Politica externa a lui Al. I. Cuza

Politica externa a lui Al. I. Cuza

De la inceputul domniei sale, in paralel cu actiunea politico-diplomatica pentru recunoasterea dublei alegeri si desavarsirea Unirii politico-administrative, Domnitorul Al. Cuza a adoptat importante masuri pentru consolidarea autonomiei politice in raport cu puterea suzerana, pentru inlaturarea imixtiunilor altor mari puteri. Apoi, intreaga sa politica de reforme, ca si lovitura de stat, au avut largi implicatii in planul largirii autonomiei politice, s-au conjugat cu aspiratiile Domnitorului pentru independenta politica si unitate nationala, in general, masurile adoptate de el, in planul relatiilor cu puterea suzerana si cu puterile garante, cu statele vecine, precum si cu miscarile revolutionare din zona, s-au inscris pe linia unei politici externe vizand aceste deziderate fundamentale ale poporului roman.

O problema importanta, deosebit de complicata si greu de rezolvat pe deplin, a fost aceea a jurisdictiei consulare straine, adica inlaturarea privilegiilor acordate strainilor in baza stipulatiilor din Conventie, la care ne-am referit, care obligau Principatele Unite sa se supuna tratatelor incheiate de Poarta cu alte puteri. Or, in ciuda acestor stipulatii, au fost luate masuri pe linia supunerii strainilor la legile statului roman si impunerea lor la aceleasi obligatii fiscale pe care le aveau cetatenii romani (plata impozitelor, conform legii patentei, achitarea obligatiei prestatiei pentru drumuri s.a.), supunerea lor in caz de delicte la instantele de judecata romanesti etc. S-a actionat, in general, pana la

sfarsitul domniei, pentru inlaturarea aplicarii capitulatiilor (tratatele incheiate de Poarta cu alte puteri) in Principatele Unite, acestea urmand sa aiba un regim vamal separat.

O problema de ordin politic, in raport cu puterea suzerana si alte puteri, care s-a cerut a fi lamurita de la inceputul domniei, a fost aceea a pasapoartelor, Cuza interzicand intrarea in tara pe baza de pasapoarte turcesti sau austriece, puterea suzerana fiind obligata sa accepte pasapoartele romanesti (iulie

In spiritul inlaturarii cadrului restrictiv al Conventiei de la Paris si al afirmarii unei politici externe independente, s-a inscris actiunea de constituire a unor agentii diplomatice in strainatate, pe langa agentia de la Constantinopol, condusa de C. Negri, anume: in Franta, in sub conducerea lui lancu Alecsandri (aceasta urmand a prelua si Biroul de presa, anterior infiintat sub conducerea publicistului francez, filo-roman, A. Ubicini), apoi, la Belgrad, in sub conducerea lui Theodor Calimachi,

Pe linia inlaturarii unor restrictii impuse de aceleasi dispozitii, de asemenea, s-a inscris actiunea de incheiere a unor conventii telegrafice cu Austria si Rusia, de extradare cu Serbia s.a.

Semnificative pentru telurile de unitate si independenta au fost raporturile stabilite, cu discretie, de Al. I. Cuza cu miscarile de caracter conspirativ ale ungurilor si polonezilor, indreptate impotriva Austriei si Rusiei, sau cu miscarea sarbilor indreptata impotriva Turciei.

Tratativele cu revolutionarii maghiari, de la inceputul domniei, s-au desfasurat pe fondul atitudinii ostile a Austriei, adoptata mai intai cu prilejul dublei alegeri a lui Cuza, apoi cu prilejul desavarsirii Unirii politico-administrative. Cum se stie, s-au purtat asemenea tratative intre V. Alecsandri, ca reprezentant al Domnitorului, si generalul G. Klapka, ca reprezentant al revolutionarilor maghiari, vizand, intr-o prima etapa, sprijinul acordat Frantei in conflictul cu Austria (aceasta din urma fiind infranta, in iunie 1 la Mayenta si Solferino), apoi, intr-o a doua etapa, in anii o solidarizare romano-maghiara-itaiiana impotriva Austriei, in mai se afla la Bucuresti generalul Tiir, trimis al regelui Italiei, Victor Emanuel, tratativele avand ca obiect concursul romanilor, in cazul unui conflict cu Austria; cum se stie, proiectul nu s-a putut concretiza, Domnitorul punand drept conditie a colaborarii cu revolutionarii maghiari, schimbarea atitudinii fata de romanii din Transilvania

(acordarea de drepturi, inclusiv acela de a se uni cu Principatele), conditie inacceptabila pentru L. Kossuth si alti fruntasi maghiari. La acest motiv al esecului tratativelor, s-a adaugat, evident, si un altul: atitudinea rezervata a lui Napoleon al III-lea, interesat de aceasta data mai mult de ajutorarea polonezilor impotriva Rusiei.

Trebuie mentionat aici ca reprezentantul revolutionarilor maghiari, generalul Klapka, de la inceputul acestor tratative, intuia telurile Domnitorului Cuza, in scriind despre acesta: "Primul succes al consolidarii sale la putere ii va spori ambitia. Dorintele sale vor deveni mai mari, ideea unei Daco-Romanii ii va veni in minte si va avea poate sorti de reusita'⁴³, in orice caz, desi aceste tratative au esuat, refugiul acordat revolutionarilor maghiari in anii 1860-1863 era un simbol al solidaritatii cu aspiratiile de independenta ale altor popoare (refugiati in Moldova, ei se imbarcau, la Galati, pentru a merge in Italia, urmand sa constituie o legiune menita sa declanseze lupta pentru independenta a Ungariei!).

Acelasi simbol il avea si atitudinea Domnitorului fata de revolutionarii polonezi, acceptandu-le refugiul lor in Principate in anii 1862-1863. in iunie 1863, un detasament de revolutionari polonezi emigrati, condus de colonelul Milkovski, debarca la Tulcea, de pe un vas englez, fara acordul autoritatilor romane, cu gandul de a trece prin Moldova, in sprijinul revolutiei din Polonia. Somat sa se dezarmeze, detasamentul refuza, situatie in care el este supus unei reprimari in forta de catre autoritatile romane, la Costanglia; insa, dupa acest incident, polonezii se bucura de toate avantajele dreptului de refugiu.

Un aspect important al politicii externe a Domnitorului Cuza, se refera la relatiile speciale cu Serbia, bazate pe interese politice comune, vizand emanciparea politica fata de Poarta, interese economice, precum si relatii personale dintre familii domnitoare (familia principelui Mihail Obrenovici fiind inrudita cu familia Costin Catargiu din Moldova si avand aici proprietati). Obiectul special al acestor raporturi 1-a constituit, in a doua jumatate a anului tranzitul prin Moldova, dinspre Rusia spre Serbia, a unui mare transport de arme si munitie (un convoi cu de care). Or, in ciuda somatiei ministrului de externe turc, Aali-pasa, adresata lui Cuza, de a se trece la sechestrarea armelor initiativa la care

se asociasera guvernele austriac si englez operatiunea este dusa la capat, ea avand la baza acordul prealabil intre cei doi principi, roman si sarb (pe de alta parte, Franta a tinut partea lui Cuza!). Ulterior, relatiile intre cele doua state, roman si sarb, se strang si mai mult, infiintandu-se agentii diplomatice intr-o tara si alta, la Bucuresti si Belgrad (februarie-martie 1863), incheindu-se chiar un tratat de alianta intre cele doua state.

Adoptand o asemenea atitudine fata de refugiatii unguri si polonezi, ca si in raporturile cu statul sarb, desigur, Domnitorul Cuza voia si reusea in parte sa impuna atat puterii suzerane, cat si puterilor garante, dreptul Principatelor Unite de a adopta decizii in conformitate cu principiul unei autonomii depline (acestuia subsumandu-i-se, de pilda, dreptul de gazduire a refugiatilor politici).

Cum am subliniat la locul potrivit, o reforma importanta, ca secularizarea averilor manastiresti, a fost abordata de Domnitorul Al. I. Cuza, in spiritul dreptului statului roman de a lua decizii in mod nestingherit in planul organizarii sale, dupa cum, in acelasi fel, era abordata problema adoptarii unei noi legi electorale, ca si a celorlalte reforme necesare consolidarii statului roman modern.

Recunoasterea de catre marile puteri a modificarii Conventiei de la Paris prin adoptarea Statutului act semnificand, intr-un fel, cum subliniaza o serie de exegeti, prima constitutie romaneasca, in intelesul deplin al cuvantului marca un succes al eforturilor Domnitorului Cuza, vizand realizarea unei autonomii politice depline, altfel spus, transformarea statului roman, de fapt, intr-un stat cvasi-independent. in acest sens, cum am vazut, "actul aditional' al Conventiei de la Paris, aprobat de marile puteri, sublinia: "Principatele Unite vor putea in viitor modifica si schimba legile care privesc ocarmuirea lor interna, cu concursul legal al tuturor puterilor Statului si fara nici-o interventie externa, exceptandu-se, firesc, legaturile ce unesc Principatele cu Imperiul Otoman'⁴⁴.

Pe linia principiului autonomiei depline a noului stat, care presupunea neamestecul puterii suzerane si a altor puteri in afacerile sale externe, se manifesta atitudinea Domnitorului Cuza, ca si a guvernelor sale, in perioada de sfarsit a domniei. De pilda, in martie cand Domnitorul, cu prilejul incheierii unui nou tratat de comert intre Turcia si

Franta, lua din nou pozitie in chestiunea capitulatiilor, iar in toamna aceluiasi an, la o admonestare a ministrului extern turc, Aali-pasa, pe marginea miscarii de la Bucuresti, din luna august, el raspundea cu demnitate, respingand amenintarile Turciei: "Ma vad silit scrie Domnitorul a aduce aminte aici ca Principatele Unite, in termenii formali ai Conventiei, se administreaza liber si afara de tot amestecul inaltei Porti; si, daca augusta Curte suzerana are dreptul de a provoca masuri de ordine publica in Romania, este numai atunci cand ordinea ar fi fost compromisa si, al doilea, cand ar fi urmat intelegere intre inalta Poarta si Puterile garante'

Fara indoiala, aspiratiile de independenta care framantau sufletul Domnitorului Al. I. Cuza, cum se facuse de la inceputul domniei, urmau calea intelepciunii si prudentei, in raport cu realitatile timpului; dezideratul trebuia realizat treptat, pe calea faptelor nu intotdeauna iesite din comun.

in ceea ce priveste dezideratul unitatii nationale, ca si cel al independentei, el s-a corelat strans cu opera de reforme a Domnitorului; a fost subsumat efortului extraordinar de consolidare a unui stat national menit a fi un factor de baza al luptei pentru unitate nationala, de incurajare si ajutorare a miscarilor de eliberare nationala din toate provinciile romanesti aflate sub stapaniri straine. S-a dat de la inceput o asemenea semnificatie statului roman, in frunte cu Al. I. Cuza, de catre romanii din afara granitelor sale, pe de o parte, de catre adversarii sai, Turcia si Austria, pe de alta. Consecventa cu care monarhia habsburgica s-a impotrivit, moment dupa moment, la afirmarea noului stat, nu viza decat primejdia pe care el o intruchipa in viitor pentru integritatea sa, in perspectiva atragerii tuturor romanilor in granitele statului national.

Faptul ca Domnitorul Cuza a avut constant in suflet soarta romanilor din provinciile aflate sub stapanirea Austriei, au dovedit-o detaliile tratativelor sale cu fruntasii emigratiei maghiare din anii sau cu oamenii politici italieni, la care ne-am referit. Au indicat aspiratia de unitate nationala a Domnitorului, incurajarea data de el si guvernele sale luptei pentru unitate nationala, in tara si strainatate, alte cateva fapte: manifestarea libera a presei in sprijinul romanilor de

peste granita (in 1 apare la Iasi gazeta, cu titlu semnificativ, "Dacia'); gazduirea si numirea in posturi universitare sau in functii administrative a unor cunoscuti fruntasi ai miscarii nationale din Ardeal (Simion Barnutiu, Timotei Cipariu, Florian Aaron s.a.); sprijinirea scolilor si bisericilor romanesti de peste munti; incurajarea legaturilor dintre carturari s.a.

in acest context, cu concursul carturarilor din Bucuresti, in lua fiinta Ia Sibiu societatea "Astra' ("Asociatia pentru literatura romana si cultura poporului din Transilvania'), dupa cum, de la aceasta data, pe parcursul domniei lui Cuza si in continuare, amplificarea legaturilor culturale dintre romani, impartiti in granite politice diferite, avea sa se constituie intr-o conditie de baza a desavarsirii unitatii nationale.