Dunarea navigabila

Dunarea navigabila

Dunarea este navigabila pe o lungime de aproximativ 2 588 km, intre Sulina si Ulm, din cei 2 850 km cat masoara in total cursul fluviului. Astazi, ea strabate 10 state si asigura comunicarea fluviala intre patru capitale europene. In lungul Dunarii si a principalelor sale bare navigabile[1], sunt amenajate 32 de porturi.

Artera Navigabila a Dunarii va fi analizata ca un sistem dinamic deschis, interdependent, cu subsistemele locale interconectate.

Sectorul Dunarii cuprins intre Sulina si Kelheim (vezi harta 4.1)[2], cu lungimea de 2 411 km, este traseul pe care se suprapune coridorul de navigatie ce uneste Marea Neagra cu Marea Nordului.

Sectorul romanesc al Dunarii este cuprins intre Gura Nerei si Sulina si masoara , pe senalul principal, 1 075 km (aproximativ 42% din lungimea navigabila a fluviului). Pe parcursul acestuia se delimiteaza urmatoarele sectoare:

senalul navigabil comun romano-iugoslav (aproximativ 230 km), intre Gura Nerei si Gura Timokului;

senalul navigabil comun romano-bulgar (aproximativ 470 km), de la Gura Timokului pana la Silistra est;

senalul navigabil comun romano-moldovenesc (aproximativ 1 km) si romano-ucrainean (aproximativ 54 km), cuprins intre Gura Prutului si Ceatalul Ismail.

Dincolo de senalul principal, bratele secundare ale Dunarii de pe teritoriul Romaniei sunt navigabile inca 530 km.

Reteaua cailor navigabile romanesti are lungimea de aproximativ 1700 km. Aceasta se compune din reteaua navigabila a Dunarii si a bratelor sale secundare, Canalul Dunare-Marea Neagra (64,2 km) care asigura comunicarea cu portul de la Marea Neagra, Constanta si, canalul Poarta Alba-Midia Navodari (31,2 km), care inlesneste accesul navelor de pe fluviu la portul maritim, Midia.

Conform Conventiei de la Belgrad (1948), Dunarea este impartita , din punct de vedere al regimului si conditiilor de navigatie pe fluviu, in doua sectoare distincte ca structura si mod de organizare:

sectorul Dunarii maritime (185 km), cuprins intre Braila si rada Sulina, traseu navigabil in care este permis accesul navelor maritime, cu pescaj de pana la 0,7 m, in porturile romanesti Sulina (acces limitat de nivelul "barei" de depuneri si aluviuni), Tulcea, Galati si Braila precum si in porturile ucrainene Ismail si Reni.

sectorul Dunarii fluviale (aproximativ 900 km), din zona Brailei pana la Gura Nerei, in care se practica numai navigatia fluviala.

Prin Conventia de la Belgrad se stipuleaza ca toate obligatiile pentru asigurarea elementelor geometrice minime prevazute pentru senalul navigabil, precum si cele referitoare la efectuarea masuratorilor si semnalizarea corespunzatoare revin, pe sectorul Dunarii maritime si al Dunarii fluviale pana in sectiunea Calarasi-Silistra, exclusiv statului roman. Pe sectorul romano-bulgar si apoi pe sectorul romano-iugoslav, responsabilitatea asigurarii conditiilor de navigatie conforme revine fiecarei parti, pe segmente ce reprezinta aproximativ jumatate din lungimea respectivelor sectoare comune. In amonte de Gura Nerei functioneaza principiul ca fiecare din tarile riverane sa asigure conditiile de navigatie recomandate de Comisie, pe propriul teritoriu. Aici, sectoarele de granita sunt impartite intre tarile respective pe principiul contributiei aproximativ egale la cheltuielile de amenajare si intretinere. Asigurarea navigabiliatii Dunarii se face prin lucrari consecvente care intretin conditii normale de navigatie, in special in perioadele cu regim hidrologic sub valorile medii multianuale, printr-un control al eliminarii "pragurilor" si punctelor "critice". Sunt executate lucrari hidrotehnice de dragare, inchiderea unor brate secundare, in primul rand a celor reactivate, apareri de maluri, lucrari pentru consolidarea si fixarea albiei etc.[3]:

pe sectorul romanesc, sunt lucrari de optimizare la "bara" Sulina si in zona bratului Bala si Dunarea Veche (bratul Cara Gheorghe);

pe sectorul romano-bulgar (km 375 - km 845,5), lucrarile pentru eliminarea pragurilor si punctelor critice sunt punctiforme si se executa sub forma de dragaje;

pe sectorul comun romano-iugoslav (km 845,5 - km 1075), constructia barajului de la Portile de Fier I, de aproximativ 40 m inaltime, cu ecluza in doua trepte, de 17,9 m si 16,6 m, pe fiecare mal.

Dincoace de sectorul inferior al Dunarii, in bazinul mijlociu al fluviului, delimitat de clisura Dunarii la sud si Poarta Devin la nord-vest, se afla sectoarele iugoslav, croat, unguresc si slovac.

Pe sectorul ungaro-slovac s-a demarat constructia unui sistem hidroenergetic Gabcicova-Nagymaros, dar proiectul a fost abandonat la cererea partii ungare si acum este finalizat numai de catre partea slovaca.

Sectorul austriac este controlat prin zece trepte de barare, cu inaltimi cuprinse intre 11,20 m si 14,50 m.

Sectorul german al Dunarii, intre Iochenstein si Kelheim, are amenajate sase trepte de barare, urmand sa fie realizate alte trei.

In amonte de Kelheim, Dunarea este navigabila pana la Ulm, in zece trepte de barare, alte sase fiind in proiect.

Dunarea are o importanta deosebit a pentru tara noastra, care este o tara riverana, asigurand accesul liber si direct la axa navigabila de legatura intre centrul Europei, sud-estul Europei si Marea Neagra.