ADMINISTRATIA PUBLICA IN PERIOADA 1859-1940

ADMINISTRATIA PUBLICA IN PERIOADA 1859-1940

a.Administratia centrala

Pentru prima data la noi guvernul apare sub aceasta titulatura dupa Unirea Principatelor, mai exact termenul este utilizat in Constitutia lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, numita si Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris tot in acel context fiind utilizat si termenul de prim-ministru, functie detinuta pentru intaia oara de Mihail Kogalniceanu.

Cum s-a ajuns la Conventia de la Paris si la Statutul dezvoltator al Conventiei?

Adunarile ad-hoc din Principatele Rornane, care si-au inaugurat lucrarile in septembrie 1857 la lasi si la Bucuresti, pentru a face cunoscute dorintele poporului roman si care trebuiau sa se pronunte asupra viitorului Principatelor si-au trimis rezolutiile Comisiei specia le europene de informare, care, la randul ei, a inaintat un raport Conferintei reprezentantilor celor sapte puteri, intrunita la Paris, in mai 1858. Conventia a fost semnata la 7 august 1858, fiind un act international ce inlocuia valabilitatea judiciara a Regulamentelor Organice. Conventia de la Paris prevedea, intre altele, ca cele doua tari romane sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti (deci titulatura de Romania nu fusese acceptata), fiecare avand insa domnitor, guvern si adunare legiuitoare aparte; de asemenea, prevedea infiintarea unei comisii centrale pentru alcatuirea legilor de interes comun si a unei curti de casatie pentru ambele tari, cu sediul la Focsani . Conventia mai cuprindea si o serie de alte prevederi, inclusiv egalitatea in fata legii, desfiintarea rangurilor boieresti si 'stipulatii electorale' (incluse in anexa), ce stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunarii elective, dar ele aveau un caracter restrictiv, intrucat alegerea se efectua in baza unui cens foarte ridicat. Important act international Conventia de la Paris era, totodata, si o lege fundamentala peritru Principatele Unite, sau asa cum sustinea istoricul Vlad Georgescu ea avea 'un caracter de constitutie (vezi Istoria romanilor. De la origini si pana in zilele noastre, Editia a IV-A, Humanitas, 1995).

Conventia de la Paris a ramas in vigoare pana in anul 1864. Atunci guvernul Kogalniceanu a depus la Adunarea deputatilor proiectul de lege rurala, ce prevedea improprietarirea taranilor, proiect respins insa de majoritatea opozanta, care a dat si un vot de neincredere guvernului. Din dorinta de a impune atat legea rurala cat si legea electorala Alexandru Ioan Cuza a recurs la lovitura de stat din 2 mai 1864. Cu sprijinul lui M. Kogalniceanu domnitorul a dizolvat Adunarea si a supus ratificarii poporului, prin plebiscit, un act dezvoltator al Conventiei de la Paris din 7 august 1858, numit Statut. Totusi acesta nu a intrat imediat in vigoare dupa aprobarea lui de catre popor, Statutul trebuia aprobat si de puterile garante care elaborasera Conventia de la Paris. Prin abilitate diplomatica Alexandru Ioan Cuza obtine recunoasterea Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris, care impreuna cu noua lege electorala din iunie 1864 definesc, pentru intaia oara, principiul autonomiei legislative a Principatelor Unite, ceea ce echivala cu un pas insemnat in directia proclamarii deplinei independente, aratandu-se textual ca:

'Principatele Unite pot in viitor a modifica si schimba legile care privesc administratia lor din launtru cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite si fara nici o interventie'. Printr- un manifest din 2 iulie 1864 domnitorul roman preciza ca prin actul in cauza 'Romania reintra in autonomia sa launtrica. Pana acum aceasta autonomie era lovita in mai multe privinte, legea electorala nu se putea schimba decat cu consimtamantul din afara. Inaltele puteri au consimtit acum, in toata intinderea, autonomia noastra dinauntru.

Statutul dezvoltator al Conventiei din 1858, cunoscut si sub denumirea de 'StatutulluiCuza', este apreciat de multi autori ca fiind prima Constitutie a Romaniei, intrucat el exprima manifestarea liberei vointe a poporului roman, el fiind aprobat si legitimat prin plebiscit cu o majoritate covarsitoare .

Potrivit Statutului puterile publice erau exercitate colectiv de catre domn si noul parlament bicameral, format din Adunarea Ponderatice sau Corpul Ponderator (Senat) si Adunarea Electiva (Camera Deputatilor) . Este foarte adevarat ca Statutul prevedea ca atributiile esentiale ale Camerei treceau asupra donmului si a noilor institutii centrale de stat create, respectiv Consiliul de Stat si Senatul. Deci, conform Statutului domnul cumula atributii executive si legislative, putand emite decrete, ori de cate ori situatia impunea masuri deosebite, fara consultarea parlamentului. In fapt se asigura preponderenta puterii executive asupra celei legislative. Statutul preciza deci, ca puterea publica era incredintata domnuiu si parlamentului, dar initiativa legislativa o avea doar domnul, care pregatea proiectele cu sprijinul nou infiintatului Consiliu de Stat. Membrii Adunarii Elective erau alesi conform noii legi electorale din 1864, care a adus o serie de modificari censului punand accentul pe veniturile provenite din alte surse decat proprietatea funciara, ceea ce a fost in avantajul burgheziei, care a putut sa trimita un numar mai mare de deputati in parlament. Astfel, puteau fi alesi in Adunare cetateni romani care aveau 30 de ani si un venit de 200 de galbeni. Corpul Ponderator ori Senatul era compus din mitropolitul tarii, episcopii eparhiilor, intaiul presedinte al Curtii de Casatie, cel mai vechi general in activitate la care se adaugau inca 64 de membri numiti de domn. Conform procedurii utilizata la legiferarea proiectelor de legi, Corpul Ponderator avea libertatea de a adopta proiectul depus, de a-i aduce amendamente ori de a-I respinge. In cazul in care proiectul era adoptat fara modificari de Corpul Ponderator, el era supus spre sanctionarea domnului. Daca proiectul era amendat de Corpul Ponderator el era retrimis Adunarii Elective, care putea fie sa aprobe fie sa respinga amendamentele. Daca Adunarea Electiva aproba amendamentele, urma direct sanctiunea domnului. In situatia in care Adunarea Electiva respingea amendamentele, proiectul era retrimis Consiliului de Stat spre reformulare. In fine, exista, asa cum s-a,mentionat anterior, posibilitatea respingerii proiectului de catre Corpul Ponderator, In cazul acesta proiectul era retrimis Consiliului de Stat pentru a fi studiat.

Privitor la supunerea Statului dezvoltator al Constitutiei de la Paris aprobarii poporului, plebiscitul s-a desfasurat intre 10-14 mai 1864 si era ilustrat deplina adeziune a celor care au votat la actul savarsit de Alexandru Ioan Cuza. Din cele 69.528 de voturi exprimate , 68.221 au fost pentru textul proiectului Statutului legi electorale, doar 1307 fiind impotriva. Puterile Franta, Rusia, Prusia, Austria, Anglia, Turcia si Sardinia - au fost nevoite sa accepte decizia poporului roman, politica faptului implinit, rezultatul plebiscitului care garanta promovarea intereselor noastre nationale.

Organizarea moderna a ministrelor dateaza tot din timpul Principatelor Unite, atunci functionand opt ministere: Interne, Finante, Justitie, Culte si Instructiunea Publica, Afaceri Straine, Lucrari Publice, Razboi si in fine, de Control. Cu unele mici modificari, contopiri si deprinderi aceasta organizare ministeriara a fliintat pana dupa prima conflagratie mondiala, respectiv pana dupa realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cand in urma noii realitati statale romanesti , numarul organelor administrativ centrale de stat si aparatul aestora a sporit corespunzator. Principalele modificari pomenite anterior se refera la aparitia Curtii de Conturi in locul Ministerului Controlului (In 1864) si la Ministerul Domeniilor (din 1883).

In iunie 1866, deci dupa detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptata o noua Constitutie, ce a intrat in vigoare la 1 iulie acelasi an care introducea oficial numele de Romania, fara a mai mentiona dependenta acesteia fata de Poarta otomana. Constitutia din 1866 a statuat unele/prif1cipii extrem de importante pentru functionalitatea statutului, intre care: principiul suveranitatii nationale, principiul separatiunu puterilor, principiul guvernamantului reprezentativ, principiul monarhiei ereditare, principiul responsabilitatii ministeriale, principiul suprematiei constitutiei fata de celelalte legi. In plus acest act fundamental proclama si garanta toate drepturile si libertatile civile inscrise in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 26 august Potrivit Constitutiei din 1866 pozitia domnului in stat a fost reglementata diferit fata de Statutul din 1864, in sensul ca ea consacra - asa cum am vazut deja principiul separatiei puterilor in stat, astfel incat domnul nu mai cumula puterea executiva si legislativa. Constitutia il investea, totusi, pe domn cu o serie de atributii: initiativa, legislativa, sanctionarea si promulgarea legilor, numirea si revocarea ministrilor; avea dreptul de armistie, numea si confirma in toate functiile publice etc. Puterile constitutionale ale domnului erau ereditare in cadrul dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen, iar dupa dobandirea independentei de stat si dupa proclamarea Regatului Romaniei, in 1881, pozitia regelui s-a intarit si mai mult. Guvernul era numit de rege si avea o pozitie preponderenta in raport cu parlamentul, aceasta explicandu-se prin sistemul de relatii existente intre cei trei factori majori: rege-parlament-guvem. Astfel, regele putea dizolva parlamentul, numea un nou guvem, care proceda apoi la organizarea alegerilor. Dupa cum s-a mai precizat, domnul numea revoca ministri, care erau raspunzatori de activitatea ministerelor respective; de asemenea, toate actele domnului trebuiau contrasemnate de ministri de resort si astfel acestia deveneau raspunzatori pentru ceea ce semnau. Domnul, aidoma adunarilor legiuitoare, putea trimite in judecata pe ministri vinovati. Guvemul era alcatuit din ministri intruniti fiind prezidat de ministrul insarcmat special de rege cu formarea lui, aceasta dat fiind faptul ca in Constitutia din 1866 nu era prevazuta functia de prim-ministru. Structura parlamentului nu a fost modificata radical, reprezentanta nationala ramanand compusa din doua adunari: Senatul si Adunarea Deputatilor. Puterea legislativa era exercitata de domn impreuna cu reprezentanta nationala; pentru ca legea sa fie supusa sanctiunii domnului ea trebuia sa fi fost in prealabil discutata si aprobata de majoritatea membrilor celor doua camere.

In septembrie 1923 a fost adoptata o noua Constitutie, aceasta fiind impusa de realitatea fauririi statului national unitar roman, de necesitatea aplicarii unui sistem mai avansat de drepturi si libertati. Constitutia dm 1923 a reprezentat asezamantul juridic principal conform caruia au functionat institutiile fundamentale ale Romaniei Mari, conferind statului roman forma de guvernamant monarhica, dar intemeiata pe regimul democratic parlamentar constitutional. Conform Constitutiei din 1923 guvernul exercita puterea executiva in numele regelui . Ministri intruniti alcatuiau Consili de Ministrii , care era prezidat - aidoma ca in Constitutia din 1866 - de ministrul insarcinat de rege cu formarea sa. In privinta orgaizarii administrtatiei centrale ar fi de pomenit, mai ales, Legea pentru organizarea ministerelor din 2 august Din dispozitiile legii se desprind cu claritate directiile principale vizate de legiuitor :

1. crearea unui cadru general de organizare a ministerelor;

2. centralizarea administratiei;

Daca pana la adoptarea acestei legi pentru organizarea fiecarui minister se emitea o lege speciala, de acum toate ministerele au fost ori organizate intr-un sistem unitar. Legea reproducea textul conform caruia regele desemna persoana ce urma sa formeze guvernul, ii numea si revoca pe ministri. Pe langa ministri secretari de stat, titulari de portofolii, puteau face parte din guvem si ministri secretari de stat fara portofolii. Mai mult, ca o inovatie a legii, au aparut subsecretariatele de stat in cadrul ministerelor existente, subsecretarul de stat fiind un adjunct al ministrului, ale carui dispozitii le executa. Legea din 2 august 1929 stabilea existenta a zece ministere:

Ministerul de Interne.

Ministerul de Externe .

3. Ministerul de Finante

4. Ministerul de Justitie

5. Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor

6. Ministerul Armatei

7. Ministerul Agriculturii si Domeniilor

8. Ministerul de Industrie si Comert

9. Ministerul Lucrarilor Publice

10. Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirii Sociale.

Deci, nu mai exista Ministerul Controlului, dar au aparut altele noi:

Ministerul de Industrie si Comertului si Ministerul Muncii, Sanatatii si

Ocrotirii Sociale.

Prin Constitutia din februarie 1938 se instaura dictatura regelui Carol alII-lea, ceea ce insemna 'decesul' regimului parlamentar constitutional din Romania. Practic guvernul era inexistent iar puterile statului erau concentrate in mana regelui declarat 'cap al statului'. Puterea executiva era incredintata regelui si el o exercita prin ministri care erau insa responsabili .Dar, ministri raspundeau politic doar in fata regelui. Se mentineau atat guvemul cat si Consiliul de Ministri , dar guvernul era doar o institutie formala, deoarece ministrii si nu guvernul exercitau puterea in numele regelui. In aceasta conjunctura s-a infiintat Consiliul de Coroana, organ permanent si personal al regelui, cu rol consultativ asupra problemelor de stat, de insenmatate exceptionala, formarea lui fiind expresia directa a autoritarismului cu care asezamantul constitutional investise pe rege. In schimb partidele politice au fost interzise, iar la conducerea guvernului au fost numite personalitati din afara acestor partide, cum a fost, spre exemplu patriarhul Miron Cristea, Armand Calinescu s.a .. In locul vechilor partide politice, regele Carol al II-lea a infiintat, in decembrie 1938, un organism politic intitulat Frontul Renasterii Nationale, pe care in 1940 la transformat in Partidul Natiunii, fara a putea sa asigure regimului sau dictatorial o baza de masa reala.

b.Administratia locala

Unirea Principatelor Romane in ianuarie 1859 a condus la necesitatea eliminarii deosebiri lor de organizare a administratiei locale, existente pana atunci intre Moldova si Tara Romaneasca. Acest deziderat s-a implinit prin Legea comunala din 1 aprilie 1864 si prin Legea pentru infiintarea consiliilor judetene din 2 aprilie acelasi an, ambele avand drept sursa de inspiratie legislatia franceza a timpului. Aceste acte normative au avut un caracter reformator, ele fiind parte integranta a operei legislative reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza si prin ele s-a reglementat modul de constituire, organizare si functionare a comunelor si judetelor. Legea comunala din 1 aprilie 1864 prevedea, pentru prim data in Principatele Unite, organizarea comunei rurale, pe care a investit-o cu personalitate juridica (Ia fel ca si comuna urbana); de asemeriea, Legea comunala reglementa in mod diferit administratia urbana de cea rurala SI stabilea ca orasele si satele vor forma in viitor comune independente.

Conform legii din 1 aprilie 1864 comuna ca unitate administrativa urmasa aiba minimum 500 de locuitori ori 100 de familii. Orice cetatean al tarii trebuia sa faca parte dintr-o comuna, fie urbana fie rurala. Toate comunele aveau un minim de sarcini obligatori si anume intretinerea unei case a comunei numita primarie, ingrijirea bisericii si salarizarea preotilor, ingrijirea infirmilor si a copiilor gasiti, de asemenea, intretinerea unii corp de pompieri. In fruntea fiecarei comune se gasea consiliul comunal format dintr-un numar variabil de membrii (intre 5-17 persoane) prinarul . Atat consiliul comunal cat si primarul erau organe alese de catre locuitorii comunei. Modul de lucru al consiliului comunal se baza pe derularea unor sedinte ordinare, ce aveau o ritmicitate cel putin lunara si de asemenea, pe sedinte extraordinare, ori de cate ori era necesar. Sedintele erau prezidate, in general, de primar ori in lipsa acestuia de catre un inlocuitor al sau. Ministerul de Interne ori prefectul, ca autoritate tutelara, aveau dreptul sa suspende decizie adoptata cu incalcarea compententei consiliului comunal .De asemenea,domnul putea anula actele emise de autoritatea comunala . Primarul, pe langa faptul ca era ales, era delegat al puterii centrale. In comunele rurale el era ales de alegatori odata cu consiliul local si apoi confirmat de prefect, pe cand in comunele urbane, primarul era numit de domn dintre consilierii ce obtinusera cele mai multe voturi. Pe langa primar, legea instituia si 'ajutoare' de primar , stabilea , totodata , atributiile lor si continea o serie de dispozitii referitoare la bugetul comunal si la contabilitatea comunala.

De o impprtanta aparte a fost si legea din 2 aprilie 1864 , mai precis Legea pentru infiintarea consiliilor iudetene,deoarece ea a fost prima lege ce a organizat metodic, in detaliu, administratia judetelor existente la nivelul tarii.

Judetul este p subdiviziune administrativa a statului, ce are personalitate juridica si este investita cu o anume putere publica, cu drepturi patrimoniale, deci este detinatoare de patrimoniu.

La conducerea judetului se afla conform Legii pentru infiintarea consiliilor judetene un consiliu ales de alegatorii din judet, consiliul ce era format din cate doi membrii din fiecare plasa, el fiind prezidat de un prezident ales dintre componentii sai. Consiliul se intrunea intr-o unica sedinta anuala, la 15 octombrie , prilej cu care se pronunta asupra tuturor problemelor ce-i reveneau: vota bugetul de venituri (obligatorii ori facuitative) si adopta diferite regulamente. Referitor la cheltuielile administrative obligatorii, ele vizau diferite sedii (prefectura, tribunalul ,cazarma jandarmilor, inchisoarea, spitalele), drumurile si podurile judetene, organizarea serviciului postal , plata membrilor comitetului permanent al consiliului judetean , al cancelariei permanente etc. Cheltuielile facultative erau cele pe care le aproba consiliul dupa acoperirea cheltuielilor obligatorii. Consiliul judetean alegea dintre membrii sai un comitet permanent cu o durata de functionare de 4 anii. Comitetul permanent era compus din sase persoane (cate trei membri plini si trei supleanti ),activitatea sa fiind permanta intre intervalul dintre sesiuni .Comitetul permanent, prezidat de prefect ca reprezentant al guvernului numit de. Puterea centrala, trebuia sa pregateasca documentele ce urmau sa fie supuse dezbaterii si aprobarii consiliului judetean. Totodata, comitetul permanent avea atributia solutionarii tuturor problemelor curente ce nu suportau. amanare pana la sesiynea consiliului judetean , exceptie facand bugetul si numirea functionarilor , care erau in totalitate de competenta organului judetean . Desigur, comitetul permanent informa consiliul judetean asupra deciziilor luate, cel din urma putand sa le revoce daca nu erau puse in executare.

Prefectul asista si la sedintele consiliului judetean si daca acesta ori comitetul permanent adopta hotarari neconforme competentelor lor, isi depaseau atributiile sau luau decizii contrare intereselor judetului el avea obligatia de a face recurs la guvern in termen de zece zile.

Plasa era o subdiviziune a judetului fiecare plasa avand in frunte un subprefect cu scopul unei mai corecte administrari a comunelor. Subprefectul verifica caseriile comunale, starea civila , executarea deciziilor consiliului judetean si ale comitetului permanent, raporta periodic despre situatia din plasa respectiva si avansa propuneri pentru remedierea ori inbunatatirea situatiei. In mod neindoielnic legile din aprilie 1864, privitoare la comune si judete, aparute ca rezultat al analizei interne si concordante cu legislatia europeana occidentala a vremii, au deschis orizonturi moderne in organizarea administratiei noastre nationale , ele constituind jaloane trainice ale istoriei administratiei publice din Romania. Dupa cum este cunoscut la 1 aprilie 1866 a fost promulgata o noua Constitutie ce intarea principiul descentralizarii administratiei si implicit pe cel al autonomiei locale. In ea se preciza, intre altele, ca nici o sarcina ori impozit sa nu se fixeze decat doar cu acordul consiliului judetean ori a celui comunal, aceasta ca o consecinta logica a autonomiei locale. Ori, intrucat legile din 1 si 2 apnilie 1864 nu contraveneau Constitutiei din 1866 ele au ramas in vigoare si dupa acest an. Au fost promulgate ulterior si alte legi, ca cele din aprilie 1874 si iulie 1894 ce priveau organizarea comunelor urbane, sau legile din 1906, 1908, 1910, 1912, dar ele n-au modificat in fond organizarea administratiei locale, cadrul general stabilit de legile din 1864, aceste ramanand osatura organizarii in discutie. De exemplu, legea din iulie 1894 a separat clar comunele urbane de cele rurale dand celor dintai o organizare proprie, dar nu s-a distantat decisiv de cadrul oferit de legile din aprilie 1864. Deci, acesta a fost cadrul legislativ al conducerii administratiei loca le pana la primul razboi mondial, la care tara noastra a participat intre anii 19161918. La sfarsitul conflagratiei in discutie s-a 'infaptuit una dintre cele mai arzatoare aspiratii ale poporului roman si anume desavarsirea statului national unitar roman, adica Marea Unire, ce a inmanunchiat laolalta toate provinciile romane . Aceasta impunea cu stringenta si unificarea legislativa, realizarea unui regim comun de organizare administrativa a tarii, pentru a se asigura o unitate politica si administrativa reala.

c.Legisla administrativa interbelica

Prin decretele legi din 26 decembrie 1918 si 1 ianuarie 1919 s-a ratificat unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania, iar la 29 decembrie 1919 s-a mers mai departe in sensul desavarsirii unitatii statale romane prin ratificarea, sub forma unor legi votate de Parlam'entul Romaniei, unirea provinciilor anterior enumerate cu Regatul Romaniei, unire realizata in baza vointei poporului roman din teritoriile aflate pana la 1918 sub dominatie straina.

In vederea consolidariistatului unitar era necesara unificarea organelor administratiei de stat pe plan local mai ales ca intre provinciile realipite tarii si Vechiul Regat existau diferente considerabile. Pana In 1922 s-au luat mai multe masuri in sensul unificarii denumirii circumscriptiilor, organelor locale si fUnctionarilor, deci s-a mers din aproape in aproape in directia dorita, pentru ca la 14 iunie 1925 sa fie adoptata mult asteptata Lege pentru unificarea administrativa.

Legea din iunie 1925 a fost prima lege a Romaniei intregite care a realizat unificarea admmistrativa prin extinderea legislatiei Vechiulut Regat si in provinciile reunificat . Prin aspectul ca a pus capat starii de provizorat, ca a instituit un sistem unitar de organizare a statului national unitar roman, ca a prevazut infiintarea unor organe locale, in mare parte, eligibile, legea pentru unificarea administrativa din 1925 a insenmat un pas cert inainte spre perfectionare si a contribuit la intarirea conexiunilor statale. Legea in cauza precum si doctrina timpului sustineau ca s-a urmarit realizarea urmarii largi descentralizari administrative, dar asa cu releva multi specialisti in domeniul evolutiei statului si dreptului roman legea din 1925 a accentuat latura centralizatoare. Conform legii administrative la care ne referim teritoriul Romaniei era impartit in judete si comune. De asemenea comunele se subimpart si ele in doua categorii: urbane si rurale . Comunele rurale se puteau forma din unul ori mai multe sate, in corelatie cu numarul de locuitori pe care-i aveau. Deoarece, de regula, populatia satelor nu depasea cateva sute de locuitori, pentru formarea unei comune trebuia obligatoriu sa se asocieze mai multe sate. Acest mod 'de alcatuire a fost dictat, mai ales, de faptul ca legea a prevazut o conducere costisitoare pentru comuna (primar, ajutor de primar, notar, secretar) care trebuia platita din veniturile proprii nu de la bugetul statului. Aplicarea legii a provocat nemultumiri in lumea satelor care au avut secole, de-a randul o organizare si o conducere proprie. Ori potrivit legii din 1925, cele mai muite sate si-au pierdut dreptul de a se conduce, iar satenii trebuiau sa faca deplasari costisitoare la resedinta pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntau.

Comunele urbane erau centre de populatie recunoscute ca atare prin lege si ele puteau sa fie resedinta de judet ori neresedinta de judet . Comunele urbane resedinta de judet, de mai mare importanta erau declarate municipii. Comunele se administrau prin consilii formate din consilieri alesi de drept si consilieri femei, care puteau fi cooptate in organismele respective. Administratia judetelor era infaptuita tot de catre consilii compuse insa din consilieri alesi si consilieri de drept . In fruntea administratiei comunale era primarul, ce executa hotararile consiliului comunal si ale delegatiei permanente, pe cand la carma administratiei judetelor se afla prefectul, care aplica hotararile consiliului judetean si ale delegatiei permanente judetene.

Judetele erau impartite in circumscriptiile intitulate plati, iar comunele urbane in circumscriptii denumite sectoare. De personalitate juridica beneficiau doar judetele si comunele.

Legea pentru unificarea admmistrativa din 14 iunie 1925 nu a putut raspunde tuturor cerintelor noii vieti administrative din Romania, intrucat fiecare provincie venea cu obisnuinta unui sistem ce nu se putea usor inlocui, dar ea a permis dobandirea unui plus calitativ util unui stat ce urmarea sa-si perfectioneze administratia publica.

In 1929 dupa venirea la putere a national-taranistilor; s-au adoptat noi legi de organizare administrativa, atat la nivel central cat si local.

Legat de administratia centrala mentionam , in primul rand, Legea pentru organizarea ministerelpr din 2 august 1929, ce viza crearea unui cadrul general de organizare a ministerelor, centralizarea administratiei si, in al doilea rand, Legea pentru organizarea administratiei locale din 3 august 1929; dupa aceasta data si pana la legea din 1936 au mai fost elaborate 11 modificari in materie.

lntrucat referiri la Legea pentru organizarea ministerelor s-au facut in paginile anterioare, in cele ce urmeaza vom analiza doar Legea pentru

organizarea administratiei locale din 3 august 1929.

Potrivit legii comuna rurala era unitatea de baza formata din cel putin 10.000 de locuitori. Satul component al comunei decidea daca avea nevoie de un organ deliberativ gen consiliu satesc ori daca rolul acestuia urma sa fie jucat de adunarea capilor de familii. Functia de primar al satului avea un caracter mai mult onorific, durata ei fiind de doi ani. In functie de situatia concreta, adunarea satenilor alegea, daca avea nevoie si mijloace trebuincioase, secretarul precum si alti functionari. Comunele rurale constituite din mai multe sate aveau un consiliul comunal, ca organ deliberativ, din el facand parte si primarii satesti ori inlocuitorii acestora. Primarul comunal se alegea din cadrul consiliului, el fiind ajutat de o delegatie (2 persoane) aleasa tot din consiliul comunal. Existau si comune compuse dintr-un singur sat; ele aveau o organizare asemanatoare comunelor alcatuite din mai multe sate, dar primarul se alegea prin vot obstesc ori direct de adunarea capilor de familie. Comunele urbane, orase ori municipii, aveau ca organdeliberativ un consiliu ales iar ca organe executive pe primari si viceprimari, acestia lucrand impreuna cu delegatia consiliului.

Judetul, ce reprezenta veriga superioara a administratiei, avea si el un organ deliberativ intitulat tot consiliu,ales dupa acelea norme ca si consiliul comunal de asemenea, avea o delegatie a consiliului condusa de presedinte, ce era organ executiv ales si conducator al tuturor serviciilor administratiei

judetene. Legea din 1929 prevedea existenta urmatoarelor servicii: administrativ si statistic; financiar si contabilitate; tehnic, al drumurilor si al constructiilor; sanitar, al ocrotirii sociale si al invatamantului; veterinar zootehnic; economic si, de asemenea, un birou al cancelariei. Tot la nivelul judetului mai exista un secretar general, un jurisconsult, pana la trei inspectori judeteni si un casier al judetului. Interesant este ca Legea pentru organizarea administratiei locale din 1929 prevedea existenta asociatiei judetene ,grupare a mai multor judete, cu telul realizarii unor lucrari de interes comunal, lucrari care depaseau posibilitatile financiare ale unui singur judet. Aceasta asociatie a judetelor avea tin organ deliberativ , alcatuit din delegati ai judetelor componente si un organ executiv, compus tot din delegati ai judetelor asiciate . Dar aceste asociatii judetene au fost desfiintate prin Legea administrativa din Revenind la ierarhia organelor teritoriale ale guvemului, asa cum a fost stabilita prin Legea administrativa din 1929, le enumeram in continuare:

- directoriatele ministeriale erau centre de administratie si inspectie locala, cu sediile la Bucuresti , Cluj, Timisoara , Craiova si lasi . Ele erau conduse de catre un director ministerial local, cu rang de subsectretar de stat si aveau ca raza de activitate cate o grupare de judete;

- Infiintate tot in centrele pomenite anterior, erau subordonate directorului ministerial si se gaseau in relatii directe cu ministerele;

- prefectul judetului reprezenta guvernul in fiecare judet si era subordonat tot directorului ministerial.

Judetele erau impartite in plasi conduse de primpretori sau pretori acestia fiind subordonati prefectului. Ei aveau atributii de ofiter de politie administrativa, de supraveghere si control asupra administratiei rurale.In 27 martie 1936 a fost promulgata o noua lege administrativa, care prezenta anumite deosebiri fata de legea din 1929, dupa cum urneaza:

-marea atributiile prefectului ca organ al puterii centrale, in sensul ca-i dadea dreptul sa controleze toate serviciile publice din judet:

- asigura continuitatea functionarii consiliilor comunale si judete prin schimbarea doar a unei jumatati din numarul consilierilor, schimbare ce se efectua din trei In trei, ani prin tragere la sort si ,totodata, prin mentinerea fostului primar si prefect;

- se infiinta functia de subprefect (director al prefecturi ) .

- consiliul de prefect s-a transformat dilitr-un organ consultativ intr-unul administrativ.

- se lua primarilor dreptul de a face inscrisuri ori stersaturi in listele electorale .

- primarul era numit (nu ales) in statiunile balneoclimaterice;

- stabilea posibilitate pentru mai multe statiuni balneodimaterice dintr-o zona de a se asocia intre ele si de a avea primar general;

- se pretindea functionarilor din administratie o pregatire profesionala;

- se infiintau la toate esaloanele birouri specia le pentru primirea cererilor de la cetateni.

Dupa cum este foarte bine cunoscut in istoriografia noastra, in noaptea de 10-11 februarie 1938 s-a creat primul guvern al dictaturii regelui Carol al 11-lea. In functia 'de presedinte al Consiliului de Ministri a fost numit patriarhul Miron Cristea, cu scopul de a obtine adeziunea bisericii si clerului in actiunea de influentare a masei de credinciosi fata de noul regim. Cateva zile mai tarziu, la 20 februarie 1938, s-a publicat si o noua Constitutie ce trebuia sa puna bazele juridice ale regimului carlist. Constitutia redactata de juristul Istrate Micescu, intarea considerabil prin prevederile sale pozitia monarhiei. De a mentinut formal principiul separatiei puterilor in stat si ideea ca puterea emana de la natiune, noua lege fundamnetala a tarii a privilegiat puterea regala. Este insa adevarat, pe de alta parte, ca monarhia autoritara carlista a pastrat unele elemente de democratie parlamentara. Astfel, parlamentul a fost mentinut, dar cu atributii restranse, el avand mai mult un rol decorativ.

Pentru a se putea controla mai bine situatia din tara, la 13 august 1938 s-a decretat o noua reforma administrativa. Asa cum se arata in publicatiile vremii, in special in monumentala lucrare intitulata Enciclopedia Romaniei vol.lI (publicata in 1938 sub patronajul regelui Carol al II-lea), noua Constituie 'impunea in mod necesar o noua organizare administrativa' si aceasta din mai multe motive.

Astfel, se aprecia ca vechea administrativa n-a facut ce .se asteptase de la ea sub raport edilitar in orase, ori 'rolul unei administratiuni municipale este de a pune la dispozitia locuitorilor mijloace civilizate de trai in comun ,' .In acelasi sens se specifica ca in Romania existau 175 de orase dintre care 114 nu aveau lucrari de canalizare si 108 alimentarea cu apa potabila iar circa sfert dintre ele nu aveau lumina electrica . De asemenea, se incrimina incorectitudinea unor slujba ai vechii administratii .

Pornindu-se de la asemenea constatari se considera utila elaborarea unei noi legi administrative, care sa metamorfozeze lucrunile sub aspect care sa finalizeze o intreita preocupare:

1. asezarea unei adrninistratii economice si unitare .

