Combaterea folosirii armelor biologice

Combaterea folosirii armelor biologice

1. Combaterea Razboiului Biologic:

Prima incercare de reglementare a utilizarii armelor biologice a fost in Protocolul de la Geneva din 1925, primul tratat prin care se interzicea folosirea armelor chimice si biologice. A fost semnat la Geneva la 17 iunie 1925 si intrat in vigoare la 8 februarie 1928. Interzice folosirea armelor chimice si armelor biologice, dar nu reglementeaza nimic cu privire la producerea, depozitarea si transferul acestor arme. Tratate ulterioare au reglementat si aceste aspecte.

Conventia asupra Armelor Biologice:

Conventia asupra Interzicerii Dezvoltarii, Producerii si Stocarii de Arme Biologice si Toxice, sau pe scurt Conventia asupra Armelor Biologice, a fost primul tratat multilateral de dezarmare cu privire la o intreaga categorie de arme (exceptie facand cele pentru uz medical sau in cantitati mai mici cele cu scop defensiv). A fost rezultatul unor indelungi eforturi ale comunitatii internationale de a stabili un nou instrument care avea sa suplineasca protocolul de la Geneva din 1925.

Conventia asupra Armelor Biologice a fost deschisa semnarii la 10 aprilie 1972 si a intrat in vigoare la 26 martie 1975 cand douazeci si doua de guverne si-au depus documentele de ratificare. In momentul de fata sunt parti ale contractului semnat, 158 de state plus alte 16 care l-au semnat, dar care urmeaza sa- l ratifice (vezi figura 2.).

Scopul Conventiei este definit in Articolul 1: ,,Fiecare Stat Parte a acestei Conventii se angajeaza ca niciodata si sub nici o circumstanta sa dezvolte, produca si stocheze sau sa obtina si sa retina pe alte cai:

(1) Agenti microbiologici sau biologici indiferent de originea lor sau modul de obtinere, de tipul sau in cantitati care nu sunt justificate pentru profilaxie, pentru protejare sau pentru alte scopuri pasnice.

(2) Arme, echipament sau moduri de transport destinate folosirii agentilor sau toxinelor in scopuri ostile sau in conflicte armate."[1]

Figura 4:

          Tarile care au semnat Conventia asupra Armelor Biologice

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Image:Biological_Weapons_Convention_2007.png

Recunoscand nevoia consolidarii Conventiei asupra Armelor Biologice, un grup de experti guvernamentali (VEREX) au fost stabiliti la cea de-A Treia Conferinta de Examinare a Conventiei asupra Armelor Biologice din 1991 pentru a examina si identifica potentiale masuri de verificare ale unui punct de vedere tehnic si stiintific.

La o Conferinta Speciala tinuta in septembrie 1994 la Geneva, Statele Parti au cazut de acord sa stabileasca un Grup Ad Hoc al Statelor Parti pentru a negocia si dezvolta un regim legal de verificare al Conventiei. Grupul Ad Hoc a fost insarcinat sa numeasca patru zone de interes: definirea termenilor si criteriile de obiectivitate; incorporarea transparenta a masurilor deja existente dar si a celor viitoare si implementarea lor in regim; un sistem de masuri pentru a promova respectarea Conventiei; masuri specifice destinate sa asigure implementarea totala si efectiva a articolelor in cooperarea internationala si schimburi in campul activitatilor biologice pasnice.

La cea de-A Patra Conferinta de Examinare a Statelor parti la Conventie in 1996, a fost discutata activitatea Grupului Ad Hoc, iar progresele facute pana in acel moment au fost apreciate. De asemenea Grupul a fost mandatat sa incheie lucrarile privind viitorul protocol, cel tarziu pana la cea de-A Cincea Conferinta de Examinare care va avea loc in 2001.

In conformitate cu decizia luata la cea de-A Cincea Conferinta de Examinare din 2001, a fost restabilita pentru 11- 15 noiembrie 2002 la Geneva. Statele Parti au adoptat un Raport Final ce includea decizia de a tine intalniri anuale ale Statelor Parti si ale expertilor, pentru urmatorii trei ani pana la cea de-A Sasea Conferinta de Examinare din 2006.

Cea de-A Sasea Conferinta de Examinare a Conventiei Armelor Biologice din 2006, s-a tinut in Geneva intre 20 noiembrie si 8 decembrie. S-a decis asupra unor masuri specifice si concrete de implementare a Conventiei. Statele Parti au adoptat un plan detaliat de promovare a aderarii universale plus un program de desfasurare pe sesiuni intre 2007 - 2010.

2. Combaterea Bioterorismului:

Rolul mass media in combaterea folosirii armelor biologice de catre teroristi este extrem de important mai eles in ceea ce priveste atacurile teroriste deoarece principalul lor scop este de instaurare a panicii si de atragere a atentiei asupra opiniei publice internationale cu privire la solicitarile lor. Atata timp cat exista mass media, teroristii vor viza ,,oxigenul publicitatii", descriere plastica a scopurilor mediatice ale gruparilor teroriste, apartinand fostului prim ministru al Marii Britanii, Margaret Teacher. Atata timp cat teroristii vor savarsii atentate, mass media va fi interesata sa le mediatizeze, in scopul satisfacerii simtului dramatic al audientei, care implica curiozitatea pentru infractori si pentru victime.[3]

Posibilitati de riposta impotriva pericolului bioterorist:

Exista mai multe cai de combatere a atacurilor bioteroriste:

- diminuarea populatiei receptive pentru bolile care beneficiaza de imunizare (vaccinare, chimioprofilaxie specifica);

- controlul surselor de infectie (greu de realizat in practica in actualul contex geopolitic);

- informarea si educarea populatiei in vederea diminuarii componentei psihoteroriste a bioterorismului.

In actiunile destinate contracararii bioterorismului se impune combinarea mai multor elemente de protectie, incepand cu prevenirea actului terorist. Pentru aceasta, serviciile de informatii trebuie sa elaboreze planuri si programe, pe baza carora sa fie cunoscute si supravegheate strict gruparile teroriste potential periculoase. Totodata, in acest domeniu se impune o cooperare permanenta, concomitent cu intensificarea schimbului de informatii in cadrul unui sistem international eficient de contracarare a oricarei incercari de a folosi armele biologice.

In aceasta directie, o atentie deosebita se impune a fi acordata monitorizarii traficului cu potentialii agenti biologici, chiar daca cei mai multi dintre acestia sunt produsi cu dubla intrebuintare, si controlului exigent al importurilor, exporturilor sau al oricarui schimb de materii prime, in scopul diminuarii posibilitatilor de obtinere a acestora de catre gruparile extremistteroriste. In prezent, principalul instrument destinat armonizarii legislatiei referitoare la controlul marfurilor si al echipamentelor cu dubla intrebuintare este Grupul "Australia", infiintat in anul 1984, la care au aderat peste 30 de state.

O importanta deosebita trebuie acordata impiedicarii raspandirii knowhow- lui rus in acest domeniu. Pentru a se stopa scurgerea de inteligenta si in vederea trecerii institutelor si laboratoarelor rusesti implicate la productia civila, Statele Unite au dezvoltat o serie de schimburi de experienta intre cercetatorii americani si rusi si au initiat proiecte comune de cercetare si de sponsorizare a acestora. Totodata, pentru contracararea pericolului terorist, s-a ajuns la concluzia ca toate statele democratice trebuie sa-si intareasca legislatia in domeniu, incluzand productia, dezvoltarea si detinerea ilegala de agenti biologici pe lista crimelor majore impotriva sigurantei nationale.[4]

Conventia BWC din anul 1972 mentioneaza ca statele semnatare trebuie sa intreprinda masurile necesare ca prevederile prohibite din tratat sa devina obligatorii pentru toti cetatenii. Pana in anul 1989, cand SUA au introdus Legea impotriva terorismului cu arme biologice, orice cetatean american putea sa produca sau sa detina agenti biologici, atat timp cat nu erau

destinati unor scopuri criminale.

Alte state, precum Suedia, Elvetia, Israelul, considera prioritara intarirea apararii civile, in cadrul careia o atentie sporita sa fie acordata tratamentul medical necesar dupa expunerea la agenti biologici. Prin urmare, supravegherea atenta a bolii in vederea identificarii rapide a unei eventuale epidemii, instruirea personalului medical pentru cazuri de urgenta, marirea si diversificarea stocurilor de vaccinuri si medicamente necesare constituie masuri indispensabile pentru limitarea efectelor atacului cu arme biologice.

Descurajarea oricaror intentii de folosire a WMD se va realiza printr-o reactie ferma pe plan national si international impotriva tarilor care nu respecta prevederile Conventiei BWC din anul 1972, precum si prin intelegerea naturii reale a amenintarii cu arme biologice, intensificarea eforturilor de stopare a proliferarii printr-un control strict, armonizarea legislatiei si schimburile de informatii referitoare la achizitionarea de agenti biologici.