Cadrul natural al Campiei Crisurilor si Dealurilor Crisene

Cadrul natural al Campiei Crisurilor si Dealurilor Crisene

1. Aspecte ale reliefului

1.1. Generalitati

Campia Crisurilor si Dealurile Crisene fac parte din unitatea Dealurilor de Vest si Campiei de Vest, a carei denumire a variat in timp. Astfel, dupa primul razboi mondial St. Manciulea (1923, 1932, 1936, 1938) o numea Campia Tisei, denumire care s-a folosit si in a doua jumatate a secolului XX de catre Al. Savu (1958), Monografia geografica a R.P.R. (1960), V. Mihailescu (1966), P. Cotes, Cornelia Stancescu (1967), I. O. Berindei (1974), Al. Rosu (1980), Al. Mugureanu (1993) etc.

Din jurul anului 1970, in paralel cu denumirea amintita, unitatea a inceput sa fie numita Campia de Vest (I. Bora, 1966; Gr. P. Pop, 1969, 1970, 1977; Gh. Mahara, 1977; Gr. Posea, N. Popescu, P. Giurgea, 1988; Gr. Posea 1997).

Unitatea de dealuri a fost in general acceptata sub denumirea de Dealurile Vestice sau Dealurile de Vest, cateva exceptii gasind doar in Monografia geografica, I, 1960 (Subprovincia Piemonturilor Vestice), la V. Mihaileanu, 1966 (Dealurile Piemontane Vestice) etc.

In ultimele lucrari de mare anvergura asupra teritoriului Romaniei, cele doua unitati au fost redenumite, insa fara a se argumenta suficient de clar, dupa cum urmeaza: Dealurile Banato-Crisene si Campia Banato-Crisana in Geografia Romaniei, I, 1983, respectiv Dealurile Banatului si Crisanei si Campia Banatului si Crisanei in Geografia Romaniei, IV, 1992. aceste denumiri au in vedere doar subunitatile sudice si centrale, nu si cele nordice, respectiv Dealurile Silvano-Somesene si Campia Somesului, motiv pentru care consideram ca denumirile Dealurile de Vest si Campia de Vest sunt mult mai sugestive, mai ales ca evidentiaza si pozitia geografica a celor doua unitati analizate. Iar termenul de "vest" este foarte frecvent utilizat in literatura de specialitate.

1.2. Campia Crisurilor

1.2.1. Asezare si limite

Este asezata in partea centrala a Campiei de Vest, fiind drenata de Barcau si cele trei Crisuri.

Limita estica este data de dealurile Silvaniei si Crisanei prin zona localitatilor Pir, Salacea, Sacueni spre Dealurile Silvaniei (fig. 1), Rosiori, Salard, Biharia, Oradea, Sanmartin, Apateu, Sititelec, Husasau de Tinca, Tinca, Olcea, Ucuris, Craiva, Beliu, Ineu, Mocrea, Morada, Pancota spre Dealurile Crisanei.

Spre sud se invecineaza cu Campia Aradului care este mai inalta cu 5-10 m decat lunca Crisului Alb, limita fiind data de un aliniament care incepe la Pancota si trece pe la nord de localitatea Olari, Simand si Sanmartin, la vest Campia Crisurilor se intinde pana la granita cu R. Ungara (fig. 2), iar la nord limita poate fi trasata prin arealul localitatilor Urziceni, Carei, Cauas si Tasnad (Pop, 2005).

Intre aceste limite, Campia Crisurilor prezinta cea mai mare extindere latitudinala (aproape 160 km) dintre cele trei unitati ale Campiei de Vest, in timp ce longitudinal se caracterizeaza prin prezenta unor ingustari date de inaintarea spre vest a dealurilor Viisoarei, Oradei si Lazarenilor care reduc latimea campiei la mai putin de 15 km.

1.2.2. Subunitati

Situata pe un fundament carpatic acoperit cu sedimente cuaternare (argile, nisipuri argiloase, nisipuri fine si grosiere, pietrisuri etc.) pe seama carora s-a format actualul relief, Campia Crisurilor cuprinde doua trepte orografice principale: una inalta, de glacisuri spre dealuri si alta joasa, aluviala catre vest.

1.2.2.1. Campia inalta

Toate subunitatile campiei inalte sunt situate intre dealuri: Campia Pirului (de la Tasnad la Targusor), Campia Bihariei (intre Barcau si Crisul Repede), Campia Miersigului (intre Crisul Repede si Crisul Negru) si Campia Susagului (intre Crisul Negru si Crisul Alb), exceptie face doar Campia Carei-Valea lui Mihai.

a) Campia Carei - Valea lui Mihai (fig. 1) are o suprafata de 670 km², intre Culoarul Ierului si granita cu Ungaria si cuprinde doua subunitati: Voivozi-Urziceni si Silindru-Carei, limita dintre ele fiind pe aliniamentul localitatilor Urziceni-Foieni-Sanislau-Piscolt-Curtuiseni-Valea lui Mihai-Simian.

Campia Voivozi-Urziceni reprezinta continuarea estica a Campiei Nirului din Ungaria si este constituita din nisipuri de dune de varsta pleistocen superioara pe care s-au format mai ales psamosoluri. Cu o suprafata de 270 km² si altitudini ce ating 160 m Campia Voivozi - Urziceni prezinta un relief de dune inalte de 6-12 m (rar ating 20 m) bine alungite pe directia nord-est - sud-vest si depresiuni largi interdunale (0,5-1,5 km).

Initial campia a fost impadurita cu salcam pentru a fixa nisipurile, apoi o data cu avansarea proceselor de calificare din spatiile interdunale a inceput practicarea culturilor de cereale, cartofi timpurii, floarea soarelui, tutun, tomate etc. si la plantatii pomi-viticole (Sanislau, Piscolt, Curtuiseni, Valea lui Mihai), iar dupa anii '50 s-a cultivat si marul care a dat rezultate bune ca productie si aspect dar calitativ nu a fost corespunzator datorita continutului celulozic prea ridicat si a perioadei scurte de pastrare.

Campia Silindru-Carei este bine delimitata la est si sud de Culoarul Ierului prin intermediul unui aliniament evidentiat de localitatile Ghenci, Tiream, Andrid, Tarcea, Silindru si mult mai extinsa decat precedenta (400 km²) prezinta o importanta functie agricola (cultura plantelor si cresterea animalelor).

b) Campia Pirului (fig. 1) reprezinta o fasie ingusta, inalta (140-170 m) situata intre Targusor si Tasnad si delimitata la nord de Culoarul Ierului, iar la sud de Dealurile Viisoarei.

c) Campia Bihariei (fig. 2) reprezinta un camp restrans inalt de 120-140 m situat la vest de Dealurile Oradei cu un remarcabil potential agricol si de pozitie, fapt ce a favorizat ridicarea cetatii de la Biharea, centrul Voievodatului lui Menumorut (sec. IX-X).

d) Campia Miersigului (fig. 2) este situata intre Crisul Repede si Crisul Negru, are altitudini cuprinse intre 100 m la vest (Canalul Crisurilor si 170 m la contactul cu Dealurile Lazarenilor, limita fata de acestea fiind date de aliniamentul format din localitatile Apateu, Pausa, Sititelec, Husasau de Tinca, Tinca. Cuprinde doua subunitati: vestica, numita Campia Veljurilor (Pop, 1969; Mahara, 1977) situata inspre canalul Crisurilor, cu faeoziomuri si un potential agricol mai ridicat si estica in care predomina luvisolurile si cambisolurile, iar ca vegetatie se mai pastreaza cateva petice de padure la Miersig si Gurbediu pe seama carora s-au amenajat crescatorii de fazan la Pausa si Gurbediu.

e) Campia Susagului (fig. 2) este situata intre Crisul Repede si Teuz, in est este delimitata de Dealurile Marausului pe un aliniament marcat de soseaua Tinca - Beliu, iar la vest ajunge pana la Canalul Beliului sau Cermeiului, realizat prin schimbarea cursului vaii Beliului la intrarea in campie, canalul avand functie dubla: colecteaza apele care coboara din campie si dealuri si serveste la irigatii in perioadele mai uscate ale anului.

De retinut ca aceasta unitate apare sub acest nume la V. Mihailescu (1966) si Gr. P. Pop (2005), in timp ce la alti autori apare sub alte denumiri: Craiva la I. Berindei (1974), Calacea la Gh. Mahara (1977) si in Geografia Romaniei, IV (1992) sau ca treapta inalta a Campiei Cermeiului la Gr. Posea (1997).

1.2.2.2. Campia Joasa

Prezinta o suprafata mai mare (65%) decat cea inalta si este exxtinsa intre Culoarul Ierului si Campia Borsului la nord si Crisul Alb si Teuz la sud, altitudinea reliefului variind intre 90 si 110 m. Este o campie aluviala, de subsidenta si divagare, in formare, in care raurile au panta redusa si pana la efectuarea lucrarilor de indiguire si desecare isi revarsau frecvent apele pe intregul teritoriu al campiei unde depuneau insemnate cantitati de material aluvionar.

Relieful campiei este format din campuri (suprafete netede, mlastinoase, aproape lipsite de interfluvii, cu popine, grinduri, ostroave etc.) si lunci, iar dupa interventia omului au aparut grinduri (de-a lungul canalelor si raurilor), tumuli (morile de pamant cu scop de observatie sau mormite) telluri (morile rezultate din locuirea indelungata in acelasi loc) etc. (Posea, 1997).

Gr. P. Pop (2005) distinge urmatoarele subunitati ale Campiei joase: Culoarul Ierului, Campia Borsului, Campia Salontei, Campia Crisului Negru, Campia Teuzului, Campia Crisului Alb.

a) Culoarul Ierului (fig. 1) este orientat nord-est - sud-vest, are lungimea de 65 km, o latime de 6-7 km si este limitat la nord-vest de campia Carei-Valea lui Mihai pe aliniamentul localitatilor Gheuci-Tiream-Andrid-Tarcea-Silindru, iar la sud-est este inchis de Campia Pirului si Dealurile Viisoarei care se inalta cu 60-80 m deasupra culoarului, imprimandu-i Ierului caracteristica de asimetrie.

Avand o panta de scurgere foarte redusa (0,2%), pana la efectuarea lucrarilor de canalizare si drenare, Ierul nu avea un curs propriu-zis, astfel incat de-a lungul sau erau numeroase mlastini si balti, raul avand o anumita directie de scurgere doar cand existau precipitatii bogate.

La contactul cu Dealurile Viisoarei, Culoarul Ierului prezinta un potential agricol insemnat (se cultiva cereale, plante tehnice, plante furajere, legume, vita de vie, cais, piersic etc., se practica si cresterea animalelor) pe seama caruia s-au dezvoltat doua sate foarte mari: Sacueni (7000 locuitori) si Diosig (6000 locuitori). La contactul cu Campia Pirului s-au dezvoltat doua localitati foarte vechi: Otomani (locuire inca din epoca bronzului - cultura Otomani) si Salacea.

b) Campia Borsului (fig. 2) se mai numeste Campia Santaului sau Bors-Parhida in alte lucrari si este situata intre Barcau si Crisul Repede. Avand altitudinea de 98-110 m se impune ca o campie joasa relativ zvantata fata de Campia inalta a Bihariei din est. Dintre localitati remarcam prezenta orasului Oradea.

Intre Crisul Repede si Crisul Alb (campiile Salontei, Crisului Negru, Teuzului si Crisului Alb) campia joasa de subsidenta este cea mai caracteristica datorita altitudinilor reduse (sub 100 m) si a frecventelor inmlastiniri si baltiri, fenomene rezolvate prin lucrarile de indiguire si canalizare, care au dus insa si la suprainaltarea albiilor Crisurilor si la ridicarea nivelului freatic soldat cu declansarea procesului de saraturare a solurilor.

c) Campia Salontei (fig. 2) se intinde intre Crisul Repede si Crisul Negru, de-a lungul caii ferate Ciumeghiu - Tinca, in vest este deplimitata de granita cu Ungaria, iar in este este despartita de Campia Miersigului prin Canalul Crisurilor (Colector) care pe o lungime de 60 km colecteaza apele ce vin din dealuri si campia inalta, astfel incat vastele suprafete inmlastinite si baltile din trecut sunt acum intens cultivate agricol (cereale, plante furajere si plante tehnice, legume etc.).

Arealele ramase cu exces de umiditate si dupa finalizarea lucrarilor de desecare au fost transformate in helesteie (Cefa, Inand, Homorog, Tamasda) pentru crapicultura.

Singurul oras al campiei este Salonta (18000 locuitori) dezvoltat pe seama activitatilor agricole.

d) Campia Crisului Negru (fig. 2) are forma de fasie alungita de o parte si alta a raului omonim de la Ant (89 m) pana la Tinca (107 m), in amonte de Taut fiind delimitata de campiile inalte ale Miersigului si Susagului, iar intre Taut si Ant vine in contact cu campiile joase ale Salontei, Teuzului si Crisului Alb de care este dificil de delimitat datorita altitudinii cvasiconstante si modificarilor antropice complexe care au avut ca scop inlaturarea excesului de umiditate indus de Crisul Negru.

Dintre localitati cea mai semnificativa este Tinca (4500 locuitori), dezvoltata pe seama potentialului agricol al campiei, a pozitiei de nod rutier si a potentialului balneoclimateric.

e) Campia Teuzului (fig.2) este situata de-a lungul raului Teuz care izvoreste din Muntii Codru-Moma, se apropie de Crisul Alb la circa 1 km, dupa care isi schimba directia spre nord-vest, varsandu-se in Crisul Negru. Se mai numeste si Campia Cermeiului de la localitatea Cermei (2000 locuitori) in apropierea careia sunt cateva helesteie pentru crapicultura, o fazanerie la Adea etc. si are altitudini cuprinse intre 95 m in vest si 110 m in est.

f) Campia Crisului Alb (fig. 2) este o fasie ingusta situata de-a lungul raului omonim intre Varsand si Depresiunea Crisului Alb (aliniamentul localitatilor Ineu-Mocrea-Moroda-Pancota), in nord fiind delimitata de Campia Crisului Negru si Teuzului, iar la sud de Campia Aradului (aliniamentul Pancota-Olari-Simand-Sanmartin), altitudinile variind intre 90 si 108 m.

Sub aspectul reliefal remarcam puternica interventie antropica (lucrari de indiguiri si desecare) evidentiata de Canalul Morilor pozitionat la limita cu Campia Aradului, subtraversat de Cigher si Canalul Matca cu functie de irigatii, la care se adauga alte canale secundare (Budier, Militar etc.) care au favorizat realizarea amenajarilor piscicole de la Seleus, Socodor si Pilu.

In partea estica a campiei pe seama eruptivului neogen de la Mocrea s-a forat un izvor de apa minerala carbogazoasa si sulfuroasa utilizata pe scara larga de populatie.

Dintre asezari amintim orasul Chisineu-Cris (8000 locuitori) si satele Socodor, Seleus si Sicula.

1.3. Dealurile Crisanei

1.3.1. Asezare si limite

Reprezinta compartimentul central al Dealurilor de Vest estins pe 110 km de la nord la sud, latimea maxima atingand 50 km, fiind drenate de Barcau si cele trei Crisuri (Repede, Negru si Alb).

La nord sunt delimitate de Dealurile Viisoarei, in est contactul cu subunitatile Muntilor Apuseni (Plopis, Padudea Craiului, Bihor, Codru-Moma, Zarand) se face printr-o linie sinuoasa de-a lungul raurilor, in sud intra in contact cu Muntii Zarandului, iar la vest limita fata de Campia Crisurilor este data de aliniamentul localitatilor Rosiori-Salard-Biharia-Oradea-Sanmartin-Apateu-Sititelec-Husasau de Tinca-Tinca-Belfir-Olcea-Ucuris-Craiva-Beliu-Ineu-Mocrea-Moroda-Pancota (fig. 2) (Pop, 2005).

Intre aceste limite Dealurile Crisanei prezinta anumite caracteristici evidentiate de:

- structura geologica suprapusa uscatului cristalino-mezozoic transgresat de Badenian, cand s-au depus sedimente detritice si organogene, procesul continuandu-se in Sarmatian, Pannonian, Cuaternar;

- relieful de dealuri piemontane la contactul cu muntii si treapta de terase si lunci formate in continuarea acestora ca rezultat al retragerii apelor de la est spre vest la sfarsitul Pannonianului si in Cuaternar;

- clima temperat continentala cu influente vestice determina temperaturi medii de 9-10⁰C si precipitatii de 630-750 mm, pe seama carora s-a dezvoltat o vegetatie de cvercinee sub care predomina luvisolurile albice, eutricambisolurile, luvisolurile tipice si aluvisolurile in lunci;

- urme vechi de locuire care dateaza inca din neolitic (Iosasel), continuate in epocile bronzului si a fierului, din perioada geto-daca (davele de la Marca, Tasad, Clit, tezaurele de la Silindria, Dezna, Mocrea; necropole etc.), din perioadele daco-romana, romanica si romaneasca (Biharia, Budureasa, Baita, Lunca; Ineu etc.).

1.3.2. Subunitati

Extinderea latitudinala, pozitia fata de spatiul montan si actiunea retelei hidrografice permit individualizarea a doua categorii de subunitati: depresiunile-golfuri sau culoarele din lungul Barcaului, Crisului Repede, Crisului Negru si Crisului Alb si arealele de dealuri de la baza muntilor Plopis (Dealurile Oradei), Padurea Craiului (Dealurile Lazarenilor) si Codru-Moma (Dealurile Marausului) (Pop, 2005).

a) Culoarul Barcaului (fig. 2) reprezinta teritoriul lung de 50 km cuprins intre defileul de la Marca si contactul cu Campia Crisurilor (aliniamentul localitatilor Rosiori-Salard-Biharia). La nord se invecineaza cu Dealurile Viisoarei, iar la sud ajunge pana la Muntii Plopis si Dealurile Oradei. Abaterea spre dreapta a Barcaului a dus la individualizarea unei vai asimetrice cu o lunca larga pe stanga raului, continuata cu terase si inspre Muntii Plopisului cu Dealurile Derna-Popesti.

Specific acestei unitati sunt zacamintele de titei exploatate la Suplacu de Barcau, Abram, Abramut etc. de nisipuri asfaltice (Derna, Budoi) si lignit (Voivozi, Popesti, Varviz, Varzari, Borumlaca etc.), la care se adauga fondul de vanatoare de la Balc (11500 ha).

Dintre localitati cea mai semnificativa este Marghita, oras cu 17000 locuitori dezvoltat pe seama industriei usoare (confectii, incaltaminte) si a celei constructoare de masini.

b) Dealurile Oradei (fig. 2) sunt situate in vestul Muntilor Polpisului de care sunt separate de Valea Fanetelor, in sud ajung la Depresiunea Crisului Repede, in vest intra in contact cu Campia Bihariei, iar la nord cu Culoarul Barcaului. Avand altitudini de 300 m si beneficiind de un climat bland sunt intens cultivate agricol (vita de vie si pomi fructiferi: cais, piersic, mar, par, prun, cires, visin etc.), dupa ce in prealabil au fost defrisate de cvercinee, acestea mai pastrandu-se doar in palcuri.

c) Depresiunea Crisului Repede (fig. 2) are o lungime de 60 km si se mai numeste Depresiunea Oradea-Bratca dupa cele doua localitati situate la extremele ei.

Are un fundament de tip carpatic alcatuit din sisturi cristaline si sedimentar mezozoic peste care s-au depus sedimente badeniene si sarmatiene (prundisuri, conglomerate, nisipuri, gresii, argile, calcare etc.) urmate de cele pannoniene (nisipuri si argile nisipoase cu intercalatii de lignit exploatat la Borozel), iar in lunca si terase depozitele sunt de varsta cuaternara (pietrisuri, nisipuri, argile).

Depresiunea este divizata in doua compartimente (intern si extern) de un pinten de calcare jurasice si cretacice prelungit din Muntii Padurea Craiului, in care Crisul Repede s-a adancit puternic formand Cheile Vadu Crisului in sectorul Suncuius - Vadu Crisului.

Compartimentul intern sau Depresiunea Bratca-Suncuius este sculptat in sedimentarul sarmatian al Dealurilor Delureni (449 m) prezinta resurse de lignit la Valea Crisului si argila refractara la Suncuius.

Compartimentul extern sau Deprediunea Oradea-Borod in care valea Crisului Repede are caracter asimetric cu o lunca larga si terase dezvoltate mai ales pe stanga raului, in timp ce pe dreapta apar dealuri glacisate la partea inferioara unde, datorita conditiilor climatice favorabile sunt culturi de pomi fructiferi (mar, par, prun, cais, piersic) si vita de vie, mai ales in arealul Tileagd-Oradea.

Pe Crisul Repede se remarca prezenta lacurilor de acumulare Lugasu de Jos si Tileagd cu hidrocentralele omonime (18 MW) urmate in aval de hidrocentralele de la Sacadat, Fughiu (10 MW) si Astileu (5 MW).

Intre localitati se remarca orasul Alesd (10000 locuitori).

d) Dealurile Lazarenilor (fig. 2) numite si Dealurile Padurii Craiului (Geografia Romaniei, IV, 1992) cuprind teritoriul situat in vestul Muntilor Padurii Craiului prin aliniamentul localitatilor Sarand-Tasad-Dobresti, in sud ajung pana la Depresiunea Crisului Negru, in vest se limiteaza cu Campia Miersigului pe aliniamentul Apateu-Sititelec-Husasau de Tinca-Tinca, iar in nord se intind pana la Depresiunea Crisului Repede (sectorul Oradea-Borod).

Sunt alcatuite din argile si nisipuri pannoniene (exceptie face fasia de calcare cretacice de langa Baile 1 Mai cu Dealul Sumuleu -346 m- in care se remarca un aven) afectate de procese de versant (eroziune de adancime si alunecari de teren) care au determinat inchiderea caii ferate Oradea-Holod.

Padurea ocupa suprafete insemnate la contactul cu Muntii Padurea Craiului, in rest dealurile au fost despadurite si cultivate mai ales cu pomi fructiferi si mai putin cu vita de vie.

