CARACTERISTICI GEODEMOGRAFICE ALE DOBROGEI SI SPECIFICUL SAU ETNO-CULTURAL

CARACTERISTICI GEODEMOGRAFICE ALE DOBROGEI SI SPECIFICUL SAU ETNO-CULTURAL

1. Consideratii teoretice

Orice studiu de geografie umana abordeaza ca o componenta distincta analiza populatiei, chiar si la o scara intermediara, aceea a populatiilor regionale. Aceasta scara pune foarte bine in evidenta specificul demografic si interactiunile dintre dinamina interna a populatiei si dinamica mediilor.

Populatia constituite obiect de cercetare pentru mai multe stiinte. Geografia populatiei prin metodele si obiectul ei de lucru interfereaza cu antropologia, sociologia, economia si istoria. Metodologia sa specifica, insa, rezida in maniera particulara in care foloseste metode comune ansamblului stiintelor despre populatie. Aceasta se realizeaza prin combinarea originala de metode ale demografiei, statisticii si geografiei (mai ales analiza cartografica).

Geografia adauga pe langa aspectele derivate din modul de agregare a indivizilor, suportul spatial si natural ca fond de viata a grupurilor umane, punand accentul pe distributiile si diferentierile spatiale. Fluditatea populatiei in timp si mobilitatea ei simultana in spatiu, impun - daca nu reducem geografia populatiei la o simpla observare statistica, de moment - sa nu se disocieze niciodata analiza dimensiunii spatiale a populatiei de aceea a dimensiunii temporale.

O populatie data, este o insumare de generatii care au propria lor istorie si care au dezvoltat strategii spatiale specifice. Nu ar putea fi inteleasa o populatie fara luarea in considerare a trecutului demografic al generatiilor componente, ele fiind strans interdependente si influentand in cascada prin fenomenele care afecteaza o generatie, succesiv destinele celorlalte. Populatia este sensibila la constringerile exterioare, mai ales economice, sociale, politice sau tehnice (ierarhia acestor constrangeri este o variabila a timpului istoric) si sunt reglate printr-o dinamica interna proprie.

Interconditionarea dintre caracteristicile demografice este extrem de puternica. Modificarea uneia dintre ele atrage dupa sine modificari inedite ale altor caracteristici. Intensificarea emigrarii, o caracteristica demografica actuala pentru noi, spre exemplu, se traduce imediat prin diminuarea efectivului de tineri, adulti, care afecteaza capacitatea de reproducere a populatiei, efectivele de noi generatii, modificand perpsectivele de imbatranire si potentialul viitor de emigrare, structura activitatilor, ocuparea locuintelor, dinamismul urban. Echilibrul aparent al populatiei este un echilibru dinamic ce rezulta dintr-o reajustare permanenta a componentelor sale. Ceea ce demonstreaza calitatea de sistem pe care o reprezinta si populatia.

Modificarea mediului socio-spatial are un rol important si complex asupra evolutiei populatiei, prea putin evident in mod direct, dar schimbarile in mentalitati, in sfera socio-culturala, pot sa modifice durabil dinamica populatiei. De aici rezulta si importanta care trebuie acordata in studiile de geografie umana, dimensiunilor socio-culturale, specificului etnic si confesional, care induc comportamentele demografice ale diverselor populatii.

Geografia populatiei presupune atat studiul populatiei date, bine delimitate, cat si a spatiului pe care aceasta il stapaneste. Aici intervine un alt concept de baza al acestei discipline, cel de populare a carui semnificatie rezida atat in modul specific prin care un teritoriu anume se populeaza, dar si rezultanta acestui proces, exprimata prin repartitiile geografice.

Gasim aici principala diferenta dintre geografia populatiei si demografie, disciplina cu care se suprapune pe un anumit segment. Daca geografia populatiei studiaza "existenta umana pe baza relatiilor obiective existente intre om (an sens restrans), colectivitatea umana (in sens larg) si realitatea sociala si materiala (un loc important avand diferite componente ale mediului geografic" - asa cum afirma Vasile Cucu, 1981 - demografia, isi fixeaza, dupa Vladimir Trebici, 1996, obiectul studiului "doar la populatie, ca sistem demografic, relativ autonom, conceput ca stari si fluxuri".

"Geograful resimte necesitatea extinderii semnificatiei spatiale a cifrelor, care in afara unor praguri statistice constituie expresia combinarii unui complex de factori geografici ce nu pot fi elucidati, constituind teritoriul pe care se deruleaza procesele dinamice sau de structurare ale populatiei" (I.Muntele, 1999).

In studiul procesului de populare si implicit al populatiei unui teritoriu se desprins doua elemente de baza - dinamica si intensitatea acesteia, a caror rezultanta este repartitia spatiala. Sunt surprinse astfel, atat ritmul, cat si proportia modificarilor, survenite la scara spatio-temporala. Mai curand neglijate de demografie, valorile stocurilor si a fluxurilor populatiei sunt indispensabile geografiei pentru ca ele determina raporturi diferentiate in spatiu. Cauze externe (cum sunt modificarile mediului sociogeografic) si cauze interne (de exemplu imbatranirea populatiei) interfereaza pentru a determina fluxuri care modifica efectele si compozitia populatiei.

Studiul situatiei unei populatii, este inainte de toate, acela al organizarii interne. Ea se sprijina pe ordonari criteriale ale indivizilor, contingentelor si generatiilor. Studiul miscarii unei populatii este acela al reinoirii deplasarilor in spatiu, miscarea migratoare, si prin drumul biologic, miscarea naturala.

Intr-un domeniu atat de complex ca cel al studerii populatiei, nici o ramura a stiintelor sociale nu detine singura adevarul. De aceea spunea Vasile Surd, 1988, ca "inca de multa vreme, populatia si asezarile au stat in atentia specialistilor din domeniul geografiei, istoriei, etnografiei etc." Totodata afirma ca "populatia ca factor determinant al dezvoltarii societatii, a inceput sa fie cunoscuta in momentul inregistrarii acesteia in conscriptii, catagrafii si recensaminte. . in Romania primul recensamant modern este considerat cel care s-a desfasurat in anul 1836, urmat de cel din 1859, 1899 si 1912. Anul 1930 corespunde unui recensamant general, pentru intregul teritoriu al Romaniei, inregistrarile complexe ale populatiei, repetandu-se in anii 1941, 1948, 1956, 1966, 1977" si apoi in 1992 si 2002.

2. Cercetari geodemografice asupra Dobrogei

Dobrogea integrata abia in 1878 statului roman are primul recensamant de populatie din istoria sa abia in 1880, odata cu promulgarea "Legii pentru organizarea Dobrogei". Insa primul care aduce o imagine a situatiei numerice si a structurii etnice, a populatiei Dobrogei, a fost Ion Ionescu de la Brad in lucrarea "Excursiune agricola in Dobrogea", in anul 1850, realizata ca o cercetare incredintata de guvernul imperial de la Istanbul. Lucrarea abordeaza probleme variate, extrem de valoroase, nu este o monografie, dar sunt scoase in evidenta urmatoarele: asezarea la gurile Dunarii, intre Dunare si Marea Neagra, caracterul agricol-pastoral, capacitatea de colonizare a tinutului considerat bogat, dar slab populat.

"Primul rezultat al lucrarii noastre statistice este fixarea numarului tuturor acestor familii, de religiuni si nationalitati diferite. Aproape jumatate din locuitorii Dobrogei sunt Osmanliii, Turcii de rasa si limba; Turcii si Romanii sunt cei mai numerosi, cei mai vechi locuitori ai Dobrogei. Prin afinitatile care leaga pe Turci, Romani si Tatari, acesti locuitori ocupa teritoriul Dobrogei, primii spre Marea Neagra, cei de-al doilea spre Dunare si ceilalti in interior".

Situatia este centralizata in tabelul urmator:

Ion Ionescu de la Brad clarifica si structura etnica a populatiei Dobrogei, precum si provenienta ei. Astfel el precizeaza ca 'Tatarii goniti din Crimeea,

s-au stabilit mai intai in Basarabia. De la pierderea Ismailului, ei au trecut Dunarea si au colonizat Dobrogea in timp de 44 aniBulgarii au venit de 20 de ani, parasind niste pamanturi sterile, pentru a se aseza pe cele mai fertile, pe care le-au gasit aici. Numarul familiilor bulgaresti este aproape egal cu cel al Tatarilor. Cazacii si Lipovenii au venit din Rusia, de unde ei continua sa vina si acum. . Cei din urma colonisti sunt Germanii..'

Informatii deosebit de utile reies din analiza unor aprecieri precum: 'Ocupatia tuturor locuitorilor Dobrogei a indreptata spre agricultura. . Cea mai mare parte a pamantului ramane necultivata din lipsa de brate. Locuitorii cultiva cat pot de mult, ceea ce nu impiedica totusi ca intinderea de pamant cultivata sa fie foarte redusa. In chip fortat sistemul de economie rural a Dobrogei e agricultura pastorala' Analizandu-le, constatam ca la jumatatea secolului al XIX-lea Dobrogea era o regiune foarte slab populata - cele doua judete (Silistra cu 5 cazale: Tulcea, Isaccea, Macin, Harsova, Baba si Varna cu 4 cazale: Chiustenge, Mangalia, Balcic si Bazargic) ale timpului aveau 388 sate cu un numar de peste 15.700 familii (adica peste 60.000 locuitori). Raportat la intinderea regiunii reiese o densitate a populatiei de pana la 5 locuitori pe km².

Intr-un memoriu adresat in anul 1918 Regelui si semnat intre altii de catre Ioan N.Roman sunt scrise urmatoarele: 'Legat prin interese economice cu balciurile muntene, avand atarnare de Mitropolia Brailei, servind de locuinta pentru iarna pastorilor mocani din Ardeal, care se si statorniceau aici, primind pe satenii din Balta Braileana si pe emigrantii cojani din districtele Brailei si Ramnicului Sarat, acest tinut isi arata legatura cu partea de peste Dunare a Romaniei si prin repetarea acelorasi nume geografice pe un mal si pe celalalt si prin relatiile necontenite de familie intre Muntenii Baltaresti si Dobrogeni'.

Astfel de aprecieri sunt intalnite in operele mai multor istorici si geografi importanti intre care la loc de cinste sunt Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Constantin Bratescu, George Valsan , Ion Simionescu s.a. Studiile lor asupra Dobrogei apar la debutul sec.XX, multe dintre ele fiind consacrate aspectelor demografice.

In studiul lui I.N.Roman tiparit in primele numere ale 'Analelor Dobrogei' se estimeaza numarul populatiei Dobrogei la 1878 la 150.295 locuitori (conform, spune el, lui 'D.A.Sturdza, care se apropie mai mutt de adevar'). Conform aceleiasi surse la 1 ianuarie 1913 Dobrogea avea 'o populatie de 380.430 de suflete (209.571 in judetul Constanta si 170.859 in judetul Tulcea)'. Este prezentata totodata si structura nationala a populatiei, care consacra o majoritate romaneasca (56%) si 7 nationalitati cu ponderi peste 1% (bulgari 13%, rusi 9%, turci 5%, tatari 5%, greci 2%, germani 2%, evrei 1%).

Interesante si utile informatii asupra populatiei Dobrogei le gasim si in scrierile lui Alexandru P.Arbore - profesor la Liceul 'Gh.Lazar' din Sibiu - care atras de evolutia populatiei romanesti din Dobrogea precizeaza: 'In 1882 se aflau Romanii in numar de 34.840 in judetul Tulcea si 14.884 in judetul Constantase ridica in 1900 la aceia de 125.035' (in cele doua judete) si 'In 1905, judetul Constanta cuprindea 93.806, iar judetul Tulcea 51.422 de Romani'. O parte insemnata a acestora (circa o treime dupa aprecierile lui A.P.Arbore) erau de loc din Transilvania veniti mai ales dupa 1882 'dupa ce s-a pus in aplicare legea rurala de vanzare a pamantului dobrogean'.

Numarul romanilor a crescut continuu cu 'Cei veniti din -Tara- (care) se numesc Cojani' si provin din diferite parti, din judetele Teleorman, Vlasca, Ilfov, Olt, Arges si Muscel, Ramnicu-Sarat si Braila alaturi de care 'se gasesc si mocani ardeleni', iar 'Malul Dunarii din nordul judetului Tulcea a populat mai mult cu Moldoveniproveniti din Basarabia'. In felul acesta 'Dupa statistica din 1913 erau in Dobrogea 216.425 de Romani, reprezentand un procent de 56,9% din totalul general'.

In perioada interbelica, cel mai amplu, documentat si stiintific studiu asupra populatiei Dobrogei este neindoielnic cel al lui Constantin Bratescu, profesor universitar la Cernauti, mentorul si coordonatorul 'Analelor Dobrogei', supranumit si 'geograful Dobrogei'.

C.Bratescu publica in volumul omagial al analelor 'Dobrogea - 50 de ani de viata romaneasca' elaboratul sau studiu  Populatia Dobrogei  in care face o prezentare cronologica a locuirii Dobrogei si a prezentei si continuitatii elementului romanesc in acest spatiu. In concluziile prin care incheie studiul precizeaza  Permanenta elementului roman in Dobrogea in toate timpurile este un fapt real. Aceasta permanenta se explica prin rolul antropogeografic pe care a trebuit sa-1 joace provincia fata de drumurile ce treceau prin ea sau duceau catre ea. Daca pentru alte neamuri care au circulat de la sud la nord si de la nord la sud, Dobrogea a fost numai o poartapentru Romanii din Carpati Dobrogea este insu termenul final al drumurilor lor .

Sunt de asemenea analizate date si statistici privind numarul si evolutia numarului locuitorilor, structurile nationala si confesionala, densitatea populatiei etc. In privinta densitatii populatiei, C.Bratescu conchide ca 'La 1913 Dobrogea avea o densitate de populatie de circa 25 de locuitori pe km2', fata de 5-6 locuitori pe km2 in 1878.

Studiul cuprinde si un tablou statistic al populatiei Dobrogei (inclusiv Cadrilaterul) realizat in iulie 1928:

Un alt aspect caracteristic studiilor lui C.Bratescu este ampla documentare asupra structurii etnice a populatiei Dobrogei. Argumente bine documentate ale operei sale evidentiaza procesul de reimprospatare a populatiei dobrogene dupa numeroasele evenimente istorice - razboaie, molime, migratii - cu elemente carpato-danubiene, din tinuturile din stanga Dunarii.

Problematica populatiei Dobrogei este abordata din diverse puncte de interes si in lucrarile geografilor George Valsan - 1920, insistand asupra fenomenului de transhumanta din zona carpatica spre Dobrogea, Simion Mehedinti - 1919, prezinta aspecte ale popularii Dobrogei, sau Vintila Mihailescu - 1928, cu privire la modul de grupare a populatiei in Dobrogea.

O preocupare aparte, materializata intr-o teza de doctorat cu terra 'Geografia populatiei Dobrogei' sustinuta la Universitatea 'Babes-Bolyai', este cea a d-nei Atena Herbst-Radoi, care sub coordonarea stiintifica a academicianului Tiberiu Moraru realizeaza un studiu regional asupra demografiei si structurii populatiei Dobrogei in perioada 1912-1968. Studiul distinge doua etape principale in evolutia demografica a Dobrogei de dupa 1880 si anume:

a)      o perioada de expansiune rurala (1880-148) a populatiei din diferite zone ale tarii spre Dobrogea, urmare si a faptului ca administratia romaneasca realizeaza in Dobrogea mai multe improprietariri (in anii 1882, 1889, 1899, 1905). 'La jumatatea sec. al XIX-lea se constata un insemnat flux de populatie romaneasca spre Dobrogea; ea provenea mai ales din Transilvania. In nici o parte a pamantului romanesc , cu exceptia Baraganului, nu s-au stabilit atat de multi ardeleni. Ei au dat tinutului dintre Dunare si Mare circa 1/4 din populatie'

b)      o perioada de redistribuire a populatiei spre orase si sate polarizatoare (dupa anul 1948). 'Desi migrarea locuitorilor din alte judete ale tarii spre Dobrogea n-a incetat nici in aceasta perioada, ea este insa simtitor redusa numeric. Acum dominant este fenomenul de redistribuire locala a populatiei, nelipsind insa nici plecarile de aici in alte judete. Si acestea sunt de mica amploare.'

Contributii la cunoasterea demografica a Dobrogei au avut-o si alti specialisti, nu numai geografii. Astfel d-na Rodica Lisievici-Brezeanu realizeaza in perioada 1978-1979 in cadrul Centrului Demografic ONU-Romania studiul 'Mobilitatea socio-profesionala si teritoriala a fortei de munca din judetul Constanta - implicatii demografice, economice si sociale', realizat in limba franceza si pus la dispozitia Comisiei ONU pentru populatie si dezvoltare. In a doua pane a lucrarii sunt tratate: analiza mobilitatii fortei de munca din judetul Constanta, cauzele si caracteristicile demografice ale migratiilor, mobilitatea socio-profesionala si consecintele mobilitatii fortei de munca in judetul Constanta.

Studiul evidentiaza puternicele disparitati teritoriale intre zone ale judetului Constanta in privinta densitatii populatiei in perioada 1930-1977 (de exemplu zona litorala in prelungire cu axa vaii Carasu avea in 1930 o densitate a populatiei de 80 loc./km2 si in 1977 de 302 loc./km2), investigatii facute in acea perioada asupra cauzelor migratiilor (avand un sold pozitiv- +5,9 - intre sosiri si plecari. Judetul Constanta este o zona atractiva migrarii fortei de munca prin aparitia in 25 de ani a circa 47.000 noi locuri de munca, ritmul inalt al dezvoltarii economice, urbanizarea, turismul etc.)

Aceluiasi sociolog, d-na Ana-Rodica Lisievici-Brezeanu ii apartine si studiul 'Investigarea migxatiilor din locul de nastere intre provinciile istorice ale Romaniei - in perioada 1966-1977'. Teza de doctorat sustinuta la Sorbona in 1988 lucrarea trateaza urmatoarele mari teme:

miscarea migratorie in Romania dupa 1948 - cadrul general;

analiza migratiilor intre judete pe baza datelor recensamantului din 1966 si 1977;

dinamica demografica la nivel de judete si provincii istorice.

In concluziile studiului se regasesc intre altele si aceste aprecieri: 'Analiza datelor demografice arata importante diferente existente intre provinciile istorice si intre judete, dar si intre populatia oraselor si cea ruralaFluxurile migrarilor la mare distanta in tara sunt datorate surplusului de populatie din judetele mai putin dezvoltate economic Dintre locuitorii imigranti in oras, o mare parte s-au indreptat spre orasele judetului natal (dintre locuitorii judetului Constanta plecati la oras 62,3% s-au stabilit in orasele propriului judet)'.

Se poate constata, prin toate aceste exemplificari, masura in care fenomenul demografic al Dobrogei a constituit subiect de studiu si analiza pentru geografi si nu numai si totodata justifica si astazi atractia cercetatorilor dornici sa stabileasca resorturile intime ale unei convietuiri etnice si evolutii demografice (suprapuse uneia economice) ce face din Dobrogea, pastrand proportiile, o Californie romaneasca si totodata un model etno-cultural pentru Balcani.

3. Evolutii geodemografice in Dobrogea ultimilor 125 de ani

3.1 Trendul ascendent al evolutiei geodemografice in Dobrogea

In cei aproape 125 de ani trecuti de la prima inregistrare oficiala a locuitorilor Dobrogei, din anul 1880 si pana la ultimul recensamant din martie 2002, se constata, pentru Dobrogea, un trend ascendent al cresterii numarului de locuitori, o crestere continua exceptand durata razboaielor si a ultimului deceniu. Cresterea efectiva a fost de la 179.850 persoane in 1884, la 1.019.766, la recensamantul din 1992 (in 2002 numarul total a fost de 973.811 locuitori). Aceasta reprezinta o crestere de 5,6 ori, ceea ce nu s-a mai inregistrat in nici o alta provincie romaneasca. Reflectata in ocuparea teritoriului, marcata de densitatea medie a populatiei, aceasta a crescut de la 11,8 locuitori / kmp (in 1884), la 67,9 locuitori / kmp (in 1992).

Sincope ale trendului ascendent au marcat cele doua razboaie mondiale, precum si deceniul dintre ultimele recensaminte (1992 - 2002, in aceasta perioada s-a produs o mica diminuare a populatiei totale din Dobrogea, de la 1.019.766 locuitori in 1992 la 973.811 locuitori in 2002).

