Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


Orientari si tendinte contemporane În domeniul urbanizarii

Demografie



+ Font mai mare | - Font mai mic



ORIENTARI SI TENDINTE CONTEMPORANE ÎN DOMENIUL URBANIZARII


Manifestarea din ce în ce mai pregnanta a tendintei de concentrare si centralizare

teritoriala si a populatiei au determinat o crestere haotica, la scara larga a marilor aglomerari



urbane, determinând si impunând cu imperativitate rezolvari pentru remedierea si eventual

anularea efectelor unui asemenea tip de expansiune. La solutionarea acestor probleme si-au adus

aportul atât specialistii din diverse domenii cât si organismele internationale si nationale de

decizie. Propunerile prin care s.-a urmarit eliberarea functiilor vietii urbane din strânsoarea

aglomerarilor gigantice au vizat fie înfiintarea în jurul marilor metropole (sau în teritoriu) a unor

orase satelit, mai apropiate si asezate în mijlocul unor spatii plantate întinse, fie edificarea unor

orase sub forma unor salbe (de orase gradina) aflate la distante mai mari de forta de atractie a

unui centru polarizator. Aceste asezari aveau menirea de a absorbi surplusul de populatie

dislocata din provincie si care – altfel – sporea excesiv populatia marilor orase. Solutiile au variat

de la ideea dispersarii în teritoriu a unei multitudini de centre mici locuite pâna la aglomerarea în

formatiuni compacte a orasului federativ.

Propunerile – adevarate exercitii de imaginatie – nu s-au bucurat de succes întrucât

problemele au fost abordate de o maniera abstracta, fiind rupte de fenomenele concrete ale

societatii contemporane. La originea acestor propuneri de amenajare au stat motivatii directoare

ancorate în problematica generala a societatii masiniste si care pot fi reduse, în mod schematic, la

câteva sisteme antagonice: progresism, culturalism, naturalism; credinta în progres si în

atotputernicia tehnicilor; aversiune pentru societatea mecanizata si nostalgie a vechilor

comunitati culturale; aversiune pentru o lume „denaturalizata” si nostalgie a unei relatii

formatoare cu natura. Pentru prima oara, orasul a fost obiectul unei critici radicale: dupa ce

ordinea urbana existebnta a fost calificata ca dezordine, s-a încercat sa i se opuna ordini ideale,

modele. Prin caracterul lor, în acelasi timp rational si utopic, aceste modele s-au dezvaluit a fi

puternice instrumente de actiune: ele au exercitat o influenta coroziva asupra structurilor urbane

stabilite si au contriubuit la definirea si instituirea unor norme urbane de baza. Dupa aceste

modele au fost realizate câteva asezari noi, dar care nu s-au bucurat de succes deoarece au tratat

incompatibilitatea dintre perfectiunea abstracta a lucrarilor de planseta cu realitatea complexa a

vietii urbane pe care trebuiau sa o adaposteasca. Cele mai cunoscute realizari de acest tip sunt

cele doua capitale moderne: Canberra si Brasilia.

Constructia orasului Canberra – având o structura ciorchine, destinat a deveni capitala

Australiei – a demarat în anul 1913, dupa planurile lui B. Griffin, pentru ca în anul 1956 Bengt

Danielson sa-l considere „o duzina de cladiri oficiale, câteva mici ansambluri de locuit risipite pe

o suprafata tot atât de întinsa ca Parisul . . . cirezi de vaci si vile izolate într-o vegetatie

luxurianta”.

Brasilia – construita dupa proiectele lui Lucio Costa si Oscar Niemeyer – urma sa devina

capitala Braziliei, fiind edificata dupa regulile cele mai stricte ale urbanismului progresist. Ea a

reprezentat grandiosul manifest al unei anumite avangarde, nefiind însa în nici un fel raspunsul la

probleme sociale si economice precise26

Ultimele decenii ale secolului trecut au fost marcate de conceperea unor structuri

supraurbane, capabile sa rezolve problemele unui sfârsit de mileniu confruntat cu numeroase

„blocaje”. Astfel au prins contur pe planseta oraşul spaţial (conceput ca o structura modulata

spatial, suspendata pe piloti amplasati la distante mari, aceste structuri eliberând solul), oraşul

vertical (format din cartiere independente de circa 30.000 de locuitori, volumetric închise în

imensi hiperboloizi sustinuti de pivoti centrali de 150 m înaltime) si oraşul crater (oras subteran

în care urma sa se aplice integral procedeul prefabricarii). Au existat si alte numeroase si

seducatoare propuneri în jurul anilor 70 ai secolului XX, vehiculându-se chiar idei fanteziste care

presupuneau dilatarea Ecumenei prin invadarea oceanelor si a spatiului interplanetar. Toate

aceste încercari – jocuri ale fanteziei – nu si-au gasit loc si aplicabilitate în realitatea complexa

careia îi ramân de solutionat problemele vizând asezarile umane. Asa stând lucrurile trebuiau

gasite solutii viabile, realiste pentru atingerea obiectivelor urmarite.

Abordarea urbanismului în conceptia sistemica este o consecinta a aplicarii acestei teorii

(elaborata de catre Ludvig von Bartalanffy, în lucrarea „Teoria generala a sistemelor”) în

conformitate cu care sistemele sunt complexe de elemente aflate în interactiune. În anul 1964,

orasul este comparat (de catre B. J. L. Berry) cu un sistem deschis, integrat, la rândul sau într-un

sistem superior de localitati. În anul 1971, studiul orasului este abordat în mod asemanator cu cel

al unui subsistem creat de om, integrat într-un subsistem natural valorificat si constituind, în

simbioza, un sistem urban, caruia urmeaza a i se selecta acei parametri care sunt în masura sa

furnizeze o eficienta maxima a eforturilor cheltuite, fie ca acestea se refera la laturi

cuantificabile, fie ca vizeaza laturi necuantificabile.

În aceasta viziune, sistemul de localitati se poate constitui prin asocierea libera a unor

localitati apropiate, indiferent daca apartin mediului urban sau rural, între care se mentine

delimitarea stricta a perimetrelor si care conlucreaza în vederea echiparii complexe a cadrului

material, cooperare care prezinta interes egal pentru toate partile asociate indiferent de marimea

si capacitatea fiecareia.

Pe principiile care stau la baza functionarii ca sistem a asezarilor urbane, potentialele

locale – specializate sau în curs de specializare – pot contribui la constituirea unui organism cu o

complexitate sporita, ale carei posibilitati globale vor depasi simpla însumare a contributiei

tuturor participantilor. Asezarile sunt astfel asociate încât seamana cu celulele morfologice ale

unui organism unitar. Astfel se creaza premise avantajoase în ceea ce priveste eficienta

înzestrarii complexe cu obiective economice, institutii social-culturale, echipari tehnico-edilitare,

amenajari de importanta centrala care depasesc cerintele proprii sau capacitatea de înfaptuire a

fiecarei asezari în parte.

Evolutia si repartitia în teritoriu a functiilor asezarilor este un proces istoric de care

trebuie sa se tina seama în trecerea de la formatiunile simple la cele mai complexe.


CHESTIONAR DE EVALUARE

1. Care sunt principalele tendinte contemporane în domeniul urbanizarii?

2. Prezentati categoriile de structuri supraurbane concepute si realizate la sfârsitul secolului XX?

3. Pe ce criterii se grupeaza asezarile urbane în cadrul unui sistem?




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 279
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved