Aspecte privind efectele conflictelor militare asupra mediului inconjurator

Aspecte privind efectele conflictelor militare asupra mediului inconjurator

Amenintarile la adresa mediului sunt tot mai numeroase si mai complexe, semnalele de alarma privitoare la deteriorarea mediului inconjurator s-au inmultit, criza ecologica ambientala agravandu-se continuu. Daca la inceput omul era dominat si supus naturii, de-a lungul timpului - prin forta cunoasterii, inteligentei si creatiei - omul s-a transformat pe sine, transformand si natura conform trebuintelor sale. Dar de multe ori aceasta transformare a fost facuta in defavoarea conditiilor normale de dezvoltare a vietii, desi progresele majore in domeniile stiintei si tehnicii constituie dovada unor inalte performante ale muncii si creatiei umane. Utilizarea unor descoperiri stiintifice si a unor inventii tehnice in defavoarea omului si a raporturilor sale cu natura a determinat si determina degradarea mediului natural. Cu alte cuvinte, intreaga relatie dintre om si mediu a suferit profunde transformari datorita faptului ca din neglijenta si ignoranta - uneori chiar din rea-credinta - omul a ajuns sa devina autorul crizei cu care se confrunta mediul inconjurator, criza ce pune sub semnul intrebarii propria sa supravietuire.

Ne este greu sa ne imaginam ca civilizatia umana reprezinta cauza schimbarilor mediului inconjurator, dar este necesar sa acceptam ideea, sa recunoastem aceasta si sa ne trezim la realitate pana nu este prea tarziu.

Ca suport al vietii, mediul natural a imprimat si imprima actiunilor de lupta, conflictelor sociale, numeroase particularitati. Actiunea de desconsiderare a contextului si configuratiei mediului natural in momentele de lupta sau de conflict social, s-a amplificat pe masura ce mijloacele de lupta au evoluat. Asa s-a ajuns ca astazi, armele si sistemele de armament sa constituie - prin insasi existenta lor - un permanent si un potential pericol de dezechilibre ecologice.

Continua perfectionare a mijloacelor de lupta a condus la crearea armelor chimice si bacteriologice, care au asupra organismelor vii atat efecte directe, cat si indirecte prin intermediul distrugerii mediului. Uriasele depozite de substante ucigatoare acumulate de catre unele state - atat in scopuri militare, cat si non-militare - constituie un risc major pentru existenta florei si faunei, pentru calitatea aerului si a apei, pentru viata in general.

Incepand cu perioada postbelica apare un nou tip de amenintare la adresa mediului: contaminarea radioactiva, ca urmare a experientelor nucleare. Consecintele acestui tip de amenintare pot ajunge pana la dimensiunea unui holocaust, asa cum s-a intamplat la Hiroshima si Nagasaki, pe 6 respectiv 9 august 1945. "Inaugurarea" erei atomice a sporit la maximum pericolul transformarii Planetei Albastre intr-un imens desert, lipsit de orice urma de viata. Alaturi de distrugerea celor doua orase, mai putem aminti: accidentele - pe timp de pace - cu componente ale armei nucleare; accidentele submarinelor atomice dotate cu incarcatura nucleara - accidente asupra carora se incearca pastrarea unui absolut secret de catre statele implicate. Ca "subiect de meditatii" ar fi si dezastrul atomic de la Cernobil, din 26 august 1986. In urma exploziei, peste zona inconjuratoare a fost imprastiata o cantitate estimata la 180 tone praf radioactiv. Datorita depunerilor radioactive peste 100.000 de locuitori au fost nevoiti sa paraseasca locuintele si sa se mute in alte parti. Acest accident, care nu are semnificatie militara, ar trebui sa dea de gandit la ceea ce s-ar putea petrece in cazul unui conflict militar.

Mediul natural ca atare nu constituie obiectiv militar si nu ar trebui sa fie afectat de derularea ostilitatilor. Dar in razboi, mediul natural - campiile, dealurile, podisurile, masivele muntoase, cursurile de apa, padurile, localitatile - capata o importanta majora pentru organizarea si ducerea actiunilor de lupta, pentru dispunerea si pregatirea fortelor armate, pentru executarea lucrarilor si amenajarilor cu destinatie militara.

Pe de alta parte, obiectivele militare sunt amplasate in mediu, iar actiunea beligerantilor asupra lor produce in mod automat si efecte ecologice, uneori adevarate dezastre, ca in cazul razboaielor din Vietnam, Golful Persic si Iugoslavia.

In cazul razboiului din Vietnam, conform datelor oficiale, in perioada 1962-1971, aviatia militara a raspandit asupra acestei tari aproximativ 70 milioane litri de erbicide foarte puternice, in special de "agent oranj". Drept consecinta, la sfarsitul razboiului, o cincime din padurile sud-vietnameze au fost distruse chimic si peste o treime din mlastini au disparut. Daca unele paduri au putut sa se refaca, marea majoritate au devenit simple maracinisuri, fara sansa refacerii peisajului initial.

In ceea ce priveste Razboiul din Golf, prin consecintele sale asupra mediului, se inscrie intre marile dezastre ecologice ale secolului XX. Inainte de retragere trupele irakiene au varsat in apele Golfului Persic aproximativ 3 milioane de barili de petrol, iar in desert mai mult si apoi au dat foc la mai mult de 500 de puturi de petrol. S-a estimat ca circa 10 milioane de m de petrol s-au raspandit in mediu cu aceasta ocazie.

Intreaga zona era acoperita de nori densi de fum, vantul propagand spre Iran, Pakistan si Asia Centrala sovietica dioxidul de sulf rezultat din arderi.

Terenurile petrolifere ale Kuweitului au ars aproape un an, producand de 10 ori mai multa poluare decat toate combinatele energetice si industriale ale Statelor Unite ale Americii luate impreuna, Kuweitul indreptandu-se spre o calamitate ecologica. "Cea mai grava poluare cauzata de om, comparabila cu accidentul de la Cernobil", declara ministrul francez al mediului, Brice Lalonde, dupa o vizita efectuata in Kuweitul eliberat.

La 6 luni de la stingerea flacarilor la puturile petroliere incendiate de catre irakieni, dimensiunile catastrofei ecologice provocate erau in continuare imense. Desi aparusera semne de viata totusi zone intregi ale teritoriului erau dominate inca de imense balti de petrol, care era infiltrat pana la adancimea de 5 metri. Majoritatea animalelor, precum si fragila vegetatie a desertului disparusera, fiind afectate de ploile infestate cu reziduuri chimice si apa amestecata cu titei. "Aceste ploi - aprecia vulcanologul Haroun Tazieff - se vor dovedi probabil cancerigene". Expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii adaugau ca transformarea produsa de razele soarelui asupra particulelor rezultate din incendii poate conduce la atacarea plamanilor si ochilor, contaminarea apei fiind de asemenea nociva pentru sistemul digestiv. In zona au inceput sa fie semnalate - din ce in ce mai des - afectiuni ale cailor respiratorii, mai ales la copii, iar numarul de cazuri de cancer au inceput sa sporeasca.

Razboiul din Golf a cauzat si alte pagube ecologice desertului. Astfel, miile de buncare, transee si ascunzatori de arme au rupt straturile de pietris care permiteau oprirea dunelor. Totodata tancurile si camioanele au brazdat solurile fragile distrugand vegetatia. Potrivit Institutului de Cercetari Stiintifice al Kuweitului, peste 900 km de desert au fost prejudiciati prin actiunea vehiculelor militare, in plus, s-a inregistrat o avansare a dunelor si o recrudescenta a eroziunii si a furtunilor de nisip.

Loviturile militare aplicate de NATO impotriva Iugoslaviei au generat, alaturi de pierderile materiale si umane, un dezastru ecologic cu grave consecinte atat pentru sanatatea umana, cat si pentru calitatea mediului, inclusiv pentru unele tari limitrofe. Potrivit constatarilor Echipei Speciale pentru Balcani a ONU, patru localitati au fost afectate in mod special de poluare: Pancevo (la 20 km de Belgrad), Novi Sad (capitala Voivodinei), Kragujevac (in sudul Serbiei) si Bor (aproape de frontiera cu Bulgaria).

