Comunism si nazism. Analiza comparata

Nazismul si comunsimul sunt considerate de majoritatea specialistilor ca apartinand aceluiasi gen politic, totalitarismului.

Hannah Arendt, in Originile totalitarismului (1951), defineste astfel: "Putin importa traditia nationala sau sursa specifica a ideologiei sale: regimul totalitar transforma intotdeauna clasele in mase, inlocuieste sistemul partidelor, nu cu o dictatura a partidului unic, ci cu o miscare de masa, deplaseaza centrul puterii dinspre armata spre politie si pune in miscare o politica externa ciudata, ce vizeaza in mod deschis dominatia asupra lumii".

Termenul de totalitarism este definit de H. Spiro, in Enciclopedia internationala a Stiintelor Sociale, 1968, vol. 16, prin sase trasaturi (comune nazismului si comunismului):

Universalismul: sistemul totalitar vrea sa refaca genul uman dupa propria sa imagine;

Participarea fortata: alesii organizatiilor publice oficiale obtin pana la 100% din voturi, si nimeni nu scapa aprobarii politice. Dezvoltarea tehnicilor de comunicatie si diminuarea ofertei sferei private antreneaza toti cetatenii in jocul politic;

Suprimarea organizatiilor neoficiale: nu se tolereaza nici o asociatie contrara politicii oficiale;

Violenta militara sau paramilitara (toate regimurile moderne utilizeaza procedee asemanatoare impotriva dusmanului extern);

Nesiguranta regulilor: regula este imprevizibila, deoarece depinde de vointa personala a conducatorului;

Unicitatea scopului: rasism sau ridicarea proletariatului. O ideologie unica, si refuzul tuturor celorlalte.

Definitia lui Raymond Aron, Democratie si totalitarism (1965), in cinci trasaturi:

Regimul acorda unui singur partid monopolul actrivitatii politice;

Partidul monopolist impune o ideologie oficiala, adevarul oficial al statului;

Statul isi rezerva dublul monopol al mijloacelor de forta si de persuasiune;

Activitatile economice si profesionale sunt supuse statului;

Totul devine activitate de stat, orice activitate e supusa ideologiei, si de aici teroarea.

Puncte comune ale nazismului si comunismului, dupa Gianfranco Pasquino, Curs de Stiinta politica (1997):

Prezenta unui partid unic;

O politie secreta foarte bine dezvoltata;

Monopolul statului asupra mijloacelor de comunicare;

Controlul centralizat asupra tuturor organizatiilor politice, sociale, culturale, pana la crearea unui sistem de planificare economica;

Subordonarea completa a fortelor armate puterii politice.

"Pe baza acestei configuratii de caracteristici, de obicei sunt cuprinse in regimurile totalitare nazismul si regimurile comuniste sovietic (mai ales sub Stalin) si chinez (mai ales in perioada maoista). La acestea se pot adauga regimurile comuniste din Vietnamul de Nord (mai ales in cei douazeci de ani de razboi impotriva Frantei si a Statelor Unite pentru eliberarea si pentru cucerirea-reunificarea Vietnamului de Sud) si din Coreea de Nord, precum si toate celelalte regimuri comunsite din Europa Centrala si de Est, cel putin pana la sfarsitul anilor 60 cu exceptia Poloniei si, intr-o oarecare masura, a Ungariei si Romaniei."

Intr-o analiza comparativa amanuntita asupra comunismului si nazismului, Hans Kohn in Secolul XX (1949), sesizeaza ca "Dictaturile totalitare sunt fenomene proprii secolului al XX-lea, datorita caracterului lor <<democratic>>: ele sunt miscari de masa. Chiar daca au incept cu cucerirea puterii de catre minoritati, ele au avut succes pentru ca au dat o forma viselor nebuloase ale maselor nationale si pentru ca s-au facut ecoul aspiratiilor lor confuze si abia constiente. Nu putem intelege masele care au urmat conducatori precum Stalin si Hitler, recurgand doar la argumentul terorii. Conducatorul este legat de popor mai degraba printr-o afinitate fundamentala decat prin magnetismul sau personal. Hitler nu a cucerit masele germane, el le-a reprezentat".

In aceste conditii, comparatia intre nazism si comunism scoate in evidenta urmatoarele:

Recrutarea liderilor din zonele marginale ale societatii a fost dovedita de Daniel Lerner (Elita nazista, 1951, Elitele revolutionare mondiale, 1965) atat pentru cazul nazist, cat si pentru cel comunist. Astfel, considerand un indice de marginalitate prin considerarea mai multor variabile (instabilitate profesionala, casatorie la varsta anormala, esecuri scolare sau universitare, nasterea intr-o regiune frontaliera s.a.):

Toate grupurile de demnitari nazisti poseda un indice de marginalitate de peste 75%, recrutati din clasa mijlocie (functionari, profesiuni liberale, manageri - in special dintre marginalizatii acestor grupuri);

Rezultatele sunt identice pentru partidele comuniste rusesti si chineze.

In ce priveste opozitiile principiale intre nazism si comunism, putem valorifica urmatoarea schema: