Vectorii globalizarii

Revolutiile tehnologice

Inovatia tehnologica se refera mai ales la tehnologia de informare si comunicare. Revolutia tehnologica implica si o revolutie sociala si o avansare dinspe capitalismul industrial spre o dezvoltare postindustriala a relatiilor economice.

Prima revolutie a constituit-o aparitia masinii cu aburi (sfarsitul sec. al XVIII-lea), a doua revolutie (sfarsitul sec. al XIX-lea) introducerea electricitatii si a sistemelor tehnologice electro-mecano-chimice, a treia revolutie a inceput in 1950, dupa ce in 1948 fusese descoperit tranzistorul, urmat de microprocesor la inceputul anilor 1970 si de introducerea acestuia in prelucrarea informatiilor, telecomunicatii si telematica. In general, sistemele tehnologice atasate celor trei revolutii industriale coexista, se intrepatrund, dar se si substituie si se elimina reciproc.

Noul context digital, rezultat in urma fuzionarii tehnologiilor din sfera informaticii si a telecomunicatiilor, dispune de doua caracteristici de baza: convergenta serviciilor, ceea ce inseamna ca orice serviciu poate fi furnizat prin acelasi mijloc de inmagazinare si transmisie si conectabilitate si interoperabilitate, ceea ce inseamna ca utilizatori multipli pot prelucra si utiliza resursele prin intermediul retelelor. "Practic, toate informatiile sunt transmise pe cai de inalta definitie si standardizare, alcatuind ceea ce, in literatura de specialitate, au fost desemnate drept <primele autostrazi electronice ale lumii>". (Bari I., 2003, p.38)

Noua economie

Un sistem economic modern necesita 3 elemente pentru a functiona: cererea, oferta si intermediarii care pun in contact reprezentantii celorlalte doua.

"In ultimii ani a fost din ce in ce mai evident ca o noua economie iese la iveala. <Vechea ordine> industriala este inlocuita de o economie bazata pe informatica si pe retele de calculatoare." (Bari I., 2003, p.52) In noua economie tranzactiile sunt in special digitale, iar cresterea este influentata de mai multi factori fata de economia industriala. Noua economie presupune extinderea utilizarii informatiei digitale si a Internetului ca mediu de lucru intr-o arie larga de servicii si activitati.

Sintagme de definire a noii economii

"<economia digitala>, pentru ca vizeaza bunuri si servicii a caror productie, dezvoltare si vanzare depind, in mod esential, de tehnologii digitale;

<economia informatiei>, pentru ca include toate bunurile si serviciile legate de tehnologiile informationale, cum ar fi: cercetare, servicii legale si bancare, servicii financiare;

<economia virtuala>, pentru ca mediul in care se desfasoara tranzactiile nu este un mediu fizic, ci virtual;

<economia Internetului>, pentru ca mediul de lucru este Internetul;

<e-commerce>, <e-banking> si <e-economy> etc.

In esenta, noua economie este un concept larg care descrie o economie in care, atat produsul final, cat si starile intermediare ale acestuia constau in informatie si in care tehnologiile digitale moderne ofera accesul la scara mondiala la toate informatiile disponibile la un moment dat. Aceste noi tehnologii au rolul de a potenta eficienta in practicile de afaceri conventionale, traditionale si de a facilita aparitia unor noi procese si produse". (Ibidem., p.53)

Trasaturile distinctive ale globalizarii economiei

In lumea francofona globalizarea este considerata un moment in cadrul procesului de mondializare, iar actorul principal il reprezinta firma, de preferinta una multinationala.

Oligopolul mondial a fost definit de multi ca fiind concentrarea capitalurilor la nivelul Triadei (SUA, UE, Japonia).

O caracteristica importanta a globalizarii o constituie integrarea in calitatea de componenta a unei duble miscari de polarizare: pe plan intern (somaj) si international (ecart intre tarile din inima oligopolului international si cele de la periferie - "state care nu mai prezinta interes, nici economic si nici strategic (.) proces de marginalizare, de demarcatie intre tarile democratice bogate si zonele saraciei incapabile de a se mai inscrie in ritmurile productivitatii mondiale si de a mai demara actiuni competitive". (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.71)

Chiar daca in multe state in curs de dezvoltare forta de munca este ieftina, firmele apartinand oligopolului mondial (Triadei) au raportat totul la piata muncii din tarile dezvoltate, globalizarea reprezentand incercarea de integrare simultana a celor trei piete specifice oligopolului mondial si anume piata marfurilor si serviciilor, piata capitalului si tehnologiei si piata muncii. Mai intai globalizarea a cuprins piata bunurilor si serviciilor, apoi au intrat in circuit tehnologiile si piata financiara iar pe ultimul loc s-a situat piata muncii.

"Globalizarea se refera la multiplicarea legaturilor si interconexiunilor dintre statele si societatile care fac parte in prezent din sistemul mondial. Ea descrie procesul prin care evenimentele, deciziile si activitatile desfasurate intr-o parte a lumii au consecinte semnificative pentru indivizi si comunitati situate la mari distante una de alta. Globalizarea are doua trasaturi distincte: sfera de actiune (intinderea) si intensitatea (sau adancimea). Pe de o parte, ea defineste un set de procese care cuprind aproape tot globul, sau opereaza pretutindeni in lume, fapt ce imprumuta acestui concept o conotatie spatiala. Pe de alta parte, ea presupune intensificarea nivelurilor de interactiune, interconectare sau interdependenta intre statele si societatile care alcatuiesc comunitatea mondiala. Prin urmare, alaturi de extindere a legaturilor, are loc si o adancire a proceselor globale". (Dunning J.H., 1997, p.12)

S-a facut trecerea de la oligopoluri nationale la oligopol mondial. "Un exemplu concludent in aceasta privinta ni-l ofera firmele japoneze, organizate in retele de tip <keiretsu>. In cadrul retelei exista un imens flux de informatii reciproce intre parteneri, fara a se practica o ierarhie rigida. Membrii aceluiasi grup industrial beneficiaza, pe linie financiara, de coordonare si consultanta din partea unei mari banci care este integrata organic grupului. Colaborarea este uneori atat de stransa, incat membrii oligopolului isi impart laboratoarele de cercetare si chiar unele capacitati de productie. (Chesnais F., 1994, p.84) Legaturile de cooperare pe plan financiar, tehnologic, industrial si comercial pe care membrii unei asemenea retele le stabilesc intre ei releva faptul ca ei se considera si se trateaza ca parteneri egali, indiferent de dimensiunile firmelor. Se poate afirma ca, in cadrul retelei oligopoliste asistam la crearea unei adevarate piete interne, unde costurile de tranzactie sunt substantial reduse". (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.239)

Schimbarile economiei mondiale

De pe la mijlocul anilor '60 au aparut schimbari importante cum ar fi:

comertul international a crescut mai repede decat productiile nationale;

s-a conturat o anumita omogenizare a stilurilor de viata, cel putin in randul clasei mijlocii si pentru anumite elemente ale consumului (The Economist a propus evidentierea puterii de cumparare prin compararea pretului unui Big Mac de la Mc Donald's);

marile intreprinderi si-au dezvoltat filialele din strainatate ca urmare a unui avant fara precedent al investitiilor straine directe in cei trei poli ai Triadei (SUA, UE, Japonia);

relansarea lantului valorii nu s-a oprit la productie ci priveste tot mai mult inovatia;

internationalizarea pietelor financiare. "Astazi, fluxurile financiare sunt de cincizeci de ori mai mari decat tranzactiile corespunzatoare exportului de bunuri si servicii, iar miscarile fondurilor de plasament private sunt mai mari decat rezervele bancilor centrale". (Boyer R., in S.Cordellier, 2001, p.21)

politicile economice s-au schimbat: "Cercurile financiare internationale evalueaza si anticipeaza in permanenta deciziile puterilor publice, constituind o contra-putere, anonima in aparenta, dar considerabila". (Ibidem., p.21)

problema mediului are amploare planetara.

Anii '90 au fost caracterizati de 6 tendinte principale si anume:

q       firmele multinationale au beneficiat de deschiderea spatiului global, ceea ce le-a permis sa-si optimizeze profiturile pe teritorii mult mai variate;

q       "Firmele multinationale incearca sa identifice reguli de drept privat aplicabile partii din concurenta internationala care nu poate fi codificata de reguli emanand de la organizatiile internationale" (Ibidem., p.40);

q       aranjamente sectoriale - acestea nu pot inlocui noi institutii internationale conforme regulilor in vigoare;

q       o serie de acorduri comerciale bilaterale duc la o conventie multilaterala garantata de o organizatie dupa modelul WTO;

q       zone economice ce au drept obiectiv internalizarea interdependentelor strategice dintre diverse domenii si diverse tari ale caror interese pot fi uneori divergente;

q       "dificultatile financiare ale statului-natiune au determinat o descentralizare si o regionalizare a gestiunii bunurilor colective locale cum ar fi infrastructurile din transporturi, educatia, pregatirea profesionala, chiar si ajutoarele pentru dezvoltare si pentru integrarea sociala a somerilor". (Ibidem., p.42)

q       a fost preferat termenul de globalizare - "eronat, dar simplu - conceptului <configuratie intortocheata> - mai pertinent, dar mai complicat". (Ibidem., p.43)

Globalizarea contemporana se deosebeste de procesele precedente integrationiste prin:

scara (mondiala, anterior regionala);

ritmul schimbarilor: "este suficient sa luam in considerare rata anuala a <universalizarii> Internetului" (Bari I., 2003, p.33);

sprijinirea pe progresul tehnologic in mai mare masura, cu impact asupra vietii cotidiene.

Etapele globalizarii

"Kevin H. O'Rourke (profesor la Universitatea din Dublin) si Jeffrey G. Williamson (profesor la Universitatea Harvard) si-au propus, intr-o lucrare cu acelasi nume aparuta in anul 2000, sa raspunda la intrebarea: Cand a aparut de fapt globalizarea?. Unii istorici asociaza <big bang-ul> globalizarii momentelor 1492, cand Christofor Colombus a atins Americile, si 1498, cand Vasco da Gama face ocolul Africii, acestea fiind considerate cele mai importante evenimente ale istoriei umanitatii (un reprezentant de seama al acestei viziuni este William H. McNeill, 1999). Alti istorici (printre care Andr Gunder Frank, 1998) sustin ca procesul globalizarii a aparut mult mai timpuriu, fiind asociat unei pax mongolica. O a treia opinie considera ca economia lumii a fost extrem de fragmentata si <deglobalizata> inaintea secolului al XIX-lea. Nici una dintre aceste trei perspective nu a demonstrat in mod explicit diferenta dintre expansiunea comertului mondial condusa de vectorul cresterii cererii si ofertei in cadrul partenerilor comerciali nationali (ex. cresterea populatiei) si expansiunea comertului indusa de vectorul integrarii pietelor (forma de manifestare centrala a globalizarii, care conduce la convergenta preturilor). Cei doi autori demonstreaza empiric ca cele doua momente, 1492 si 1498, nu au avut impactul economic presupus de catre istorici, cu toate ca nu minimizeaza importanta istorica a acestora cand a aparut transferul de tehnologie, de produse agricole, de boli etc. la scara globala. Cu atat mai mult a cazut si teoria aparitiei precedente a globalizarii. Dar au evidentiat cu numeroase argumente (reducerea costurilor de transport fara precedent, corelatii intre preturile factorilor de productie, preturile marfurilor etc.) ca secolul al XIX-lea a fost leaganul globalizarii, iar in a doua jumatate a secolului XX acest fenomen a erupt, cu toate ca termenul de globalizare s-a incetatenit abia in anii '90". (Bari I., 2003, p.33, nota de subsol)

Alti autori au propus ierarhizarea fazelor globalizarii in care se regasesc elemente specifice celor 3 arii de cuprindere dupa cum urmeaza:

faza germinala (Europa, 1400-1750) - apar primele harti ale pamantului, revolutionarea astronomiei de Copernic, adoptarea calendarului universal, conturarea hotarelor viitoarelor puteri coloniale;

faza incipienta (Europa, 1750-1875) - apar statele-natiuni, se dezvolta diplomatia formala dintre acestea, apar primele conventii legale internationale si primele idei despre internationalism si universalism;

faza decolarii (take off, 1875-1925) - "are loc un proces de conceptualizare a lumii in termenii existentei unei singure societati internationale si a unei singure umanitati, proces favorizat de amplificarea legaturilor comerciale dintre natiuni independente, extinderea comunicatiilor, aparitia unor migratii de masa (indeosebi dinspre Europa spre America)" (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.16);

faza disputelor pentru hegemonia mondiala (1925-1969) - cele doua razboaie mondiale, temperate de infiintarea Ligii Natiunilor si apoi a ONU - a atras atentia asupra pericolelor ce decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global (poluarea, epuizarea resurselor naturale, explozia demografica, malnutritia, subdezvoltarea economica etc.);

ultimele decenii ale secolului XX . progrese in explorarea spatiului cosmic si in telecomunicatii, aparitia formelor de integrare regionala.

Unii considera ca au existat 2 valuri ale globalizarii: 1820-1914 (inainte de 1820 toata lumea era saraca si agrariana) si 1960 - prezent (omenirea este impartita in natiuni bogate si sarace). Asemanari: superficiale, referitoare la comert, fluxuri internationale de capital, importanta reducerii piedicilor din calea tranzactiilor economice internationale. Diferente: impactul pe care aceste fapte economice l-au avut asupra dezvoltarii mondiale si evolutiei ideilor referitoare la globalizare.

"Primul val a creat premisele aparitiei divergentei intre veniturile realizate de statele industrializate si cele dezindustrializate, iar cel de-al doilea val a pus bazele convergentei intre statele dezvoltate apartinand unui mic grup cu un produs intern brut foarte inalt pe locuitor". (Baldwin R.E., Martin Ph., 1999, p.57)