2. instituirea unui serios control tehnic si financiar;

3. ameliorarea creditului intreprinderilor comunale.

Cunoscutur om politic Armand Calinescu scria ca utilitatea/unei noi organizari administrative pornea chiar de la viciul vechilor o~anduiri administrative: 'Constitutionalul de la 1923 a facut o greseala fundamentala de a creia din consiliile comunale un corp electoral pentru alegerea Senatului. Stabilind o astfel de corelatiune intre un organ de administratie locala si o institutie politica de guvernamant, a schimbat caracterul celui dintii. Inaintea oricarei se facea epurarea administratiei, spre a se inlesni contituirea unei anume majoritati. Astfel, orice schimbare de guvern, aducea dupa sine in mod inevitabil inlaturarea tuturor consiliilor comunale si judetene ,'

Tot Armand Calinescu preciza si ideile directoare ale noii reforme:

- accenul trebuia pus pe elementul de fond, adica pe elementul gospodarire si raspunderr , nu pe factorul electoral.

- reforma trebuia sa organizeze provincia, in conditiile mentinerii judetelor ca unitati administrative, daca ele in forma lor clasica nu raspundeau unei functiuni viabile. Veniturile restranse ale judetelor abia acopereau cheltuielile de intretinere a personalului administrativ si de multe ori era nevoie de subventia statului, ceea ce facea judetul 'o adevarata institutie parazitara'. Tocmai de aceea trebuia sa se constituie noua unitate administrativa provincia, care urma sa grupeze sub aspect gospodaresc pana la zece judete, gruparea lor facandu-se astfel incat fiecare provincie sa fie 'o entitate geografica si economica bine definita'. De remarcat ca la alcatuirea provinciei nu se tinea neaparat cont de vechile limite ale provinciilor istorice . Ea era contituita functie de nevoile reale, dupa asezarea geografica fireasca, dupa caile de comunicatii, dupa resursele de care dispunea si dupa comuniunea vietii economice. Provincia concentra, de asemenea, toate mijloacele bugetare ale judetelor, ceea ce permitea o reducere considerabila a cheltuielilor de regie, o mai judicioasa gospodarire a fondurilor si chiar initierea unor planuri de investitii mai largi, mai curajoase;

- noua reforma administrativa din       1938 - afirma tot Armand Calinescu urmarea deconcentrarea serviciuluide stat' .In fruntea provinciei se afla guvern ce dispunea de o deosebita autoritate, de competenta larga si precisa. Guvernatorul era conducatorul gospodariei locale, seful serviciilor exterioare ale diferitelor departamente reunite in jurul sau. Totodata, exercita supravegherea tuturor serviciilor, impulsiona activitatea acestora grabind solutionarea problemelor.

Considerentele teoretice anterioare trebuiau sa-si afle aplicarea si concretizarea in activitatea practica pentru a-si dovedi valabilitatea, dar conditiile istorice, avem in vedere mai ales declansarea celui de al doilea razboi mondial, n-auingaduit finalizarea Legii administrative din 1938 .

Deci, legea stabilea ca administratia locala se exercita prin urmatoarele unitati teritoriale: comuna, plasa, judet si tinut.

Comunele erau rurale si urbane, cele urbane fiind impartite in municipii (peste 50.000 locuitori sau resedinta de tinuturi), orase resedinta de judet si orase neresedinte de judet.

Administralia comunei o exercita primarul si consiliul comunal iar in satele indepartate de resedinta comunei exista un delegat pentru rezolvarea problemelor administrative comunale.

Consiliul comunal, era format din membri alesi, dupa valoarea candidatilor, pe o perioada de sase ani, numarul lor fiind intre 3-12 persoane. Pe langa cei alesi in consiliul comunal erau si membri de drept, acestia fiind desemnati de prefect si inzestrati cu vot consultativ. Mandatul de membru al consiliului era gratuit si obligatoriu, primindu-se doar o indemnizatie pentru participarea la sesiuni . Consiliul avea competenta in chestiunele esentiale , cum ar fi votarea bugetului, contractarea de imprumuturi ori deschiderea de investitii.

Dar elementul central al administratiei a devenit in conditiile Legii administrative din 1938 primarul. EI se numeste de prefect in comunele rurale si urbane neresedinta de rezidentul regal in comunele resedinta, de judet si prin decret regal in minicipii si statiuni balnoclimaterice . Desigur, numirea primarului trebuia sa se faca cu implinirea unor serioase conditii de recrutare, verificare ,cu garantia de stabilitate. Primarul dobandea puteri mult mai largi, dar el avea, in acelasi timp, o responsabilitate civila bine definita, pentru orice paguba cauzata administratiei sau particularilor .De asemenea, s-au prevazut sanctiuni grave, severe pentru nerespectarea regulamentelor de edilitate de catre conducatorii administratiei. Judetele au fost mentinute ca unitate administrativa si de contro .Numarul total al judetelor era de 71 ,dar trebuie sa avem in vedere intinderea de ,atunci a tarii, 295.049 Km ce cuprindea Basarabia, Bucovina de Nord si Cadrilaterul, regiunii unde se aflau judete ca Ismail, Cahul, Cetatea Aiba, Orhei, Tighina, Sorca, Cernauti, Storojinet, Caliacra si Durostor. Judetul era condus de prefect, functionar de cariera ,deci profesionisti ,ce era numit prin decret regal . Prefectul era seful ierarhic al tuturor functionarilor exteriori aiMinisterulul de Interne din judet. Subdiviziunea administrativa a judetuluiera plasa, ce includea mai multe comune si era condusa de pretor. In fiecare comuna rurala funciona in subordinea preotului un notar numit de rezidentul regal, nu de prefect . La nivel intregii tari erau 429 de plati.

d.Tinuturile Romaniei Mari

Tinutul era constituit din mai multe judete inmanuncheate laolalta si era administrat de un rezident general, cu drepturi largi, numit pe o perioada de 6 ani si care avea ,rangul de subsecretar de stat .In activitatea sa rezidentul regal era ajutat de un secretar general, ce era functionar de cariera. La nivelul tinutului exista un consiliu al tinutului, format din membri alesi si de drept, care aveau atributii deliberative si anume: crearea de venituri, aprobarea bugetului, efectuarea de imprumuturi, instrainari de bunuri etc. De asemenea, consiliul tinutului avea si unele atributii consultative. Privitor la aceste tinuturi ni se pare firesc, avand in vedere ca ele reprezentau la data respectiva un element inedit in organizarea administrativ teritoriala a tarii, sa insistam mai mult asupra lor.

Conform legii administrative din 1938, nivelul tarii, in suprafata totala de 295.049 Km au fost organizate zece tinuturi, in organizarea acestora tinanduse cont, asa cum s-a mai relevat, de anumite criterii cum au fost:

-vechile limite ale provinciei istorice, peste care Insa s-a trecut daca a fost necesar;

- nevoile reale privind evolutia social-economica;

- asezarea geografica dupa caile de comunicatie si caracterul firesc al vietii economice;

- disponibilitatile resurselor umane;

- potentialul uman etc.

La nivelul Romaniei Mari au fost constituite rmatoarele tinuturi: 1. Jiu; 2.

Arge 3.Marii;4. Dunarii; 5. Nistru; 6. Prut; 7. Suceava; 8. Alba Julia; 9. Crisuri 10. Timis

In cele ce urmeaza ne vom indrepta privirea asupra unor trasaturi definitorii, ori mai exact, asupra unor elemente caracteristice ale tinuturilor in discutie. Astfel, nu se poate afirma ca ar fi existat un criteriu ,teritorial absolut cand s-a statornicit intinderea tinuturilor. Ele variau ca intindere teritoriala intre

40.879 Km (Argeges ) si 17.070 Km (Suceava). Daca ar fi sa facem media suprafetelor tinuturilor respective, aceasta s-ar cifra la 2.507 Km cifra care poate fi sugestiva intr-o eventuala analiza statistica si mai ales comparativa. Spre completarea imaginii precizam ca totalul popula Romaniei Marii era de 19.535.398 de locuitori, din care 3.609.220 in mediul urban si 15.926.178 de locuitori in cel rural. Dupa anumite date, in 1938 Romania, care era o tara cu o economie agrar-industriala, avea antrenata in agricultura 76,5% din totalul populatiei active, 11,5% fiind ocupata in industrie iar restul in alte domenii de activitate.

Tinuturile Romaniei - Jiu, Arges, Nistru, Marii, Dunarii, Prut, Suceava, Alba Julia, Crisuri si Timis - ingtobau in total 71 de judete, 429 de plati, 179 de orase si 15.891 de sate. Revenim asupra unei asertiuni si anume ca tinuturile au fost organizate in Romania Mare, posterioara anului 1918 si tratatelor de pace de la Versailles, ce cuprindea, firesc, toate teritoriile stravechi romane care datorita vicisititudinilor istorice au fost instrainate la un moment dat:

Basarabia, Bucovina de Nord, Hertia si in plus, Cadrilaterul. Am facut aceasta precizare pentru a evita o comparatie care, de aitfel, ni se pare inevitabila cu orgarnizarea administrativ-teritoriala si suprafata actuala a tarii noastre, 238.391 Km vaduvita de unele pamanturi de drept romanesti .

In continuare vom prezenta foarte pe scurt tinuturile Romaniei Marii infiintate in baza Legii administrative din 1938. Consideram utila aceasta prezentare mai 'ales in conjunctura in care exista pareri ca ar trebui reanfiintate unele judete, care, insa, oricum au avut o existenta efemera. Dar, dorim sa reamintim ca in 1938 legiuitorul aprecia ca judetele de atunci, unele rezultate in urma legii din 1925, nu mai prezentau nici-o utilitate. Astfel, un

specialist de prima marime al~90meniului, cum era Armand Calinescu, la care am mai apelat, aprecia ca 'veniturile lui (ale judetului - nV.z.) abia acopera cheltuielili de intretinere a personalului administrativ' si 'de multe ori chiar

este nevoie de subventia Statului pentru a asigura traiul zilnic. Astfel, judetul nu mai raspunde unei functii viabile. EI devine in forma actuala o adevarata institutie 'parazitara', ceea ce credem noi s-ar intampla si in eventualitatea reinfiintarii unor judete asa-zis abuziv desfiintate .. Aprecierea de mai sus ne face sa intelegem care a fost unul dintre motivele infiintarii tinutului, ca noua unitate administrativ-teritoriala.

1. Tinutul Jiu i includea judetele DOlj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea si Romanati, deci in total 6 judete cu o suprafata de 26.941 Km o populatie de 1.854.220 locuitori, cu 37 de plasi si 17 orase. Resedinta tinutului se gasea la Craiova, oras ce avea 55.580 locuitori conform recensamantului de la 1 iulie 1937. Intre orasele cu peste 10.000 de locuitori ai tinutului Jiu enumeram:

Turnu Severin, Targu Jiu, Ramnicu Valcea, Caracal, Bailesti .

2. Tinutul Araes cu resedinta la Bucuresti (capitala de stat cu 664.185 locuitori) avea in competenta urmatoarele 10 judete: Arges, Brasov, Buzau, Dambovita, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman, Trei Scauna si Viasca. Tinutul Arges era cel mai mare, atat ca suprafa (40.879 Km cat si in ce priveste populatia: 3.762.231 locuitori. In acest tinut existau orase mai mari, cu zeci de mii de locuitori, cum ar fi: Ploiesti (77.092 locuitori), Brasov (61.026 locuitori), Buzau (37.055 locuitori) si altele mai mici, sub 20.000 de locuitori - Pitesti, Targoviste, Campulung, Alexandria, Campina si Sfantul Gheorghe. Tinutul Arges ingloba 67 de plasi 26 de orase.

3. Tinutul Marii era unul dintre tinuturile mici, cu doar 21.731 Km cu o populatie de 1.033.513 locuitori. In hotarele sale erau incluse doar

4 judete: Caliacra, Constanta, Durostor Si lalomita .Resedinta tinutului era Constanta, municipiu cu o populatie de 60.728 locuitori. peoarece judetele Caliacra si Durostor, componente ale Tinutului Marii, se afla astazi dincolo de fruntariile tarii, oferim cateva date suplimentare despre ele. Astfel judetul Caliacra era in extremitatea sud-estica a Romaniei Marii, amplasat pe malul Marii Negre, suprafata sa fiind de 4.500 Km si populatia de numai 183.293 locuitori. Avea 4 plasi (Salcic, Casim, Ezibei si Stejarul), 3 orase (Sazargic, Salcic, Cavarna). Orasul Bazargic, cu o populatie de 30.742 locuitori era resedinta judetului in cauza. Judetul Durostor era situat in vecinatatea nord vestica a judetului Caliacra, la nordul Dunarii. Intinderea sa era de 3.226 Km iar popula se cifra la 230.000 de locuitori. Era format din 5 plasi (Accadanlar, Curt-Bunar, Doimuslar , Ostrov si Turtucaia; avea 3 orase (Silistra, cu cei 17.828 locuitori fiind resedinta judetului, Ostrov si Turtucaia) si 195 de sate.

