Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


SCURTA PREZENTARE A OLTULUI

Hidrologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ELEMENTE LEGATE DE RETEAUA HIDROGRAFICA
Dunarea navigabila
Determinarea fierului din apa
BAZINUL HIDROGRAFIC
Porturile romanesti de pe Dunare si canalele navigabile
APE STATATOARE
STRATEGII SI POLITICI REGIONALE DE DEZVOLTARE DURABILA A SPATIULUI DUNAREAN
MAREA NEAGRA PIVOT SAU MARGINE?!
VAILE RAURILOR
Protectia calitatii apelor


SCURTA PREZENTARE A OLTULUI

Desi calauza de fata are drept principal obiectiv prezentarea turistica a celui de al treilea defileu al Oltului — dintre Turnu Rosu si Cozia — credem ca este util a reliefa citeva date privind intregul Olt de la izvor si pina la varsare.




Oltul porneste la drum din Carpatii Orientali, izvorind din muntele Hasmasul Mare (1 793 m) sau Haghimasul Mare, cum i se mai spune, la numai citeva zeci de metri de locul unde isi are obirsia Muresul. Privindu-l la izvor, cu greu ai putea crede ca firavul piriias cu apa cristalina e inceputul unui riu atit de important. Bazinul sau de receptie cuprinde 24 300 km2, ceea ce reprezinta aproximativ a zecea parte din intregul teritoriu al tarii noastre. De-a lungul celor 706 km ce-i strabate de la izvor pina la varsare, Oltul primeste nu mai putin de 130 de afluenti, din care 57 pe malul drept si 73 pe cel sting. Apele sale strabat un numar de 3 defilee importante:

Tusnad, situat intre muntii Harghita si muntele Puciosu;

Racos, aflat in partea de nord a muntilor Persani si

Turnu Rosu—Ciineni—Cozia, cel mai lung dintre defilee (47 km).

In drumul lui. Oltul parcurge zone climatice diferite, care fac ca apele sale sa aiba un regim neregulat. In drum spre Transilvania, Oltul are cresteri, mai ales vara, din ploi. La sud de Carpati, debitul sporeste indeosebi primavara fiind influentat de topirea zapezilor si a ploilor timpurii. Nici viteza de curgere a apelor Oltului nu este aceeasi, ceea ce prezinta importanta pentru turismul nautic. Oltul este navigabil de la Feldioara (la nord de Brasov); de aici pina la Boita cursul sau este domol (5—8 km/h). Intre Boita si Rimnicu Vilcea, riul devine mai agitat, apar grinduri bolovanoase, insule, apa este mai repede (15 km/h) si mai adinca. De la Rimnicu Vilcea si pina la varsarea in Dunare (in apropiere de Islaz), Oltul redevine un riu de ses ce curge mai incet (5—8 km/h), facind meandre si intilnind insule, iar la varsarea in Dunare formeaza o mica delta.

De-a lungul parcursului sau, Oltul strabate sau se invecineaza cu un mare numar de localitati, printre care multe de interes turistic sau balnear. Printre acestea: Miercurea Ciuc, Baile Miercurea Ciuc — fost Helvig, statiunea Harghita, Homorod, Tusnad-Bai, Bicsad, Malnas, Bodoc, orasul Sf. Gheorghe, Vilcele, Prejmer, Brasov, Feldioara, Rotbav, Racosul de Jos, Rupea, Sercaia, Vad (Poiana Narciselor), Fagaras, Avrig, Sibiu, Turnu Rosu, Brezoi, Cozia (manastire si munte), Caciulata, Calimanesti, Rimnicu Vilcea. Olanesti, Govora, Dragasani, Slatina s.a.

OLTUL SI VALEA SA

Problema genezei Vaii Oltului, in cadrul celui de al treilea defileu al sau, a preocupat de multa vreme pe oamenii de stiinta. S-a pus intrebarea: a existat sau nu sapatura pe alocuri abisala — prin care apa Oltului s-a strecurat din Transilvania inspre Cimpia Romana inainte de ridicarea Carpatilor sau aceasta cale este opera apelor riului si afluentilor sai ? Cum de a avut Oltul atita putere sa ferestruiasca masivul carpatic ? Omul de stiinta francez Em. de Martonne, care a cercetat arhitectura Carpatilor si a Vaii Oltului, a emis ipoteza captarii, adica a ferestruirii de catre Olt, si cu sprijinul altor ape, a acestei vai, in timp ce geologul roman Ghika-Budesti, impreuna cu alti oameni de stiinta, a sustinut ipoteza existentei acestei cai inainte de ridicarea lantului carpatic.

In contextul geografic al Vaii Oltului, cele doua complexe muntoase — muntii Fagaras la rasarit si muntii Capatinii, Latoritei, Lotrului si Cibinului la apus — reprezinta cheia de bolta a intregului edificiu al frumoasei sale arhitecturi. Dar muntii nu circumscriu numai „geografia frumusetii' Vaii Oltului, ci si pe cea fizica. Clima, regimul apelor, flora si fauna sa, toate sint determinate de vecinatatea masivelor muntoase. Am vorbit de aceasta vecinatate; sa incercam acum s-o conturam. Pentru usurinta intelegerii, sa analizam — comparativ — pozitia celor doua complexe fata de Olt.

La est se afla masivul muntilor Fagaras, care prin complexitatea retelei sale orografice si prin maretia peisajului, in special de-a lungul unei creste de 70 km lungime, este cea mai grandioasa regiune alpina din lantul Carpatilor romanesti. Intre virful Suru (2 281 m), aflat la extremitatea vestica, si vf. Mosului (2273 m), in cea estica, inaltimile nu coboara sub 2000 m (vf. Suru este accesibil, din Valea Oltului, de la statia C.F.R. Sebes-Olt, din gara Turnu sau halta Valea Fratelui). Culmile Negoiu (2535 m) si Moldoveanu (2543 m) reprezinta cele mai inalte virfuri de munti din tara noastra. Sub aspect turistic, este important faptul ca masivul Fagaras poate fi strabatut de la un capat la celalalt.

Acest complex muntos se distinge prin doua siruri de culmi: culmea nordica (despre care s-a amintit mai sus), ce se caracterizeaza prin masivitate si inaltime, accesibila mai mult dinspre nord, si sudica (din care fac parte muntii Coziei, Fruntile, Ghitu), mai fragmentata si cu inaltimi mai domoale, la care se poate ajunge mai lesne dinspre sud.

Pe ,,acoperisul' inalt al muntilor Fagaras cad anual peste 1200 mm precipitatii. Datorita versantelor mai inclinate ale Fagarasului inspre Podisul Transilvaniei, reteaua orografica este orientata mai mult in aceasta directie. Oltul, in trecere prin Tara Fagarasului, primeste nu mai putin de 20 afluenti (Simbata, Sebesul, Arpasul s.a.). Apele acestor afluenti coboara din munti — mai ales in lunile de primavara — cu destula repeziciune. Presiunea apelor dinspre malul sting fiind mai mare decit dinspre cel drept, albia Oltului este impinsa inspre nord. „Castelul de apa' al Fagarasului, cum i se mai spune capacitatii sale de alimentare cu apa a zonei invecinate, pompeaza cantitati insemnate de apa prin afluentii ce-i primeste Oltul atunci cind strabate cei de al treilea defileu, intre Turnu Rosu si Cozia. Numarul acestor afluenti nu e prea mare, dar debitul lor este destul de bogat.

La vest, Oltul impreuna cu Jiul delimiteza un vast complex alpin a carui suprafata atinge aproximativ 5000 km2. El poate fi impartit in doua: in partea sa vestica se afla muntii Sebesului si Paringului, iar in cea estica — vecina cu Oltul — patru siruri de masive muntoase ce se rasfira ca un evantai de la nord la sud: muntii Cibinului, Lotrului, Latoritei si Capatinii.

Comparind muntii de la est cu cei de la vest de Olt, se poate face urmatoarea remarca: muntii Fagarasului au vaile orientate in directia sud-nord si nord-sud, ceea ce are repercusiuni asupra cursului apelor si accesibilitatii turistice, in timp ce muntii de la vest de Olt, datorita fragmentarii in patru siruri, au vaile indreptate spre est si nord-est. Si in acest ultim caz accesibilitatea turistica este determinata de realitati geografice. Riul Sadului, valea Lotrioarei, riul Vadului, valea Lotrului — impreuna cu afluentul sau principal, Latorita — sint exemple concludente in aceasta privinta.

O alta comparatie are in vedere altitudinea. Cu toate ca piscurile muntilor de la vest de Olt nu ating altitudinea celor mai inalte culmi ale Fagarasilor, si aici putem intilni virfuri ce ating 2 244 m alt, cum este cazul Cindrelului din muntii Cibinului; acesta constituie totodata si un punct de intilnire a mai multor trasee turistice (dinspre Paltinis, cabana Oasa etc.). Din sirul muntilor Lotrului se contureaza virfurile Cristesti (2 233 m), Steflesti (2 202 m), Balindru (2 209 m), ce pot fi accesibili de la cataractele Lotrului. Muntii Latoritei cuprind, de asemenea, piscuri de peste 2 000 m, cum ar fi Puru (2 048 m), Fratosteanu (2 053 m), accesibili si dinspre Ciunget. Ambele siruri de munti ce delimiteaza Valea Oltului prezinta unele culmi mai coborite, dar nu mai putin impresionante, situate in imediata vecinatate a Oltului. Printre acestea, vf. Bulzului (1 383 m), situat in dreptul haltei de cale ferata Valea Fratelui, vf. Pleasa (1 198 m), aflat in apropiere de Ciineni, muntele Cozia (1 677 m) (toate pe malul sting al Oltului) si vf. Poiana Pietrilor (1 253 m), in apropiere de Riul Vadului, apoi vf. Rigla (1 424 m), linga comuna Saracinesti, Narutu (1 499 m) (pe malul drept), impreuna cu alte culmi mai coborite, constituie peretii celui de-al treilea defileu al Oltului.

Covorul vegetal caracteristic din aceasta regiune este format in principal din fag. Cu scoarta sa neteda, frunzele ovale sau eliptice, aspectul sau mindru, constituie una din podoabele acestei regiuni. El creste numai in Europa — si nicaieri nu este atit de frumos ca la noi. In lungul Carpatilor — si in aceasta regiune fagul formeaza o banda continua, intre molid si gorun. Din acest covor vegetal nu lipseste aici nici jneapanul, pe care-l intilnim in limita superioara a padurilor Lotrului, Cibinului, Paringului, Retezatului. El constituie briuri masive care inconjura povirnisurile abrupte. In timp ce in Pirinei si in Alpii vestici se intilnesc adevarate paduri de jnepeni arboriformi, ajungind pina la 26 m inaltime, la noi el are trunchiul culcat, tiritor. Intre etajele acestea de vegetatie se pot intilni multe plante interesante, printre care struna cocosului (Cerastius transsilvanicus) pe muntele Buila, vf. Vioreanu, micsandre salbatice (Erysimum banaticum) pe povirnisurile muntelui Cozia s.a.

Fauna regiunii inconjuratoare, precum si a apelor Oltului, Lotrului etc. cuprinde specii interesante. Etajul montan cel mai ridicat este dominat de prezenta caprelor negre, care pot fi zarite uneori in preajma cabanei de la lacul Bilea. Un alt locuitor al inaltimilor este cerbul carpatin, apreciat de specialisti drept rasa cea mai nobila si mai puternica a intregii specii.

Din fauna regiunii nu lipseste ursul, cu care se intilnesc nu numai vinatorii, ci si cei care culeg fructele de padure. In apele Lotrului, Latoritei si in partea superioara a Oltului, precum si in alte ape mai mici putem intilni pastravul (25—35 cm lungime si 250—300 g greutate). Lacom, el urmareste si ataca boisteanul si grindeiul — pesti mai mici.

PRIN SIBIU SI IMPREJURIMILE SALE

ORASUL SIBIU (D.N.7. — LA 314 km DE BUCURESTI)

Scurta prezentare geografica si turistica. Orasul se afla situat la 45° 48' latitudine nordica si 24° 09' longitudine estica, la 427 m alt. In cadrul geografic al tarii, Sibiul are o pozitie aproape centrala, fiind asezat in depresiunea cu acelasi nume, pe ambele maluri ale riului Cibin. Vecinatatea muntilor Cibinului si Fagarasului, apropierea de Valea Oltului, precum si monumentele sale istorice, galeriile de arta si intreaga constelatie de locuri pitoresti in cadrul carora se afla ii confera Sibiului o mare pondere in fluxul turistic intern si international, situatie la care contribuie si pozitia sa de „oras de rascruce de

drumuri'.

Exista dovezi ale prezentei omului in aceasta regiune inca din cele mai indepartate timpuri. Urme de acum 120000—100000 ani, din paleolitic, descoperite la Turnisor (o suburbie a orasului), confirma existenta asezarilor omenesti in aceste locuri. Din perioada stapinirii romane exista, de asemenea, documente care pomenesc de localitatea Cedonia (Sibiul de azi), prin care trecea drumul roman ce venea dinspre Valea Oltului si mergea mai departe spre Apullum (actuala Alba Iulia). In evul mediu localitatea purta un alt nume: Cibinum. Colonistii adusi aici de regele Geza al II-lea (1141—1161) erau originari unii din Flandra, altii de pe malurile Moselei sau din Luxemburg. La colonizare au participat si elemente originare din Saxonia, de unde, probabil, si numele generic de sasi. Documentele atesta totodata prezenti elementului autohton inaintea colonizarii. Unele din ele vorbesc despre „terra Blachorum' (tara romanilor) sau „silva Blacorum et Bissenorum' (padurea romanilor si pecenegilor) s.a. In anul 1241, orasul este trecut prin foc si sabie de iuresul navalirii tatarilor. Numai 100 de oameni reusesc sa se salveze din aceasta teribila imprejurare, dar ranile provocate asezarii se vindeca destul de repede. La aceasta au contribuit in special legaturile comerciale cu Tara Romaneasca. La Sibiu se afla buni mestesugari, iar in Tara Romaneasca domnii si boierimea feudala sint constanti cumparatori ai marfurilor produse de ei. Este interesant de urmarit evolutia asezarii care sta la baza orasului Sibiu de astazi:

Secolele al XII-lea si al XIII-lea. Construite din lemn, in stil francon, casele se rasfirau pe partea vestica a colinei (actuala Piata 6 Martie), circumscriind o piata ce purta numele de Piata Mica. Cu trecerea anilor, casele se inmultesc, iar strazile se ramifica, purtind denumiri care amintesc de meseriile celor ce traiau acolo: str. Vopsitorilor, Dogarilor, Tirgul Vinului, Tirgul Finului, Faurului etc. Zidurile anterioare navalirii tatarilor (1241) cuprindeau actuala Piata a Grivitei, iar dupa acest eveniment, Piata 6 Martie din zilele noastre este inglobata in incinta fortificata.

Secolul al XIV-lea. Casele din lemn sint inlocuite treptat cu altele de caramida, care apar mai intii sporadic, in special in a doua jumatata, a sec. al XIV-lea, apoi in secolele urmatoare iau o mare dezvoltare. Se continua fortificarea orasului inceputa in sec. al XII-lea, si constructia bisericii evanghelice. Tot in aceasta perioada se inalta Turnul Sfatului, care se poate vedea in Piata Republicii.

Secolele al XV-lea si al XVI-lea. Lipsa de spatiu determina atit cresterea constructiilor in inaltime, cit si aglomerarea lor. Strazile devin strimte si intortocheate. In jurul actualei Piete a Republicii (fosta Piata Mare), isi face aparitia o retea de ulite noi, ce poarta de asemenea denumiri legate de ocupatia locuitorilor: str. Macelarilor (azi str. 1 Mai), str. Pintenarilor (azi str. Magheru), str. Padurarilor (actuala str. Avram Iancu) etc. Presiunea armatelor turcesti se intensifica in aceasta perioada, determinind fortificarea localitatii in continuare. Breslele, care erau obligate pe vremea aceea sa asigure paza orasului, construiesc turnurile de aparare care le poarta numele. Astazi se mai pot vedea turnurile dulgherilor, olarilor, archebuzierilor (str. Kossuth), pielarilor (str. Pulberariei) etc. Tot in aceasta perioada se ridica si bastionul Haller (la capatul de sud al str. Manejului). In acelasi timp ia sfirsit (in sec. al XVI-lea) constructia bisericii evanghelice (inceputa in sec. al XIV-lea), care se afla in actuala piata a Grivitei. In biserica se gaseste mormintul lui Mihnea Voda cel Rau, care a fost omorit chiar pe treptele acestui lacas. Tot aici a fost inmormintat si baronul Samuel von Brukenthal, fondatorul muzeului ce-i poarta numele.

Secolul al XVII-lea. Directia de dezvoltare a orasului se indreapta spre riul Cibin. Bastionul Soldisch, care apartine fazei finale de fortificare a orasului (str. Alexandru Sahia), dateaza tot din acest secol.

Secolul al XVIII-lea se evidentiaza printr-o importanta lucrare edilitara: pavarea strazilor. Tot atunci s-a construit palatul Brukenthal, sediul muzeului cu acelasi nume din zilele noastre.

Secolele urmatoare adauga noi constructii si deschid alte perspective orasului, fara a stirbi prea mult din atmosfera burgului medieval, ceea ce-i da un anume farmec Sibiului pitoresc de azi.

Obiective turistice: (l) Muzeul Brukenthal (Piata Republicii nr. 4) este cel mai vechi si mai mare din tara noastra. Palatul a fost construit in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea (1781—1785), dupa cit se pare pe baza planului unui arhitect vienez, in stilul barocului tirziu, austriac, numit si „terezian', in cinstea imparatesei Maria Tereza. Fondatorul acestui asezamint, baronul Samuel von Brukenthal, s-a nascut la Nochrich (judetul Sibiu) in anul 1723. Printre alte functii pe care le-a avut, cea de guvernator al Transilvaniei i-a oferit prilejul de a vizita de multe ori Viena, important centru de cultura si arta, achizitionind tablouri, carti, portelanuri, piese arheologice din epoca romana a Daciei, mostre mineralogice si petrografice s.a. Muzeul cuprinde astazi urmatoarele sectii: stiintele naturii (in str. Kossuth), unde pot fi vazute exponate de mineralogie, petrografie, botanica, entomologie s.a. (sectia are un ierbar ce dateaza din 1733); arheologie si istorie, unde sint expuse colectii din diferite epoci (str. Republicii nr. 4, la parter); etnografie si arta populara, care cuprinde unelte, ceramica, costume, interioare taranesti, obiecte de uz casnic, mobilier, instalatii tehnice si mestesugaresti etc., colectii de exponate de etnografie din Egipt, Iran, R. P. Chineza, Australia, diferite triburi africane, Laponia etc.; arta feudala din sudul Transilvaniei, unde se pot vedea costume, covoare, mobilier, pictura, sculptura etc.; arta plastica, care cuprinde o bogata colectie de sculpturi si de tablouri apartinind scolilor: flamanda, olandeza, germana, austriaca, engleza si romaneasca. In colectie se remarca tablouri de Tizian, Veronese, Rubens, Van Dyck, Jordaens, Snyders etc. Se fac mereu investigatii noi, descoperindu-se opere apartinind unor pictori celebri, cum a fost cazul tabloului „Suzana in baie pindita de doi batrini' a lui Franz Floris (1516—1570) etc. Pictura romaneasca este bine reprezentata prin Grigorescu, Bancila, Aman, Andreescu, Tonitza, Luchian s.a.; biblioteca documentara cuprinde aproximativ 240.000 volume (manuscrise, tiparituri vechi, moderne si contemporane din diferite domenii). Cu exceptia sectiei de stiinte ale naturii, toate celelalte se afla in salile cladirii din str. Republicii nr. 4. (2) Turnul Sfatului (despre care s-a amintit anterior) este situat intre Piata 6 Martie si Piata Republicii. Monument de arta in stil gotic, turnul apartine sec. al XV-lea. A fost reconstruit in anul 1588, suferind ulterior renovari. (3) Biserica catolica din Piata Republicii, apartinind stilului baroc, a fost construita in anii 1726—1728 de catre calugarii iezuiti. (4) Biserica evanghelica, din Piata Grivitei, a fost inaltata catre inceputul sec. al XIV-lea pe locul unei basilici romanice, care a fost demolata. De-a lungul vremii biserica evanghelica a suferit adaugiri si mariri. In interior sint demne de retinut: fresca lui Johannes de Rosenau din 1445, reprezentind rastignirea, usa de fier forjat a sacristiei din 1471, cristelnita turnata in bronz de mesterul Leonhardus in 1438 s.a. (5) Turnul de linga Primaria Veche dateaza din sec. al XIV-lea, constituind una din portile de centura ale „orasului de sus'. Se mai pot urmari si azi canalele pe care aluneca gratarul ce permitea accesul in cetate. (6) Turnul scarilor, aflat in partea de nord-vest a Pietei Grivita, este una din cele mai vechi cladiri din Sibiu (sec. al XIII-lea). In afara monumentelor mentionate, Sibiul ofera inca un mare numar de obiective de interes istoric.

Pe fundalul medieval al trecutului, in Sibiu s-a dezvoltat, in special in ultimii ani, o industrie moderna, care a inlocuit atelierele neincapatoare si slab utilate in care lucrau muncitorii sibieni acum citeva decenii. Orasul are astazi un numar impresionant de unitati industriale cu profiluri diferite.

Informatii turistice: Hoteluri: ,.imparatul Romanilor' str. Nicolae Balcescu nr. 4 (printre altii, hotelul a gazduit personalitati celebre, ca regele Carol al XII-lea al Suediei, mai tirziu pe Mihai Eminescu care era in turneu la Sibiu cu trupa lui Pascali etc.); „Bulevard' — Piata Unirii nr. 10. Camping la Dumbrava. Agentii: O. N. T. — str. N. Balcescu nr. 53; C.F.R. — str. N. Balcescu nr. 5; Gara si autogara — Piata garii (de aici pleaca autobuzele spre diferite localitati si statiuni balneoclimaterice, printre care: Paltinis, Saliste, Ocna Sibiului, Cisnadie, Sadu. cabana Gitul Berbecului, Boita — Turnu Rosu, Avrig, Fagaras. Sint curse directe sau cu legaturi). Tot aici se afla si gara C.F.R.; Parcuri si gradini: parcul „Sub arini', parcul „l Mai', parcul „23 August' s.a

Obiective turistice in imprejurimi: (1) Dumbrava. Asezata la 7 km de centrul orasului, Dumbrava este legata de acesta printr-un tramvai, care merge pe bd. Victoria, apoi pe frumoasa strada Calea Dumbravii. In Dumbrava este amenajat unul din cele mai moderne campinguri din tara. Tot aici se pot vizita gradina zoologica, muzeul etnografic in aer liber (unde sint expuse pive, ferastraie, cuptoare de topit metale, steampuri pentru zdrobit minereul aurifer, obiecte de cultura populara, care oglindesc ingeniozitatea mesterilor populari in decursul secolelor) si un pitoresc lac, ce ofera conditii excelente pentru practicarea canotajului. In apropierea statiei de tramvai se afla un restaurant. (2) Rasinari. De la Dumbrava, tramvaiul strabate un drum pitoresc (7 km), pina in satul oierilor cu vechi traditii. Localitatea Rasinari, aflata la poalele Cindrelului, este o asezare veche, cu radacini adinci in preistorie (aici s-au descoperit urme ale omului din neolitic). Ulitele, casele, portul specific prezinta un interes deosebit. In Rasinari se pot vizita: muzeul etnografic, care cuprinde diferite obiecte legate de ocupatia de baza a locuitorilor (oieritul s.a.), casa memoriala Octavian Goga. (3) Paltinis. De la Rasinari pina la Paltinis (22 km) soseaua, invecinata cu piriul Stezii, trece pe la cabana Curmatura Stezii, apoi, printr-un urcus in serpentina, duce la Complexul turistic Paltinis, situat pe versantul nordic al muntilor Cibinului si in vecinatatea muntilor Lotrului. Complexul este dominat de culmea Oncestilor (1 717 m alt.) de unde se pot admira frumoasele perspective ale inaltimilor Cibinului, Paringului, Sebesului — cabana Santa, cheile Cibinului s.a. (4) Ocna Sibiului, aflata in partea de nord-vest a Sibiului (15 km), este accesibila cu autobuzele care pleaca de la autogara, precum si cu trenul. Situata pe valea Piriului Alb, intr-o mica depresiune, Ocna Sibiului are 15 lacuri, foste pilnii ale vechilor saline, unele din ele exploatate si pe vremea romanilor. In statiune se aplica tratamente impotriva bolilor aparatului locomotor, sistemului nervos periferic s.a. De vizitat:,,Lacul fara fund' (lac helioterm unic in lume), biserica Cetate etc. (5) Cisnadie. Iesind din Sibiu pe o sosea ce se indreapta spre sud, dupa 14 km intilnim o veche asezare intemeiata pe la inceputul sec. al XII-lea. In centrul orasului de astazi, intre cladirile moderne ridicate in ultimii ani, se mai afla vechea si frumoasa biserica in stil romanic, care a fost deteriorata si apoi restaurata in urma atacurilor turcesti de la 1493.

DE LA SIBIU LA TURNU ROSU

Drumul ce duce la Vestem (D.N. 1) trece mai intii prin Selimbar (6 km). Pe partea dreapta a soselei, in dreptul km 311, pe o ridicatura se afla inscriptia 1599, care atrage atentia ca in apropierea acestui loc s-a desfasurat batalia istorica, condusa de Mihai Voda Viteazul, in luna octombrie a acelui an. Lupta a avut loc pe cimpia dintre Selimbar si Sibiu. Partile beligerante dispuneau fiecare de cite 25.000 de ostasi. Confruntarea a inceput in jurul orei 10 dimineata si a durat pina catre seara. Rezultatul bataliei: Andrei Bathory, guvernatorul Ardealului, a fost infrint, iar pe cimpul de lupta au ramas o multime de lesuri, ce au fost ingropate intr-un mormint comun. Ca urmare a acestei victorii, Mihai Viteazul a devenit, pentru scurta vreme, principele Ardealului. Soseaua asfaltata (D.N. 1) trece in continuare prin localitatea Vestem (6 km), iar in dreptul km 299, D.N. l, care se indreapta spre vest. In directia Avrig-Fagaras-Brasov, se intilneste cu D.N. 7, care duce spre Valea Oltului. Soseaua strabate locuri cu un relief din ce in ce mai framintat, apoi se abate spre dreapta de albia riului Cibin si trece pe sub un pod de cale ferata (calea ferata ce duce spre Podul Olt, unde se ramifica spre Rimnicu Vilcea sau Brasov) Urmatoarea localitate, Talmaciu (7 km de Vestem si 20 km de Sibiu), se afla la confluenta riurilor Cibin si Sadu,, a. caror jonctiune are loc in partea sudica a orasului. Asezat in depresiunea Cibinului, Talmaciu a capatat in ultimii ani un pronuntat profil industrial. Localitatea are totodata o mare vechime. Sapaturile arheologice facute au scos la lumina dovezi materiale din timpul statului sclavagist dac independent (anii 60-106 e.n.), precum si din perioada sclavagista romana (106— 271 e.n.). Mai tirziu, dupa 1330, cetatea Talmaciu, ale carei ruine se mai pot vedea pe „Dealul Furcilor', impreuna cu alte cetati (Turnu Rosu, Lotrioara s.a.), alcatuia un sistem de aparare al trecatoarei Turnu Rosu. Din Talmaciu se desprinde un important traseu turistic (km 253,6) care duce, pe sosea, pina la cabana Gitul Berbecului. Pe aceasta ruta circula autobuze D.G.T.A., care, plecind din Sibiu, trec prin Talmaciu si au statia terminus la cabana Gitul Berbecului. Drumul duce prin frumoasa vale a Sadului, strabatind o serie de comune interesante din punct de vedere turistic: Sadu (8 km), localitate asezata pe ambele maluri ale riului Sadu, locul de nastere al lui Samuil Micu (zis Klein); Hidrocentrala Sadu (7 km), construita in anul 1896 (printre primele din tara). In amonte de hidrocentrala se afla locul numit „Masa Verde', unde este si o cabana (546 m alt.); in continuare urmeaza comuna Riul Sadului, formata din cinci catune: Ciupari (10 km), cu o cabana la 571 m alt., Beberani (2 km), care constituie centrul comunei Riul Sadului, Mailati (1 km), o asezare cu frumoase livezi, Valea lui Ivan (1 km), unde se afla o pastravarie, dupa care, continuind drumul, se ajunge la catunul Fundul Riului (2 km), ultimul din cele dnei ale comunei Riul Sadului. Mai departe drumul trece prin mica asezare Sadurel (2 km), in apropierea unui mal stincos. Mai sus de Sadurel, dupa confluenta Sadului cu Piriul Porcului, urmeaza Hidrocentrala Sadu V (15 400 KW), ale carei turbine sint antrenate de apele din lacul de acumulare aflat in amonte. Barajul este construit in arc de cerc (prima realizare de acest fel din tara noastra). In continuare drumul este dificil, valea riului se strimteaza si mai mult, peretii devin aproape verticali, intilnim si cascade (linga izvorul Grosilor). Se trece apoi pe linga mica asezare forestiera Dudas (7 km), dupa care soseaua, parasind albia riului, prin citeva serpentine scurte, se opreste la cabana Gitul Berbecului (5 km). Asezata intr-un pilc de brazi, pe un mic platou, la aproximativ 25 m deasupra lacului de acumulare, cabana se afla la 1 175 m alt. De la Talmaciu pina la cabana Gitul Berbecului sint in total 40 km.

Parasind Talmaciu, soseaua (D.N.7) isi desfasoara panglica spre sud, in timp ce riul Cibin isi abate cursul la inceput spre vest, iar mai apoi spre sud. Si calea ferata, pina la un punct, ia acest curs. Dupa statia Podul Olt, drumul de fier se bifurca: o linie de cale ferata duce spre nord-est, la Avrig-Fagaras-Brasov, iar alta spre sud, urmind firul Oltului, care este traversat de doua poduri de cale ferata, la o departare nu prea mare unul de altul. Prima statie pe ramificatia sudica a caii ferate e Turnu Rosu. Dealul Furcilor, de forma tronconica, apare in stinga soselei si in dreapta caii ferate. Ruinele ce se disting bine chiar din departare apartin fostei cetati Talmaciu. In vechime, aceasta purta numele de Landskrone sau Coroana Tarii si se spune ca a fost construita dupa incursiunea lui Vlaicu Voda inspre Sibiu (in 1369). Cetatea, construita in stil romanic, era de forma ovala, aparata de turnuri patrate, si inconjurata la exterior de un sant peste care — la poarta principala — se lasa un pod. Cetatea a fost darimata pe vremea regelui Matei Corvin. De atunci, nu a mai fost refacuta, iar astazi functioneaza aici o statiune meteorologica automata. De pe Dealul Furcilor se poate admira insa frumoasa panorama a inceputului celui de al treilea defileu al Oltului, despicatura pe care o fac apele Oltului intre munti (de aici pina la inceputul trecatoarei sint numai 4 km), precum si tara si muntii Fagarasului.

Pe calea ferata drumul continua spre sud, prin localitatea Porcesti (dupa halta de cale ferata Sebesul de Sus), de unde poteci marcate duc spre piscurile muntilor Fagaras (printre care virfurile Tataru si Suru).

Pe sosea, drumul trece prin comuna Boita (la 6 km de Talmaciu si 22 km departare de Sibiu). Satul este situat la poalele dealurilor ce preced intrarea Oltului in defileu, iar soseaua asfaltata (D.N.7) trece prin apropierea laturii sudice a acestuia. Porti si garduri inalte delimiteaza case construite dupa specific ardelenesc. Interesant de remarcat este faptul ca locuitorii (ciobanii) din Boita si din alte localitati — Talmacel, Sadu, Rasinari etc. — au raspindit de-a lungul si de-a latul tarii portul lor, alcatuit din unele piese de traditie dacica: gluga, caciula, bitusea (cojocul) s.a.

Sapaturile arheologice efectuate aici au scos la iveala dovezi materiale care atesta prezenta omului in aceste locuri inca din neolitic. In aceasta perioada se cultiva griul, meiul, orzul, iar pamintul se lucra cu ajutorul sapaligii din corn de cerb. Vasele erau lucrate cu mina. In timpul perioadei istorice (intre anii 106—271 e.n.), populatia bastinasa se ocupa in continuare cu agricultura, folosind munca sclavilor. Uneltele descoperite la Boita si expuse la Muzeul Brukenthal — cutite pentru vita de vie, fiare de plug s.a. — atesta activitatea locuitorilor de acum mai bine de 20 de secole. In epoca istorica, in perioada romana, asezarea purta numele de Caput Stenarum si indeplinea rolul de pozitie intarita in sistemul defensiv roman. Acest sistem de aparare se intindea de-a lungul Oltului, de la varsarea lui in Dunare si pina in Ardeal, constituind multa vreme asa-numitul „limes transalutan', adica o linie de aparare de-a lungul careia se aflau din loc in loc intarituri, numite „castre', si printre acestea Caput Stenarum (Boita de azi).

Curse regulate D.G.T.A. leaga Boita de Talmaciu si Sibiu, precum si de alte localitati de pe Valea Oltului.

INTRE TURNU ROSU SI GURA LOTRULUI

Trecind de Boita, Oltul intra in ultimul si cel mai frumos defileu al sau, Turnu Rosu — Cozia. In prima sa parte, de la Turnu Rosu la Gura Lotrului, soseaua il insoteste de aproape. La 2,5 km de centrul satului Boita (24 km de Sibiu), pe partea dreapta a drumului, se afla Cetatea Turnu Rosu. Cu acest prilej trebuie retinut ca denumirea de Turnu Rosu este purtata — in afara de cetate — si de localitatea si gara Turnu Rosu, ambele aflate dincolo de Olt (pe malul sau sting), precum si de trecatoarea Turnu Rosu, de unde incepe cel de al treilea defileu al Oltului.

Cetatea Turnu Rosu se afla pe malul drept al Oltului, pe o colina, in imediata apropiere a soselei asfaltate, care trece mai intii prin dreptul unui mic cimitir al eroilor din razboiul de la 1916—1918. Urmeaza un grup de cladiri, care alcatuiesc la un loc cetatea Turnu Rosu. Pitorescul asezarii este determinat de frumusetea locurilor inconjuratoare, care contrasteaza cu arhitectura constructiilor, cu cromatismul uneia din ele (de un rosu aprins), precum si cu vecinatatea inegalabilului defileu al Oltului.

Unele ipoteze istorice duc inceputurile ceatii Turnu Rosu departe in adincul vremurilor, pina in prima jumatate a sec. al XIV-lea. Astfel, unii istorici sustin ca cetatea ar fi fost ridicata dupa lupta de la Posada (1330) dintre Basarab si Carol Robert d'Anjou. Rezultatul acestei confruntari militare a dus, dupa cum se stie, la independenta Tarii Romanesti. In sprijinul sustinerii vechimii cetatii se aduce arjfu-mentul arhitecturii sale — planul patrat — adesea folosita de arhitectii bizantini intre sec. al X-lea si al XIV-lea.

Construirea acestei cetati in defileul Oltului a fost impusa de considerente de ordin strategic si comercial. Trebuia sa se asigure un punct de aparare al importantului drum comercial prin trecatoare. Din insemnarile existente (prima dateaza din anul 1411) rezulta ca in acel an cetatea Turnu Rosu era condusa de un castelan, nedepinzind de conducerea sasilor din Sibiu; urmarea acestei independente se desprinde dintr-un document semnat la data de 3 februarie 1453, care aminteste de starea deplorabila in care se afla, printre altele, cetatea Turnu Rosu. Pentru remedierea acestei situatii, se aproba ca cetatile sa fie puse sub administratia sasilor din sudul si centrul Transilvaniei, dorind cu acest prilej si un domeniu feudal, care cuprindea satele Talmaciu, Boita si altele. Din acest moment situatia se schimba radical: zidurile cetatii sint reparate, drumul ce duce spre sud este si el mai bine intretinut. Printre cei ce sustineau necesitatea mentinerii capacitatii de aparare a cetatii Turnu Rosu se afla si regele Matei Corvin. Si evenimentele i-au dat dreptate. Dezastrul turcesc din anul 1493 este legat de mentinerea puterii de rezistenta a cetatii Turnu Rosu. In acel an, dupa ce devastasera satele din jurul Sibiului, turcii se intorceau cu prazile spre Valea Oltului. Dar aici au intimpinat rezistenta celor din cetate, pierzind in batalie multi oameni prizonieri si prazi. De atunci dealul din spatele cetatii poarta denumirea de „Dealul turcilor', iar culoarea de un rosu aprins a donjonului ar veni, potrivit legendei, de la singele turcesc cu care au fost stropiti peretii.

Pe la sfirsitul sec. al XIV-lea cetatea este martora trecerii armatelor Tarii Romanesti, conduse de fratii Buzesti, capitanii de oaste ai lui Mihai Viteazul, catre cimpul de lupta de la Selimbar. In anul 1717, Oltenia este ocupata de trupele austriece (pina in anul 1739). In aceasta perioada, administratia austriaca construieste in trecatoarea Turnu Rosu un drum mai bun, care sa inlesneasca trecerea cailor si carutelor. De la un ofiter austriac, pe nume Schwantz, se pastreaza o stampa, din care se poate vedea cum arata cetatea Turnu Rosu pe acea vreme: un turn masiv, construit pe o mica colina ce domina trecatoarea; peste drum, inspre Olt, erau cladirile vamii.

In ceea ce priveste intregul ansamblu de cladiri este interesant de retinut, in. primul rind, faptul ca apartin unor perioade istorice diferite. Cea mai veche cladire este fostul donjon (primul Turn Rosu), care se remarca din complexul cladirilor cu pereti de culoare rosie stridenta, apoi prin forma sa paralelipipedica, este cea mai veche cladire din complex si s-a pastrat aproape neschimbata in decursul vremii. Zidurile groase (de 1,20—1,50 m) sint facute in mare parte cu piatra de riu. O alta constructie care prezinta interes este cel de al doilea Turn Rosu, de forma hexagonala, construit in spatele unei alte cladiri, turnul de acces, ce se afla aliniata la sosea. Un al treilea grup de cladiri, mai recente, il constituie constructiile administrative, care nu au schimbat decit intr-o foarte mica masura aspectul de cetate feudala.

Lasind in urma cetatea Turnu Rosu, soseaua se strecoara intre peretii din ce in ce mai abrupti ai defileului. Acum incepe propriu-zis cel de al treilea defileu al Oltului, lung de 47 km, poate mai impresionant prin abruptul peretilor, frumusetea si salbaticia peisajului decit cel realizat de Dunare la Portile de Fier. El a despartit muntii Fagaras, cu virful vizibil de aici — Suru (2 282 m), de muntii Lotrului, cu cele doua prelungiri estice, Preajba si Coasta Ciinenilor, situate la nord si la sud de valea Lotrioarei. Adincimea santului pe care se scurg astazi apele Oltului o obtinem scazind altitudinea sa (355 m) din altitudinea de peste 2 000 m a muntilor din vecinatate. ,,Ca intr-un lacat greu — scrie Geo Bogza — ce nu s-ar deschide decit cu ajutorul unui cifru, patrunde Oltul intre peretii Carpatilor. Mai intii cifra 3, apoi 5, apoi 7'. (Conturul pe care-l ia aici albia Oltului are aspectul unor cifre.)

In aceasta portiune a drumului Oltul este flancat de calea ferata la stinga si de soseaua asfaltata la dreapta. Trei cai: sosea, apa si cale ferata isi tin tovarasie, dind parcursului un mare pitoresc. In stinga soselei, nu departe de apa Oltului, intilnim ruinele unei vechi intarituri. Este vorba de Turnul Spart (5 km de Boita). In jurul acestui turn s-au emis tot felul de ipoteze, atribuindu-i-se o vechime vecina cu perioada existentei statului dac sau a stapinirii romane. In realitate, el a fost ridicat mult mai tirziu, dupa invazia turcilor din 1493, pentru a construi inca o stavila in cazul unor alte incursiuni. Tipul constructiei era asemanator cu al turnurilor de aparare de la Sibiu, inalt de aproximativ 18 m, cu ziduri de peste 4 m grosime la baza, turnul avea ferestre de tragere asezate in trei etaje, la care se putea ajunge pe o scara in spirala. Constructia nu a avut insa o viata prea lunga. Apropierea de apele Oltului i-a fost fatala. De la cronicarul Hieronimus Oestermayer ne-a ramas informatia cum ca surparea turnului s-ar datora unei mari revarsari a Oltului, petrecuta in anul 1533. Astazi se pastreaza doar o parte din zidul sau si, lucru curios, cea dinspre Olt.

Asezarile omenesti sint rare in defileu. Pentru a se asigura o buna deservire turistica pe aceasta portiune a vaii, in dreptul km 244 a luat fiinta cabana Valea Oltului (3 km de Turnu Spart). Construita in anul 1963, in cadrul pitoresc al unei poieni, cabana dispune de un bufet-restaurant si de 12 locuri de cazare.



In continuare. Oltul strabate un drum din ce in ce mai dificil, printre stincile ce-i stau in cale, apropiindu-se de locul de varsare al unui afluent important, Lotrioara (4 km de cabana Valea Oltului). Valea Lotrioarei constituie un obiectiv pitoresc, strabatut de un drum carosabil de-a lungul caruia se intilnesc rare asezari omenesti, frumoase poieni si locuri bune de pescuit pastravi. Pe un pinten de deal stincos se vad resturile zidurilor vechii cetati a Lotrioarei. Multa vreme s-a crezut ca aceasta cetate se afla la confluenta Lotrului cu Oltul, dar ulterior s-a stabilit ca adevarata ei asezare era la gura Lotrioarei. Primele vesti documentare cu privire la cetatea Lotrioarei le gasim intr-un document din 1407. Viata cetatii este curmata in urma incursiunilor turcilor, astfel ca un document din 1453 pomeneste de darapanarea ei. Ulterior, impreuna cu alte cetati, trece in, stapinirea celor sapte scaune sasesti. Dar datorita marii izolari in interiorul defileului, greutatilor legate de apararea ei, cetatea Lotrioarei nu prezinta prea mare interes si procesul degradarii ei continua, intr-o vreme ajunge cuib de haiduci. In timpul miscarii revolutionare din anii 1848—1849, cetatea este scoasa din anonimat. Trupele revolutionare se adapostesc aci si rezista vreme indelungata, parasind-o in cele din urma pentru a se retrage in Tara Romaneasca.

Din valea Lotrioarei un drum nemarcat duce la cabana Prejba (1 630 m alt.) in cca 5 ore de mers.

Constructiile de la gura Lotrioarei, care adaposteau pe vremuri vama si locul de carantina pentru oameni si marfuri, sint folosite astazi drept sanatoriu de boli nervoase.

Peretii din ce in ce mai strimti ai defileului obliga soseaua si calea ferata sa se apropie si mai mult. Cu putin inainte de a primi din partea dreapta un afluent important — Riul Vadului — Oltul este traversat de calea ferata pe un pod curb.

Imediat dupa traversarea podului peste riul Vadului se afla halta de cale ferata Valea Fratelui. Halta prezinta interes pentru turistii care doresc sa viziteze unele piscuri si cabane din muntii Fagarasului. De aici pleaca o poteca marcata (banda rosie) spre virfurile Claia Bulzului, Chica Fedelesului. Curmatura Surului, de la care o alta poteca marcata (triunghi rosu) coboara spre cabana Suru. Situata la 1650 m alt., pe plaiul Fruntea Moasei, cabana are bufet si restaurant-cantina, apa curenta, lumina electrica, teren de schi in apropiere. Durata parcursului: aproximativ 8 ore.

Revenind la drumul nostru, observam in continuare ca in aval de halta Valea Fratelui, soseaua se situeaza intre Olt (la stinga) si calea ferata (la dreapta), pina in apropiere de statia de cale ferata Riul Vadului (km 235).

Este interesant de stiut ca pe aceasta portiune a Oltului constructia caii ferate a intimpinat mari dificultati, necesitind unele lucrari speciale; variatia nivelului apelor Oltului fiind extrem de neregulata (pina la 7 m in decurs de 24 de ore) punea in primejdie securitatea omului. La muzeul Cailor Ferate din Bucuresti este mentionata realizarea inginerului roman Rimniceanu Mihail (1852—-1916), care in anul 1904 a condus aceste lucrari.

In continuare, atit soseaua, cit si calea ferata se apropie de una din cele mai mari asezari omenesti din aceasta portiune a defileului: Ciineni (4 km de comuna Riul Vadului). Dar Oltul separa aci doua asezari: cea de pe malul drept — Ciinenii Mari (Ciinenii de Vilcea) si cea de pe malul sting — Ciinenii Mici (Ciinenii de Arges).

Inainte de a intra in Ciineni, calea ferata trece de pe malul drept pe cel sting, in timp ce soseaua ramine in continuare fidela malului drept al Oltului. Soseaua se strecoara pe linga un perete de piatra ce poarta denumirea de Coasta Ciinenilor. O placa de marmura, cu o inscriptie in limba latina, aminteste aici de lucrarile de construire a drumului pe Valea Oltului, executate in timpul ocupatiei austriece a Olteniei (1718—1739) din ordinul imparatului Carol al VI-lea (austriecii numeau acest drum „Via Carolina').

Lucrarile, conduse de inginerul Friedrirh Hauptman. urmareau un scop administrativ si strategic — legarea Olteniei de Transilvania. Pentru a usura construirea drumului, austriecii au curatat albia Oltului spre a-l face navigabil, insa cu toate eforturile depuse, constructorii de pe vremea aceea nu au putut inlatura piedicile ce le stateau in cale — enormele stinci de piatra; de aceea, drumul trecea pe atunci de pe un mal pe altul al riului. Mult mai tirziu (intre anii 1851—1858), aceasta portiune de drum s-a situat numai pe partea dreapta a Oltului, iar largirea si modernizarea soselei a fost facuta dupa 23 August 1944 (intre anii 1959 si 1961).

Valea Oltului prezinta aici o deschidere mai larga, care poarta denumirea de depresiunea Titestilor (Tara Lovistei), unde asezarile omenesti au dispus de un, spatiu mai intins. In acelasi timp, Oltul si valea sa nu constituie unicul drum de legatura cu exteriorul, pentru ca de pe malul sau sting se desprinde un drum ce inconjura pe la est muntele Cozia (drum folosit si de romani), ajungind pina la valea Topologului si apoi la Curtea de Arges (65 km). Pe anumite sectoare acest drum este deservit si de curse D.G.T.A.

Peste Olt, linga podul de fier, au ramas numeroase urme de la drumul pe care-l foloseau romanii. Nu departe de acestea (pe locul numit „Turnulete') exista ruinele unui castru numit Pons Vetus (podul vechi).

Mult mai tirziu, depresiunea in care se afla Ciinenii, Greblestii, Gaujanii s.a. a fost centrul unuia din primele mici voievodate (despre care amintesc unele documente din 1247), care a precedat existenta unui alt voievodat mai cuprinzator — al lui Seneslau. Unii autori situeaza in aceasta depresiune locul de desfa surare al vestitei batalii de la Posada (1330 — intre Basarab si Carol Robert d'Anjou). Despre Ciineni aminteste un document de pe timpul lui Mircea cel Batrin (din anul 1415), prin care domnul acorda manastirii Cozia dreptul de vama la Vadul Oltului (pe acea vreme localitatea purta numele de Genune), drept intarit apoi si de Radu cel Mare in 1509. In martie 1849 se abat prin Ciineni Simion Barnutiu, Florian Aaron, Gavril Munteanu, Stefan Micle (viitorul sot al poetei Veronica Micle), Aron Pumnu s.a., izgoniti din Ardeal ca indeziderabili. Mult mai tirziu, vizitind in trecere Ciinenii, Alexandru Vlahuta scrie in „Romania Pitoreasca': “Ciineni, sat mare asezat de o parte si de alta a Oltului, ca la o fuga de cal din pragul tarii' (pe atunci nu departe trecea frontiera). De la Ciineni, calare, trece „serpuind printre colinele plaiului Lovistea, in valea mindra si bogata a Topologului'. Mai departe drumul il duce prin Salatruc, Suiei si ajunge la Curtea de Arges, ocolind muntele Cozia pe la vest.

In dreptul podului peste Olt se inalta monumentul eroilor cazuti in timpul celui de al doilea razboi mondial. Tot aici a fost ucis generalul David Praporgescu, care conducea trupele romane. Doua biserici din Ciineni, care apartin artei feudale religioase din sec al XVIII-lea, prezinta interes din punct de vedere arhitectonic. In constructia caselor acestei asezari rurale se simte influenta arhitecturii ardelene.

Imediat ce iese din Ciineni, calea ferata trece din nou pe malul drept al Oltului. Tot pe malul drept, soseaua isi urmeaza neabatuta calea spre sud, strabatind satele Robesti (7 km de Ciineni), Balota, (fost Saracinesti, 2 km de Robesti). Ultimul este un sat vechi, mentionat intr-un hrisov din 1436 al lui Vlad Dracu (tatal lui Vlad Tepes). Actuala biserica, construita in 1687, isi pastreaza forma originala, iar picturile sint din anul 1718.

Peste Olt, dupa ce depasim vf. Plescioarei (904 m), apar comunele Racovita si Copaceni, pe unde trecea drumul roman. Istoricul Grigore Tocilescu a descoperit, in urma sapaturilor facute in 1894, un castru roman (in dreptul schitului Cornet), construit in anul 138 e. n. la Copaceni, numit pe vremea aceea „Praetorium'.

Dupa gara Cornetu, pe stinga soselei, apare un important monument de arhitectura religioasa: Schitu Cornetu (5 km de Balota). Asezat intr-un cadru pitoresc, schitul se remarca printr-o interesanta arhitectura, care apartine sec. al XVII-lea. Intrarea in incinta schitului se face printr-o poarta boltita, situata in mijlocul laturii dinspre vest a zidului imprejmuitor, in fata soselei si a podului pe sub care trece calea ferata. Biserica are aspectul unei cetati, cu o turla eleganta pe naos si o clopotnita masiva pe pronaos; nu are pridvor. Schitul este imprejmuit de ziduri de piatra ce formeaza un patrulater, cu cite un turn de forma poligonala in colturile dinspre nord. Inspre sud se aflau chiliile manastiresti, din care astazi a ramas doar un mic corp de cladiri cu citeva incaperi boltite si un foisor, de unde se deschide o frumoasa priveliste spre Olt.

Schitul Cornetu, ridicat in 1666, pe timpul domnului Radu Leon (1664—1669), are ca ctitor pe Mares Bajescu, velvornic si ban al Craiovei. Avariat in timpul primului razboi mondial, monumentul a fost restaurat intre anii 1923 si 1925. Pentru a nu demola schitul, circulatia feroviara a fost abatuta printr-un tunel sapat pe sub zidul apusean al asezamintului, sacrificindu-se doar chiliile dinspre vest.

Schitul Cornetu este considerat un monument reprezentativ, caracteristic constructiilor religioase din sec. al XVIII-lea, in care se imbina armonios linia vechii arhitecturi (planul si decorul fatadei) cu linia constructiilor religioase din sec. al XVII-lea (turnul clopotnitei peste naos s.a.). Pictura apartine sec. al XVIII-lea.

Indepartindu-se de schitul Cornetu (numele provine de la padurile de corn din apropiere), soseaua trece prin satul Calinesti (care se intinde intre km 216,5 si 214,5 la aproximativ 3 km de schit. -La iesirea din Calinesti, masiva stinca Albioara obtureaza malul drept al defileului si se apropie mult de Olt. Pentru a o depasi s-au adoptat doua solutii: pentru calea ferata — un tunel ce o strabate, iar pentru sosea — trecerea peste tunel. Odata trecut acest obstacol, soseaua trece prin comuna Proeni, care se desfasoara intre km 211 si 216,6 (la cca 4 km de Calinesti), pe o spatioasa terasa a Oltului. In mica biserica cu pridvor a asezarii a avut loc, in anul 1583, nunta viitorului domn Mihai Viteazul cu Stanca, vaduva postelnicului Dumitru din Valcanesti.

In dreptul Proenilor ia sfirsit prima parte a defileului ce incepe la Turnu Rosu (aceasta portiune are o lungime de 39 km). Incepe depresiunea Brezoi (continuarea depresiunii Titesti) sau Lovistea (Ludovic von Sturmer, un calator strain care a trecut in 1816 prin acesta locuri, si-a notat ca in limba localnicilor cuvintul „loviste' insemna groapa, sant cu peste). Ne aflam in apropierea confluentei Lotrului cu Oltul, anume la Gura Lotrului. Calea ferata a ramas pe malul sting al Oltului; in apropierea statiei de cale ferata Lotru se ramifica si traverseaza Oltul un scurt traseu feroviar, ce leaga aceasta statie de localitatea Brezoi (la 3 km departare de statia Lotru). Soseaua urmeaza malul drept al Oltului, trece peste aceasta ramificatie a caii ferate si se apropie de podul construit peste Lotru (lotru=haiduc).

In locul acesta Valea Oltului prezinta multe imagini pitoresti, demne de relevat: in stinga — apa Oltului, ce se strecoara printr-o deschidere ingusta intre doi pereti (muchia Varaticului din muntele Cozia pe malul sting si stinca Foarfeca pe malul drept); in dreapta — apa Lotrului pe ale carui maluri se afla localitatea Brezoi.

Inainte de a intra pe podul de peste Lotru, pe partea dreapta a soselei se afla mica asezare Golotreni, in apropierea careia este un loc bun pentru camping. Podul de peste Lotru se gaseste la km 203, adica in locul numit Gura Lotrului (64 km de Sibiu, 3 km de Proeni, 13 km de Caciulata si 15 km de Calimanesti), la locul de varsare a Lotrului in Olt. Tot aici se afla punctul de raspintie a doua rute turistice de o mare frumusete; prima este cea de care ne ocupam in aceasta lucrare, iar a doua se abate spre valea Lotrului. Cu acest prilej trebuie spus ca depresiunea Titesti-Brezoi (Tara Lovistei) este formata dintr-un complex de vai si terase, legate de restul tarii prin culoarele Cozia (in sud), Turnu Rosu (in nord) si Ciineni-Titesti-Curtea de Arges (sud-est), aceasta din urma in afara axei Oltului.

Depresiunea Brezoi a luat nastere in urma a doua evenimente geologice distincte: o prabusire a locului unde se afla acum localitatea Brezoi si o inaltare a Coziei. Drumul spre asezarile omenesti de pe valea Lotrului urmeaza in general malul drept al riului, traversindu-l la Voineasa si apoi la cataractele Lotrului (unde exista un viaduct). Pentru parcurgerea acestei rute turistice, un aport substantial il aducea in trecut calea ferata forestiera dintre Brezoi si Voineasa. In ultimul timp, in urma deschiderii lucrarilor de construire a barajului de la Vidra, posibilitatile de acces s-au marit si mai mult.

Prima localitate pe care o strabatem este Brezoi (2 km de Gura Lotrului si 3 km de statia de cale ferata Lotru). Localitatea isi trage denumirea de la salasul unui haiduc numit Brezoi. In anul 1720, in timpul ocupatiei austriece, ofiterul austriac Schwantz (despre care s-a amintit si cu alt prilej) o trece pe harta intocmita de el. O fabrica de cherestea pentru prelucrarea lemnului de rasinoase ia fiinta aici in anul 1873. Numai in ultimii ani prelucrarea bustenilor se face pe baze tehnice moderne, utilizindu-se indeosebi lemnul de fag care se gaseste din abundenta pe aceste meleaguri. Asezarile omenesti stabile ce urmeaza dupa Brezoi, mai mici (cu exceptia Voinesei, care s-a marit substantial in ultimii ani, in urma lucrarilor ce se desfasoara la Vidra), sint urmatoarele: Valea lui Stan (4 km de Brezoi), Pascoaia (3 km)[1], Salistea (3 km), Prejba (2 km), Malaia (1 km), Gura Latoritei (7 km), la confluenta apelor Latoritei cu Lotrul. Drumul pe malul Latoritei duce la Ciunget (6 km), unde va fi construita centrala electrica cu o capacitate de 900 GWh (mai mult decit hidrocentralele de la Bistrita si Arges luate la un loc). Apele ce vor pune in miscare turbinele vor fi conduse spre Ciunget printr-o galerie de fuga (de 11 km) pe sub muntii Manileasa, Fratosteanu, Plaiul Poienii si Vinata. Localitatea Voineasa se afla la 11 km departare de gura Latoritei. De aici drumul duce spre Cataractete Lotrului (cca 12 km), un loc deosebit de pitoresc, intr-un splendid decor natural, apoi la casele Balindru (care se afla la confluenta piriului Balindru cu Lotru). Santierul de constructie al barajului de la Vidra se intilneste la cca 14 km departare de cataracte. Dupa terminarea lucrarilor de construire a barajului, la Vidra se va crea un lac de acumulare lung de aproximativ 10 km. Cu acest prilej se va deschide si o importanta ruta turistica de intensa circulatie.

Inainte de a ne inapoia la axa turistica principala, Valea Oltului, iata citeva date privind Lotrul. Lung de 76 km, Lotrul isi are obirsia la confluenta a doua ape — Cilcescu si Pravat. Primul izvoraste din lacul Cilcescu (cel mai intins dintre lacurile glaciare ale muntilor Paring), cel de al doilea isi are izvorul linga Cotul Ursului, un virf ce se profileaza pe cumpana de ape dintre bazinul Jiului si al Lotrului. Primeste peste 80 de afluenti, printre care cel mai important este Latorita, care are 29 km lungime.

VALEA OLTULUI PRIN DEFILEUL DE LA COZIA

Revenind la Brezoi si de aici mai departe pe soseaua de pe Valea Oltului, ne aflam la intrarea in cea de a doua parte a defileului Turnu Rosu-Cozia (intrerupt intre Proeni si Gura Lotrului), care are o lungime de 8 km (cele doua portiuni au in total 47 km). Defileul este strabatut de sosea (pe partea dreapta) si de calea ferata (pe cea stinga). Intre statia Lotru si Calimanesti, magistrala feroviara strabate nu mai putin de 5 tuneluri, fapt care rapeste calatorilor posibilitatea de a urmari in intregime frumoasele privelisti ale Oltului in defileul Cozia. „Batrinul Olt purtat de ginduri' se strecoara printre doua masive muntoase: muntele Cozia (1 677 m) pe malul sting si Narutu (1 499 m) pe cel drept. Curbele pe care le face cursul repede al apei dovedesc greutatea cu care Oltul razbate prin strimtoare. Poporul a imprumutat acestor locuri nume care vorbesc in mod plastic despre dificultatile pe care le intampinau navigatorii de pe vremuri (avem stiri ca Oltul era o importanta artera de navigatie inca din timpuri indepartate: in 1222, vase cu sare pluteau pe apele sale). Astfel, despre o stinca numita Clopotul (sau, La clopot) se spune — pe de o parte — ca aici s-ar fi sfarimat o ambarcatie ce transporta un clopot pentru manastirea Cozia; pe de alta parte, de data aceasta avind la baza temeiuri istorice, se crede ca stinca ar fi fost prabusita in Olt, in mod deliberat, spre a impiedica transporturile militare, dupa pacea de la Sistov din 1791. Urmeaza apoi o curba (cea mai mare pe care o face riul in acest sector) numita Cirligul Mare, dupa care vine una mai mica — Cirligul Mic, ambele nu prea incurajatoare, desigur, pentru cei ce-si conduceau navele prin aceste locuri. Un sir de trepte de piatra, ce obliga apele Oltului la unele salturi, poarta numele de Armasarul. Pe vremea plutelor, acest „galop acvatic' i-a facut pe plutasi sa afirme, mai in gluma, mai in serios, ca se considera mai degraba calare pe un armasar naravas decit pe o pluta. Imaginatia populara a dat si un alt contur acestei denumiri: un cal inaripat despre care legenda spune ca s-ar fi transformat intr-o stana de piatra.

Urmarite din tren, Cirligele Oltului apar incepind de la cariera halta Coziei (aici se exploateaza roca pe care geologii o numesc gnaisul de Cozia). Pe sosea — in dreptul Cirligului Mare al Oltului — putem poposi la campingul „Lotrisor', situat intr-o poiana, unde se afla si un bufet. Denumirea de Lotrisor este imprumutata de la numele unui mic afluent al Oltului ce curge in imediata apropiere (curse regulate leaga acest camping de Calimanesti). Urmeaza halta Turnu — importanta pentru turistii ce vin la manastirea Turnu, de unde incepe un traseu turistic spre piscurile muntelui Cozia. Un alt inceput al traseului se afla mai jos, in dreptul Calimanestiului, de la catunul Pausa sau Bivolari, aflate pe malul sting al Oltului.

Tinind seama de interesul turistic pe care-l prezinta aceasta regiune, consideram necesar sa facem cunostinta mai indeaproape cu:

MUNTII COZIA

Muntii Cozia, sau culmea Coziei cum li se mai spune, fac parte din crestele sudice ale Fagarasilor, aflindu-se la o departare de cca 20 km de creasta principala a acestora. Culmea Coziei are o lungime totala de cca 40 km, din care 5 km la vest de Olt, cu cel mai inalt virf Narutu (1 499 m alt.), si 35 km la est de acesta, cu virful Ciuha Neamtului (1 677 m alt), cel mai inalt dintre virfurile ce formeaza masivul Coziei in partea estica a Oltului, precum si din intregul masiv.

Sub aspect turistic, culmea Coziei (in partea de la est de Olt), prezinta un interes deosebit, deoarece pe anumite trasee este destul de usor accesibila, dar nu mai putin pitoreasca, oferind privelisti de neuitat atit spre Valea Oltului, depresiunea Lovistei, muntii Fagarasului (spre nord), cit si spre valea Argesului (spre est). In acelasi timp, poate fi cuprins cu privirea si cadrul natural al Calimanestiului, Jiblei si Rimnicului Vilcea (spre sud).

Anumite particularitati naturale evidentiaza culmea Coziei si sub aspectul climei mai dulci, al florei, rara sau unica etc. Aici si-au dat intilnire elemente floristice din Alpi, Balcani, Caucaz s.a. Astfel, des intilnite sint: macesul (trandafirul salbatic), ce poarta denumirea stiintifica de Rosa Coziae Nyar (dupa numele celui care a identificat-o aici, la Cozia: E. I. Nyarady), coada soricelului sau rocotele cum i se mai spune (Achillea coziensis Nyar), ochii soricelului (Saxifraga stellaris), tulichina (Daphne blagayana) s.a. Tot aici poate fi intilnita floarea-de-colti (Leontopodium alpinum). In acelasi timp se observa o inversiune a etajelor de vegetatie. Se stie, de pilda, ca stejarul ocupa — pe scara altitudinii — un etaj inferior fagului. In cazul Coziei, datorita climatului de nuanta mediteraneana (favorizat si de expunerea versantului), stejarul urca pina la 1 200 m si chiar pina la 1 300 m, in timp ce fagul coboara sub altitudinea de 1 000 m si uneori chiar pina la 350 m. Pe versantul nordic al Coziei stapinesc molidisurile si fagetul, iar pe cel sudic — deasupra manastirii Stinisoara — stejarisul. Un arbore care creste aici in stare salbatica este nucul (se afirma chiar ca in limba turca „Koz' inseamna nuca, desi nu ar fi exclus ca denumirea de Cozia sa fi venit din limba slavona, in care „coza' inseamna capra).

Pornind de la halta Turnu spre manastirea Turnu alegem unul din numeroasele trasee turistice ce duc spre virfurile Coziei. Dintre acestea, unele — desi pleaca din puncte diferite: Turnu sau Calimanesti — se intilnesc la locul numit „La troita'', iar de aici duc la manastirea Stinisoara. Celelalte trasee pornesc de la manastirea Stinisoara, iar unul din dreptul asezarii Varateca, de pe versantul nordic al Coziei. De curind a fost inaugurat un traseu turistic cu elicopterul de la Calimanesti la Cozia.

Drumul de la halta Turnu — manastirea Turnu, ,,La troita' si de aici la manastirea Stinisoara, care dureaza cca 3 ore, este bine conturat, desi nemarcat. Primul popas se face la manastirea Turnu, care isi trage numele de la „turnul de veghe” (situat probabil ceva mai jos, pe malul Oltului), punct intarit inca de pe vremea romanilor. Dovada existentei turnului este sustinuta de denumirea initiala de „Manastirea de dupa turn'. Se crede ca primii calugari ai manastirii ar fi venit de la Cozia, traind la inceput in pesteri (in incinta asezamintului se afla sapate in stinca adaposturi pentru monahi, astazi parasite). Biserica veche a manastirii a fost zidita pe timpui domnitorului Tarii Romanesti Ion Duca (1676) de catre mitropolitul Varlam si ctitorul Ene Lipscanii. Vechile case ale asezamintului, construite din lemn, au cazut prada flacarilor (in 1932), fiind refacute ulterior. Scriitorul Gala Galaction, impreuna cu familia, venea sa-si petreaca vacantele la manastirea Turnu, iar unele descrieri de natura din povestirile sale sint inspirate din imprejurimile pitoresti ale acestei regiuni.

Din punct de vedere turistic este important de retinut faptul ca manastirea are posibilitati de cazare. Drumul spre Stinisoara incepe chiar din curtea manastirii Turnu, urmind o poteca pe alocuri in panta pronuntata, intinse zone de vegetatie acopera ca o haina trupul framintat al muntelui: ferigi, mure. smeura, fagi, goruni. Ne apropiem de locul numit „Muchia trasnita'', dupa care urmeaza o insula de vegetatie de molid (de remarcat umbra de o intunecime mai accentuata lasata de arborii de molid, in comparatie cu cea produsa de foioase). Dupa aproximativ 1 ora si jumatate de la plecare se ajunge in punctul „La troita'. Aici drumul de la manastirea Turnu se intilneste cu cel care vine de la Calimanesti — Bivolari — Pausa, apoi continua spre Stinisoara trecind pe linga Pestera din cale si pe la stincile Salbaticul si Gura Balaurului. Dupa coborisuri si suisuri, drumul se apropie de un piriias cu apa limpede, ceea ce inseamna ca manastirea Stinisoara, situata pe o ridicatura, este in apropiere. Aceste locuri au servit scriitorului Gala Galaction pentru fundalul povestirii sale „Zile si necazuri din zavera', iar manastirea Stinisoara e schitul din „Mustafa Efendi ajunge Macarie monahul' — o alta povestire a scriitorului. Dupa traversarea piriiasului si urcarea unui mic delusor se ajunge la manastirea Stinisoara. Construita in timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1744—1748), manastirea purta pe atunci numele de „Schitul din Nucet'. In anul 1788, cu ocazia infringerii austriecilor de catre turci la Cozia, acestia au pradat schitul. Dupa aceasta data el este folosit ca adapost pentru oi, de unde si numele de Stinisoara, pe care-l primeste mai tirziu; in 1908 este restaurat, construindu-se actuala biserica din zid. Mai departe, poteca apuca spre est, pe linga un colt de stinca urias, numit Coltul lui Damaschin, in apropierea caruia se afla pestera Haiducului. Trecind pe linga cascada unui piriu de munte numita Sub Incuietori (apa cade de la o inaltime de cca 15 m), poteca urmeaza o carare in serpentine, de unde se deschid privelisti minunate spre sudul Vaii Oltului. Continuind urcusul, apar in fata abruptul Bulzului, Copitaua (numele provine de la asemanarea cu o capita de fin). Drumul patrunde apoi spre un loc mai neted, unde se gaseste o banca pentru drumetii osteniti. Cararea se desfasoara in continuare pe Muchia Vladesei, printr-o padure de pini, iar mai tirziu spre Piatra Vladesei. Coborind si urcind din nou se ajunge la vf. Durducul, in apropierea cheilor Bulzului (de o mare frumusete). Pe partea stinga se deschide prapastia numita Scoaca Ursului, care coboara pina la Cascada Urzicii de linga manastirea Stinisoara. In dreapta se afla Chleantul Bulzului, dupa care se inalta, impresionant, Bulzul, ale carui piramide din stinca formeaza cunoscuta Poarta a Vulturilor (numita asa pentru ca este accesibila numai vulturilor). Ne gasim in apropierea vf. Ciuha Mica, catre care duce un drum usor, trecind pe linga cabana Cozia; de aici drumul urca printr-o padurice de brazi, ajungind pe cel mai inalt virf al Coziei (1677 m), de unde se deschide o frumoasa priveliste spre inaltimile muntilor Fagaras, Tara Lovistei si sudul Vaii Oltului. (Virful are doua denumiri: Ciuha Mare sau Ciuha Neamtului. Ultima dateaza de pe vremea primului razboi mondial, cind trapele germane instalasera aici tunuri). Drumul dureaza aproximativ 5—6 ore.

La inapoiere, mergind pe acelasi drum, revenim pe malul sting al Oltului. In dreptul garii Turnu, la km 200 pe sosea, autoturismele turistilor opresc adesea in dreptul unei mici constructii moderne ce adaposteste un batrin izvor care poarta denumirea ,,Fintina lui Cuza', in amintirea domnitorului Alexandru I. Cuza. despre care se afirma ca venea adesea in acest loc. Pe traseul caii ferate, nu departe, se gaseste o ridicatura stincoasa, aflata in imediata apropiere a apei. Stinca este despartita de trupul masiv al muntelui printr-o despicatura prin care se strecoara calea ferata. Este vorba de Masa lui Traian. Se spune ca romanii, in incercarea lor de a forta Valea Oltului spre nord (in directia cetatilor dacice) au facut aceasta spartura, dar dindu-si seama ca nu este singurul obstacol pe care-l vor intilni in cale, au preferat sa-l ocoleasca, alegindu-si ruta ce se abate la est de muntele Cozia. Locul mai poarta si alte denumiri: „Masa lui Mircea'', ,,Masa lui Mihai Viteazul'. Poetul Bolintineanu evoca aceasta stinca in una din cele mai frumoase poezii ale sale ,,Cea din urma noapte a lui Mihai Viteazul':

„Ca un glob de aur luna stralucea

Si pe o vale verde ostile dormea;

Dar pe-un virf de munte sta Mihai la masa

Si pe dalba-i mina fruntea lui se lasa

Si pictorul Theodor Aman s-a inspirat din aceasta legenda in realizarea unei picturi ce poarta acelasi titlu ca si poezia lui Bolintineanu.

Continuind drumul pe malul sting al apei, la iesirea Oltului din defileu (aici ia sfirsit culoarul ingust ce a inceput la km 206 isi care se termina la km 198), ne aflam in depresiunea Jiblea, a carei suprafata se intinde pe 100 km2. Numaidecit dupa iesirea din defileu, trecem pe la Bivolari, ruinele unui castru — Arutela — construit pe timpul imparatului Hadrian, in anul 138 e.n. Denumirea de Bivolari i-a venit de la fosta crescatorie de bivoli a manastirii Cozia. Izvoarele de apa calda existente pe timpul romanilor au disparut sub terasamentul de cale ferata, construita inainte de anul 1900. Numai in ultimii ani s-a reusit sa se recapteze un izvor cu apa calda (32—35°), cu un debit mare.

Traversind Oltul pe malul drept (in acest loc transportul se face cu barca), la km 197 se afla un important monument de arta religioasa: Manastirea Cozia (11 km de Gura Lotrului). Manastirea este asezata la 360 m alt., intr-un cadru pitoresc: in vecinatatea nemijlocita a Oltului (la 1 km departare de locul unde ies apele sale din strinsoarea defileului) si la umbra muntelui Cozia. Soseaua Sibiu-Rimnicu Vilcea (D. N. 7) trece pe linga poarta manastirii. Cu exceptia bolnitei, toate celelalte constructii se afla grupate in partea stinga a soselei.

Multa vreme manastirea Cozia a avut in stapinire mari intinderi de pamint, daruite de domnitorii Tarii Romanesti si de marii boieri. Prin sec. al XV-lea, asezamintul Coziei avea 25 de sate, o multime de mori, iezere in baltile Ialomitei, bucurindu-se totodata de privilegii comerciale, precum si de dreptul de vama la Ciineni (despre care s-a mai amintit). Data ctitoririi s-a aflat un timp in centrul unor neconcordante ce s-au datorat inscriptiei de pe piatra aflata deasupra intrarii principale a bisericii, care indica anul zidirii 1300 (6809). In pronaosul lacasului se afla inscrisa o alta data: 1385 (6894). Cercetatorii au ajuns la concluzia ca ambele inscriptii sint gresit scrise. In realitate, manastirea Cozia a fost zidita intre anii 1387—1388, fiind sfintita la data de 18 mai 1388. Se pare ca lucrarile de definitivare, respectiv zugravirea, au fost facute mai tirziu, in jurul anului 1391. In decursul vremii, manastirea a suferit diferite modificari, adaugiri, reparatii, schimbari de destinatie. Dupa mai bine de 150 de ani de ia zidire lacasul a fost reparat de Neagoe Basarab (in 1517). Dupa o alta perioada de peste 250 de ani, voievodul Constantin Brincoveanu adauga fatadei dinspre vest pridvorul, ale carui coloane poarta amprenta arhitecturii brincovenesti (coloane de piatra sprijinite pe capitele mari purtind podoaba florilor de acant s.a.). In anul 1846, domnitorul Bibescu si-a propus sa faca reparatii temeinice asezamintului, dar lucrarile incepute au fost sistate datorita miscarii revolutionare din 1848 (in acel timp chiliile calugarilor se aflau la intrarea in manastire). In anul 1879, Cozia era transformata in penitenciar. Dupa primul razboi mondial, Comisia monumentelor istorice a intreprins o mare actiune de restaurare (1927—1930). Cu acest prilej s-a urmarit indepartarea elementelor adaugate in decursul vremurilor. S-a pastrat pridvorul, construit de Brincoveanu, el fiind considerat un element de o deosebita valoare arhitectonica. Intre anii 1958 si 1962 au avut loc vaste lucrari de consolidare si restaurare a Coziei, cu scopul de a reliefa si mai bine particularitatile acestui valoros monument de arta feudala religioasa.

Manastirea Cozia este singurul lacas bisericesc din tara noastra care si-a pastrat — cu exceptia pridvorului, construit in 1707 — infatisarea originala. Planul trilobat al Coziei, asemanator cu al manastirilor Vodita (azi ruinata) si Tismana, poate fi considerat un exemplu in acest sens. Tipul lacasului, precum si elementele decorative vadesc influenta bisericilor din valea Moravei (Serbia). Pe de alta parte, alternarea rindurilor de caramizi cu tencuielile, care reliefeaza un contrast cromatic pregnant, atesta influenta bizantina. In sfirsit, imbinarea mestesugita a elementelor constructive a dat nastere unui tip arhitectonic autohton, care a influentat pe un intins spatiu geografic arhitectura bisericilor din tara noastra.

Intrind pe poarta manastirii, o alee ingrijita duce pina in pridvorul bisericii, cu frumoase coloane de piatra sculptate in spirala, apartinind epocii brincovenesti. La intrarea in biserica, deasupra usii din pronaos, se observa pisania ce cuprinde eroarea in legatura cu anul constructiei asezamintului. Unul din cele doua morminte din pronaos apartine voievodului ctitor Mircea cel Batrin si este acoperit cu o placa de marmura alba cu inscriptia: „Aici odihnesc ramasitele lui Mircea Domnul Tarii Romanesti, adormit in 1418'. Placa originala a fost insa distrusa in timpul primului razboi mondial. Cercetarile intreprinse in legatura cu mormintul voievodului Mircea au permis sa se constate ca el a fost inmormintat intr-un sarcofag de tip egiptean — unic in tara noastra — ce imita forma corpului omenesc. Celalalt mormint din pronaos apartine mamei lui Mihai Viteazul, care dupa moartea naprasnica a fiului ei s-a calugarit sub numele de Teofana si si-a incheiat viata la Cozia. In naos, pe peretele din fata, se remarca tabloul votiv care-l infatiseaza pe Mircea impreuna cu fiul sau Mihail, amindoi imbracati in costume de cavaleri medievali. In miini sustin o macheta a manastirii. Pictura actuala nu este cea originala. In anul 1707, paharnicul Serban Cantacuzino realizeaza una noua, care respecta in mare masura pe cea veche. „Mircea apare aici tinar, cu fruntea inalta, ochi mari, nas energic, barbia ascutita. Privirea este deosebit de patrunzatoare si expresiva. Parul blond ii impodobeste capul. Dincolo de elementul podoabei se poate remarca profilul unui mare conducator realist', exprimat la nivelul posibilitatilor artistice ale timpului. La iesirea din biserica privirile sint atrase de chenarele ferestrelor, care dateaza de pe timpul lui Mircea, fiind doar alungite pe timpul lui Brincoveanu. Rozetele sint tot de pe vremea lui Mircea. De o deosebita valoare arhitectonica este turla mare a bisericii. Asezata pe peretii bazei patrate, turla este formata din douasprezece laturi, strabatute de ferestre inalte si inguste, ce asigura patrunderea luminii in interiorul lacasului. Crucea de pe turla, cu globuri aurii, are trei brate, ceea ce constituie un semn ca lacasul este o ctitorie domneasca. Linga biserica, in partea dreapta, se afla havuzul cu apa, constructie apartinind epocii brincovenesti. Cladirile din jurul bisericii, printre care si actualele chilii, au suferit de-a lungul vremii multe modificari. Cea mai importanta apartine epocii brincovenesti, a carei amprenta se poate vedea si acum. In aripa sud-estica a manastirii se gaseste micul muzeu al Coziei, amenajat in asa-numitul Cerdac al lui Mircea. Printre obiectele expuse sint diferite tiparituri bisericesti (o evanghelie romaneasca din 1682, tiparita la Bucuresti, Psaltirea in versuri a lui Dosoftei, tiparita in Polonia s.a.), intr-o vitrina este expusa haina bisericeasca a fostului staret al manastirii, revolutionarul Popa Sapca. Pe unul din pereti, sub un strat gros de tencuiala, a fost descoperita prima stema a Principatelor Unite. Prin fereastra cerdacului ce da spre Olt se vad zidurile vechi ale manastirii, despre care vorbeste Grigore Alexandrescu in „Umbra lui Mircea la Cozia':

„Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;

Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,

S-ale valurilor mindre generatii spumegate

Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc.'

Tot in aceasta parte a manastirii se afla paraclisul lui Mihnea Turcitul (construit in 1583), ale carui fatade sint ornamentate cu benzi de caramida aparenta, ce alterneaza si cu alte tencuieli. Paraclisul dintre latura nordica a manastirii, numit al lui Brincoveanu, este construit in 1710. Parasind manastirea si traversind soseaua, urcam spre biserica bolnitei, interesant monument de arhitectura bisericeasca, construit in 1542, pe timpul voievodului Radu Paisie. De proportii reduse (12 m lungime si 4 m latime), lacasul aproape nu-si are egal in tara in ce priveste liniile arhitectonice. El aduce in arhitectura vremii o nota noua, originala atit prin seria de firide lungi si inguste, cit si prin maiestria cu care sint potrivite proportiile diferitelor parti componente ale monumentului.

Intre zidurile Coziei au trudit multi caligrafi care, copiind diferite lucrari („Istoria asediului Vienei', „Istoria luarii Tarigradului', „Istoria risipirii Ierusalimului' s.a.), au contribuit la raspindirea cuvintului scris. In 1818 manastirea adapostea o scoala Existenta unei biblioteci este de asemenea confirmata.

Asupra lacasului manastiresc de la Cozia si-au indreptat atentia multi fruntasi ai literaturii romane. Grigore Alexandrescu si Ion Ghica, care au intreprins o calatorie pe Valea Oltului in anul 1842, au poposit intre zidurile manastirii. Dind friu liber imaginatiei sale, poetul Gr. Alexandrescu a evocat marea personalitate a lui Mircea cel Batrin, ctitorul Coziei, in vestita poezie „Umbra lui Mircea la Cozia'. Acelasi autor, in cunoscutul „Memorial de calatorie', rezerva Coziei un capitol aparte. Pe de alta parte, Ion Ghica, in „Amintiri despre Grigore Alexandrescu', arata cum a calatorit — „din schit in schit de la Cozia pina la Tismana' — impreuna cu prietenul sau Gr. Alexandrescu. In anul 1860, Cozia este vizitata de arheologul si scriitorul Alexandru Odobescu, in cadrul unei calatorii mai vaste pe care o intreprinde (insotit de un grafician si de sotia sa Sasa). Un alt poet si scriitor, Alexandru Vlahuta, viziteaza manastirea Cozia pe la sfirsitul secolului trecut. Ca urmare, in reportajul sau de inalta tinuta literara „Romania Pitoreasca' scriitorul reliefeaza rolul Coziei de „cetate de paza si ocrotire in zile de primejdie'. Tot el arata, reproducind spusele unui calugar batrin, ca manastirea ar avea iesiri secrete de care se facea uz in caz de primejdie. Alti poeti romani, ca George Cosbuc. George Topirceanu, Ion Pilat, impresionati de. frumusetea manastirii si maretia peisajului, le-au evocat in versurile lor.

DE LA COZIA LA RIMNICU VILCEA

Inainte de a ajunge la urmatoarea localitate de pe traseu — Calimanesti—Caciulata — ne intimpina pe partea dreapta a soselei un motel elegant, iar pe partea stinga a soselei, la citeva sute de metri de motel, chiar pe malul Oltului, intilnim un camping modern. In continuare. drumul intilneste, dupa o scurta curba a soselei, localitatea Caciulata (km 194), care impreuna cu Calimanestiul si alte asezari mai mici formeaza o singura unitate administrativa si balneo-climaterica: orasul Calimanesti. Caciulata se afla la 2 km de Cozia, iar Calimanestiul la 1.5 km de Caciulata.



Asezat in partea sudica a Carpatilor Meridionali, la 45° 15' latitudine nordica si 24°15' longitudine estica, la 260 m alt., Calimanestiul este prima localitate importanta dupa iesirea Oltului din defileu. Localitatea se intinde, cu aproximatie, 6 km pe directia nord-sud si 4 km est-vest. Se invecineaza la nord si nord-est cu dealul Pausei (pe partea stinga a Oltului) si unele ramificatii ale muntilor Capatinii (pe partea dreapta a riului); la est — cu dealurile Jardei si Viilor; la sud —-cu dealul Lastunul (pe partea stinga a Oltului); la sud-vest — cu dealul Manga, iar la vest cu dealurile Nasa, Podisor, Bailor, Caciulatei.

Din punct de vedere turistic. orasul Calimanesti-Caciulata prezinta un dublu interes: pe de o parte constituie o importanta baza de plecare spre diferite puncte pitoresti (Cozia, Gura Lotrului etc.), iar pe de alta parte este asezat el insusi intr-un frumos cadru natural, foarte apreciat de vizitatori.

Castrele de la Bivolari, pe de o parte, iar mai tirziu unele hrisoave care vorbesc de numele unor domnitori, printre care de al lui Matei Basarab, sint indicii ca asezarea este foarte veche. Sint amintite si unele pasale si bei ce foloseau apele tamaduitoare ale Calimanestiului (probabil si ale Caciulatei). Denumirea de Calimanesti, potrivit unei povestiri transmise oral, ar veni de la Cimpul lui Caliman, pe care este asezat astazi orasul si unde inainte pasteau vitele. Dar in acelasi timp trebuie mentionat ca sub aceasta denumire — de Calimanesti — figureaza si in hrisovul lui Mircea cel Batrin din 1388. Se spune ca efectul curativ al apelor ar fi fost observat mai intii la vite, dupa care l-au aplicat si pastorii (astfel de legende au o circulatie mai larga, pentru ca le intilnim si la alte localitati balneare) Cert este ca asezarea Calimanesti figureaza pe harta intocmita de stolnicul Constantin Cantacuzino (1700). Cele dintii notatii istorice asupra localitatii le intilnim in tratatele doctorilor Episcopescu (1837) si Fatu (1874), care au descris pentru prima data valoarea terapeutica a apelor de aici. Medicul francez Caillot care a intreprins pe vremuri o calatorie de studii in Tara Romaneasca, a publicat in ,,L'Union medicale' un articol in care se refera la proprietatile curative ale apei de la Calimanesti. Un timp statiunea este exploatata (in conditii rudimentare) de catre calugarii de la Cozia. Dupa secularizarea averilor manastiresti, ea trece in grija Ministerului de domenii. Din anul 1910, statiunea este concesionata pe timp de 50 de ani societatii capitaliste „Calimanesti-Govora'. Adevarata punere in valoare a actiunii terapeutice a apelor de aici, precum si a posibilitatilor de reconfortare are loc numai dupa 23 August 1944.

Aflata in zona unui climat continental, cu particularitatile ce decurg din pozitia sa geografica specifica, statiunea se bucura de un mare prestigiu indeosebi pentru apele sale, recomandate in tratamentul multor boli (ulcere duodenale, rinichi, reumatice s.a.). In instalatiile balneare, inzestrate cu aparatura moderna, se aplica tratamente de fizioterapie; exista de asemenea o sala de cultura fizica medicala.

Statiunea prezinta interes si din punct de vedere turistic, intr-un frumos parc, loc de atractie pentru vizitatori, se inalta cladirea impunatoare a pavilionului central, construit la sfirsitul secolului trecut in stil baroc. Vile cochete, ca „1 Mai' si „Vila Florilor' (ultima construita dupa modelul vilei din Capri a scriitorului Axel Munthe), sporesc farmecul statiunii. Izvorul de la Caciulata, aflat intr-un cadru pitoresc, pe o terasa din vecinatatea Oltului, in partea stinga a soselei, constituie de asemenea un punct de atractie. Ostrovul — o insula a Oltului, legata de Calimanesti printr-un pod de beton — da un deosebit farmec statiunii. In Ostrov se afla o plaja, un parc, precum si o mica bisericuta, despre a carei existenta pomenesc hrisoave dinainte de anul 1500. Actuala biserica este ctitoria lui Neagoe Basarab, zidita in anii 1521—1522 si pictata in anul 1707. Se spune ca in acest schit s-a calugarit mama lui Mihai Viteazul Un mic ponton traverseaza la scurte intervale Oltul, inlesnind trecerea pe malul sau sting. La capatul sudic al Ostrovului (care privit de sus are forma unui vapor) este un restaurant. Peste dealuri, la cca 4 ore de mers pe jos spre vest, se afla manastirea Frasinei, asezata in mijlocul unei paduri seculare. A fost intemeiata in anul 1710 si marita in a doua jumatate a secolului trecut de episcopul Calinic.

Informatii turistice: Agentia de voiaj C.F.R. (sezoniera), bd. Lenin nr. 32; Agentia O.N.T. (care organizeaza excursii spre diferite puncte de interes turistic), bd. Lenin. Loc de parcare pentru autoturisme: vizavi de restaurantul „Calimanesti'. Halta Calimanesti-Caciulata, dincolo de Olt, accesibila cu pontonul de la Ostrov sau pe podul de la Jiblea. Legatura dintre Calimanesti, Jiblea si Caciulata se face cu ajutorul unei curse locale regulate, cu autobuzul.

La iesirea din Calimanesti soseaua trece pe linga podul ce duce la Jiblea, iar calea ferata se invecineaza nemijlocit cu satul Jiblea. Se afirma ca aici ar fi existat un castru roman. Unele mentiuni documentare scot in relief faptul ca dintre locuitorii Jiblei se recrutau in evul mediu paznicii funiilor celor ce coborau in ocnele de sare.

Spre sud, in continuare, drumul se desfasoara astfel: pe soseaua asfaltata spre Rimnicu Vilcea (care urmeaza neabatut malul drept al Oltului) si pe calea ferata, ce serpuieste la inceput pe malul sting, iar inainte de a intra in Rimnicu Vilcea (in apropiere de halta Bogdanesti) trece pe malul drept.

Depresiunea Jiblea pe care o strabatem are la inceput o deschidere larga, ce se strimteaza pe parcurs. Pe dreapta se inalta dealul Manga (776 m), iar pe stinga dealul Lastunul (sub 600 m). Ne apropiem (pe sosea) de satul Bogdanesti (la 9 km de Calimanesti), apoi Bujoreni (4 km), cu importante livezi de pomi fructiferi. Pe partea dreapta a soselei, pe un mic deal, la intrarea in Rimnicu Vilcea se afla biserica Cetatuia, la care se poate ajunge pe un drum in serpentina. Acest loc a constituit cindva scena rafuielii boierilor din Tara Romaneasca cu Radu de la Afumati, ginerele lui Neagoe Basarab. Urmarit, Radu de la Afumati, impreuna cu fiul sau, s-a indreptat spre Oltenia, unde spera sa gaseasca adapost la boierii Craiovesti. Ajunsi insa de urmaritori, ei s-au refugiat in biserica, unde au fost ucisi. Dupa aceasta crima, petrecuta in anul 1529, biserica a fost arsa, zidindu-se mai tirziu o alta (dupa unii istorici in anul 1680). Arhitectura lacasului actual este simpla, cu unele elemente ale stilului armenesc. In interior se pot vedea picturi restaurate de pictorul Gh. Tattarescu la sfirsitul secolului trecut. De pe aceasta inaltime se deschide o frumoasa perspectiva asupra regiunii inconjuratoare. Dincolo de Olt se vede satul Malul Alb, numit asa din cauza cenusii de culoare alba depusa in urma unor uriase explozii ce s-ar fi produs in neogen (acum 18 milioane de ani). Tot pe malul Oltului se poate distinge silueta Complexului de industrializare a lemnului din Rimnicu Vilcea s.a.

PRIN RIMNICU VILCEA

RIMNICU VILCEA (LA 18 km DE CALIMANESTI)

Scurta prezentare geografica si turistica. Asezat pe malul drept al Oltului, orasul se gaseste in zona de contact intre Subcarpatii getici si Podisul Getic (230 m alt.), pe o terasa inclinata, la poalele dealului Capelei, in apropierea confluentei Oltului cu piriul Olanesti.

Rimnicu Vilcea — capitala de judet — este un important centru administrativ, economic si cultural, si in acelasi timp o localitate climaterica si turistica. Orasul este un insemnat nod de artere de circulatie rutiera si feroviara, care duc spre importante centre de interes turistic (Olanesti, Ocnele Mari, Horezu, Govora, Dragasani. Pitesti, Curtea de Arges si Valea Oltului).

Rimnicu Vilcea se bucura de o clima blinda, placuta, datorita asezarii sale — in zona subcarpatica — care-l fereste de asprimea iernii si de arsitele lunilor de vara. Faptul era cunoscut si in trecut: cind era bolnav, Patrascu cel Bun venea la Rimnic, ,,la aer'.

Date din trecutul orasului. Anul precis al fondarii orasului nu este cunoscut. Istoricul Xenopol sustine ca ar fi fost intemeiat in sec. al VI-lea e.n. Cert este ca exista pe timpul voievodului Mircea cel Batrin, care, in hrisovul domnesc din 20 ianuarie 1388, mentioneaza ca este scris „in orasul domniei mele numit Rimnic'. Numele orasului ar veni — dupa unii autori — de la apa ce curge in vecinatatea sa (Olanestiul sau Oltul), bogata in peste. Cuvintul de origine slava „riba' — peste — a evoluat in „ribnic' — apa bogata in peste, pentru ca, in sfirsit, prin inmuierea lui „b' sa se ajunga la actuala denumire („rimnic'). Prin 1599 au trecut pe aici, mergind spre nord, o parte din armatele lui Mihai Viteazul, sub comanda banului Udrea si a fratilor Buzesti. Orasul a fost adesea trecut prin focul razboaielor pe care turcii le purtau cu austriecii. La rascoala lui Tudor Vladimirescu (1821) au luat parte multi panduri originari din judetul Vilcea, care s-au retras aici dupa insuccesul miscarii. In anul 1848, linga Rimnicu Vilcea si-a stabilit tabara generalul revolutionar Magheru. In timpul luptei pentru Unire, locuitorii orasului au tinut adunari in care isi afirmau adeziunea pentru Unirea Principatelor. Anul 1907 a avut rasunet si in aceasta parte a tarii.

Din punct de vedere cultural, orasul a cunoscut relativ de timpuriu o importanta activitate, care s-a concretizat prin numeroase copieri, caligrafieri de carti si tiparituri bisericesti, de istorie („Istoria Tarii Romanesti', „Divanul' lui D. Cantemir, „Cronica slovenilor', in 1718), manuale didactice (Aritmetica, Trigonometria) s.a. Cel care a facut sa straluceasca luminile vietii culturale la Rimnic a fost Antim Ivireanu, originar din Gruzia (Asia Mica), care a ajuns episcop de Rimnic. In tipografia infiintata in 1705, Ivireanu a tiparit zeci de carti in limba romana si editii bilingve. Hirtia necesara tipariturilor era furnizata de „moara de hirtie' de la catunul Olteni (la citiva kilometri de Rimnicu Vilcea). Tipariturile iesite din teascurile de la Rimnic au avut o larga circulatie in sec. al XVIII-lea. O cercetare ulterioara intreprinsa de bibliograful Alexandru Hodos a stabilit pe la sfirsitul secolului trecut ca ele au ajuns in zeci de localitati din Ardeal, Moldova si Muntenia. La Rimnicu Vilcea au trudit multi carturari si printre manuscrisele Academiei R.S R. pot fi intilnite si operele lor.

Trecutul economic al orasului este indisolubil legat de conditiile sociale si tehnice ale vremii. Industria se limita acum citeva secole la moara manastirii Cozia (poate si altele pe care le puneau in miscare apele Oltului). Pozitia sa de loc de trecere pe drumul ce lega Transilvania de Tara Romaneasca i-a favorizat dezvoltarea. In a doua jumatate a sec. al XVI-lea Rimnicu Vilcea se afla alaturi de alte orase ale Tarii Romanesti, la un nivel ridicat de dezvoltare economica. La aceasta a contribuit desigur faptul ca in sec. XVII—XIX nu cimpia era principala producatoare de cereale (in mare parte acoperita de paduri sau necultivata), ci regiunile de deal. Cu timpul, o data cu dezvoltarea celorlalte regiuni, Rimnicu Vilcea isi pastreaza avantajul de statiune climaterica. Dar dezvoltarea orasului a batut multa vreme pasul pe loc, pentru ca in ultimii ani Rimnicu Vilcea sa capete un contur nou, modern, prin construirea unor importante unitati industriale, printre care Complexul de industrializare a lemnului, Fabrica de mobila ,,8 Martie', Fabrica de materiale de constructii etc. Desigur ca toate acestea s-au realizat si datorita resurselor de materii prime de care dispun solul si subsolul din apropierea orasului (petrol, gaze, sare, piatra,, lemn etc.).

Obiective turistice. Pornind de la gara pe bulevardul Tudor Vladimirescu, pe partea stinga este (1) gradina publica, loc de odihna si plimbare, dar si de vestigii istorice. In acest loc a existat, pe timpul lui Patrascu cel Bun si mai tirziu in perioada domniei lui Mihai Viteazul, o cetate. Zidurile ce imprejmuiesc gradina (din caramida subtire si bolovani de riu), sustinute pe alocuri de contraforturi, sint o dovada a vechimii lor. Se spune ca in partea sudica ar fi functionat o moara de apa. (2) „Crucea miseilor', asezata initial in alt loc, a fost facuta din ordinul domnitorului Mihnea Voda in amintirea celor morti de ciuma, in sec. al XVI-lea. Ulterior a fost mutata si asezata in dreptul bisericii din fata parcului. Continuind drumul in directia dealului Capelei, trecem pe linga (3) Palatul Culturii, care adaposteste astazi sediul casei de cultura. Bulevardul Tudor Vladimirescu se termina in dreptul scarilor ce duc spre (4) dealul Capela, unde se afla monumentul inchinat eroilor din Razboiul pentru Independenta din anul 1877. Trecem printr-un parc alei carui alei ne poarta spre bufetul „Capela', de unde se deschide o frumoasa perspectiva asupra intregului oras. Coborind de pe dealul Capela si urmind apoi str. Arges, la nr. 35 se poate vizita (5) Muzeul de istorie si etnografie, care cuprinde exponate in legatura cu Valea Oltului si regiunile invecinate pe diferite perioade: fragmente de ceramica, vase, diferite obiecte casnice si de podoaba etc. Un deosebit interes il prezinta descrierea sugestiva a milenarei ocupatii a olaritului din zona Rimnicu Vilcea, in cadrul careia se afla din cele mai vechi timpuri centrele de olarit Daesti, Slatioara, Horezu si Buda Vladesii, care pastreaza in acest domeniu elemente traditionale, indreptindu-ne spre partea centrala a orasului, la intretaierea strazilor V. I. Lenin si Mihai Bravu se afla (6) Biserica Cuvioasa St. Paraschiva, interesant monument istoric, a carui temelie a fost pusa in 1557 de catre Patrascu cel Bun. Lacasul, terminat pe vremea lui Mihai Viteazul, are forma de nava cu altar poligonal in exterior. De un deosebit interes sint picturile care, cu toate ca apartin unei epoci mai noi, nu sint mai putin lipsite de importanta. Tablourile votive ii reprezinta pe ctitorii: Patrascu cel Bun si Mihai Viteazul. Mergind mai departe spre partea sudica a orasului, pe str. Barbu Stirbei, la nr. 18, se afla casa memoriala Anton Pann. Aici a locuit scriitorul, in perioada cind era profesor de muzica in oras si cintaret la strana Episcopiei din Rimnicu Vilcea. Pe drumul spre Olanesti, pe malul piriului Olanesti, se gaseste parcul Zavoi, un frumos loc de odihna si recreare. Statuia lui Barbu Stirbei atrage atentia asupra faptului ca parcul a fost infiintat din initiativa domnitorului Barbu Stirbei, care prin „opisul domnesc a hotarit facerea gradinei pentru preumblarea obsteasca'. Un obelisc aminteste si el de inceputurile gradinii. In fundul parcului, inspre malul piriului Olanesti, este o mica rezervatie de animale, printre care cerbi si caprioare. Nu departe se afla si o plaja, iar in fata parcului — o statie de autobuze.

DE LA RIMNICU VILCEA LA OLANESTI

O prima ruta turistica importanta pleaca din Rimnicu Vilcea spre Olanesti (20 km). Drumul spre statiune poate incepe: a) de la gara Rimnicu Vilcea; b) de la autogara D.G.T.A. din str. Tudor Vladimirescu nr. 18 (21 km pina la Olanesti); c) de la statia „Zavoi' (20 km pina la Olanesti-Bai). De la Caminul statiunii din str. Garii nr. 8 pleaca de asemenea curse speciale gratuite pentru cei veniti la Olanesti cu bilet de odihna. Autobuzele circula minorele 5 si 23.

Soseaua asfaltata spre Olanesti strabate o zona pitoreasca, trecind prin comunele Vladesti (6 km), Olga Bancic (9 km), apoi Pausesti-Maglasi (12 km). Se pare ca ultima denumire vine de la muncitorii ce scoteau sarea cu sacul din saline, carora li se spunea „maglasi'. Urmeaza Valea Cheii (14 km), o asezare la confluenta piriului Cheia cu riul Olanesti. (De la soseaua asfaltata Rimnicu Vilcea-Olanesti si pina la satul Cheia sint 4 km pe un drum neasfaltat. Ambele riuri — Cheia si Olanesti — isi trag apele din muntii Capatinii. Urmind acest drum se poate vizita pitorescul sat submontan Cheia, iar de aici, pe un drum forestier, se ajunge pe culmile muntilor Capatinii. Masivul Buila este vizibil din Cheia.) Dupa Olanesti—sat (17 km), se intra in Olanesti-Bai (20—21 km). Statiunea este situata in cadrul unei zone naturale pe care geologii si geografii o numesc „regiunea Olanesti-Cheia'. Ea se afla pe cea de a treia treapta a inaltimilor ce coboara dinspre nord-vest. Prima treapta o formeaza piscurile Vioreanu (1 890 m), Albul (1 809 m) si Piatra (1 532 m), a doua este o zona inalta de 1000-1 160 m alt. pe care se afla satele Gurguiata, Comanca s.a., si apoi urmeaza treapta a treia, o zona joasa de 480-800 m alt., in cadrul careia este asezat Olanestiul. Ferita de vinturi, statiunea are o clima blinda, ceea ce o face accesibila in cursul intregului an.

Prima mentiune despre Olanesti o intilnim in legatura cu statornicirea unui hotar de catre boierul Draghici Olanescu, in anul 1737. Un document din 1760 aminteste despre importanta curativa a apelor de la Olanesti. 70 de ani mai tirziu se fac primele analize ale apelor de aici si incet-incet se infiripa o mica statiune. In anii care urmeaza se efectueaza alte analize ale apelor ce izvorasc in numar mare (in 1837 de catre dr. Episcopescu, in 1853 de catre chimistii Poenaru si Marin, apoi in 1869 de catre chimistul Bernard Landway s.a.). Cel care depune multa staruinta in popularizarea efectelor curative ale izvoarelor de aici este clucerul Toma Olanescu. In anul 1870 vine la Olanesti dr. Carol Davila, insotit fiind si de elevii Scolii de medicina din Bucuresti. In anul 1895, mica statiune trece printr-o grea incercare: o ploaie torentiala si apele furioase ce-o insotesc duc la vale cele citeva constructii existente. Refacerea care a urmat a fost mult ingreuiata de munca de indepartare a pamintului ce astupase izvoarele. Cu toate calitatile apelor, care rivalizeaza cu cele ale unor statiuni renumite de peste hotare (Hali, Wiesbaden, Baden, Aix-la-Chapelle, Aix-les-Bains s.a.), abia dupa 23 august 1944 s-au intreprins lucrari de modernizare prin marirea capacitatii statiunii si sporirea debitului izvoarelor.

In vecinatatea locului unde opresc masinile se afla (1) parcul Unirii, un placut loc de recreare, pe malul riului Olanesti. In apropiere se afla si diferitele unitati de deservire turistica (O.N.T., Posta, Agentie de voiaj C.F.R. s.a.). Traversind micul pod peste piriu si urcind o usoara panta, apare vestita (2) bisericuta din Albac, a carei infatisare contrasteaza cu restul cladirilor. Turnul si acoperisul inalt din lemn poarta amprenta constructiilor bisericesti specifice Ardealului, intr-adevar, biserica este din Albac. Se poate pune intrebarea: cum a ajuns aceasta biserica la Olanesti ? Istoricul de la intrare ne spune ca in acest lacas a ascultat Horia cuvintarile calugarului revolutionar Sofronie de la Cioara. Ulterior, construindu-se in Albac o biserica mai mare, din zid, acest lacas a fost mutat linga Pitesti, in anul 1907, iar de aici la Olanesti. Pictura din interiorul lacasului pastreaza maniera bisericilor maramuresene. Tot aici se pot vedea trei icoane de timpla originare din Albac. Un membru al familiei Olanescu a ridicat, in 1718, casa Badescu, care a suferit modificari de-a lungul vremii (partea dinspre nord a fost adaugata in anul 1920). (3) Izvoarele statiunii sint grupate astfel: cele cu nr. 7, 8, 9, 10, 11, 12, 14 — pe malul drept al riului Olanesti, iar cele cu nr. 3 si 5 — pe malul sting. Izvorul nr. 24, aflat tot pe malul drept, dar la o distanta de aproximativ 1 km de centrul statiunii, se bucura de o buna reputatie pentru efectele sale curative in tratarea bolilor de rinichi, ficat si colecistita. Renumele sau a trecut dincolo de hotarele tarii. In general, multimea izvoarelor si marea varietate a elementelor mineralizate pe care le contin permit folosirea apelor atit pentru baut, cit si pentru bai.

Localitatea Olanesti-Bai constituie o baza de plecare spre mai multe puncte de interes turistic. Astfel, urmarind drept obiectiv final vf. Stogu (1049 m) — situat inspre nord-vest de Olanesti — se pot strabate urmatoarele trasee turistice: valea piriului Olanesti, pe malul caruia se defasoara un drum la inceput asfaltat (pina la Izvorul nr 24), iar apoi pietruit, continuat de unul forestier, care se sfirseste dupa cabana forestiera Minzu. Daca se urmeaza acest traseu, se pot atinge urmatoarele puncte de interes turistic: (1) la capatul nordic al Olanestiului se desprinde o poteca ce duce spre Piatra Scrisa (la 1,5 km nord-est de localitate). Revenind la drumul de la care ne-am abatut, intilnim (2) Izvorul nr. 24, renumit pentru actiunea tamaduitoare a apelor sale; apoi, aruncindu-ne privirile spre inaltimile de pe malul sting al Olanestiului, observam casele asezarilor (3) Pietrisu si Comanca (unde se afla un schit ce dateaza din anul 1736), spre care se abate un drum din valea piriului Olanesti La aproximativ 4 km departare de Olanesti intilnim Podul Rarita, la confluenta piriului Olanesti cu piriul Rarita (i se mai spune si podul Ciinelui). Drumul pe care mergem strabate o zona de exploatari forestiere, cu drumuri de acces spre masivele paduroase, funiculare etc. Unditele sau cautatul pe sub pietre dezvaluie pescarilor amatori bogatiile piscicole ale piriului Olanesti (pastrav, boistean etc.). In continuare, dupa ce trecem de cabana forestiera Minzu, dupa aproximativ 1½ ora de mers, ajungem la (4) Lacul Folea, zagazuit de un baraj pe care harnicii lucratori forestieri il folosesc pentru transportul materialului lemnos. Urmind un drum de pe marginea de jos a lacului, dupa care traversam piriul Folea, ne continuam calea spre obiectivul propus — vf. Stogu. Un alt traseu, ce porneste de asemenea din localitatea Olanesti-Bai, se desfasoara din dreptul izvoarelor nr. 7, 8, 9, 10 s.a. si ne poarta spre vest, trecind mai intii prin (1) satul Tisa. Mergem pe o poteca lata care urca pina la locul denumit ,,La pesteri'. O banca din apropiere serveste pentru un scurt popas de reconfortare. Inca un efort si sintem la periferia satului Tisa. La intrarea in sat ne intimpina o fintina cu apa rece si buna la gust. Drumul pe un teren framintat duce spre o alta asezare: (2) Gurguiata. Prezenta apei la 700 m alt. explica existenta asezarilor omenesti la astfel de altitudini. Pina la Gurguiata sint cca 2 ore de mers. Aici se poate vizita (3) schitul Bradu, construit in anul 1784 pe locul unui schit mai vechi din lemn. Cu toate acestea, in forma sa actuala, constructia pastreaza forma si pictura originale. Trebuie observat ca drumul pe care-l urmam este un traseu de creasta, ce se desfasoara intre doua vai: la vest — valea piriului Olanesti (pe caro am avut prilejul s-o cunoastem) si la est — valea piriului Cheia, pe care ne putem inapoia spre Olanesti. In continuare, drumul pe care-l strabatem ne poarta spre puncte cu denumiri sugestive: Piatra Taiata, Genunchiul Calului s.a. si — in final — (4) la vf. Stogu, care ne impresioneaza prin uriasul sau trup calcaros. De aici putem cobori spre (5) cheile Recea, situate in partea dinspre sud a vf. Stogu, un loc deosebit de pitoresc — opera apelor Cheia si Caprareasa. Putem reveni la Olanesti urmind firul piriului Cheia. In drum vom intilni (6) schitul Iezer, situat pe locul unei vechi ctitorii a doamnei Chiajna, din anul 1545. De asemenea, traseul nostru va intilni si pitorescul sat submontan (7) Cheia, despre care s-a amintit la inceput si unde se afla un interesant schit, cu picturi originale exterioare ce dateaza din anul 1720. Parasind satul Cheia, cu numeroasele sale izvoare, vom reveni la soseaua asfaltata Rimnicu Vilcea — Olanesti.

DE LA RIMNICU VILCEA LA OCNELE MARI SI OCNITA

Ocnele Mari si Ocnita se afla la o departare de 12 km de Rimnicu Vilcea. Drumul se face mai intii pe D.N.64, iar la km 195 soseaua se ramifica, de aici desprinzindu-se D.N.67 spre Ocnele Mari. Curse regulate de autobuze D.G.T.A. fac legatura intre Rimnicu Vilcea si Ocnele Mari si Ocnita.

Drumul de la Rimnicu Vilcea trece prin apropierea dealului Troianul (in dreapta). Legenda spune ca pe cimpul intins din apropiere ar fi stationat armatele imparatului Traian in timpul razboaielor cu dacii, de unde i-ar fi venit si denumirea. Un alt eveniment ce a avut loc aici (de asta data istoriceste dovedit) este legat de revolutia de la 1848, cind generalul revolutionar Magheru si-a cantonat trupele pe cimpul de la Troianul. Soseaua continua apoi la vest de Uzina de produse sodice Govora (D.N.64 — spre Dragasani — trece prin fata uzinei).

Drumul spre Ocnele Mari (soseaua asfaltata) strabate un teren usor ondulat, cu frumoase livezi. Localitatile Ocnele Mari si Ocnita se afla la o altitudine de 310 m, intr-o regiune pitoreasca, ferita de curenti datorita dealurilor ce o inconjura (unele din ele cu aspect albicios din cauza depunerilor de cenusa vulcanica).

Importanta si specificul locului pe care sint asezate statiunile sint legate de prezenta unor straturi de sare ce se afla uneori la adincimi nu prea mari.

Exploatarea sarii s-a facut in aceste locuri inca de pe timpul romanilor, apoi pe vremea lui Mircea cel Batrin. Ocnele Mari figureaza pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino (1700), unde era trecuta, din eroare, pe malul sting al Oltului, sub denumirea de „Minera grande di sale'. Datorita acestei bogatii, localitatea si-a pastrat o anumita autonomie (pina in sec. al XVIII-lea), de care s-a bucurat in trecut si un alt oras — Cimpulungul. Importanta sarii sub aspect alimentar si economic a fost adesea subliniata de diferiti autori. Faptul era destul de binecunoscut si in trecut. Referindu-se la o cetate construita de Mircea cel Batrin, fiul sau Vlad Dracu, dorind sa arate costul ei ridicat, spune: „Nici o piatra din acest castel nu e care sa nu il fi costat pe tatal meu cit un bolovon de sare'. Important este ca aceasta sare nu se obtinea cu usurinta. O marturiseste Paul de Alep, care l-a insotit pe Macarie al Antiohiei intr-o calatorie prin Tara Romaneasca (1653—1658). El scrie: „Metoda de taiere a sarii se face cu multa munca. Ei — lucratorii — sapa adinc pina ce dau de sare. Noaptea se taie acest mineral, iar ziua se scoate la suprafata. Fiecare piatra e o bucata mare, in greutate de cca 200—300 oca'. Tot de la Ocnele Mari pornea pe vremuri unul din vestitele „drumuri ale sarii' (care coincidea pe unele portiuni ale sale cu „drumul oilor' ce ducea spre Cimpia Dunarii).

Vechile saline se afla in apropiere de Ocnita, la aproximativ 2 km departare de Ocnele Mari. Ele nu mai functioneaza, nefiind corespunzatoare procedeelor moderne. In locul lor au fost instalate sonde (care se pot vedea pe partea dreapta a soselei), cu ajutorul carora se extrage sarea din adincurile pamintului si se pompeaza pe conducte la Uzina de produse sodice Govora. Existenta sarii in subsolul acestor locuri a deschis si calea spre infiintarea unei statiuni balneare cu instalatii pentru bai sarate, concentrate (apele ating o concentratie de 250 g la litru). Cu o vechime de peste 67 de ani, statiunea dispune de numeroase vile, o plaja cu 120 de cabine, un parc etc. Pavilionul de bai a luat fiinta in 1900. Eficacitatea apelor este folosita pentru tratarea bolilor de femei, boli de piele, anemii etc.

Dupa unele cercetari de data recenta, in apropierea Ocnitei ar fi existat vestita asezare dacica Buridava de sub stapinirea lui Burebista (70—40 i.e.n.) si mai tirziu de sub aceea a temutului rege dac — Decebal (87—106 e.n.).

Obiective turistice. Printre locurile si monumentele ce prezinta interes se pot cita: (1) parcul si plaja statiunii, situate pe malul unui lac sarat, alimentat de patru izvoare (cu o temperatura de 12—15°C). (2) Biserica din Teica (sat ce face parte din comuna Ocnele Mari) este o ctitorie din 1726, cu picturi din aceeasi perioada. (3) In apropiere de Ocnita, in satul Lunca, se afla biserica Titireciu, zidita intre anii 1701 si 1706, fiind ctitoria spatarului Mihai Cantacuzino. Si la Ocnita, ca si la Ocnele Mari. sint posibilitati de tratament datorita existentei unui izvor de apa cloruro-sodica si a unor lacuri cu apa sarata.

DE LA RIMNICU VILCEA LA GOVORA SI HOREZU

Catre Govora si Horezu drumul national 67 (asfaltat) trece prin urmatoarele localitati: Riureni (7 km). Localitatea este deservita si de calea ferata Rimnicu Vilcea—Slatina. In trecut se bucura de mare faima „balciul de la Riureni', unde se vindeau marfuri aduse de departe. Odinioara, satul Riureni se afla aproape de Olt, dar din cauza revarsarilor a fost mutat mai departe de riu. Dupa Riureni urmeaza localitatea Cazanesti (3 km), apoi punctul Pluta (2 km), numita si „Pluta lui Caragiale'. Se spune ca I. L. Caragiale, pe timpul cind era revizor scolar al judetelor Arges si Vilcea, in urma unei plimbari la Ocnele Mari, ar fi poposit la un mic han de pe aici. Ue asemenea, o poveste despre un padurar cu numele de Ion, auzita intimplator in acest loc, se pare ca l-a inspirat sa scrie drama „Napasta'. Localitatea urmatoare este Govora-sat (3 km), de unde se poate merge la Manastirea Govora (1 km de satul Govora, 9 km de gara Govora si 17 km de la Rimnicu Vilcea). Situat in apropierea unei importante raspintii de drumuri, intr-un cadru pitoresc, la mica distanta de Olt, asezamintul de la Govora se bucura de o intensa atractie turistica.

Despre trecutul acestui lacas manastiresc, un document de la Radu cel Mare (1496—1508) afirma ca el exista inca „de la parintii, bunicii si strabunicii nostri'', ceea ce inseamna ca inainte de Radu cel Mare, considerat ctitorul manastirii, a existat aici un asezamint mult mai vechi. Oricum ar sta lucrurile, trecutul manastirii Govora, ca si al satului din apropiere se pierd in negura vremurilor. In afara de aceasta, prin tipariturile realizate (Psaltirea slavona, Pravila mica, Cazania s.a.) manastirea Govora a ajutat la vehicularea cuvintului scris romanesc intr-o epoca in care, pe un intins spatiu geografic locuit de romani, domnea intunericul.

Trecutul asezamintului poate fi urmarit vizitind constructiile manastirii. Turnul de la intrare, de dimensiuni mai modeste altadata, este azi inalt si impunator. De altfel, intregul asezamint a suferit importante modificari in decursul vremurilor. Cercetatorii au descifrat patru etape in evolutia constructiilor: una anterioara ctitorului Radu cel Mare, a doua — de pe timpul lui, a treia din vremea lui Matei Basarab si a patra din timpul lui Constantin Brincoveanu. Din constructia anterioara lui Radu cel Mare nu se pastreaza decit un colt in partea de rasarit a aripii nordice a chiliilor. Din biserica lui Radu cel Mare a supravietuit o fundatie spre sud de biserica actuala, azi acoperita de straturile de flori. Matei Basarab (1632—1654) intareste si reface incinta, inalta zidurile, le prevede cu creneluri. Tot el aduce si instaleaza tipografia, care azi nu mai exista. Pe timpul lui Matei Basarab, manastirea avea aspectul unei cetati, ai carei aparatori circulau pe un drum de straja, azi disparut. Se afirma ca tipografia adusa de Matei Basarab de la Kiev a functionat in chiliile din latura de est, unde exista spatiu suficient. Constantin Brincoveanu (1688—1714) folosea probabil constructiile de aici ca loc de popas in drumul sau spre frumoasa ctitorie de la Hurez. Printre imbunatatirile aduse in aceasta perioada se numara suprainaltarea turnului-clopotnita si construirea contraforturilor destinate sa opreasca degradarea cladirilor, datorata alunecarii terenurilor.

Un deosebit interes il prezinta picturile din interiorul bisericii, si anume din pronaos (in numar de opt), printre care a lui Radu cel Mare si a doamnei sale Catalina, a lui Constantin Brincoveanu si ale altora. Ele apartin epocii brincovenesti si au o nota realista. Strabat pina la noi nu numai „stralucirea costumelor, ci si trasaturile caracteristice ale chipurilor, care exprima insusirile psihologice ale personagiilor: chipul luminos al lui Radu cel Mare, seninatatea privirii Doamnei Catalina, inclinatia spre cele lumesti ale ieromonahului Paisie si a lui Popa Dobre etc.

La 5 km departare de manastirea Govora se afla un alt obiectiv turistic important: Govora-Bai (4 km de la Govora-sat; 22 km de la Rimnicu Vilcea; 12 km de la gara Govora). Statiunea este situata la 360—476 m alt, intr-o regiune de dealuri, pe valea piriului Hinta. Vegetatia este formata din paduri de fag. stejar, plantatii de brad, care impreuna si cu alte plante intregesc covorul vegetal, dindu-i o nota luxurianta.

Istoricul statiunii se intemeiaza mai intii pe povestiri orale de larga circulatie, cum este si cazul celorlalte statiuni de pe Valea Oltului, in legatura cu descoperirea efectului tamaduitor al apelor. In cazul Govorei, se spune ca un taran din satul Cernelele, descoperind pete unsuroase pe luciul apei dintr-un put, a sesizat autoritatile. Faptul s-a petrecut in jurul anului 1860. In 1874 s-au facut primele sondaje, care au constituit punctul de plecare al formarii statiunii. (Petele unsuroase demonstrat de fapt prezenta petrolului, lucru confirmat abia in anii de dupa 23 August 1944). In anul 1885, analiza apei de la Govora este determinata de dr. Bernard. In acelasi an este trimis la Govora dr. Zorileanu, care este considerat intemeietorul statiunii. Drept recunostinta i s-a ridicat un bust in vecinatatea bailor. La amenajarea izvoarelor a contribuit si inginerul francez Bochet, sosit in tara in acest scop (1887). Tot lui i se datoreste captarea izvoarelor de la vestitele statiuni balneare franceze Vichy si Aix-les-Bains.

Spre Govora sint indrumati bolnavii cu afectiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, aparatului respirator s.a. Statiunea dispune de instalatii moderne de fizioterapie.

Govora poate constitui punctul de plecare spre mai multe locuri de interes turistic, printre care manastirile Bistrita, Arnota, Hurez. T3intr-un Lemn si Surpatele. Pentru a vizita Manastirea Bistrita (39 km de la Govora-Bai) se face intii cale intoarsa pina la Govora-sat (4 km), continuind apoi drumul pe D.N.67 (asfaltat) in directia Horezu—Tg. Jiu. Soseaua strabate un drum pitoresc, printr-o intinsa zona depresionara, care este inchisa la nord de munti: Capatinii si la sud de Magura Slatioarei. Satele strabatute au frumoase case pe temelii de piatra, cu prispa lata si beciul inalt; curtile au adesea porti sculptate.

In interior, casele sint impodobite cu bogate tesaturi, mobila taraneasca, precum si cu vestita ceramica de Horezu. Dupa satele Bunesti (4 km), Stoenesti (4 km), Dobriceni (6 km), Barbatesti (3 km) s.a., la km 12, drumul se bifurca spre Costesti (7 km), in apropierea caruia se afla manastirea Bistrita. Situata la poalele culmilor Builei si in imediata vecinatate a cheilor Bistritei (vilcene), manastirea Bistrita se integreaza intr-un minunat cadru natural, deosebit de atragator. Satele din apropiere, printre care Costesti, precum si departarea nu prea mare de Arnota completeaza tabloul pitoresc al asezarii. Numele de „Bistrita' si-l trage manastirea de la cuvintul slav ,,bistri', care inseamna ,,repede' si este in legatura cu apele nu numai cristaline si reci, dar mai ales repezi ale Bistritei vecine.

Manastirea a fost intemeiata in jurul anului 1492. In orice caz, ea exista in anul 1494, pentru ca domnul tarii, Vlad Calugarul, intareste in acel an anumite danii facute anterior manastirii. Ctitorii asezamintului sint boierii Craiovesti. Linistea si existenta lacasului sint insa tulburate de rivalitatea si dusmania dintre boierii Craiovesti si Mihnea cel Rau, care in 1510 distruge lacasul din temelii. Intre anii 1519 si 1520, sub domnia lui Neagoe Basarab, manastirea este reinaltata si refacuta. De-a lungul vremii sint semnalate reparatiile facute de catre Matei Basarab si Constantin Brincoveanu. In 1846, lacasul se afla in mare paragina, fapt ce-l determina pe Barbu Stirbei, domnitorul de atunci al tarii, s-o refaca radical, schimbindu-i stilul initial. In timpul razboiului de independenta (1877—1878) manastirea a slujit ca spital pentru prizonierii turci si ostasii romani.

Constructia actuala a bisericii poarta amprenta stilului modern occidental, complet straina de arta monumentala feudala romaneasca. Pictura interioara este executata de pictorul Gh. Tattarescu. Dintre vechile constructii ale asezamintului s-a pastrat doar bolnita zidita in 1515 de catre boierii Craiovesti, unde se pot vedea picturile originale in stil bizantin. Din spatele manastirii, o carare care „atirna' deasupra malurilor prapastioase ale cheilor Bistritei duce spre pestera sf. Grigore Decapolitul. In interiorul pesterii, in care se intra printr-o deschidere de aproximativ 80 cm, se afla o bisericuta situata sub nivelul intrarii inguste, am putea spune la „parterul' ei. Despre aceasta pestera amintesc atit Grigore Alexandrescu in ,,Memorialul de calatorie' (scris in 1842), cit si Alexandru Vlahuta in „Romania Pitoreasca' (aparuta in 1901). Un alt loc deosebit de atragator il constituie cheile Bistritei — un defileu cu pereti prapastiosi. O cale ferata ingusta urca sus spre munte. Alexandru Vlahuta a redat astfel impresia creata de acest colt al naturii: „Tot muntele e crapat de sus si pina jos si pe fundul acestei taieturi, intre peretii de piatra, se azvirle Bistrita vijelios.. '

Un alt obiectiv catre care se indreapta atentia vizitatorilor este Manastirea Arnota (aproximativ 4 km de la Bistrita). Plasata in contextul acelorasi coordonate geografice, turistice si pitoresti ca si manastirea Bistrita, cu deosebirea altitudinii, Arnota se inalta in virful unei coline, deasupra cheilor Bistritei. Mai multe carari ce trec prin apropierea unui mic cimitir, putin recomandabile datorita pantelor destul de abrupte, duc spre manastire. Drumul in serpentina, folosit pina la un anumit punct si de masinile ce urca spre carierele de piatra, este cel mai indicat.

O legenda locala povesteste ca, inainte de a fi domn, Matei Basarab a fost urmarit pe aceste meleaguri de catre turci. In acel timp, pe locul manastirii era o balta cu stuf. Scapind de urmaritorii sai si ajungind domn, Matei Basarab a secat balta, a umplut locul cu carbuni si a durat lacasul in amintirea acelei intimplari. Istoriceste, constructia asezamintului monahal este legata de anul 1633.

In 1648, Matei Basarab porunceste sa se aduca si sa se reinhumeze la Arnota ramasitele pamintesti ale tatalui sau, Danciu Vornicul, care a slujit in armata lui Mihai Viteazul. In decursul vremii, Arnota a suferit adaugiri si transformari care au schimbat fosta ei infatisare.

La intrarea in manastire ne intimpina chiliile cu aspect relativ recent, care au luat locul unor constructii mai vechi. Ele au fost construite — in stil gotic — pe timpul domnitorului Barbu Stirbei, intre anii 1852 si 1856, asa cum s-a facut si la manastirea Tismana. Biserica manastirii este zidita in stil bizantin. Pridvorul, cu o mica turla, este adaugat pe cheltuiala lui Constantin Brincoveanu. Un model rar de arta sculpturala il reprezinta usa bisericii, din lemn de castan, care a fost realizata tot datorita lui Constantin Brincoveanu. In pronaos sint pictati ctitorii: Matei Basarab cu sotia sa Elena, apoi tatal lui Matei Basarab — Jupin Danciu, „mare vornic'. O lucrare de arta este piatra de pe mormintul lui Matei Basarab, aflat in biserica. Manastirea are un mic muzeu de arta religioasa veche.



De la Arnota exista doua posibilitati de a ajunge la Manastirea Hurez: fie de a strabate acest drum pe jos cu punct de plecare din satul Costesti, din apropierea unei fintini, urmind o carare peste dealuri (cca 1 ora de mers pe jos), fie de a reveni la soseaua asfaltata (D.N.67) ce duce spre Horez. pentru a ne abate apoi pe un drum pietruit pe valea Romanului, spre satul Romani. (De la ramificatia Costestilor pina la manastirea Hurez — pe sosea — sint in total 6 km.)

Manastirea Hurez este situata in cadrul depresiunii subcarpatice Hurez, inchisa spre miazazi de Magura Slatioarei (767 m) si dominata spre nord-est de muntele Buila (1890). Clima regiunii este placuta, ferita de vinturi, dar cu un regim sporit de precipitatii (850 mm anual).

Satul Romani din apropierea manastirii este amintit intr-un document din 1487. Brincoveanu il cumpara in 1685, cu locuitori cu tot, cum era obiceiul vremii, pentru 333 galbeni. Dupa zidirea manastirii, satul Romani apartine asezamintului Paduri seculare, unde cu greu putea patrunde piciorul omenesc si in care rasuna cintecul infiorator al cucuvelei — huhurezului — acesta era cadrul natural de atunci al manastirii. De la huhurez — spune legenda — i-a venit numele locului si manastirii. Lui Brincoveanu i-a placut acest loc, care prezenta si o anumita siguranta in cazul unor imprejurari neasteptate. De aceea, la numai doi ani de la preluarea domniei, Constantin Brincoveanu se hotaraste sa construiasca aici un lacas de vesnica odihna pentru intreaga familie Tot el a avut grija sa inzestreze manastirea cu mosii, paduri, hanuri, mori si sate de romani. In timpul razboiului ruso-austro-turc din 1787 si dupa aceea, lacasul de la Hurez a avut de suferit in urma mentinerii in manastire a unei unitati militare turcesti de 1800 oameni. Au de suferit mobila manastirii, bolnita, transformata in grajd s.a. Evenimentele anului 1821 se rasfring de asemenea asupra lacasului. Alaturi si de alte asezaminte, printre care Motru, Tismana, Bistrita, ce au fost intarite si aprovizionate, manastirea Hurez participa si ea la miscarea revolutionara condusa de Tudor Vladimirescu. In acelasi timp, taranii pun stapinire pe anumite bunuri ce apartineau asezamintului manastiresc.

In secolele ce au urmat de la zidirea asezamintului de la Hurez, constructiile au suferit deteriorari, reparatii, modificari. Un tablou din 1350, de pictorul Freidwald, aflat in cladirea arhondariei, infatiseaza exteriorul manastirii pe acea vreme. Lacasul a fost restaurat o data inainte de primul razboi mondial, intre 1907 si 1912. Dar abia in anii 1957—1959 si urmatorii, actiunea de restaurare a luat amploare, sub conducerea Directiei monumentelor istorice.

Privita de la distanta, manastirea Hurez creeaza impresia unei cetati: cladirile dispuse pe trei laturi inchid o incinta interioara. In manastire se intra mai intii pe sub un portal, apoi pe sub turnul clopotnitei. Un loc central in cadrul grupului de cladiri manastiresti il ocupa biserica manastirii sau biserica mare cum i se mai spune (32 m lungime), cu un plan treflat, care a intrat in traditia constructiilor multor biserici din tara noastra (Curtea de Arges, Mitropolia din Bucuresti s.a.). Biserica este bogat ornamentata: are un briu frumos sculptat, chenarul ferestrelor contine si elemente de decor — rozete ajurate ce amintesc de broderiile orientale. Cele doua turle poligonale, una mai mica deasupra pronaosului si alta mai mare peste naos, se incadreaza in ansamblul bine echilibrat si armonios al constructiei. Deasupra intrarii principale a bisericii, in stinga, se afla stema sculptata a Tarii Romanesti, iar in dreapta — stema Cantacuzinilor, din a carui ramura se tragea, dupa mama, domnul Constantin Brincoveanu. Pe peretele din dreapta, in pridvor, este zugravita „Judecata de apoi', in timp ce pe cel din stinga usii de intrare se afla pictate chipurile ispravnicilor Badea, Apostol si Cernica Stirbei, adica ale acelora care au condus lucrarile. Nici mesterii nu au fost uitati, pentru ca sub portretele ispravnicilor se insira chipurile lor: Istrate lemnarul, Vucasin Caragea pietrarul si Manea, vataful zidarilor. In pronaos se afla mai multe morminte, printre care si acela al Ancutei Brincoveanu, fiica domnului, singura descendenta directa care este inmormintata aici. Pe peretele din dreapta se pot distinge portretele familiei Brincoveanu: Constantin Voda Brincoveanu, Doamna Marica Brincoveanu (si ea nepoata de domn), apoi cei patru baieti (in partea stinga a tabloului): Constantin, Stefan, Radu si Matei (toti pieriti in mod tragic la Constantinopol, in 1714). In partea dreapta a tabloului sint infatisate cele sapte fete: Iliaca, Stana, Maria (care a ajuns mai tirziu sotia lui Duca Voda, domnitorul Moldovei), Safta, Smaranda, Balasa (care a ctitorit biserica din Bucuresti ce-i poarta numele) si Ancuta (al carei mormint se afla in pronaosul bisericii). Reliefarea trasaturilor sufletesti pe chipurile din tablou (fata putin incruntata a domnului, chipul luminos al doamnei Marica, fetele naive ale copiilor) denota o orientare spre o pictura realista in portretistica vremii. Tot in pronaos, pe peretele ce desparte pronaosul de pridvor, sint reprezentati domnitorii din neamul dinspre tata si cei dinspre mama ai Domnului Constantin Brincoveanu: Serban Cantacuzino, Constantin Voda Cirnul si Radu Voda Serban, iar pe peretele dinspre vest — Laiota, Neagoe si Matei Basarab si portretele familiei Cantacuzino dinspre mama. A patra figura din stinga il reprezinta pe Constantin Cantacuzino, stolnicul, neam cu domnul. In biserica se pot vedea, de asemenea, o frumoasa timpla sculptata, un candelabru s.a. In curtea manastirii se inalta foisorul lui Dionisie Balaceanu (1753), fost staret al manastirii, cu un portal ornamentat si o frumoasa veranda cu stilpi sculptati Mergind mai departe, ne indreptam spre paraclisul manastirii — o bisericuta mica, cu catapeteasma din tei aurit. Pe unul din pereti apare din nou figura lui Constantin Brincoveanu, alaturi cu cei patru coconi, descendenti barbatesti ai familiei. In biserica se afla frumoase candele de argint impodobite cu imitatii de flori — floarea de dovleac, floarea-soarelui, frunze de acant — caracteristice artei decorative brincovenesti. Tot in curtea manastirii, spre sud, sint casele domnesti, fosta resedinta a lui Brincoveanu. Semnalam aici, printre altele, sala stilpului singuratic, cu frumoase si originale deschideri de bolti. Trecind printr-o usa a unui zid ce separa curtea manastirii de bolnita, se trece in curtea bisericii bolnitei, unde, printre alte picturi, se remarca din nou aceea care-l reprezinta pe Brincoveanu, despre care se afirma ca este cea mai reusita, adica cea mai aproape de adevarata lui infatisare. Biserica mare. biserica bolnitei (avind destinatia de a sluji calugarilor bolnavi), paraclisul nu sint singurele lacasuri din ansamblul manastiresc de la Hurez. Trei schituri se afla in apropierea manastirii — Sfintii Apostoli (spre nord), Sf. Stefan (la vest de manastire) si Sf. Ioan, azi ruinat (in sus, pe apa Romanului). In apropierea bisericii bolnitei se afla foisorul bolnitei (unde se spune ca venea doamna Marica Brincoveanu cu fetele ei).

Parasind incinta manastirii si revenind pe soseaua asfaltata (D.N. 67), la aproximativ 4 km departare se intra in localitatea Horezu (44 km de la Rimnicu Vilcea). Peisajul natural in cadrul caruia se afla Horezul este dominat de masivul Buila si alte inaltimi mai mici. Intre care si Magura Slatioarei. Un orasel curat, ingrijit, cu complexe comerciale moderne, cu o autogara ce deserveste un trafic intens de pasageri in diferite directii (Rimnicu Vilcea, Pitesti, Babeni, Ladesti, Vaideeni s.a.). Dezvoltarea localitatii Horezu a fost legata de apropierea manastirii Hurez, mult timp servind mai ales ca tirg pentru aprovizionarea acestui asezamint monahicesc. Actualmente Horezu este centrul unei regiuni cu un puternic profil pomicol si zootehnic.

O ramura mestesugareasca care a facut faima Horezului este ceramica de Horezu, despre care s-a vorbit si cu alt prilej. Nivelul artistic - deosebit de ridicat a dus pina departe faima mesterilor olari (Muzeul de etnografie de ceramica de la Neuchatel din Elvetia dispune de o bogata colectie de ceramica din Arges, printre care o serie de vase de lut smaltuit din Horezu). Se pare insa ca simtul artistic in aceasta zona nu s-a limitat numai la mestesugul olaritului, pentru ca in ultimul timp revista „Arges' a reliefat in paginile sale bogatia deosebita a picturii populare, realizata de zugravi tarani.

Sub aspect turistic, localitatea Horezu constituie o excelenta baza de plecare atit pentru vizitarea manastirilor Hurez, Bistrita si Arnota, impreuna cu frumoasele locuri ce le inconjura, cit si pentru alte asezari pitoresti, printre care Maldaresti (4 km de la Horezu), sat rasfirat pe un mic platou ce domina valea Luncavatului. Aici se pot vizita vestitele cule —Greceanu si Duca. Cula Greceanu a fost construita in 1791 de Gheorghe Maldarescu. Constructia culei Duca este de data mai recenta; dintr-o inscriptie rezulta ca ar apartine anului 1824 (unii afirma insa ca e mai veche). Cula Greceanu adaposteste astazi un muzeu etnografic. Cula Duca prezinta interes datorita decoratiilor plafonului cerdacului s.a. Impreuna cu biserica invecinata, ambele cladiri formeaza un grup de monumente istorice, care laolalta cu constructiile taranesti vecine se integreaza in vastul ansamblu natural al peisajului local.

In continuare, pe drumul ce duce spre Tg. Jiu. se pot vizita: manastirea Polovragi (20 km), cheile Galbenului si Pestera Muierii de la Baia de Arama (11 km). Drumul Horexu — Tg. Jiu este asfaltat.

DE LA RIMNICU VILCEA LA CURTEA DE ARGES

Un alt important, obiectiv turistic, aflat la o distanta de 45 km de Rimnicu Vilcea, este Curtea de Arges. Localitatea cu importante monumente istorice, a capatat in ultimii ani valente noi, in directia construirii unor obiective industriale (Combinatul de industrializare a lemnului, Fabrica de confectii s.a.) si a crearii unui mare centru scolar (pentru tehnicieni silvici, horticoli, veterinari).

Curtea de Arges este un orasel de munte situat la o altitudine de 450 m, pe malul sting al riului Arges, intr-un cadru natural deosebit de pitoresc. Este inconjurat de bogate livezi care i-au adus o faima binemeritata. Orasul se bucura in acelasi timp de o mare atractie turistica. La aceasta contribuie faptul ca este legat de restul tarii printr-o linie ferata si sosele asfaltate si neasfaltate, printre care spre Pitesti (39 km — asfaltata). Rimnicu Vilcea (45 km — neasfaltata), Ciineni (58 km — neasfaltata), Capatineni (25 km — asfaltata) si de aici pina la Baraj (6 km — drum in serpentina, in intregime asfaltat, care trece prin 4 tunele mici).

Incepind din sec. al XIII-lea Curtea de Arges este centrul unui mic voievodat romanesc. In secolul urmator devine capitala Tarii Romanesti, adapostind curtea domneasca a primilor Basarabi. Intemeierea manastirii Curtea de Arges (1517) este un insemnat eveniment religios si arhitectural, care nu contribuie insa la dezvoltarea economica a orasului, deoarece toate privilegiile ce se cuveneau asezarii revin acum manastirii. Multa vreme Curtea de Arges inregistreaza o slaba evolutie. In anul 1852, de pilda, avea doar 700 de case si 3500 de locuitori. Abia in ultimii ani orasul Curtea de Arges cunoaste o activitate economica si culturala dintre cele mai rodnice.

Printre obiectivele turistice importante trebuie sa mentionam: (1) ruinele Curtii domnesti (sec. XIII—XIV). Zidurile imprejmuitoare cuprind, pe linga aceste ruine (o incinta patrata, cu un zid puternic din bolovani de riu, cu urmele casei voievodului, ale corpului de garda etc.), si un deosebit de important monument de arta religioasa veche; (2) biserica Sf. Nicolae Domnesc, a carei constructie a inceput in primii ani de domnie a lui Basarab si s-a terminat in timpul lui Vlaicu Voda (sec. XIV). Biserica este construita dupa traditia arhitecturala bizantina (un plan in forma de cruce greaca inscrisa s.a.). Un deosebit interes il prezinta frescele, cu caracterul lor monumental si cu remarcabila expresivitate a personajelor; semnificativa in acest sens este pictura murala aflata deasupra usii de intrare ce-l reprezinta pe Radu Negru (1374—1384). Mormintul acestui voievod, aflat in biserica, este o confirmare a obiceiurilor acelor timpuri atit sub aspectul imbracamintei, cit si acela al podoabelor. Tot in centrul orasului se pot vedea (3) ruinele biserii catolice Sin Nicoara (sec. XIII). Construirea ei este legata de un episod din trecutul Tarii Romanesti, reliefat si de scriitorul Alexandru Davila in drama istorica „Vlaicu Voda', si anume lupta intre ortodoxism si catolicism. La capatul nordic al orasului se afla (4) biserica Episcopala, care a fost zidita intre ani 1512 si 1517 de Neagoe Basarab, pe locul unei constructii mai vechi ruinate. In 1654, Paul de Alep, in trecere prin Tara Romaneasca, o apreciaza drept „una din marile minuni ale lumii'. In forma ei actuala este opera arhitectului francez Lecomte du Nouy, care a indepartat chiliile din apropierea bisericii. Unele modificari interioare au alterat insa vechiul stil al lacasului. In tabloul votiv pot fi vazute chipurile ctitorilor Neagoe Basarab si Despina Milita (care si-ar fi vindut bijuteriile pentru a se putea termina lacasul). Legenda spune ca lucrarile de construire a manastirii ar fi fost incredintate mesterului Manole, care, pentru a-si duce lucrul la bun sfirsit, si-a zidit sotia (astfel de legende au o circulatie mai larga, fiind intilnite si in alte tari din Balcani). Legata de aceasta legenda este (5) Fintina Mesterului Manole, pe care o intilnim inspre malul Argesului. Aici s-ar fi prabusit mesterul Manole, care-si facuse aripi de sindrila pentru a sari de pe acoperisul bisericii. Pe locul unde a cazut — spune legenda — a tisnit un izvor de apa rece, foarte gustoasa.

De la Curtea de Arges se poate vizita Hidrocentrala Gh. Gheorghiu-Dej de pe Arges. Soseaua, care strabate un drum de o rara si neobisnuita frumusete, trece prin Capatineni (25 km), unde se afla casa memoriala a compozitorului Gh. Stephanescu (vizitat pe vremuri de Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Ion Ghica, Caragiale s.a.) si centrala electrica subterana (la 614 trepte sub pamint) spre care sint canalizate apele Argesului printr-o noua albie betonata (11 km lungime). Cele 4 turbine ale centralei produc 220 megawati anual. Soseaua trece apoi prin apropierea cetatii Poenari (4 km), despre tare se afirma ca a existat si pe vremea lui Basarab, dar a fost refacuta pe timpul lui Vlad Tepes, care a transformat-o in inchisoare. In Valea lui Stan, prin apropierea careia trece soseaua, ies la lumina doua conducte uriase prin care se strecoara apele Argesului spre centrala electrica. O legenda locala sustine ca in acest loc si-ar fi pedepsit Vlad Tepes sotia pentru tradare. Dupa aproximativ 2 km ajungem la Barajul in arc al hidrocentralei. In spatele zidului inalt de beton (165 m) se deschide un frumos lac de acumulare — larga artera turistica spre poalele sudice ale muntilor Fagaras.

De la Curtea de Arges pina la baraj sint 29 km. In jurul lacului Vidraru (cu suprafata de 893 ha si la o altitudine de 830 m) exista o sosea circulara neasfaltata. In ultimii ani lacul a fost populat cu specii de pesti valoroase, printre care pastravul curcubeu (Salmo irideus G.), coregonul (Coregonus) s.a., fapt ce prezinta interes pentru pescarii amatori.

DE LA RIMNICU VILCEA LA PITESTI

Soseaua asfaltata ce se indreapta spre Pitesti strabate o zona de dealuri care reprezinta uriase conuri de dejectie, aparute dupa retragerea marii in tertiar. Roca slaba din care sint formate dealurile a constituit pentru constructorii soselei Rimnicu Vilcea — Pitesti (60 km) un complex de probleme. Diferitele lucrari care s-au facut (ziduri de sprijin, drenaje, puturi absorbante) urmaresc sa consolideze acest drum sinuos, ce strabate maluri abrupte, dealuri cu o panta pronuntata, vai cu o deschidere larga, toate la un loc formind un tablou plin de farmec. Dupa traversarea Oltului, drumul urca pe valea riului Simnic, al carui curs spre Olt este amenajat in trepte, apoi trece prin comunele Budesti si Blidari. Soseaua suie mereu in serpentine, atingind la un moment dat Dealul Negru sau Dealul Milcoiu (km 162). Primul urcus ia sfirsit si drumul, dupa ce trece prin comuna Milcoiu, intra pe valea Topologului (km 158) incepind al doilea urcus. Din valea Topologului soseaua urca, trecind prin Dedulesti (km 152), spre platforma Cotmenei, unde se afla satul Moraresti (km 148). Urmeaza un nou coboris spre valea Cotmenei, apoi un urcus spre comuna Bascovele (km 140) si in sfirsit o noua coborire in directia vaii piriului Bascov (un afluent al Argesului). Tablourile care insotesc aceste suisuri si coborisuri sint intregite de livezi, de sate pitoresti si zone impadurite. In total, soseaua traverseaza trei urcusuri pronuntate, dupa care se strecoara printre asezarile Dumbravesti (km 134—135), Draganul (km 127—133), Valea Ursului (km 124) s.a. pentru a intra in orasul Pitesti (60 km de la Rimnicu Vilcea si 114 km de la Bucuresti) Orasul este situat la confluenta Argesului cu riul Doamnei, la aproximativ 270 m alt., intr-un punct de contact al Podisului Getic cu Cimpia Romana. Pitestiul este un important loc de intretaiere a mai multor artere de circulatie rutiera si feroviara in diferite directii. Fiind situat intr-un loc adapostit (intre dealurile Stefanesti si Valea Mare — la est, Papucesti si Turcesti — la vest si dealul Gaiestilor — la sud), orasul este ferit de vinturi aspre.

Prima mentiune documentara despre orasul Pitesti dateaza din anul 1388, de pe vremea lui Mircea cel Batrin, si se refera la morile domnesti de aici. De timpuriu este remarcata bogatia sa viticola. Astfel, in 1724, un oarecare Johan Kubnor, intr-o carte tiparita la Leipzig, scrie despre vinul de la Pitesti si din alte regiuni ,,ca nu este mai prejos nici unui vin din Europa'. Pitestiul a jucat un rol important si datorita drumurilor „sarii', al ,,oalelor de pamint' si al „oilor'. In 1787 se inaugureaza un drum de posta pe ruta Bucuresti—Pitesti—Curtea de Arges. Economia orasului era slab dezvoltata. In 1860 se construieste o fabrica de sapun, in 1888 — una de textile, ambele de capacitate mica. Cresterea potentialului industrial al Pitestiului are loc dupa 23 August 1944, cind au luat nastere o serie de obiective industriale de mare capacitate (Combinatul de industrializare a lemnului, Fabrica de textile „11 Iunie'. Fabrica de tananti „Argesul' s.a.). Paralel cu dezvoltarea industriala a orasului s-au construit complexe comerciale, un hotel modern „Argesul', precum si numeroase blocuri de locuit.

Printre obiectivele turistice ale Pitestiului figureaza (1) Muzeul de istorie (bd. Republicii, nr. 60). care prezinta intr-un mod interesant trecutul judetului. Noile descoperiri arheologice sint redate organizat si sugestiv, (2) Teatrul de Stat „Alexandru Davila' (scriitorul s-a nascut linga Pitesti, la Golesti). (3) Palatul Culturii (str. Victoriei nr. 82) cuprinde Casa de creatie populara, Biblioteca centrala etc. (4) Parcul central al orasului in dreptul caruia se afla statuia „Rascoala', ridicata in amintirea participantilor la marea rascoala din 1907 s.a. (5) Tri-Vale, pe strada cu acelasi nume, este un minunat parc inauntrul caruia se afla (6) biserica Trivale de la 1699.

La 12 km departare de Pitesti — la Golesti — se afla un complex muzeul cu mai multe sectii: etnografie, istorie, viticultura, pomicultura etc.

DE LA RIMNICU VILCEA LA DRAGASANI

De la Rimnicu Vilcea la Dragasani se merge pe D.N. 64 sau pe calea ferata ce urmeaza, ca si soseaua asfaltata, malul drept al Oltului. De-a lungul acestui drum se insira un important numar de localitati pe ambele maluri ale Oltului, Din punct de vedere turistic este interesanta Manastirea Dintr-un Lemn, situata pe un drum laturalnic, de la Babeni-Bistrita spre Frincesti. De la Rimnicu Vilcea pina la Babeni-Bistrita sint 19 km. iar de aici la Frincesti — 6 km. Pina la manastirea Dintr-un Lemn — de la Frincesti — sint 4 km. Mai exista insa posibilitatea de a ajunge la manastire si de la manastirea Govora, pe o carare peste dealuri, trecind mai intii pe la manastrirea Surpatele, sau de la Govora-Bai, urmind un drum de tara, pe la punctul numit „Baba Floarea”. Manastirea Dintr-un Lemn este asezata pe malul Otasaului, un afluent al Bistritei, intr-o regiune de dealuri.

Inceputul manastirii l-a facut — dupa cum sustine o legenda orala — o bisericuta din lemn. Paul de Alep (1654) a preluat si el aceasta legenda, sustinind ca lacasul ar fi fost construit de un pustnic din lemnul unui singur copac. Legenda intemeierii manastirii a atras atit prin romantismul, cit si prin deznodamintul ei tragic pe scriitorul Alexandru Odobescu, care a folosit-o pentru a construi nuvela istorica „Doamna Chiajna'. Biserica de lemn (actuala bolnita) nu este cea initiala. Iar daca ne bazam pe temeiuri istorica, biserica de zid are drept ctitori pe Preda Brincoveanu, nepotul lui Matei Basarab (1632—1654) si bunicul lui Constantin Brincoveanu. Cind ajunge domn, Constantin Brincoveanu se ingrijeste de ctitoria bunicului sau, inzestrind-o cu odoare. Dar cel care da lacasului forma sa actuala este Stefan Cantacuzino (1714—1716), urmasul lui Brincoveanu la domnie. El adauga bisericii o turla pe pronaos. Tot el pune sa se repicteze biserica si face si alte lucrari. In decursul vremii, manastirea Dintr-un Lemn a fost supusa unor reparatii si modificari care nu au schimbat insa prea mult aspectul ei de pe timpul lui Stefan Cantacuzino. Pe vremea ocupatiei austriece a Olteniei, conducerea militara a urmarit fortificarea manastirilor, printre care si a manastirii Dintr-un Lemn. Un timp a predat muzica religioasa la aceasta manastire Anton Pann. Intrind in curtea manastirii putem vedea moara de apa a asezamintului, care aducea pe vremuri venituri manastirii. Pe sub o bolta se trece in prima incinta a lacasului, realizata in anii 1840—1845 de stareta Platonida. In fata se inalta turnul-clopotnita despre care se crede ca a fost ridicat pe timpul lui Stefan Cantacuzino. Trecind pe sub bolta turnului. ne gasim in cea de a doua incinta a manastirii, unde se afla biserica de zid a lacasului, construita de Preda Brincoveanu, cu un plan trilobat si turle octogonale inalte. In pridvorul bisericii este mormintul familiei lui Serban Voda. Printre picturile din interior prezinta valoare artistica chipul Maicii Domnului din cupola. De asemenea, vechea icoana de argint pe care sint zugraviti Maica Domnului si Isus se crede ca apartine sec. al XVI-lea, provenind probabil din atelierele muntelui Athos. Iesind din biserica, pe latura stinga a celei de a doua incinte este staretia, zidita de Stefan Cantacuzino si formata din subsol si parter. Intrarea la parterul cladirii se face prin foisor, a carui bolta este sprijinita de frumoase arcade. Odaile si saloanele sint frumos mobilate cu mobila stil Biedermaycr. In partea de vest a manastirii se gaseste bolnita sau bisericuta de lemn, care a fost refacuta din temelii in anii 1753—1814. Ea a constituit constructia de la care a pornit si s-a dezvoltat intreaga manastire, precum tot de aici provine si numele de astazi al lacasului: Dintr-un Lemn. Constructia actuala, cu un plan dreptunghiular, este din birne de stejar incheiate la capete. Stilpii pridvorului sint lucrati la strung. Pictorul francez Lancelot a realizat o gravura ce infatiseaza aceasta mica bisericuta. Despre ea ne vorbeste si Grigore Alexandrescu in ,,Memorialul de calatorie'.

La aproximativ 4 km departare de manastirea Dintr-un Lemn se afla Schitul Surpatele (la care se ajunge urmind un drum de tara care serpuieste printre livezi si ogoare, intrind mai apoi in satul Surpatele) Este vorba de un lacas manastiresc mai putin cuprinzator ca manastirea Dintr-un Lemn, situat pe un teren care in decursul vremii a suferit alunecari, de unde si numele de Surpatele. Locuitorii satului unde se afla manastirea sint urmasii robilor ei de odinioara. A fost intemeiat de boierii Dragoiesei la inceputul sec. XVI-lea. Ulterior biserica de lemn a fost inlocuita de una de zid de catre boierii Buzesti, urmasi ai Dragoiestilor. In anul 1706, Marica Brincoveanu, sotia Domnului Constantin Brincoveanu, a construit o noua biserica de zid in locul aceleia zidite de boierii Buzesti. De remarcat planul trilobat, pridvorul deschis, decoratiile exterioare, indeosebi briiele alcatuite din motive florale, precum si usa bogat ornamentata.

Revenind pe D.N. 64, in drum spre Dragasani, atit soseaua, cit si calea ferata trec prin apropierea mai multor localitati, intre care semnalam comuna Ionesti, fostul castru roman (Pons aluti), apoi Zavideni, unde in 1821 au avut loc o ciocnire intre trupele turcesti si cele comandate de Ipsilanti, conducatorul Eteriei. Cadrul natural al localitatilor pe acest parcurs este bogat impodobit de coline inverzite, cu livezi si vii. Oltul devine mai lenes, adesea se desparte in brate, delimitind intre ele ostroave. Dupa satul Calina, la 6 km departare se intra in orasul Dragasani (53 km de la Rimnicu Vilcea). Localitatea este asezata pe malul drept al Oltului, la 1.5 km departare de riu, in vecinatatea unor dealuri ca: dealul Dragasanilor, Dealul Mare, Capul Dealului, Piscul Dobrii, Mitrofanii s.a. Compozitia lor din calcar, argila si nisip favorizeaza dezvoltarea vitei de vie. Cele mai mari podgorii sint la Simburesti, Dragasani, Mitrofani, Zavideni, Orlesti, Creteni. Pe partea stinga a Oltului domina livezile. Lunca Oltului este aici larga, ceea ce permite dezvoltarea culturii cerealelor, sfeclei de zahar, tutunului si legumelor. Padurile de stejar si fag imbraca anumite portiuni din dealurile Dragasanilor. Apa Oltului primeste in amonte de Dragasani afluentul Congrea (pe partea stinga) si in aval (pe partea stinga) pe Pesceana.

Judecind dupa descoperirile arheologice din apropierea Dragasanilor, inceputurile vietii omenesti se pierd in negura vremurilor. Pe timpul romanilor se afla aici castrul roman Rusidava. O mentiune documentara din 1548 a lui Vintila Voda aminteste de aceasta localitate, intinse mosii si vii se aflau la Dragasani in stapinirea boierilor Buzesti (nu mai putin de 128 de mosii). Faima viticola a Dragasanilor a fost reliefata de diferite documente ale vremii. Istoricul N. Iorga in ,,Istoria comertului romanesc'' subliniaza anumite aspecte ale comertului cu vinurile din Dragasani la Sibiu. Un anume Raichevici scrie, in 1788 ca „la Dragasani sint cele mai bune vinuri''. Localitatea are nu numai faima viticola, dar si istorica. In anul 1821 se semnaleaza aici o batalie intre trupele turcesti si cele ale lui Ipsilanti, care este infrint si obligat sa fuga spre Turnu Rosu. In 1907, flacarile rascoalei au cuprins satele din jurul Dragasanilor. Dragasanii sint evocati de poetul Grigore Alexandrescu in poezia „Mormintele', scrisa in 1847, cu ocazia vizitei pe care o face impreuna cu Ion Ghica La Dragasani a vazut lumina zilei scriitorul Gib Mihaescu (1894—1935), autor al mai multor scrieri.

In ultimii ani, vechiul tirg al Dragasanilor a capatat caracteristicile unui orasel modern. S-au construit blocuri de locuit, o casa de cultura, un cinematograf modern, un magazin universal etc. In acelasi timp, in oras functioneaza mai multe intreprinderi, printre care mentionam intreprinderea Vin-Alcool unde se prelucreaza strugurii din podgoriile Dragasanilor (ce insumeaza o suprafata de aproximativ 6 600 ha, plantate cu soiuri valoroase — Muscat Otonel, Pinot Gris, Sauvignon, Riesling, Cabernet, care dau vinuri superioare, adesea premiate la marile concursuri internationale), o fabrica de mobilier scolar si mobila impletita, iar in viitor se va construi o fabrica de incaltaminte. In acelasi timp aici isi au sediul o statiune de cercetari horti-viticole, un liceu teoretic, o scoala cu profil horti-viticol etc.

Printre monumentele istorice pe care le putem intilni in oras mentionam: (1) obeliscul ridicat in amintirea eteristilor greci cazuti in luptele cu turcii, la Dragasani, in anul 1821. La lupte au participat si cete razlete din armata lui Tudor Vladimirescu. Monumentul se afla in apropierea Spitalului unificat; (2) ruinele fostului castru roman Rusidava, in dreapta Oltului, la est de intreprinderea agricola de stat si la 150 m de soseaua nationala. Imaginatia populara a tesut o frumoasa legenda legata de existenta acestor ruine. Este vorba de legenda „Domnului de roua', a carui cetate — spune legenda — se afla pe locul ruinelor. ,,Domnul de roua' a intreprins odata o calatorie pe minunata Vale a Oltului, unde a intilnit intr-un sat o prea frumoasa fata, de care s-a indragostit. Noptile si le petrecea la iubita lui, iar inainte de revarsatul zorilor, la cintatul cocosilor, incaleca grabit si pleca spre resedinta lui de aici. Dar toate pina intr-o zi, cind locuitorii din satul frumoasei lui i-au jucat o festa. Pentru a nu fi prevenit de ivirea zorilor, au taiat toti cocosii din sat. „Domnul de roua' s-a trezit, dar era tirziu. La iesirea sa din defileul Oltului l-au intimpinat nemiloasele raze ale soarelui si l-au topit cu cal cu tot. Dealurile din jur sau frumoasa lunca a Oltului, cu pitorestile sale zavoaie de salcii, pot prilejui o excursie placuta.

De la Dragasani se poate vizita un oras in plina dezvoltare, si anume: Slatina (41 km de la Dragasani). Orasul este asexat pe malul sting al Oltului, desfasurindu-se pe doua terase, in cadrul unui larg amfiteatru. Dealurile plantate pe alocuri cu vii il marginesc, iar de pe inaltimea terasei pe care se afla se vede cursul sinuos al Oltului. Inainte de anul 1889, apele Oltului curgeau mai aproape de oras, dar lucrarile efectuate atunci l-au indepartat obligindu-l sa alunece pe o alta albie. Arheologii au stabilit ca in apropierea localitatii de astazi au trait oamenii asa-numitei culturi de prund de acum cca 600 000 de ani. Pe valea Dirjovului, la o departare de citiva kilometri, s-au descoperit urmele materiale ale „copiilor copilariei omenirii', cum le-am putea spune. Uneltele lor: simple pietre de riu, cioplite la un capat pentru a fi usor minuite. Ele sint intrutotul asemanatoare cu uneltele descoperite in Africa Centrala — la Oldway. Pe de alta parte, clima calda a permis dezvoltarea unei faune specifice. Printre animalele ce traiau in aceasta regiune se pot cita: camila, numita „de la Olt' (Camelus alutensis), mastodontul (Mastodon borsonii), elefantul (Elephans primigenius) si alte animale de clima calda (rinocerul etrusc, pantera cu coltii lati s.a.).

Din punct de vedere al vechimii asezarii se cuvine sa aratam ca orasul este mentionat intr-un document din 1368 al lui Vlaicu Voda, prin care negustorii brasoveni obtin dreptul de a face comert cu Tara Romaneasca. In document se aminteste, printre alte puncte de vama, si Slatina. Numele localitatii este de origine slava si inseamna „apa sarata'. In acele timpuri Oltul se trecea pe un pod de vase. Un pod stabil este amintit aici mult mai tirziu (1840). Orasul a avut de indurat multe vitregii: razboaie, ciuma, incendii. Numele vestitului haiduc Iancu Jianu este legat de Slatina (1812—1818). Prin Slatina trec pandurii lui Tudor Vladimirescu in drum spre Bucuresti. Valurile rascoalelor taranesti se preling pina in oras: una in vara anului 1899, iar alta in singerosul an 1907.

Sub aspectul istoriei literare, Slatina se afirma prin citiva oameni de litere. Printre acestia Eugen Ionescu, autorul pieselor de circulatie universala —,,Rinocerii', „Scaunele' s.a.

In istoria dezvoltarii industriale a tarii, orasul Slatina ocupa un loc aparte prin construirea Uzinei de aluminiu ,,16 Februarie', care este amplasata pe o suprafata de cca 40 ha, cu o productie de 50 000 tone de aluminiu anual. Industria alimentara va fi reprezentata printr-o intreprindere de industrializare a laptelui. Constructiile de locuinte capata un avint sporit. Un cartier nou — Crisan — figureaza pe harta mereu schimbatoare a orasului. Complexe comerciale, cinematografe, spatii verzi etc. se afla la dispozitia populatiei si a vizitatorilor. Din punct de vedere turistic prezinta interes (1) podul peste Olt, construit in 1888, pe care il strabat autovehiculele ce vin si pleaca din Oltenia. Trecutul indepartat al vietii oamenilor si dezvoltarea societatii omenesti in aceste locuri pot fi urmarite la (2) Muzeul judetean (str. Ionascu nr. 77), ce cuprinde interesante exponate pe aceasta tema. Un monument care atrage privirile este (3) statuia Ecaterinei Teodoroiu in centru orasului, opera sculptorului D. Mataoanu. Putem vizita apoi (4) schitul Clocociov, in cartierul cu acelasi nume, construit pe timpul lui Matei Basarab (in 1645), (5) schitul Streharet (1672), (6) biserica Adormirea Maicii Domnului, construita de un grup de boieri din Slatina in 1733. Aici a functionat prima scoala din Slatina (sec. XVII), adapostita in chilii.

Orasul Slatina este legat de restul tarii prin magistrala feroviara spre Pitesti, Rimnicu Vilcea, Craiova etc. In acelasi timp, din Slatina pleaca curse regulate D.G.T.A. spre Dragasani, Pitesti, Piatra Olt s.a.

BIBLIOGRAFIE

Augustin, Pop Z.N. DIN ISTORIA CULTURII ARGESENE, Editura Comitetului regional pentru cultura si arta — Arges, Pitesti, 1965.

Conea, I. PROFILE TOPOLOGICE PRIN CARPATII MERIDIONALI, Rev. Probleme de geografie, voi. II, 1955.

Condurachi, E. DESCOPERIRI ARHEOLOGICE IN R.P.R.. Colectia S.R.S.C., nr. 358, 1960.

Creteanu, R. MANASTIREA DINTR-UN LEMN, Editura meridiane. 1966.

Davidescu, M. MANASTIREA COZIA, Editura meridiane, 1965.

Epuran, Gh., CIRCUITUL MARILOR TRECATORI, Editura meridiane, 1965.

Florescu Graur, Gh., PE FIRUL OLTULUI, Editura meridiane, 1966.

Florescu, R. MANASTIREA GOVORA, Editura meridiane. 1905.

Ionescu, Gr. ISTORIA ARHITECTURII DIN R.P.R.. Editura Academiei R.P.R. 1963.

Irimie, C., MUZEUL BRUKENTHAL

Lupu, N. CETATEA SIBIULUI, Editura meridiane, 1966.

Lupu, N., Irimie,C. SIBIU SI IMPREJURIMI, Editura meridiane, 1962.

Manitiu, O. FAGARASUL. Edit. U.C.F.S., 1963.

Mihailescu, V. VAILE CARPATICE TRANSVERSALE, Rev. Natura, nr. 4, 1965.

Papiu Ilarian, V. GEOLOGIE SI DRUMETIE, Editura stiintifica.

Popescu, N. MUNTII CAPATINII SI COZIEI, Editura C.N.E.F.S. 1968.

Radu, C. ARGES — GHID TURISTIC, Editura meridiane, 1966.

Radoi, A., Stoica, VALEA OLTULUI, Colectia S.R.S.C.. nr. 283. 1959.

Rosu, L. MANASTIREA HUREZ. Editura meridiane, 1965.

CUPRINS

Scurta prezentare a Oltului

Oltul si valea sa

Prin Sibiu si imprejurimile sale

De la Sibiu la Turnu Rosu

Intre Turnu Rosu si Gura Lotrului

Valea Oltului prin defileul de la Cozia

De la Cozia la Rimnicu Vilcea

Prin Rimnicu Vilcea

De la Rimnicu Vilcea la Olanesti

De la Rimnicu Vilcea la Ocnele Mari si Ocnita

De la Rimnicu Vilcea la Govora si Hurezu

De la Rimnicu Vilcea la Curtea de Arges

De la Rimnicu Vilcea la Pitesti

De la Rimnicu Vilcea la Dragasani

Bibliografie



Intre paranteze sint indicate distantele dintre localitati






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2719
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site