Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


SISTEME DE MANAGEMENT DE MEDIU

Ecologie mediu



+ Font mai mare | - Font mai mic



SISTEME DE MANAGEMENT DE MEDIU

TERMINOLOGIE



Mediu - spatiul in care functioneaza o organizatie, care include aerul, pamantul, resursele actuale, flora, fiintele umane si relatiile dintre acestea.

Politica de mediu - etapa preliminara pentru realizarea SMM; declaratie publica a unei companii, semnata de conducerea acesteia si care expune axele prioritare de actiune in materie de mediu, indicand obiectivele generale specifice de mediu.

Prevenirea poluarii - utilizarea unor procese, practici, materiale, produse, care evita, reduc sau controleaza poluarea si care pot include reciclarea, tratarea, modificarea proceselor si mecanismelor de control prin utilizarea eficienta a resurselor si intocmirea materialelor.

Sistem de management de mediu (SMM) - parte a sistemului de management al unei organizatii utilizat pentru a dezvolta si a implementa politica sa de mediu si a gestiona aspectele de mediu.

Un sistem de management este un set de elemente, intre care exista relatii necesare pentru a stabili politica si obiectivele si pentru a indeplini acele obiective.

Sistemul de management cuprinde structura organizatorica, planificarea activitatilor, responsabilitatile, practicile, procedurile, procesele si resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analiza si actualizarea politicii de mediu.

Introducere

Un management de mediu eficient este, in prezent, necesar in cadrul managementului general al unei organizatii, fie ca este o autoritate publica, o companie multinationala sau o intreprindere mica.

In managementul general al afacerilor unei organizatii trebuie introduse si performantele de mediu. In prezent, discutiile asupra nevoii de protectie a mediului si conceptul de "a fi verde" nu mai reprezinta o moda, ci o realitate a managementului afacerilor.

Cele doua principii de baza ale performantelor de mediu sunt:

" principiul prevenirii poluarii"

"poluatorul plateste".

Aceasta inseamna ca performantele de mediu sunt responsabilitatea managementului companiei, ca pot fi gestionate eficient printr-un control proactiv si ca, in caz de esec, compania suporta daunele provocate, nu doar activitatilor sale, ci si persoanelor fizice si juridice afectate de performantele sale slabe de mediu.

In 1985, conceptul SMM a fost introdus pentru prima data in Olanda, in prezent constituind un real interes in celelalte tari din Europa de Vest, Asia, SUA, Canada, Europa Centrala si de Est.

Metodologia implementarii si certificarii SMM este asemanatoare de metodologia SMC, care este mult mai cunoscuta.

Managementul de mediu a luat amploare si este considerat o provocare deoarece legislatia mediului este complexa.

Metodologia implementarii unui SMM este descrisa in:

seria de standarde ISO 14000;

regulamentul EMAS.

1. Seria ISO 14000 (in special ISO 14001 si ISO 14004), valabil in intreaga lume, in Romania este transpus in seria SR EN ISO 14000.

ISO 14001 este un standard de management de mediu creat de Organizatia Internationala pentru Standarde (ISO) in septembrie 1996. Pune bazele unui sistem de management de mediu la nivel mondial cu scopul autoevaluarii sau certificarii. ISO 14001 preia principiile de baza de la ISO 9000, cum ar fi modelul PDCA, propus de Deming.

Standardul ISO 14001 se refera la sistemul de management de mediu, avand ca scop general sustinerea mediului si prevenirea poluarii, in echilibru cu necesitatile socio-economice. Adoptarea standardului ISO 14001 nu garanteaza prin ea insasi o performanta de mediu optima pentru organizatie si nu stabileste cerinte prescrise referitoare la performanta de mediu (mai putin angajamentul asumat prin politica de mediu declarata).

Conceptele de baza ale standardului ISO 14001:

controlul aspectelor de mediu;

performanta de mediu;

imbunatatirea continua;

principiul prevenirii;

partile interesate: societatea, clientii, actionarii, angajatii, furnizorii.

Caracteristicile ISO 14001:

recunoastere la nivel international;

raport de mediu voluntar;

certificare externa facultativa;

angajamentul referitor la respectarea legislatiei;

imbunatatirea sistemului de management;

se poate aplica in toate sectoarele economiei;

se bazeaza pe cele 17 puncte ale sistemului de management al calitatii (SMC);

este axat pe prevenirea poluarii;

auditul este realizat la o perioada de 1-3 ani;

organizatia isi poate alege metoda de analiza a impactului de mediu;

este focalizat pe sistemul de management de mediu (SMM).

Cerinte ISO 14001 aplicabile:

implementarea si imbunatatirea SMM;

asigurarea conformitatii sistemului cu politica sa de mediu;

demonstrarea conformitatii sistemului cu acest standard;

certificarea / inregistrarea SMM;

autoevaluarea sau declararea pe proprie raspundere a conformitatii cu standardul;

inregistrarea modificarilor.

2. EMAS - Environment Management and Audit Scheme - a fost initiat de Comisia Europeana si este valabil in tarile U.E.

Desi implementarea SMM si certificarea conform ISO 14001 sau EMAS au caracter voluntar, multe dintre elementele SMM sunt introduse in diferite reglementari legale obligatorii.

Caracteristicile sistemului de management de mediu:

faciliteaza tinerea sub control a tuturor proceselor pe intreaga traiectorie de desfasurare, astfel incat sa fie minimizat impactul ambiental negativ al acestora;

contribuie la reducerea la minim a impactului organizatiilor asupra mediului;

permite implementarea si certificarea;

poate imbunatati imaginea organizatiei.

Principalele obiective ale unui SMM intr-o companie:

identificarea si controlul aspectelor de mediu, a impacturilor si riscurilor relevante din companie;

satisfacerea politicii de mediu, a obiectivelor si tintelor, inclusiv conformarea cu legislatia de mediu;

definirea unui set de principii de baza care sa orienteze activitatile viitoare vizand responsabilitatile de mediu;

stabilirea unor cresteri ale performantei de mediu a companiei, pe baza unui bilant costuri - beneficii;

determinarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor;

definirea responsabilitatilor, autoritatii si a procedurilor care sa asigure implicarea fiecarui angajat al companiei in reducerea impactului negativ asupra mediului;

realizarea unui sistem de comunicare in interiorul companiei si asigurarea unei instruiri a personalului.

Avantajele integrarii Sistemului de Management de Mediu in managementul general al organizatiei

Elemente de baza comune tuturor sistemelor de management de mediu:

Obtinerea angajamentului din partea managerului general al organizatiei, privind dorinta si srijinul in implementarea SMM;

Analiza initiala de mediu (AIM) - stabilirea exacta a pozitiei unde se afla organizatia in relatia cu mediul;

Politica de mediu - publicata in scris ca Declaratie de Politica de Mediu, exprima angajamentul managementului general de a se conforma legislatiei de mediu si de a urmari imbunatatirea continua a performantei de mediu;

Programul de Management de Mediu sau Planul de Actiune, care, pornind de la identificarea aspectelor de mediu si a impactului asociat acestora, contine masurile ce vor fi luate de-a lungul unei perioade de timp;

Structuri si responsabilitati, definirea, atribuirea si comunicarea structurilor, responsabilitatilor si autoritatii de mediu necesare implementarii SMM (se desemneaza un reprezentant al managementului companiei, responsabil cu activitatea de protectie a mediului);

Integrarea managementului de mediu in managementul general al companiei.

Etapele implementarii unui SMM

Etapa I - Pregatirea in vederea construirii SMM

stabilirea importantei si a necesitatii implementarii unui SMM;

asigurarea suportului necesar (incepand cu obtinerea sprijinului total al conducerii);

sensibilizarea personalului;

stabilirea zonei de aplicare si a nivelului de profunzime a SMM;

definirea politicii de mediu.

Etapa II - Realizarea analizei initiale de mediu (AIM)

stabilirea cadrului legislativ;

inventarierea si examinarea procedurilor si practicilor de management de mediu existente;

inventarierea si identificarea celor mai importante aspecte de mediu;

analiza punctelor slabe si a punctelor forte.

Etapa III - Construirea si implementarea SMM

realizarea planului de actiune;

dezvoltarea strategiei de implementare.

Etapa IV - Protejarea si imbunatatirea SMM

audit intern;

analiza efectuata de conducere;

planuri de imbunatatire.

Parcurgerea acestor etape permite cunoasterea, controlul si minimizarea efectelor activitatii unei organizatii asupra mediului.

CONCLUZII

SMM:

este o abordare, un instrument, un set de proceduri, un mod planificat si organizat de a face lucrurile, pentru gestionarea interactiunii unei organizatii cu mediul inconjurator;

este un sistem pentru imbunatatirea continua a performantei de mediu si in consecinta, a performantei si viabilitatii comerciale a intreprinderii;

este un instrument care da organizatiei posibilitatea de a-si imbunatati performanta de mediu prin ajustarea operatiunilor, nu doar prin verificarea conformarii cu standardele necorelate si neierarhizate, conform prioritatilor de mediu;

este un mijloc pentru conducerea superioara de a aborda proactiv si strategic modul in care organizatia interactioneaza cu mediul, in conformitate cu principiile de baza ale unui management corect.

SMM este integrat in sistemul general de management al organizatiei. Astfel, SMM reprezinta un proces de analiza permanenta, de planificare si implementare, necesitand angajarea conducerii superioare si organizarea resurselor umane, financiare si materiale, in atingerea obiectivelor organizatiei.

SMM parcurge etapele unui model clasic de planificare si implementare, construit intr-o spirala de imbunatatire continua.

Scopul principal al SMM, conform ISO 14001, este de a tine sub control impactul activitatii organizatiei asupra mediului si de a mentine poluarea mediului la un nivel cat mai mic, pentru a obtine o evolutie permanenta a protectiei mediului.

BIBLIOGRAFIE:

Standardul "SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme de Management de Mediu. Cerinte cu Ghid de Utilizare".

Standardul "SR EN ISO 14050:1999 - Management de Mediu. Vocabular".

Sisteme de Management de Mediu si Audit - Rodica Stanescu, U.P.B.

Sisteme de Management de Mediu - Apostol si Badea, Ed. Printech.

Internet.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2330
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved