VIATA ECONOMICA IN DACIA ROMANA

VIATA ECONOMICA IN DACIA ROMANA

De la bun inceput am optat pentru o cercetare aprofundata a unor domenii ale vietii economice mai putin cunoscute in istoriografia romaneasca, datorita lipsei cercetarilor fundamentale si a abordarii in maniera oarecum didacticista a fenomenului economic in toate sintezele mai vechi si mai noi pe acest subiect. Pentru a realiza acest deziderat, am ales modalitatea incadrarii unei cercetari aprofundate si exhaustive a unui domeniu intr-o tema generala, care sa cuprinda firesc diferite aspecte ale economiei provinciei Dacia. Am considerat ca este util ca pe parcursul derularii proiectului sa ne concentram pe unul din domeniile cele mai putin acoperite bibliografic si in consecinta sa epuizam subiectul respectiv pe care sa-l valorificam ulterior sub forma unei lucrari publicate.

In mod firesc, in prima etapa am incercat sa definim fenomenologia componentei economice a procesului de romanizare, prin crearea unei baze de date bibliografice cat mai complete in legatura cu diferitele componente ale vietii economice: mestesugurile, comertul si circulatia monetara, sistemul vamal, agricultura, mineritul etc. In cadrul documentarii generale am incercat sa surprindem argumentatia istoriografiei romanesti referitoare la intensitatea vietii economice in Dacia traiana pornind de la interesul special al romanilor fata de bogatiile proverbiale ale teritoriilor nord dunarene. Pe de alta parte, majoritatea aspectelor economice ale romanizarii Daciei sunt in stransa legatura cu gradul inalt de militarizare a provinciei. Una dintre provinciile imperiale cele mai bine aparate printr-un sistem defensiv complex (peste 100 de castre), prin doua legiuni si numerose trupe auxiliare, in Dacia s-au dezvoltat cateva sectoare importante ale vietii economice strans legate de interesele armatei romane, a mediilor militare in general: mestesugurile, comertul bazat pe importul de produse de lux, mineritul (supravegherea exploatatiilor aurifere de vexilatii ale legiunii a XIII-a Gemina, de pilda), agricultura (crearea unui "hinterland" de exploatare agricolo in "prata legionis" sau in zona vici-lor. Dezvoltarea vietii economice a Daciei apare in relatie directa cu puterea economica a principalilor beneficiari, armata in primul rand dar si admninistratia si mediile urbane. Se poate constata lesne ca principalele directii al vietii economice se indreapta spre mediile militare si urbane, locuitorii asezarilor rurale beneficiind intr-o masura mai redusa de efectele fenomenelor economice la scara intregii rpovincii. Stim exact ca din punct de vedere agricol Dacia a dezvoltat exploatatii de marime mica si mijlocie, acestei provincii nefiindu-i specifice marile latifundii. Sistemul de explotatie agricola prin intermediul vilelor rustice este principala caracteristica.

Comertul Daciei s-a orientat cu predilectie spre provinciile dunarene si vestice, Dacia, ca majoritatea provinciilor de pe axa Dunarii nefiind producatoare de materii prime importante. Schimburile comerciale, atestate indeosebi prin descoperiri arheologice indica mari afluxuri de ceramica de lux de tip terra sigillata dinspre vest, fibule emailate de pe Rin, sticlarie din Italia si zona renana, garnituri de armuri de parada si piese toreutice majore din atelierele Galliei etc. De fapt, din punct de vedere economic dar nu numai, orientarea Daciei este cu claritate spre Occidentul latin, teza lui C. Daicoviciu din anul 1945 (La Transylvanie dans l'antiquit) fiind pe deplin justificata si astazi.

Economia Dacie romane, ca de altfel intreaga sa evolutie ca provincie romana a parcurs mai multe etape istorice. Dupa perioada de stabilitate si de avant economic din epoca imediat urmatoare cuceririi au urmat cateva perioade de dezvoltare intensa, cum a fost domnia Antoninilor si a primilor Severi, cand urbanizarea provinciei capata aspectul cel mai inalt iar organizarea militara trece prin cateva perioade de dezvoltare intensa surprinse cu claritate de cercetarile arheologice. Boom-ul economic de dupa razboaiele marcomanice poate fi surprins si in Dacia, ca si Pannonia, Noricum, Retia, prin intensificarea circulatiei monetare si aparitia unor noi ateliere mestesugaresti, mai ales ceramice. Criza din secolul III p.Chr., atenuata de avantul economic din timpul primilor Severi, se se va accentua, iar pe masura ce circulatia monetara devine mai putin intensa se remarca, oarecum in mod paradoxal o tendinta a unor domenii, cum sunt mestesugurile, de a suplini printr-o productie proprie diminuarea accentuata a importurilor. Cercetarile arheologice indica faptul ca dupa mijlocul secolului III p.Chr. Dacia romana continua, chiar daca la parametri mai redusi, sa produca diferite tipuri de bunuri materiale destinate cu predilectie in continuare acelorasi medii urbane si militare.

Incadrarea Daciei in "complexul dunarean" va determina existenta unor fenomene economice specifice acestei zone, provincia traiana reprezentand din punct de vedere economic o entitate distincta si in acelasi timp de factura comuna cu principalele provincii dunarene. Cu toate acestea, aidoma provinciilor dunarene, Dacia romana nu a atins niciodata gradul de dezvoltare al provinciilor vestice, a Italiei sau a celor din Africa. Se poate totusi stabili pentru unele domenii caracterul de punte de legatura pe care l-a jucat Pannonia, pe unde s-au transmis spre in Dacia multiple influente culturale dar si economice. Comertul si transferul de tehnologii spre zona Dunarii de Jos s-a efectuat in mare parte prin Pannonia vecina, intr-o masura mai mare decat prin Moesii. Prin urmare, din punct de vedere economic Dacia se incadreaza perfect in caracteristicile celorlalte provincii dunarene, teva contributii specifice din unele domenii economice putand fi susrprinse cu certitudine, ca in cazul ceramicii stampilate care reprezeinta, cu siguranta o caracteristica principala a olaritului din Dacia (Cristian Filip, 2005). Din acest punct de vedere, exporturile cu astfel de produse inspre Pannonia si in Barbaricum, in teritorii din Ucraina subcarpatica si Slovacia indica intensitatea productiei atelierelor din Dacia, de la Porolissum in primul rand. Din acest punct de vedere, vorbind despre ponderea Daciei in viata economica a provinciilor dunarene se poate constata faptul ca prin atelierele de ceramica stampilata de la Porolissum Dacia a contribuit semnificativ la aprovizionarea cu produse specifice a zonei dunarene.

Un aspect ce va trebui desigur cercetat si argumentat in continuare este legat de caracterul romanizarii in cele doua zone distincte ale Daciei, Dacia intracarpatica (Porolissensis si Superior) si Dacia extracarpatica (Dacia Inferior-Malvensis). Cel putin ca intensitate a fenomenului economic, al urbanizarii etc. Dacia extracarpatica pare a fi mai deschisa si unor influente dinspre sudul Dunarii, din peninsula Balcanica si chiar din provinciile orientale ale Imperiului. Spre deosebire de Dacia intracarpatica, unde influentele venite pe filiera sud dunareana sunt mai greu de sesizat, in Dacia Inferior s-au dezvoltat centre mestesugaresti cu specific ceramic, ca Romula de pilda, ale caror legaturi cu oficinele din Thracia nordica (Butovo, Pavlikeni, Hotnica etc.) sunt clar demostrate.

In continuare, proiectul a fost directionat spre acele domenii in care pot fi sesizate cu mai multa certitudine contributiile originale ale provincirei traiane la dezvoltarea economica a zonei Dunarii de jos si mijlocii, mestesugurile fiind unul din aceste capitole. Crearea unei baze de date referitoare la diferitele domenii ale mestesugurilor in Dacia a relevat cateva directii unde se poate spune ca importurile specifice sunt dublate de o productie proprie. Este vorba in primul rand de sticlarie, marile cantitati de asemenea produse importate cu deosebire din zona Rinului fiind completate de o productie clar conturata in cateva ateliere ca cele de la Apulum si mai ales Tibiscum. Despre atelierele de bronzieri, toreutica in special, cercetarile din ultimul timp au aratat ca in cea mai mare parte produsele de acest fel sunt de import, provenind din vestul imperiului. In schimb altele, ca fibulele sunt produse si in Dacia. Atelierul de fibule descoperit la Napoca (Sorin Cocis) reprezinta se pare un aspect singular la scara intregului Imperiu, cel putin ca identificare pe cale arheologica sistematica. Importurile de produse toreutice, garnituri de parada, statuete, ex voto-uri, podoabe, fibule sunt legate in mare masura de intensitatea si varietatea colonizarii, evidente mai ales in componenta trupelor care au venit in Dacia. Militarii folosesc, pe langa produse caracteristice etniei sau ariei lor de recrutare (fibule germanice, britanice, de exemplu) produse specifice intregii lumi romane iar descoperirile arheologice indica o abundenta de asemenea produse cu deosebire in zona urbana si a castrelor. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre o caracteristica a fenomenului economic in mediile militare unde datorita specificului activitatii dar si a intensitatii circulatiei monetare sunt surprinse caracteristici deosebit de intense ale vietii economice.

Despre cioplirea pietrei si confectionarea de monumente epigrafice si sculturale exista indicii ale unei infloritoare activitati derulate in centre de lapicizi ce functionau pe langa fiecare oras (multiple), castre si asezari civile adiacente acestora. Desi sunt putine lucrarile semnate de mesterii lapicizi (Diogenes-Calan, Hermogenes-Micia, Hermeros-Cristesti) sau pictori (Mestrius-Apulum), imensa majoritate a produselor sculpturale sunt opere anonime lucrate intr-un stil provincial specific, cu unele caracteristici locale sesizabile destul de usor de la atelier la atelier (cum a demponstrat recent Emilian Bota pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa; vezi, spre exemplu si Dan Isac si Alexandru Diaconescu pentru atelierul militar de la Gilau).

Mestesugurile din Dacia inglobau si produse specifice ce completau

importurile masive cu astfel de produse, cum sunt gliptica (ateliere sigure la Romula si Porolissum), sau fabricarea unor artefacte cu utilitate precisa dar restransa cum ar fi ramele de plumb pentru oglinzi (Sucidava). Aceste domenii ale vietii economice sunt completate major de principalul mestesug practicat in orice provincie romana, cel al olaritului, confectionarea ceramicii in general.

Ultima etapa a proiectului a fost consacrata unei probleme care nu a fost tratata complet si cu argumente materiale certe in literatura de specialitate romaneasca. Am optat pentru o investigatie aprofundata si exhaustiva a problematicii celui mai semnificativ aspect al olaritului, anume dovezile existentei atelierelor de olari din provinciile dacice. Am realizat un repertoriu complet al tuturor dovezilor arheologice ce probeaza existenta certa a unor ateliere de olari in provinciile dacice, repertoriu bazat pe o bibliografie exhaustiva la nivelul anului 2004 si pe o baza de imagini digitale ce cuprinde artefacte specifice aflate in toate muzeele din Romania (cu referire la provincia Dacia), planuri si desene prelucrate digital, harti etc. Aceasta parte a proiectului a fost realizata in totalitate si va fi publicata sub forma unei lucrari de sine statatoare intitulata ATELIERE DE OLARI DIN DACIA ROMANA. Dupa incheierea proiectului, am continuat redactarea si completarea lucrarii in forma publicabila. Intrucat aceasta parte a proiectului este finalizata in totalitate, o vom detalia in continuare.

Problema atelierelor de olari a suscitat mereu un interes major din partea specialistilor romani. Desi cercetarile arheologice de pe teritoriul Daciei romane s-au intensificat in mod semnificativ in ultimele decenii si au fost publicate un numar semnificativ de studii si articole cu privire la numeroase aspecte ale ceramicii din Dacia, practic doar lucrarea lui Gh. Popilian, Ceramica romana din Oltenia, Craiova 1976 a incercat si a reusit in buna masura sa produca o sinteza cu privire la functionarea unor ateliere ceramice in Dacia Inferior. Paradoxal, nu s-a incercat adunarea tuturor dovezilor materiale certe care sa poata documenta concret un atelier ceramic de care sa fie legate produsele finite. Singura contributie sumara, dar meritorie in acest sens este a lui N. Gudea, Contributii la istoria economica a Daciei romane. Despre ceramica. Apulum XVI, 1978, p. 135-147, continand un repertoriu bibliografic referitor la posibilele elemente care sa documenteze ateliere ceramice certe. Alte lucrari, rapoarte de sapaturi, monografii de situri, publicari de tipare de diferite tipuri etc. ating tangential problema, necesitand completarea informatiei si sintetizarea acesteia dupa criterii aplicate acum in ceramologia europeana. De altfel, studiile de ceramica din tarile europene cu traditie in domeniul ceramicii romane insista tocmai pe problema atelierelor si a relatiilor intraprovinciale, respectiv a exportului de obiecte ceramice in alte provincii. Dacia reprezinta din acest punct de vedere un bun exemplu, cum am demonstrat, cu referire la ceramica stampilata, care este un produs specific provinciei nord dunarene. Acest tip de produse a fost exportat in barbaricum si in provinciile vecine, Pannonia, Moesia Superior si Inferior. Relatiile dintre oficinele de olari de la Romula, in Dacia Inferior si Butovo din Tracia sunt clare, centrul de la sud de Dunare parand a fi o sucursala a Romulei. Dealtfel, cum am constatat, Romula si poate si Sucidava sunt cele mai importante centre ceramice din Dacia Inferior, aprovizionand cu produse, cunostinte tehnologice si se pare si tipare pentru terra sigillata si alte centre de olari din Dacia extracarpatica (Malvensis).

Lucrarea noastra a adunat, credm in totalitate, acele elemente care dovedesc existenta pe tot cuprinsul provinciei traiane a unor centre artizanale ce produc vase si artefacte din lut. Apreciem ca cercetarea acestui domeniu principal al vietii economice a Daciei s-a facut aproape exhaustiv, lucrarea fiind planificata spre publicare.

Criteriile stabilite pentru demonstrarea unei asemenea activitati sunt binecunoescute in literatura de specialitate straina: 1. Cuptoare de ars ceramica, cu vase si alte produse ceramice aflate in interiorul sau vecinatatea acestora. 2. Ustensile de olari si componente ale cuptoarelor (cazmale de sapat lutul, spatule pentru taiat si ornamentat, trepiede si turte de lut pentru sustinerea produselor in interiorul cuptoarelor etc. 3. Tipare pentru producerea ceramicii terra sigillata cu decor sau lisa, tipare pentru statuete din teracota, medalioane, placi votive, manere de patera etc. 4. Ustensile pentru ornamentat ceramica terra sigillata si ceramica stampilata (sigilla). 5. Nume de mesteri de pe produsele ceramice inscriptionate prin incizare in pasta moale sau prin stampilare. 6. Identificarea unor ateliere pe cale arheologica, compuse din cladiri si baterii de cuptoare, gropi pentru deseuri ceramice si rebuturi.

Desigur ca este general acceptat faptul potrivit caruia descoperirea unor cuptoare de ars ceramica, indiferent daca pentru materiale de constructie sau pentru vase si produse ceramice cu diferite functionalitati reprezinta cea nai buna dovada a existentei unui atelier de olari. Cand aceste cuptoare sunt in relatie arheologica demonstrata stratigrafic cu constructii, gropi pentru vase sparte, produse finite, ustensile etc. atunci se poate vorbi de functionarea unor ateliere in adevaratul sens al cuvantului, ca la Romula, Cristesti, Micasasa, Garla Mare, Sucidava, pentru a nu da decat cateva exemple notorii. Repertorierea cuptoarelor din diferite puncte ale Daciei s-a facut tinand cont de tipul de cuptor, descoperirile din interiorul acestora si de linga, legatura dintre cuptoare si mterialul arheologic. Se poate constata ca aceste cuptoare, descoperite totusi intr-un numar destul de redus, au ca principal tip constructiv cuptorul rotund cu pilon central, cunoscandu.-se insa si cuptoate patrulatere care sunt deobicei pentru materiale de constructie dar si pentru alte produse ceramice.

I. Cuptoare de olari.

Ne-am ocupat in aceasta faza a cercetarii cu deosebire de cuptoarele civile in care se produceau diferite sortimente de materiale ceramice dar nu am neglijat nici caramidariile. Un capitol aparte il reprezinta caramidariile militare care nu au reprezentat obiectul studiului de fata. Am inventariat si am catalogat dupa un criteriu standardizat descoperirile de cuptoare din Dacia: Apulum, Garla Mare, Ilisua, Jupa (Tibiscum), Micia (Vetel, jud. Hunediara), Micasasa (jud. Alba), Locusteni (jud. Dolj), Resca (Romula), Slaveni, Turnu Severin (Drobeta), Zlatna (Ampelum).

II. Ateliere locale de terra sigillata

Cecetarile lui Gh. Popilian si Dan Isac au documentat in Dacia o productie masiva si de calitate superioara a ceramicii stampilate. Din acest punct de vedere Dacia este cea mai rasariteana provincie cu o productie intensa de sigilate. Asimilarea tehnicilor de fabricare a acestei categorii s-a facut prin aportul direct al unor mesteri colonizati in Dacia sau prin copierea unor modele de sigillii din repertoriul sigilatelor de import care insotesc de regula in toate centrele studiate produsele locale. Ateliere locale au fost identificate pe baza tiparelor, a poansoanelor (sigilla) si evident a produselor finite care au caracteristici ce le diferentiaza clar de sigilatele importate. O serie de ateliere sunt individualizate prin toate aceste categorii de argumente materiale (Cristesti, Apulum, Porolissum, Romula, Micasasa).

Au fost identificate si descrise ateliere in localitatile: Acidava (Enosesti), Alburnus Maior (Rosia Montana), Ampelum (Zlatna), Apulum (Alba Iulia), Cristesti (jud. Mures), Drobeta, Micasasa (jud. Sibiu), Porolissum (Moigrad), Potaissa (Turda), Razboieni-Cetate (jud. Alba), Romula (Resca, jud. Olt), Sucidava (Celei, jud. Olt), Tibiscum (Jupa).

III. Productia locala de statuete de teracota. Coroplastica.

Tehnica de fabricare a acestor artefacte necesita un tipar din doua valve. Sursele de inspiratie ale coroplastilor sunt monedele, statuetele de bronz (toreutica) si probabil "albumele de modele". Pe baza acestor argumente au putut fi stabilite cu certitudine o serie de ateliere de coroplasti. Din Dacia, de la Ampelum (Zlatna) cunoastem pe singurul sigillarius care isi semna produsele: Gaius Iulius Proculus sau Proculinus. De asemenea la Inlaceni, in estul Daciei, s-a descoperit o inscriptie pe piatra ce atesta un alt mester local, Eros al lui Zoticus, sig(illarius).

Ateliere de coroplasti au fost identificate si repertoriate la: Ampelum (Zlatna-oficina lui G. Iulius Proculus), Apulum, Bumbesti (jud. Gorj), Cioroiul Nou (jud. Dolj), Cristesti (jud. Mures-atelier presupus), Dierna (Orsova Veche), Drobeta (Drobeta Turnu Severin), Inlaceni (jud. Harghita), Micasasa (jud. Sibiu), Potaissa (Turda-atelier presupus), Romula, Slaveni (jud. Olt), Sucidava (jud. Olt-atelier presupus), Tibiscum.

Intr-o serie de castre ale Daciei romane s-au descoperit figurine de lut care dupa caracteristici sunt tot produse locale.

IV. Productia de medalioane pentru incastrat pe vase, panouri pentru aplicat, placi votive, matrite pentru prajituri rituale.

Aceasta categorie este bine reprezentata in Dacia romana, monumentele respective fiind modelate in tipare ce urmau a fi aplicate pe peretii unor vase. Sau constituiau piese independente care se ofereau ca si cadou la diferite sarbatori de anul nou sau aniversari ori forme pentru prajituri rituale sau turta dulce. Caracteristica lor este aceea ca se obtineau prin turnare in tipare, acestea impreuna cu produsele finite constituind argumente certe ale provenientei lor din ateliere locale. Nu este mai putin adevarat ca daca majoritatea tiparelor sunt fabricate de olarii locali, unele dintre ele, ca in cazul ceramicii terra sigillata, au putut fi aduse din alte provincii sau, mai plauzibil, din alte centre ale Daciei. Aceasta afirmatie conduce la ideea ca nu totdeauna descoperirea unui tipar indica faptul ca a fost confectionat in locul descoperirii, el putand fi adus din alt atelier ce functiona in alta parte si pe care nu l-am identificat. Sursele de inspiratie pentru producerea mai ales a medalioanelor pentru aplicat pe vase sau pentru executarea prajiturilor rituale este cu deosebire Gallia, unde s-a dezvoltat o masiva industrie a acestor categorii de produse ceramice. Toti specialistii sunt de acord ca si in acest caz prezenta tiparelor in diferite localitati ale Daciei romane reprezinta dovezi ale existentei unor figlinae sau officinae ceramice.

IV.1. Tipare pentru medalioane, medalioane finite.

Asemenea piese sunt documentate la: Acidava (Enosesti, jud. Olt), Apulum,

Bologa (jud. Cluj), Cioroiul Nou, Cristesti (jud. Mures), Dierna (Orsova Veche), Ilisua (jud. Bistrita Nasaud), Micasasa (jud. Sibiu), Napoca (Cluj-Napoca), Porolissum (Moigrad, jud. Salaj), Romula(Resca), Sucidava (Celei, jud. Olt), Tibiscum (Jupa), Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Ateliere pe care le-am presupus sunt la Abrud sau Rosia Montana, Drobeta, Locusteni (jud. Olt).

IV.2. Productia de vase cu decor aplicat, placi de teracota, placi votive, alte categorii de piese turanate.

In Dacia se mai fabricau cu ajutorul tiparului si alte tipuri de produse ceramice care impodobeau vasele lucrate la roata prin incastrarea pe peretii acestora sau erau diferite placi sau table de forma dreptunghiulara sau trapezoidala cu caracter votiv ori pur si simplu piese frumoase, ce se daruiau cu diferite ocazii. Sunt cunoscute felicitarile de anul nou pe care erau inscriptionat un text corespunzator.

Asemenea piese, ce documenteaza deci prezumabile am identificat la Ampelum (Zlatna), Apulum, Cioroiul Nou, Cristesti, Romula, Slaveni.

Se poate lesne constata ca in privinta tiparelor pentru diferitele categorii de produse ceramice, amintite pana acum, majoritatea centrelor de olari identificate de noi produc mare parte din acste piese sau in toate categoriile. Faptul este explicabil datorita tehnologiei identice prin care cu ajutorul unor tipare bivalve se puteau fabrica lampi, medalioane, statuete, placi votive si alte categorii de piese mulate.

V. Productia de tipare pentru torti de patera

Tortile vaselor aplatizate de forma paterae-lor (sau patella) sunt realizate tot prin

tehnica mulajului. Descoperirea de tipare in Dacia intr-un numar relativ mic (7 piese) in comparatie cu cele 54 de torti finite cunoscute pana acum prin publicatii atesta o data in plus implicarea unor ateliere complexe si in fabricarea de torti, dupa o tehnologie pe care o stapaneau foarte bine.

Ateliere cu descoperiri de tipare au fost identificate la: Micasasa (2 piese), Garla Mare (jud. Mehedinti), Miercurea Sibiului (jud. Sibiu-probabil adus din alta parte), Porolissum, Potaissa, Samum (Caseiu, jud. Cluj).

VI . Productia locala de lampi (lucernae) si ateliere din Dacia romana

Studiul lampilor romane este unul complex si se constituie din motive obiective

intr-o ramura foarte distincta a ceramologiei romane provinciale. Cele doua fatete ale fabricarii unor piese de iluminat (importuri-piese locale) necesita o foarte atenta cercetare asupra tuturor aspectelor legate in primul rand de aspectul fizic al pieselor (pasta, culoare, compozitie, ardere, angoba). Acestea, corelate cu descoperirea de tipare, cuptoare cu tipare si produse finite, rebuturi, semnaturi de mesteri necunoscuti in alte provincii, reprezinta tot atatea argumente pentru stabilirea unor piese de iluminat ca fiind produse locale.

Tiparele productiei de lampi sunt expresia unei activitati de tip "industrie casnica" determinind de cele mai multe ori o productie strict locala, cu trasaturi proprii. Tiparele au reprezentat in cazul lampilor o adevarata industrie, lucernele fiind produsele ceramice cu cea mai larga reprezentativitate printre artefactele realizate in tipare. Tehnologic, lampile realizate manual, deci mulate in tipar se deosebesc stuctural de cele lucrate cu roata olarului. Acestea din urma sunt fara indoiala produse locale.

Departajarea produsului local de cel importat reprezinta o problema dificila in cazul lampilor realizate in tipare. In cazul acestor opaite, identificarea pieselor locale dispune de mai multe elemente care pot influenta pozitiv sau din contra negativ acest proces. De obicei produsele locale nu pot fi identificate decat dupa caracteristicile pastei, ale invelisului protector si continutul de metale rare ale acestora.

S-a remarcat ca de multe ori cercetatorii romani ce analizau lampile din Dacia manifestau tendinta de a considera existenta unui atelier sigur doar pe baza unui singur tipar. Or, o atare atribuire necesita o corelare foarte atenta a tuturor argumentelor arheologice faptice ca identificarea de cuptoare, tipare si piese finite. Cazul lampilor nu este atat de sugestiv ca al ceramicii sigilate si a statuetelor de teracota, concluzia fiind ca nu totdeauna tiparul este elementul de legatura intre piesa si atelier.

Lampi lucrate la roata, care sunt produse locale, au fost descoperite la Gornea (jud. Mehedinti), Romula, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Sucidava. Lampi realizate in tipare care pot fi atribuite unor ateliere autohtone sunt identificate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa si Garla Mare (tipar-cuptor). In alte localitati tipare au aparut in zona limitrofa a unor cuptoare ceea ce le confera de asemenea un caracter sigur local: Apulum, Drobeta, Napoca, Porolissum, Romula, Tibiscum .

Ultimul aspect constatat de cercetarea noastra se refera la tiparele ce poarta marca olarului, ca cele de la Potaissa si Romula. Au fost identificate si numele unor olari locali care au produs lucerne: Gaius Iulius Proculus (Ampelum), AQUILA, CAI GEMELLINI F(ecit), CRISPI(nus) F(ecit), MIA, IANVARIVS, LVCIA, RVFIN(us), VICTOR, VICT, DEOGENES F(ecit), IVSTIONIS, MAXIM(us(, EG(o) MAX(imus) F(eci), VRBIC(us). Cele mai complete date privind existenta certa a unor ateliere de lampi sunt cele referitoare la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum si Romula dar desigur numarul acestor figline este mult mai mare, fiind documentat prin elemente circumstantiale.

VII. Numele de mesteri de pe produsele de olarit (altele decat lampile).

Spre deosebire de industria de terra sigillata mesterii olari nu obisnuiau de obicei sa-si semneze produsele. Cu toate acestea, pe tot cuprinsul Daciei au fost identificate cateva zeci de nume de olari, majoritatea nume de sorginte romana sau romanizata si cateva nume grecesti scrise cu caractere latine sau grecesti. Urmarind aceste nume am aplicat si noi criteriul acceptat de multi specialisti cu privire la incizarea cu litere capitale sau cursive a numelui olarului sau proprietarului de atelier. Inscriptionarea in pasta moale apartine de regula fabricantului iar zgarierea dupa ardere (graffiti) a acestor nume indica probabil pe proprietarul sau utilizatorul produsului respectiv. La aceste inscriptii incizate se adauga stampilele pe diferite categorii de vase, ca de exemplu mortaria, unde avem cele mai numeroase patronimice. Dar prin stampilare au fost inscriptionate si vase de provizii si de alte categorii. Dificultatea repertorierii acestor antroponime rezida din atribuirea numelor ca apartinand producatorului sau utilizatorului, adesea pastrate fragmentare sau abreviate. Probabil ca uneori aceste nume nu sunt totdeauna legate de actul de fabricare al ceramicii. Repertoriul nostru a tinut cont de aceste lucruri, rezultand o serie de localitati din Dacia de unde se cunosc produse individualizate prin semnatura mesterilor: Ampelum, Buridava (Stolniceni, jud. Valcea), Comalau (jud. Covasna), Cristesti, Cumidava (Rasnov, jud. Brasov), Drobeta, Gilau (jud. Cluj) Ilisua, Inlaceni, Orlea (jud. Olt), Porolissum, Romula, Slaveni (jud. Olt), Sucidava.

Aceasta parte finalizata a proiectului va fi ilustrata corepunzator, in baza de date fiind deja stocate o serie de imagini digitale. Publicarea lucrarii va contine un mare numar de imagini, desene, harti, statistici, concentrandu-ne interesul cu deosebire asupra pieselor inedite din muzee sau din cercetarile proprii.