Solul

Solul

Solul este definit ca fiind stratul afanat, moale si friabil, care se gaseste la suprafata scoartei terestre si care, impreuna cu atmosfera, constituie mediul de viata al plantelor.

Jean Dorst afirma ca: "cea mai pretioasa bogatie naturala este fara indoiala solul."

Solul este invelisul afanat de la suprafata uscatului, in care plantele isi infing radacinile. El este un corp natural format in timp indelungat in urma unor procese pedogenetice si are alcatuire complexa.

Procesele pedogenetice, de natura fizica, chimica si biologica, sunt strans legate de natura rocilor(roca mama a solului), de conditiile chimice, biologice, de vegetatie.

Rocile sunt degradate, alterate si transformate in scoarta de alterare, care sta la baza formarii solului.

Factorii pedogenetici sunt:

Clima

Rocile

Vegetatia

Apa, care participa la alterarea materiei organice si dizolva materia minerala, formand solutia solului care ajuta la hranirea plantelor,

Relieful contribuie la diferentierea locala a solurilor.

Solul se prezinta ca un corp tridimensional, situat la suprafata uscatului, cu proprietati si functii specifice, produs in timpuri geologice prin actiunea factorilor chimici si biotici asupra rocilor de la suprafata uscatului.

In orice ecosistem, care cuprinde solul, acesta are doua functii esentiale:

De depozitar si furnizor de elemente nutritive si apa,

De recipient si transformator de reziduuri, deci rolul de reglare a ecosistemului si de purificator al mediului inconjurator.

Cel mai important factor in formarea solului este alterarea rocilor, care este conditionata de existenta atmosferei. Rocile de la suprafata scoartei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizica, adica maruntirea; chimica: producindu-se reactii chimice sub influenta apei de suprafata sau din roca, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului si dezagregarea biologica: adica efectul distructiv al diferitelor vietati; efecte majore pot fi produse si de influentele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge si lichieni care produc acizi ce fac suprafetele rocilor mai poroase), se sfaramiteaza in particule mai mici - nisip, praf, mal - si astfel participa la formarea structurii si compozitiei chimice si mineralogice a solului.

Un alt factor extrem de necesar in formarea solului este clima. Ea conditioneaza formarea diferitor tipuri de soluri. Datorita climei, formei si inclinatiei planetei noastre Terra fata de suprafata ecliptica, pe glob se produc anotimpurile si se formeaza fasiile termice. Fasiile termice, numite si brauri termice, la randul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. In asa mod se creeaza zonalitatea naturala.

Datorita acestor zonalitati in fiecare regiune se formeaza anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze si anumite varietati de sol. De exemplu, solurile care se formeaza in conditii medii, reprezentative sau dominante in zona respectiva, se numesc zonale, automorfe, adica formarea lor nu este conditionata de anumiti factori specifici. In cazurile cand directia solificarii este conditionata de unele proprietati specifice ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formeaza soluri litomorfe (conditionate de roca). In zonele cu un surplus mare de precipitatii atmosferice si unde apele freatice sunt prezente la adancimi foarte mici, se intalnesc solurile hidromorfe (conditionate de umiditate). Prezenta sarurilor solubile in rocile materne sau in apele freatice conduce la formarea solurilor salinizate, halomorfe (influentate de saruri). In depresiuni, in vai si in luncile raurilor unde procesul de sedimentare este permanent in dinamica se formeaza solurile dinamomorfe (care se formeaza pe sedimente contemporane). Solurile care traverseaza arealele solurilor automorfe si se imbogatesc cu parcele fine de argila si cu sescvioxizi (Fe2O3, Al2O3, etc), devin iluviale (de acumulare).

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetatia si microorganismele) care si ele conditioneaza formarea diferitor feluri de sol.

Proprietatile solului :

fertilitatea = capacitatea de a furniza plantelor substante nutritive, apa, aer si astfel de a le sustine viata.

culoarea - este datorata compozitiei si proceselor pedogenetice.

textura - este ponderea particulelor de nisip, praf, argila in compozitia solului

structura - este gruparea particulelor in agregate structurale.

pH-ul - este aciditatea solutiei solului (solurile pot fi acide, neutre sau bazice).

Componentele solului:

Faza lichida: apa incarcata cu saruri minerale, compusi ai fierului, aluminiului, ale acizilor, compusi ai fierului, manganului, apa, amoniac, bioxid de carbon, acizi organici-constituie solutia solului. Compozitia si concentratia in care se gasesc solubilizate substantele minerale si organice sunt determinate atat de apa din sol, de conditiile climatice.

Faza gazoasa: permite aprovizionarea cu oxigen si partial cu dioxid de carbon a radacinilor, cu azot al unor microorganisme, este mediul de eliminare a dioxidului de carbon rezultat din activitatea biologica a solului.

Faza solida: cuprinde materia organica (humusul), care:

Contribuie la imbunatatirea proprietatilor fizice si chimice ale solului,

Mareste permeabilitatea solului,

Influenteaza regimul termic al solului,

Contribuie la solubilizarea substantelor nutritive,

Contribuie la retinerea cationilor,

Joaca rolul de liant, ajutand la formarea structurii solului,

Reprezinta substanta energetica necesara microflorei,

Reprezinta principalul izvor de substante minerale.

Humusul prezinta un amestec de substante organice foarte complicate. Unii chimisti considera ca humusul este cea mai complicata substanta pe planeta. Rolul de baza al humusului in procesul de solificare si in natura in genere consta in faptul ca el reprezinta o substanta conservata, un acumulator de energie solara, fixate in materia organica de generatiile precedente ale plantelor si animalelor. Aparitia humusului a stopat procesul de mineralizare, de descompunere totala a ramasitelor organice. Humusul a facut posibila acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit la formarea solurilor primitive initiale, deci la aparitia pedogenezei. In continuare evolutia organismelor terestre, a asociatiilor vegetale si animale s-a produs concomitent cu evolutia solurilor, contribuind astfel la evolutia ecosistemelor naturale. Humusul contine diferite elemente si substante nutritive, ce asigura fertilitatea solului.

Prin fertilitate se intelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substante nutritive (compusi ai elementelor chimice cu care se hranesc plantele), apa si aer necesare dezvoltarii normale in perioada de vegetatie. Deci, solul este format atit din substante organice, cit si din substante minerale.

S-a constatat stiintific ca in stratul de sol cu grosimea de un metru pe o suprafata de un hectar se contin in medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone potasiu, precum si o cantitate importanta de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibden, etc.

Fertilitatea este si ea de doua tipuri: fertilitate naturala si fertilitate economica.

Fertilitatea naturala (potentiala), a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice, chimice, biologice), neinfluentate de om. Ea se dezvolta continuu si este determinata de compozitia fizica si biochimica a solului, de conditiile de clima si relief si se manifesta prin capacitatea de reproducere spontana a vegetatiei.

Fertilitatea economica (antropogena) a solurilor apare ca urmare a unor activitati modificatoare a omului. Ea depinde de aplicarea corecta a tehnicilor agricole corespunzatoare (lucrari agrotehnice, ingrasaminte, irigatii, desecari, etc).

Tipuri de sol

Caracteristicile solului variaza de la o zona la alta in functie de numerosi factori, cum ar fi clima si altitudinea. In fiecare zona climatica predomina un tip de sol. In zonele calde se intalnesc solurile rosii (culoare rosie) si laterite (de culoare galbena), sarace in humus si saruri minerale. In stepe si deserturi solurile sunt cenusii sau brune. In zonele temperate, predomina cernoziomurile de culoare neagra si cu fertilitate ridicata, solurile brune si podzolurile legate de portiunile forestiere. Exista circa 720 de variatii de sol, fiecare din ele avand ceva caracteristic.

Solurile cenusii albice (denumirea precedenta - cenusii deschise de padure) se intalnesc fragmentar pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la adancimea de 150-200 cm. S-au format sub padure in majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident intr-suborizont albic (cu SiO2 amorf), slab structurat. Spre adanc acest suborizont trece in brun-roscat cu structura columnara sau prismatica si dura.

Solurile cenusii molice (denumirea precedenta -cenusii inchise de padure) s-au format in conditiile padurilor de stejar cu invelis ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humificat, cu structura grauntoasa mare, cu caracter eluvial slab pronuntat.

Solurile cenusii vertice se formeaza sub padurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele. Formarea profilului este influentata de componenta rocii materne. Are totodata particularitati vertice (nuante verzui, fete de alunecare, abundenta de argila fina).

Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adancimea de 80-100 cm continutul de humus depaseste 1%) structurat si afanat (molic). Regimul de umiditate - periodic percolativ si nepercolativ. Reactia solului este neutra sau slab alcalina. Cernoziomurile se formeaza sub paduri preponderant quarcete si cu invelis ierbos. Profilul cernoziomului are caracter molic relativ humificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri - argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic si vertic.

Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub padurile de stejar cu invelis de ierburi bine dezvoltat, care contacteaza cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafata este de tip molic, fara caractere de eluviere si doar slab pudrat cu SiO2. Orizontul B in partea inferioara are caracter iluvial cu continut mai ridicat de argila fina, structura poliedrica, tasat.

Cernoziomurile levigate se formeaza in conditiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepa, dar se intilnesc si sub paduri de stejar cu invelis ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat, adica lipsit totalmente de carbonati. Ca regula, prezenta carbonatilor (efervescenta) incepe ceva mai jos de limita inferioara a orizontului B.

Cernoziomurile tipice reprezinta subtipul modal al tipului. Se formeaza in conditii de stepa, uneori cu pilcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat si afinat. Orizontul B este de tranzitie, fiind mai slab humificat, cu structura grauntoasa mare si bogat in diferite forme de carbonati. Subtipul se divizeaza in doua: moderat humifere si slab humifere. Primele se formeaza sub stepele mezofite si xerofite cu palcuri de stejar pufos, iar ultimele se formeaza sub steeple xerofite cu comunitati de negara si paius.

Cernoziomurile carbonatice se formeaza in conditiile stepelor xerofite si doar partial cu palcuri de stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu structura mai putin stabila. Contin carbonati chiar de la suprafata.

Cernoziomurile vertice se formeaza in conditii de stepa, pe roci argiloase cu continut ridicat de argila fina. Orizontul A este molic, structurat, insa tasat, dur. Orizontul B, fiind si el in genere molic are caractere vertice - nuante verzui, structura bulgaroasa mare, fete stralucitoare. Dupa nivelul si continutul carbonatilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale (caracter la nivel de gen).

Redzinele se formeaza pe calcare si marne, atat sub influenta asociatiilor ierboase de stepa, cit si de padure. Procesele pedogenetice se produc doar in stratul alterat de la suprafata rocilor calcaroase. Profilul solurilor redzinice este tipul fara orizontul de tranzitie B. Orizontul superficial are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de roca. Redzinele se divizeaza in doua subtipuri: levigate si tipice.

Vertisolurile se formeaza in conditii de stepa si silvostepa, sub vegetatie ierboasa, pe roci argiloase grele (continut mare de argila fina). Procesele pedogenetice sunt conditionate de proprietatile specifice ale acestor roci, care in stare umeda gonfleaza, iar in stare uscata crapa. Solificarea se produce doar in stratul de la suprafata. Astfel, solul prezinta un strat amestecat, de culoare cenusie inchisa, uneori cu nuante verzui, avand o structura bulgaroasa mare, cu fete de alunecare. Vertisolurile se divizeaza in subtipuri: molic si ocric.

Solurile cernoziomoide se formeaza in conditii de stepa si silvostepa, pe terenurile unde periodic sau permanent persista un surplus de umezeala. Pentru profilul acestor soluri este caracteristic orizontul A molic, bine humificat si structurat. Orizontul B are caracter hidric conditionat de panza capilara sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizeaza in doua subtipuri- levigate si tipice.

Mocirlele se formeaza in arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se afla in profil, ajungand pana la suprafata. Solurile sunt mlastinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob. Mocirlele pot fi tipice, gleice si turbice.

Solurile turboase se formeaza in conditii permanent anaerobe, cand ramasitele plantelor hidrofile se descompun prea putin si se conserva in sol sub forma de turba. Solurile turboase pot fi de doua feluri: tipice si gleice.

Soloneturile se formeaza in conditii de stepa, pe rocile argiloase care contin saruri solubile (NaCl, Na2SO4 etc.). Principalele caractere sunt conditionate de prezenta cationilor de Na care partial inlocuiesc in complexul absorbtiv Ca. Prezenta Na conduce la formarea humatului de Na, care, spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil si mai cafeniu. Structura devine bulgaroasa sau columnara. Profilul solonetului consta din orizontul A cu caracter solodizat-cenusiu deschis, lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mica (50-60 cm).

Solonceacurile se formeaza sub influenta apelor freatice mineralizate. Evaporarea apei conduce la acumularea in profil si la suprafata solului a sarurilor solubile. Dupa nivelul apelor freatice se divizeaza in doua - molice si hidrice.

Solurile deluviale se formeaza la baza versantilor si in vai pe contul parcelelor neselectate, transportate de torentii de scurgere. Profilul acestor soluri consta din straturi de material solificat ( humificat, structurat) mai mult sau mai putin transformat de procesele pedogenetice actuale locale. Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate si bine structurate. In functie de caracterul materialului initial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.

Solurile aluviale sunt cele mai tinere si se formeaza in luncile raurilor pe depunerile aluviale recente. Ele se divizeaza in subtipuri-tipice, hidrice, vertice, si turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, solonetizate, si gleizate.

Solurile de padure se formeaza in conditii de silvostepa si sub paduri de foioase insotite de un covor ierbos. Se caracterizeaza prin faptul ca stratul de sol are o grosime mica si contine o cantitate mica de humus. Solurile de padure se divizeaza in doua tipuri : cenusii de padure si brune de padure.

Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de tei si frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-inchise de padure. Profilul lor este bine evidentiat in orizonturi genetice. Grosimea solului variaza de la 40 pana la 90 cm, carbonatii apar, ca regula, la adancimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-nuciforma. Contin substante in cantitati insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea ingrasamintelor naturale si la cele chimice de azot.

Solurile brune de padure se formeaza sub padurile de fag sau de stejar. Au un profil slab diferentiat in orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roscata, structura glomelurala, cu o compozitie mecanica usoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu contin carbonati si sunt favorabile pentru plantatiile de pomicole si soiurile de tutun aromat.