Sunt populate cu sate mici, sub 500 locuitori, intre care cel mai semnificativ este Tasad, cu urme de locuire antica.

e) Depresiunea Crisului Negru (fig. 2) este cuprinsa intre Tinca si amonte de Vascau, fiind inchisa la nord de Dealurile Lazarenilor si Muntii Padurea Craiului, de Muntii Bihorului la est si de Muntii Codru-Moma si Dealurile Marausului la sud.

S-a format la fel ca si Depresiunea Crisului Repede, in structura geologica predominand aceleasi roci (sisturi cristaline si sedimente mezozoice, peste care sunt dispuse pietrisuri, nisipuri si argile badeniene, sarmatiene si pannoniene).

Magura Foraului (prelungirea nordica a Muntilor Codru-Moma) alcatuita din gresii, calcare si dolomite triasice peste care apar formatiuni pannoniene si sarmatiene, imparte depresiunea Crisului Negru in doua compartimente: intern si extern.

Compartimentul extern sau Depresiunea Tinca-Holod tine de la Tinca pana la Magura Foraului, la nord fiind delimitat de Dealurile Lazarenilor, iar la sud de Muntii Codru-Moma si Dealurile Marausului.

Apare ca un golf larg de 10-12 km in care Crisul Negru dupa ce a strabatut defileul de la Borz-Soimi isi indreapta cursul spre nord si formeaza o lunca larga, adesea inmlastinata, insotita de terase pe ambele maluri ale raului.

Compartimentul intern sau Depresiunea Beiusului este situat in amonte de Magura Foraului este inchis de Muntii Padurea Craiului si Bihorului in est si Muntii Codru-Moma in sud, de Dealurile Lazarenilor in nord, iar spre sud comunica cu Depresiunea Halmagiu prin inseuarea de la Varfurile.

Datorita retelei hidrografice mai viguroase si mai dense care coboara din Muntii Padurea Craiului si Muntii Bihorului (Topa, Holod, Rosia, Nimaesti, Crisul Pietros, Crisul Baita), Crisul Negru a fost impins spre Muntii Codru-Moma de unde coboara vai mai scurte si cu deficit mai mic (Finis, Tarcaita, Crisul Varatecului), fapt ce a dus la un relief asimetric in culoar caracterizat prin lunci, terase si piemonturi mai bine dezvoltate pe dreapta Crisului Negru.

Populatia este concentrata in sate mici, exceptie fac localitatile Budureasa, Dobresti si Finis care au aproape 200 locuitori, populatia urbana fiind concentrata in orasele Beius (11000 locuitori), Stei (8600 locuitori), Vascau (2800 locuitori) si Nucet (2400 locuitori).

f) Dealurile Marausului (fig. 2) se mai numesc si Dealurile Codrului deoarece sunt situate in vestul Muntilor Codru-Moma, in nord se extind pana la Depresiunea Crisului Negru, in sud pana la cea a Crisului Alb, iar la vest limita cu Campia Susagului (Cermeiului) este indicata de soseaua Olcea-Ucuris-Craiva-Beliu.

Intre aceste limite formatiunile friabile pannoniene si cuaternare au permis aparitia unui relief cu altitudini de 160-300 m, fragmentat cu asezari rurale mici despartite de pasuni, fanete si de o fasie cu vegetatie forestiera (cvercinee).

Depresiunea Crisului Alb (fig. 2) este marginita de Dealurile Marausului si Muntii Codru-Moma la nord, de Muntii Zarandului la sud, de defileul Gurahont-Varfurile si de aliniamentul localitatilor Beliu-Ineu-Mocrea-Moroda-Pancota spre vest (Campia Crisurilor).

Unitatea are in fundament sisturi cristaline de tip carpatic intrerupte de trei falii pe seama carora au avut loc eruptii in Badenian si Sarmatian, care au determinat aparitia a trei aliniamente de andezite si aglomerate vulcanice: primul situat pe dreapta Crisului Alb (Joia Mare-Sebis-Beliu), al doilea la contactul cu Muntii Zarandului (Joia Mare-Chisindia-Pancota) si al treilea in centrul depresiunii (Minisu de Sus-Camna-Mocrea). Peste rocile vulcanice s-au depus sedimente (bolovanisuri, prundisuri, nisipuri, argile, calcare, tufuri, diatomite etc.).

Deschiderea vestica a depresiunii si cresterea altitudinii spre est determina scaderea temperaturilor medii de la 10 la 8⁰C si cresterea cantitatilor de precipitatii de la 600-700 mm la 700-800 mm, fapt ce a permis dezvoltarea agriculturii performante bazata pe cultura cerealelor, cresterea animalelor (bovine, ovine, pasari, porcine), pomicultura (prun, mar) si viticultura (Mocrea si Maderat cu soiul specific Mustoasa de Maderat). In arealele joase au fost amenajate helesteie la Bocsig si Ineu unde se practica cresterea crapului.

Depresiunea insumeaza circa 80 de asezari, din care doua orase: Ineu (10000 locuitori) si Sebis (6000 locuitori), in rest predomina satele mici si mijlocii, cel mai mare fiind Bocsig (2500 locuitori).

Culmea Cuiedului, alcatuita din andezite, imparte Depresiunea Crisului Alb in doua subunitati: Depresiunea Ineu-Gurahont drenata de Crisul Alb si Depresiunea Cigher sculptata de raul omonim.

g₁) Depresiunea Ineu-Gurahont se mai numeste Depresiunea Crisului Alb sau Depresiunea Zarandului si este incadrata la nord de Muntii Codru-Moma, de Defileul Gurahont-Varfurile la est si de aliniamentul localitatilor Mocrea-Moroda-Ineu-Beliu-Valea Botfeiului la vest. Petrografic depresiunea prezinta formatiuni pannoniene in dealuri, cuaternare in campie si andezite pe falia Joia-Mare-Sebis-Beliu.

Defileul epigenetic al Crisului Alb de la Joia Mare imparte Depresiunea Ineu-Gurahont in doua compartimente: Depresiunea Sebis si Depresiunea Gurahont.

Depresiunea Sebis reprezinta compartimentul extern al Depresiunii Crisul Alb inchisa in amonte de catre Defileul Joia Mare, iar in avale aliniamentul Beliu-Ineu-Mocrea face contactul cu Campia Crisurilor. Aceasta subunitate se caracterizeaza prin:

- prezenta andezitelor badenian-sarmatiene care se impun in relief sub forma unor dealuri de 200-400 m inaltime;

- lunca este mai dezvoltata pe stanga vaii in arealul Joia Mare-Sebis, dar apoi datorita vaii Teuzului se muta pe dreapta Crisului Alb;

- cele 6 nivele de terase s-au dezvoltat mai ales pe stanga Crisului Alb (Tudoran, 1972);

- panta redusa a depresiunii a determinat aparitia fenomenului de meandrare a Crisului Alb si inmlastinirea luncii acestuia, iar Teuzul dupa ce se apropie la doar 1 km de Crisul Alb, isi schimba directia devenind afluent al Crisului Negru;

- prezenta Canalului Morilor de la contactul dintre lunca si terase, pe traseul Buteni-Mocrea.