Bombardarea complexului petrochimic Pancevo a determinat arderea a circa 800 tone de clorura de vinil monomer, produs cancerigen. In urma arderii s-au degajat in aer, printre alti compusi toxici, acid clorhidric, dioxina, fosgen. Golirea la timp a rezervoarelor de amoniac a dus la

evitarea generarii unei grave poluari in oras, insa a provocat prin deversare, distrugerea faunei Dunarii pana la 30 km in amonte. De asemenea, peste 1.000 tone de hidroxid de sodiu (soda caustica) au fost aruncate in fluviu, consecinta fiind poluarea grava a acestuia.

La Novi Sad, in urma bombardamentelor succesive asupra rafinariei, circa 73.000 tone de petrol brut si produse derivate au ars sau au fost deversate in canalizare infiltrandu-se in apa subterana. La Kragujevac, bombardarea uzinei de autovehicule "Zastava" a provocat o poluare de mare amploare care a afectat solul, apele si aerul. Bombardarea minelor de cupru, a centralei electrice si a depozitului de hidrocarburi, situate in apropierea frontierei bulgare, a generat o poluare transfrontaliera.

Efectele razboiului asupra mediului vor fi imense, dar nu spectaculoase si nici imediate. Acestea se vor vedea in timp.

Riscurile si amenintarile militare la adresa mediului reprezinta o problema ce tine atat de mijloacele, cat si de metodele de razboi. Este o problema ce tine de mijloacele, de razboi, deoarece exista arme si sisteme de armament concepute special pentru a produce distrugerea si nimicirea potentialului uman si material al adversarului, aducand-se prin aceasta daune grave faunei si florei pe zone intinse ale Terrei, precum si modificari climatice sau ale mediului inconjurator.

Au fost inventate si perfectionate tot felul de arme "inteligente" - cu telecomanda, cu capacitate de urmarire a obiectivelor in miscare, cu identificarea tintelor dupa indicii lor particulari, cu raze laser, cu microprocesoare si microunde, cu selectivitate electronica si cu mare putere de penetrare si explozie, cu utilizarea functiilor proprii campurilor magnetice etc. La diferite niveluri de actiune se pun la cale modalitati si mijloace "dintre cele mai ingenioase" de exploatare in scopuri militare a fenomenelor naturale si geografice ale perimetrelor incluse in teatrele de actiuni militare, ca: schimbarea cursurilor unor rauri si fluvii pentru inundarea teritoriilor adverse, deversarea in spatiile folositoare omului a unor substante nocive arealului, respectiv pentru crearea unor dezechilibre biologice, producerea unor fenomene meteorologice - ploi acide, ceturi dese, greu mirositoare, nori radioactivi si impregnati cu substante toxice de lupta etc. - in mod artificial pentru a crea stare de tensiune si panica, dar si victime.

Riscurile si amenintarile militare la adresa mediului sunt considerate o problema ce tine de metodele de razboi, pentru ca unele arme aduc atingeri conditiilor de mediu atunci cand sunt folosite intr-un anume fel, cum ar fi bombardamentele realizate in metoda tip "covor".

Utilizand mijloacele si tehnicile de razboi conventionale, apar efectele importante pe plan ecologic ale munitiei explozive si ale armelor

incendiare. Functie de domeniul de utilizare, substantele explozive utilizate in tehnica militara sunt impartite in: explozivi de initiere, explozivi brizanti, pulberi balistice si compozitii pirotehnice. Majoritatea explozivilor sunt compusi organici, formati din carbon, hidrogen, oxigen si azot. Alaturi de aceste elemente se mai intalnesc in cantitati mici: mercur, argint, plumb, sulf, aluminiu, magneziu, azotat de potasiu. Prin descompunerea explozivilor se formeaza - in diferite proportii - produsi stabili gazosi si solizi, o parte din acesti compusi fiind foarte toxici.

In cazul loviturilor de artilerie concentrate sau al bombardamentelor aeriene masive, munitiile explozive provoaca mai putine pierderi umane sau materiale si mai multe pagube mediului natural prin distrugerea si dislocarea solului, precum si prin infectarea acestuia cu substante toxice de lupta. Efectul s-a manifestat inca din primul razboi mondial, "ranile" cauzate atunci mediului fiind vizibile si astazi la Verdun. Dintre razboaiele locale, cu efecte distructive asupra mediului, putem aminti razboaiele din Vietnam, Cambodgia si Laos, unde exista regiuni intinse ce apar ca adevarate peisaje selenare ca urmare a masivelor bombardamente executate de catre armata americana. Se apreciaza ca intreaga cantitate de munitie explozibila utilizata de catre armata americana si aliatii lor in razboiul din Vietnam au provocat formarea de cratere pe mai mult de 100.000 de hectare, cratere care nu vor putea fi inlaturate nici intr-o suta de ani.

De asemenea, utilizarea masiva a munitiei incendiare - cu precadere in zonele rurale si forestiere - are un efect anti-ecologic major prin provocarea de incendii care - in conditii climatice, atmosferice si geografice favorabile - se propaga foarte rapid provocand distrugerea a tot ceea ce exista viu in calea lor. Spre exemplu, in Vietnam intre anii 1965-1967, armata americana a provocat - prin combinarea efectelor defoliantelor chimice cu acelea ale incendiilor de mare amploare in zonele impadurite - un adevarat dezastru ecologic.

Armele conventionale reprezinta o amenintare la adresa mediului si dupa incheierea conflictelor armate, prin asa-numitele "resturi materiale de razboi"; mine si capcane neridicate, nedistruse sau care nu au fost neutralizate; munitii neexplodate din diverse motive; carcase de vehicule si tehnica de lupta; sarma ghimpata; transee; cratere de bombe etc.

Toate acestea constituie un impediment in exploatarea economica si turistica a mediului natural.

Comparativ cu efectele armelor conventionale, efectele armelor neconventionale sunt mai grave, mai intinse si mai durabile. Spre exemplu, arma biologica ar putea fi folosita pentru distrugerea vegetatiei la

adapostul careia actioneaza adversarul sau in scopul infometarii lui, prin nimicirea resurselor de hrana de origine animala sau vegetala.

Armele chimice produc efecte toxice directe asupra oamenilor, animalelor si plantelor. Din punct de vedere militar, cele mai importante caracteristici ale armei chimice sunt: durata efectului lor este mai redusa comparativ cu cea a armelor biologice; zona de eficacitate este mai limitata.

Perfectionarea si diversificarea tipurilor de arme chimice s-a realizat pe intreg parcursul primului razboi mondial. Au fost perfectionate si metodele de folosire: mai intai au fost imprastiate din baloane, apoi s-a trecut la bombardarea cu proiectile continand asemenea substante si la lansarea manuala sau cu aparate special concepute. In perioada interbelica au fost perfectionate noi substante chimice letale, cum ar fi sarinul si tabunul, care sunt substante toxice de lupta neuroparalitice. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, cu exceptia Japoniei care a executat 39 de atacuri chimice in China, celelalte state participante la conflict nu au folosit arma chimica. Dupa cel de-al doilea razboi mondial au fost perfectionate defoliantele, numite si arme fitotoxice sau erbicide. Acestea sunt substante chimice, care venind in contact cu plantele verzi, provoaca modificari ireversibile in tesutul sau metabolismul acestora, modificari care in cele din urma duc la distrugerea plantei. In scopuri militare sunt utilizate erbicidele neselective, cat mai active, care sa asigure distrugerea totala a tuturor plantelor. Acest tip de erbicide sunt capabile, ca in cazul unor cantitati foarte mici, sa produca deformarea sau uscarea totala a plantelor. Desi sunt folosite impotriva vegetatiei si a animalelor, erbicidele au efecte secundare si impotriva oamenilor.

Armele bacteriologice sunt utilizate pe timpul unui conflict armat cu scopul de a cauza adversarului imbolnaviri sau chiar moartea in randul oamenilor, animalelor si plantelor. Ele sunt mult mai usor de creat decat armele nucleare, avand o larga gama de aplicatii strategice, iar numeroasele tipuri de arme biologice fac ca apararea impotriva lor sa fie greu de pregatit.

Arma bacteriologica a fost folosita pe scara redusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial, insa a fost utilizata pe scara larga de catre armata Statelor Unite ale Americii in timpul razboiului din Coreea. De asemenea si in timpul razboiului din Vietnam a fost semnalata intrebuintarea acestui tip de arma.

Daca doza necesara de agenti chimici pentru a produce efecte letale asupra omului este de ordinul unui miligram, in cazul agentilor bacteriologici aceasta doza este de 1:1.000.000.000 grame (un picogram). Desi agentii bacteriologici produc efecte nocive mult mai lent decat agentii

chimici, viteza lor de propagare este mult mai mare si se pot raspandi la sute de kilometri de zona unde au fost lansati.

Armele biologice dirijate impotriva mediului natural pot provoca distrugeri ale florei si faunei, precum si infestarea aerului, apei si a solului cu diferiti agenti patogeni.

Arma nucleara este considerata ca fiind orice dispozitiv capabil sa elibereze energie nucleara in mod necontrolat si al carui ansamblu de caracteristici il fac apt pentru a fi folosit in scopuri de razboi. Conceptul de "arme nucleare" inglobeaza: bomba atomica (produce efecte prin fisiunea rapida a atomului de uraniu 235 sau de plutoniu); bomba cu hidrogen (bomba termonucleara - are la baza energia eliberata prin fisiunea izotopilor de hidrogen, obtinuta la temperaturi foarte inalte); bomba cu neutroni (bomba cu hidrogen de putere mica si cu forta exploziva redusa, dar cu emisie sporita de radiatie neutronica).

Efectele distructive ale armelor nucleare impotriva mediului natural includ: formarea unor cratere imense; distrugerea prin incendiu a sute de mii de hectare de vegetatie si padure; contaminarea radioactiva a cursurilor de apa, solului, faunei si florei; cresterea cantitatii de praf radioactiv din atmosfera; perturbarea stratului protector de ozon. Dupa o explozie de 10.000 megatone stratul de ozon al atmosferei ar putea fi redus cu 30-40 %. Aceasta ar avea ca efect imediat cresterea brusca a radiatiilor ultraviolete, care ar face sa dispara culturile agricole si animalele.

Tehnicile de modificare a mediului pot fi utilizate ca mijloc de lupta in scopul perturbarii unor activitati ale adversarului, cum ar fi: comunicatiile, manevrele, posibilitatile de aprovizionare. Acestea au puternice efecte antiecologice. Manipularea in scopuri ostile a fortelor naturii, poate duce la provocarea de inundatii, ceata, furtuni, cutremure de pamant, eruptii vulcanice, dezghetarea calotelor polare, seceta, uragane, cresterea nivelului mareelor, a perforarii stratului de ozon s.a.

Caracterul nediscriminatoriu al armelor neconventionale este atat de evident incat putem realiza ca pagubele imense, grave si mai ales durabile pe care le pot provoca mediului natural ii pot afecta chiar pe cei ce le-au utilizat.

Efectele antiecologice ale actiunilor militare sunt influentate si de natura mediului utilizat ca loc de desfasurare a conflictelor: regiuni terestre, mediu maritim sau spatiu aerian si cosmic. Desi constituie un dezastru in orice situatie, este evident ca efectele antiecologice ale conflictelor armate sunt de amploare, gravitate si durata diferita in cazul incendierii instalatiilor petroliere intr-o zona desertica sau temperata fata de cazul incendierii petrolierelor si platformelor de foraj in mediul maritim.

Repararea si reconstructia ecologica a daunelor provocate de conflictele armate este diferita in cazul mediului terestru fata de mediul maritim. In cazul spatiului aerian si cosmic, odata provocata distrugerea, nu mai exista cale de reparare sau reconstructie.

Mijloacele de razboi sunt concepute numai pentru a actiona impotriva obiectivelor militare, iar beligerantii nu au drept nelimitat de a-si alege mijloacele si metodele de lupta. De aceea, mediul natural nu ar trebui sa fie tinta atacurilor, el nefiind in sine un obiectiv militar, asa cum poate fi considerat mediul uman. Mediul natural poate fi considerat ca obiectiv militar in cazul in care: prezinta importanta economico-strategica, de exemplu mediul ce contine instalatii si industrii de interes vital pentru ducerea razboiului si a caror distrugere, capturare sau neutralizare creeaza un avantaj militar; este folosit pentru comiterea unor acte de ostilitate, cum ar fi organizarea apararii tactice de catre unul dintre beligeranti intr-o rezervatie naturala.

Nu sunt permise represaliile, atacurile mediului cu intentia de a provoca teroarea in randul populatiei civile sau actele de razbunare impotriva mediului. In Protocolul aditional I al Conventiei de la Geneva (1977) sunt admise in articolul 54, alineatul 5, atacarea si distrugerea unor bunuri indispensabile supravietuirii populatiei civile, ca de exemplu zone agricole, recolte, vite, rezerve de apa potabila etc., daca ratiuni militare ale apararii teritoriului national impotriva unei agresiuni impun acest lucru.

Datorita faptului ca libertatea de decizie a comandantilor poate fi considerata limitata deoarece nu se poate face o distinctie, o separatie exacta intre obiectivele militare si mediul natural in care ele se afla, iar atacurile impotriva mediului sunt considerate crime de razboi, unii militari ar putea aprecia ca arta militara se afla sub "dictatura ecologica". Dar se pot face unele observatii la cele de mai inainte: in primul rand, doar atacurile intentionate si direct indreptate impotriva mediului natural pot fi considerate crime de razboi. In al doilea rand, dreptul conflictelor armate contine deja reguli destul de precise in acest domeniu, reguli ce trebuie respectate. De altfel se considera ca doar intr-un razboi total ne putem imagina ca orice atacuri sunt permise, insa intr-un astfel de razboi se apreciaza ca nu ar exista nici un fel de reguli de respectat.

Cu toate acestea, discutia asupra necesitatii protejarii mediului natural de riscurile si amenintarile militare ramane deschisa. In actuala ordine a lumii nu s-a precizat exact, cu claritate daca in timpul unui razboi conteaza mai mult obtinerea victoriei, salvgardarea suveranitatii tarii sau protejarea tuturor elementelor mediului natural pentru generatiile viitoare. Pe de o parte, comandantul militar ar putea spune ca nu are dreptul sa pericliteze securitatea nationala, existenta statala si viitorul poporului sau pentru a

proteja cateva specii de pasari, animale sau plante rare. Pe de alta parte, organizatiile ecologiste, cum este Greenpeace, ar putea riposta ca statele beligerante nu pot pune in pericol viitorul umanitatii, doar pentru ca ele nu sunt capabile sa-si rezolve problemele pe cale pasnica.

Trebuie sa admitem ca, atata vreme cat vor exista razboaie, vor exista si situatii in care necesitatile militare vor fi mai pregnante decat preocuparile ecologice; nu vom putea proteja niciodata mediul in totalitate de riscurile si amenintarile de natura militara. Tot ceea ce se poate face, se rezuma la a atenua efectele distructive ale razboiului.

Bibliografie

1. Bonnefous, Edouard, Omul sau natura?, Bucuresti, Editura Politica, 1976.

2. Brown, Lester, Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 2001, Bucuresti, Editura Tehnica, 2001.

3. Cpt. Ciobanu, Viorel, Dimensiunea ecologica a actiunii militare, in Gandirea militara romaneasca, nr. 4/1991.

4. Closca, Ionel, Suceava, I., Dreptul International Umanitar, Bucuresti, Casa de Editura si Presa "Sansa", 1992.

5. Commoner, Barry, Cercul care se inchide, Bucuresti, Editura Politica, 1980.

6. Lt.col. Dragoman, Ion, Riscuri si amenintari de natura militara la adresa mediului, in Revista Trupelor de Uscat, nr. 2/1996.

7. Dutu, Mircea, Protectia mediului in conflictele armate, in Economistul, anul IX, serie noua, nr.644 (1.640), 12 iulie 2000.

8. Gore, Al., Pamantul in cumpana. Ecologia si spiritul uman, Bucuresti, Editura Tehnica, 1995.

9. Macri, Domnica, Razboi tacut, in Curentul, anul III, serie noua, nr. 98 (459), 29 aprilie 1999.

Observatorul militar

11. www.worldwatch.org.