Pesteri din BAZINUL MIJLOCIU Sl SUPERIOR AL CERNEI

BAZINUL MIJLOCIU Sl SUPERIOR AL CERNEI

CERNA, INTRE "7 IZVOARE" SI CORCOAIA

Dincolo de Herculane, Valea Cernei urca serpuind printre ziduri crenelate de calcar, al caror alb stralucitor este intrerupt de brauri de fagi si punctat de insule de pini. Acest peisaj alearga prin fata parbrizului cale de aproape 40 km. Soseaua construita in ultimii ani pe Valea Cernei este, in linii mari, asfaltata pana la barajul de la Valea lui Iovan, dar pe vreme buna se poate merge chiar dincolo de acesta, pe drumul forestier care trece acum de Izvorul Cernei, ajungand la Valea Carbunelui. Aceasta sosea este o mare inlesnire pentru turism dar atentie ! Pe langa noi defileaza in goana ascunsele prapastii, canioane si pesteri, pe care Cerna le daruieste doar celor ce vin incetisor, cu rucsacul in spate, isi aseaza cortul intr-o poiana si pornesc in peregrinare pe cele doua picioare.

Varietatea si salbaticia locurilor sunt atat de mari incat nu se poate vorbi de trasee in majoritatea zonelor pitoresti. Cel venit va avea singur satisfactiile si emotiile descoperirii propriului sau traseu, unic, poate irepetabil. Pe Inelet, in Suscu, deasupra Tesnei sau sub Varful lui Stan, intri in labirinturi de stanci si lapiezuri, de tufe de liliac salbatic si fagi.

Peisajul Vaii Cernei este strans legat de structura si evolutia geologica. De multe milioane de ani albia s-a angajat pe fagasul unei puternice falii, cunoscuta in literatura geologica sub numele de "falia Cernei". Aceasta gigantica despicatura a scoartei se prelungeste spre est pana la Jiet. Datorita ei, in versantul drept al Cernei avem granite si gresii si calcare jurasice cenusii, stratificate, in timp ce in versantul stang se dezvolta calcarele recifale cretacice in alternanta cu flisul mai putin rezistent.

Prabusirea vertiginoasa a compartimentelor geologice, care s-a produs in ultimele sute de mii de ani, in lungul faliei Cernei a avut importante consecinte asupra hidrogeologiei vaii si, indirect, asupra dezvoltarii pesterilor. Apele din versanti s-au infiltrat pe fisuri verticale, iesind prin izvoare in apa Cernei sau chiar mai jos, pana la rocile fierbinti din profunzime, de unde revin la suprafata sub forma izvoarelor calde, la Herculane. Rapiditatea proceselor de infiltratie si grosimea mica a fasiilor de calcare au impiedicat formarea unor retele subterane mari. Desi numeroase (peste 700) pesterile din Valea Cernei sunt de mici dimensiuni : cea mai lunga, Pestera Salitrari, masoara ^: l 500 m. Cea mai adanca, 90 m adancime. Acestea, ca si toate pesterile din sectorul mijlociu al Cernei au fost explorate sistematic in 1979-1980 de membrii Cercului speologic "Focul Viu" - Bucuresti. Un prim traseu recomandat pentru cunoasterea peisajului specific zonei este Rosetu-Balta Cerbului-Valea Tesnei. Plecand de la piscina in aer liber de la Crucea Ghizelei, dupa cateva sute de metri, intr-o curba a soselei, zarim pe un fag gros marcajul turistic care ne va insoti spre Balta Cerbului. Poteca paraseste repede ogasul Roset, pe care se afla si o frumoasa cascada, si urca apoi in serpentine si pe curba de nivel pana in abruptul calcaros al Ineletului, unde ajungem dupa cea 2 ore. De aici, urmand poteca bornata cu vechi "momai" graniceresti, ajungem in poiana Balta Cerbului, o insula de granite intre calcare, de la marginea careia se deschid spre Cerna privelisti aeriene. Vechea poteca granicereasca se strecoara printre doline, in padure, ajungand in cursul superior al Vaii Tesna.

Pe Valea Tesnei este unul dintre putinele drumuri de legatura intre Cerna si Mehedinti. El strabate poieni inverzite, unde se afla cateva "conace" mehedintene. In calcarele suspendate deasupra vaii, se afla cateva pesteri, dintre care una, neidentificata inca, ar fi fost, conform unor documente, ascunzatoarea cetei conduse de Tudor Vladimirescu.

Mai jos, intalnim o pitoreasca moara de apa si, imediat dupa ea, un sector de canioane salbatice, greu de strabatut, cu marmite, cascade si o mica pestera. Iesite din canion, apele Tesnei mai coboara cateva cascade mici si apoi dispar prin fisurile calcarului. Se poate incheia traseul fie coborand direct prin albie, peste cateva saritori, fie urmand linistita poteca ce, inainte de a parasi calcarele, atinge un frumos punct de belvedere, un decor in care stancile tuguiate se imbina armonios cu eleganta sobra a pinilor negri, imprimand locului o tenta japoneza. Valea Tesnei poate fi un obiectiv in sine si pentru acest lucru este suficient sa coboram din masina in punctul numit "km 14" in dreptul ruinei unei foste cabane, din spatele careia porneste abrupt poteca amintita.

