Anglia in secolul al XVII-lea

Secolul al XVII-lea a fost bogat in evenimente pentru Anglia. Opozitia dintre rege si Parlament a declansat revolutia burgheza de la mijlocul secolului, care s-a terminat cu executarea regelui Carol I Stuart si proclamarea republicii.

Anglia a parcurs mai multe etape de la cea republicana la dictatura Protectoratului si Restauratia Stuartilor. Perioada a fost dominata de dispute politice si formarea primelor partide parlamentare, dar si de adoptarea unor importatnte legi care, impreuna cu Declaratia drepturilor din 1689, pun bazele monarhiei constitutionale.

Revolutia engleza

Organizarea politica a Angliei. Petitia dreptului

In 1603, la moartea Elisabetei I, tronul englez a revenit regelui Scotiei, Iacob I Stuart. Ocuparea tronului de catre Stuarti aducea modificari importante in Anglia, unde Tudorii guvernasera ca monarhi absoluti, gratie abilitatii si personalitatii lor. Stuartii urmareau instaurarea unui absolutism de drept, ceea ce contravenea realitatilor politice din Anglia, unde Parlamentul - format din Camera Comunelor si Camera Lorzilor - impartea puterea cu monarhia.

Atat Icob I, cat si fiul sau, Carol I (1625-1649), au incercat sa guverneze fara a convoca parlamentul, cu ajutorul Consiliului Privat, pe ai carui membri ii numeau sau revocau dupa bunul lor plac. Ei legiferau prin proclamatii regale si exercitau puterea juridica prin Camera Instelata si Curtea Inaltei Comisiuni. Stuartii agreau catolicismul intr-o tara anglicana, unde se dezvoltase miscarea numita puritanism care urmarea inlaturarea oricarei ramasite a catolicismului. Presbiterianismul - un curent al puritanismului - devenise confesiune dominanta in Scotia.

S-a conturat astfel o puternica opozitie parlamentara impotriva Stuartilor: inca din 1604 fusese votata Apologia Camerei Comunelor, in care se arata regelui ca el guverneaza doar impreuna cu Parlamentul, ce are insemnate privilegii, deoarece semnifica "libertatile innascute ale poporului englez". De fiecare data cand a fost convocat, Parlamentul si-a reafirmat dreptul exclusiv de a aproba impozitele si a criticat politica externa a regelui. Parlamentul a fost dizolvat si convocat de mai multe ori.

In 1628, un grup de parlamentari, intre care si Thomas Wentworth, John Hampden si John Pym, a redactat Petitia dreptului, in care erau stabilite limitele puterii regale si se aratau bazele legale ale prerogativelor Parlamentului, incepand cu Magna Charta Libertatum, din 1215. Camera Lorzilor a aprobat Petitia dreptului, iar regele a fost obligat sa o sanctioneze. El nu i-a respectat prevederile, intrucat a dizolvat, in 1629, Parlamentul care nu a mai fost convocat pana in 1640.

Inceputurile revolutiei

Dupa o intrerupere de 11 ani, la 13 aprilie 1640, a fost convocat Parlamentul, deoarece razboiul cu Scotia necesita noi impozite. El a fost insa dizolvat dupa doar cateva saptamani, deoarece si-a exprimat opozitia fata de rege. Carol I a ordonat numeroase arestari si a introdus taxe noi, dar infrangerea in Scotia si grava criza financiara l-au determinat sa accepte noi alegeri pentru Camera Comunelor. In urma acestor alegeri a rezultat "Parlamentul cel lung", numit asa deoarece a functionat timp de 13 ani (pana in 1653).

Camera Comunelor a lansat ofensiva impotriva regelui si a principalilor lui consilieri, sustinuta fiind de o parte a lorzilor si de populatia Londrei. Regele a fost obligat sa accepte hotararea conform careia Parlamentul nu putea fi desfiintat fara propriul sau consimtamant. Acesta a intocmit Mustrarea ce mare care enumera detaliat abuzurile comise de monarhie si lua masuri pentru prevenirea repetarii lor. Ordinul regelui de a fi arestati cinci fruntasi parlamentari nu a putut fi dus la indeplinire datorita opozitiei Camerei Comunelor. Drept urmare, regele a parasit capitala in ianuarie 1642.

Razboiul civil (1642-1649)

Parasirea Londrei de catre Carol I a semnificat inceputul Razboiului civil intre armata regelui si cea a Parlamentului.

Confruntarile armate directe au durat pana in 1645, timp in care regele a controlat nord-vestul Angliei, stabilindu-si centrul la York si apoi la Oxford, iar Parlamentul, partea de sud-est, avand de partea lui flota. Populatia Londrei si pozitia strategica a capitalei.

Initial, parlamentarii au incercat realizarea unui compromis cu regele, timitandu-i Cele noua propuneri care vizau restrangerea prerogativelor monarhice, iar Parlamentul urma sa aiba dreptul de a controla politica interna si externa. Propunerile au fost respinse de rege. Armata regala a obtinut mai multe victorii si controla situatia, in ciuda faptului

ca a fost si ea infranta la Marston-Moor (2 iulie 1644), unde un rol important l-a avut detasamentul condus de Oliver Cromwell, numit Coastele de fier.

Cromwell a devenit una dintre marile personalitati ale Revolutiei. El a organizat Armata Noului Model si a obtinut victoria decisiva de la Naseby (14 iunie 1645). Arhiva regelui a fost capturata, dovedinu-se ca el ceruse ajutor strain impotriva propriului popor. Carol I a fugit in Scotia, dar a fost prins si predat Parlamentului din Londra.

Victoria a adancit neintelegerile dintre diferitele grupari din Parlament, ceea ce nu a impiedicat adoptarea unor masuri, intre care defiintarea posesiunilor cavaleresti, grevate de obligatii fata de rege.

Radicalii din Parlament, numiti levellers, au alcatuit un program numit Acordul poporului, in care cereau desfiintarea Camerei Lorzilor si realegerea Camerei Comunelor la fiecare doi ani, vot universal pentru toti barbatii peste 21 de an, reforma fiscala, restituirea pamanturilor imprejmuite, si altele.

Camera Comunelor s-a declarat singura putere in stat, in virtutea faptului ca era organ ales. Ea a instituit un tribunal extraordinar care l-a judecat si condamnat la moarte pe Carol I. Decapitat la 30 ianuarie 1649, acesta a fost primul rege executat de catre o revolutie.

Republica (1649-1653)

Executarea lui Carol I a insemnat desfiintarea puterii regale in Anglia. La 19 mai 1649 a fost declarata "Republica libera, guvernata de reprezentantii poporului in Parlament". Acesta era compus din Camera Comunelor, cea a lorzilor fiind desfiintata.

Perioada Republicii a fost dificila pentru Anglia, amenintata din exterior de uneltirile regalistilor, iar in interior de luptele acerbe intre gruparile politice si miscarile populare. Conjunctura externa favorabila a dus insa la recunoasterea tacita si chiar oficiala a Republicii.

Armata, condusa de Oliver Cromwell, s-a indreptat spre Irlanda catolica pe care a infrant-o la Drogheda si Wexford, ocupand doua treimi din teritoriul insulei si determinand aparitia problemei irlandeze, nerezolvate pana astazi. In Scotia, Cromwell a obtinut victoriile de la Dunbar (1650) si Worcester (1651).

Prin victoriile impotriva Irlandei si Scotiei a fost prevenit pericolul unei restaurari monarhice, iar noua nobilime si burghezia si-au intarit pozitiile. Au fost luate masuri pentru protejarea intereselor acesteia din urma, intre care Actul de Navigatie din 1650, care interzicea strainilor sa faca comert in coloniile engleze. Un al doilea Act de Navigatie (1651) stipula ca importul marfurilor straine in Anglia urma sa se faca numai de vase aflate sub pavilion englez.

Nu au fost totusi luate masuri de desfiintare a nobilimii si nici nu au fost adancite unele reforme; au fost inlaturate doar absolutismul si unele bariere in calea dezvoltarii economice si a afirmarii politice a burgheziei. Prin acestea, Revolutia engleza si-a mentinut un caracter conservator moderat.

Protectoratul

Parlamentul a fost dizolvat in 1653, ca si Consiliul de Stat, prin interventia directa a lui Oliver Cromwell si a armatei. Bazele juridice ale noului regim au fost stabilite prin Instrumentul de guvernare, redactat in numele armatei, de generalul Lambert. Puterea in stat era impartita intre Cromwell, in calitate de Lord-Protector, Parlament si Consiliul de Stat. Parlamentul, ales la fiecare trei ani, avea o singura camera, compusa din 460 de deputati.

In realitate, Protectoratul era o dictatura militara: baza puteri era armata, iar Lordul-Protector, comandantul ei suprem, dadea ordonante cu putere de lege, avea atributii executive, controla justitia. Cromwell a incercat sa-si asigure o larga adeziune a populatiei prin promovarea tolerantei religioase care-i excludea, totusi, pe catolici si prin amnistierea regalistilor. Treptat el a luat masuri mai aspre impotriva presei, a impartit Anglia in districte militare si a convocat Camera Lorzilor.

Moartea lui Oliver Cromwell (1658) a marcat sfarsitul Protectoratului.

Anglia in timpul restauratiei

Restaurarea Stuartilor

Traditia monarhica era foarte puternica in Anglia. In timpul revolutiei, burghezia si noua nobilime nu au dorit inlaturarea monarhiei, ci ingradirea ei in limitele constitutionale parlamentare. Evenimentele s-au radicalizat insa si datorita inflexibilitatii lui Carol I.

Regimul republican a fost scurt, iar in perioada Protectoratului i se propusese lui Cromwell titlul de rege. Acesta l-a refuzat pentru a nu pierde sprijinul popular si pe cel al armatei.

La moarte lui Cromwell, adancirea disensiunilor dintre Parlament si armata au readus in actualitate problema monarhiei. Un grup de monarhisti, in frunte cu generalul Monk, comandantul armatei engleze din Scotia, a actionat pentru readucerea Stuartilor.

Restauratia cuprinde domniile lui Carol al II-lea (1660-1685) si cea a lui Iacob al II-lea (1685-1688).

Carol al II-lea a ocupat tronul in alte conditii decat tatal sau, Carol I, in 1625; Anglia trecuse printr-o revolutie si englezii erau hotarati sa pastreze ceea ce obtinusera . prin Declaratia de la Breda si apoi prin Actul de indulgenta si uitare, Carol al II-lea a garantat libertatea constiintei, amnistierea celor care au participat la revolta, precum si drepturile noilor proprietari asupra bunurilor confiscate in timpul acesteia. Monarhia avea multi adepti in Anglia, insa Carol al ii-lea a manifestat prudenta; dupa propria-I marturisire, nu dorea "sa-si reia calatoriile" pe continent.

A fost reinfiintat Consiliul Privat, dar el avea un rol restrans. In ciuda faptului ca sperantele de revenire la absolutism erau legate de catolicism, anglicanismul a fost reintrodus in mod riguros.

Carol al II-lea a continuat politica economica expansionista, bazata pe suprematia marii, domeniu in care Anglia era puternic concurata de Provinciile Unite (Olanda). In urma unui razboi cu acestea, englezii au obtinut pe coasta estica a Americii de Nord, New Amsterdam (devenit New York ). Impotriva Provinciilor Unite, Carol al II-lea a incheiat un tratat secret cu Ludovic al XIV-lea al Frantei, care prevedea reintroducerea catolicismului in Anglia.

Iacob al II-lea, ajuns pe tron dupa moartea fratelui sau, Carol al II-lea, desi a promis respectarea drepturilor Parlamentului, a actionat in drirectia sporirii prerogativelor regale, obtinand chiar dreptul de a avea armata permanenta. In plus el s-a sprijinit pe catolici, in ciuda interdictiei ca acestia sa ocupe functii publice, si a dizolvat Parlamentul. Toate acestea au dus la inlaturarea lui de pe tronul Angliei, in 1688.

Constituirea partidelor politice.

Gruparea fortelor in Revolutia engleza s-a facut mai intai dua criterii religioase, desi interesele politice si-au avut rolul lor. Mai intai au fost cele doua grupari din cadrul parlamentului , situate pe pozitii contrare in problema organizarii comunitatilor anglicane: independentii si presbiterienii. Pozitiile lor erau diferite si in ceea ce priveste atitudinea fata de monarhie .Republica si protectoratul au constituit o etapa importanta pentru maturizarea gandirii politice.

Primul partid, numit tory, dupa denumirea unor rasculati monarhisti din Irlanda - reprezenta curentu conservator si grupa nobilimea atasata monarhiei. Condusi de Thomas Osborne, conte de Dandy, conservatorii au fost chemati la guvernare in 1674, dar au pierdut alegerile din 1979. Erau sustinatori ai bisericii anglicane, desi aveau o oarecare toleranta pentru catolicism, poate doar din respect pentru regele Carol al II-lea casatorit cu o printesa catolica.

Al doilea partid ii grupa, sub denumirea de whig, pe adversarii Stuartilor si ai catolicismului. Denumirea le fusese data in deradere dupa whigamores - o secta puritana, de stanga din Scotia. Condus de Anthony Cooper, conte de Saftesbury, partidul era reprezentat, in general de, burghezia si nobilimea nemultumite de politica Stuartilor.

In 1679, au castigat alegerile; avand majoritatea in Parlament, au propus si votat Habeas Corpus Act. Considerat cel mai mare succes al lor, legea hotara, pe baza unor prevederi mai vechi, ca nici o persoana nu poate fi arestata dec pe baza unei cerinte judecatoresti scrise, aduse la cunostinta inculpatului in maximum 24 ore. Votarea acestei legi a constituit un moment important in dezvoltarea constitutionala a Angliei si a Europei.

Particularitatile domniei lui Iacob al II-lea au adus la o apropiere intre whig si tory, desi cele doua partide si-au pastrat identitatea , istoria engleza fiind marcata de lupta lor pentru putere.

BIBLIOGRAFIE:

Eugen Palade, Liviu Burlec, Elena Cozma - Istorie - Ed. Corint 2001