Partidul National-Socialist; drumul lui Hitler spre putere

Istoria nefasta a partidului national-socialist este strins legata de persoana lui Adolf Hitler, omul care avea sa arunce Europa si lumea intreaga in bezna moralitati si a umanitatii instaurand crima ca politica de stat si genocidul ca ideologie. Ceea ce il caracteriza pe Hitler si politica promovata de el era un nationalism german acerb, ura fata de democratie si socialism, un anti-semitism nemarginit si o perspectiva rasista asupra societatii si valorilor sale, numita Volksgemeinschaft (comunitatea populara).

In 1919 - dupa terminarea razboiului unde servise in armata bavareza - Hitler s-a aflat in slujba departamentului politic al armatei bavareze si pe aceasta cale a intrat in contact cu predecesorul partidului national-socialist, DAP (Deutsche Arbeiterpartei - Partidul Muncitoresc German) care in ciuda denumirii sale de stinga sprijinea nationalismul, revizionismul, antisemitismul si anticapitalismul. Desi lipsit de insemnatate politica, Hitler se alatura micului partid si devine forta motrice a acestuia. In februarie 1920 Hitler formuleaza impreuna cu Anton Drexler, fondatorul DAP, programul politic al partidului si schimba denumirea acestuia in NSDAP (National Sozialistische Deutsche Arbeiter Partei - Partidul National-Socialist Muncitoresc German). Programul politic din 1920 reflecta in mare masura conceptia lui Hitler; punctele exprimate in program au fost - in esenta - urmatoarele:

Unirea tuturor germanilor in granitele unei Germanii Mari;

Drepturi egale ale poporului german cu celalalte natiuni si revocarea tratatelor de pace de la Versailles si Saint Germain;

Expansiunea teritoriala motivata prin excedentul de populatie si necesarul de hrana al acesteia;

Numai membrii natiunii puteau fi cetateni ai statului german si numai persoanele de origine germana puteau fi membrii natiunii (deci nici un evreu nu putea fi membru al natiunii germane);

Asigurarea conditiilor de trai pentru toti cetatenii statului german, iar daca aceasta ar fi fost      imposibil, atunci trebuia sa se recurga la deportarea non-cetatenilor din Reich;

Datoria fiecarui cetatean de a presta o munca fizica sau intelectuala; actiunile individului trebuie sa se desfasoare numai spre binele comunitatii;

Abolirea veniturilor obtinute fara munca;

Suprimarea dobinzii;

Confiscarea profiturilor obtinute de pe urma razboiului;

Nationalizarea trusturilor si expropierea fara despagubire a paminturilor in scopuri de utilitate publica;

Introducerea cotelor de participare la marile intreprinderi;

Comunalizarea magazinelor si considerarea micilor intreprinzatori la acordarea comenzilor publice;

Cresterea permanenta a asigurarilor sociale pentru batrini;

Introducerea pedepsei cu moartea pentru criminalii de drept comun, camatari si speculanti, precum si pedepsirea fara mila a celor ce prejudiciaza interesul general;

Formarea unei noi armate;

Lupta pe cale legala impotriva inselaciunii politice deliberate.

Hitler a reusit, datorita abilitatii sale retorice si mijloacelor propagandistice, sa acapareze partidul devenind in iulie 1921 presedinte si conducator (Fhrer) al NSDAP. Intre 1921 si 1923 Hitler si-a consolidat puterea in partid la scara nationala. Profitind de loialitatea ambigua a guvernantilor si a armatei bavareze fata de Republica, Hitler a considerat, in noiembrie 1923, ca sosise momentul marii lovituri si organizeaza la 8 noiembrie 1923 puciul de la beraria din Mnchen. Dar tot datorita ambiguitatii politice a presedintelui landului Bavaria, von Kahr, si a generalului von Lossow, comandantul armatei bavareze, puciul lui Hitler va fi inabusit cu usurinta, Hitler insusi fiind arestat. In ciuda rezultatului lipsit de glorie al actiunii de forta, dar inscenarii propagandistice a procesului sau, Hitler va reusi sa cistige simpatia multor nationalisti profilindu-se in singura personalitate capabila de a actiona intr-o republica inerta.

In orice caz, intimplarile din 1923 l-au determinat pe Hitler sa accepte ideea ca numai actiunea politica in limitele constitutiei de la Weimar ii puteau aduce succesul si puterea. Pornind de la acest adevar, Hitler a inceput in perioada 1924-1927 sa organizeze partidul si sa ii confere contur. Pentru realizarea acestui obiectiv a structurat partidul la nivelul Germaniei, a infiintat noi organizatii naziste: SS (Schutz Staffeln - Brigazi de Aparare), organizatia tinerilor hitleristi, asociatia profesorilor nazisti, a perfectionat activitatea SA (Sturmabteilung - Batalioane de Soc) si a introdus noi metode de propaganda (salutul nazist, zvastica, uniformele, ceremoniile). Aceste masuri s-au reflectat direct in cresterea numarului de membrii de la 3.300 in 1921, la 72.000 in 1927. La alegerile din 1928 nazistii vor obtine 2,6% din voturile electoratului.

Primul pas spre putere s-a petrecut insa, nu in cadrul unor alegeri electorale, ci prin participarea nazistilor la referendum-ul national din 1929, organizat impotriva tratatelor de pace si a reparatiilor de razboi. Desi referendum-ul s-a soldat cu esecul total al "opozitie nationale" conduse de Hugenberg, initiatoarea referendum-ului si la care se afiliase si Hitler cu partidul sau, implicarea nazistilor in aceasta actiune i-a conferit lui Hitler imaginea onorabila si respectabila a unui politician interesat de problemele natiunii. Numarul membrilor de partid va atinge dupa acest moment cifra de 178.000.

La alegerile din 1930 partidul nazist, alaturi de cel comunist, vor reprezenta o surpriza electorala de proportii la care nimeni nu se astepta. Partidul nazist, subestimat de mai toti politicienii, devine a doua forta parlamentara obtinind 18,3% din voturi; partidul comunist inregistrase un plus de 23,6%. Rezultatele alegerilor din 1930 unde 39,6% din populatia cu drept de vot sustinuse partidele nedemocratice (nazist si comunist) indicau o tendinta de radicalizare a societatii germane.

Odata cu numirea lui Brning cancelar al Germaniei, democratia parlamentara a fost inlocuita cu guvernarea prezidentiala, situatie sustinuta chiar si de parlament. In urma retragerii lui Brning si a esecului lui von Papen, parlamentul german Reichtag a fost dizolvat urmind ca alegerile anticipate sa aiba loc la 31 iulie 1932, data care avea sa reprezinte inceputul sfirsitului democratiei si valorilor umane in Germania. Curios este faptul ca aceste alegeri anticipate au fost motivate tocmai de incercarea lui Schleicher, acolitul presedintelui Hindenburg, de a-l dejuca pe Hitler. Rezultatul alegerilor a fost catastrofal, partidul nazist obtinind 37,4% din voturile electoratului si devenind cel mai puternic partid in Reichtag, cu dreptul de a forma cabinetul si a numi pe cancelarul Germaniei. Nazismul incepe sa devina o miscare de masa cu care se indentifica peste o treime din populatie; cu ocazia alegerilor din 1932 au fost puse bazele acapararii puterii absolute in stat de catre Hitler. In special clasa mijlocie, protestantii, muncitorii si tineri au reprezentat grosul alegatorilor lui Hitler.

Popularitatea lui Hitler atinge apogeul in 1932 odata cu alegerile prezidentiale (la care Hitler a candidat impotriva lui Hindenburg si unde a reusit sa reuneasca 30,1% din optiunile electoratului in primul tur de scrutin si 36,8% in al doilea tur de scrutin) si cele parlamentare, popularitate care trebuia exploatata si transformata in putere reala. Datorita situatiei neclare existente in Reichtag ca urmare a votului electoral si a capriciilor lui Hindenburg (presedintele republicii), von Papen care fusese in prealabil insarcinat cu formarea guvernului se vede pus in situatia de a dizolva din nou parlamentul. Rationamentul lui von Papen era corect, nazistii erau deprimati si isi epuizasera resursele financiare care le-a permis sa puna in functiune masinaria propagandistica uriasa pe parcursul campaniei electorale din 1932, cistigind alegerile. Reversul medaliei a fost ca Hitler devenise un mic martir, care desi detinea majoritatea parlamentara nu i se permisese sa formeze un guvern. Numarul alegatorilor nazisti scade la alegerile din noiembrie 1932 la 33,1%, dar partidul detine in continuare majoritatea parlamentara, in consecinta Hitler va refuza sa tolereze un guvern care nu se afla sub conducerea sa. Incercarea de dejucare a lui Hitler cu Strasser (conducatorul aripii socialiste din partidul nazist) prin formarea unui guvern de reconciliere nationala condus de Schleicher esueaza. La 30 ianuarie 1933, presedintele Hindenburg il numeste pe Hitler in fruntea unui guvern de coalitie din care faceau parte si democrati renumiti ca von Papen, von Blomberg si Hugenberg, guvernul capatind astfel o tenta de respectabilitate democrat-conservatoare. In situatia catastrofala a anilor 1930-1932 singura alternativa plauzibila la includerea nazistilor in guvern ar fi fost o dictatura militara, insa nimeni nu era dispus sa faca primul pas pe o asemenea cale. In plus, fortele politice conservatoare sperau sa slabeasca considerabil forta stingii prin participarea lui Hitler la guvernare, cistigind in acest fel foloase pe termen lung.

Ulterior numirii lui Hitler la conducerea guvernului de coalitie are loc asa-numita "revolutie legala", menita sa consolideze puterea nazistilor si sa pregateasca drumul spre dictatura nazista. La prima vedere pozitia lui Hitler era aproape nesemnificativa, numai doi nazisti facind parte din guvern, Wilhelm Frick - Ministru de Interne si Hermann Gring - Ministru fara portofoliu. In al doilea rand, pozitia sa de cancelar depindea de capriciile lui Hindenburg care il detesta pe Hitler, iar in al treilea rand coalitia nu detinea majoritatea in Reichstag. Si totusi Hitler si partidul nazist au reusit sa instaureze dictatura care avea sa ruineze Germania si intreaga Europa.

Marele avantaj al participarii la guvernare nu era in mod direct puterea reala, ci posibilitatile adiacente de a folosi pozitia cistigata si in primul rand accesul nazistilor la resursele statului. Un rol deosebit l-a jucat si Hermann Gring care fiind in acelasi timp si ministru de interne al Prusiei va infiltra politia cu membrii SA si SS.

In ziua urmatoare numirii sale in functia de cancelar Hitler va anunta organizarea unor noi alegeri anticipate pentru Reichtag, ultimele alegeri democratice din Germania antebelica. In decursul campaniei electorale deschise de Hitler prin celebrul sau "Apel catre poporul german" din 31 ianuarie 1933, nazistii au instaurat o atmosfera de ura, teama si violenta, de destabilizare morala a majoritatii populatiei, au atacat feroce fortele de stinga, au incitat cetatenii impotriva evreilor si desi aflati in guvernul de coalitie au infierat fortele conservatoare. In aceasta atmosfera incendiara, la 27 februarie 1933, cladirea Reichstag va fi incendiata din cauze neelucidate pina in ziua de astazi. Ca reactie la acest incident, la 28 februarie 1933, Frick a intocmit in graba un Decret pentru Protectia Poporului si Statului pe care Hindenburg avea sa il semneze fara echivoc. Pe mai putin de o pagina se vor abroga majoritatea libertatilor civile si politice, iar puterea guvernului central asupra landurilor va fi considerabil consolidata.