Un alt traseu de cunoastere a reliefului carstic din cursul mijlociu al Cernei incepe de aici, din zona podului Tesnei, cateva sute de metri mai departe de confluenta Cernei cu V. Tesnei, dar vizeaza de data aceasta obiective care se afla in malul drept al raului.

Daca traversam podul Tesnei si urmam apoi poteca lata ce urca in versant, ajungem dupa 10 minute la gospodariile unor buni cunoscatori ai acestor locuri - Vrabete si Cosma. De la casa lui Cosma poteca coboara mai intai in Valea Drastanic, pe care o traverseaza si dupa alte 20 minute atinge Valea Prisacina. Atat Valea Drastanic cat si Valea Prisacina adapostesc pereti calcarosi grandiosi, de o mare spectaculozitate.

In zona sunt peste 150 pesteri, dar din cauza salbaticiei locurilor ele nu pot fi vizitate fara un ghid cunoscator.

Cel mai frumos si mai romantic traseu de vizitare este cel care porneste din Valea Prisacina vizand Pestera cu Doua intrari si Pestera Salitrari.

Un relief exocarstic extrem de original, de fapt unic in felul sau in carstul carpatic, il constituie Poienile de Sus ale Cernei, o insiruire de depresiuni adanci, adesea cu fundul foarte neted dar cu versanti taiati in calcare abrupte si puternic lapiezate. Pentru a patrunde in imparatia secreta a Poienilor, trebuie sa urcam pe Valea Arsasca pana sub Varful lui Stan. In ultimii ani un drum forestier practicabil pentru autoturisme se desprinde din soseaua de pe Valea Cernei, in dreptul km 26, urcand pe Arsasca pana aproape la l 000 m inaltime, pe interfluviul ce separa Cerna de Mehedinti. Din acest punct trebuie urmata linia interfluviului catre sud, pe o poteca ce merge mai intai pe marginea unei defrisari, pentru iesi, dupa l km, la marele lapiez de sub Varful lui Stan. Traversam acest relief alb si fragmentat si ne afundam din nou in padurea de fag, pe o poteca lata, ca o alee, care dupa 30 minute ne conduce in Poiana Bilitina, la l 200 m altitudine. Ne aflam intr-un miraculos stadion, de o perfecta netezime. Pajistea verde este punctata cu alb, si, de la distanta, nu stii daca sunt spinarile oilor sau coamele lapiezurilor dezvelite de sol.

Versantii calcarosi ai Beletinei nu sunt prea abrupti. O excursie printre ei prilejuieste intalnirea cu o mare varietate de forme modelate de ape pe suprafetele de calcar, intr-un decor domol, batran, de o mare salbaticie. Mergem parca printre ruinele unor vechi cetati, incercand sa reconstituim din fragmente marile batalii geologice ce s-au dat aici, de-a lungul mileniilor.

Din Poiana Beletina ne indreptam spre sud-vest, intrand in continuarea acesteia, in Poiana Izvernelor. Dupa cca 1/2 ora strabatem si aceasta depresiune si coboram adanc in Poiana Crovul Mare, o dolina imensa, adanca de peste 100 m, in baza careia se afla o stana, la umbra unor arbori razleti. Din Poiana Crovul Mare exista o varianta de revenire in Beletina, precum si poteci ce conduc spre Izverna, in Mehedinti, sau spre Valea Cernei.

Daca timpul ne permite, vom continua drumul pe directia sud-vest, intrand in Poienile Porcului; alte doua depresiuni adinci, cu versanti simetrici si foarte regulati. Urmeaza Crovul Medvedului si Plostinioarele - ultimele poieni din acest sir, pentru parcurgerea carora este bine sa ne rezervam o lunga zi de vara. Din Plostinioara vom merge tot spre sud-vest, printr-un hatis de tufe, fagi tineri si stancarii de calcar, pana vom iesi in Valea Tesnei.

Atentie! Deoarece din ultima poiana pana in Tesna zona este foarte salbatica, este bine ca in acest punct sa mai avem la dispozitie cel putin 2 ore de lumina. Plecand de dimineata din interfluviul de sub varf, putem parcurge intregul traseu in 10-12 ore. Pentru a fi mai siguri ca nu vom dormi in padure, putem face traseul in sens invers, urcand din cursul mijlociu al Vaii Tesna catre nord-est pana in creasta.

Surprize asemanatoare ne rezerva Valea Cernei si daca parcurgem creasta calcaroasa cuprinsa in versantul stang intre Ramnuta Mare si Ramnuta Vanata, cam in dreptul km 29-32. Accesul in aceste redute de calcar ale Ramnutelor se poate face fie pe Valea Ramnutei Vinete, mai simplu, fie urcand pe poteca ce traverseaza Cheile Ramnutei Mari, in punctul La Carlige.

