Geto-dacii - Persii si greci intre Dunare si Mare (sec. VII-II i.d.Hr.)

Geto-dacii

Pe cand lumea geto-daca traversa perioada mijlocie a Hallstattului, un fenomen cu totul nou incepea a se produce in cateva puncte de pe tarmul occidental al Marii Negre: in roirea lor, colonistii greci intemeiau primele asezari, viitoare orase. De aceasta data nu mai avem a face cu o patrundere de alogeni care traiau mai mult sau mai putin similar autohtonilor. Concomitent cu un final de preistorie in care se aflau geto-dacii, acum apare si se dezvolta o societate greceasca coloniala care traieste in istorie. Coloniile grecesti au avut o influenta civilizatoare in societatea getica traditionala din zonele limitrofe, Dobrogea, dar si sudul si centrul Moldovei ori rasaritul Munteniei.

Prin aceste colonii o mica parte a teritoriului Romaniei participa la istoria antichitatii clasice; in rest, societatea geto-dacica cunoaste o evolutie lenta, dar sigura, pe parcursul mai multor secole. Nascuta in spatiul dintre o Europa Centrala celtica si Sudul elenistic, civilizatia dacica imbina aceste influente, primind chiar si altele, mai indepartate, orientale, contopindu-le in forme proprii, uneori mai originale, alteori mai evident tributare influentelor straine.

La cumpana erei vechi si a erei crestine, in ultimele doua secole dinaintea cuceririi romane, aceasta civilizatie atingea apogeul pe plan material si spiritual. Ea nu era deloc lipsita de aspecte contradictorii in cultura materiala, chiar stranii in unele domenii ale creatiei spirituale (arhitectura sacra si religia), cu elemente de unicitate in istoria europeana. La inceputul secolului al II-lea d.Hr. statul roman reusea sa anihileze definitiv regatul lui Decebal, punand capat unei civilizatii "barbare' remarcabile.

Persii si greci intre Dunare si Mare (sec. VII-II i.d.Hr.). Intamplarea (de fapt, pozitia geografica) face ca primul grup de autohtoni pomenit intr-un izvor istoric sa fie cel al getilor dobrogeni. Spre sfarsitul sec. VI i.d.Hr. puterea scitica aflata la apogeu intra in conflict cu interesele expansioniste ale Imperiului Persan condus de Darius. Prin 519 (sau 514-512) i.d.Hr. acesta intreprinde o campanie - pe uscat si pe mare, de-a lungul coastelor Marii Negre - spre tara scitilor. Grupurile de traci din imprejurimile Apolloniei (azi Burgas, Bulgaria) si Mesembria (azi Nesebar, Bulgaria) s-au supus persilor de bunavoie. in schimb, getii - pe care armata persana ii intalneste undeva in Dobrogea, inainte de atingerea Istrului - s-au opus si au fost biruiti, "macar ca ei sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci' - cum ii caracteriza Herodot, povestind episodul (IV, 93).

Pentru veacul al Vl-lea, arheologia dobrogeana e ilustrata de asezari indigene la Tariverde (corn. Cogealac, jud. Constanta), Sarinasuf (jud. Tulcea), fortificatiile de la Mahmudia si Beidaud (jud. Tulcea). Bine reprezentate sunt necropolele ceva mai tarzii, din sec. V-IV, de la Canlia, Satu Nou, Bugeac (jud. Constanta), Murighiol (jud. Tulcea) si, mai ales, marea necropola cu peste 500 de morminte, majoritatea de incineratie, de la Enisala (jud. Tulcea).

Daca "regele' get Charnabon, pomenit intr-o tragedie a lui Sofocle, a domnit (inainte de mijlocul sec. V. i.d.Hr.) in acest spatiu, ori in altul, este imposibil de precizat.

Getii dobrogeni, primii mentionati intr-un izvor literar, sunt si primii autohtoni care vin in contact cu civilizatia antichitatii clasice, prin intermediul grecilor din coloniile fundate pe litoralul dobrogean al Marii Negre.

Cea dintai cetate greceasca intemeiata aici a fost Istros - numita sub romani Histria (azi Istria, judetul Constanta), in anul 657 i.d.Hr., de colonistii sositi din Milet. Aceeasi origine au avut-o colonistii care, in sec. VI au fundat orasul Tomis (azi Constanta). Aceste doua colonii milesiene au trasaturi ioniene specifice (in dialect, institutii si viata spirituala), deosebindu-se de cetatea Callatis (azi Mangalia, jud. Constanta), intemeiata la sfarsitul secolului VI de dorienii din Heracleea Pontica (la randul ei, colonie a Megarei). Histria se bucura de apropierea deltei si a Dunarii; 'Callatis era inconjurat de campii roditoare; Tomisul, desi avea un excelent loc de port, in primele secole de existenta a ramas in umbra coloniilor vecine. Au fost si alte colonii, mai putin cercetate deocamdata, din randul carora se detaseaza totusi Orgame, localitate numita asa deja de Hecateu din Milet (probabil "Argamum' din epoca romana), de identificat la Capul Dolojman (jud. Tulcea), unde s-a cercetat incinta greceasca din sec. V I.d.Hr.

Viata cetatilor depindea in buna masura de relatiile pe care le pastrau cu metropolele, uneori chiar precizate prin tratate; oricum, in organizarea social-politica ori in viata religioasa se reproduc institutii si cutume ale metropolelor. Puterea politica apartinea poporului (cetatenii cu drepturi depline) constituit in "adunare' (ekklesia). Un corp consultativ mai putin numeros era insarcinat cu treburile curente - sfatul (boule). La Histria si la Tomis corpul cetatenesc e impartit in triburi gentilice de origine ioniana; probabil ca la Callatis existau cele trei triburi doriene. Puterea executiva e detinuta la Histria si la Tomis de cate un colegiu de arhontes, ajutati de colegii speciale. imprejurari exceptionale pot genera functii temporare: conducatori militari (hegemones) la Tomis sau demnitari cu puteri extraordinare la Histria. La Callatis, colegiile de magistrati urmeaza modelul Megarei, inclusiv eponimul cetatii numit "rege' (basileus).

Din primii colonisti s-au recrutat familiile privilegiate care, cu timpul, au ajuns sa detina pozitiile cheie din cetati. impotriva regimurilor oligarhice instaurate astfel au avut loc framantari si conflicte sociale. Aristotel dadea tocmai exemplul Histriei (alaturi de altele) pentru a ilustra felul in care se produc rasturnari din partea celor bogati dar exclusi de la magistraturi; intr-o prima etapa, oligarhia a fost nevoita sa admita largirea numarului celor care participau la conducerea treburilor statului, iar mai apoi aceasta forma de organizare politica s-a transformat in democratie (Politica, IV, 4, 1290 b. 11). Nu este exclus ca prefacerile finale, spre democratie, sa se fi produs sub inraurirea Atenei si a expeditiei lui Pericle din Marea Neagra din anul 437, in urma careia vor fi intrat in liga delio-attica si unele colonii, printre ele aflandu-se, poate, si Histria.

Relatiile coloniilor cu orase ca Rhodos, Samos, Chios, Corint sau Atena sunt ilustrate de importuri (ceramica, diverse produse mestesugaresti, vinuri si untdelemn); spre mijlocul sec. VI la Histria se producea ceramica destinata mai ales uzului comun. in aceeasi polis se fabricau si material tegular, statuete de teracota, bijuterii si margele de sticla. Tranzitul unor marfuri sosite din metropole a constituit o sursa importanta de venituri pentru colonii; acestea, pe de alta parte, expediau materii prime, alimente (peste, grane) si sclavi. Interesante relatii s-au stabilit intre grecii dobrogeni si alte colonii din bazinul Marii Negre, sau chiar cu Lesbos, Pireu, Delos si Egipt. Mai multe decrete au fost votate la Histria si Callatis in favoarea unor oaspeti straini - negustori, medici si arhitecti. Importanta crescanda a portului Tomis a facut ca, pe la 262 i.d.Hr. callatienii, impreuna cu histrienii sa incerce sa se instapaneasca pe acest port, fara insa a reusi, datorita opozitiei coloniei Byzantion.

Coloniile au posedat si teritorii agricole necesare pentru producerea hranei. Pe la inceputul sec. III i.d.Hr. se desavarseste procesul de organizare al acestor teritorii rurale (cbora), in care fiecare polis isi exercita jurisdictia. Dintre satele greco- indigene cu mare vechime mentionam cel de la Nuntasi (corn. Istria, jud. Constanta), din chora Histriei, existent deja la sfarsitul sec. VII i.d.Hr.

In teritoriile rurale se producea mai frecvent contactul grecilor cu autohtonii. in principiu, grecii nu s-au stabilit in asezari indigene preexistente, in zonele rurale din preajma coloniilor populatia autohtona a putut fi atrasa si, eventual, angrenata in activitati agricole. Desi exista prezente autohtone la Histria (morminte ale aristocratiei getice din sec. VI-IV i.d.Hr. in necropola tumulara a coloniei, sau ceramica de traditie hallstattiana locala gasita in oras), sensul major al relatiilor e altul: aparitia produselor grecesti in mediul indigen din Dobrogea ori chiar de dincolo de Dunare. Prin intermediul grecilor, in teritoriul getic ajungeau amfore cu vinuri si uleiuri din Thasos, Rhodos, Sinope si Cnidos. La Tari-verde, la numai 18 km de Histria, inventarul ceramic autohton se amesteca intr-o asemenea masura cu cel grecesc incat e greu de stabilit daca ne aflam intr-o factorie greaca in mediu indigen, ori intr-o asezare indigena elenizata. in necropola getica de la Enisala alaturi de ceramica locala se intalnesc amfore de Chios si Thasos, ca si vase grecesti cu figuri rosii, marfuri venite din apropiatul Argamum ori de la Histria.

Dar produsele grecesti de import depasesc pamantul dobrogean. Ele sunt in egala masura cumparate de aristocratia getica din sudul Munteniei (ceramica de Thasos, Heracleea Pontica si Rhodos la Zimnicea, jud. Teleorman), ca si de sefii triburilor din Moldova, ca la Curteni (jud. Vaslui), sau cei care rezidau in cetatile de la Cotnari (jud. lasi), sau chiar mai la nord, la Stancesti (jud. Botosani). Pana aici ajungeau, inca de la sfarsitul secolului VI, marfurile tranzitate de cetatile grecesti vest-pontice: amfore de Chios, Thasos si Lesbos, boluri attice (sec. V). Nu mai putin semnificativa pentru raspandirea si preluarea formelor grecesti este imitarea acestora de olarii autohtoni: la Cotnari mesterul s-a straduit sa modeleze cu mana un "kantharos'.

Inflorirea economica a polis-urilor grecesti de pe litoralul dobrogean e reflectata si de inceperea activitatii atelierelor monetare: la sfarsitul sec. VI Histria bate monede de bronz, iar primele monede de argint sunt emise la Histria in sec. V si la Callatis in sec. IV; la Tomis cele mai vechi monede sunt de bronz (sec. III). Monetariile din Callatis si Tomis au emis si stateri de aur de tipul Alexandru cel Mare si, mai tarziu, de tipul Lisimah. in mediul autohton din dreapta si stanga Dunarii au patruns si monede batute in aceste orase.

Prin populatie, economie, prin formele de conducere, prin societatea de tip sclavagist, cetatile dobrogene si teritoriile lor au facut parte din spatiul lumii clasice a antichitatii. Toate componentele vietii spirituale dau si ele masura integrarii intr-o civilizatie greceasca "de dincolo de mari'. Limba vorbita in aceste colonii (cel mai vechi text histrian e de la sfarsitul sec. VI) este greaca "comuna' (koine), raspandita in toata lumea elenistica, cu unele particularitati ale dialectului ionic la Histria si Tomis, ale celui doric la Callatis. Pentru nivelul culturii intelectuale sunt semnificative teatrele care existau la Histria si Callatis inca de la inceputul epocii elenistice, in veacul al IlI-lea I.d.Hr. printre intelectualii care activau in centrele culturale din regatele elenistice se numarau si cativa originari, se pare, din Callatis: Demetrios - geograf si istoric, Istros - profesor de literatura, Satyros Peripateticul - literat.

Incintele cetatilor si mai cu seama constructiile obstesti, incepand cu cele din epoca clasica, sunt intru totul remarcabile. inca din sec. VI cartierul sacru al Histriei cuprindea doua temple de piatra inchinate lui Zeus si Afroditei. Prin programul lor constructiv si prin stil, templele histriene vadesc influentele arhitecturii Greciei asiatice, mai ales ale oraselor Samos si Chios. inca mai interesant este micul templu doric din sec. III, construit din marmura de Thasos si dedicat "Marelui Zeu'. Cea mai veche statuie de marmura de la Histria, databila la mijlocul sec. VI, reprezinta un tanar (kouros). Statuile de cult ale lui Apollo si cea colosala a lui Helios au fost importate la Histria. Numeroase frize cu reliefuri, uneori de calitate exceptionala, infatisand scene mitologice ori scene de vanatoare, provin din import sau, poate, din ateliere locale. Artele minore - statuetele de lut (mai cu seama cele de la Callatis se straduiau sa imite celebrele teracote de Tanagra), bijuteriile etc. - presupun existenta unor artizani-artisti specializati, in toate cele trei colonii.

Religia cetatilor grecesti dobrogene e religia metropolelor Greciei si ale Asiei Mici. Panteonul lor cuprinde marii zei ai grecilor de pretutindeni (Zeus, Poseidon, Hermes etc), cu o devotiune accentuata pentru Dionysos (temple la Callatis, probabil si la Histria si Tomis), pentru Cabirii din Samothrake (temple in toate cele trei cetati) contopiti cu Dioscurii, pentru Apollo "Medicul' (protectorul Histriei, probabil si al Tomisului), Afrodita si Demeter (la Callatis).

Toate aceste realizari economice si culturale sunt rodul unor eforturi deosebite, coloniile dobrogene fiind adesea nevoite sa faca fata unor momente politice de mare dificultate. Putin cat se cunoaste, istoria politica a zonei vadeste suficiente framantari si pericole care reveneau periodic.

Se pare ca orasele grecesti (cel putin Histria) au avut de suferit distrugeri cu prilejul expeditiei persane impotriva scitilor. Dar si populatiile din imediata apropiere, cum erau getii si tracii, ori situate mai departe, cum erau scitii nord-pontici, au pus adesea in pericol viata acestor cetati, in veacul al V-lea, regatul sud-tracic al odrizilor s-a intins pana la gurile Dunarii, incluzand pe getii dobrogeni (Tucidide, II, 96, 1; II, 97, 3) si exercitandu-si dominatia asupra oraselor grecesti. Despre extinderea acestei sapaniri la stanga Dunarii nu exista dovezi.

Dupa slabirea puterii odrizilor, pe la mijlocul secolului al IV-lea, grupuri de sciti incearca sa se aseze in Dobrogea, sub conducera lui Atheas, dar au fost respinse in anul 339 i.d.Hr. de cetatile grecesti in alianta cu getii (o alianta condusa de un enigmatic "rex Istrianorum'), dar si cu sprijinul regelui Macedoniei, Filip al II-lea, care dorea sa controleze el insusi Dobrogea si coloniile grecesti (Iustinus, Historiae Philippicae, IX, 2, 2). Autoritatea macedoneana s-a facut simtita inca mai mult sub domnia lui Alexandru cel Mare si a capatat forme apasatoare sub urmasul acestuia pentru Tracia, Lisimah. Regatul Traciei condus de Lisimah includea Dobrogea, pana la gurile Dunarii, poate si sudul Basarabiei. impotriva satrapului Lisimah cetatile se rascoala prin 313 i.d.Hr., sub conducerea orasului Callatis (Diodor, Bibi. hist., XIX, 73, l-10; XX, 25). Cetatile grecesti de pe tarmul vestic al Pontului s-au aliat in acest context cu traco-getii si cu scitii, fara ca revolta lor sa fie incununata de succes. Moartea lui Lisimah, in 281 i.d.Hr., va aduce o usurare pentru scurt timp, pentru ca apare curand o noua amenintare: "regatul' grupului celtic stabilit la Tylis, in Tracia, formatiune politica care va exista pana spre sfarsitul secolului al III-lea si care-si va exercita controlul si asupra coloniilor.

Relatiile cu getii sunt schimbatoare: dupa episoade de alianta in fata pericolelor comune, urmeaza perioade de incordare si dusmanie. in veacul al III-lea, un decret histrian ne face cunoscut ca orasul fusese nevoit sa accepte "protectoratul' unui sef get, numit Zalmodegikos (ISM, I, 8) (domnind prin nord-vestul Dobrogei sau chiar in stanga Dunarii?), caruia ii trimitea ostateci si care controla, de altfel, sursele de venituri ale cetatii. Un alt "basileu' traco-getic, de prin nordul Dobrogei, de la care ne-au ramas emisiuni monetare de argint, a fost Moskon. Ceea ce nu reusisera scitii sub Atheas, se intampla spre sfarsitul veacului III si in secolul urmator: grupuri de sciti se stabilesc in Dobrogea sub conducera unor "regisori' (de unde numele de "Scythia Minor') carora cetatile le plateau, probabil, tribut. O amenintare mai mare pare sa fi constituit, inca o data, tracii situati in sudul Dobrogei, condusi de un Zoltes. Pe la inceputul secolului al II-lea I.d.Hr. Histria (poate si alte colonii) prefera sa plateasca tribut "regelui' Rhemaxos (seful unei formatiuni getice din Muntenia sau sudul Moldovei, ori o capetenie scita sau ceha din sudul Basarabiei?) care, in schimb, apara teritoriul dobrogean de amenintarile tracilor (ISM, I, 15).

Cateva decenii mai tarziu, inaintarea romana in Balcani, chiar daca inca departe de coloniile vest-pontice, avea sa prefigureze viitoarea schimbare majora in statutul cetatilor grecesti si al Dobrogei intregi.

Geto-dacii in sec. V-II i.d.Hr. A doua jumatate a mileniului I al erei vechi reprezinta pe teritoriul Romaniei, ca pe o buna parte a Europei, vremea unor profunde schimbari care ilustreaza cea de-a doua varsta a fierului (perioada Latene). Pana la sfarsitul veacului al II-lea, adica pe parcursul fazelor timpurie si mijlocie a Latene-ului in Dacia, trasaturile esentiale ale acestei etape (generalizarea folosirii uneltelor de fier, utilizarea plugului cu brazdar de fier, specializarea mestesugarilor, aparitia ceramicii lucrate la roata, dezvoltarea comertului si folosirea monedei, cresterea importantei asezarilor mari si intarite, consolidarea uniunilor de triburi si a conducerii acestora - sefii aristocratiei tribale devenind "regii' unor formatiuni politice cvasi inchegate, aparitia, inca sporadica, a geto-dacilor in arena istoriei lumii clasice) vor fi recunoscute in toate marile regiuni locuite de geto-daci, chiar daca coagularea acestor trasaturi nu se face pretutindeni cu aceeasi intensitate sau intr-o sincronizare perfecta. Zona Dunarii de Jos, unde influenta greceasca - dupa cum s-a vazut - s-a manifestat mai puternic, a cunoscut o trecere spre Latene mai de timpuriu. in Transilvania procesul evolutiv se va accelera de prin veacul al III-lea, sub influenta celtilor.

In bazinul Dunarii de Jos, inclusiv in sudul Moldovei, se poate surprinde relatia genetica cu mai vechea cultura Basarabi, cu grupurile culturale Ferigile si Barsesti. in unele puncte din Campia Dunarii ceramica lucrata la roata apare extrem de timpuriu, chiar din veacul al Vl-lea. Continuitatea de locuire in sec. IV se observa in asezari la Govora-Sat (jud. Valcea), Budureasca (jud. Prahova); acum apare asezarea de la Piroboridava (azi Poiana, corn. Nicoresti, jud. Galati). Interesante sunt necropolele din sec. IV de langa Braila: la Brailita s-au descoperit morminte de incineratie ale autohtonilor, in timp ce la Chiscani mormintele de inhumatie, prin unele aspecte ale ritualului si inventarului par a reflecta trasaturi specifice zonei nord-pontice (de pus in relatie cu patrunderea scitilor lui Atheas?). O mare asezare intarita s-a constituit in sec. IV la Zimnicea, o dava care va exista pana in veacul I i.d.Hr. Alte fortificatii din Oltenia si Muntenia au mai curand caracter de cetati de refugiu.

Mai impunatoare se dovedesc a fi cetatile getice din Moldova. La Stancesti, alaturi de cetatea mai veche, cu inceputurile prin sec. VI (si care va functiona pana in sec. III i.d.Hr.) apare a doua cetate in veacul al IV-lea i.d.Hr. impreuna, cele doua cetati insumeaza 45 ha putand adaposti in caz de primejdie vreo 25 000 de persoane si avutul lor. Pentru o locuire permanenta se estimeaza ca numai in cetatea II puteau sa existe vreo 90-100 locuinte. Alte fortificatii functionau in sec. IV la Cotnari (5 ha), Meresti (jud. Suceava), iar in Basarabia la Alcedar (raionul Soldanesti) si, eventual, la Stolniceni (raionul Hancesti). Descoperiri facute la Curteni indica prezenta unui atelier de prelucrare a fierului. Relatiile zonei, ca si ale unor asezari din Muntenia, cu grecii din coloniile vest-pontice, au fost deja semnalate. in asezari si morminte din Moldova apar si obiecte scitice din sec. VI-IV, urmare, probabil, a raidurilor acestei populatii in teritoriile est-carpatice.

In Transilvania descoperirile atribuite mediului autohton din secolele V-IV nu sunt, deocamdata, prea numeroase: mormintele de incineratie de la Ocna Muresului (jud. Alba), cele de la Sanislau (jud. Satu Mare); fortificatia de la Sona (jud. Alba) dateaza, probabil, de la sfarsitul Hallstattului si inceputul epocii Latene.

De pe la mijlocul secolului al III-lea si in prima jumatate a sec. II i.d.Hr. asistam la o perioada de tranzitie spre etapa urmatoare, spre cultura geto-dacica "clasica'. O serie de cetati si necropole inceteaza in sec. III, in buna parte datorita unor factori externi. Altele continua, cum ar fi Zimnicea, Poiana, Stancesti, Cotnari. in Transilvania numarul localitatilor unde s-a descoperit ceramica dacica aproape se tripleaza in sec. III-II fata de cele doua veacuri precedente.

O serie de mari asezari geto-dacice, de tip dava, incep abia in veacul al Il-lea i.d.Hr., continuandu-si existenta, macar partial, in etapa dacica "clasica': Popesti (corn. Mihailesti, jud. Ilfov) - unde a fost, poate, antica Argedava, Cetateni (jud. Arges), Tinosu (jud. Prahova), Piatra Neamt - "Cozla' si "Batca Doamnei' (jud. Neamt - zona anticei Petrodava), Pecica (jud. Arad) - probabil Ziridava, Piatra Craivii (sat Craiva, corn. Cricau, jud. Alba) - probabil Apulon, Capalna (corn. Sasciori, jud. Alba), Tilisca (jud. Sibiu), Costesti (corn. Orastioara de Sus, jud. Hunedoara).

Geto-dacii reprezinta denumirea sub care sunt cunoscute triburile tracice din spatiul capato-dunarean. Izvoarele grecesti folosesc cu precadere numele de geti, istoricii romani de mai tarziu folosind numele de daci. Pentru Trogus Pompeius (la Iustin, Epitome, XXXII, 3, 16) "dacii erau un vlastar al getilor'. Strabo (VII, 3, 2) stia ca unii autori ii considera pe geti ca fiind locuitorii dinspre "Pont si spre rasarit', in timp ce dacii "locuiesc in partea opusa', deci spre vest, dar tot el ne asigura ca "dacii au aceeasi limba ca si getii' (VII, 3, 13). in general, autorii romani nu se sinchisesc prea mult sa faca vreo deosebire etnica ori geografica intre geti si daci, semn ca aceasta nu exista ori ca, la vremea respectiva, o asemenea departajare nu mai era de actualitate. Lui Pliniu cel Batran (IV, 12, 80) i se pare firesc sa faca doar mentiunea "getii, numiti daci de catre romani'. Probabil ca, initial, getii si dacii au fost doua triburi mai importante, al caror nume s-a extins generic asupra tuturor triburilor inrudite din zona carpato-danubiana. Totusi, si denumirile "locale' ale unor triburi s-au pastrat in izvoare literare ori inscriptii, unele pana tarziu: Costoboci, Predavenses, Caucoenses, Biephi, Buridavenses, Albocenses, Potulatenses, Piephigi etc. Dintre acestea, numai triburile costobocilor si buridavensilor pot fi localizate mai exact, caci in sec. II d.Hr. primii locuiesc in nordul provinciei Dacia, numele celorlalti recunoscandu-se in toponimul Buridava (azi Stolniceni, jud. Valcea). Aceste triburi, conduse de un sef militar ("rege', "basileu') isi aveau centrele in cate o asezare mare, de obicei fortificata, numita dava, similara unui oppidum celtic. De aici si frecventa sufixului dava in toponimia importanta a tarii dacilor. Aceasta "tara' suprapunea, in linii mari, teritoriul dintre Tisa, Nistru si Dunare. Totusi, triburi getice sunt cunoscute si la sudul Dunarii, pana la Haemus (Muntii Balcani), dupa cum dacii s-au extins uneori si spre vest si nord-vest de Tisa.

Se stie destul de putin despre limba dacilor. Era o limba indo-europeana de tip satem, inrudita indeaproape cu limba tracilor; s-au pastrat foarte putine cuvinte in texte antice, cateva toponime, hidronime (Maris = Mures, Alutus = Olt, Samus = Somes, Crisius = Cris, Tibisis = Timis, Or-dessos-Argesis = Arges etc.) si antroponime. In limba romana exista vreo 160 de cuvinte (cu etimologie neexplicata) care ar putea fi de origine geto-dacica.

Tabloul etnic pe care-l infatiseaza Dacia ultimelor secole ale erei vechi cuprinde si unele populatii straine.

Din a doua jumatate a sec. IV i.d.Hr. grupuri de celti se aseaza, mai cu seama in zona intracarpatica, pe vaile Muresului, Somesului, Crisurilor si Begai. Cultura de tip Latene pe care o aduceau, superioara celei autohtone si dominatia politico-militara pe care o vor exercita in Dacia centrala si vestica au avut urmari insemnate asupra dacilor din aceste teritorii. Celtii erau indoeuropeni de limba kentum. Descoperirile celtice (in vreo 150 de puncte) atesta caracterul violent al patrunderii (care de lupta, armament si echipament militar). Dupa primul soc a urmat o perioada de acomodare cu noii veniti, aparand comunitati daco-celtice. Autohtonii au preluat de la celti cunostinte tehnice (in metalurgie si in olarit - roata olarului). Veacul al III-lea este "secolul de aur' celtic din Transilvania, atestat de unele necropole mari, ca Fantanele (jud. Bistrita-Nasaud), cu peste 200 de morminte, si Piscolt (jud. Satu Mare) cu 185 de morminte. Descoperirea unor morminte "princiare', ca la Ciumesti (jud. Satu Mare), atesta stratificarea sociala si privilegiile unor grupuri de razboinici. in afara arcului carpatic prezenta celtica a fost mult mai redusa. in veacul al Il-lea celtii dispar treptat; unii se vor fi contopit in masa autohtonilor, altii se vor fi retras spre vest si nord-vest (si ca urmare a cresterii puterii dacilor).

Prin veacul al Il-lea, la est de Carpati, pana la Nistru, s-au asezat bastarnii de neam germanic. Probabil ca rezistenta dacilor transilvaneni i-a impiedicat pe bastarni sa se extinda dincolo de Carpati. Lor li se atribuie cultura Poienesti (jud. Vaslui) - Lukasevka (raionul Orhei, Basarabia), o cultura alogena, diferita de cea autohtona. Neam razboinic, cu succese militare in prima jumatate a veacului I i.d.Hr., ei dispar la mijlocul acestui secol, o data cu unificarea triburilor dacice, retragandu-se poate spre alte populatii germanice.

Sefii militari care rezideaza in dave provin din aristocratia geto-dacica (tarabostes - pileati). Ei dispun de forta de munca a oamenilor de rand (capillati - comati) si, in masura in care au existat, a sclavilor si o folosesc mai ales la construirea fortificatiilor.

Acestor sefi militari le-au apartinut obiectele pretioase, de aur si argint, tezaurele datate in sec. IV-III i.d.Hr. Coiful de aur de la Poiana Cotofenesti (jud. Prahova), cel de argint aurit de la Peretu (jud. Teleorman), capatul de stindard din acelasi tezaur, coiful de argint aurit de la Agighiol (jud. Tulcea) erau piese de parada. Semnificatia politico-militara a tezaurelor se impleteste cu rostul lor cultic, mai ales daca luam in considerare naratiunile mitologice reprezentate pe aceste piese: imaginile unei divinitati (?) feminine pe rhytonul de argint aurit de la Poroina Mare (jud. Mehedinti), scenele de sacrificiu reprezentate pe obrazarele coifului de la Poiana-Cotofenesti, personajele cu rhytonuri si vulturi infatisate pe coiful de la Agighiol ori pe coiful de aur de la Baiceni (jud. Iasi). Tezaurele cuprind si alte obiecte de ceremonial (cnemide la Agighiol, aplici la Craiova, Baiceni, Agighiol si Peretu, bratara de aur de la Baiceni, diadema de aur de la Bunesti - jud. Vaslui, pocalele de la Agighiol si Portile de Fier).

Piesele in discutie reflecta hibrida arta "traco-geto-scitica' a secolelor V-III, cu stilul sau animalier orientalizant, cu influente scitice si persane grefate pe prototipuri grecesti. Ele sunt produsele unor ateliere grecesti sau ale unor mesteri itineranti care lucreaza la comanda aristocratiei tribale traco-getice, conform gusturilor acesteia.

Potrivit celor mai complete izvoare referitoare la religia geto-dacilor (Herodot, IV, 94-96; Strabo, VII, 3, 5, 11; Lexiconul Suidas, s.v. Zamolxis) enigmaticul Zalmoxis ar fi fost un get care a trait in preajma lui Pytha-goras, si-a insusit stiinta acestuia, a calatorit in Egipt, dupa care, intorcandu-se la neamul lui, a devenit un reformator religios. Ar fi fost, initial, preotul zeului suprem al dacilor (Gebeleizis sau Nebeleizis?) dupa care a fost el insusi zeificat ori s-a suprapus (confundat) marelui zeu. Doctrina sa, avand asemanari cu doctrina pythagoreica, promitea initiatilor o postexistenta fericita dupa moarte. invataturile si le-a intarit printr-un ritual kata-basiac, cuprinzand ocultatia si epifania (M. Eliade), pe care l-a organizat intr-o pestera din muntele sfant Kogaionon pentru a convinge aristocratia geto-dacica, din randul careia si-a recrutat primii adepti. Un sacrificiu uman asigura comunicarea periodica a adeptilor cu Zalmoxis.

Izvoarele literare sunt mai parcimonioase cu mentionarea divinitatilor daco-getice, semn ca le considerau, probabil, banale in comparatie cu figura lui Zalmoxis si cu doctrina sa al carei punct nodal il constituie stiinta dacilor de "a se face nemuritori'. Gebeleizis, o divinitate urano-solara, apare numai la Herodot (IV, 94). in alte surse mai sunt amintiti un zeu al razboiului, caruia i se aduceau jertfe omenesti (Iordanes, Getica, 41), zeita Hestia, cu care Zalmoxis ar fi intrat in legatura (Diodor, Bibi. hist. I, 94, 2), deci ar fi intermediat intre divinitate si oameni. Etimologia numelui Zalmoxis este neclara, iar caracterul chtonian al "zeului' Zalmoxis este nesigur, chiar putin probabil in ipoteza ca acesta a devenit zeu principal. La fel de ipotetica este si identificarea posibilelor divinitati masculine (de obicei un calaret) sau feminine (ori a bestiarului fantastic, zoomorfizare a divinitatilor?) infatisate pe toreutica secolelor V-III cu zeitatile daco-getice mentionate in sursele scrise. Locurile de cult celebre, cu sanctuare monumentale, vor aparea abia in faza clasica a civilizatiei geto-dacice.

Daca getii dobrogeni - precum am vazut - intra primii in atentia istoriei scrise, tot getii situati mai aproape de Dunare vor intra primii in conflict cu statul macedonean. inainte de campania din Orient, pentru a-si asigura spatele frontului, Alexandru Macedon s-a indreptat, in anul 335, impotriva tribalilor. Cum getii ii sprijineau pe acestia, Alexandru trece Dunarea cu monoxilele pescaresti luate de la bastinasii de pe malul fluviului. Macedonenii trec prin lanuri inalte de grau, pun pe fuga "armata' getilor - aproximata de Arrian (Anabasis, I, 3, 5-4,5) ca la 4 000 de calareti si 10 000 de pedestrasi - si cuceresc "un oras' care "nu era bine intarit'. S-a presupus ca fortificatia cucerita si distrusa de Alexandru ar fi fost Zimnicea.

Cativa ani mai tarziu, in 326 i.d.Hr. (sau poate ceva mai devreme) generalul macedonean Zopyrion, la intoarcerea dintr-o campanie de-a lungul coastei septentrionale a Marii Negre, a fost ucis de getii din Bugeac, iar armata sa distrusa.

Relatiile dusmanoase dintre macedoneni si getii nord-dunareni continua, in Campia Munteana, intr-o neidentificata cetate Helis se constituise un centru de putere la sfarsitul secolului IV i.d.Hr., sub conducerea lui Dromichaites, care intra in conflict deschis cu diadohul Traciei, Lisimah. Vor fi contribuit la aceasta situatie atat ajutorul oferit de geti cetatilor grecesti rasculate impotriva lui Lisimah, cat si dificultatile pentru regele macedonean de a-si asigura linia Dunarii ca frontiera. Dupa mai multe ciocniri, in cursul carora cade prizonier la geti chiar Agathocles, fiul lui Lisimah (prin 300 i.d.Hr.), o campanie impotriva lui Dromichaites este condusa de insusi diadohul Traciei (in 292 i.d.Hr.). Dincolo de anecdotica intamplarii - Lisimah este la randul sau infrant, facut prizonier si apoi eliberat pentru pastrarea bunelor raporturi, nu inainte de a fi moralizat de "regele tracilor' Dromichaites (Diodor, Bibi. hist., XXI, 11-12, l-6), episodul demonstreaza consolidarea uniunilor tribale geto-dacice.

In functie de tipurile de monede daco-getice se contureaza, incepand cu a doua jumatate a sec. II i.d.Hr., patru zone distincte de emitere (centrul Munteniei; sudul Moldovei si nord-estul Munteniei; Oltenia; sudul Transilvaniei si Banatul). Acestea ar corespunde celor patru uniuni tribale geto-dacice mai insemnate.

Izvoarele literare au conservat putine nume de "basilei', "regi', sefi ai uniunilor tribale. Pe langa amintitii Zalmodegikos si Rhemaxos, ceva mai tarziu, pe la anul 200 i.d.Hr. este pomenit Oroles, in fruntea unui "regat' situat undeva prin rasaritul Transilvaniei si in vestul Moldovei, care lupta impotriva bastarnilor (Pompeius Trogus, XXXII, 3, 16). in sfarsit, acelasi izvor consemneaza un rege Rubobostes (dupa mijlocul secolului al II-lea), sub conducerea caruia puterea dacilor a sporit; acesta stapanea undeva in Transilvania.

Dacia de la Burebista la Decebal. in decursul unui secol si jumatate Roma isi va intinde dominatia in Peninsula Balcanica. O prima interventie impotriva illirilor are loc in 229 i.d.Hr.; mai apoi statul macedonean va fi desfiintat iar Macedonia si Grecia vor fi transformate, curand dupa mijlocul sec. II, in provincii romane.

Inaintarea spre Dunare a fost intarziata de relatiile incordate cu bas-tarnii de neam germanic si scordiscii de neam celtic, de incursiunile acestora in Illiria si Macedonia. La atacurile impotriva provinciei Macedonia participa si triburile nord-danubiene ale geto-dacilor. Astfel, prin 109-106 I.d.Hr. proconsulul Macedoniei M. Minucius Rufus respinge invazia scordiscilor si a dacilor. Asemenea raiduri daco-getice la sudul Dunarii se vor repeta, de-acum incolo, periodic, tensionand relatiile cu romanii.

Pe de alta parte, dupa lichidarea independentei Greciei (146 i.d.Hr.) atentia romanilor e atrasa de bogatele regate elenistice din Orient. Instaurarea puterii romane in Asia Mica se izbeste insa de afirmarea regatului Pontului, mai cu seama sub domnia lui Mithridates al Vl-lea Eupator (123-63 i.d.Hr.). El reuseste sa inchege o coalitie antiromana in jurul Marii Negre, din care nu lipsesc cetatile Histria, Callatis si Tomis.

La sfarsitul celui de-al doilea deceniu al secolului I I.d.Hr. se petrec importante evenimente in Dacia. Getul Burebista "ajungand in fruntea neamului sau' reuseste in cativa ani sa faureasca un stat puternic, "prin exercitii, abtinerea de la vin si ascultarea de porunci' (Strabo, VII, 3, 11). in impunerea autoritatii sale si a unor reforme Burebista are concursul lui Deceneu, care "vine la Burebista' in anul 82, el insusi un reformator religios. Sprijinul este reciproc; Deceneu ajunge mare preot, Burebista dandu-i "o putere aproape regala' (Iordanes, Getica, 67).

Felul in care autoritatea lui Burebista (la inceput - un sef de uniune tribala) s-a extins asupra triburilor si uniunilor tribale geto-dacice ramane necunoscut. Prin mijloace pasnice ori pe calea armelor el reuseste sa aduca sub ascultarea sa neamul geto-dac, intr-o actiune de unificare. Disparitia emisiunilor monetare locale ar fi un semn al supunerii sefilor de uniuni tribale, a regilor locali, autoritatii lui Burebista. Acesta ajunge sa posede o armata puternica, Strabo (VII, 3, 13) apreciind-o, exagerat, la 200 000 de soldati. Ca resedinta a lui Burebista s-a propus cetatuia de la Costesti (jud. Hunedoara), in timp ce Sarmizegetusa reprezenta deja centrul religios - muntele sfant al dacilor (Kogaionon). Aparitia lui Burebista si a centrului de putere din sud-vestul Transilvaniei reflecta modificarea balantei in favoarea dacilor din aceasta zona, dupa ce getii din Muntenia si, in general, din zonele extracarpatice, detinusera suprematia in secolul anterior.

Pentru a obtine prazi bogate, dar si pentru a tempera actiunile ofensive romane, urmand o mai veche politica, Burebista "trecea plin de indrazneala Dunarea jefuind Tracia - pana in Macedonia si Illiria' (Strabo, VII, 3, 11). Probabil ca in urma unui asemenea atac getii si scordiscii in retragere spre Dunare sunt urmariti de proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, in anul 74: "Curio a inaintat pana in Dacia, insa s-a inspaimantat de bezna padurilor de acolo' (Florus, I, 39, 6), ceea ce este interpretat de istorici ca atingerea Dunarii in dreptul Banatului.

Curand dupa acest episod armatele romane isi fac aparitia la celalalt flanc al Daciei, in Dobrogea. in timpul celui de-al treilea razboi impotriva lui Mithridates, prin anii 72-71, M. Terentius Varro Lucullus, guvernatorul Macedoniei, ii infrange pe bessi si pe moesi si cucereste cetatile vest-pon-tice, unde romanii se instaleaza, deocamdata, temporar. Dar guvernatorul Macedoniei C. Antonius Hybrida va fi infrant, in 61 i.d.Hr. langa Histria, in urma unei revolte a cetatilor grecesti, care au apelat la sprijinul bastarnilor (Dio Cassius, XXXVIII, 10, 3). Este posibil ca Burebista sa nu fi fost strain de aceasta revolta si de gonirea lui Hybrida djn Dobrogea: cetatea Dionysopolis (azi Balcic, Bulgaria) - unde iernase in 62/61 I.d.Hr. Hybrida si produsese atata nemultumire - stabilise mai demult relatii cu daco-getii prin intermediul unui cetatean al sau, Acornion, trimis in solie la Argedava (centru dacic neidentificat).

Oricum, situatia din Dobrogea i se va fi parut lui Burebista, pentru moment, nepericuloasa. De aceea, prin anul 60 i.d.Hr. Burebista isi indreapta fortele impotriva celtilor din nord-vestul Daciei; ii infrange pe boii condusi de Critasiros si pe taurisci (Strabo, VII, 3, 11). Dupa infrangere, resturile acestor triburi se indreapta spre vest, pana in Noricum (tauriscii) si chiar in Gallia (boii). Cam in aceeasi perioada, renuntand la alianta cu scordiscii situati intre Morava si Drina, Burebista ii ataca si ii "pustieste', dupa spusele aceluiasi Strabo. In felul acesta Burebista isi intinde stapanirea spre vest si nord-vest pana la Dunarea Mijlocie si in Moravia; prezenta dacilor se semnaleaza si in Banatul sarbesc. Dacii ocupa oppida celtice, de pilda fortificatiile de la Zemplin (Slovacia) sau Zidovar (Serbia). Ceramica dacica tipica se gaseste in sud-vestul Slovaciei (Bratislava, Devin), pe Dunarea pannonica (Budapesta, Taban-Gellerthegy) sau langa varsarea Savei in Dunare (Gomolava) etc.

Abia dupa rezolvarea situatiei din vest, Burebista se indreapta spre Pontul Euxin. incepand cu anul 55 i.d.Hr. Burebista cucereste toate cetatile grecesti vest-pontice: Olbia (la gura Bugului), Tyras (la varsarea Nistrului), Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis, Odessos, Mesembria si Apollonia. in cazul Olbiei si al Mesembriei instapanirea lui Burebista se face violent; documentatia de care dispunem e neconcludenta pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile in celelalte cazuri. Astfel "hotarele' Daciei lui Burebista s-au extins spre rasarit, atingand litoralul vestic al Marii Negre, de la gurile Bugului si pana in lungul coastei tracice, iar spre miazazi au ajuns la Balcani. in decretul dionysopolitan in cinstea lui Acornion Burebista e numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia', care stapanea "tot teritoriul de dincoace de fluviu si de dincolo'. in acest mare spatiu ajuns sub autoritatea lui Burebista se aflau - pentru prima data unificate sub o conducere unica - triburile geto-dacice, dar si traci, greci, celti etc.

Conducerea unei armate considerabile, organizarea unui sistem de fortificatii (aproape 80 de cetati si puncte intarite), impunerea unor masuri economice intr-un intins si variat teritoriu presupun existenta unor mijloace adecvate de administrare si supraveghere in formatiunea politica injghebata de Burebista. Aceasta a depasit in mod evident nivelul unei uniuni de triburi, prezentand atribute de "stat', cu unele apropieri de monarhiile elenistice.

In anul 48 i.d.Hr. a izbucnit razboiul civil la Roma. intr-un moment cand balanta inclina spre Pompei, prin intermediul aceluiasi Acornion din Dionysopolis, Burebista isi ofera sprijinul, probabil in schimbul recunoasterii de catre Pompei a posesiunilor sale pontice. intalnindu-l pe Pompei langa Heracleea Lyncestis, in Macedonia, Acornion - dupa cum se arata in inscriptia dionysopolitana - "a indeplinit cu bine insarcinarile primite de la rege, castigand pentru acesta bunavointa romanilor'. Castigand de fapt bunavointa lui Pompei, Burebista si-a atras dusmania lui Caesar, invingatorul din razboiul cu Pompei. Numai asasinarea lui Caesar in anul 44 i.d.Hr. a impiedicat o campanie de pedepsire a dacilor. Cam ifi aceeasi vreme Burebista este ucis intr-o rascoala, iar constructia lui politica se dezmembreaza in patru parti; sub Augustus vor fi cinci formatiuni politice mostenitoare ale regatului lui Burebista (Strabo, VII, 3, 11).

Disparitia lui Burebista si destramarea "imperiului' sau a inlesnit inaintarea romana la Dunarea de Jos. Proconsulul Macedoniei M. Licinius Crassus intreprinde mai multe expeditii, prin anii 29-28 i.d.Hr., la sudul Dunarii si in Dobrogea; mai intai a respins un atac al dacilor si bastarnilor care trecusera Dunarea, ajungand pana in Tracia. Nu este exclus ca acesti daci sa fi fost condusi de regele Cotiso. Crassus isi gaseste un aliat in basileul getilor Rholes. in curand Rholes este atacat de alt sef get, Dapyx; Crassus isi ajuta aliatul si Dapyx este ucis. Ulterior el ataca cetatea Genu-cla, unde stapanea basileul get Zyraxes. Aceste episoade (Dio Cassius, LI, 23, 2 - 26, 5) s-au petrecut in Dobrogea. Dupa actiunea lui Crassus s-a incheiat un tratat de alianta (foedus) intre Roma si Callatis.

Un rege al getilor, Dicomes, contemporan cu aceste evenimente sau putin anterior, fagaduieste ajutor lui Marcus Antonius impotriva lui Octavian.

Ciocnirile dintre diferitele mici "regate' geto-dacice si romani continua, provocate, de regula, de atacurile dacice impotriva teritoriilor romane (invazii in Pannonia, intre anii 16-11 i.d.Hr., urmate de expeditia de pedepsire condusa de Marcus Vinicius; atacarea in repetate randuri a zonelor din sudul Dunarii, viitoarea provincie Moesia, in primii ani ai erei noastre, cand dacii sunt alungati la nordul fluviului de Cn. Cornelius Lentulus; atacarea, de catre getii (din Moldova?) a unor cetati dobrogene etc). Acum Dobrogea este din nou sub stapanirea regilor odrizi, regi clientelari ai statului roman. Cetatile grecesti erau dinainte aliate ale Romei; in anul 9 d.Hr. Ovidiu, care era exilat la Tomis de un an, afirma ca litoralul intrase de curand sub jurisdictia romana (Tristia, II, 198-200).

Pentru slabirea fortei ofensive a dacilor si pentru crearea unui "spatiu de siguranta', dar si din ratiuni economico-fiscale, romanii procedeaza la stramutari masive de populatie in sudul Dunarii: Aelius Catus muta 50 000 de geti din Campia Munteniei, iar mai tarziu, in timpul imparatului Nero, guvernatorul Moesiei Tib. Plautius Silvanus Aelianus muta in Imperiu 100 000 de "transdanubieni'. Cu toate acestea, dacii - "un neam care nu era niciodata de buna credinta' (Tacitus, Hist., III, 46, 2) - ataca din nou Moesia in anul 69, profitand de razboiul civil pentru tronul Romei.

Aceste episoade ale relatiilor dusmanoase dintre daco-geti si romani aduc la lumina - inegal si discontinuu - diferite mici "regate' daco-getice, in frunte cu basileii lor, urmase ale "imperiului' lui Burebista, situate destul de imprecis prin Banat, Muntenia, Moldova ori Dobrogea.

In Transilvania, centrul de putere din zona Muntilor Orastiei se mentine si dupa disparitia lui Burebista. Sarmizegetusa devine acum "capitala' in care au rezidat, in ordine, Deceneu (devenit si rege), Comosicus, apoi Coryllus sau Scorilo (cu o domnie de 40 de ani) si Duras. Cum acesta din urma domnea in timpul lui Domitian este posibil ca sirul regilor de la Sarmizegetusa (Iordanes, Getica, 73-74; Dio Cassius, LXVII, 6, 1) sa nu fie cunoscut in intregime.

Ostilitatile cu romanii reincep cu violenta in iarna anului 85/86, cand atacului dacic ii cade victima insusi guvernatorul Moesiei, C. Oppius Sabinus (Iordanes, Getica, 76). imparatul Domitian vine la Dunare; invadatorii sunt respinsi peste fluviu, iar Moesia este reorganizata, prin divizarea in doua provincii. in fata pregatirilor de razboi ale romanilor Duras cedeaza tronul Daciei lui Diurpaneus-Decebal, probabil nepotul sau de frate. in fruntea armatei romane, care trece Dunarea pe un pod de vase, se afla prefectul pretoriului Cornelius Fuscus. in primavara anului 87 armatele romane sufera o infrangere grava, insusi Fuscus pierind in lupta (Dio Cassius, LXVII, 6, 5; Iordanes, Getica, 76-78). Probabil ca dupa aceasta victorie regele Diurpaneus isi ia supranumele "Decebalus' ("a onora pe cel mare, puternic'?). in anul urmator se organizeaza o noua expeditie impotriva dacilor, sub conducerea lui Tettius Iulianus. Batalia decisiva se da la Tapae (Portile de Fier ale Transilvaniei). Victoria romanilor n-a putut fi fructificata deoarece Domitian sufera infrangeri pe alte fronturi. in final, in anul 89, se incheie o pace, ceruta mai inainte de Decebal si pe care acum o dorea si Domitian. in urma tratativelor, unde Decebal e reprezentat de Diegis (probabil fratele sau), se ajunge la un compromis: Dacia devenea regat clientelar, garantandu-se astfel linistea la frontiera Imperiului; in schimb, Decebal capata de la romani subsidii si tehnicieni (Dio Cassius, LXVII, 7, 4).

Pentru un deceniu relatiile dintre regatul dac si Roma s-au stabilizat. Decebal a utilizat cu folos mijloacele financiare si mesterii trimisi de romani, in primul rand pentru consolidarea sistemului de fortificatii.

Regatul lui Decebal este, fara indoiala, de mai mica intindere decat acela al lui Burebista. Dupa amplasarea fortificatiilor care functionau in vremea lui Decebal rezulta ca sub autoritatea acestuia se aflau Transilvania, zonele nord-vestice pana la Tisa superioara, Banatul, Moldova pana la Siret, Oltenia si o parte a Munteniei. Este posibil ca in timpul sau sa continue procesul de reunificare a dacilor sub autoritatea regilor de la Sarmi-zegetusa. Pericolul roman, poate chiar victoriile rasunatoare obtinute in fata inamicului in 86-87, contribuiau la refacerea unitatii pierdute timp de un secol. Decebal este ajutat de Vezinas, vice-rege (Dio Cassius, LXVII, 10, 1); avea un sfat si o cancelarie, avea posibilitatea sa trimita soli; in fruntea cetatilor se aflau comandanti militari, in timp ce lucrarile agricole erau supravegheate de trimisi ai regelui (Criton, Geticele, 5).

Traian, curand dupa urcarea pe tron, nemaifiind de acord cu plata subsidiilor catre daci, le suprima; prin pregatirile de razboi - concentrarile de trupe in Moesia Superior (o armata de 100 000 de oameni) - deveneau tot mai evidente planurile sale de cucerire a Daciei, motivate poli-tic-militar si economic; pe de alta parte, "puterea si ingamfarea dacilor sporisera neincetat' (Dio Cassius, LXVIII, 6, 1).

La 25 martie 101 Traian pleaca din Roma spre Dacia. incepea confruntarea decisiva intre Imperiul Roman si regatul dac; evenimentele se pot reconstitui mai ales din istoriile lui Dio Cassius (LXVIII, 6-14). Trupele romane trec Dunarea pe un pod de vase, traverseaza Banatul si ii infrang pe dacii ce incercau sa le opreasca (din nou) la Tapae. in timpul iernii care urmeaza Decebal intreprinde, fara succes, un atac de diversiune in Moesia. in 102 inaintarea romana spre Sarmizegetusa continua din mai multe directii, sub comanda lui Traian si a altor generali incercati, inclusiv a guvernatorului Moesiei Inferior, Laberius Maximus, care in una din cetatile ocupate o captureaza pe sora lui Decebal. Decebal cere pace si o obtine: ambii beligeranti o intelegeau doar ca pe un ragaz. Prin pacea din 102 Decebal trebuia sa inapoieze armele si masinile de razboi primite de la romani, sa predea dezertorii romani si, ceea ce era mai grav, sa renunte la teritoriile dacice cucerite deja de romani si sa-si darame fortificatiile. Trupe romane de ocupatie sunt lasate chiar in capitala regatului dac.

Cei doi ani de pace sunt destinati, in realitate, de ambele tabere, pregatirilor pentru razboi: Traian construieste podul peste Dunare de la Drobeta, Decebal nu respecta prevederile referitoare la fortificatii (decat probabil, intr-o prima etapa, cand era supravegheat indeaproape) si incearca organizarea unui vast front antiroman (prin soli trimisi la vecini, dar si mai departe, la regele partilor Pacorus al II-lea).

Nerespectarea pacii, reala, declanseaza al doilea razboi. Traian paraseste Roma la 4 iunie 105. De data aceasta o parte din daci trec de partea romanilor, iar apelurile catre aliati raman fara rezultat. Lui Decebal nu-i reusisera nici incercarea de a-l asasina pe Traian in Moesia, nici eventualul santaj prin capturarea generalului Longinus. Dupa o eroica rezistenta, ilustrata de Columna lui Traian din Roma, Sarmizegetusa cade in mainile romanilor. Decebal reuseste sa fuga - poate cu gandul de a organiza o noua actiune militara - dar, pe punctul de a fi capturat de romani, se sinucide. Razboiul s-a purtat si in zonele mai indepartate, fiind distruse fortificatiile din nordul Moldovei si de pe Tisa superioara.

Pana in vara anului 106 Dacia este definitiv infranta. Prazile fabuloase, inclusiv tezaurul regal dacic descoperit de romani, laolalta cu convoaiele de prizonieri, iau drumul Romei. in acelasi timp, prin stramutarile de daci din zona montana in teritorii mai usor de supravegheat incepea sa actioneze ordinea romana instalata in noua provincie a Imperiului - Dacia lui Traian.

Istoria politica uimitoare a dacilor (care, in doua secole, de la nivelul de uniuni tribale barbare puse pe pradaciuni in Sudul mai bogat, au ajuns sa constituie o forta organizata, considerabila, un adversar lichidat cu mari eforturi de cel mai puternic imperiu al antichitatii) s-a "alimentat' in etapa finala a epocii Latene dintr-o remarcabila si originala dezvoltare a societatii si economiei.

Marilor asezari semnalate inca din epoca precedenta li se adauga altele, in primul rand Sarmizegetusa (Gradistea Muncelului, jud. Hunedoara), care se apropie, in sec. I d.Hr. de aspectul unui oras, cuprinzand doua cartiere civile, cetatea, zona sacra. In "capitala' Daciei existau drumuri pietruite, instalatii de captare si aductiune a apei, canalizare. Alte davae remarcabile se aflau pe Siret, la Brad (jud. Neamt) - probabil Zargidava, Racatau (jud. Bacau) - probabil Tamasidava, apoi la Carlomanesti (jud. Buzau), Crasani (jud. Ialomita), Sprancenata (jud. Olt), Buridava (Ocnita, jud. Valcea) etc.

Locuintele dacilor au evoluat de la cele partial adancite in pamant pana la acelea de suprafata, construite din lemn, piatra, uneori acoperite cu tigle de tip elenistic. Unele ajung la planuri complexe, cu incaperi poligonale, cu etaj, in cateva cazuri locuintele devin "palatele' sefilor din davae.

Arhitectura militara este una din cele mai remarcabile creatii ale dacilor, impulsionata odata cu ascensiunea lui Burebista. Se cunosc asezari fortificate (aglomerari de constructii civile si religioase), apoi cetati cu pregnant caracter militar, cu "garnizoane' permanente si, in sfarsit, fortificatii liniare, de baraj. Pe langa elementele traditionale de fortificatie (val de pamant cu palisada, sant) apare zidul cu doua paramente din piatra fasonata, fara mortar (cu umplutura intre ele), unde se simte influenta elenistica datorata, poate, participarii efective a tehnicienilor greci la realizarea cetatilor, in vremea lui Burebista. Sistemul defensiv al Daciei se baza pe aproape 80 de fortificatii construite si refacute in mai putin de doua sute de ani.

Cresterea demografica, ilustrata de sporirea numarului de asezari, a determinat marirea suprafetelor cultivate si perfectionarea tehnicii agricole. Se cultivau cereale (grau, mei, secara, orz), plante textile, plante furajere, in pofida "abtinerii de la vin' pe care le-o cerea Burebista (Strabo, VII, 3, 11) probabil ca dacii au practicat in continuare viticultura.

Produsele agricole si animaliere, alaturi de sare si lemn, constituiau baza exportului dacic; se importau vase de bronz si sticla, podoabe, unelte etc. Cam pe la inceputul domniei lui Burebista inceteaza emisiunile de monede dacice; de acum inainte dacii vor copia denarul roman. Stante monetare romane s-au descoperit la Tilisca (jud. Sibiu), la Sarmizegetusa (intr-un atelier monetar dezgropat in 1987) etc.

Dacii exploatau zacamintele de fier, aur, argint, arama, plumb si probabil, cositor si mercur. Reducerea minereului se petrecea in apropierea locurilor de exploatare. Dintre atelierele care confectionau obiecte de fier, o mentiune aparte merita acelea de la Sarmizegetusa. Prin cantitatea fierului brut si a celui prelucrat descoperit acolo, capitala regatului dac este, la sfarsitul sec. I d.Hr. unul din cele mai importante centre metalurgice din afara Imperiului Roman. Bogatia in fier a Sarmizegetusei, iesita din comun pentru epoca, aminteste de locul Transilvaniei in Europa in privinta depozitelor de bronzuri de la inceputul Hallstattului. Prelucrarea fierului se facea prin martelare. Mestesugul atinsese cote cu totul remarcabile, mai ales in privinta tratamentelor termice, prin care se obtineau "oteluri' de foarte mare duritate.

La Sarmizegetusa a functionat, se pare, la sfarsitul secolului I d.Hr., si un atelier de sticlarie.

Se exploata, de asemenea, piatra - calcarele la Calan (jud. Hunedoara) si langa Cricau (jud. Alba), andezitul langa Deva (la Uroiu si "Bejan'), tuf vulcanic in Carpatii Orientali etc. Descoperiri recente atesta folosirea foilor de mica (extrasa in Carpatii Meridionali) la ferestrele unor locuinte din Sarmizegetusa.

Erau probabil exploatate salinele de la Turda, Ocna Dejului, Ocna Muresului, in Maramures (la Costiui), in Oltenia (Ocnele Mari, jud. Valcea). La Valea Florilor (jud. Cluj) s-au descoperit chiar diverse unelte de lemn intr-un put amenajat pentru extragerea sarii.

Cantitatile de lemn exploatate au fost, ca si in cazul pietrei, impresionante, pe masura masivei intrebuintari a lemnului, ceea ce a adus civilizatiei dacice - inainte de a se cunoaste arheologic marea cantitate de piese de fier - apelativul de "cultura a lemnului' (V. Parvan). Produsele din lemn s-au pastrat arareori: cisterna de la Sarmizegetusa, sapata in stanca (10 * 7 m) era placata cu scanduri de larita.

Olaritul este un mestesug specializat; pe langa forme de vase care continua sa se lucreze cu mana, majoritatea tipurilor de vase se lucreaza la roata; culorile sunt diferite, de la galben la negru, in functie de felul arderii. Cu timpul influentele elenistice in formele ceramicii, mai evidente in secolul II i.d.Hr., cedeaza locul influentelor romane, atat in forme, cat si in arderea oxidanta. Din lut se confectionau, mai rar, caramizi, tigle si tuburi pentru aductiunea apei. O categorie speciala o constituie vasele de lut cu pictura pe angoba. Cel mai interesant centru de producere a ceramicii pictate va fi Sarmizegetusa, in secolul I d. Hr.; decorul este geometric sau figurativ, fito- si zoomorf. Dupa ce, incepand cu mijlocul secolului al IlI-lea i.d.Hr., disparusera imaginile zoomorfe in arta geto-dacica, in sec. I i.d.Hr. acestea reapar, dar reprezentarile fantastice (animalele fabuloase) sunt rare; la fel de rare sunt si imaginile antropomorfe (absente total in ceramica pictata). Fluxul influentelor artistice orientale a slabit in favoarea influentelor elenistice si romane. Numai o parte din motivistica artei animaliere prezenta pe obiectele de prestigiu si insemne sociale din tezaurele secolelor V-IV i.d.Hr. este preluata de ceramica pictata.

Arta argintului se vadeste mai cu seama in bijuterii (podoabele din aur sunt extrem de rare). Dispar obiectele specifice tezaurelor din sec. V-1V i.d.Hr. si se creaza acum fibule, colane, lanturi ornamentale, bratari simple si spiralate, terminate uneori cu protome de animale (in special serpi), aplici; din argint se confectionau si vase (un depozit de 15 vase de argint din sec. I i.d.Hr. s-a descoperit la Sancraieni - jud. Harghita). De regula, podoabele de argint sau vasele se gasesc sub forma de tezaure - peste 100 de asemenea descoperiri sunt datate in intervalul sec. II i.d.Hr. - I d.Hr. Ateliere de orfevrari sunt semnalate la Sarmizegetusa, Pecica, Tasad (jud. Bihor).

In decorul acestor podoabe geometrismul autohton se impleteste cu modele de certa inspiratie greceasca. O mentiune aparte merita reprezentarile antropomorfe: figurile feminine de pe falerele de argint aurit de la Herastrau (Bucuresti), de pe fibulele de argint de la Coada Malului (jud. Prahova) si Balanesti (jud. Olt), a caror semnificatie e dificil de stabilit. O divinitate feminina, uneori inaripata, apare pe trei falere din tezaurul de la Lupu (jud. Alba). in acelasi tezaur, databil in sec. I i.d.Hr., doua falere infatiseaza un calaret, iar alte doua falere infatiseaza vulturi in lupta cu serpi. O figura barbateasca in picioare este redata pe o placa de argint de la Salistea (jud. Hunedoara), iar un calaret (Cavalerul Trac?) e reprezentat si pe o falera de argint la Surcea (jud. Covasna), ca si pe o foarte curioasa placuta de bronz de la Polovragi (jud. Gorj). Asemenea descoperiri - care au infirmat teza aniconismului artei geto-dacice - sunt cu atat mai pretioase cu cat sculptura in piatra este aproape necunoscuta la daci pana la finele civilizatiei lor.

Schimbarile din arta toreuticii sesizabile in epoca regatului dac nu sunt singulare; si in alte domenii ale vietii spirituale se constata, de prin secolul II i.d.Hr. si mai cu seama in sec. I i.d.Hr. - I d.Hr., mutatii majore, fara a cunoaste astazi satisfacator ce anume a generat aceste fenomene.

Oricum, din vremea lui Herodot si pana la inaltarea monumentalelor sanctuare din sec. I I.d.Hr. - I d.Hr. modificari notabile se pare ca au intervenit in religia dacilor, fiindca aceste constructii de cult par pendinte mai degraba de o religie urano-solara, decat de ceea ce ar sugera locuinta subpamanteana a lui Zalmoxis descrisa de Herodot.

Pe doua din terasele amenajate artificial la Sarmizegetusa s-au inaltat 10 constructii banuite a fi sanctuare. Opt din acestea sunt rectangulare, constand din aliniamente de tamburi (baze pentru coloane din lemn ori piatra) .sau stalpi, intr-un numar multiplu al cifrei sase. Spatiul sacru al fiecarui "templu' era delimitat de pilastri de piatra. Cel mai mare sanctuar patrulater de la Sarmizegetusa avea 60 de coloane de andezit, ocupand o suprafata de 37,5 * 31,5 m. El a ramas, se pare, neterminat. in general sanctuarele din piatra de calcar sunt mai timpurii; andezitul s-a folosit numai in timpul lui Decebal. Doua sanctuare circulare erau, de asemenea, delimitate prin blocuri si stalpi de andezit. Cel mare avea diametrul de aproape 30 m; in interior se mai gasea un cerc din stalpi de lemn, care inconjura la randul sau inca o dispunere de stalpi de lemn in forma de absida. Langa aceste sanctuare se afla si un altar (?) rotund de piatra, cu diametrul de aproape 7 m: in jurul unui disc central erau dispuse lespezi in forma de raze ("Soarele de andezit'). Sanctuarele au fost distruse de romani; practicarea sacrificiilor umane (trimiterea periodica a solului la Zalmoxis), precum si specificitatea religiei celor care "stiau sa se faca nemuritori' - ceea ce le insufla curajul in lupta - sustinut de preotimea dacica, ar explica aversiunea romanilor - cu foarte putine analogii in istoria lor - fata de aceste locuri de cult, fata de preotime, intr-un cuvant - fata de religia dacilor.

Daca multimea templelor de la Sarmizegetusa confera acelui loc calitatea de "Munte Sfant' al dacilor, trebuie sa mentionam ca sanctuare apartinand celor doua tipuri descrise s-au descoperit si in alte 19 asezari, in total 23 sanctuare de tipul aliniamentelor si sapte sanctuare circulare: la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Fetele Albe (toate in zona Sarmizegetusei), dar si mai departe, la Banita (jud. Hunedoara), Piatra Craivii, Batca Doamnei, Barbosi-Galati, Ziridava, Racos (jud. Brasov), Dolinean (raionul Hotin, Ucraina) etc. O alta categorie de "temple', mai apropiate plani-metric de tipul clasic, cu naos si cella absidata, se gasea la Popesti, Brad, Cetateni, Carlomanesti etc. De altfel, spatii absidate se afla, cum am vazut, si in interiorul marelui sanctuar circular de la Sarmizegetusa, ca si in alte locuri (la Piatra Rosie, in interiorul sanctuarului circular de la Racos etc).

La jumatate de mileniu dupa Zalmoxis, un al doilea reformator religios, Deceneu, a impus, probabil, avand si sprijinul regelui, schimbari in credintele si practicile religioase ale dacilor. Deceneu avea puterea de a impune reforme moral-religioase, ceea ce il facea pe Strabo (VII, 3, 11) sa reitereze in persoana lui Deceneu situatii puse pe seama lui Zalmoxis: si marele preot al lui Burebista calatorise in Egipt si ajunge sa fie considerat zeu. Nu este exclus ca Deceneu sa "legifereze' elemente aparute mai demult. Daca absenta mormintelor dacice in aceasta perioada este de explicat prin prisma modificarilor in credinta (ceea ce conduce spre noi moduri de "tratare' a defunctilor), trebuie mentionat ca fenomenul incepuse cu vreun secol inaintea lui Deceneu. Abia dupa cucerirea romana - deci dupa disparitia autoritatii religioase centrale - reapar practicile funerare normale, atat la dacii din provincia Dacia, cat si la dacii din afara acestei provincii.

O minoritate foarte firava a societatii dacice (preotimea, functionarii cancelariei regale, constructorii, sefi de ateliere) cunostea scrierea. La relatarile lui Dio Cassius in aceasta privinta (LXVII, 7, 3; LXVIII, 8, 1) se adauga scurtele texte cu litere grecesti si latinesti pe ceramica, la Buridava ("Basileul Thiamarcos a facut vasul' - in greceste), la Sarmizegetusa ("Decebalus per Scorilo') etc, sau grupurile de litere incizate pe blocurile de piatra de la constructiile din Sarmizegetusa (probabil cu rol de marcaj pentru constructori).

Relatarile lui Iordanes (Getica, 69-70) despre indeletnicirile filosofice si stiintifice ale unor daci sunt confirmate, partial, si de alte surse. Numele dacic al unor plante de leac sunt consemnate in sec. I d.Hr. de Dioscoride si reluate mai tarziu de Pseudo-Apuleius. Cunostintele medicale se vadesc, in afara acestei botanici farmaceutice, in instrumentele chirurgicale descoperite, in folosirea apelor termale. Preocuparile de matematica si astronomie se reflecta - probabil - in orientarea sanctuarelor, in eventuala functie de cadran solar atribuita altarului discoidal de la Sarmizegetusa.

Aceasta civilizatie faurita de cei care erau "aproape egali grecilor' (Iordanes, Getica, 40) e oprita brusc din dezvoltarea sa fireasca de cucerirea romana.