Alegerile din 1933 aduc nazistilor numai 43,9% din voturi, rezultatul fiind o mare dezamagire pentru Hitler care nu putea obtine majoritatea in Reichtag decat cu ajutorul nationalistilor. Combaterea democratiei prin legalitate era in acel moment iluzorie, caci modificarea constitutiei de la Weimar nu se putea realiza decat cu o majoritate de 2/3 in Reichstag. In aceasta situatie Hitler avea nevoie de o solutie care sa instaureze totusi dictatura pe cale legala, dar era necesar sa atraga de partea lui suficienti parlamentari. Pentru atingerea acestui scop s-a inscenat, cu metodele propagandistice ale lui Goebbels, la 21 martie 1933, ceremonia de deschidere a noului Reichtag care avea sa se transforme in "Ziua de la Postdam". Cu aceasta ocazie, Hitler aliniaza in discursul sau miscarea national-socialista in randul fortelor traditionaliste ale vechii Germanii aflate in slujba poporului si democratiei. Doua zile mai tirziu, la 23 martie 1933, nazistii vor prezenta in Reichtag actul de instaurare a dictaturii, (Legea de Imputernicire) prin care se va inlatura procedura legislativa parlamentara, puterea deplina se transfera cancelarului si guvernului pina la urmatoarele alegeri; legea va fi adoptata cu o majoritate covirsitoare de voturi, numai social-democratii au votat impotriva, comunistii fiind impiedicati sa participe la vot. Adoptarea acestei legi a fost ultimul act democratic infaptuit de Reichstag, Ermchtigungsgesetz a reprezentat baza legala a dictaturii naziste si fundamentul constitutional al celui de-al Treilea Reich. Constitutia de la Weimar nu a fost practic niciodata abrogata.

Dupa adoptarea Ermchtigungsgesetz se trece la distrugerea sistematica a ramasitelor democratice si liberale ale societatii, proces cunoscut in istorie sub denumirea de Gleichschaltung (Aliniere) care deschide perioada statului nazist. Gleichschaltung nu a reprezentat altceva decat incercarea de nazificare a Germaniei, activitatea politica, sociala, culturala si de educatie erau in tot mai mare masura controlate de nazisti. Miscarea sindicala a fost complet distrusa prin arestarea si eliminarea liderilor sindicali si prin afilierea fortata a sindicatelor la DAF (Deutsche Arbeitsfront - Frontul Muncitoresc German), organizatie nazista de control a miscarii muncitoresti. Alinierea sistemului politic al Germaniei are loc prin desfiintarea partidelor politice, cazul partidului comunist si al celui social-democrat, sau prin "autoaliniere", in cazul celorlalte partide, ceea ce a insemnat practic autodizolvarea acestora. La 14 iulie 1933, partidul nazist va fi declarat unic partid politic legal din Germania. Autonomia landurilor este abolita treptat fiind inlocuita cu guvernanti numiti de Hitler si care in majoritate erau si liderii regionali ai partidului, iar sistemul administrativ complet epurat prin obligativitatea tuturor functionarilor civili de a fi membri ai partidului nazist. Pina la mijlocul anului 1933 procesul de aliniere se afla intr-un stadiu avansat, singurele organizatii care mai opuneau rezistenta erau biserica, armata si marea finanta. Aceste exceptii tolerate se datorau dorintei lui Hitler de a evita orice conflict cu interese majore cum erau cele militare, financiare sau de credinta, fapt care va declansa in sinul partidului nazist conflictul cu organizatia SA (Sturmabteilung - Batalioane de Soc) care dorea integrarea armatei si a SA intr-o militie populara sub conducere nazista precum si continuarea "revolutiei national-socialiste". Pentru a obtine sustinerea neconditionata a armatei, Hitler se va erija in aparatorul acesteia hotarand sacrificarea SA si a conducatorilor acesteia de catre SS, la 30 iunie 1934, in "Noaptea Cutitelor Lungi". Efectul acestei actiuni l-a reprezentat alinierea fara echivoc a armatei la regimului nazist, iar SS-ul se va profila in bratul criminal al terorii naziste.

La 1 august 1934, moare presedintele Hindenburg, ultima ramasita a Republicii de la Weimar, iar Hitler si-a asumat imediat si functia de Reichprsident (presedinte al Reich-ului) numindu-se oficial Fhrer (Conducator), devenind astfel si Comandantul Suprem al Armatei. Cu acest act se pecetluieste soarta Germaniei, regimul nazist era complet consolidat, o rasturnare a acestuia fiind practic imposibila si de domeniul fantaziei.