Disparitati teritoriale semnificative marcheaza dinamica populatiei Dobrogei la nivel judetean astfel: in perioada 1884 - 2002 populatia judetului Tulcea a crescut de 2,8 ori, in timp ce a judetului Constanta a crescut de 8,1 ori. Acest gradient demografic, nord - sud al provinciei, are mai multe cauze:

a) cauze naturale - dominatia "zonei critice" pentru locuit a marii suprafete deltaice si lacustre, a masivelor de origine muntoasa si a celor forestiere, care restrang la circa 40% din suprafata judetului spatiul favorabil locuirii.

b) cauze economice - dezvoltarea exponentiala a activitatii portului Constanta, in detrimentul navigatiei mai dificile si mai scumpe prin porturile si bratele dunarene;

- potentialul turistic deosebit al litoralului turistic constantean, devenit prima zona turistica a tarii;

- amplasarea unor mari obiective industriale (santiere navale, combinate chimice, centrale electrice, uzine ale industriei usoare si alimentare s.a.) sau de transport (marele complex portuar Constanta, canalul Dunare - Marea Neagra si subramura sa Poarta Alba - Midia Navodari, podurile transdanubiene), cu precadere in judetul Constanta;

- suprafata arabila mult mai extinsa si amenajarea unei parti insemnate pentru irigatii, in judetul Constanta.

c) cauze demografice: un aflux de permanent de populatie tanara - forta de munca necesara industriei, turismului, santierelor de constructii - care a mentinut in acelasi timp si o natalitate ridicata, in judetul Constanta, spre deosebire de judetul Tulcea, care a inregistrat flux migratoriu ridicat si tendinte de imbatranire a populatiei.

Daca in 1884 populatia judetului Tulcea era putin mai ridicata decat a Constantei, inca de la sfarsitul secolului XX, judetul Constanta trece primul si inregistreaza niste ritmuri de crestere tot mai mari:

Disparitatile teritoriale intre provinciile statului roman, viata politica si economica a romanilor din afara frontierelor statului national, emigrari si imigrari de populatie, evenimente politice majore (razboaie, regim de ocupatie, schimburi de populatie, segrare etnica) si altele, au influentat in chip diferit procesul de populare a Dobrogei. Acest proces a avut in unele perioade si pentru anumite comunitati si caracteristici de colonizare.

Aici se simte nevoia lamuririi intelesurilor diferite ale notiunii colonizare, care conform "Dictionarului de geografie umana", coordonator G. Erdeli, 1999, are doua sensuri: "1. formarea unei colonii sau stabilirea unor colonizatori intr-un areal. 2. fenomenul rezultant al politicii colonialiste." Din capul locului sensul al doilea nu poate face obiectul vreunei situatii din istoria statului roman, care nu a avut niciodata o politica expansionista, de cucerire a unor teritorii ce nu i-au apartinut, ba dimpotriva, a trebuit sa faca mereu sacrificii, mari pierderi din fiinta nationala - teritorii si populatie. Detaliind sensul prim al conceptului se impune interpretarea expresiei "colonizare" in sensul popularii unei regiuni mai slab locuite din propria tara. Din aceasta perspectiva putem vorbi de o politica deliberata a statului roman, care proprietar asupra celei mai mari suprafete funciare a noii provincii, revenite intre frontiere, prin razboi costisitor, avea un dublu interes:

- pe de o parte aceste terenuri, avand soluri fertile, trebuiau sa produca agricol si sa se dezvolte ca fatada maritima a Romaniei, ceea ce fara o populatie viguroasa era sortit esecului;

- pe de alta parte se impunea recompensarea veteranilor de razboi si a familiilor acestora, pentru pierderile suferite si cum masa mare a participantilor o formau taranii pentru care cea mai mare avere era pamantul, prin improprietarirea lor se implineau aceste interese.

In atributiile sale de garant al libertatii si egalitatii tuturor cetatenilor sai, statul roman a mai actionat si pentru admiterea colonizarii unor grupuri etnice refugiate din state in care se aflau in pericol: germanii venind din Imperiul Tarist, armeni venind din Turcia sau frati cosangevi din grupurile etnice sud-dunarene provenind din Grecia, Macedonia, Bulgaria, Albania.

In perioade distincte, avand cauze diferite au emigrat din tinutul danubiano-pontic grupuri importante de locuitori. Intre acestia mai numerosi au fost turcii si apoi germanii, pana la al doilea Razboi Mondial, apoi evreii, armenii si grecii, in perioada statului totalitar.

3.2. Dinamica proceselor geodemografice

In dinamica proceselor geodemografice caracteristice Dobrogei, se deosebesc urmatoarele perioade:

a - integrarea Dobrogei statului roman (1878 - 1913);

b - razboaiele mondiale si perioada interbelica (1914 - 1947);

c - statul totalitar comunist (1948 - 1989);

d - tranzitia politico-economica la statul de drept (1990 - 2002).

Vom analiza in continuare evolutia geodemografica a fiecarei perioade in parte, observand caracteristicile generale, felul in care procesele socio-economice au influentat si au fost influentate prin procese demografice si reflectarea lor asupra evolutiei si dezvoltarii asezarilor dobrogene.

3.2.1 Etapa integrarii Dobrogei statului roman (1878 - 1913)

Inregistrarea oficiala a locuitorilor Dobrogei, in anul 1880, dovedeste un numar extrem de redus - 106.943 locuitori, cu o densitate de 7 locuitori / kmp. Era consecinta razboiului ruso-romano-turc, a distrugerilor sale si refugierii, odata cu armata otomana, a unui insemnat numar de musulmani.

Prin "Legea de organizare a Dobrogei", din 9 martie 1890, statul roman reglementeaza, de maniera cea mai avansata, problema drepturilor cetatenilor de alte etnii. Se reglementa si situatia "proprietatii funciare", care potrivit "Codului proprietatii funciare otomane" (din 25.04.1858) terenul era clasificat astfel:

- mlk - proprietate absoluta pentru care se platea un impozit fix;

- miri - terenuri agricole si forestiere date in posesiune si folosinta pe baza unui document numit tap (tapin);

- mevkufsam vakuf - proprietate a institutiilor religioase;

- metruk - balciuri, piete, paduri, domeniuri publice etc. aflate in proprietatea statului otoman;

- mevat - terenuri nelocuite, improprii folosirii in conditiile existente.

Recunoasterea tapiurilor turcesti ca acte de proprietate si reintoarcerea proprietarilor refugiati in termen de 3 ani, de la emiterea legii, au favorizat reintoarcerea unei parti din populatia plecata in timpul conflictului si posibilitatea dobandirii prin cumparare de proprietati rurale (numai de catre cei care erau locuitori ai provinciei la 11 aprilie 1877). In final masurile au contribuit la cresterea populatiei intre 1878 si 1894 cu 59,4%, iar dupa 1884 pana in 1913 se marcheaza o subetapa de aflux cu intensitate maxima de populatie rurala din alte judete ale Regatului, din Austro-Ungaria (mai ales din Transilvania si apoi din Banat si Bucovina) si din Imperiul Tarist (romani din Basarabia si germani din Basarabia si Kerson). Cresterea numarului de locuitori intre recensamintele din 1884 si 1912 a fost de 211,5%. Aceasta crestere foarte ridicata a populatiei s-a indreptat preponderent spre mediul rural - fiind un aflux rural insemnat - cu valori mai ridicate in judetul Constanta, 237,7% si mai reduse in Tulcea, 186,3%.

Sub raport etnic trebuie observat ca fluxul acesta puternic, spre ruralul Dobrogei, a fost dominat de element romanesc, iar dintre minoritari se remarca grupurile de germani. In acest context mediul rural se modifica printr-o prezenta tot mai mare a elementului romanesc, in timp ce orasele raman in continuare cu compozitii etnice cosmopolite.

3.2.2 Etapa razboaielor mondiale si perioada interbelica (1914 - 1947)

Cu exceptia perioadelor de conflict militar (cand Dobrogea a devenit din nou teatru de razboi) a continuat cresterea populatiei provinciei, inregistrand valoarea de 136,5% la nivel provincial si 150,9% pentru Constanta, respectiv 118,8% pentru Tulcea, la nivel judetean.

In general etapa se caracterizeaza prin scaderea treptata a excedentului migratoriu (in 1918 se realizeaza statul national unitar roman - conditiile politice si economice se modifica foarte mult) si cresterea populatiei Dobrogei pe baza excedentului natural. Evolutia geodemografica este mai complexa avand in vedere si alte evenimente importante:

a) razboiul balcanic si incorporarea Cadrilaterului in statul roman;

b) afluxul de populatie romaneasca din grupul aroman, sud-dunarean, la inceput spre Cadrilater si apoi spre judetele Constanta si Tulcea;

c) emigrarea unei parti din populatia musulmana spre Turcia si a majoritatii comunitatii germane, spre Germania, SUA, Canada;

d) schimbul de populatie intre Romania si Bulgaria, in toamna anului 1940, avanpremiera a razboiului;

e) etapele directe ale celor doua conflagratii, dar si cele secundare ale ocupatiilor bulgaro-germana si respectiv sovietica asupra teritoriului dobrogean.

3.2.3 Etapa statului totalitar comunist (1948 - 1989)

Dupa ce in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial si anii urmatori, pana la recensamantul din 1948, populatia Dobrogei a inregistrat o scadere cu 3,1%, mai importanta in judetul Tulcea, 5,4% si mai redusa in judetul Constanta, 1,7%, instaurarea statului totalitar comunist, cu perioada sovietizarii accentuate prin nationalizare, colectivizare, eliminarea "dusmanului de clasa" si a "dusmanilor poporului", genereaza noi evolutii. Complexitatea si chiar contrarietatea acestei evolutii geodemografice necesita delimitarea unor subetape si anume:

a subetapa comunismului de tip sovietic, marcata cenzitar prin recensamintele din 1948 si 1966; timp in care colectivitatea fortata a agriculturii - Dobrogea fiind prima regiune a tarii care raporta incheierea procesului - si dezvoltarea industriei, transportului si turismului provoaca un fenomen de depopulare rurala (pe care Atena Radoi Herbst, sub imperiul ideologic al momentului o numeste "redistribuire locala a populatiei spre orasele si satele polarizatoare ale Dobrogei").

