termeni reali la un curs de schimb stabil s-a redus.

Mai avem in vedere si cauze particulare. Bancile romanesti, o spunem ca o realitate, nu au fost pregatite pentru a dezvolta politici adecvate pentru pastrarea resurselor si plasamentelor specifice perioadelor de tranzitie si de criza. Multe au si plecat cu o capitalizare insuficienta, actionarii acestor banci au avut o forta financiara redusa si cand li s-a solicitat majorarea capitalului, nu au putut sa vina cu lichiditati.

In sfarsit, avem si probleme legate de supravegherea bancara, care este insuficient dezvoltata. Banca Nationala a dezvoltat sectorul aproape de la 0, dar el nu trebuie confundat cu activitatea de control preventiv. Aici, cele doua slabiciuni sunt legate pe de o parte de supravegherea propriu-zisa, iar pe de alta parte de faptul ca bancile nu au respectat legislatia bancara si normele de prudentialitate emise de Banca Nationala. Bancile care acum au probleme au acordat pe diverse cai, uneori ocolite, imprumuturi depasind 20% din capital unui singur debitor.

Un alt punct nevralgic au fost imprumuturile acordate persoanelor cu care banca se afla in relatii speciale, de regula actionarilor sau administratorilor.

In ceea ce priveste sensul supravegherii bancare, vreau sa spun ca nu este posibil, si nici normal, ca in spatele fiecarui inspector de credite sa stea un supraveghetor sau un inspector de la Banca Nationala. Nu este posibil nici ca situatia creditelor specifice sa se centralizeze la B.N.R.

Banca Nationala are propriile raspunderi in sistemul bancar, are propriile vinovatii, dar cand o banca intra in incetare de plati, principala raspundere revine actionarilor, administratorilor si conducatorilor sai. Fiecare banca este autonoma.

Autoritatea de supraveghere controleaza legalitatea masurilor stabilite, a actului de conducere si respectarea normelor de prudentialitate, dar nu indruma pasii unei banci. Daca Banca Nationala ar interveni si ar dirija creditul, acest lucru ar fi incompatibil cu o economia de piata si atunci n-am mai avea nevoie de 45 de banci.

Supravegherea bancara, atunci cand constata ca lucrurile merg rau, incepe cu avertismente date in primul rand proprietarilor si administratorilor, iar daca situatia nu se imbunatateste, se ajunge la restrictionarea operatiunilor bancii respective, iar sanctionarea suprema este inchiderea bancii respective.

Referitor la responsabilitati, interventia bancii centrale pentru salvarea unei banci cand ea prezinta riscuri de sistem sau pentru inchiderea unei banci cand nu prezinta riscuri de sistem si nu mai poate fi insanatosita, nu protejeaza nici proprietarii, nici administratorii si nici debitorii bancii. Interventia Bancii Centrale este numai pentru protejarea creditorilor bancii si in special a creditorilor mici, a depunatorilor care nu au suficiente instrumente si nici informatii pentru a se proteja singuri. Pentru o mai buna transparenta, incepand cu luna iulie vom obliga bancile sa-si publice indicatorii de prudenta, indicatorii de lichiditate si solvabilitate, ceea ce va ajuta si micii depunatori sa se protejeze mai mult. Dar pentru protejarea acestora functioneaza si Fondul de Garantare a Depozitelor Populatiei.