Conceptul teoretico-metodologic- sistemic -polifunctional

Conceptul teoretico-metodologic- sistemic -polifunctional

Bertalanffy (1949) propune teoria generala a sistemelor. Omul,din punct de vedere sistemic, interactioneaza cu plantele si animalele din locuinta, cartierul, localitatea sa, inclusiv cu parazitii patogeni. Organismul viu este un sistem ca si ecosistemul. Unii autori dau o acceptie ontologica conceptului de sistem. Conform acesteia, intreaga realitate este alcatuita din sisteme, de la nucleul atomic, la metagalaxie.

Aplicand aceasta conceptie in ecologie, lantul de sisteme in care intra materia vie impreuna cu materia nevie cuprinde, in ordinea complexitatii lor, habitatul si biotopul, populatia si biocenoza, ecosistemul si biosfera

Populatia, ca notiune ecologica, este un sistem alcatuit din indivizii aceleasi specii, localizati intr-un spatiu avand caracteristici relativ uniforme (biotop), care permite interactiunea acestora. Totalitatea populatiilor cuprinse in acelasi biotop (formand o padure, o plantatie, o pajiste etc.) - plante, animale si microorganisme - formeaza continutul unui sistem mai cuprinzator - biocenoza.

Un component important al sistemelor in care intra substanta vie este reprezentat de partea nevie. Toate fiintele vii au nevoie de substante nutritive, adapost, caldura, oxigen. In sens ecologic, toate aceste elemente constituie conceptul de mediu. Prin urmare, studiul ecologic va avea in vedere atat comportamentul materiei vii, cat si conditionarile multiple ale plantelor si animalelor din partea mediului neviu, de pe Terra si din Cosmos. In sens metodologic, sistemul reprezinta un model al unei realitati. Practic, nu este posibil sa reprezentam un sistem "ontic" decat schematic, iar tipul de schematizare depinde de scopul "analizei de sistem".

Aceasta a insemnat nu numai o modificare a modului in care vedem lumea, fenomenele, obiectele de studiu (lacul, ecosistemul forestier, peisajul de munte etc.) ci, mai cu seama, o schimbare a modului de a o cunoaste, de a o cerceta. Prin urmare, se pune problema ca in abordarea sistemica sa se reflecte, cat mai precis, complexitatea structurilor obiectelor si prin aceasta sa se surprinda dinamismul si evolutia, in limitele evolutiei mediului in care se incadreaza si pe fondul materialului care-l alcatuieste. In acest context, singura cale metodologica de a raspunde cerintelor complexitatii este calea sistemico-cibernetica.

Abordarea sistemica este mai degraba o metodologie care concepe obiectele in miscare, in interdependenta lor, spatii in care au loc necunoscute "tranzactii" si fluxuri de energie, substanta si informatie.

"Recunoasterea calitatii, ca expresie a naturii relatiilor dintre componentele unui intreg sistemic, conduce la o alta trasatura esentiala a metodologiei sistemice, care consta dintr-un proces dialectic indispensabil si esential, integrarea si integratia. Integrarea oricarui ansamblu unitar ca fenomen universal, fie el de tipul peisajului, organismului unei plante etc., nu este decat expresia vocatiei de integratie a componentelor sau, intr-un limbaj geosistemic, a conditionarii reciproce."

Reprezentarea interactiunilor intersistemice se face, de obicei, printr-o figurare (puncte, cercuri etc.) a factorilor importanti, cu sageti care unesc punctele reprezentative, notate cu (+) sau (-), dupa cum influentele sunt pozitive (favorizante) sau negative (defavorizante, limitative, agresive). In felul acesta se evidentiaza structura, dar si functionalitatea subsistemelor. Impreuna acestea alcatuiesc legea de sistem caracteristica.

Notiunea de lege de sistem ofera o cale de rezolvare pentru problema "reductionismului". In existenta ecosistemelor naturale, esentiala este interactiunea trofica, care joaca rolul principal de reglare. In ecosistemele antropizate, comportamentul uman, anumite obiceiuri devin mai importante. De exemplu, intr-un ecosistem agricol, masurile agrotehnice si punerea lor in practica se subsumeaza factorilor de normare cultural-sociala.

Caracteristicile oferite de observatie si experiment suntconcretizarile reprezentarilor sistemice, care conduc la clasarea sau "tipologia" abstracta (generala) a sistemelor. S-au putut identifica sisteme izolate, inchise, deschise, energetice, informationale, cibernetice etc. In studiul ecologic, sistemul se caracterizeaza prin eterogenitate, compartimentare, stratificare ierarhica, evolutie, dar si emergenta, respectiv aparitia de noi componente. De exemplu, formarea solului sau a stratului de ozon.