4.Tinutul Dunarea ,cu resedinta la Galati (102.311 locuitori) avea in componenta sa 10 judete: Braila, Cahul, Covurlui, Falcui, Ismail, Putna, Ramnicu Sarat, Tecuci, Tulcea si Tutova. Se intindea pe o suprafa de 37.958 Km fiind al doilea ca marime, in cuprinsul sau fiind inglobate 46 de plasi si 24 de orase . Populatia insuma peste 2 milioane de locuitori. Dintre orasele tinutului se detasau ca populatie, in afara de Galati, Braila (68.718 locuitori), Focsani (28.577 locuitori), Ismail (26.669 locuitori), Barlad (25.626 locuitori), urmate de Tulcea, Chilia Noua, Tecuci, Husi, Ramnicu Sarat s.a. Dupa cum se poarte constata era vorba de un tinut intins, care trecea ca limita in est dincolo de Prut, adica in ceea ce se numeste astazi Republica Moldova, dar unde fusese odinioara judetele romane Cahul si lsmail.

5. Tinutul Nistru cu resedinta la Chisinau (113.640 locuitori) . Chiar denumirea lui ne sugereaza amplasarea intr-un teritoriu care pe nedrept nu mai apartine Romaniei, ci face parte tot din Republica Moldova. Nu era prea mare ca suprafa cu cei 22.355 Km ; la fel in ceea ce prive numarul de locuitori

- 1.446.395, dintre care peste un milion traiau in mediul rural. De aitfel, avea si .

/---- /----

cele mai putine plasi (23) si orase (7). Consideram necesar sa nominalizam cele 4 judete: Cetatea Alba, amplasata chiar la Marea Neagra, Lapusna, Orhei si Tighina. Intre orasele tinutului pomenim Chisinau, Tighina, Cetatea Alba si Orhei, dintre ele detasandu-se, evident, municipiul Chisinau, astazi capitala de stat.

6. Tinutul Prut avea resedinta la lasi, unul dintre marile orase ale

tarii, veche capitala domneasca, cu un trecut istoric remarcabil. La 1 iulie 1937 lasul avea 104.652 de locuitori, asa cum ilustreaza datele statistice. Tinutul Prut se situa intre tinuturile medii ale Romaniei cu cei 31.775 Km dar ca populatie (2.335.340 locuitori) se situa pe locul doi, dupa tinutul Arges .In compunerea sa intreu urmatoarele 9 judete: Bacau, Balti (astazi in Republica Moldtva), Botosani. Falticeni, lasi, Neamt, Roman, Soraca (in Republica Moldova) si Vaslui. Numarul total al plasilor se cifra la 46 iar al oraselor la 19. In randul oraselor se cuvene sa enumeram, in afara de municipiul lasi, localitatile Botosani (32.394 locuitori), Bacau (3 1.741 locuitori), Balti (31.591 locuitori), Piatra Neamt (26.569 locuitori), Roman (21.545), respectiv Sorca, Vaslui, Pascani , Targu Frumos, Falticeni, ora cu o populatie ce oscila intre 10.000- 20.000 de locuitori.

7. Tinutul Suceava avea resedinta la Cernauti (110.161 locuitori), localitatea aflandu-se astazi in Ucraina. In structura sa teritoriala erau

cuprinse 7 judete: Campulung, Cernauti, Dorahoi, Hotin, Radauti, Stozojinet si Suceava, ce totalizau 17.070 Km ,ca populatie se situa pe penultimul loc intre tinuturile tarii noastre avand numai 1.573.212 locuitori. Dupa cum se poate remarca la o simpla privire a hartii, din cele 7 judete ale tinutului Suceava trei sunt'astazi in componenta Ucrainei: Cernauti, Hotin si Storajinet. La nivelul intregului tinut au fost organizate 27 de plasi si erau, paradoxal, 22 de orase unitati administrativ-teritoriale extrem de mici, cu o populatie intre 3.000 de locuitori si maximum 16.800 locuitori. Singura exceptie din acest punct de vedere era resedinta tinutului Suceava, adica municipiul Cernauti, cu cei peste 110.000 de locuitori ai sai.

8. Unul dintre tinuturile medii ale Romaniei Mari a fost Alba Iulia, atat ca suprafata - 30.297 Km ,cat si ca populatie - 1.642.343 locuitori. Amplasat geografic in mijiocul tarii, acest tinut era compus din 9 judete - Alba, Ciuc, Fagaras, Mures, Odorhei, Sibiu, Tarnava Mare, Tarnava Mica si Turda, din 54 de plasi , in care se gaseau 17 orase si municipii. Cel mai mare oras al tinutului era Sibiul (49.654 locuitori), urmat de Targu Mures (38.327 locuitori) si Turda (19.685 locuitori). Cu toate acestea resedinta tinutului in discutie era Alba Iulia, cetatea Unirii Nationale a Romanilor. Alte orase ale tinutului:

Mediasi, Sighisoara, Gheorghieni, Reghin, Aiud.

9. Tinutul Crisuri in suprafata de 33.385 Km ,si cu o populatie de 2.143.453 locuitori, se situa, din ambele puncte de vedere, pe pozitia a treia intre unitatile administrativ-teritoriale similare din Romania. Situat in partea de nord-vest a tarii, in vecinatatea Ungariei, tinutul ingloba 7 judete - Bihor, Cluj, Maramures, Nasaud, Salaj, Satu Mare si Somes, 56 de plasisi 16 orase . Dintre aceste orase se detasau: Cluj - resedinta tinutului cu 99.720 locuitori, Oradea - 81.104 locuitori, Satu Mare - 51.352 locuitori si Sighet - 21.710 locuitori. Alte orase mai mici, cu populatia intre 10.000-20.00 locuitori erau:

Carei, Salonta, Baia Mare, Dej si Bistrita.

10. In partea de sud-vest a tarii fusese organizat tinutul Timis cu o suprafata mare - 32.658 Km (locul 4) si cu o populatie destul de numeroasa 1.705.180 locuitori (locul 5). Era structurat in 5 judete (Arad, Caras, Hunedoara, Severin si Timis - Torontal), la nivelul sau fiintand 49 de plasi si 13 orase. Cel mai important oras al tinutului Timis era Timisoara cu putere economica remarcabila si cu o populatie de 89.979 locuitori. La fel de insemnat era si municipiul Arad cu cei 76.105 locutori ai sai. Municipiul Lugoj era un vechi si puternic centru al romanismului, al luptei pentru afirmare nationala romaneasca, ce avea 22.511 locuitori. Dar, cel mai important centru industrial al tarii a fost orasul Resita(19.918 locuitori) unde erau amplasate capacitati industriale renumite chiar pe plan european pentru produsele pe care le fabricau. Tot in tinutul Timis mai aflam orasele Petrosani (15.748 locuitori), Deva (10.480 locuitori), Caransebes (8.695 locuitori) si Gravita (6.54 1 locuitori).