Depresiunea Gurahont constituie compartimentul intern al Depresiunii Crisului Alb, dezvoltat intre Defileul Joia Mare in aval si Defileul Gurahont-Varfurile in amonte. Petrografic pe laturile sale predomina magmatitele badenian-sarmatiene, restul suprafetei fiind acoperit cu depozite pannoniene si cuaternare. Terasele sunt dispuse pe ambele parti ale vaii si au favorizat dezvoltarea asezarilor mari (Gurahont), altele ca Iosasel si Valea Mare prezentand urme de locuire inca din paleolitic.

g₂) Depresiunea Cigherului reprezinta a doua subunitate a Depresiunii Crisului Alb, fiind incadrata de Culmea Cuiedului la nord si est si Muntii Zarandului la sud, iar la vest contactul cu Campia Crisurilor se face prin zona localitatilor Pancota-Moroda-Mocrea.

Relieful depresiuniia fost generat de adancirea Gigherului si a afluentilor lui in sedimente cuaternare (pietrisuri, nisipuri, argile) rezultand un amfiteatru bine evidentiat de lunca larga, inundabila, cu freatic aproape de suprafata (putin locuita), terasele relativ fragmentate si dezvoltate pe stanga raului (pe dreapta s-a format o cuesta) si dealurile piemontane care tivesc Muntii Zarandului.

Pentru a reduce frecventa inundatiilor Cigherului si Crisului Alb a fost ridicat barajul de la Taut care are rol de semipolder.

Depresiunea a fost intens despadurita, locul padurilor fiind luat de culturile pomi-viticole (Mocrea, Maderat), cerealiere, cresterea animalelor (Pop, 2005).

2. Aspecte climatice

Clima Dealurilor si Campiei Crisurilor este temperat continentala moderata cu influente vestice, ceea ce inseamna veri potrivit de calde si ierni nu prea reci, umiditatea fiind mai ridicata decat in alte regiuni de deal si campie ale Romaniei. Aceste caracteristici climatice sunt evidentiate de factorii genetici si de regimul elementelor climatice.

2.1. Factorii genetici

2.2. Regimul elementelor climatice

Temperatura aerului scade atat de la vest la est, respectiv dinspre campie spre deal: ⁰C la in campie si ⁰C la in sectorul de dealuri, cat si de la sud spre nord de la ⁰C la , la ⁰C la Valorile termice in lunile caracteristice iernii si verii, prezinta un mers asemanator, in ianuarie inregistrandu-se ⁰C la, ⁰C la , iar in iulie ⁰C la ⁰C la

Circulatia vestica aduce importante cantitati de precipitatii, motiv pentru care secetele sunt rare si nu prea insemnate, potentialul climatic al Dealurilor si Campiei Crisurilor fiind unul dintre cele mai favorabile de pe teritoriul Romaniei. Astfel, in Campia Crisurilor se inregistreaza o medie anuala de 600-700 mm cu mm la, mm la, mm la, in timp ce Dealurile Crisene primesc cantitati de 650-800 mm, respectiv mm la., mm la, mm la.

Temperaturile ridicate determina un numar redus de zile cu strat de zapada zile la , zile la , zile la , numarul acestora crescand in sectorul de dealuri la zile la , zile la . si zile la

Masuratorile asupra vantului indica directii diferite la sol datorita varietatii conditiilor reliefale, a conditiilor climatice anotimpuale etc., in timp ce in altitudine, incepand cu 500 m, dar mai pregnant la peste 1000 m, directia predominanta a vantului este cea vestica.

3. Aspecte hidrografice

Acestea se pun in evidenta prin reteaua hidrografica, unitatile lacustre si apele subterane.

3.1. Reteaua hidrografica

Dealurile si Campia Crisurilor sunt drenate de rauri alohtone care izvorasc din Carpatii Occidentali avand debite importante, respectiv 31,4 m³/s la Zerind pe Crisul Negru, 25,6 m³/s la Oradea pe Crisul Repede, 24,9 m³/s la Chisineu Cris pe Crisul Alb, in timp ce raurile autohtone sunt mult mai mici, dar au debite permanente datorita precipitatiilor bogate si freaticului sedimentarului miocen din zona de dealuri.

La ape mari, in a treia decada a lunii februarie si in prima decada a lunii martie, cand masele de aer cald si umed aduc precipitatii lichide importante care determina topirea stratului de zapada, raurile inregistreaza in timp scurt cresteri semnificative de niveluri si debite care provoaca inundatii frecvente in campia joasa motiv pentru care au fost indiguite si canalizate.

Indiguirea raurilor a impiedicat revarsarea apelor si a aluviunilor (aduse din munti si dealuri) pe suprafata campiei, astfel incat acestea s-au depus in albia raurilor, au contribuit la inaltarea acestora, motiv pentru care digurile au necesitat lucrari de consolidare si suprainaltare. In acest fel patul albiei raurilor s-a ridicat pana la nivelul general al campiei joase sau chiar peste acesta si a dus la cresterea nivelului panzei freatice in teritoriile din vecinatatea raurilor si la saraturarea acestora, cel mai tipic areal fiind la Chisineu Cris la Crisul Alb (Pop, 1997 a).

Canalizarea raurilor a avut ca scop principal desecarea campiei joase, dar apoi s-au adaugat si alte functii ca: navigatie, irigatii si amenajari piscicole, regularizari de debite, morarit etc. cele mai importante canale din Campia Crisurilor sunt: Canalul Morilor pe stanga Crisului Alb, de la Buteni pana la Varsand, in lungime de 98 km cu rol de actionare a morilor de apa (aproape 20), apa de irigatii; suprafetele cu exces de umiditate din lungul canalului au fost transformate in helesteie pentru crapicultura (Bocsig, Ineu, Seleus, Pilu, Socodor etc.); Canalul Crisurilor (Canalul Colector) situat intre Crisul Repede (Tarian) si Crisul Negru (Tamasda), la contactul dintre campia inalta si cea joasa. Desfasurat pe o lungime de 61 km, are rolul de a colecta apa raurilor care vin din sectorul de dealuri si campia inalta si de a regulariza debitele dintre Crisul Repede si Crisul Negru. La fel ca si in cazul Canalului Morilor, arealele inmlastinite din lungul sau au fost transformate in helesteie pentru crapicultura (Cefa, Inand, Homorog, Tamasda).

3.2. Unitatile lacustre

Alaturi de helesteiele mentionate anterior in vecinatatea canalelor Crisurilor si Morilor, mentionam iazurile Crestur, Albis, Salacea, Cermei, Chisineu Cris etc., lacurile de acumulare Tileagd si Lugasu de Jos de pe Crisul Repede si lacurile geotermale cum este Peta, format pe o linie de falie in vecinatatea orasului Oradea (Baile 1 Mai) unde apa calda (16-30⁰C) a permis conservarea unei flore si faune tertiare: Nymphaea lotus var. thermalis si Melanopsis parreyssi (Berindei, Pop, 1972).

3.3. Apele subterane

Structura geologica, relieful de campie si precipitatiile bogate au favorizat o buna reprezentare atat a apelor freatice, cat si a celor de adancime.

Apele freatice sunt cantonate la adancimi de 0,5-1 m sau chiar la suprafata in lunci si in campiile de subsidenta, pana la 10 m sau chiar mai mult in campiile inalte, in terasele superioare si in dealurile piemontane. Prezinta o scurgere subterana de la est la vest, o mineralizare specifica (majoritatea sunt bicarbonate, cu duritate care creste de la est la vest, si mai rar clorurate sau sulfatate) si o potabilitate care variaza de la foarte buna in dealurile piemontane si in terase, la buna in campiile inalte si putin potabila sau chiar nepotabila in campiile joase, unde nu se poate folosi nici la irigatii si mai mult, favorizeaza aparitia saraturilor secundare.

