CULTURA SI PUTERE IN EPOCA COMUNISTA.STALINISM SI PROLETCULTISM.NATIONALISMUL COMUNSIT CEAUSIST

CULTURA SI PUTERE IN EPOCA COMUNISTA.STALINISM SI PROLETCULTISM.NATIONALISMUL COMUNSIT CEAUSIST

INSTAURAREA REGIMULUI COMUNIST SI SUPRIMAREA ELITELOR CULTURII NATIONALE

Regimul comunist a fost instaurat in Romania sub presiunea directa a fortelor sovietice de ocupatie, impotriva vointei poporului roman, in conjunctura geopolitica aparuta dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial. Acest proces a parcurs, intre anii 1945-1947, o perioada de tranzitie tulbure, care s-a incheiat prin actul de abdicare fortata a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, si prin adoptarea noii Constitutii din aprilie 1948, care a anulat pluralismul politic, a consacrat acapararea completa a puterii de catre fortele comuniste si instaurarea regimului de "democratie populara".

REPRESIUNEA SI INSTITUTIONALIZAREA CONTROLULUI IDEOLOGIC:CENZURA

Dupa cum se stie, in contextul ocupatiei militare sovietice a tarilor din centrul si sud-estul Europei, dupa al doilea razboi mondial, au fost transplantate regimuri comuniste. Aceste regimuri, in momentul cand au preluat complet puterea, au distrus elita intelectuala, conducand cu violenta la reprimarea si exterminarea fizica, in inchisori si lagare, a unui mare numar de membri ai vechii clase politice. Totodata, au desfigurat cultura nationala a tarilor respective si au impus, printr-o directiva ideologica dogmatica, o 'noua cultura' sub deviza 'internationalismului proletar'.
In Romania, anul 1948 este unul de rascruce intrucat atunci s-a trecut la o politica sistematica de comunizare a societatii, sub aparenta legitimitate a noului for legislativ si a legilor de esenta comunista. Din acest moment regimul comunist a declansat actiunea de nationalizare a intreprinderilor economice si de colectivizare a agriculturii iar in plan politic si cultural a inceput o represiune agresiva impotriva clasei politice si intelectuale. Cenzura ideologica s-a institutionalizat, cu efecte asupra tuturor domeniilor de creatie sau de activitate culturala. Au fost stabilite liste cu publicatii, opere sau autori care pot vedea lumina tiparului, si liste cu publicatii si opere care trebuiau interzise, cu autori care trebuiau scosi din circuitul public. Bibliotecile publice au fost epurate de lucrarile interzise, dar au fost invadate de traduceri din literatura rusa, filmele rusesti au invadat ecranele, editurile si ziarele au fost trecute sub un sever control ideologic. Operele lui Marx, Engels, Lenin si Stalin au fost traduse si difuzate pana la saturatie.

SUPRIMAREA ELITELOR CULTURALE

Este o perioada de dislocare treptata a culturii romane, sub aspect institutional si ideologic si de inlocuire a ei cu lucrari, manuale, idei, teme si structuri sovietice. In 1947 apare o lucrare de istorie a lui Mihai Roler, in care formarea poporului roman si alte momente istorice semnificative sunt deformate grosolan in spiritul istoriografiei sovietice. Dupa 1946 incep atacurile agresive impotriva scriitorilor care reprezentau reperele de varf ale literaturii romane: Arghezi, Blaga, Calinescu, Voiculescu; un moment semnificativ pentru noua orientare este articolul lui Sorin Toma, publicat in "Scanteia", indreptat impotriva lui Arghezi, cu titlul Poezia putrefactiei sau Putrefactia poeziei, din 1948.
Elita intelectuala si politica romaneasca a fost efectiv decapitata; scriitori, artisti, preoti, savanti, intelectuali care nu au aderat la regim sau care erau banuiti ca potentiali adversari ai regimului au fost inchisi sub diverse pretexte, tinuti ani de zile in inchisori sau trimisi sa lucreze la Canalul Dunare-Marea Neagra, unii fara sa fie judecati, atii condamnati la ani grei (15-20 de ani) de inchisoare. Lucretiu Patrascanu, lider comunist, a fost si el arestat in 1948 sub acuzatia de complot si pentru ca "a renuntat la politica luptei de clasa", datorita afirmatiei facute de acesta: "In primul rand sunt roman, apoi communist.", cu prilejul unui discurs tinut la Cluj. A fost ucis in inchisoare in 1954.
Alaturi de fruntasii partidelor traditionale si demnitarii politici din perioada anterioara care au pierit in inchisori (Iuliu Maniu, C-tin C.I Bratianu, Ion Mihalache), o serie de intelectuali de prima valoare au avut aceeasi tragica soarta (mentionam doar filosoful Mircea Vulcanescu, economistul Mihail Manoilescu.). Unii dintre intelectualii care au fost inchisi au reusit sa supravietuiasca acestei dramatice experiente (in 1964 au fost eliberati detinutii politici). Dintre acestia mentionam pe Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, C-tin Noica. Alti scriitori si ganditori au fost marginalizati, scosi din universitati, urmariti de securitate, avand domiciliul fortat, cu interdictia de a publica. In astfel de conditii de marginalizare s-au aflat Lucian Blaga, Tudor Arghezi si G. Calinescu (scos de la universitate in 1949, desi a condus Institutul de Istorie si Teorie Literara si a fost prezent in publicistica).
Intuind represiunea ce avea sa urmeze, multi scriitori si intelectuali s-au stabilit in Occident dupa al doilea razboi mondial. Ei au continuat sa scrie si sa creeze, in romaneste sau in alte limbi, afirmandu-se in exil ca exponenti ai spiritului romanec. Alaturi de figurile proeminente ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran si Eugen Ionescu, trebuie amintiti Vintila Horia (care obtine Premiul Goncourt in 1960 pentru romanul Dumnezeu s-a nascut in exil), Alexandru Busuioceanu, George Uscatescu, Al. Cioranescu.
O persecutie la fel de puternica a fost instrumentata de regimul comunist, mai ales in primul deceniu de la instaurare, si impotriva bisericilor si institutiilor religioase (preoti si inaltii prelati ortodocsi au fost intemnitati, au fost interzise scolile organizate de biserici, activitatile de caritate, toate activitatile care depaseau lacasurile de cult). Tot sub presiunea Moscovei, in 1948 a fost desfiintata Biserica greco-catolica, iar conducatorii ei au fost intemnitati, printre care Iuliu Hossu si Alexandru Todea. Propaganda ateist-stiintifica avea sarcina de a "emancipa" oamenii de credinta religioasa.
In consecinta, la inceputul anilor '50, regimul comunist reusise prin teroare suprimarea opozitiei (cu exceptia rezistentei armate a unor grupuri retrase in munti), intelectualii de referinta erau intemnitati sau marginalizati, invatamantul, editurile, publicatiile, radioul (mai tarziu si televiziunea) erau controlat riguros, iar intreaga cultura era subordonata ideologic directivelor comuniste.

PERIOADE, TEME SI ATITUDINI

In linii mari, sub raport cultural, putem deosebi trei perioade relativ distincte ale regimului comunist: dogmatismul stalinist din anii '50, epoca de relativa liberalizare intre 1964-1971 si epoca de restalinizare pana in 1989.

