ZONA POLOVRAGI - CERNADIA - PESTERA POLOVRAGI

ZONA POLOVRAGI - CERNADIA

** PESTERA POLOVRAGI

Localizare si cai de acces. Pestera Polovragi se afla la nord de comuna cu acelasi nume, in versantul stang al Cheilor Citetului, la o altitudine de 670 m. Venind pe magistrala turistica a Olteniei, care este soseaua Ramnicu Valcea-Targu Jiu, un indicator rutier aflat cam la jumatatea acestei distante ne indreapta spre comuna Polovragi. Daca ne oprim o clipa la raspantie, langa fantana cu cumpana inalta, zarim muntii ridicandu-se brusc in mijlocul sesului; sunt peretii abrupti ai masivului Polovragi-Cernadia, o bara calcaroasa care sta ca o stavila in calea apelor ce coboara din Muntii Parangului si Capatanii. Zarim de aici si adanca despicatura in munte a Cheilor Citetului, care rasare direct din netezimea terasei pe care se afla satul. Denumirea Polovragi, de origine slava, reflecta aceasta situatie geografica, caci polo inseamna campie, iar ovrag - defileu. Din soseaua principala mai avem pana la pestera cam 8 km. Trecem mai intai prin frumoasa comuna Polovragi, atestata documentar in anul 1480, o comuna de munteni gospodari, ce imbina in mod pitoresc trasaturile portului si obiceiului sibian cu cele ale satului oltenesc. Se spune ca aici, la Polovragi, se coc cele mai bune capsuni, canta cel mai bun ansamblu de fluierasi si se tes cele mai frumoase covoare oltenesti. La 20 iulie se desfasoara nedeia de la Polovragi, cea mai mare sarbatoaire campeneasca a oltenilor. Printre mandriile locului se afla si Pestera Polovragi al carei portal se deschide nu departe de manastire, la 200 m distanta de la intrarea in chei, intr-un loc de mare salbaticie. Un popas turistic cu casute, aflat in lunca dinaintea cheilor si manastirea Polovragi insasi pot gazdui pana la 50 persoane. Tot aici, si nu in chei, se pot parca si masinile.

Date istorice. Pestera Polovragi a fost cunoscuta din timpuri stravechi. Chiar deasupra ei, sapaturile arheologice au scos la iveala vestigiile unei cetati dacice si daco-romane. Ea a fost desigur vizitata de-a lungul evului mediu si locuita temporar de pustnici (Pestera lui Pahomie) sub administratia manastirii Polovragi.

Prima descriere a fost facuta de Joannes, in 1868. Al. Vlahuta, care a vizitat-o, o mentioneaza in cartea sa Romania pitoreasca, insemnari cu caracter stiintific au fost facute de E. Racovita si R. Jeannel (1929), iar L Ilie face cercetari morfologice, realizand traversarea pesterii din aval in amonte si publica un articol in 1961, cand aceasta era cunoscuta pe o lungime de cca 3 km. In 1974, Cercul speologic "Focul Viu" incepe explorarea sistematica a retelei de la Polovragi si, prin descoperirea unor noi galerii importante, pestera atinge in doi ani lungimea de 9 300 m, fiind a cincea din tara.

Reluarea explorarii, in special in zona etajului activ, ar putea, probabil, permite depasirea lungimii de 10 km.

Descriere. Este o cavitate complexa, formata din galerii dezvoltate relativ liniar, paralel cu versantul, din coridoare si hornuri de legatura intre aceste galerii. Un sistem de fracturi orientate aproape nord-sud au fost dizolvate de apele Oltetului, la nivelul unei terase aflate cu cca 20 m mai sus de talvegul actual. Martori ai acestei terase s-au conservat bine in pestera (tavanul neted de la Culoarul Motrului, nivelele de coroziune si numeroasele plansee stalagmitice din galeria principala), dar si in chei, sub forma a numeroase nise de dizolvare, unele umplute cu aluviuni.

Cele mai multe galerii pot constitui obiectul unei vizite turistice, prezentand numeroase portiuni joase, argiloase sau inundate. De aceea, vom descrie in continuare sectorul aval, "clasic", al pesterii, in care se poate intra prin portalul amenajat cu scari de beton. Acesta conduce intr-o prima portiune mai spatioasa, fara ornamentatii calcitice cu podeaua acoperita de argila, pietris si guano. Spre dreapta se vede o scurta ramificatie, numita Culoarul Liliecilor.

In capatul salii, spre stanga, putem admira pe scurgerile de mondmilch de pe pereti, vermiculatii de argila ("piei de leopard"). Mai departe, pe cea noua, galeria se prezinta cu portiuni drepte, de cate 40-50 m, alternand cu movile de bolovani si material fin. Podoabele sunt saracacios distribuite sub forma de scurgeri parietale, stalagmite si gururi masive. In peretele din dreapta se desprind una dupa alta intrarile scunde a doua galerii. Prima dintre acestea conduce, dupa un parcurs scurt dar anevoios, la Sala Lacului - o incapere mai spatioasa, unde, intr-un decor de mare salbaticie, intunecos si ostil, se afla un lac de sifon. Scafandrii speologi din Cercul speologic "Focul Viu" au coborat in aceasta fantana subterana si, la o adancime de 12 m, au patruns intr-o galerie care dupa 50 m razbate din nou la suprafata apei. O noua galerie, apoi un nou sifon care-si asteapta exploratorii.Apa din Sala Lacului se pierde in aval intr-un alt sifon si reapare dupa cca 300 m intr-un izvor carstic, in chei, chiar sub portalul pesterii. Si acest traseu a fost explorat partial cu scafandrul. Revenind in Sala Lacului, ne continuam drumul calcand peste gururi tocite, privind peretii de calcar sbarciti de coroziune, cotropiti de iscaliturile vanitosilor drumeti din toate timpurile. Ici-colo, darele calcitului imaculat, prelinse intre timp, fac literele tot mai ilizibile: natura inteleapta acopera sub valul puritatii minerale numele condamnate dinainte la uitare.

Deodata tresarim : din peretele drept al galeriei Moartea insasi ne priveste. Este un desen facut cu negru de fum de un calugar, cu multi ani in urma. In ciuda acestui macabru avertisment galeria continua pasnic. Un scurt urcus la stanga ne permita sa vedem Culoarul Stalpului. Admiram apoi un frumos grup de stalactite, stalagmite si coloane, ce se oglindesc in apa unui gur.

Mai departe tavanul galeriei de la inaltimi ce variaza intre 8 si 2,5 m coboara, obligandu-ne intai sa ne aplecam, apoi sa ne taram, apoi sa ne intrebam daca inaintarea aceasta mai are vreun rost. In mod normal ea are, dar acum tavanul prezinta o portiune obstruata.

Conditii de vizitare. Echipament obisnuit si lampi electrice sau cu carbid.

Vizitarea acestui sector din Polovragi nu ne prilejuieste vederea unor peisaje subterane frumoase. Si totusi, el are un farmec al lui : un suflu de demult pare ca trece pe sub aceste bolti afumate de timp de tortele dacilor si romanilor si de facliile calugarilor.

O scurta calatorie in trecut ia sfarsit, cand, orbiti de lumina, trecem din nou prin portal.

Bibliografie. S. lancu, S. Lupu si I. Ilie (1961), M. Bleahu si col. (1976), A. Buta (1976).