Apele de adancime sunt situate la adancimi de peste 60 m, pana la 3000 m in fundamentul cristalin, in sedimentele mezozoice, miocene si cuaternare, avand caracter ascensional si uneori artezian. Debitul apelor de adancime variaza de la cativa m³/h pana la peste 120 m³/h, iar cele mai importante cantitati sunt cantonate in formatiunile pannoniene si cuaternare. In functie de gradul de mineralizare se impart in trei categorii: potabile, minerale potabile si geotermale.

Apele potabile au temperatura normala, mineralizare scazuta si se exploateaza prin foraje efectuate atat in apropierea oraselor mari, cat si in multe localitati rurale.

Apele minerale apar la contactul campiei cu dealurile pe seama unor magmatite miocene. Se folosesc in scopuri terapeutice pentru cura interna si externa datorita mineralizarii in functie de care predomina cele carbogazoase, clorurate, sodice, magneziene etc., pe seama lor dezvoltandu-se statiuni balneoclimaterice ca Tinca, Mocrea, Calacea etc.

Apele geotermale sunt prezente mai ales la contacul dealurilor cu campia, dar si mai la vest si est pe liniile de fractura tectonica badeniana, la adancimi de 200-300 m pana la 2000 m in depozite mezozoice si pannoniene, avand temperaturi de 30-90⁰C (chiar 100⁰C la Bors, langa Oradea) si mineralizari in care predomina carbonatul de calciu, la care se adauga, in diferite proportii de la un loc la altul sulful, oxidul de fier, clorura de sodiu, dioxidul de carbon, anumite elemente radioactive etc. In prezent apele geotermale sunt intens valorificate in statiunile balneoclimaterice Baile Felix si 1 Mai din vecinatatea Oradiei, la Marghita, Tamaseu, Salonta, Balc etc. La Oradea apele geotermale se folosesc si pentru incalzirea serelor si locuintelor, in acest scop fiind utilizata tehnologia schimbatoarelor de caldura (Universitatea din Oradea) (Pop, 2005).

4. Aspecte ale vegetatiei

Dealurile Crisene si Campia Crisurilor prezinta o vegetatie destul de diferentiata datorita extinderii lor pe longitudine, influentele climatice vestice, solurilor etc. la care se adauga actiunea factorului antropic materializata in lucrarile de imbunatatiri funciare, in despaduriri etc.

Ca urmare a acestor factori s-au evidentiat doua zone de vegetatie: padurea si silvostepa, inscrise in categoria vegetatiei zonale, iar vegetatia intrazonala este reprezentata de cea hidrofila, halofila, psamofila.

Padurea extinsa pe suprafete mari in trecut a fost treptat indepartata datorita dezvoltarii agriculturii extensive, astfel incat acum se pastreaza pe suprafete mici (sub 5%), numai in dealuri mai exista comune cu suprafete ocupate de paduri in procent de 20-30%: Ineu, Hidiselu de Sus, Lazareni, Husasau de Tinca. Dovada prezentei in trecut a vegetatiei forestiere se regaseste in solurile de padure, in toponimie (La Poiana, La Padure, La Arini etc.), in forma unor sate dezvoltate ca urmare a actiunii de defrisare, in geometrizarea si caroierea cu drumuri a palcurilor de padure ramase in campie etc. (Mahara, 1977).

Din punct de vedere floristic, vegetatia forestiera cuprinde mai ales stejar pedunculat (Quercus robur), cer (Q. petraea), la care se adauga jugastrul (Acer campestre), artarul tataresc (A. tataricum), ulmul (Ulmus foliacea), frasinul (Fraxinus angustifolia), carpenul (Carpinus betulus), plopul tremurator (Populus tremula), ciresul pasaresc (Cerasus avium), teiul argintiu (Tilia tomentosa), teiul pucios (T. cordata) etc., iar pe versantii nordici ai dealurilor mai inalte apare fagul (Fagus sylvatica).

Dintre arbusti amintim: alunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas), sangerul (C. sanguinea), paducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa), macesul (Rosa canina), lemnul cainesc (Ligustrum vulgare), socul (Sambucus nigra, curpenul (Clematis vitalba).

De-a lungul vailor s-a dezvoltat o vegetatie de lunca formata din zavoaie cu esente moi: rachita alba (Salix alba), rachita comuna (S. fragilis), plop alb (Populus alba), plop negru (P. nigra), arinul (Alnus glutinosa).

In urma defrisarii padurii, in sectoarele care au devenit terenuri arabile, s-au dezvoltat pajistile secundare in care vegetatia este reprezentata de: iarba vantului (Agrostis tenuis), paius comun (Festuca sulcata), paius mic (F. pseudovina), barboasa (Botriochloa ischaemum) etc.

Silvostepa este reprezentata in campie prin cateva palcuri de padure de cer (Quercus cerris) in care sunt intercalate si alte esente de foioase seculare care, in ansamblu, ocupa suprafete reduse (sub 1%), in unele comune precum Tulca, Andrid, Santau lipsind in totalitate. Si pajistile ocupa suprafete mici, ierburile predominante fiind prezente in grupari de paius (Festuca sulcata, F. pseudovina, F. valesiaca), firuta (Poa pratensis, P. bulbosa), colilie (Stipa joannis), pir stepic (Agropiron cristatum), obsiga (Bromus inermis), barboasa (Botrichloa ischaemum) etc.

Invelisul vegetal intrazonal este reprezentat de vegetatia hidrofila extinsa de-a lungul raurilor sub forma de stuf (Phragmites communis), papura (Typha latifolia), pipirig (Scirpus radicans), rogoz (Carex riparia) etc. si de cea halofila formata pe saraturile secundare (soloneturi, solonceacuri) din campia joasa, in cadrul careia floarea nemuritoare (Statice gmelini), pelinul de saratura (Artemisia maritima ssp monogyna), iarba grasa (Salicarnia herbacea). De remarcat ca in verile si toamnele secetoase cand saraturarea se amplifica, aceste suprafete se usuca in totalitate si sunt denumite local chelituri, foarte bine fiind puse in evidenta la Socodor, langa Chisineu Cris (Mahara, 1977. Pop, 2005).

5. Aspecte ale faunei

Fauna este adaptata conditiilor geografice din vestul Romaniei, in zona de padure evidentiindu-se mai multe mamifere precum mistretul (Sus scrofa), capriorul (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), viezurele (meles meles), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica salbatica (Felis silvestris), dihorul (Putorius putorius), veverita (Sciurus vulgaris) etc.

Dintre pasari amintim: mierla neagra (Turdus merula), turturica (Streptopelia turtur), ciocanitoarea verde (Picus viridis romaniae), ciocanitoarea pestrita (Dendrocopos medius), privighetoarea (Luscinia megarhynchos), pitigoiul mare (Parus major), soimul randunelelor (Falco subbuteo) etc.

In silvostepa alaturi de unele mamifere care traiesc si in zona de padure se adauga anumite rozatoare care sunt: harciogul (Cricetus cricetus), popandaul (Citellus citellus), orbetele panonic (Spalax hungaricus), bizamul (Ondrata zibetica). Dintre pasarile de silvostepa amintim: prepelita (Coturnix coturnix), ciocarlia (Alauda arvensis), potarnichea (Perdix perdix) etc.

Ihtiofauna este destul de diversificata in functie de unitatea geografica. Astfel, in zona dealurilor apare mreana (Barbus barbus), cleanul (Leusciscus cephalus) si scobarul (Chondrostoma nasus), in zona de campie este specific crapul (Cyprinus carpio), iar la contactul dealurilor cu campia se intalneste stiuca (Esox lucius), morunasul (Vimba vimba), somnul (Silurus glanis), somnul pitic (Ictalurus nebulosus), platica (Abramis brama) etc.

Dintre elementele faunistice introduse amintim cerbul carpatin (Cervus elaphus), cerbul lopatar (Dama dama), muflonul (Ovis musimon), fazanul (Phasianus colchicus), crapul din rasele Lausitz si Galitian, crapul chinezesc (Ctenopharyngodon idella), crapul argintiu - frunte lata (Hypophtalmychtis molitrix) (Pop, 2001; Pop 2005).

6. Aspecte ale solurilor

Conditiile fizico-geografice variate (substrat, orografie, temperatura, precipitatii, vegetatie etc.) din cuprinsul celor doua unitati analizate au dus la aparitia unor soluri destul de diferite de la un loc la altul. Astfel, in Dealurile Crisene pe versantii inclinati care favorizeaza scurgerea apei s-au format eutricambisoluri si luvisoluri tipice, iar pe suprafetele plane ale acestora cu roci argiloase si fenomene de stagnare a apei s-au dezvoltat luvisoluri albice si stagnice.

In Campia Crisurilor datorita orografiei variate, hidrografiei, precipitatiilor etc. solurile sunt mozaicate, respectiv predomina solurile intrazonale, urmate de cele zonale si de tranzitie. Astfel, in cele mai intalnite sunt cernoziomurile de silvostepa (cernoziomuri cambice si faeoziomuri argice), urmate de luvisoluri (eutricambosoluri si luvosoluri tipice). Extinderea mare a campiei de subsidenta si lucrarile complexe de hidroamelioratii au contribuit la formarea pe areale insemnate a solurilor intrazonale reprezentate prin hidrosoluri (glerisoluri, gleisoluri molice si stagnosoluri), raspandite in arealele subsidente ale campiei, urmate de salsodisoluri (soluri in diferite grade de saraturare care aici au ajuns in stadiu de soloneturi si si mai rar solonceacuri), aluviosoluri (tipice si gleice) in luncile principalelor rauri din dealuri si campie.

De remarcat ca saraturile (soloneturile si solonceacurile) au aparut ca efect secundar al indiguirii acestora, ridicarea patului lor si concomitent a nivelului panzei freatice din campiile invecinate, astfel incat sarurile din adancime au ajuns la suprafata degradand solurile. Pentru a le imbunatati fertilitatea s-au aplicat tratamente cu fosfogips dar nu au avut rezultate deosebite. Din acest motiv pe viitor se recomanda efectuarea unor lucrari mai ample, respectiv amenajari de tip polder prin care la ape mari sa se inunde campia, astfel materialul aluvionar s-ar decanta, iar campia s-ar inalta, urmand ca dupa trecerea viiturilor apele sa se evacueze gravitational (Pop, 2005).

BIBLIOGRAFIE

1. Barbu, N. (1987), Geografia solurilor Romaniei, Centrul de multiplicare al Universitatii "Al.I.Cuza", Iasi.
2. Berindei, I. (1968), Posibilitatile de folosire a reliefului in Depresiunea Crisului Negru, Lucrari Stiintifice, I, Inst. Pedagogic Oradea.
3. Berindei, I. O. (1968), Contributii la stabilirea genezei teraselor inferioare din depresiunile-golf ale Muntilor Apuseni, SCGGG, Geografie XV, 2, Edit. Academiei, Bucuresti.
4. Berindei, I. O., Pop, Gr. (1972), (1968), Judetele Patriei. Judetul Bihor, Edit. Academiei, Bucuresti.
5. Berindei, I. O. (1974), Subdiviziunile geomorfologice ale Campiei Tisei pe teritoriul Romaniei, Lucr. Stiintifice, Seria A, Geografie, Inst. Ped. Oradea.
6. Berindei I. O. (1977), Tara Beiusului, in vol. Campia Crisurilor, Crisul Repede, Tara Beiusului, Cercetari in Geografia Romaniei (p. 295-367), Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.
7. Blidaru, V., Georgescu, I., Gheorghiu, M. I., Vladescu, D. (1962), Hidroamelioratiile in R.P.R.. Monografie, Edit. Agrosilvica, Bucuresti.
8. Cocean, P. (1998), Chei si defilee din Muntii Apuseni, Edit. Academiei, Bucuresti.
9. Colectiv (1983), Geografia Romaniei, I, Geografia Fizica, Edit. Academiei, Bucuresti.
10. Colectiv (1992), Potentialul turistic al bazinului hidrografic al Crisului Repede, Edit. Universitatii din Oradea.
11. Cotes, P. (1957 a), Depresiunea Zarandului. Observatii geomorfologice, Probl. de Geografie, vol. IV, Edit. Academiei, Bucuresti.
12. Dumescu, Fl. (1988), Despre apa plata, cu referiri la o noua sursa in Muntii Codru-Moma, SCGGG, Geografie, tom. XXXV, Edit. Academiei, Bucuresti.
13. Dumitrascu, S., Lucacel, V. (1974), Cetatea dacica de la Marca (jud. Salaj), Muzeul de Istorie si Arta Zalau, I. P. Cluj.
14. Edroiu, N. (1999), Formatiuni statale pe teritoriul Romaniei, Edit. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.
15. Ficheux, R. (1996), Les Monts Apuseni (Bihor) Valles et aplanissements, Edit. Academiei Romane, Bucuresti.
16. Florea, N. (2003), Degradarea, protectia si ameliorarea solurilor si terenurilor, Societatea Nationala Romana de Stiinta Solului (S. N. R. S. S.), Bucuresti.
17. Florea, N., Munteanu, I. (2003), Sistemul Roman de Taxonomie a Solurilor (SRTS), Edit. Estfalia, Bucuresti.
18. Iacob, Gh. (1984), Evolutia utilizariisi popularii terenurilor nisipoase din nord-vestul Romaniei, An. St. Univ. "Al. I. Cuza", Iasi, GG, XXX.
19. Ianos, Gh. (199), Pedogeografie, Edit. MIRTON, Timisoara.
20. Ielenicz, M. (1999), Dealurile si Podisurile Romaniei, Edit. Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti.
21. Ielenicz, M. (1992), Dealurile de Vest - caracteristici fizico-geografice, Terra, nr. 1-2, Bucuresti.
22. Ilies, Al. (1998), Etnie, confesiune si comportament electoral in Crisana si Maramures, Edit. Dacia, Cluj-Napoca.
23. Josan, N. (1970), Dealurile Dernei. Aspecte geomorfologice, Lucr. St., Seria A, Inst. Ped. Oradea.
24. Josan, N., Linc, Ribana (1992), Dealurile sau Campia Marghitei ?, Analele Univ. din Oradea, Geografie, tom. II, Oradea.
25. Mac, I., Tudoran, P. (1971), Geneza reliefului din latura vestica a Muntilor Zarand (Munceii Siriei), Studii si Cercet. de GGG, Seria Geografie, 2, XVIII, Edit. Academiei, Bucuresti.
26. Manciulea, St. (1931), Sate si salasuri din Campia Tisei, BSRRG, tom. I, Bucuresti.
27. Manciulea, St. (1936), Granita de Vest a Romaniei, Tipografia Seminarului, Blaj.
28. Manciulea, St. (2002), Asezarile romanesti din Ungaria si Transilvania in secolele XIV-XV, Editie, studiu introductiv si note de Nicolae Edroiu, Edit. "Sarmis", Cluj-Napoca.
29. Mrki, S. (1887), A Fekete Krss es videke (Crisul Negru si imprejurimile),   Oradea.
30. Martonne, Emm. De (1902), La Valachie, Essai de monographie rgionale, Paris.
31. Mahara, Gh. (1977), Campia Crisurilor, in vol. Campia Crisurilor, Crisul Repede, Tara Beiusului, Cercetari in Geografia Romaniei (p. 1-101), edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.
32. Mahara, Gh. (1996), Dealurile Banatului si Crisanei - Aspecte geografice, Analele Universitatii din Oradea, Seria Geografie, tom. VI, Oradea.
33. Mahara, Gh. (2003), Unitatile si subunitatile geografice ale Dealurilor Banatului si Crisanei, Analele Universitatii din Oradea, Seria Geografie, tom. VI, Oradea.
34. Mihailescu, V. (1966), Dealurile si Campiile Romaniei. Studiu de Geografie a Reliefului, Edit. Stiintifica, Bucuresti.
35. Mociornita, C. si colab. (1968), Monografia hidrologica a bazinului hidrografic Crisuri, Studii de Hidrologie, XXIV, Bucuresti.
36. Mutihac, V., (1990), Structura Geologica a Teritoriului Romaniei, Edit. Tehnica, Bucuresti.
37. Mutihac, V., Ionesi, L. (1974), Geologia Romaniei, Edit. Tehnica, Bucuresti.
38. Opreanu, S. (1946), Asezarile romanesti de tip adunat din Tara Crisurilor si din Banat, Rev. Geografica, anul II, 1946, fasc. I-IV, ICGR, Bucuresti.
39. Orghidan, N. (1969), Vaile transversale din Romania, Edit. Academiei, Bucuresti.
40. Pauca, M. (1936), Le bassin de Beius, An. Inst. Geol. Al Romaniei, XVII, Bucuresti.
41. Pauca, M. (1954), Neogenul din bazinele externe ale Muntilor Apuseni, Anuarul Comitetului Geologic, XXVII, Bucuresti.
42. Petrea, Rodica (1998), Dimensiunea geomorfologica in dezvoltarea si estetica urbana a oraselor mici din Dealurile de Vest, Edit. Universitatii din Oradea, Oradea.
43. Pop, Gr., Mahara, Gh. (1967), Lacul Ceheiu. Aspecte fizico-geografice, Lucr. Stiintifice, vol. I, Inst. Pedagogic, Oradea.
44. Pop, Gr., Rusu, Viorica (1968), Consideratii economico-geografice asupra pisciculturii din Campia Crisurilor, Lucr. Stiinsifice, vol. II, Inst. Pedagogic, Oradea.
45. Pop, Gr. (1969), Cu privire la limita dintre Campia Crisurilor si Dealurile Crisene, Lucr. Stiintifice, vol. III, Inst. Pedagogic, Oradea.
46. Pop, Gr. (1970), Geografia asezarilor din Campia Crisurilor, Lucr. Stiintifice, vol. IV, Seria A, Inst. Pedagogic Oradea.
47. Pop, Gr. (1972, 1974), Romania. Geografie Economica. Partea I (1972), Partea a II-a (1974), Inst. Ped. Fac. De Istorie-Geografie, Oradea.
48. Pop, Gr. (1977), Probleme geografico-economice in Campia Crisurilor, in vol. Campia Crisurilor, Crisul Repede, Tara Beiusului, Cercetari in Geografia Romaniei (p. 103-180), Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.
49. Pop, Gr. (1980), Probleme privind repartizarea fondului forestier pe teritoriul Romaniei, SCGGG, Geografie, 2, tomul XXVII, Edit. Academiei, Bucuresti.
50. Pop, Gr. (1986, 1988), Romania. Geografie Economica, Editia a II-a, Partea I (1986), Partea a II-a (1988). Fac. de Biologie, Geografie si Geologie, Universitatea Cluj-Napoca.
51. Pop, Gr., Maier, A. (1988), Fenomenul urban in nord-vestul Romaniei, Acta Musei Porolissensis, XII, Zalau.
52. Pop, Gr. (1997) a), Crisul Alb in the Plain Zone. Relations betwen the Natural snd Abthropic Environment, West Sussex Geography, School of Geography, Chichester Institute of Higher Education, Great Britain.
53. Pop, Gr. (1997) b), Functiile si dimensiunile urbanului in Romania, Studii si Cercetari de Geografie, tom. XLIV, Edit. Academiei, Bucuresti.
54. Pop, Gr. (1998), Satele foarte mari din Romania, Studia UBB, Geographia, XLIII, 2, Cluj-Napoca.
55. Pop, Gr. (2000), Carpatii si Subcarpatii Romaniei, Edit. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.
56. Pop, Gr. (2004), Infrastructura si transporturile aeriene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a Romaniei, Studia UBB, Geographia, XLIX, 1, Cluj-Napoca.
57. Pop, Gr. (2005), Definirea, limitele si regionarea Dealurilor de Vest si a Campiei de Vest, Studia UBB, Geographia, L, 1, Cluj-Napoca.
58. Pop, I.(1968), Flora si vegetatia Campiei Crisurilor, Edit. Academiei, Bucuresti.
59. Posea, Aurora (1977), Bazinul Crisului Repede, in vol. Campia Crisurilor, Crisul Repede, Tara Beiusului, Cercetari in Geografia Romaniei (p. 183-292), Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.
60. Posea, Gr. (1967), Antecedenta si captare la vaile transversale carpatice, Lucr. Stiintifice, I, Inst. Ped., Oradea.
61. Posea, Gr. (1969) a), Caracterele generale si etapele de evolutie ale retelei de vai din Romania, Probl. de Geomorfologie Romaniei, vol. I, Centrul de multiplicare al Univ. din Bucuresti.
62. Posea, Gr. (1969) b), Evolutia principalelor vai carpatice, Probl. de Geomorfologie Romaniei, vol. I, Centrul de multiplicare al Univ. din Bucuresti.
63. Posea, Gr.,Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful Romaniei, Edit. Stiintifica, Bucuresti.
64. Posea, Gr. (1997), Campia de Vest a Romaniei (Campia Banato-Crisana), Edit. Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti.
65. Rosu, Al. (1980), Geografia Fizica a Romaniei, Edit. Did. si Ped. Bucuresti.
66. Savu, Al. (1958), Raionarea fizico-geografica a Campiei Tisei, Studia UBB, Geol.-Geogr., nr. 1, Cluj.
67. Tudoran, P. (1972), Terasele Crisului Alb, Studia UBB, Geografie, XVII, 1, Cluj-Napoca.
68. Tudoran, P. (1977), Relieful vulcanic din Culoarul Crisului Alb, Studia UBB, Geologia-Geographia, 2, Cluj-Napoca.
69. Tudoran, P. (1983), Tara Zarandului. Studiu Geoecologic, Edit. Academiei, Bucuresti.
70. Tufescu, V. (1966), Modelarea naturala a reliefului si eroziunea accelerata, Edit. Academiei, Bucuresti.
71. Tenu, A. (1981), Zacamintele de ape hipertermale din nord-vestul Romaniei, Edit. Academiei, Bucuresti.
72. Ujvri, I. (1972), Geografia apelor Romaniei, Edit. Stiintifica Bucuresti.
73. Ungureanu, Al. (1994), Geografia Podisurilor si Campiilor Romaniei, Edit. Univ. "Al. I. Cuza", Iasi.