Chiar la iesirea din Cerna-Sat, putem vedea o alta podoaba a carstului Cernei : Cheile Corcoaia, aflate la numai 100 m de sosea. Un tub de presiune Zung de 300 m, sapat in baza unui defileu inalt de peste 100 m. Un monument al naturii, in prezent amenajat cu balustrada.

* PESTERA NR. 10 DIN VALEA CERNEI

Sinonimii : Pestera Mare din Ciuceava Chicerii.

Localizare si cai de acces. Pestera se afla in Ciuceava Chicerii, la jumatatea distantei dintre Ogasul Sec si Ogasul Chicerii, nu departe de Izvorul Cernei.

In aceasta zona, pana nu de mult una dintre cele mai salbatice si mai greu accesibile, ajung in acest moment doua drumuri forestiere practicabile in perioadele de timp frumos si de catre autoturisme.

Primul dintre acestea este continuarea in amonte de barajul de la Valea lui lovan a soselei asfaltate de pe Valea Cernei. El parcurge un traseu pitoresc de 20 km, strecurandu-se cu mari ocoluri intre oglinda lacului de acumulare si Muntii Godeanu. Acest drum care in prezent trece de Izvorul Cernei, ajungand pana la confluenta Cernisoarei cu Maneasa, va face probabil intr-un viitor apropiat legatura cu bazinele invecinate ale Raului Mare si Jiului de Vest.

Celalalt drum vine dinspre Oltenia, dupa ce trece prin frumoasa comuna Closani si pe langa Lacul de acumulare de la Valea Mare, pe Motru. Pestera din Ciuceava Chicerii se afla la o altitudine absoluta de 860 m si la 180 m diferenta de nivel fata de Valea Cernisoarei. Desi de dimensiuni relativ mari (3X5 m), intrarea pesterii, din cauza orientarii spre nord, nu este usor reperabila.

Date istorice. Pestera a fost explorata si cartata in cadrul unei campanii sistematice de explorare realizata de Institutul de speologie in 1961. Planul a fost realizat de Stefania Avram, D. Dancau, E. Serban si I. Tabacaru.

Descriere. Pestera este formata dintr-o galerie principala unica, cu mici diverticule, in lungime de 90 m. Podeaua este orizontala, prezentand o zona mai coborata in partea din mijloc.

Dupa intrare se patrunde intr-un prim sector, mai uscat, cu blocuri de prabusire, lipsit de concretiuni. Dupa cativa metri argila care acopera podeaua lasa loc unei cruste calcitice, formata pe seama infiltratiilor ce se produc din tavan, mai ales in dreptul peretelui nordic.

In ultima parte a pesterii apar speleoteme reprezentate prin gururi, stalagmite, coloane si curgeri parietale foarte albe. Cele mai multe formatiuni stalagmitice sunt grupate intr-o ramificatie puternic ascendenta, orientata spre nord-vest. Putinii vizitatori de pana acum ai acestei cavitati au pastrat intacte formatiunile, fragmentele de concretiuni sparte din capat datorandu-se unor prabusiri naturale.

Pestera este fosila, in perioadele ploioase in zona terminala se produc infiltratii bogate, care transforma gururile, uscate de obicei, in ochiuri de apa cristalina.

Pe seama resturilor organice si a guanoului de liliac, in pestera vietuiesc mai multe specii de coleoptere troglobionte.

Golul s-a format pe una dintre numeroasele fracturi transversale ce fragmenteaza meterezele Ciucevelor, de-a lungul Cernei, fractura care a preluat candva un drenaj local.

Conditii de vizitare. Se poate vizita oricand si cu orice echipament, necesitand doar sursa de lumina.

Bibliografie. St. Avram, D. Dancau si E. Serban (1964) ; D. Dancau, I. Juvara si E. Serban (1968) ; M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA MARE DIN OGASUL ADANC

Localizare si cai de acces. Intre V. Arsasca si Cerna-Sat, banda de calcar din versantul stang al Cernei, desi continua, are latime foarte mica, uneori sub 100 m. Ea se inalta insa ca un adevarat zid de cetate si nu poate fi trecuta decat prin vaile transversale care, in zona de calcare, au pasaje de chei abrupte, saritori, marmite si pesteri.

Una dintre aceste vai este Ogasiul Adanc, care e situat chiar in dreptul confluentei Vaii Cerna cu Valea Craiovei, cca l km inainte de Cerna-Sat. Accesul auto este asigurat de soseaua asfaltata de pe V. Cerna. Traversand podul care se afla in acest punct se strabate lunca neteda a Cernei si apoi, pe o poteca abia vizibila, se urca prin firul ogasului o diferenta de nivel de cca 150 m.

Intrarea, sub forma unei diaclaze rectilinii, are dimensiunile 2,5X1 m, practicata in versantul stang, chiar la nivelul talvegului, sub un mic abrupt.

Date istorice. Pestera Mare din Ogasul Adanc a fost descoperita si explorata in anul 1980 de C. Lascu, G. Ponta si L Povara. Explorarea completa si cartarea au fost realizate in iarna aceluiasi an de membrii Cercului Speologic ,,Focul Viu" - B.T.T. Bucuresti.

Descriere. Pestera, cu o lungime de 650 m si o denivelare de 90 m, este una dintre cele mai lungi si mai adanci din V. Cernei.

Deschiderea pesterii conduce intr-un coridor scurt care este o falsa continuare, in realitate, chiar in intrare, o deschidere de 0,5X1 m in podea, mascata uneori de frunze, conduce intr-un put de 6 m in care se coboara cu precautie, deoarece, desi exista prize, peretii sunt lustruiti de apa.

Infiltratiile care se scurg in perioadele ploioase prin acest orificiu au modelat in calcarele jurasice frumoase lapiezuri. La baza putului constatam ca am patruns intr-un sistem de galerii-diaclaze, inguste si inalte. Coborand cu atentie diaclaza ce se deschide la stanga, atingem dupa un parcurs de 50 m paraul subteran al carui susur se aude inca de sus.

Pe aceasta portiune galeria prezinta numeroase semne ale actiunii de eroziune si coroziune ale apei asupra calcarului : pilieri, septe, niveluri de eroziune, nise de dizolvare. Pe podea se afla pietris si nisip, iar concretiunile lipsesc.

Inainte de a atinge galeria activa, avem posibilitatea de a vizita in intregime portiunea fosila a pesterii, formata din mai multe coridoare, care nu contin insa elemente spectaculoase.

In continuare vom cobori condusi de micul parau subteran pana la sifonul terminal, pe o galerie salbatica, taiata intr-un calcar negru, intens corodat, cu cateva zone de ingustare. Apa ce se pierde in sifon strabate la suprafata dupa cateva sute de metri intr-un izvor la marginea luncii.

Revenind la punctul de plecare de pe galeria activa, urcam de data aceasta pe parau, depasim o stramtoare si apoi, pe o panta de pietris instabil, ajungem la baza unei cascade inalta de peste 10 m, locul cel mai frumos al pesterii si obstacolul cel mai greu de depasit. Cei ce se incumeta totusi sa urce direct prin stropii cascadei (fapt realizabil numai de catre persoane foarte antrenate si in perioade secetoase), vor intalni mai sus o zona larga, cu numeroase blocuri printre care, cu pretul unor serioase eforturi si al catorva nasturi, se poate iesi din nou la lumina direct prin ponorul in care se pierde paraul Ogasului Adinc.

Pestera Mare din Ogasul Adanc reprezinta o strapungere hidrogeologiea a bandei de calcare din versantul stang al Cernei, situatie care se repeta des in aceasta zona, dar numai aici poate fi cunoscuta nemijlocit, prin parcurgerea directa a unei bune parti din traseu. Deoarece este o cavitate tanara in plina evolutie, ea se carcterizeaza prin galerii putin modelate de apa, care coboara pante mari si este aproape complet lipsita de concretiuni. In schimb, ofera un exemplu foarte instructiv de realizare a unei captari carstice in aceasta regiune.

Conditii de vizitare. Este recomandabila vizitarea in perioade mai secetoase si nu inaintea unor posibile averse. Echipamentul necesar consta din echipament speologic uzual (casca, salopeta, cizme), surse sigure de lumina pentru 2 ore cel putin, o scarita de 6 m si cordelina de asigurare. Este, de asemenea, utila marcarea punctului de coborare in galeria activa si, eventual, echiparea acestui punct cu o bucata de coarda sau cu o scarita.

Bibliografie. Inedita.

* PESTERA NR. 14 DIN VALEA CERNEI

Sinonimii. Pestera din Ciuceava Neagra, Pestera de la Frecus din Cuceava Neagra.

Localizare si cai de acces. Accesul auto este asigurat de drumul forestier care urca de la Izvorul Cernei pana la V. Maneasa, mentionat la descrierea Pesterii nr. 10.

Mergand spre izvoarele Cernisoarei. dupa ce trecem pe rand pe langa Ciuceava Chicerh, Ciuceava Cracu Frasinului si Ciuceava Prihodului Mare, intram in frumoasele chei ale Cernisoarei. La cca 150 m aval de confluenta Cernisoarei cu Valea Gardornami, pe partea stanga a vaii se afla un izvor carstic. De aici, ocolind zona de abrupt, se urca in versantul Ciucevei Negre pana in punctul numit "La Frecus", unde, la o altitudine de 895 m si la 155 m fata de Valea Cernisoarei, se gaseste deschiderea pesterii, orientata spre sud.

Date istorice. Pestera a fost explorata si cartata in 1961 de Stefania Avram, Dan Dancau si Eugen Serban. Descrierea sa a fost publicata in 1964.

Descriere. Ca majoritatea pesterilor din Valea Cernei, Pestera nr. 14 este fosila, relativ uscata, suborizontala, monoetajata si cu morfologie simpla. Dupa intrarea cu dimensiunea de 2,5x2,5 m, mascata de bolovani mari, urmeaza o galerie in panta usor descendenta, rectilinie, in lungime de 75 m prezentand sase ramificatii laterale si doua zone mai largi. Prima dintre acestea se afla chiar la inceput, unde sunt blocuri, lemne si alte resturi vegetale si gazduiesc o bogata fauna de insecte. Sub unul din. acestea s-au gasit scorpioni, lucru mai putin obisnuit pentru asemenea altitudine.

Urmeaza un mic prag, dincolo de care apar primele concretiuni reprezentate prin coloane si curgeri parietale.

In portiunea mediana galeria se largeste, in mijlocul ei se afla blocuri mari prabusite si mai multe concretiuni, aproape toate tapisate cu coralite. In ultima portiune galeria se ingusteaza din nou. In acest sector infiltratiile mai abundente alimenteaza cateva gururi. Tot pe seama lor s-a format o crusta calcitica groasa, ce captuseste pe alocuri podeaua si peretii, precum si un frumos grup de coloane aliniate in lungul fracturii din tavan, care a favorizat formarea cavitatii.

Ca si Pestera nr. 10, Pestera din Ciuceava Neagra nu reprezinta decat un drenaj local al infiltratiilor, ce patrunzand prin banda de calcar, s-au concentrat pe colectorul unei mici falii transversale, intr-o perioada in care terasa Cernisoarei se afla la acest nivel.

Conditii de vizitare. Pestera nu pune nici un fel de probleme, putand fi vizitata in orice anotimp, cu orice echipament.

Bibliografie. St. Avram, D. Dancau si E. Serban (1964) ; D. Dancau, I. Juvara si E. Serban (1968) ; M. Bleahu si col. (1976).

IZVORUL CERNEI

In atentia turistului care doreste sa cunoasca farmecul pesterilor si carstului din Valea Cernei trebuie sa stea, nu pe ultimul loc, Izvorul Cernei, cel mai puternic izvor din Romania.

Sub abruptul Ciucevii Chicerii, de sub o ingramadire de blocuri captusite cu muschi, tasneste nestavilit un suvoi limpede si rece. Debitul izvorului variaza intre l 500 si 10 000 l/s, in functie de anotimp, iar temperatura este constanta tot anul si anume 6,8C. 

Pentru a lamuri provenienta acestei cantitati apreciabile de apa, mai multi hidrologi si geologi au facut investigatii pe o arie larga. Abia in ultimii ani, I. Povara si Al. Bulgar au stabilit prin experiente de netagaduit, facute prin colorari cu fluoresceina, ca Izvorul Cernei isi aduna apele tocmai din bazinul Jiului de Vest, de la Campusel. Folosind structura geologica favorabila, ele parcurg aproape 12 km in 9 zile.

Cercetarile facute in vara anului 1982 de hidrogeologii intreprinderii de Prospectiuni - Bucuresti pe izotopi radioactivi au stabilit in plus faptul ca la aceasta circulatie participa si pierderile de apa din Valea Scorotei si zona inalta a Retezatului calcaros, ceea ce lungeste traseul la aproape 14 km si timpul de parcurgere la 12 zile. Este vorba de cea mai lunga si mai adanca strapungere hidrogeologica demonstrata experimental in tara noastra. Din pacate, toate incercarile de patrundere in aceasta prodigioasa retea subterana au ramas fara succes. Unda inspumata si rece a izvorului duce cu ea secretul marilor galerii pe care le strabate.

BAZINUL JIULUI DE VEST

* PESTERA ZEICULUI

Localizare si cai de acces. Pana la confluenta Scocului Mare cu Valea Scorotei conditiile de acces si de cazare sunt cele mentionate si la Pestera cu Corali. La confluenta se intalneste un punct de popas unde se poate campa. Tot aici este ultimul loc unde se mai poate face si aprovizionarea cu apa de baut si pentru lampile cu carbid.

De la confluenta mergem pe o poteca lata, pe firul Vaii Scorotei, care se strecoara printre versantii abrupti si impaduriti. Dupa cca 15 minute de mers (500 m), trecem printr-un scurt pasaj de canioane. Urmeaza apoi o largire in versantul stang, mai precis un cot spre stanga (pe dreapta cum urcam) in care porneste atacand destul de pieptis o poteca abia vizibila in primii metri, dar care dupa 20-30 m devine foarte clara. Urcam in serpentine drept in sus circa 80 m, apoi poteca porneste pe curba de nivel, spre nord, traversand pe deasupra unor prispe de calcar. Din acest loc abia, intrarea pesterii devine vizibila. Durata normala a parcursului de la firul Scorotei pana la pestera 40 min.

Date istorice. Pestera Zeicului era cunoscuta in prima ei portiune, de localnici, ca loc de adapost pentru turme. Se spune ca ea a slujit si ca ascunzatoare pentru haiducii lui Zeicu, fapt intarit prin descoperirea in pestera de catre brigadierul silvic din Campu lui Neag a unor flinte ruginite.

O echipa a Cercului speologic ,,Focul Viu", escaladand un horn, descopera o sala superioara continuata cu un put adanc. Tot atunci se realizeaza de catre I. Povara planul cavitatii, modificat ulterior in 1980, in prima parte a pesterii a fost realizat un scurt film documentar.

Descriere. Pestera Zeicului este o cavitate mixta, caci dezvoltarea sa pe orizontala este sensibil apropiata de cea pe verticala. Acest lucru ridica interesante probleme privind geneza sa. Totodata, ea triaza pe turistii obisnuiti, de cei dotati cu echipament si tehnica necesare coborarii si urcarii verticalelor.

Din portalul cu dimensiunea 6x8 m se coboara o panta de grohotis intr-o sala spatioasa, cu podeaua acoperita cu argila si bolovani si tavanul sfredelit de hornuri scurte si clopote de coroziune. Se mai poate vedea in sala trunchiul gros, cioplit candva ca scoc pentru adunarea apei, acum complet putrezit.

In capatul acestei sali, lungi de 50 m, nu mai bate lumina zilei. Aprinzandu-ne lampile, zarim in tavan deschiderea promitatoare a unui horn, a carui escaladare, desi de numai 10 m, presupune multa inde-manare, caci din cauza mondmilchului prizele sunt foarte alunecoase. (Atentie ! Loc periculos). Escaladarea se poate face mai usor pe partea stanga.

Odata iesiti din horn, ajungem intr-o sala foarte inalta (15 m), cu podeaua acoperita de bolovani si curgeri stalagmitice si peretii impodobiti cu uriase cascade impietrite de mondmilch de culoarea sman-tanii. In capatul nordic al salii, o firida aflata in partea stanga adaposteste cateva formatiuni frumoase. Pe podeaua de calcit sunt cimentate resturi ale ursilor de caverna (de aici a fost recoltat un exemplar urias de craniu de Ursus spelaeus), a caror prezenta in aceasta sala ne face sa ne gandim la rapiditatea proceselor speogenetice care au modificat atat de radical cavitatea de la disparitia ursilor, in urma cu 10 milenii, pana in timpurile de azi.

In capatul salii se afla deschiderea de 2X3 m a unui put adanc de 40 m (Atentie ! Loc periculos). Pentru coborare putem ancora coarda de un pilier gros ce se afla la 3 m distanta. La desfasurarea ei in put vom avea grija sa nu declansam desprinderi ale crustei de calcit din palnia putului.

Dupa o coborare de 12 m vom intalni o mica proeminenta a peretelui pe care merita sa ne oprim pentru a privi in jur : ne aflam in bolta unei sali largi de 20X15 m. Sub noi se afla un hau de aproape 40 m. Privind in dreapta, vedem platforme de calcar, imbracate in concretiuni ; in partea stanga, de tavan atarna un grup de stalactite elegante, de forma perfect conica, impodobite cu coratite si cristalictite. Cea mai lunga are probabil peste 5 m si se numara printre cele mai mari stalactite din tara noastra. Din acest punct, cu un obiectiv grandangular ea poate fi fotografiata.

Ne continuam coborarea, parasind contactul cu peretele Dupa inca 25 m aterizam pe varful unui urias dom stalagmitic, inalt de 8 m, de pe care putem cobori usor, fara a mai folosi coarda. Fundul salii este orizontal si acoperit cu argila. Cateva frumoase formatiuni - stalactite, cristatite si gururi - ne retin atentia. Totusi, ceea ce merita cel mai mult admirat si daca puterea blitului o permite, si fotografiat, este verticala de coborare si tavanul salii pe care zarim stalactite si formatiuni discoidale uriase.

Pestera Zeicului s-a format prin conexiunea unui gol vertical, in genul avenelor, care sunt frecvente in aceasta zona, cu o pestera de versant, asemanatoare Pesterii cu Corali sau Dalma cu Brazi, intr-o prima faza ,au existat, independent, o galerie sub-orizontala corespunzatoare salii de la intrare si doua cavitati cu dezvoltare verticala - un horn si un put - spre capatul acesteia. Prin prabusire s-a nascut apoi sala superioara si s-a deschis accesul spre sala inferioara.

Conditii de vizitare. Pentru vizitarea intregii pesteri sunt necesare : o coarda de 60 m, o alta de 20 m, blocatoare si coboratoare, 2-3 pitoane eventual 50 m scara speologica; casti cu lampi frontale rezerva de carbid, imbracaminte calduroasa Vizitarea pentru un grup de 4 persoane antrenate poate dura intre 4 si 8 ore.

** PESTERA DALMA CU BRAZI

Localizare si cai de acces. Pestera Dalma cu Brazi se afla in versantul stang al Scocului Mare in bazinul superior al Jiului de Vest, la o atitudine de cca 150 m fata de talveg si l 200 m altitudine absoluta, in dreptul confluentei Scocului Mare cu Piraul Jidanului. Din dreptul acestei confluente o poteca abia vizibila uca pieptis mai intii, apoi in serpentine stranse, la inceput prin padurea deasa, apoi prin desisul de arbusti amestecati cu arbori izolati. Intrarea pesterii, desi relativ mare 3x2 m), este bine mascata si se gaseste greu. Indicatiile privind transportul auto in zona si cazarea sunt cele valabile si pentru Pestera cu Corali.

Date istorice, intre cele peste 300 de pesteri cartografiate acum in zona, Dalma cu Brazi a fost printre putinele cunoscute si mentionate in lucrari mai vechi.

In 1929 P. A. Chappuis si A. Winkler au colectat fauna subterana si au facut o prima schita a pesterii. Cercetarile de biospeologie au fost continuate de speologii din Bucuresti in 1957. In 1971, C. Goran realizeaza planul complet al cavitatii.

Descriere. Este o pestera uscata, orizontala, formata dintr-o galerie principala si o ramificatie, totalizand 226 m lungime.

Galeria principala este larga de 3-5 m si inalta de 3 pana la peste 10 m. Ea se indreapta spre nord, pana la o sala a carei podea este acoperita in perioadele umede de un lac ce poate avea l m adancime. Desi aceasta poate fi neplacut pentru vizitator, lacul confera locului un farmec deosebit, in sala se afla cateva speleoteme, intre care un frumos stalagmit, inalt de 2 m, care se reflecta in oglinda lacului. Turistii-fotografi pot realiza aici imagini mai putin obisnuite. Sala de la Bazinul Mare mai continua 20 m spre nord si se inchide intr-o fisura impenetrabila, la Fundatura cu Argila.

Din sala porneste spre sud-vest o galerie ascendenta, concretionata, care in punctul La Stramtoare, obliga la o adevarata gimnastica speologica pentru a trece catre portiunea terminala.

Stalactitele si stalagmitele, ca si crustele calcitice bogate ofera subiecte fotografice agreabile, dar conditiile de statie sunt mai vitrege.

Prezenta in acest loc a osemintelor de Ursus spelaeus dovedeste ca morfologia galeriei s-a schimbat mult in ultimele mii de ani, de cand marele carnivor a calcat pentru ultima data aici. Dispozitia in plan a galeriilor ne indreptateste sa presupunem ca Sala Bazinului Mare a reprezentat punctul de confluenta a doua ape: prima, venind pe La Stramtoare, prin galeria laterala, dinspre versant, cealalta reprezentand un izvor din profunzimea masivului. Cele doua ape mergeau apoi spre sud, iesind prin actualul portal.

Conditii de vizitare. Principala dificultate in vizitarea acestei pesteri o constituie gasirea intrarii, in rest, exceptand portiunea ingusta La Stramtoare, ea poate fi parcursa comod, in perioadele umede sunt necesare cizme lungi pentru traversarea Bazinului Mare. Durata normala a vizitei este de 2 ore. Se recomanda surse duble de lumina.

Bibliografie. P. A. Chappuis si Winkler (1951) ; M. Bleahu si col. (1976).

** PESTERA CU CORALI

(Fig 79)

Localizare si cai de acces. Pestera cu Corali e situata pe Valea Jiului de Vest, in versantul drept al Scocului Mare, chiar in dreptul confluentei acestuia cu V. Scorotei, la o altitudine relativa de 100 m si o altitudine absoluta de l 080 m.

Intrarea pesterii este mascata de arbustii ce acopera versantul culmii Cioaca. Accesul auto este asigurat de drumul forestier ce urca din comuna Campu lui Neag, pana dincolo de cabana Campusel, avand o lungime de 17 km (Pana la Pestera cu Corali cca 12 km).

Cel mai apropiat loc de cazare il constituie Cabana de vanatoare Campusel (12 locuri) ; Poiana Mielului si poienitele de pe malul Scocului Mare ofera excelente posibilitati pentru camping.

Date istorice. Pestera cu Corali a fost descoperita de Cercul speologic "Focul Viu" in 1969. In 1971 ea a fost inchisa cu o poarta metalica si cu acelasi prilej s-a realizat si planul pesterii de catre C. Goran.

Cu toate masurile de protectie luate, pestera a fost victima unor acte de vandalism, pierzand cateva dintre podoabele sale de pret. In pestera s-au realizat doua filme documentare (1971 si 1980), precum si cercetari de biospeologie.

Descriere. Dupa intrarea inalta de 3 m, urmeaza un pasaj usor accidentat, cu bolovani mari. In tavan putem admira formatiuni masive de mondmilch, albe ca laptele, in forma ovoidala ("oul lui Columb"). Aceste formatiuni, doar partial solidificate, sunt in legatura cu temperaturile negative din perioadele reci ale anului si apar frecvent in zona de intrare a pesterilor din Retezat. Dupa 50 m, inaintarea este oprita de o saritoare de 4 m, pe care o putem cobori fie direct, folosind prizele alunecoase (Atentie !), fie strecurandu-ne pe dreapta, printre doi bolovani mari. Ajunsi la baza saritorii, constatam ca peisajul este radical modificat: podeaua, peretii si tavanul sunt captusiti cu o puzderie de muguri de piatra, maro, rosii si mai rar albi.

Acestea sunt coralitele, forme de depunere mai putin obisnuita a carbonatului de calciu din pesteri si in geneza carora factorii microclimatici joaca un rol determinant, in acest caz, prezenta saritorii de 4 m a fost cea care a determinat stabilitatea curentilor de aer in acest "fund de sac".

Portiunea bogata in coralite nu are mai mult de 30 m lungime, dar numeroasele stalactite si stalagmite perlate, crustele si draperiile cu coralite justifica efortul de a fi venit pana aici.

Amatorii de fotografii trebuie sa fie inarmati cu accesoriile necesare fotografierii de aproape, pentru a putea fixa pe pelicula formele capricioase, neobisnuite, ale acestui microunivers mineral.

Pestera, acum fosila, este formata de un vechi drenaj de versant, care a largit prin dizolvare o litoclaza locala. Este o galerie unica, lunga de 83 m, fara ramificatii.

Conditii de vizitare. Vizitarea normala dureaza l ora. Sunt necesare surse duble de lumina, salopeta, casca de protectie. Nu se recomanda vizitarea in grupuri mai mari de 4 persoane.

Bibliografie. C. Lascu (1971), M. Bleahu si col. (1976).

** PESTERA TOPLITA

Sinonimii : Pestera din Piatra Toplitei, Pestera din Dealul Paroasa, Pestera de Aur.

Localizare si cai de acces. Pestera Toplita se gaseste la 2,5 km nord-est de comuna Campu lui Neag, in locul numit Izvorul Toplitei. Se ajunge la pestera pe poteca ce merge din sat spre captarea de apa din Piatra Toplitei, poteca ce intalneste paraul Paroasa si apoi atinge Valea Toplitei. Cel mai apropiat punct de cazare este cabana Campu lui Neag. La numai 7 km, se afla, pe afluentul dreapta a Jiului de Vest, frumosul motel B.T.T. Valea de Pesti.

Date istorice. Pestera Toplita a fost descoperita in 1966 de padurarul Pantelimon Todea din Campu lui Neag si L Golgotiu, ziarist din Bucuresti.

In acelasi an pestera a fost cercetata de o echipa de speologi bucuresteni, condusa de T. Orghidan care a facut prima descriere a pesterii si cercetari de biospeologie. Ulterior, pestera a fost declarata rezervatie, dar, in ciuda acestui fapt, a fost vizitata de turisti neinsotiti, care au adus pesterii unele deteriorari.

In 1976, Cercul de speologie ,,Focul Viu" realizeaza planul integral al pesterii, descoperind noi galerii. Lungimea actuala a cavitatii este de 2 150 m.

Descriere. Pestera Toplita se prezinta ca o galerie sinuoasa, cu orientare generala est-vest.

Intrarea, de mici dimensiuni (1x0,6 m), este orientata spre est. Ea conduce intr-o galerie descendenta cu panta pronuntata (45-50), care, dupa cca 12 m, ne introduce intr-o sala de 7X6 m, apoi intr-o prima portiune frumos concretionata, cu stalactite, stalagmite, curgeri parietale.

In continuare, galeria principala intercepteaza in mai multe puncte paraul subteran ce curge 4 m mai jos si care este penetrabil pe cateva portiuni scurte. Din loc in loc intalnim acumulari de argila in adan-citurile carora s-au format gururi. Portiuni bogat conoretionate, in afara de cea aflata la inceput, se gasesc dupa 250-300 m si apoi cam la 400 m de la intrare.

Galeria are sectiune ogivala pe aproape toata lungimea si uneori prezinta urme de curgere sub presiune. Cele mai multe formatiuni stalagmitice sunt de tip clasic, stalactite conice obisnuite, stalagmite, gururi si multe curgeri parietale, in pestera se afla, intr-o galerie superioara, unul dintre cele mai mari gururi din tara, cu diametrul de peste 5 m. Multe speleoteme au culoare rosie sangerie.

In partea terminala a pesterii podeaua este nisipoasa, cu resturi vegetale mari. O prabusire de blocuri impiedica continuarea galeriei, desi insurgenta paraului subteran se afla cateva sute de metri mai departe.

Conditii de vizitare. Deoarece paraul Toplitei este captat pentru alimentarea cu apa a localitatii Campu lui Neag, cavitatea este inchisa cu un grilaj metalic si vizitarea se poate face prin obtinerea unei aprobari oficiale.

Vizitarea dureaza trei ore, iar echipamentul necesar sunt cizmele de cauciuc, salopeta, casca, surse de lumina duble.

Subiectele variate, cum sint speleotemele colorate si sectiunile galeriei, pot conduce la fotografii frumoase.

Bibliografie. T. Orghidan (1966), N. Golpotiu (1967).