Constitutia din 21 august 1965

Constitutia din 21 august 1965

La mijlocul anilor `50, relatiile romano-sovietice au evoluat de la stransa cooperare, materializata printr-o aservire a politicii externe a Romaniei fata de interesele U.R.S.S., la o distantare, ajungandu-se chiar la o autonomie a Partidului Muncitoresc Roman si la o relativa independenta a statului roman. Dupa retragerea trupelor sovietice din Romania, din 1958 in conducerea partidului s-a manifestat o tendinta de iesire de sub hegemonia Moscovei, apogeul acestei tendinte fiind atins prin "Declaratia cu privirere la pozitia Partidului Muncitoresc Roman in problemele miscarii comuniste si muncitoresti internationale", din aprilie 1964, unde s-au afirmat principiile suveranitatii si independentei nationale, neamestecului in treburile interne, avantajului si respectului reciproc.

Politica de emancipare a comunismului roman prin indepartarea de Uniunea Sovietica a fost continuata, dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din martie 1965, de noul secretar-general al partidului, Nicolae Ceausescu, ales in aceasta functie in iulie 1965. In sprijinul acestei orientari politice se simtea nevoia unei noi reglementari constitutionale si Marea Adunare Nationala a adoptat o noua Constitutie pe 21 august 1965. Noua Constitutie stabilea ca noua denumire a tarii sa fie Republica Socialista Romania si sublinia independenta tarii prin nementionarea Uniunii Sovietice in corpul Constitutiei.

Prin prevederile actului din august 1965, rolul conducator al partidului unic, redevenit acum la titulatura Partidul Comunist Roman este reliefat si mai pregnant, el aparand acum printre principiile calauzitoare ale Constitutiei . Organizarea puterii in stat este aproximativ pastrata aceeasi ca in actele anterioare, fiind reglementate organizarea si functionarea Marii Adunari Nationale, a Consiliului de Stat si a Consiliului de Ministrii. Sunt insa sporite si mai mult atributiunile Consiliului de Stat in raport cu celelalte organisme, consolidandu-se si mai tare pozitia dominanta a acestuia. Astfel, Marea Adunare Nationala, desi era statuata ca singurul organ legislativ, are activitatea legislativa puternic limitata prin acordarea posibilitatii Consiliului de Stat de a guverna tara prin decrete cu putere de lege in perioada dintre sesiuni. Marea Adunare avea numai rolul de a confirma aceste decrete care reglementau, in fapt, conduita externa si interna a statului roman. Deasemenea, intre sesiunile Marii Adunari, Consiliul de Stat avea competenta de a numi sau revoca Consiliul de Ministrii sau a membrilor acestuia, exercitand astfel un control activ asupra Consiliului.

Conform Constitutiei din 1965 revizuirea Constitutiei devine una din prerogativele obisnuite ale Marii Adunari Nationale. Aceasta asimilare totala a constitutiei cu legile ordinare a facut ca aceasta Constitutie sa cunoasca pana la suprimarea ei la 22 decembrie 1989 nu mai putin de zece modificari si sase republicari. Singura modificare a Constitutiei care afecteaza in mod esential organizarea puterii politice in cadrul Republicii Socialiste Romane este cea adusa prin Legea 1 din 28 martie 1974, cand este introdusa functia de presedinte al Republicii Socialiste Romania. Presedintele republicii prelua o serie de atributii care pana acum se gaseau in dreptul Marii Adunari Nationale si a Consiliului de Stat, stirbind astfel din autoritatea si importanta acestora si care ii dadeau cea mai mare putere in stat