1.PERIOADA PROLETCULTISMULUI SI A DOGMATISMULUI STALINIST
Este perioada care acopera, cu unele nuante putin semnificative, intervalul 1948-1964. Este intervalul in care s-a consumat, dupa epoca fanariota, cea mai teribila tragedie nationala, este perioada unui "holocaust" al culturii nationale, in care elita culturala anterioara a fost decapitata fizic sau marginalizata, perioada in care Romania a trait sub agresiunea unui model cultural de ocupatie, vizand distrugerea memoriei istorice si rusificarea institutiilor, a invatamantului si a culturii in ansamblul ei.
Spatiul gandirii sociale si filosofice a fost acaparat complet de ideologia marxista, in varianta ei stalinista, iar gandirea romaneasca moderna, in expresiile ei de varf, a fost considerata, fara exceptie, "idealista", conservatoare si reactionara.
In creatia artistica s-a impus canonul "realismului socialist", prin care se intelegea "redarea" cat mai directa si netransfigurata a "realitatii", potrivit "viziunii partidului", intr-un limbaj "pe intelesul maselor", o arta aservita total propagandei.
Este perioada numita si "proletcultista", avand in vedere teza lui Lenin dupa care, odata cu instaurarea regimului comunist, noua "cultura proletara" ar trebui sa elimine "cultura burgheza", reactionara, pentru a asigura omogenitatea spirituala a noii societati. Sub aceasta deviza, marii scriitori romani au fost eliminati din programele de invatamant, cei mai semnificativi ganditori romani au fost calificati "reactionari"; unele discipline stiintifice, precum cibernetica, sociologia si geopolitica, au fost considerate "stiinte burgheze", intrucat s-au dezvoltat in afara marxismului. Filosofia occidentala moderna, cu toate curentele si scolile ei de gandire, era decretata "filosofie burgheza", incapabila sa acceada la cunoasterea "adevarului", datorita faptului ca aceasta filosofie era limitata de "interesele de clasa" pe care le exprima, astfel ca "adevarul" ramanea monopolul gandirii marxiste. Au fost inlocuite cu o ideologie schematica si cu o cultura de ocupatie, o cultura de substitutie, internationalista, "proletara", in fapt cu elemente ale culturii ruse, de mana a doua. Apar insa si traduceri din marii clasici ai literaturii ruse (Gogol, Turgheniev, Tolstoi, Cehov, mai tarziu si Dostoievski).
Scriitorii romani moderni nu sunt publicati insa decat fragmentar, dupa o severa triere si cu amputari ale unor capitole, paragrafe sau versuri. Eminescu era redus la poezia de protest social, Imparat si proletar, Cosbuc la Noi vrem pamant; interpretarea operelor se facea exclusiv prin prisma ideologiei "luptei de clasa". Lucrarile care ilustreaza asa-zisul "realism socialist" sunt penibile sub raport artistic, prin schematism si didacticism, prin ideologizarea abuziva a oricarei teme, prin caracterul rudimentar al limbajului; multi autori fara nici o vocatie artistica, la care se adauga si unii cu inzestrari notabile, precum si scriitori cu o opera remarcabila inainte de instaurarea regimului comunist, au practicat in epoca o literatura scrisa in acest cod ideologizant. Au excelat in aceasta nefericita directie Dan Desliu, Nina Cassian, Victor Tulbure, Maria Banus, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, s.a. In sectorul noii "teorii literare", al criticii culturale, ideologice si de "directie" (domeniu foarte important pentru ca avea menirea de a traduce indicatiile partidului in norme de creatie, de a "indruma" creatia si de a stabili criteriile de apreciere), numele de referinta erau pe langa ideologii partidului, Iosif Chisinevski si Leonte Rautu, si Mihai Novicov, Ion Vitner, Nestor Ignat, Silviu Brucan, N. Doreanu, Vicu Mandra, Paul Cornea, Pavel Apostol.
Evident, dupa ce valul sovietizarii si al dogmatismului stalinist a trecut, multi scriitori si ideologi mentionati mai sus s-au "convertit" estetic si politic, devenind, dupa 1965, critici ferventi ai dogmatismului pe care l-au sustinut inainte. Unii au ajuns chiar opozanti si dizidenti in regimul ceausist (Dan Desliu, Silviu Brucan.In consecinta, prin tot ceea ce s-a intamplat in decursul "obsedantului deceniu", a fost intrerupt firul continuitatii istorice in plan cultural, printr-o actiune politica violenta. In cultura este important sa cladesti temeinic prin continuitate. Romania a trait o epoca de "demolare" efectiva a culturii nationale, sub deviza internationalismului proletar. Pornirea demolatoare a epocii este ilustrata si de intentia unor "culturnici", activisti zelosi ai partidului comunist, de a demola fizic Coloana fara sfarsit, ridicata de Brancusi la Targu Jiu. Este epoca in care marii autori erau pusi la "index", interzisi pentru lectura, astfel ca unii studenti de la faculatea de filosofie au fost inchisi pentru ca l-au citit pe Kant.

2.PERIOADA DE DESCHIDERE CULTURALA SI DE LIBERALIZARE
Este perioada de relativa liberalizare, care a avut efecte benefice asupra mediului cultural, dintre anii 1964-1974. Este perioada in care sunt redescoperite si revalorificate filoanele nationale ale culturii, in care se reiau contactele intelectuale cu lumea occidentala; arta si activitatile culturale isi revendica si obtin o relativa autonomie fata de directivele politicii oficiale, directive ce cunosc si ele o faza de relaxare, iar cenzura ideologica devine mai permisiva. Artele plastice, teatrul, cinematografia, literatura si presa culturala cunosc o innoire de substanta, o diversificare stilistica si realizari de performanta.
Pozitia liderului Nicolae Ceausescu starneste adeziunea populatiei si a intelectualilor. Mai ales ca regimul incurajeaza o critica deschisa a dogmatismului stalinist si a practicilor represive din "obsedantul deceniu" (anii '50). Este reabilitat Lucretiu Patrascanu, victima a terorii din anii '50. Sunt reabilitati o serie de scriitori si ganditori care inainte fusesera interzisi sau marginalizati (Arghezi, Blaga, Goga, Voiculescu).
Distantarea ideologica de canoanele proletcultismului si ale "realismului socialist" favorizeaza aparitia unei noi generatii artistice care se va impune cu realizari de performanta in toate domeniile: de la poezie, roman, critica si dramaturgie, la muzica, film, teatru, pictura si sculptura. Este perioada in care, alaturi de Zaharia Stancu, Geo Bogza, Marin Preda si Eugen Barbu, se afirma, dupa momentul Nicolae Labis (mort in 1956), generatia lui Nichita Sanescu, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Nicolae Breban, D.R.Popescu, George Balaita, Augustin Buzura, Adrian Paunescu, Ana Blandiana, Theodor Mazilu, s.a. In artele plastice si in miscarea teatrala, in muzica si cinematografie apar opere de valoare, sunt asimilate noile formule literare occidentale, critica literara dobandeste un fundament teoretic solid, isi innoieste radical limbajul, abordarile, stilul, scara de valori este refacuta dupa criterii estetice, sunt eliminate erorile si aprecierile aberante din anii proletcultismului. In general, are loc o diversificare a campului cultural, apar grupari care promoveaza anumite stiluri, reviste care se individualizeaza prin promovarea unor directii si programe estetice, unii intelectuali, scapati din puscarii, incep sa publice in reviste, unii sunt treptat integrati in invatamant sau cercetare. In principalele centre de judet apar reviste culturale de tinuta, in care se exprima o noua generatie de intelectuali, detasati de dogmatismul marxist, cu referinte la modelele teoretice contemporane.
Aceasta noua orientare politica a avut un efect benefic si asupra procesului de restituire a mostenirii culturale. Un reviriment deosebit este vizibil in disciplinele istorice, care rectifica erorile anterioare si reabiliteaza abordarile stiintifice, cu un plus de documentatie. Au fost reabilitati scriitorii clasici si cei moderni, s-a initiat o ampla actiune de 'valorificare critica a mostenirii culturale', care, cu toate limitele ei, a reprezentat un inceput pentru tiparirea unor opere fundamentale ale ganditorilor romani. Actiunea de valorificare 'critica' a mostenirii culturale, desi limitata si supravegheata ideologic, a permis totusi aducerea in actualitate si in circuitul public a unor personalitati ale culturii nationale, a marilor sisteme de gandire si a substantei lor problematice.
Totodata, are loc o deschidere spre cultura occidentala, totusi limitata si selectiva dar mediile universitare incep sa aiba acces la revistele si cartile de specialitate din Occident, intelectualii reintrand astfel in circuitul informational si stiintific. Se fac traduceri masive din scriitorii contemporani, se traduc autori de referinta din gandirea filosofica (Kant, Hegel, Platon, Aristotel, Leibnitz, Croce, Sartre, Camus). Programele din invatamantul umanist sunt refacute, apar manuale noi, sub raportul continutului si al modului de abordare, pentru discipline ca istorie, filosofie, istoria literaturii romane; disciplinele sociale se elibereaza treptat de marxismul dogmatic, se reinfiinteaza facultatea de sociologie etc. Toate aceste achizitii au favorizat punerea in discutie a dogmelor marxiste, au dus la o largire a cadrelor intelectuale de referinta si la manifestarea criticii sociale in forme culturale si disimulate, care se va extinde ulterior in alte modalitati. S-a format astfel un camp consolidat al culturii, in care s-au dezvoltat curente de opinie, s-au initiat dezbateri de idei, iar mediile culturale au reusit sa creeze o presiune specifica inclusiv asupra vietii politice. Se reiau timid si legaturile cu intelectualii din diaspora. Putem consemna si un interes mai viu pentru afirmarea culturii romane in lume.

3.PERIOADA DE REIDEOLOGIZARE SI DE DEZIDENTA CULTURALA
Dupa 1971, regimul comunist manifesta o tendinta tot mai accentuata de reideologizare a mediului cultural si de inasprire a cenzurii. Regimul politic evolueaza treptat spre o restalinizare, prin impunerea unei "linii ideologice" in cultura si prin cultul personalitatii dictatorului Ceausescu. Efectul acestei cotituri ideologice este contradictoriu in plan cultural. Acum se naste si o reactie, difuza la inceput, de opozitie la politica regimului. Apar tot mai frecvent forme de protest social si intelectual.
Mediile culturale aveau acum structuri consolidate, independente de cele politice, iar pozitiile dobandite de o serie de personalitati si de unele publicatii in perioada anterioara incurajeaza unele acte de dizidenta individuala, care se vor amplifica in anii '80. Dar mediile culturale sunt divizate de angajari teoretice si ideologice diferite, inclusiv de atitudini diferite fata de traditia culturala; sunt reluate teme si dispute din perioada interbelica.
Literatura dezvaluie aberatiile sistemului comunist, dar intr-un limbaj simbolic, aluziv si "esopic", pentru a putea trece de cenzura. In mediile sociale si intelectuale se dezvolta un limbaj codificat prin care oamenii isi exprima aversiunea fata de regim; este epoca limbajului dublu, a unor conduite duplicitare, ca strategii de supravietuire si de opozitie simbolica.
Este perioada in care cenzura se inaspreste, revistele si editurile sunt din nou controlate strict, circuitul informatiei este supravegheat, iar in anii '80 cetatenii care aveau masini de scris erau obligati periodic sa le inregistreze la militie; televiziunea isi reduce programul la doua ore pe zi, in care se difuzau doar programe in care se facea un cult desantat al dictatorului. Desi propaganda s-a intensificat, ea nu mai avea eficienta, regimul nu mai era crezut, iar lumea culturala a opus diverse forme de rezistenta, pasive sau manifeste. In aceste conditii s-au dezvoltat limbajul dublu, literatura cu "cheie", dar si conduite duplicitare in spatiul culturii.
Pentru a-si legitima dictatura, regimul Ceausescu a recurs la o ampla actiune de exaltare a ideii nationale, incercand sa anexeze la aceasta politica nationalista si sectoare ale creatiei artistice. De fapt, sub aceste practici, care desfigurau istoria si transformau ideea nationala intr-o tema de propaganda, se promova un cult al personalitatii dictatorului, cult ce devenise sufocant si luase forme caricaturale.
Desi cei care nu scriau pe placul propagandei oficiale aveau dificultati in a publica, o serie de intelectuali au refuzat sa faca compromisuri, nu au renuntat la tinuta estetica si morala, s-au retras in spatiul cultural, cladind opere de valoare. Aceasta atitudine a fost numita ulterior "rezistenta prin cultura". Unele grupuri s-au izolat si au lucrat temeinic in sfera unor discipline sau preocupari culturale majore, precum a fost grupul din jurul lui Constantin Noica, de la Paltinis. In acelasi timp, in mediile intelectuale au aparut si actiuni de opozitie fata de regim (miscarea initiata de Paul Goma in 1977), unii creatori (artisti plastici, regizori, interpreti, actori etc.) au ales calea exilului, unii scriitori si intelectuali au denuntat public incalcarea drepturilor omului si a libertatii de exprimare, initiind miscari de dizidenta (Mihai Botez, Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Doina Cornea etc.).
Totusi, operatia de restituire a culturii nationale continua si in anii '80. Datorita unor initiative editoriale apar lucrari monumentale, precum "Istoria" lui Calinescu, editia integrala a lui Eminescu, inceputa de Perpessicius, se publica lucrarile lui Cantemir, Balcescu, Lovinescu, Iorga, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi etc.

EVOLUTII CULTURALE SI EFECTE SOCIALE

Pe langa aceste evolutii sinuoase ale creatiei culturale, in functie de atitudinile diferite ale regimului fata de spatiul cultural, este necesar sa aruncam o privire si in planul de adancime al proceselor culturale din anii regimului comunist. In primul rand trebuie remarcat faptul ca sistemul de invatamant - caruia regimul i-a acordat o atentie speciala (declansand chiar un program de alfabetizare a populatiei) - desi in anii '50 era total subordonat directivelor ideologice (cu scopul de a modela un tip de "om nou"), treptat acest sistem s-a profesionalizat, atat la nivel mediu, cat si universitar, si a devenit, in perioada de deschidere din anii '60, un mediu de formare culturala a unor noi generatii. Noile generatii aveau un alt orizont intelectual, alte aspiratii culturale si motivatii de realizare profesionala. In felul acesta, lent, s-au format premise de ordin cultural si intelectual favorabile schimbarii sociale, schimbari care erau insa blocate de factorul politic. Este un traseu prin care putem explica divortul total dintre regim si societate in deceniul '80. Cultura interioara a grupurilor si a indivizilor era alta decat cea pe care o solicita propaganda; la nivel social se formase si se consolidase o contracultura puternica fata de cea oficiala, dar care nu dobandea decat o expresie disimulata sau care traia paralel cu cea oficiala. Astfel, evolutiile regimului politic, spre dictatura personala si control simbolic asupra mediului social, si evolutiile culturale de adancime se bifurca. Refuzul regimului imbraca acum forma unui sentiment social, care a izbucnit in 1989.
In acest context, scriitorii, dramaturgii si cercetatorii din disciplinele sociale au inceput sa abordeze subiecte sensibile, care puneau in discutie, de cele mai multe ori in mod implicit, fenomenele de alienare spirituala, reprimarea libertatii de gandire si de expresie, efectele traumatizante ale practicilor de violenta simbolica si fizica pe care le aplica regimul.
In felul acesta, regimul s-a trezit in fata unui camp cultural in expansiune, cu un potential subversiv redutabil, pe care nu-l mai putea controla. Literatura s-a orientat spre modalitati stilistice moderne, avand o audienta sociala in crestere, a practicat o critica sociala difuza in forme parabolice si aluzive, a modificat treptat imaginea oamenilor asupra propriei lor experiente cotidiene, a largit cadrele perceptiei si ale reprezentarii sociale. Astfel, campul literar a preluat si functia de critica sociala, formand noi asteptari si idealuri la cele mai diverse categorii. Domeniul creatiei era acum ilustrat de opere de performanta, de personalitati care se bucurau de prestigiu social si de influenta, multe dintre ele consacrate in plan international (Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Marin Preda, A.Buzura, Nicolae Breban, Liviu Ciulei, Corneliu Baba etc).
In diverse medii intelectuale, institute de cercetari stiintifice si unitati de invatamant, in jurul revistelor culturale, s-a conturat treptat un curent contestatar, din care s-au desprins grupuri de dizidenti si oponenti frontali ai dictaturii. In absenta unei miscari de dizidenta, precum a fost 'Carta '77' din Cehoslovacia, sau a unor miscari sociale de tipul 'Solidaritatii' din Polonia, intelectualii romani au adoptat aceasta forma de opozitie pasiva, care a fost ulterior numita 'rezistenta prin cultura'. Astfel, constata Eugen Simion, cultura in ansamblu, dar mai ales segmentul ei literar si critic, a purtat 'o lupta dura pentru a-si castiga relativa independenta si, mai ales, pentru a impune o scara de valori cat mai exacta', nedistorsionata de considerente ideologice. In felul acesta, 'literatura romana si-a revenit din somnul proletcultismului si s-a constituit ca institutie spirituala nationala'.
Catre sfarsitul anilor optzeci, aceasta noua conceptie eliminase deja ideologia oficiala care era si prost propovaduita si tot mai mult inlocuita de simpla glorificare, dusa pana la absurd de Ceausescu'.

BIBLIOGRAFIE:

Boia Lucian, "Miturile comunismului romanesc", editura Nemira, 1998

Negrici Eugen, "Literatura romana sub comunism", editura Fundatia Pro, 2002

PIRVULESCU ANDRADA

CRP, AN I, GRUPA 5