Relieful Petrografic - Relieful nisipos, carstic

Relieful Petrografic

Complexul reliefului petrografic este constituit din totalitatea formelor de relief a caror geneza, evolutie si aspect exterior sunt conditionate predominant de natura rocilor pe care acestea se dezvolta. Influenta rocilor asupra reliefului se evidentiaza prin proprietatile lor fizice si chimice (duritate, permeabilitate, solubilitate), in raport cu eroziunea.

Relieful granitic

Acest tip de relief apare pe granite dar si pe alte roci care se comporta asemanator fata de agentii modelatori, cum sunt: granulitele, dioritele, sienitele si unele sisturi cristaline. Granitul ramane insa roca specifica pe care se modeleaza formele tipice ale acestui relief. Fiind o roca eruptiva de adancime, holocristalina, granitul este dur daca nu prezinta fisuri, si compact. Datorita rigiditatii sale, masa granitului se fisureaza in timpul miscarilor tectonice, cand este supusa la presiuni mari. Desi este impermeabil ca roca, din cauza retelei de fisuri, capata un anumit grad de permeabilitate. Din cauza eterogenitatii mineralogice (cuart, feldspat si mica), granitul este supus mai usor dezagregarii si alterarii. Cand este supus amplitudinilor termice importante (raciri si incalziri bruste si repetate) se dezagrega. Granitul in schimb rezista foarte mult la actiunea de eroziune exercitata de apele curgatoare. Alaturi de actiunea climei, o importanta deosebita o prezinta in evolutia morfologiei granitice, altitudinea reliefului. Relieful granitic tipic, se dezvolta in special in regiunile cu altitudini joase, unde intalnim predominant forme mamelonare, din care rasar (mai ales in regiunile cu clima tropicala) accidente de teren reprezentate prin blocuri, ingramadiri haotice de bolovani, capatani de zahar. La altitudini mari se detaseaza unele aspecte distincte, constituind relieful granitic de munti inalti. Acesta se inscrie prin forme piramidale, creste zimtate, coloane uriase, blocuri ascutite. In privinta raspandirii, relieful granitic este cunoscut bine in Europa: Muntii Jura, Masivul Central Francez, Muntii Vosgi, Muntii Padurea Neagra. In Romania este partial intalnit in Muntii Apuseni, in zonele granitice din Carpatii Meridionali si Orientali, in care predomina distrugerea rocilor ca rezultat al gelivatiei, si un alt gen specific zonei hercinice a Dobrogei, care reprezinta un relief peneplenizat.

Datorita proprietatilor fizice si chimice si a conditiilor specifice de modelare, in granit se contureaza urmatoarele forme: arena granitica, capatanile de zahar, taffonii.

Relieful dezvoltat pe gresii si conglomerate

Ambele roci au masa alcatuita din elemente sau particule cimentate. Gresiile sunt formate din granule de nisip, care prezinta o compozitie granulometrica relativ omogena; se distribuie in strate cu grosimi si duritati variabile. Conglomeratele formeaza un ansamblu cimentat alcatuit din particule de dimensiuni diferite, in special din pietrisuri sau galeti, iar alteori din blocuri. In functie de natura cimentului exista gresii calcaroase, silicioase, argiloase, glauconitice. Tipul de ciment poate imprima gresiei un grad mai mare sau mai mic de impermeabilitate. De exemplu, gradul cel mai ridicat de impermeabilitate il prezinta gresia silicioasa, materialul constituent determinandu-i masivitatea. In Romania, morfologia axata pe gresii este specifica zonei flisului cretacic si paleogen (gresiile de Kliwa si Tarcau). Tot in zona flisului, conglomeratele se inscriu prin forme semete si o morfologie pseudocarstica. Un relief specific se intalneste in Ceahlau, Ciucas, Bucegi.

Cand gresiile sunt dure si intens diaclizate (cu crapaturi), apar forme cu aspect semet, unde exista un grad de fragmentare accentuat si pante mari. Pe gresiile argiloase, formele de relief apar mai sterse, versantii prezentand pante mai mici. Datorita permeabilitatii gresiilor, reteaua de vai este in general rara, cu exceptia gresiilor dure. Vaile prezinta in profil longitudinal si transversal rupturi de panta si respectiv umeri. Unde se interpun in alternanta bancuri mai dure, se pot forma polite sau trepte locale. Gresiile silicioase, cum sunt cele de Kliwa din Carpatii Orientali, determina vai cu aspect de chei. Daca gresia este dura, dar permeabila, pe ea se dezvolta un relief masiv ce se apropie ca infatisare de cel granitic, evoluand pe calea dezagregarii fizice. La baza versantilor are loc o acumulare de depozite nisipo-argiloase, alcatuind o trena sau un tapsan. In alte conditii se depun grohotisuri. Gresiile cu elemente sau ciment de natura calcaroasa, permit aparitia unor forme pseudocarstice (lapiezuri slab dezvoltate, doline, chei, grote). Gresiile argiloase si marnoase pot da alunecari de teren, organisme torentiale.

Relieful argilos

Argilele rezulta prin cimentarea sau consolidarea pelitelor, adica a unui material cu granulatie foarte fina, mai mici de 2. Exista mai multe argile, in functie de constitutia lor mineralogica. Cele mai sarace in silice formeaza caolinitul, iar cele mai bogate in silice poarta denumirea de montmorillonite. Intre ele exista un tip intermediar numit illit. Argila in stare uscata este foarte avida de apa. Cand este saturata cu apa devine impermeabila, iar prin gonflare isi mareste volumul, devine plastica si aluneca pe panta. Deci, inmagazinarea unei cantitati de apa sau pierderea ei prin evaporare determina importante variatii de volum. La un grad foarte ridicat de imbibare cu apa, argila capata caracter semifluid. La uscare accentuata, argila poate ajunge pana la stricarea coeziunii particulelor componente, fiind usor pulverizata de vant. Conditiile climatice isi imprima in mod diferentiat amprenta. Astfel in climatele temperate sunt prezente ravenele, ogasele, torentii si multe tipuri de alunecari. In climatul subpolar, modelarea argilelor se face predominant prin procesul de solifluxiune. In Romania morfologia dezvoltata pe argile este prezenta in numeroase unitati cum sunt: Podisul Sucevei, Podisul Central Moldovenesc, Campia Moldovei, Colinele Tutovei, Campia Transilvaniei si Podisul Tarnavelor, zona montana a flisului, zona subcarpatica.

Una din trasaturile de baza ale acestui tip de relief este data de reteaua hidrografica, care prezinta vai largi, marcate frecvent de mlastini care uneori intrerup firul apei. Versantii prezinta pante de obicei mici si foarte mici, interfluviile avand aspect rotunjit si plat. Scurgerea apei provenita din precipitatiile atmosferice se face repede, datorita comportarii argilelor ca roci impermeabile, atunci cand ele ajung la saturatie. Se dezvolta intens eroziunea lineara, in primul rand acolo unde lipseste patura vegetala. Apar ravene si ogase, care evolueaza repede catre organisme torentiale. In zonele cu climat subdesertic si mediteraneean, dezvoltarea ravenelor este foarte intensa; ele se ramifica puternic, formand excavatii in labirint, foarte dese si destul de adanci, de la cativa metri, uneori pana la cativa zeci de metri si separate intre ele prin creste inguste. Aceste forme de relief sunt cunoscute sub numele de bad-lands -uri (pamanturi rele), foarte dezvoltate in statul Dakota (S.U.A), de unde au primit denumirea. Trasatura cea mai caracteristica a morfologiei dezvoltata pe argile este data de alunecarile de teren.

Relieful nisipos

Nisipul este o roca detritica, necimentata, marea mobilitate si permeabilitate fiind proprietatile ei specifice. Nisipurile predominant cuartifere au o mare mobilitate, pe cand cele care contin minerale diverse, pot forma un fel de liant (nisipuri micacee, feldspatice). In ultimul caz, ele pot fi modelate de siroire, alunecari superficiale. Daca nisipul nu contine liant el este afectat de creeping sau spulberat de vant. Apele din precipitatiile atmosferice se infiltreaza repede in masa nisipurilor, patrunzand pana la stratele de roci impermeabile. De aceea modelarea reliefului se face intr-o masura mica prin intermediul apelor curgatoare. Aspectele cele mai variate si tipice ale reliefului nisipos se intalnesc in regiunile cu climat arid si semiarid, si in special in cadrul regiunilor desertice, care ofera cele mai favorabile conditii pentru dezvoltarea acestei morfologii. A doua categorie de regiuni cu relief nisipos o constituie zonele de tarmuri marine si lacustre, in lungul carora se dezvolta o plaja. Urmeaza campiile acumulative, vaile largi ale marilor rauri, cat si unele zone unde nisipurile au fost scoase la zi de eroziunea apelor curgatoare. In Romania cele mai frecvente orizonturi de nisipuri apar in Oltenia, Campia Vestica, lunca Dunarii, litoralul Marii Negre.

Pe nisip se dezvolta un relief, in general instabil, cu linii sterse sau estompate, forme plate, cu pante mult reduse. Unde exista nisipuri pure si deci permeabile, apar vai seci, care numai in cazul caderii de precipitatii atmosferice foarte bogate, prezinta apa in albiile lor. Daca fundul vailor atinge, datorita adancirii raurilor o roca impermeabila atunci retinerea apei in albii este de durata sau chiar permanenta. In profil transversal vaile sunt foarte largite, versantii lini avand poalele inecate cu material nisipos alunecat din partile superioare. Profilele longitudinale ale vailor nu prezinta rupturi de panta decat in cazul cand se intersecteaza si alte roci mai rezistente (gresii, marne). O trasatura morfologica a nisipurilor o creeaza si dunele, tipice pentru regiunile desertice, unde vantul este agentul modelator de baza. Dunele mai sunt prezente si in diferite parti ale Globului, in lungul marilor rauri, pe tarmurile marilor si lacurilor, acolo unde sunt nisipuri in stare de mobilitate sau exista o vegetatie saraca, specifica stepelor bantuite de vanturi. O trasatura morfologica a nisipurilor o creeaza si dunele, tipice pentru regiunile desertice, unde vantul este agentul modelator de baza. Dunele mai sunt prezente si in diferite parti ale Globului, in lungul marilor rauri, pe tarmurile marilor si lacurilor, acolo unde sunt nisipuri in stare de mobilitate sau exista o vegetatie saraca, specifica stepelor bantuite de vanturi.

Relieful carstic

Totalitatea proceselor legate de circulatia apei in roci solubile (calcar, dolomit, gips, sare) si formele de relief la care dau nastere (de suprafata si de adancime) contureaza notiunea de carst. Acesta a fost studiat initial in Podisul Karst din Slovenia, termenul de karst indicand piatra sau stanca de calcar si fenomenele grefate pe ea.

In ceea ce priveste conditiile de carstificare, ele sunt de mai multe categorii.

a) Conditii litologo-structurale includ: existenta unor roci carstificabile (calcar, dolomite, creta, gips, sare); solubilitatea rocii; puritatea, grosimea si gradul de tectonizare al rocilor; structura; prezenta sau absenta unor formatiuni detritice acoperitoare.

b) Conditii hidrologice se refera la sursele care pot furniza apa, CO2 si diferiti acizi (apele ascendente, atmosfera, procesele biochimice, descompunerea resturilor organice). Apele tinuturilor reci contin mult CO2, fiind de 4 ori mai agresive decat cele din zona temperata. Totusi in zonele temperata, mediteraneeana, precum si cele subtropicala si tropicala umede carstul se dezvolta intens. Aici litiera prin descompunere genereaza diferiti acizi care accelereaza efectul coroziv.

c) Conditiile morfologice faciliteaza sau diminueaza intensitatea carstificarii prin: declivitatea pantelor, densitatea fragmentarii, energia reliefului, expozitia versantilor.

d) Conditiile climatice, fitogeografice si omul constituie alte grupe de factori care influenteaza carstificarea.