Procesul de crestere numerica, la nivelul regiunii, continua, dar cu un ritm mai scazut, 139,5%, iar diferenta de crestere a populatiei la nivelul celor doua judete (de astazi, pentru ca pana in 1968, sistemul administrativ a fost inlocuit cu cel de inspiratie sovietica - Regiunea Dobrogea si raioane), a conservat diferenta exprimata printr-o valoare de 123,1% Tulcea si 149,7% Constanta.

Depopularea rurala a afectat in mod deosebit partea central-sud-vestica a Dobrogei (Podisul Oltinei, Podisul Medgidiei, Podisul Casimcei) si Delta Dunarii. Orasele - in special Constanta, Tulcea, Medgidia, Navodari, Mangalia, cresc in marime demografica, la fel si unele centre polarizatoare din zona de atractie a litoralului turistic sau cateva resedinte de raion. In acelasi timp daca o serie de orase - Ostrov, Baia, Chilia Veche - care isi pierd statutul urban, iar pentru o serie de sate si catune se produce disparitia lor prin exod spre urbane, indeosebi.

b. subetapa comunismului-nationalist (1967 - 1989) are din punct de vedere demografic limite temporale diferite de cele politice, ca urmare a realizarii recensamintelor dincolo de limitele consacrate istoric, respectiv, in 1966 si postrevolutionar, in 1992.

Urmare a industrializarii mai ridicate, a aparitiei unor santiere de constructii, dintre cele mai mari din istoria tarii (intre care amintesc construirea complexului portuar al Constantei, Canalul Dunare - Marea Neagra si Poarta Alba - Midia Navodari, amenajarea si construirea complexului Petrochimic Midia, Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda, reteaua podurilor peste Dunare si canal), este si cresterea vertiginoasa a spatiilor de locuit, a statiunilor turistice etc si numarul locuitorilor a crescut, per total cu 145,1%, iar la nivel de judet cu 114,5% Tulcea si 160,7% Constanta.

Caile de crestere au fost: excedentul migratoriu provocat de afluxul fortei de munca, adusa din toata tara pe mai toate santierele amintite mai sus si prin excendentul natural, cu valori mai mari in perioada primilor ani de aplicare a politicii pronataliste fortate, declansata prin decretul din 1967, de interzicere a intreruperii sarcinii.

In aceasta subetapa apar noi orase Basarabi, Negru Voda, Ovidiu, cresc mult in talie demografica Constanta (care trece de 350.000 de locuitori), Tulcea (care aproape atinge 100.000 locuitori), Navodari, Cernavoda si Medgidia si unele localitati cu caracter suburban, aflate pe litoral: Cumpana, Agigea, Tuzla, Limanu, 23 August, Costinesti sau pe axele de influenta a Constantei: Valu lui Traian, Mihail Kogalniceanu si altele.

In acelasi timp sunt desfiintate o serie de sate, fie ca urmare a "sistematizarii teritoriului" (Mamaia sat, Lazu), ori a constructiilor mari, nou aparute (Straja), ori a exodului de populatie (.,.). Alte multe localitati sufera un proces de depopulare si scadere economica, indeosebi in Podisurile Oltinei si Casimcei.

Agricultura intensiva si irigata, plantatiile pomi-viticole si marile complexe industrializate de crestere a animalelor, reclama forta de munca noua, tanara, care indeosebi pe terenul agricol proprietate a statului - in IAS-uri si S.M.T. - este recrutata din diverse zone din tara neareate prin excedent de forta de munca si dezvoltare inferioara - est-nord-estul Moldovei, Maramures si Oltenia, alte zone, montane. Cea mai mare parte a acestei populatii realiza o migrare sezoniera, fiind stabilita in constructii speciale, de tipul baracilor de santier, situate la sediul diferitelor ferme (diviziuni economico-administrative ale IAS-urilor). In timp o parte din aceasta populatie - in special cei marginalizati social, declasati sau condamnati, dezradacinati si aflati sub pragul subzistentei, cu instruire foarte slaba si nivel de trai redus - a ramas sa locuiasca permanent, in aceste asa zise "colonii agricole". Astfel de asezari cu statut incert si controversat sunt amplasate la distante importante de satele resedinta de comuna - de exemplu IAS Ciocarlia, IAS Dorobantu, IAS Nicolae Balcescu, IAS Nazarcea, IAS Murfatlar, etc. Proiectate doar pentru a fi "asezari sezoniere", "colonii agricole", multe din ele au devenit asezari permanente, anonime - pentru ca in general poarta numele IAS-ului proprietar, devenit astazi societate comerciala - necuprinse in proiecte si programe de dezoltare si dotare cu instalatii tehnico-edilitare, asistenta medicala, invatamant, etc.

3.2.4 Etapa de tranzitie politico-economica la statul de drept (1990 - 2002)

Anii trecuti de la Revolutia din 22 decembrie 1989 pana in ianuarie 1992, cand are loc un nou recensamant al populatiei - considerat ca fiind primul realizat in conformitate cu standardele O.N.U., marcheaza o modificare rapida si de anvergura a evolutiei demografice a societatii romanesti. Eliminarea masurilor statului de fortare a natalitatii, lipsa culturii medicale si a produselor contraceptive, derapajul moral si comportamentul libertin al unei mari categorii de populatie (mai ales tanara), devenita brusc libera, fara exercitiul si experienta democratiei au condus la o escaladare a intreruperilor de sarcina (circa un milion inregistrate la nivelul tarii in unitatile medicale, in fiecare dintre anii 1990 - 1992).

Asociat cu fenomenul consacrarii unui nou tip de comportament demografic pentru populatia Romaniei (caracteristic incheierii "tranzitiei demografice"), procesul de scadere brusca a ratei natalitatii, a generat un spor natural negat Astfel pe durata deceniului care a separat cele doua, ultime recensaminte, s-a inregistrat o scadere totala a populatiei Dobrogei, cu 4,5%, iar la nivelul judetelor valoarea este aproape identica (4,6% Tulcea si 4,5% Constanta).

Diminuarea numarului de locuitori a fost mai mare in unele areale, mai ales - pentru prima data dupa 50 de ani - in mediul urban (peste 10% Constanta, Cernavoda, Tulcea, Sulina). Valori de scadere, intre 5 si 10%, au fost marcate in areale urbane (Medgidia, Mangalia), dar si in areale rurale - lunca Deltei Dunarii (Ciobanu, Horia, Topalu, Poceneaga, Chilia, etc.)

In acelasi timp s-au constatat si areale de crestere demografica de pana la 5% si chiar peste 5%. Acestea se localizeaza indeosebi in microregiunea urbana a litoralului si Canalul Dunare-Marea Neagra, in centre urbane mici : Navodari, Eforie, Techirghiol, Ovidiu, Basarabi sau in sate mari cu caracter rezidential, de rururbanizare : Mamaia Sat, Palazu Mare, Poiana, Lazu, Cumpana, Agigea, Valu lui Traian etc. Aceasta este consecinta in cea mai mare parte a migratiei de reintoarcere la locul de origine si a mobilitatii rezidentiale (in special pentru categoriile extreme : cei cu prosperitate mare care migreaza spre cartiere rezidentiale ultradotate si cu spatii verzi sau defavorizatii, someri, pensionari, care valorifica superior locuinta urbana si achizitioneaza alta mai ieftina in mediul rural sau in orase mai mici).

In concluzie evolutia geodemografica a Dobrogei cu cei 125 de ani, dintre prima si ultima masuratoare cenzitara (1884 - 2002), marcheaza o crestere de 5,4 ori, fiind provincia romaneasca cea mai dinamica. La nivelul celor doua judete gradientul demografic este ridicat, chiar foarte ridicat, astfel judetul Tulcea a marcat o crestere de 2,8 ori a populatiei sale, iar judetul Constanta de 8,1 ori.

3.3. Repartitia teritoriala si densitatea populatiei Dobrogei

Avand in vedere conditiile fizico-geografice, evolutia istorica, ritmul de dezvoltare economica si evolutia demografica, toate avand gradienti spatiali de variabilitate, in decursul celor 125 de ani analizati se produce la inceput treptat, cu un ritm mai lent, apoi in expresie exponentiala o concentrare a fluxurilor de populatie migranta in Dobrogea, spre judetul Constanta.

Factorii care au favorizat ritmul ridicat de populare a judetului Constanta (orientarea spre dezvoltarea transporturilor maritime, comertului international, turismului, industriei, toate legate de Constanta si litoralul marin constantean, dar si atractivitatea terenurilor agricole, dezvoltarea agriculturii, transporturilor s.a.) au stat si la baza disparitatilor tot mai mari in plan demografic in comparatie cu judetul Tulcea.

Expresie a intensitatii popularii teritoriului, densitatea medie are pentru Dobrogea, si comparativ, in cele doua judete, urmatoarea evolutie in timp.

O prima etapa in cresterea concentrata a densitatii populatiei a fost intre 1912 - 1941, de la 24,5 locuitori la 33,5 locuitori / kmp (judetul Constanta de la 29,6 locuitori/ kmp la 44,7 locuitori/ kmp) urmeaza perioada celui de-al doilea Razboi Mondial si seceta cumplita din anul 1947, valoarea scade cu o unitate valorica (32,5 locuitori/ kmp in 1948).

A doua etapa de crestere, si mai accentuata, se inregistreaza intre 1948 si 1992, cand valoarea densitatii populatiei Dobrogei creste de la 32,5 locuitori/ kmp pana la 65,8 locuitori/ kmp - dublandu-se. Aceasta evolutie este impusa de cresterea vertiginoasa a valorii densitatii populatiei, in judetul Constanta (1948 - 44 locuitori/ kmp si in 1992 - 105,9 locuitori/ kmp) in timp ce in judetul Tulcea a fost o crestere lenta (1948 - 22,8 locuitori/ kmp, iar in 1992 3,2 locuitori/ kmp).

Distributia spatiala a locuitorilor este foarte variata. Ecartul valorii densitatii este foarte larg, intre 2,5 locuitori/ kmp in zona deltaica si lacustra a judetului Tulcea si peste 150 locuitori/ kmp in arealul urbanizat Constanta-Navodari-Ovidiu.

Desigur ca Delta Dunarii prezinta o situatie cu totul aparte din punct de vedere al potentialului locuibil, sub 5% din suprafata este favorabila. Intervin insa si alte cauze de ordin economic (lipsa locurilor de munca), de dotare si infrastructura (sfera serviciilor si dotarilor tehnico-edilitare slab dezvoltate), gradul de izolare, imbatranirea populatiei si alti factori (de exemplu nu este de neglijat alcoolismul, care face ravagii in randul locuitorilor rurali). Numai in perioada 1966 (cand populatia deltei a atins valoarea sa maxima - 21510 locuitori), 1977, numarul locuitorilor deltei a scazut cu 4000 de locuitori si apoi intre 1977 - 2002, inca o scadere, foarte apropiata valoric. Ca urmare a depopularii si a unor viituri catastrofale au disparut sau sunt aproape parasite sate precum Salceni, Uzlina, Plauru, Stipoc s.a.

Principalele areale de concentrare a populatiei sunt :

- litoralul constantean intre Corbu, la nord si Vama Veche, la sud ;

- axa de circulatie est-vest-Constanta-Cernavoda ;

- zona urbana si periurbana a municipiului Tulcea (Cataloi-Samova-Malcoci) ;

- o fasie de teritoriu cu adancimea pana in 15-20 km, paralela tarmului maritim constantean (Negru-Voda, Amzacea, Topraisar, Cobadin, Mihail Kogalniceanu, Cogealac) ;

- Valea Dunarii, cu sectoarele Ostrov-Cernavoda si Macin-Isaccea-Tulcea.

Arealele de depopulare sau de diminuare a intensitatii locuirii, sunt urmatoarele :

- Delta Dunarii ;

- Podisul Casimcei si Muntii Macinului;

- Podisul Oltinei si partea de vest a Podisului Negru-Voda ;

- Valea Dunarii intre Cernavoda-Harsova-Macin ;

- Podisul Medgidiei, in jumatatea nordica.

4. Specificul etnodemografic al Dobrogei

4.1. Delimitari conceptuale

Avand in vedere principala dimensiune a subiectului abordat in acest studiu si anume influenta etnica asupra evolutiei asezarilor dobrogene, este necesara o abordare si explicitare a conceptelor de baza cu care operam in etnogeografie si in geografia populatiei.

In primul rand constatam ca ramura geografiei umane care se numeste ETNOGEOGRAFIE este definita in "Dictionarul de geografie umana" (G. Eroteli si colaboratorii, 1999) ca fiind "disciplina cu implicatii in geografia politica, ce se ocupa cu distributia etnicului in teritoriu, analizand toate aspectele legate de etnie, in raport cu conditionarile impuse de mediu si asupra mediului". Principalele concepte, termeni si notiuni vehiculate in geografia etnicului (sinonim cu etnogeografie), avand si evidente conotatii politice sunt : minoritate etnica sau nationala, etnie, comunitate etnica si grup etnic. Constatand uzura produsa in limbajul politic unora dintre acesti termeni (cum ar fi "populatie conlocuitoare", minoritati nationale sau etnice) si faptul ca in exprimarea comuna, curenta, multi dintre ei (etnie, grup si comunitate etnica) au semnificatii identice, sa incercam prin definirea si identificarea genului proxim; sa conturam dupa dimensiuni geografice - spatiu, timp, numar - o ierarhie a lor.

Eliminand din exprimarea geografica obiectiva termenii banalizati si cu oarecare tendinta peiorativa "nationalitate conlocuitoare" si "minoritate conlocuitoare" ne vom orienta, mai ales, asupra tripticului etnie-grup etnic-comunitate etnica.

Potrivit aceluiasi, citat, dictionar de geografie umana, definirea acestor concepte geografice este urmatoarea :

a) etnia."este grupul uman a carui unitate comporta raporturi originale de paternitate, care se exprima printr-o comunitate de caractere somatice ereditare (rasa), dar este imbogatit de aporturile culturale (limba, credinta, mod de existenta). Etnia sta la baza formarii unui popor sau a unei natiuni." Principala dimensiune este in acest caz timpul, avand in vedere ca procesul etnogenezei este indelungat, complex, implica o multime de elemente socio-culturale si este prea putin dependent de amploarea teritoriului. Ba chiar pe acelasi teritoriu au putut avea loc in paralel (procese contemporane) sau in succesiune (procese defazate istoric, suprapuse spatial), procese de etnogeneza ale unor etnii diferite. De regula insa etniile care au dat nastere unor popoare sau natiuni, care s-au impus in timp si in teritoriu, se identifica si cu un anumit spatiu de formare, uneori chiar cu un centru, nucleu, sau leagan al formarii.

In relatie cu alte grupuri etnice, suferind uneori transferuri si diverse influente dinspre acestea si locuind acelasi teritoriu, etnia nou formata evolueaza, dar poate da nastere si generand o noua etnie. In timp se dezvolta prin dezvoltarea trasaturilor si regulilor nou create, ating treptele formarii culturale (limba literara), constiintei nationale si organizarii social-politice a indivizilor si teritoriului.

b) grup etnic. Termen ce se refera la divizarea verticala a unei societati in care un grup, parte a unei populatii, poseda o cultura proprie, distincta. Membrii unui astfel de grup au o origine comuna, reala sau preimpusa, si de regula, o rasa, religie sau apartenenta nationala diferita de cea a majoritatii. Existenta unui astfel de grup a fost determinata, de obicei, de procesul de migrare variabil in timp si spatiu. Relatia intre grupul etnic si etnie, este raportul de la parte la intreg. In situatii diverse, create in istorie, desprinderea unui grup de trupul etnic, fie ca disociere de un nou element distinctiv intervenit in cultura (politica sau sociala) a etniei, fie ca separare fizica (izolare) vreme indelungata, sau definitiv de etnie. In asemenea situatii sunt adoptate de obicei simboluri culturale, elemente cu mare incarcatura istorica, artistica, religioasa, care sa consolideze coeziunea grupului si totodata sa il diferentieze de alte grupuri. Asimilarea sau integrarea in alte etnii sunt pericolele care ameninta grupurile etnice pe cale de stingere.

c) comunitatea etnica. Este definita in dictionarul de geografie umana ca fiind un "grup care are origine comuna, vorbeste aceeasi limba si are valori culturale comune". Daca avem in vedere ca in sine orice comunitate, indiferent de caracterul pe care il imbraca termenul, reprezinta "un sistem, cel mai mic spatial, care contine trasaturile unei societati umane", atunci putem descrie comunitatea etnica astfel : este grupul de membrii, care prin caracteristicile etnice, lingvistice, religioase, dar si comportamentale, realizeaza un mod de viata particular, prin care se deosebeste de alte grupuri etnice.

Din acesti termeni deriva si etnicitate, adica "starea de a fi etnic sau de a apartine unui grup etnic" si etnocivilizatie - "tip de civilizatie proprie unei anumite comunitati etnice si in care specificul civilizatiei este dat de caracteristicile etnice ale populatiei respective".

In situatia in care "un grup sau o comunitate umana, de alta etnie aflata pe teritoriul unui stat intr-un numar mai mic decat populatia autohtona, avand o istorie legata de aceasta, dar trasaturi diferite, in functie de specificul etnic propriu", atunci vorbim de o minoritate etnica

Intre minoritatea etnica si statul gazda se realizeaza legaturi de interconditionare foarte stranse. Dintre acestea precizam :

a - apartenenta minoritatii la unitatea teritoriala si demografica a statului ;

b - cetatenia (drept si obligatie) statului de vietuire ;

c - drepturi si libertati egale pentru toti cetatenii, indiferent de apartenenta etnica ;

d - dreptul de a utiliza limba materna in familie si societate, in educatie si cultura, dreptul de a dezvolta o viata culturala a comunitatii si de a marca traditiile, obiceiurile si comportamentele specifice etniei.

e - dreptul de a comunica si schimba valori materiale si culturale cu natiunea de origine.

f - obligatia statului gazda de a respecta drepturile minoritatii etnice, de a asigura conditiile necesare asigurarii continuitatii si manifestarii libere a minoritatii etnice, si altele.

4.2. Evolutia structurii etnice a populatiei Dobrogei

Un mozaic etnic - asa era descrisa Dobrogea inceputului de secol XX. In aceasta acceptiune este si afirmatia publicata la Gotha in 1905, de Nicolae Iorga, in lucrarea "Istoria poporului romanesc" precum ca Dobrogea "este o tara curioasa geologiceste, care geografic nu tine nici de Carpati, nici de Balcani" si a carei populatie "a fost de la inceput tot atat de impestritata (n.n. etnic) ca si forma si natura solului" .

Evolutia compozitiei etnice a populatiei Dobrogei, in cei 125 de ani, la care ne referim, este pe cat de sinuoasa si de schimbatoare, tot pe atat de clar dominata de elementul romanesc a carui pondere in total, a crescut constant.

Dinamica structurii etnice a Dobrogei este dominata de ascensiunea continua a elementului romanesc a carui pondere creste in special datorita urmatorilor factori :

a) - colonizarea prin transhumanta, improprietarire si migrare definitiva pentru munca a unei populatii in totalitate romaneasca.

b) - schimbul unui numar insemnat de romani din Cadrilater si transferul lor (aproape 80.000) in Dobrogea veche.

c) - transferul populatiei bulgare din Dobrogea (circa 60.000) spre Cadrilaterul cedat.

d) - emigrarea masiva a germanilor (circa 10.000 numai in 1940) spre Germania, SUA, Canada (perioada 1928 - 1941), a evreilor in anii 1940 - 1943, a unei parti insemnate a turcilor (in anii 1922 - 1930).

e) - o tendinta de imbatranire mai accentuata in randul catorva minoritati cu ponderi scazute : armeni, greci, italieni, polonezi, s.a.

f) - evacuarea fortata spre URSS a unei parti din minoritatea germana (surprinsi in Romania de ocupatia sovietica) si din minoritatea tatara (simpatizanti ai Germaniei, in speranta refacerii statului tataresc crimeean).

Indicatorii dinamicii ponderii romanilor in structura etnica a Dobrogei au cunoscut urmatoarea evolutie

Evolutia structurii nationale a populatiei Dobrogei este dificil de urmarit riguros, inclusiv in secolul XX, deoarece lipsesc o serie de date, fie din cauza unor carente in conceperea recenzarii populatiei, fie din cauza eliminarii deliberate a acestui domeniu din recensamante si din informatiile oficiale, publice (asa este cazul recensamintelor din anii 1966 si 1977). Principalele date statistice despre numarul pe etnii al populatiei Dobrogei este redat in tabelul urmator

Trebuie mentionat faptul ca in rubrica romani sunt inclusi si aromanii si macedoromanii, chiar daca la ultimele recensaminte au existat rubrici speciale. Vom face mai departe intr-un subcapitol special dedicat acestei ramuri sud-dunarene a poporului roman investigatiile si analiza de rigoare.

4.3. Consolidarea componentei demografice romanesti

In secolele XVIII-XIX Dobrogea a fost in nenumarate randuri jefuita si pustiita, desele razboaie lasand-o uneori aproape golita de locuitori. Si totusi, cat de putini au ramas, romanii nu au lipsit, iar ei au locuit in toate timpurile valea Dunarii, pe ambele maluri. In felul acesta, romanii au asigurat continuitatea si permanenta neamului, constiinta unitatii de neam.

In toate perioadele istorice s-a produs un aflux statornic de populatie din stanga fluviului. Ceea ce invaziile, razboaiele si normele decimau in Dobrogea, se implinea repede cu prinosul elementului romanesc carpato-danubian, adica acolo "rauri dace, transdanubiene", pe care le numeste C. Bratescu, 1928.

Conditiile fizico-geografice ale Dobrogei - indeosebi Valea si Delta Dunarii si tarmurile pontice, au oferit, pasuni verzi (aproape intreg anul), peste si vanat din abundenta si contrar parerilor care expun ca Dunarea a fost o apa prea mare pentru a fi trecuta, dimpotriva cea mai usoara si la indemana cale de transport a reprezentat-o apa. Maiestria navigatiei populatiei riverane fluviului si a celei din delta este arhicunoscuta. Asa incat, credem ca Dunarea a fost secole intregi un fel de magistrala a comunicatiei si transportului. Argumente pot fi numeroase daca apelam la istorie :

- romanii au infiintat flota de pe Dunare "Classis Flavia Moesica", care se opune atacurilor barbare venite de peste sau pe Dunare - de exemplu in anul 269 p.H. "scitii se unira cu herulii, cu pencii si cu gotii si, adunandu-se langa fluviul Tyras, care se varsa in Pont, construira 6.000 de corabii si imbarcand in ele 320.000 de oameni pornira pe mare si atacara Tomisul"(Zosimos I, 42) ;

- genovezii au facut din fluviu principala axa a comertului lor din Imperiul Bizantin, avand cetati, orase si porturi importante pe ambele maluri ale Dunarii ;

- domnitorii romani din principate au avut flote dunarene si maritime, cea mai faimoasa ramanand flota Moldovei din timpul lui Stefan cel Mare ;

- turcii ocupand linia fluviului au stabilit cetati (raiale) pe fiecare mal, circuland cu ambarcatiunile lor nu numai pe Dunare, ci chiar si pe Valea Carasu pana la targul Carasu (Medgidia).

Un rol insemnat in popularea Dobrogei cu elemente romanesti l-a jucat transhumanta. Cu regularitate pastorii Carpatilor au pendulat cu turmele lor de la muntele mai rece, spre marea mai calda, toamna, si de la mare la munte, primavara, pentru ca, in cele din urma, o parte dintre ei sa se stabileasca definitiv in Dobrogea.

Sursele de documentare ne permit sa stabilim pentru secolele XIX-XX, principalele etape ale stabilirii si colonizarii Dobrogei cu populatie de origine romana :

- transhumanta si afluxul de romani din Imperiul Austro-Ungar in secolul XIX ;

- transhumanta si afluxul de romani din Muntenia si Moldova in secolul XIX ;

- refugiul populatie romaneasca din Basarabia in secolul XIX ;

- colonizarea cu romani, dupa 1880, prin cumparare sau improprietarire cu teren in Dobrogea ;

- colonizarea Cadrilaterului cu aromani in anii 1925 - 1935 si stramutarea lor in Dobrogea Veche, in 1940 ;

- migrarea interna de forta de munca necesara in Dobrogea, in anii 1965 - 1985.

4.3.1. Romanii transilvaneni si banateni stabiliti in Dobrogea si contributia lor la dezvoltarea retelei de asezari

"Expansiunea romanilor transilvaneni inspre Tarile Romane si Dobrogea a avut cauze numeroase si diverse : economice, politice, nationale, etc." (I. Nistor, 1915). Directiile lor de deplasare au fost diverse :

- spre Moldova, unde au trecut Prutul si apoi Nistrul, pana in Crimeea si chiar mai departe ;

- spre Oltenia, valea Dunarii, unde au trecut in Craina sarbeasca ;

- spre Baragan, valea Dunarii, unde au trecut in Dobrogea sau mai departe pana in centrul Bulgariei.

Documente istorice numeroase atesta in scris dreptul oierilor transilvaneni de a pasuna animalele, sau de a trece, prin Muntenia, mai departe. Chiar in stipulatiile tratatelor de pace, turcii au consemnat prevederi referitoare la acesti ciobani, care desigur ca aduceau venituri imperiului.

Principalele locuri de trecere a Dunarii erau binecunoscute : "Vadul oilor" la Harsova, "Vadul cailor" la Calarasi-Silistra, sau altele in amonte la Oltenita-Turtucaia si Giugiu-Rusciuc. Trecerea turmelor se facea cu ambarcatiuni simple, cel mai adesea cu "poduri umblatoare".

La inceputul secolului XIX, pastorii transilvaneni, numiti cel mai adesea mocani (toponim foarte raspandit si sugestiv in Dobrogea), sau uneori ungureni, se stabilesc in zona Tulcei, in Delta si in intreaga Vale a Dunarii, chiar si in unele sate din interior, in judetul Constanta. Despre asezarea lor definitiva in diferite sate, sunt dovezi inregistrate de Dumitru Sandu, care constata intr-o ancheta efectuata in comuna Greci, in 1940, ca din 962 familii, 136 dintre ele sunt de origine transilvaneana si in decurs de cateva generatii s-au mixat prin casatorie, cu romani sau romance din alte regiuni (decat Transilvania), 185 de mocance si mocani si doar 51 persoane s-au casatorit cu partener de origine transilvana.

Acest amestec de populatie romaneasca provenind din intreg teritoriul etnogenezei romanesti a fost numit, cu limbajul timpului, "mozaic de rase romanesti" (D. Sanobu), "bariolage ethnique" (Em. De Martonne), "o Dacie in miniatura" (Ion Ionescu de la Brad).

I. Constantinescu, 1930, remarca toponimele din Delta, care "cu mici exceptii sunt romanesti : Grindul Tarlelor, Grindul lui Portocala, Grindul Mocanului, Ghiolul lui Rosulet, Ghiolul lui Rosca, s.a."

O interesanta relatare o face G. Valsan, 1928, care, analizand o condica asupra pastorilor mocani din anul 1845, reiese ca numai in anul respectiv, au trecut in Dobrogea peste 100 de tarlasi cu 64.704 oi, 1353 cai si 283 vite si spune ca "in afara de Mocanii legati in fiecare an de satele ardelenesti (anii cuprinsi in condica), existau Mocani stabiliti mai de mult in Dobrogea si numarul acestora trebuie sa fi fost insemnat".

Numarul mocanilor, stabiliti sau trecatori prin Dobrogea, era asa de mare, in acea vreme, incat, la 1850 Ion Ionescu de la Brad, in capitolul special despre mocani, din lucrarea facuta la comanda Portii, scrie "A ne ocupa de Mocani, adica de pastorii romani, care vin din Transilvania si dau valoare pamantului necultivat din Dobrogea, inseamna a atinge una din cele mai importante chestiuni ale agriculturii acestei tari" si apreciaza turmele de oi ale mocanilor la circa un milion de capete.

Consulul Greciei la Varna, citat de D. Sandru in "Mocanii in Dobrogea", 1946, pagina 40, mentioneaza ca in jurul anului 1850 "in vaile si sesurile Dobrogei, districtul Constanta, sunt aproape 3000 de ciobani originari din Transilvania si cunoscuti sub numele de Mocani".

Din 1865 Imperiul Otoman (care colonizase dupa razboiul Crimeei, in Dobrogea, un numar insemnat de tatari si turci, sperand sa ii determine sa faca agricultura), interzice trecerea turmelor de oi la pasunat in Dobrogea, situatie care dureaza pana la alipirea provinciei la Romania. In noile conditii practicarea oieritului a inceput sa decada, nemaifiind asa profitabila din cauze politice si economice, intre care : razboiul vamal cu Austria (1885 - 1895), produsele nu mai aveau vechea cautare si sunt pierdute sau restrictionate debuseurile, pentru seul si carnea de oaie la Instabul si pentru lana, Brasovul.

Cei mai multi dintre ei renunta la pastorit, isi vand turmele si asezandu-se definitiv in sate dobrogene se apuca de agricultura, iar unii de negustorie.

Acest proces de romanizare si mai puternica a Dobrogei este astfel descris de Nicolae Iorga : "Dupa ce au iernat aici multi anicu turmele lor, Mocanii s-au prefacut in plugari. Generatia urmatoare a dat negustori bogati, isteti si economi. Astfel a doua oara colonizam Dobrogea Turcului si anume nu cu pribegi ratacitori si saraci, ci cu cele mai bune si mai mandre elemente taranesti" ("Ce reprezentam in Dobrogea", Valenii de Munte, 1910).

Dumitru Sandu apreciaza la circa 72.210 persoane numarul locuitorilor provenind din Transilvania si Banat, aflati in Dobrogea in anul 1940, dupa cedarea Cadrilaterului, ceea ce reprezinta un procent de 33,9% din totalul populatiei romanesti (cu mentiunea ca ancheta nu a fost finalizata in 41 de localitati si deci pe acestea le exclude).

Satele in care numarul transilvanenilor depasea 50% din numarul locuitorilor sunt:

- in judetul Constanta: Albina, Calugareni, Dropia, Izvorul Mare, Poenita, Ramnicul de Sus, Runcu, Satul Nou, Sibioara;

- in judetul Tulcea: Ardealul (97,5%), Calica (100%), Canat Calfa, Coiumpunar, Corugea, Fagarasul Nou, Hagi Omer, Mahotmetcea, Ramazancluoi si Sambata Noua (92,9%).

