Arta si religie in preistorie

Arta si religie in preistorie

Cronologie si metode de datare

Cronologie si legatura cu arheologia

Cronologia=stiinta despre timp. Este disciplina anexa a istoriei a a arheologiei. Cronologia poate fi impartita dpdv al arheologiei in: relativa si absoluta

Cronologia relativa are ca rincipala metoda de datare metoda stratigrafica.

Metoda stratigrafica este o metoda de baza in arheologie fiind folosita in cercetarea siturilor. In cazul cercetarii asezarilor se foloseste in principal metota stratigrafiei verticale. In cazul necropolelor se foloseste o stratigrafie orizontala. In cadrul acestei metode discutam despre stratificare, aceasta reprezentand inregistrarea in teren a actiunilor si evenimentelor fie cu caracter antropic fie cu caracter natural. Stratigrafia reprezinta interpretarea stratificarii. In cazul stratigrafiei verticale => maim multe faze de locuire pe mai multe straturi rezultate din actiuni antropice (daramaturi, resturi) sau din actiuni naturale (eroziuni, alunecari de teren, deplasarea dunelor de nisip). Ex: cultura Garla Mare, eruptia vulcanului Vezuviu in Orasul Pompei/

metode de sapatura - intotdeauna o interventie asupra solului

sapaturi de santuri

in caseta (in forma de patrat)

la sfarsit vom avea un profil arheologic (in pereti se vor vedea succesiunea straturilor, nivelurilor de locuire)

metoda stratigrafica ne ofera date relative. Momentele din existenta unei culturi se aseaza in relatie cu momentele anterioare sau posterioare => stabilirea succesiunii in timp

Prima impartire pe epoci a preistoriei a fost realizata pe baza acestei metode (piatra, bronz, fier)

Elemente din teren variaza de la situatie la situatie

Sunt elemente care se aseamana

Elemente ulterioare asupra straturilor

In afara de actiunea antropica exista si actiune animala (popandai)

Denivelarile de teren - in majoritatea epocilor oamenii tind sa se aseze pe inaltimi

stratigrafia are caracter subiectiv

in afara de determinarea evolutiei in timp a culturilor, in cazul cronologiei relative se mai poate vorbi si de cronologia de contact=> se urmareste nu evolutia in timp a straturilor ci se incearca determinarea sincronicitatii intre straturile diferite. Artefactele dintr-un strat constituie un punct de pornire pentru cele din urmatorul strat. Pe langa determinarea vechimii culturilor se incearca exprimarea exacta in ani a limitelor existentei unei culturi. Se porneste de la informatii existente, de la zona mediteraneana (culturi inalte - din Orientul apropiat si din Egipt). Deoarece aici existau scrise date exacte. S-a pornit de la listele regale (perioade de domnie). In special Egiptul a fost considerat potrivit pentru a ajuta cronologia de contact. Anumite obiecte aveau inscrise si numele faraonului (vase de faianta, scarabei si diferite alte obiecte). Obiectele circulau in afara zonei de provenienta, exemplu fiind civilizatia miceniana - contacte cu Egipt.

Zona mediteraneana - zona Greciei - pe baza observatiilor s-a facut o paralela intre aceste obiecte si obiectele locale. Cu toate acestea cronologiile nu sunt exacte. Pe langa aceste obiecte din zona orientala mai vin si obiecte din spatiul european - categorii speciale: vase metal, obiecte de podoaba, arme. Rezulta determinarea unor orizonturi cronologice.

Cronologia absoluta

Datele sunt exprimate in ani. Pentru acest lucru s-a recurs la metode fizico-chimice.

Principalele metode pentru determinarea cronologica absoluta sunt:

o         Metoda datarii radio carbon (izotop Carbon 14)

o         Metoda dendro-cronologica

o         Metoda varvelor

o         Analiza sedimentelor in gheata

o         Metoda K-Ar

o         Metoda termoluminiscentei

Metoda de datare cu ajutorul izotopului radioactiv de carbon. A fost conceputa de catre Willard Libby imediat dupa WW2 si se bazeaza pe proprietatile izotopului radioactiv de carbon C14. S=a observat ca neutronii din atmosfera, bombardand nitrogenul N14 duc la aparitia izotopului radioactiv. Astfel obtinut, izotopul se combina cu oxigenul din atmosfera si se obtine dioxeiduol carbon radioactiv. Sub aceasta forma izotopul radioactiv ajunge in toate organismele vii. Toate fiintele absorb acest izotop pe parcursul vietii. Acest schimb inceteaza la moartea organismului. In acel moment exista o anumita cantitate de izotopi. In timpul izotopul de carbon se dezintegreaza, rezultand azot si particule beta. Pe aceasta proprietate a izotopului de carbon se bazeaza metoda lui Libby. Izotopul de C are un timp de injumatatire, ceea ce inseamna ca dupa un anumit interval de timp se va mai afla jumatate din cantitatea de izotopi de C. 5568 +/- 30 ani. Cambridge a descoperit ca Libby a gresit si 5730 +/- 40 este corect. Totusi datele de arheologie merg pe calculele lui Libby. Exista 2 cai de masurare a perioadei ce s-a scurs de la moartea unui organism. Prin numarea emisiilor de particule beta si prin folosirea acceleratorului de masa. Ambele metode prezinta erori. In primul caz nu exista constanta, in al doilea caz aparatul aduce un grad de eroare. Tocmai din aceasta cauza exista cai de calibrare ale datelor. Fiecare laborator are metodele lui de calibrare. Anul fata de care se dau datele este anul 1950. S-a luat acest an ca etalon pentru ca situatia atmosferei s-a schimbat ulterior dupa acest an. Rezultatele dinaintea acestui an nu mai sunt valabile datorita experientelor cu bombe atomice. Datele radio-carbon sunt date cu sigla BP (before present, inainte de 1950). In momentul in care sunt calibrate datele se scrie CAL sau transformare in BP si laboratorul unde s-a facut calibrarea. Exista si posibilitatea sa apara BC (Before Christ). (ACR si PCR). Metoda radio-carbon este folosita des in arheologie, folosindu-se si metodele de calibrare. Datele merg pana in epoca paleoliticului superior.

Metoda dendro-cronologica. Dendro=lemn in greaca. Aceasta metoda se bazeaza pe analiza inelelor de crestere a copacilor. Caracteristici ale copacilor: in special in zonele temperate copacii au perioade de crestere si perioade in care cresterea inceteaza. In fiecare an copacul adauga un nou strat de celuloza sub scoarta. Inelele difera intre ele din punct de vedere al dimensiunilor si culorii deoarece cresterea copacilor este influentata de factori externi. Exista diferente intre inelele formate intr-un an ploios si clee formate intr-un an secetos, in functie de temperatura, atacurile insectelor, cantitatea de lumina. Exista diferente de culoare intre inele crescute primavara si toamna. Rezulta momentul in care a fost taiat. Aceasta metoda poate fi aplicata numai pe microzone. In primul rand, pentru a se observa toate inelele este nevoie de trunchiuri pastrate cat mai intregi (ideal trunchiuri necojite). De asemenea se analizeaza barne si scanduri. Proba trebuie sa fie luata pe mari dimensiuni. Se taie trunchiul respectiv perpendicular pe lungime, se netezeste si se numara inelele. Metoda se bazeaza pe faptul ca fiecare copac are cate un model inelar. Dupa ce se stabileste specia se recurge la comparatia intre acel copac si toti ceilalti copaci proveniti din zona respectiva si analizati anterior. Punerea in legatura a acestor copaci => grupa dendrologica. Anul => din zona respectiva se ia un copac la care se stie anul de taiere. Pentru Europa etalonul este stejarul. Se identifica inelul din anul taierii si se cauta inelul din sectiunea de acum 10 ani. Secventele inelare sunt alipite. Aceasta metoda se aplica in mod special in zone mlastinoase (turbarii) dar si in zonele inghetate si aride in care se gasesc cantitati mari de lemn. Cele mai lungi secvente dendrologice: in SUA pe baza de pin (8000 ani) , europa centrala si nordica pe baza de stejar (11000 ani). Datele obtinute in zonele respective nu sunt valabile in general (intr-o zona ploua, in altele nu).

Metoda varvelor. Varve=sedimente depuse pe fundul lacurilor. Se analizeaza straturile sedimentare pornindu-se de la ultimul strat. Aceasta metoda se foloseste mai mult in SUA si in lacurile alpine.

Metoda analizarii sedimentelor in gheata. Se bazeaza pe existenta depunerilor anuale de praf inghetat. Zonele in care se realizeaza cercetarea sunt Irlanda si Groenlanda. In gheata se pot observa depunerile de cenusa vulcanica a.i. pe baza ghetarilor s-au putut data principalele eruptii vulcanice. Ex: insula Terra-Santorini=> Marea Egee. Pe baza aceste metode s-a constatat ca eruptia avusese loc in sec 17 i.H.

Metoda K-Ar. (Potasiu-Argon). Se bazeaza pe existenta K in majoritatea rocilor si pe faptul ca izotopul K40 se transforma in Ar40. Metoda este ideala pentru datarea straturilor geologice. Pentru arheologie este buna pentru fosile care astfel se dateaza pana in paleoliticul superior.

Metoda termoluminiscentei. Se bazeaza pe o caracteristica a electronilor prinsi in structuri cristaline, pe faptul ca acesti electroni sunt eliberati din structura daca sunt incalziti pana la 300 grade Celsius. E folosita pentru datarea ceramicii.