MIRCEA CEL BATRAN (1386 - 1418)

MIRCEA CEL BATRAN (1386 - 1418)

CTITOR SI GOSPODAR DE TARA

MIRCEA CEL BATRAN

In anul 1 386, urca pe tronul Tarii Romanesti un domnitor intelept, gospodar si viteaz care va fi consemnat in istoria noastra sub numele de Mircea cel Batran.

In timpul domniei sale, Tara Romaneasca a cunoscut cea mai mare intindere, cuprinzand Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia si Dobrogea, sudul Basarabiei (tinuturile tatarasti), Amlasul si Fagarasul.

Domnul tarii era mare voievod (comandantul armatei), judecatorul suprem, emitea actele de proprietate si numea sefii judetelor. Era ajutat de un sfat domnesc, alcatuit din boieri, fiecare indeplinind cate o functie (dregatorie) in stat.

In timpul celor 32 de ani de domnie ai lui Mircea cel Batran, tara a cunoscut o perioada de bunastare economica, devenind o forta in S-E Europei.

Agricultura, mestesugurile si comertul au fost surse de venituri pentru vistieria tarii. Nu a fost neglijata nici exploatarea bogatiilor subsolului: fierul, arama, sarea. Negustorii romani si straini isi desfaceau marfurile in targurile romanesti, ori porneau mai departe spre apusul si nordul Europei.

Din veniturile tarii si ale sale, Mircea si-a inzestrat armata, a intarit cetatile, a ridicat si a renovat biserici si manastiri ortodoxe, stavilind expansiunea spre sud a religiei catolice.

APARAREA INDEPENDENTEI

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIV-lea, o mare putere ameninta Europa: turcii. Rand pe rand, acestia cucerisera teritoriile grecesti, bulgaresti, albaneze si sarbesti.

In asemenea imprejurari, Mircea cel Batran a incheiat tratate de prietenie cu Moldova, Polonia si Ungaria cu scopul de a-l sprijini la nevoie.

In anul 1389, Baiazid Ilderim (Fulgerul) ii invinge pe sarbi. Mircea trimisese si el ajutoare in sprijinul sarbilor si si-a atras astfel mania sultanului.

In anul 1395, Baiazid a trecut Dunarea cu o armata de 40 000 de spahii si ieniceri, la care au fost siliti sa se alature supusii sarbi.

Dupa ce pustieste totul in calea navalitorilor, Mircea il infrunta pe sultan intr-un loc mlastinos, numit Rovine. Avea doar 10 000 de luptatori, tarani si cete boieresti. Conducandu-i cu pricepere, Mircea obtine o mare victorie.

Cronicarul Moxa povesteste ca vazduhul se intunecase de multimea sagetilor, iar apele si vaile se inrosisera de atata sange.

Pierzand peste 30 000 de ostasi, Baiazid s-a retras spre Dunare.

Succesul lui Mircea i-a incurajat pe principii Europei sa organizeze o cruciada impotriva otomanilor, in anul 1397. Batalia a avut loc la Nicopole, in sudul Dunarii. Nesocotind tactica propusa de Mircea, cavalerii apuseni s-au aruncat orbeste la atac. Baiazid i-a atras intr-un camp presarat cu gropi si tepuse, macelarindu-i.

Oastea romana si cea a lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, n-au mai putut interveni si s-au retras.

In anul 1402, Baiazid a fost invins intr-o batalie cu mongolii si luat prizonier. Fiii sai s-au luptat intre ei pentru putere, timp de vreo zece ani. Astfel, Tara Romaneasca s-a bucurat de liniste pentru o perioada de timp.

SFARSITUL DOMNIEI

La 1415, parasit de fostii prieteni, Ungaria si Polonia, care incheiasera pace cu noul sultan, Mahomed I, Mircea cel Batran a pierdut Dobrogea si s-a vazut silit sa plateasca turcilor un tribut anual de 3 000 de galbeni, in schimbul independentei tarii.

Marele voievod s-a stins din viata pe 31 ianuarie 1418, lasand mostenire o tara mare, libera si cu prestigiu in Europa.

A fost inmormantat la biserica Manastirii Cozia, ridicata prin stradania sa.

Scrisoarea III

de Mihai Eminescu

(fragment)

Si abia pleca batranul Ce mai freamat, ce mai zbucium!

Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium,

Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,

Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa;

Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn

Si in caii lor salbatici bat cu scarile de lemn,

Pe copite iau in fuga fata negrului pamant,

Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant,

Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni,

Orizontu-ntunecandu-l, vin sageti de pretutindeni,

Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie

Urla campul si de tropot si de strigat de bataie.

In zadar striga-mparatul ca si leul in turbare,

Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare;

In zadar flamura verde o ridica inspre oaste

Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste;