Importul de neoconservatorism

Importul de neoconservatorism

Pe ruinele corsetului totalitar, Revolutia din 1989 a asezat paleta pluralismului ideologic. De la extrema dreapta la extrema stanga, spectrul politic postdecembrist ofera un camp deosebit de fertil pentru cercetatori. Clivajul partizan semnificativ s-a polarizat intre Frontul salvarii Nationale cu toate incarnarile sale ulterioare cu pretentii de stanga si o dreapta eterogena cu scopuri nobile dar mijloace putine. Asa ca inca de la inceput raportul de forte a fost unul asimetric: persistenta vechii nomenclaturi, atat la nivel central cat in teritoriu a ingreunat tranzitia scandalos de mult. De aceea victoria dreptei s-a transformat in simbolul unui pariu cu trecutul. Pe cale de consecinta simpatia de dreapta a inceput sa dea masura angajamentului fata de schimbare. Aceasta nu este o noutate pentru nimeni- ci rezumarea accesibila a mizei politice din Romania ultimilor douazeci de ani. Interesul se va indrepta spre alt punct. Si anume spre referentialele externe ale zbuciumarilor noastre interne.

Asa cum partidele comuniste din intreaga lume isi legitimasera prezenta pe existenta Uniunii Sovietice, tot astfel, pentru statele excomuniste efortul lichidarii trecutului pe plan extern s-a legat aproape indisolubil, pe plan extern de orientarea catre Lumea Libera, si fata de marele catigator al Razboiului Rece: Statele Unite. Alianta atlantica si proamericanismul devenisera chezasia devotiunii fata de civilizatia occidentala, capitalism, dezvoltare si respectul drepturilor omului. Pentru aceste soceitati central-est europene traumatizate, frica de intoarcere la o anumita realitate sumbra i-a facut sa i-a barca ideaului care sa-i duca spre o alta realitate, si aceasta cu griurile ei, asemeni tuturor lucrurilor omenesti. Diplomatia de la Washington nu a ezitat sa speculeze aceasta simpatie. In conditiile in care alianta atlantica incepea sa se subrezeasca, administratiile americane au incercat sa-si prelungeasca prezenta in Europa invocand nevoia de a sustine democratizarea blocului estic. Actiunile SUA, tot mai ambitioase si mai hegemonice au trezit nu odata rezerva daca nu ostilitatea partenerilor de pe continent. In fata opozitiei secunzilor, Washingtonul s-a indreptat spre bunavointa tertilor si spre sustinerea aproape neconditionata venita din partea acestora.

Acum sa desavarsim ocolul si sa ne intoarcem de unde pornisem. Cred ca lectia secolului XX ar trebui sa ne faca sa dam dreptate vorbelor lui Raymond Aron: lupta nu se da intre bine si rau ci intre preferabil si detestabil. Atat socialismul real cat si capitalismul au oferit fiecare o versiune a procesului de modernizare. Niciuna dintre ele ocolita de vina sau lipsita de imperfectiuni. Numai ca in timp ce una a realizat dezideratele progresului in termini preferabili, iarasi nelipsiti de momente detestabile, cealalta a facut-o prin consturi omenesti imense care au escaladat culmile irationalului. Alianta cu Statele Unite (si/sau UE) nu reprezinta alegerea binelui in locul raului. Prin urmare alianta cu SUA nu reprezinta abolirea politicii de putere, sfarsitul razboaielor sau al saraciei. Lumea va continua sa gazduiasca suferinta in continuare, pentru ca va fi in continuare populata de oameni. Oamenii politici romani si intelectualii care le-au stat alaturi, angajati in transformarea societatii nu par sa fi inteles acest lucru. Asa cum precursorii lor din anii '50 s-au lasat hipnotizati de aureola Uniunii Sovietice, tot astfel si cei de astazi au cazut prada unui alt tip de sclavaj. Experienta de viata si lecturile nu i-au ajutat sa inteleaga faptul ca uneori sublimul unor principii nu ascunde de multe ori decat cinismul fortei brutale. Ma voi referi inspecial la manuitorii condeiului, intrucat acestia furnizeaza armatura teoretica pe care discursurile oamenilor de decizie se sprijina. La inceputul anilor '90, distinsul critic literar Virgil Nemoianu, intr-un articol explica motivele hotararii sale de a vota cu George Bush Sr. In zilele noastre politologii Dan Pavel si Catalin Avramescu se declara neoconservaori si sustinatori ai politicii externe a adminstratiei Bush II.

Crescut in atmosfera anilor '40 si '50, neoconservatorismul era initial, dupa cum precizeaza Fukuyama, fost neoconservator, un construct intelectual, fara legaturi politice. El a devenit politic si a inceput sa se manifeste odata cu adminsitratiile reaga, Bush tata; si fiul. Neoconservatorii au o doctrina puternic implantata in crestinism si in wilsonism. Pe plan intern neoconservatorii favorizeaza o politica de drapta caracterizata prin neinterventionism iar pe plan extern in folosirea puterii americane pentru a slefui o lume in care democratiile sa prospere fara teama regimurilor tiranice, considerate agresive ab initio. Alaturi de aceste principii, care pot fi disutate, bineinteles, politicile neoconservatoare nu pot fi dislocate de afacerile cu petrol ale familiei prezidentiale actuale. Pe langa trambita cruciadei agitata, neoconservatorii se dovedesc deosebit de pragmatici prin sustinerea regimurilor tiranice din Orientul Mijlociu (vezi familia saudita sau ofiterul Husni Mubarak in Egipt) sau in furnizarea de sprijin politicii agresive a statului israelian. Cei care se declara simpatizantii acestor principii neoconservatoare cunosc substanta lor sau prefera sa o ignore. O alta posibilitate ar fi recunoasterea pe fata a cinismului unora dintre aspectele politicii americane si justificarea acestuia printr-un soi de oportunism personal sau prin invocarea vreunui interes national. "Da! Stim care sunt consecintele profesiunii noastre de credinta dar pentru Romania este necesara o astfel de alianta, chiar daca acesta alianta are dimensiuni nefaste pentru oamenii din alte parti ale Globului"

Sa fiu inteles. Nu sunt anti-american. Mi se pare absurd o asemenea afirmatie. Prefer sa ma declare antlanticist si nostalgic al unui tip de cooperare existenta in perioada razboiului glacial. Cred insa ca inainte de a fi pro- sa filo- trebuie acordata prioritate loialitatii fata de Romania. Mi-as dori ca intelectualii romani de top macar, daca nu si guvernantii de astazi sa fie mai rezervati fata de tot ceea ce vine din Apus si sa nu mai cada in greselile inaintasilor lor. Specifice dreptei si neoconservatorismului inclusiv, le sunt respectul pentru proprietatea privata. Independenta este modul de exprimare a suveranitatii. Iar suveranitatea este proprietatea privata a unei natiuni.