RAPORTURILE POLITICE ALE TARII ROMANESTI SI MOLDOVEI CU POARTA OTOMANA LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVI-LEA

Raporturile politice ale TariI Romanesti si Moldovei cu Poarta Otomana la mijlocul secolului al XVI-lea

Tara Romaneasca si Moldova s-au aflat la interferenta zonelor de interes ale marilor puteri din jur: Imperiul Otoman, Regatul Ungariei si Regatul Poloniei. Presiunea exercitata de una sau alta dintre aceste puteri au influentat atat viata interna, cat si relatiile externe ale Tarilor Romane. Cea mai evidenta influenta a uneia dintre puteri era sprijinirea si mai apoi chiar impunerea pe tronul unei tari romanesti a unui domnitor credincios, care sa fie vasal puterii respective. De altfel, trebuie subliniat faptul ca implicarea acestor puteri din exterior in succesiunea la tronul Tarilor Romane a complicat si mai mult sistemul succesoral si a catalizat desfasurarea unor conflicte militare interne, dar cu ajutor strain, intre pretendenti. Polonia s-a implicat in succesiunea la tronul Moldovei inca de la finalul secolului al XIV-lea. Cu toate pretentiile de suzeranitate pe care le avea, Ungaria nu a reusit sa se implice, sau cel putin nu a avut nici o reusita, in problemele succesiunii in Moldova. In schimb, in Tara Romaneasca, Ungaria s-a implicat activ in chestiunea succesorala la tron dupa moartea lui Mircea cel Batran. Ambitiile de putere suzerana, precum si politica "cordonului sanitar" pe care a inceput sa o practice regele Sigismund de Luxemburg fata de pericolul otoman[1], impreuna cu divizarea urmasilor lui Basarab in doua dinastii - cea a Danestilor si cea a Draculestilor - au transformat Tara Romaneasca intr-un frecvent teatru de razboi.

Poarta Otomana s-a implicat activ in succesiunea la tronul Tarii Romanesti inca dupa 1420, cand l-a sprijinit pe Radu Prasnaglava impotriva lui Dan al II-lea, sustinut de Ungaria. A fost doar inceputul unei seculare implicari a turcilor in Tara Romaneasca. Turcii nu au transformat tara in pasalac, dar au fost dintotdeauna interesati sa impuna un domnitor care sa fie credincios sultanului. Timp de un secol, deci dupa 1420 pana la batalia de la Mohacs din 1526, cand Ungaria a disparut practic de pe scena politica din centrul Europei, majoritatea domnitorilor Tarii Romanesti au recunoscut o dubla suzeranitate, atat a sultanului otoman, cat si a regelui maghiar. Este demn de remarcat faptul ca in unele tratate de pace sau armistitii dintre Poarta Otomana si Ungaria era stipulata aceasta dubla suzeranitate.

Situatia s-a schimbat dupa 1526, cand prin disparitia practica a influentei Ungariei, singurul arbitru viabil pe scena politica a Tarii Romanesti a ramas Poarta Otomana. Ingerinta turcilor a fost facilitata si de boierimea dispusa la relatii pasnice, in schimbul tributului si al posibilitatii practicarii comertului cu negustorii turci. Doar in momentul in care, dupa moartea lui Neagoe Basarab in 1521, era sa fie transformata tara in pasalac, boierii s-au unit vremelnic in jurul lui Radu de la Afumati. Luptele lui Radu de la Afumati au indepartat pericolul transformarii Tarii Romanesti in pasalac.

In contextul disparitiei Ungariei ca factor de echilibru la presiunea otomana, raporturile Tarii Romanesti cu Poarta Otomana au intrat intr-o noua etapa. Practic, de la mijlocul secolului al XVI-lea se poate spune ca s-a instaurat asupra Tarii Romanesti si asupra Moldovei un regim de dominatie otomana.

Haraciul a fost marit inca din timpul lui Radu de la Afumati in Tara Romaneasca si din timpul domniei lui Bogdan al III-lea in Moldova. In momentul in care Radu de la Afumati a renuntat la atitudinea razboinica cu turcii si, la sfatul boierilor, s-a inchinat sultanului, i s-a cerut de catre suzeranul turc sa vina din trei in trei ani la Poarta sa faca act de supunere. Sultanii turci si-au impus favoritii pe tronul Tarilor Romane, fara sa mai respecte dreptul tarii de a-si alege domnitorul. Domnii erau schimbati imediat ce incercau sa intre intr-o alianta antiotomana sau dadeau semne de nesupunere fata de sultan. Tronul a inceput sa fie obtinut prin daruirea unor mari sume de bani de catre pretendentii la domnie, atat sultanului, cat si marilor dregatori turci. Domnitorii trebuiau sa accepte garzi personale de ieniceri. Unele teritorii romanesti au fost desprinse si adminisstrate direct de turci (regiunea Brailei si cea a Tighinei) sau de tatari (sudul Basarabiei, cunoscut si sub numele de Bugeac). Turcii au impus monopolul in achizitionarea unor produse, ca de exemplu graul, ceara, oile, bovinele, mierea, seul, lana, pieile etc.