Izbucnirea razboiului ruso-turc in 1806, suferintele basarabenilor. Protestul moldovenilor contra cesiunii Basarabiei.

Izbucnirea razboiului ruso-turc in 1806, suferintele basarabenilor. Protestul moldovenilor contra cesiunii Basarabiei.

Dupa rapirea Bucovinei (1775) de catre Imperiul Habsburgic a urmat cedarea Basarabiei de catre turci Rusiei (acelasi lucru facusera in anul 1775 si cu Bucovina) la finalul razboiului ruso-turc (1806-1812). Prin tratatul incheiat la Lutk (13/24 aprilie 1711) intre voievodul moldovean Dimitrie Cantemir si tarul Rusiei , Petru cel Mare, era prevazuta integritatea Moldovei.

Cu prilejul razboiului dintre rusi si turci (1711, Stanilesti pe Prut) Dimitrie Cantemir, intentionand sa scape Moldova de abuzurile la care aceasta era supusa de Imperiul Otoman, a trecut de partea rusilor, iar in proclamatia data catre poporul moldovean, domnul Moldovei indemna pe moldoveni sa il insoteasca pe tar in actiunea lui antiotomana. Dupa cum stim, victoria a fost de partea turcilor , iar Dimitrie Cantemir pentru a scapa de turci a fost nevoit sa-l insoteasca pe tar in Rusia devenind unul dintre cei mai buni sfetnici ai sai si nu numai.

Cateva decenii mai tarziu, guvernul tarist a inceput sa unelteasca impotriva integritatii tarilor romane, cu pretentiile de cotropire. In acest sens este edificatoare interventia ministrului Afacerilor Straine Franceze, Vergenne, care cautase, inainte de revolutia franceza (1789) sa impiedice intelegerea periculoasa pentru Poarta dintre Austria si Rusia, care voiau sa divida teritoriile dunarene

Ministrul de externe al lui Napoleon Bonaparte (este vorba de Talleyrand) considera ca turcii nu mai erau capabili sa stapaneasca teritoriile de la nordul Dunarii si ca aceasta putere aflata aum in declin ar fi cedat Austriei, Valachia cu iesire la Marea Neagra si Moldova cu pustiile Bugeacului sau stepele basarabene. Sfatul lui Talleyrand nu a fost luat in seama de Napoleon Bonaparte, astfel ca la pacea de la Presburg, incheiata cu Austria, nici nu se pomeneste de acest lucru.

Tarile Romane extracarpatice devenisera la acel timp un fel de moneda de schimb pentru marile puteri in general si pentru puterile vecine in special. De pida printul Adam Czartoryski, care urmarea restabilirea Poloniei, initial sub protectoratul Rusiei, ulterior sub cel francez, cu intentia de a castiga asentimentul austriac, propunea sa cedeze habsburgilor o parte din Bosnia, Belgradul, Valahia etc. Intr-un raport pe care printul il scria tarului Alexandru I la 11 ianuarie 1806, se arata ca cea mai buna piedica impotriva expansiunii napoleoniene era constituirea de noi state crestine in cadrul Imperiului Otoman, la sud de Dunare, pentru aceasta se solicita anexarea Moldovei si Valahiei la teritoriul rus.

Putin mai tarziu aceeasi persoana (25 februarie 1806) prezenta si un program al operatiunilor militare, prin care cei 100.000 de ostasi rusi, trebuiau sa invadeze Moldova si sa ocupe cetatile de la Dunare. La 17 septembrie 1806, ajungea la Constantinopol , ultimatumul Rusiei prin care se solicita turcilor inlocuirea domnilor din Principate-Calimachi din Moldova si Sutu din Muntenia.

Reactia otomana a fost favorabila ultimatumului, sultanul numindu-i domni in Moldova pe Moruzi iar in Tara Romaneasca pe Ipsilanti la 15 octombrie 1806. Scrisoarea de instiintare a tarului despre cele ce hotarasera turcii a ajuns mai tarziu in Rusia (la 23 octombrie 1806, la Petersburg) decat data in care tarul daduse ordinul de trecere a Nistrului, de catre trupele ruse. Mai mult decat atat cazacii au trecut granita la 11 octombrie 1806, pe la Movilau, iar la 15 octombrie 1806, acestia ocupau Hotinul. Initial Poarta Otomana nu credea in declansarea ostilitatilor de catre rusi deoarece acesta astepta ca tarul sa declare in mod oficial razboi turcilor. Noul conflict ruso-turc izbucnise pentru obtinerea suprematiei in bazinul Marii Negre si al Dunarii, rusii voind sa continue ofensiva lor catre peninsula Balcanica.

La 23 decembrie 1806, trupele ruse patrund pe teritoriul Tarilor Romane, prilej cu care tarul Alexandru I, citeste in cele doua adunari, manifestul sau din care reiesea ca va respecta toate vredniciile dupa obiceiurile de mai inainte. Ostilitatile ruso-turce dintre anii 1806-1812, se finalizeaza prin pacea de la Bucuresti (28 mai 1812). De fapt tratativele ruso-turce debuteaza la Giurgiu in anul 1811 (octombrie ) si au continuat la Bucuresti in anul urmator 1812 . Ambele parti Poarta Otomana si Rusia au cazut de acord cu privire la cedarea in favoarea Rusiei a Basarabiei si a unei parti din Moldova pana la Siret, ca si a unei parti a Dunarii (bratul Sulina). Aceste conditii au fost prezentate sultanului, care le-a respins.

In toamna anului 1811, plenipotentiarul Frantei la Constantinopol, La Tour-Mauborg, l-a informat pe sultanul turcilor de iminenta unui razboi franco-rus si de a restabili in viitor regatul Poloniei; in cazul acceptarii de catre Poarta a conditiilor prezentate de Rusia, Franta ar pune stapanire pe regiunile cedate Rusiei si le-ar da Poloniei, ale carei frontiere s-ar extinde in acest caz pana la Dunare. Aceste informatii au determinat consolidarea pozitiei intransigente a sultanului. Tratativele reluate in noiembrie 1811, au trecut prin patru etape succesive, astfel:

- in noiembrie 1811, partea rusa a propus       hotarele de-a lungul Siretului. Turcii propuneau hotarele de-a lungul Prutului, care nu trebuiau insa sa ajunga la gurile acestui rau; partea de sud a Basarabiei, cu exceptia cetatii Akkerman (Cetatea Alba). trebuiau pastrate de otomani;

- in martie 1812, rusii isi mentineau aceeasi pozitie. Pe de alta parte delegatia turca consimtea sa-i cedeze Rusiei in totalitate Basarabia, cu exceptia Ismailului si Chiliei cu teritoriul invecinat;

- in martie 1812 rusii isi mentin propunerea ,iar turcii erau de acord sa cedeze Rusiei intreaga Basarabie, fara Ismail si Chilia cu teritoriul vecin;

- in aprilie 1812, delegatia turca face noi concesii, adaugand la propunerea sa urmatoarele clauze: daramarea Ismailului si a Chilieis , pastrarea de catre Poarta a malului Dunarii fara cetati, a unui teritoriu destinat construirii in viitor a unui oras turcesc la confluenta lacului Cahul cu Dunarea si a targului Reni;

- la 16 mai 1812, cele doua delegatii au semnat "Tratatul de pace de la Bucuresti".Potrivit articolului nr.4 al acestui tratat, teritoriul dintre Prut si Nistru era atribuit Rusiei. Documentele si deciziile privitoare la privilegiile Moldovei si ale Valahiei erau confirmate in favoarea lor

Acest tratat a adus o lovitura grava constiintei nationale a poporului roman. Trebuie sa mentionam ca in perioada de ocupatie dintre 1806-1812, situatia Principatelor Romane a fost deosebit de grea in comparatie cu perioadele de ocupatie precedente. Acest fapt este confirmat chiar de surse rusesti, astfel P.V.Ciceagov scria din Sankt-Petersburg, la 27 septembrie 1813 contelui Vorontov, ca imparatul i-a aratat un lung memoriu ce continea amanunte despre abuzurile, nedreptatile si plangerile nenorocitilor moldoveni, si nu mai suporta astfel de orori.

Sfarsitul domniei imparatului Alexandru I a fost marcat de un evenment care in timpul domniei urmatoare a provocat un nou razboi ruso-turc: insurectia greaca din 1821. Ea a fost urmata de o revolta izbucnita in Principatele Romane si in scurt timp inabusita. In urma tratativelor ruso-turce de la Bucuresti, hotarul preconizat initial la Dunare, a fost mutat spre Siret, pentru a se stabili, in cele din urma, pe Prut. Drept urmare Principatele Romane vor fi evacuate, de rusi, cu exceptia Basarabiei, care a fost anexata de Rusia tarista.

La aceste tratative, nu se va hotara eliminarea regimului fanariot, acesta va supravietui. Pe de alta parte Poarta Otomana se va angaja sa respecte privilegiile Moldovei si Tarii Romanesti, cu o serie de clauze suplimentare . Tot prin intermediul pacii incheiate la Bucuresti, Imperiului Otoman ii revine din partea Rusiei unele teritorii din Transcaucazia si orasul Anapa, de pe litoralul Marii Negre. Prin semnarea tratatului ruso-turc la 16 mai 1812, la articolul-4 se prevedea ca " hotarul dintre cele doua state sa fie raul Prut, de la intrarea acestuia in Tara Moldovei si pana la locul unde se intalneste cu fluviul Dunarea"

Tratatele care existau la acea vreme intre Moldova si Turcia si care garantau integritatea si deplina armonie a Moldovei au fost acum violate de turci. Profitand de situatia grea in care se gaseau turcii si de tulburarile care domneau in Europa, rusii au anexat o provincie la care n-aveau nici un drept, nici istoric, nici etnografic, impotriva vointei unei populatii pasnice, care nu avea nimic in comun cu poporul rus.

Dezmembrarea Moldovei si rapirea uneia dintre regiunile sale principale de catre taristi au trezit un ecou dureros in randul populatiei moldovenesti de pe cele doua maluri ale Prutului . Intr-o sedinta a Divanului ce s-a tinut la 26 octombrie 1812, boierii moldoveni s-au plans ca le-au fost rapite "tot pamantul si inima tarii, sursa de vite, granarul tarii, incurajarea si refugiul locuitorilor" . Vestea anexarii Basarabiei de catre Rusia tarista a starnit un val de mari nemultumiri in randul populatiei basarabene. In fata acestei situatii, guvernul rus pentru a potoli populatia din Basarabia, apeleaza la sprijinul mitropolitului Gavril Banulescu-Bodoni , care printr-o circulara trimisa membrilor clerului in 1812, ii roaga pe acestia sa convinga populatia ca nimic nu se va schimba in Moldova situata intre Nistru si Prut . Intr-adevar, tarul Alexandru I (1801-1825), influentat de ideile liberale de la finele secolului al XVIII-lea, acorda in aparenta initial (2 august 1812) o oarecare autonomie Basarabiei: un guvernator moldovean, utilizarea limbii moldovenesti in institutii si respectarea vechilor legi moldovenesti. Cu toate acestea plangerile basarabenilor se inmultesc.

Teritoriul romanesc dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra, anexat de Imperiul Tarist in 1812, avea o suprafata de 44.422 km.Un calator rus de la sfarsitul secolului al XVIII-lea numeste aceste regiuni "pamantul fagaduintei". In ceea ce priveste situatia taranimii din Basarabia se poate spune ca diferenta dintre statutul mujicului rus, care reprezenta decat "un suflet" si care putea fi vandut ca un obiect si taranul moldovean era foarte mare. Regiunea din centrul Basarabiei, acoperita de paduri era locuita de mari grupari de state razesesti. Lapusnenii, si sorocenii erau tarani liberi, candva cu importante rosturi militare.Teama de robie i-a determinat pe unii dintre taranii moldoveni sa-si paraseasca vetrele si sa se refugieze la fratii lor din dreapta Prutului. Sunt consemnate cazuri in care sate intregi, in frunte cu preotii lor, "au fugit piste Prut".

Administratia ruseasca in urma unor investigatii a descoperit ca unii dintre boieri povestind despre starea precara a taranilor din Rusia cauzata de birurile si impozitele foarte grele la care acestia erau supusi au determinat pe locuitorii noii provincii sa treaca peste granita in Moldova. Dar adevaratele cauze ale acestui exod de populatie vor fi expuse intr-un memoriu adresat ministrului politiei din Petersburg de catre un consilier de stat rus. In acest memoriu se spunea urmatoarele: "moldovenii nu mai puteau suporta birurile si taxele ilegale la care erau supusi". Acesti harnici tarani "sunt siliti sa-si paraseasca vetrele si sa fuga peste Prut", datorita vexatiunilor administratiei tariste".

Tot ce se intampla in Basarabia se afla in contradictie cu menirea pe care o harazise noii provincii atat cabinetul rus, cat si tarul Rusiei.Pentru a curma abuzurile si pentru a opri exodul populatiei catre Moldova, tarul Alexandru I a emis in primavara anului 1816, un "ukaz" (decret) prin care, cerea autoritatilor Basarabiei sa "intemeieze peste locuitorii Basarabiei,,o soarta potrivita cu dorintele lor

Pe de alta parte au luat o mare amploare       emigrarile din interiorul Rusiei catre Basarabia. Aceste emigrari vor pune mari probleme atat administratiei cat si localnicilor deoarece marea lor majoritate a acestora era alcatuita din dezertori si talhari. Autoritatile rusesti i-au primit pe acestia fara prea multe formalitati, astfel cu timpul numarul acestora a crescut foarte mult si practicand in continuare vechile ocupatii, guvernatorul Feodov s-a vazut obligat sa expulzeze circa 48.000 dintre acesti indivizi intre anii 1834 - 1835.

Pentru a asigura o tranzitie lunga de la un regim la altul si pentru a da senzatia unei perpetuari a vechilor stari de lucruri, tarul Rusiei, Alexandru I a numit in anul - 1812, in fruntea provinciei un boier roman, refugiat de mai multa vreme in Rusia, si anume pe Scarlat Sturdza, care indeplinea functia de guvernator al Basarabiei.Autoritatile rusesti intreprind anchete pentru a descoperi cauzele nemultumirilor. Astfel, interesant este raspunsul taranilor din comunele Malinti, Cliscauti si Zorojani din tinutul Hotinului:

"La cererea care ne-a fost facuta de preaanduratoarea autoritate ca sa-i spunem in ce fel am dori sa traim in viitor, raspundem ca suntem multumiti sa traim cum au trait parintii si strabunii nostri, dupa obiceiurile moldovenilor in mijlocul carora ne-am nascut". Dupa expunerea doleantelor lor, petitionarii incheiau:

"Ingenuchem cu totii, barbatii, femei si copii, si cu lacrimi in ochi va rugam sa aveti mila de noi, sarmani ce suntem, sa nu ni se schimbe obiceiurile stramosesti si sa faceti sa inceteze jignirile la care suntem supusi continuu ().Primarii si subprefectii rusi, de care suntem chinuiti si condamnati neincetat, sa fie inlocuiti cu boieri moldoveni"

Petitia adresata guvernului rus in 1816 de catre taranii din Rachitna, tinutul Hotin, este redactata in acelasi sens. Ei cer sa se dispuna incetarea dificultatilor lor si sa le fie respectate obiceiurile moldovenesti . Dupa anexare nu Rusia este considerata drept patrie in constiinta poporului roman din Basarabia, Garting (in anul - 1814) de a unifica legislativ Basarabia cu Rusia, motivand ca aceasta provincie nu detine legi, boierii moldoveni, reprezentati de Gavril Banulescu - Bodoni, adreseaza un protest tarului Alexandru I, prin care se solicita un guvernator si functionarii moldoveni care sa cunoasca dupa cum spuneau ei "obiceiurile si legile noastre si pe cele ale tarilor vecine".

Dupa ce mentioneaza ca timp de patru secole turcii au respectat legile Moldovei, ei continua:

"De patru secole Moldova se guverneaza dupa legile si regulamentele sale. In consecinta, cum s-ar putea crede ca ea nu le-a avut si nu le mai are in prezent? Nu exista vechi obiceiuri moldovenesti si reguli permanente? N-avem noi codul voievodului Vasile ? N-avem legi promulgate de voievozi in epoci diferite? Ce calomnie mai crunta s-ar putea formula contra noastra in situatia in care suntem astazi".

Ei cer mai departe: "arhiepiscopul nostru mitropolit sa fie asa cum este de cand exista Moldova, intaiul membru si intaiul dregator al Divanului, caci aceasta este in traditia si legea moldovenilor . Prezentand petitia boierilor, mitropolitul Gavril o insoteste de o scrisoare adresata printului Golitan, prorocul Sinodului rus, in care scrie ca Moldova in calitate de colonie romana, se guverna odinioara dupa legi romane iar in ultimul timp a devenit o regiune dependenta de Imperiul Otoman si stapanii sai crestini ori stapanii sai musulmanii nu i-au rapit nicicand drepturile. Altfel, moldovenii basarabeni afirma ca: "din cele mai vechi timpuri pana in timpurile noastre poporul Moldovei a avut dreptul de a fi judecat de conducatorii sai, dupa obiceiurile si uzantele patriei sale".

Concluzionand populatia romaneasca din Basarabia, constienta de originile sale si de legaturile care o uneau cu Moldova a protestat energic impotriva anexarii si a regimului rus. Plangerile moldovenilor din Basarabia au avut ecou, ajungand pana la guvernul central, cu toate ca, dupa 1815 s-a nascut o vie miscare reactionara in Rusia, imprejurare in care nu erau deloc de asteptat reforme democratice guvernul rus a considerat sa modifice intr-o oarecare masura sistemul administrativ al Basarabiei. La 1 aprilie 1816, tarul Alexandru I, ii trimite lui Gavril Banulescu - Bodoni un rescris prin care il informeaza ca "date fiind numeroasele abuzuri ce s-au produs in Basarabia el doreste sa dea acestei provincii o administratie in armonie cu moravurile, obiceiurile si legile sale". Dupa ce fusese ales guvernator al Basarabiei in anul - 1812, Scarlat Sturdza batran si bolnav, si-a prezentat in toamna anului - 1813 demisia. In locul acestuia a fost numit guvernator generalul maior Harting. Acesta nu era de acord cu libertatile permise pana atunci in Basarabia. In conceptia sa Basarabia trebuia sa devina un teritoriu rus obisnuit, cu simple particularitati locale.

La inceputul anului 1816, pentru a calma spiritele, s-a luat masura inlocuirii generalului Harting din functia de guvernator. Locuitorii au fost scutiti de orice obligatii financiare fata de stat, pe timp de trei ani.Toate aceste masuri aveau menirea sa impulsioneze viata sub toate aspectele ei din Basarabia.

Noul guvernator Bahmetiev, a apelat la specialistii romani, din Iasi si la boierii basarabeni Cantacuzino, Gavencu, Balli etc., care au si intrat in componenta comisiei constituita in acest scop. Sub coordonarea generalului Bahmetiev s-a redactat "constitutia" Basarabiei. In fruntea provinciei functiona un guvernator civil, ajutat de un Consiliu Suprem (Inaltul Sfat). Acesta se compunea din 11 persoane, dintre care 5 erau numiti, restul de 6 fiind alesi de catre boierii bastinasi. Basarabiei i s-a recunoscut dreptul la o administratie autonoma. Conform prevederilor Constitutiei ("Asezamantul obrazovaniei oblastei Basarabia / Asezamantul regiunii infiintate Basarabia"), ispravnicii de judete, precum si subalternii lor erau alesi.

Dreptul de a alege si de a fi alesi       era rezervat boierilor ce stapaneau cel putin 300 de deseatine de pamant, precum si fiilor acestora ce implinisera 22 de ani. Aceasta patura sociala putea sa-si echivaleze rangurile cu cele ale nobilimii rusesti. Pe de alta parte razesilor le-au fost reconfirmate vechile lor drepturi. Acest important act legislativ a reprezentat, fara indoiala, un progres; a asezat Basarabia in granitele Imperiului Tarist, permitandu-i o relativa autonomie

Referitor la Basarabia, guvernatorul era informat ca tarul Alexandru I dorea ca noua provincie sa para in ochii locuitorilor din tarile vecine ca un loc de odihna sufleteasca si de bunastare. In cadrul Inaltului Stat al provinciei a fost elaborat in anul - 1819, un fel de regulament ce reglementa indatoririle taranilor fata de boieri. Prin acesta se urmarea fixarea taranilor pe mosiile, pe care se aflau. Speriat de convulsiile sociale pe care le-ar fi putut genera o astfel de lege, a refuzat sa aprobe acest document

Chisinaul a fost ales capitala Basarabiei. Acest oras fiind asezat in centrul provinciei a fost preferat de mitropolitul Gavriil Banulescu-Bodoni care alaturi de altii avea in responsabilitate organizarea regiunii dintre Prut si Nistru (Basarabia). Atestat pentru prima oara in anul 1436, Chisinaul a ramas pana in veacul al XVIII-lea un simplu sat ce tinea de parcalabia Lapusnei. Doar in a II-a parte asecolului al XVIII-lea, satul s-a transformat intr-un targ mai mult sau mai putin important, cu cateva sute de case si mai multe locasuri sfinte.

In timpul razboiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, Chisinaul a castigat importanta, aici asezandu-se si cateva regimente tariste. In anul 1817, a fost infiintata primaria iar peste 15 ani au inceput lucrarile de amenajare edilitara a tinerei capitale. La 1840, Chisinaul arata ca un oras intins, cu strazi largi, piete imense, cartiere noi cu locuinte elegante si edificii publice cu o arhitectura moderna. Alaturi de toate acestea, fiintau mahalale insalubre, cu ulite inguste si intortocheate unde nu puteau fi vazute decat bordeie primitive. Cu toate ca in Basarabia nu s-au inregistrat in anul 1821, grave convulsii, aceasta regiune nu a ramas straina de evenimentele generate de izbucnirea insurectiei eteriste conduse de Alexandru Ipsilanti, in drumul lor catre Iasi.

De asemenea numerosi locuitori ai Munteniei si Moldovei, speriati de actele de jaf comise de grecii eteristi, s-au adapostit in Basarabia. Din acesta cauza se apreciaza ca populatia acestei provincii a crescut de la 12.000 la circa 50.000 locuitori. Chisinaul alaturi de alte orase romanesti importante, precum: Brasov, Sibiu si Cernauti a constituit unul din cele mai importante centre ale emigratiei romanesti . Aici a ajuns datorita tulburarilor create de revolutia de la 1821 si cunoscutul scriitor Costache Negruzzi si familia sa, intalnindu-se cu marele poet rus A.S.Puskin care se afla in exil in Basarabia la dispozitia regimului tarist, aflandu-se sub supravegherea generalului Inzov.

Regimul liberal instituit de generalul Bahmetiev a incetat odata cu inlaturarea generalului. In locul acestuia a fost numit generalul Inzov, fostul curator al coloniilor bulgare din sudul Rusiei. Reluandu-si trei ani mai tarziu (in 1823) vechea ocupatie de administrare a coloniilor bulgaresti, functia de guvernator a Basarabiei, ramasa libera a fost atribuita printului Vorontov.

Imediat dupa inlaturarea lui Bahmetiv, au inceput actiunile ce aveau ca scop anularea autonomiei Basarabiei. Inca din anul 1820, compozitia Consiliului Suprem (Inaltul Sfat) a fost modificata. Prin introducerea a inca 2 membri numiti, majoritatea trecea de partea reprezentantilor puterii centrale. Totodata, loctiitorul guvernatorului, care indeplinea functia de presedinte al Consiliului Suprem, a primit drept de veto. In anul 1825, Inaltului Sfat i s-a ridicat competenta judecatoreasca, pentru ca, dupa nici trei ani, sa fie desfiintat