DEPOZITAREA DESEURILOR, GUNOIULUI MENAJER, A STERILULUI

DEPOZITAREA DESEURILOR, GUNOIULUI MENAJER, A STERILULUI

Organizarea operatiunilor de depozitare a deseurilor, gunoiului si sterilului a evoluat de la inceputul revolutiei industriale de la notiunile de "diluare si dispersie" la cele de "concentrare si stocare"; se vizeaza o conceptie integrata asupra problematicii deseurilor, cu masuri de tipul: dezagregare in-situ a reziduurilor menajere, depozitarea in aer liber, incinerare, compostare, refolosire si izolare / limitare a efectelor resurselor primare.

Cea mai obisnuita metoda de depozitare a reziduurilor urbane in tarile civilizate este data de construirea de gropi de gunoi in zone cat mai reduse ca suprafata, cu volum cat mai compact, care se acopera cu sol si se taseaza dupa fiecare zi de operatii. Aceasta metodologie a fost initiata intre cele doua razboaie mondiale si s-a dezvoltat in anii '60; alegerea terenului propice este favorizata de existenta unor excavatii naturale sau cariere. Alegerea locatiei este destul de dificila si se bazeaza pe topografia locala, nivelul apei freatice, cantitatea de precipitatii, tipul de sol si roca, relatia cu apele de suprafata. Fig. 12.2, 12.3 si 12.4 se refera la tipologia acestor depozite de reziduuri.

Buna gospodarire a reziduurilor chimice este o problema de interes national in toate tarile dezvoltate. Numeroase depozite de acest fel nesupuse controlului reprezinta un pericol virtual pentru sanatatea publica. Deoarece industria continua sa produca chimicale, se impune realizarea de metode eficiente de depunere in siguranta a deseurilor de acest fel. Optiunile recomandabile includ prelucrarea in-situ pentru recuperarea sub-produselor cu valoare economica, descompunerea microbiana, stabilizarea chimica, incinerarea si depozitarea in loc sigur, injectiile si puturile de adancime (Tabel 12.3, Fig. 12.13).

Buna gospodarire a deseurilor radioactive prezinta si ea o importanta crescanda. Depunerile de reziduuri apropiate de suprafata sunt factori de risc pentru o durata de mii de ani. O metoda promitatoare consta in depozitarea intr-un mediu geologic selectat cu grija si monitorizat in mod constant. Se poate obtine un rezultat promitator si in conditiile stocarii monitorizate controlate in zone de mica adancime (Fig. 12.14, 12.16).

Deoarece haldarea / stocarea in oceane constituie un pericol constant de poluare marina, se impun masuri de control asupra acestor actiuni. Alternativa la observarea in ocean a materialelor poluante cum ar fi reziduurile de dragare sau noroiul de canalizare urbana, ca si orice alt potential poluant se afla in refularea agentilor poluanti respectivi pentru depozitare pe uscat sau reciclare. Adesea insa asemenea solutii sunt inca scumpe si / sau ineficiente.

Costurile tratarii apelor reziduale / industriale vor ramane la cel mai ridicat nivel in raport cu celelalte cheltuieli legate de protectia mediului. Activitatea de acest fel se face prin institutiile locale de apa-canalizare. O posibilitate de a converti partial apele reziduale municipale, industriale si din agricultura in ape pure este de a le recicla in vederea folosirii la irigatii sau la reintrarea in circuitul apelor curgatoare.