In alte 31 de sate din totalul de 228, in judetul Constanta, si respectiv, 16 sate din totalul de 128, in judetul Tulcea, locuitorii provenind din Transilvania reprezinta ponderi intre 25 - 50% din totalul populatiei satului.

Provenienta acestei populatii dobrogene a fost stabilita conform aceleiasi anchete, realizata de D. Sandru, 1940, astfel:

- judetul Brasov - 2146 familii, plecate din Tinutul Sacelelor si al Brasovului (exemple de sate: Bran, Turches, Cernat, Saptesate, Purcareni, Vladeni, Valcani, Bacifalau, Hornfalau, Ghimbav);

- judetul Fagaras - 1196 familii, plecate in special din Tara Oltului (exemple de sate: Sambata, Sambata de Sus, Fagaras, Dragus, Vistea);

- judetul Sibiu - 1682 familii, plecate mai ales din Marginima (exemple de sate cu un numar mare de familii plecate : Saliste, 481 familii, Vale, cu 154 familii, Poiana, cu 176 familii, Tilisca, cu 103 familii, Sibiel, cu 57 familii, Cacova, cu 49 familii, Gales, cu 42 familii, etc.) ;

- alte 1356 familii - provenind din celelalte judete ale Transilvaniei si Banatului, dintre care mai insemnat din : judetul Trei Scaune (aproape 250 familii din Bretcu, Covasna si Poiana Sarata), judetul Alba (Sebes, Balgrad), judetul Tarnava Mare (Cohalm), judetul Hunedoara (Pades), judetul Turda (15 familii din Vidra de Sus, care au migrat in 1887 in satul Abrud, unde au gasit 6 familii de banateni si 2 familii de mocani sibieni, venite in 1884, alaturi de 9 familii turci si 35 de tatari).

- 3062 familii provenite din Transilvania nu au putut preciza in ancheta cu exactitate locul de origine, unele nici judetul, insa aveau certitudinea ca sunt ardeleni.

Pentru a sublinia rolul etnodemografic, rational, istoric si economic al importantei acestui aflux de populatie romaneasca din Transilvania spre Dobrogea, redam cateva aprecieri :

"Colonizarei acesteia (cu Romani transilvaneni) se datoreaza caracterul romanesc de azi al Dobrogei si faptul ca pamantul de cultura este acolo in cea mai mare parte in mainile Romanilor" Vasile Kogalniceanu, 1910.

"Mocanii formeaza stratul de rezistenta in Dobrogea. Ei au adus in mijlocul nostru sange proaspat si tenacitatea care ne lipsea. Cu ei ne regeneram prin noi insine" Ion Andane.

"Romanii ardeleni au imprimat, prin munca neobosita de 30 de ani, conglomeratului etnic de acolo pestritei populatii dobrogene, caracterul si constiinta romaneasca, facand dintr-o Dobroge straina si pustie, o Dobroge romaneasca si infloritoare." Ion Georgescu, 1929.

"Sate intregi sunt asezari de-ale lor - pentru catva timp intai, apoi pentru totdeauna. Graiul si portul lor le stapaneste pana acum, cu tot amestecul Romanilor din alte parti" N. Iorga, 1918.

"La mentinerea romanismului in Dobrogea pana la 1878, biserica a fost puternic ajutata si romanismul mult instarit si latit de bisericosii ciobani din Ardeal." Miron Cristea, 1929.

"Manastirea Cocosul, adevarata cetate, isi datoreaza fiinta, datand din 1835 unui Fagarasan., arhimandritul Visarion. Afara de fundatia lipoveneasca de la Cilicdere, mocanesti sunt schiturile si manastirile din Dobrogea." N. Iorga, 1918.

"In asti 6.000 de Mocani este California romana, de bani si de mine. Iata o mina ce iti da bani, insa in mina asta ai gasit si mina nationala. Prin Mocani atat de sigur esti de prezent precat de viitor, caci ei sant organe de lucrare ce nime astazi nu le poate avea. California am gasit-o." Ion Ionescu de la Brad, 1850.

Prezenta elementului romanesc din Transilvania, stabilit masiv si colonizand satele Dobrogei, poate fi sustinut si cu argumente toponimice. Dintre numeroasele oiconime existente le subliniem pe cele care au caracter de dublet : Abrud, Galesul, Hateg, Sacele, Sibioara, Silistea, Alba, Ardealul, Fagarasul Nou, Iulia, Sambata Noua, Turda si cateva a caror semnificatie se afla in domeniul pastoritului : Ciobanu, Ciobanita, Strunga, Casla, Pasa Casla, Fantana Ciobanului.

4.3.2. Romanii moldoveni, munteni si basarabeni stabiliti in Dobrogea si contributia lor la dezvoltarea retelei de asezari

Afluxul transdanubian de romani a fost un proces continuu, acele "rauri dacice" despre care vorbeste C. Bratescu, prin care s-a asigurat continuitatea si preponderenta romanilor in Dobrogea. In tot Evul Mediu sunt consemnate treceri ale fluviului, dintr-o parte in alta, sub imperiul evenimentelor istorice.

Populatia romaneasca autohtona, asa numitii dicieni (se considera ca ar proveni de la VICINA-DICINA), sau "romani vechi", cum se denumeau chiar ei si ocupand mai mult laturile dunarene ale Dobrogei, a fost continuu improspatata si intarita cu romani de peste Dunare. Prezenta muntenilor si moldovenilor in Dobrogea este urmarea fireasca a asezarii geografice a provinciei riverana la vest de Dunare cu Muntenia si la nord cu Moldova.

Numeroase marturii in documente din secolele XVI-XVIII (scrieri, documente oficiale, harti) vin sa ateste numarul si prezenta valahilor munteni si a moldovenilor. De exemplu calatorul turc Evlya Celebi semnala mase compacte de romani in Dobrogea. De exemplu Daieni "un targ asemanator unui oras mare", cu 200 de case, era locuit de "valahi si moldoveni", ca si la Harsova, Isaccea si sate din partile Babadagului. Tot lui ii apartine si aprecierea ca "Raiaua Isaccea este formata din valahi (Eflak), moldoveni (Bogdan), greci."

Regimul fanariot si diverse razboaie au determinat un puternic flux de emigrare a locuitorilor din Principatele Romane spre Dobrogea. Cauze economice au contribuit de asemenea la stabilirea in Dobrogea a unor munteni si moldoveni si anume :

- din secolul XVIII, cultivarea pamantului se face, pe baza a numeroase dispozitii ale Portii, cu lucratori furnizati de Tarile Romane, dintre acestia unii au ramas definitiv ;

- pastorii din zona subcarpatina din Vrancea pana in Gorj, se inscriu in fenomenul transhumantei si multi dintre ei au devenit locuitori stabili ai Dobrogei - numiti "cojani" spre deosebire de cei ardeleni "mocani" ;

- pericolul tatarasca si apoi cel rusesc, iar dupa 1812, ocuparea Basarabiei de catre rusi, a facut ca un numar insemnat de romani sa se refugieze in Dobrogea.

Aceste fluxuri de populatie romaneasca peste Dunare s-au manifestat si in sens invers, din Dobrogea la nord de Dunare, ca urmare a deselor razboaie. De exemplu sultanul Abdul-Hamid I da porunci scrise in 1774 si 1785 de readucere in dreapta Dunarii a tuturor supusilor fugiti din cauza luptelor.

Harti rusesti si austriece din secolele XVII-XIX consemneaza numeroase oiconime de origine romana dintre care semnalam cele in care regasim originea locuitorilor sau fenomenul de roire transdanubiana : Bestepe Moldoveneasca (ulterior Mahmudia), satul Siriteng Sarichioi (Siriteng = Sireteni), Jijila (Jijia), Pisica, Vacareni - toate pe latura nord-dunareana ; Daia (de la Daia vlasceana), Marleanu (de la Marlani-Calarasi), Stolnici (Stolnica-Ialomita), Coslugea (Coslugeni-Calarasi), Oltina (Oltina-Unirea, Calarasi), Satu Nou (Satnoiesti-Calarasi), s.a. De remarcat ca o parte dintre aceste dublete formate prin roire sunt asezate fata in fata, de o parte si alta a Dunarii. Alte oiconime din interiorul Dobrogei au aceleasi semnificatii : Ramnicu de Sus, de Jos (Ramnicu Sarat, Ramnicu Valcea), Topolog (rau in Muntenia), Oeteni (Oltenia), Oituz (Oituz in Moldova).

Dupa 1878, multi "cojani" din judetele Buzau, Prahova, Dambovita, Arges,Vlasca, munteni si moldoveni, veterani ai Razboiului de Independenta sau din primul Razboi Mondial, au fost improprietariti in Dobrogea, dand nastere in satele in care s-au asezat unor cartiere noi numite generic "veterani" sau "cojani", "olteni", "moldoveni".

Studiu de caz - satul OITUZ, judetul Constanta

In 1924 un grup de circa 40 de tarani din comunele Poduri si Luizi-Calugara, veterani din primul Razboi Mondial, au fost improprietariti pe mosia expropriata a lui Luca Ionescu din Caramurat (astazi Mihail Kogalniceanu).

Terenul respectiv era situat intre soselele Constanta-Bucuresti - prin Mihail Kogalniceanu si Constanta-Tulcea - prin Lumina. In amplasarea vetrei satului au fost avute in vedere mai multe locatii (langa soseaua spre Tulcea, dar nu au gasit apa pentru fantani), pana au hotarat sa se aleaga un loc, la 1km distanta de soseaua spre Tulcea, in valea unui parau, care a fost prima sursa de apa.

Fiecare familie a primit cate 10ha teren (din care 9ha arabil si 1ha islaz si teren pentru gospodarie). La inceput au stat in bordeie, sapate in pamant. Au urmat trei ani mai bogati in precipitatii (1925 - 1928) si au obtinut recolte foarte bune, reusind treptat sa isi construiasca gospodarii trainice cu constructii dupa planuri arhitecturale tip (au fost ajutati de Oficiul National al Colonizarii), avand curti mari cu magazii si soproane solide.

In 1933 au venit inca 10 familii din Luizi. Calugari, iar in 1939 -1940, locuitorii noi asezari au reusit sa ia in arenda o parte a mosiei lui Voicu Voevod (din comuna Sibioara). Astfel au reusit sa prospere, taranii fiind foarte muncitori si bine organizati, cu o viata comunitara avansata. Acesti tarani veniti de pe Valea Oituzului erau ceangai, de religie catolica si pentru a da semn de respect pentru locul de origine au numit satul Oituz (in acea perioada apartinea de comuna Sibioara).

In comuna vecina Caramurat, apoi Ferdinand I (astazi Mihail Kogalniceanu), era una dintre cele mai mari comunitati de germani catolici din Dobrogea si in virtutea credintei comune s-au stabilit stranse relatii de prietenie si intrajutorare. In felul acesta, oituzenii, care isi aparau cu indarjire traditiile si obiceiurile, portul popular, modul de viata, de a sarbatori, de a gati, participand alaturi de germani la serviciul religios, la nunti, inmormantari, targuri organizate, etc. au facut o serie de achizitii de comportament, tehnica, organizare sociala, reguli de igiena, chiar si retete de alimente. Cele mai importante au fost transferurile de tehnica in constructia locuintelor, in mecanizarea activitatii din gospodarie si a celei agricole, dar mai ales organizarea sociala a comunitatii cu obligatiile de curatenie, intretinere a strazilor si drumurilor, contributiei publice (comunitare).

In anul 1940, pana in 1941, majoritatea germanilor din Mihail Kogalniceanu au migrat spre Germania (putini in alte directii) si, la despartirea de oituzeni, le-au vandut acestora cea mai mare parte a bunurilor agonisite de ei - unelte agricole, inventar mestesugaresc, mobila, etc., unele putand fi vazute si astazi in casele lor.

Dupa 1950, au venit in Oituz cateva familii de germani - unii eliberati din lagarele de munca fortata din URSS.

Satul crescand si prosperand s-a pus problema unui local pentru biserica. Desi au facut in mod solidar mai multe solicitari in numele comunitatii - primite cu ostilitate si refuz - de a li se permite sa construiasca o biserica, au primit doar aprobarea construirii unei case obisnuite (casa de cult) intre 1956 - 1958.

Pana in anii '60 in familie se vorbea dialectul ceangau, dar cu timpul a fost inlocuit total cu limba romana, asa ca generatiile nascute dupa 1970 nu il mai cunosc.

La recensamantul din 2002, locuitorii satului Oituz (comuna Lumina) in numar total de 718, s-au declarat romani 713 si secui 5 locuitori. Intre primii locuitori ai satului se numara familiile Butucel, Cocearga, Pal, Palcau, Consferent, Tulbure si Mocanu (dupa cum se observa antroponime specific romanesti sau aflate sub influenta maghiarizarii formei romanesti).

Colonizarea aromanilor in Dobrogea

In 1913, Cadrilaterul sau Dobrogea Noua, cu teritoriu situat intre vechea frontiera la nord si cu aliniamentul natural la sud de masivul forestier Deliorman, care leaga Turtucaia la vest, cu Marea Neagra la est, in dreptul Capului Caliacra, avand 7700 kmp si o populatie de peste 100.000 locuitori, intra in componenta Romaniei. Dupa primul Razboi Mondial, valorificarea terenurilor statului, disponibile si necesitatea recompensarii veteranilor de razboi a generat constituirea unui Oficiu National de Colonizare.

Modificarile insemnate ale frontierelor in Balcani au provocat mutatii demografice profunde, generand in privinta romanilor sud-dunareni un proces de asimilare fortata sau de purificare etnica. Ca urmare s-au facut numeroase demersuri pentru a se gasi solutii de rezolvare a problemelor. Ca urmare in 1925 Guvernul roman hotaraste improprietarirea pe din domeniile disponibile ale statului pentru locuitorii vechiului Regat si pentru aromani (sau macedoneni) in loturi de 15 ha in zona de frontiera si 10 ha, in interiorul judetelor.

Primele 200 de familii de aromani farseroti au sosit in portul Constanta si apoi in apropriere de Silistra, localitatea Frasari. Alte sate mari infiintate de catre aromani sunt Regina Maria (astazi cartier al Balcicului), Gramostea (in amintirea Gramostei din Pind, distrusa de turci), Atmageana - Tatarasca. In perioada 1925 - 1933 au fost improprietarite 6000 familii de aromani in judetele Durostor si Caliacra, un aport etnodemografic de mare insemnatate pentru configurarea unui veritabil romanism in Dobrogea Noua.

Cei 29.400 aromani colonizati in Dobrogea aveau urmatoarele identitati comunitare si de provenienta:

Desi oameni de munte, fiind din vechime crescatori de oi, s-au acomodat repede cu cultivarea terenurilor.

In 1940, ca urmare a cedarii Cadrilaterului Bulgariei, s-a produs schimbul de populatie intre cele doua tari, astfel:

Originea aromanilor constituie o problema fundamentala, care imparte lumea stiintei in doua curente diferite.

Cei mai multi istorici romani si occidentali considera ca acestia isi au originea in vechea populatie balcanica romanizata la sud de Dunare (traco-romana) si supravietuitori la sud de Haemus (fapt consemnat si de cronicarii bizantini).

Pe o pozitie contrara este teza migrarii aromanilor dintr-o provincie vecina cu daco-romanii (B.P.Hasdeu localizeaza bazinul raului Sava), dar situata la sud de Dunare. Doar prestigiul urias al lui B.P.Hasedeu a putut impune o teza fara prea multe argumente. Cu atat mai regretabil ca autorii unor lucrari de baza in stiinta (de exemplu Dictionarul Enciclopedic - vol.I, 1993, sau Dictionarul de geografie umana, 1999) preiau aceasta ipoteza, ca fiind singura. Ba mai mult, in Dictionarul de geografie umana este o definitie total gresita, care denatureaza chiar si ipoteza in cauza:

"AROMANII - populatie de origine romana care a migrat in sec.IX-X din nordul Dunarii (!?) in sudul fluviului asezandu-se in diferite regiuni din Pen.Balcanica." (p.35), fata de Dictionarul enciclopedic:

"AROMAN - persoana facans parte dintr-o ramura a poporuluiroman. Aromanii au migrat in sec. 9-X de la Dunare (!) si s-au asezat in regiuni din S Pen.Balcanice".

Populatia traca romanizata, trecand prin evolutii etnogenetice asemanatoare cu daco-romanii, apare in istoria cunoscuta dupa valurile popoarelor migratoare, mostenind de la strabuni, denumirea romanus, sub forma roman, din Carpati pana in Balcani, ruman si raman in nordul Pindului (farserotii), araman sau arman in celelalte zone Balcanice.

Al doilea nume a fost dat de germani, care in evul mediu, pentru a deosebi popoarele romanice le spuneau Welsch francezilor si italienilor, Walach romanilor si Wlah aromanilor (Maria Magiru, 2001).

Din multimea izvoarelor istorice vom cita urmatoarele:

un hrisov dat de Vasile al II-ea (Constantinopole, 1019) aflam ca Vlahii asezati "peste tot cuprinsul Bulgariei" aveau inauntrul acestui teritoriu care cuprindea si o buna parte a Macedoniei, o autoritate proprie bisericeasca, episcopia romaneasca din Ohrid;

existenta pana in sec. XIV a "episcopatului Vlahilor - cu autoritate ecleziastica asupra etniei romane din toata Peninsula Balcanica;

Johan Thunmann (1746 - 1778) profesor la Universitatea Halle ajunge la concluzia ca aromana este idiomul trac schimbat, continand 50% elemente latine, 18,57% grecesti, 12,50% gotice, slave, turcesti si 18,57% luate dintr-un idiom avand analogii cu albaneza, fiind insa in mare parte latine (cf. I.Rusu, 1970).

Despre limba vorbita de aromani, astazi, nimeni nu mai contesta apartenenta ei la familia limbilor romanice. Singura dilema este daca aromana este un dialect al limbii romane sau poate fi considerata o limba aparte, deosebita de cea romana.

Eugen Coseriu da o rezolvare problemei prin precizarea ca limba istorica si limba functionala se regasesc in faptul ca limba functionala, limba romana apartine in egala masura daco-romanei, macedoromanei, meglenoromanei si istroromanei, care sunt dialecte istorice ale romanei comune. "Ea confera constiinta etnolingvistica grupului de comunitati in care este vorbita. Tot el afirma ca aromanii sunt autohtoni numai in sudul Dunarii si se afla in diaspora chiar si in Romania, cu deosebirea ca aici sunt intre frati de sange si de limba si ar fi o absurditate legalizarea lor ca minoritate etnica". (E.Coseriu, citat de Matilda Caragiu - Marioteanu, 1996).

In perioada interbelica au reprezentat 21% din populatia Greciei (astazi oficial in Grecia 98% greci si 2% alte etnii neprecizate).

In Republica Macedonia, singura din Balcani care recunoaste etnia aromana, oficial se precizeaza ca sunt 65% macedoneni si 22% albanezi, restul de 13% nu sunt nominalizate.

In Bulgaria, oficial, sunt 85% bulgari, 8,5% turci si 6,5% alte etnii, dar nu apar aromanii mentionati.

Republica Serbia -Muntenegru ofera oficial urmatoarea structura etnica 63% sarbi, 14% albanezi, 6% muntenegreni. Ce sunt ceilalti 13% nenominalizati?

Avand in vedere considerentele de ordin istoric, lingvistic, etnografic si de manifestare libera a identitatii etnice, recensamintele din Romania, in 1992 si 2002, au inclus rubricile de definire etnica "aroman" si "macedo-roman" fiind recenzati, in total, in Dobrogea 20.363 (19.587 aromani si 776 macedoromani), iar la nivel de judet 3640 locuitori in Tulcea si 16.732 locuitori in Constanta.

Ca si comunitate etnica insa si aromanii si macedonenii (desi doar din ignoranta se disociaza cele doua etnonime, ele de fapt fiind variante, sinonime, ale aceleeasi realitati) sunt considerate romani.

"Comunitatea aromaneasca - spune Maria Magiru, 2001 - se prezinta ca o unitate organica de viata, ce imbraca unele aspecte particulare, specifice, determinate de un complex de factori, dar si unele trasaturi generale, comune aromanilor (si am spune noi si romanilor) de pretutindeni".