Primele orase

Primele orase dateaza inca de acum 5000 de ani, dar in ultimii 200 de ani - odata cu avantul economic si cu cresterea exploziva a numarului populatiei - acestea au crescut semnificativ ca numar si marime. La inceputul sec. al XX -lea doar o persoana din zece locuia in oras, ajungandu-se ca in zilele noastre populatia ce locuieste in mediul urban sa fie aproximativ numeric egala cu cea care locuieste in mediul rural. Pana in 2025 se estimeaza ca aproximativ doua treimi din populatia globului va locui in orase.

Multi oameni au o parere sceptica asupra oraselor si cred ca ele inglobeaza cele mai bune si cele mai rele parti ale civilizatiei. Pe de alta parte diversitatea de oameni si de activitati incurajeaza creatiile si inovatiile ceea ce inseamna ca apar o serie de oportunitati care atrag si alti oameni. Totusi problemele supraaglomerarii, infractiunilor, poluarea tind sa devina severe. Asadar orasele au ajuns sa reflecte sperantele si totodata temerile societatii actuale.

Definitia zonelor urbane si diferentele fata de cele rurale difera de la o tara la alta. Chiar daca cei mai multi demografi accepta ca orasele sunt mari, dens populate, etc. totusi nu s-a reusit sa se dea o definitie obiectiva a ceea ce inseamna "Urban".

Daca ar fi sa definim o zona urbana, am putea spune ca, in ciuda numeroaselor definitii atribuite unei zone urbane/oras, o zona urbana este de obicei, un areal, unde au loc activitati nelegate de agricultura (industrie si servicii) si unde locuiesc muncitorii acestora. De asemenea, orasul mai are si un statut legal, oferit de guvernul national sau provinciar si este asociat cu forme specifice administrative. In ceea ce priveste urbanizarea si rata de urbanizare, primeste un proces deseori asociat cu industrializarea, modernizarea si dezvoltarea. De asemenea, aceasta se refera la procentul dintre numarul locuitorilor care locuiesc la oras si populatia unei tari.

Rata de urbanizare se refera la procentul anual de crestere a populatiei in zonele urbane ale unei tari. Studiile au aratat ca urbanizarea este invers proportionala cu rata de urbanizare a oraselor. Sociologii sustin insa, ca oamenii care locuiesc in zone urbane, sufera schimbari in codul lor de valori, obiceiuri si comportament, fiind mult mai independenti, anonimi, superficiali si competitivi decat cei intalniti in mediul rural.

Ca surse de crestere demografica la orase, pot fi mentionate: migratia, sporul natural si naveta. Astfel, migratia rural-urbana este o sursa majora de crestere a populatiei oraselor mai ales in statele din lumea a III-a. Aceasta migratie este influentata de doi factori: factorul de impingere si cel de atragere. Factorul de impingere se refera la acei factori care forteaza gospodariile sa se mute de la zone rurale la cele urbane. Factorul de atragere se refera la atragerea oamenilor de la tara la oras cu mirajul bogatiei. Totodata, populatia urbana mai poate creste (pe timpul zilei) din cauza muncitorilor care fac naveta zilnic de la periferia orasului si de la satelitii acestuia la oras pentru a merge la munca. Implicatiile cresterii populatiei urbane presupune o presiune asupra sectoarelor urbane (locuinte, infrastructura, economie, mediul inconjurator, educatie, sanatate). Exista aceasta presiune din cauza nevoii extinderii infrastructurii si serviciilor pentru a putea servi intreaga populatie a orasului. De asemenea, cresterea urbana nebalansata joaca si ea un rol important: daca aceasta crestere urbana este concentrata intr-o singura zona a unei tari, atunci distributia spatiala a populatiei acelei tari poate fi debalansata. De exemplu, pot aparea megaorasele. Acest termen se refera la dominanta demografica, economica, sociala si politica a unui oras asupra unui sistem urban (de exemplu, Bankok este de 30 de ori mai mare decat al II-lea oras ca marime din Thailanda ).

Un alt aspect se refera la cresterea economica; astfel, spre deosebire de primele doua implicatii ale cresterii oraselor, unii vad orasele ca motoare ale cresterii si sustin despre cresterea urbana ca e benefica pentru cresterea economica. Studiile au aratat o relatie pozitiva intre rata de urbanizare si dezvoltarea economica (exceptie face, Africa).

Referitor la debalansare, aceasta poate fi exprimata ca dezechilibru demografic nu numai in cadrul unei tari, dar si in interiorul unui singur oras ca rezultat dezvoltarii economice, industriale structurale si logistice a unei singure zone urbane (cartier, zona rezidentiala, etc.). Intalnim exemplul oraselor cu centru mort (din cauza suprasaturarii sau a dificultatii de achizitionare a unui teren/locuinta). In Bucuresti dezechilibrul supraaglomerarii apare evident din cauza dezvoltarii in special a zonei nordice ca urmare a investitiilor net superioare in comparatie cu sudul orasului. Astfel, preturile terenurilor si locuintelor sunt de 2 chiar 3 ori mai mari ca in sud. Intr-un oras in care infrastructura creeaza numeroase probleme, populatia prefera sa cumpere o locuinta in proximitatea locului de munca, a unui centru comercial sau a unei cai de acces rapid catre alte zone ale localitatii ori alte orase. In Targoviste asistam la un fenomen atipic de urbanizare comerciala. Localitatea fiind creata in jurul unei fabrici care ulterior s-a dovedit ineficienta, centrul orasului este serios concurat, amenintat de noile supermarketuri construite pe spatiul fabricii.

Evolutia si dominarea stilului de viata urban este departe de a fi un simplu accident. Orasele ofera posibilitati exclusive pentru afaceri, activitati creative si bogatie. Un factor care a influentat dezvoltarea oraselor a fost acela ca aici educatia, sanatatea si serviciile sociale se gasesc la un standard mai inalt decat in zonele rurale.

Calitatea este importanta, nu numai in privinta climatului general de afaceri si a mediului de localizare a industriilor, dar si in ceea ce priveste calitatea vietii in general. Calitatea vietii este determinata de calitatea functiei rezidentiale, a serviciilor si facilitatilor regionale si urbane (in domeniul medical, educational, cultural, recreational etc.) si a mediului natural. Serviciile de inalta calitate faciliteaza atragerea de companii, care au nevoie de personal de inalta calificare. Prin urmare, personalul cu inalta calificare prefera orasele cu o buna calitate a vietii

Conceptul de marketing urban a primit in ultima vreme din ce in ce mai multa atentie. Un numar tot mai mare de orase considera marketingul urban un instrument util.

Scopul principal al aplicarii tehnicilor de marketing asupra spatiului urban este acela de a realiza o concordanta intre cererea si oferta de produse urbane. Actorii urbani pot obtine beneficii: rezidentii se bucura de locuinte mai bune, de produse si servicii; agentii economici beneficiaza de produse imobiliare bine echipate cu utilitati, spatii de birouri si alte elemente necesare derularii afacerilor; vizitatorii, fie ca sosesc din motive de afaceri (congrese, targuri, expozitii) sau din motive turistice, beneficiaza de imbunatatiri generale si vad orasul mai atragator. O politica de marketing de succes poate imbunatati pozitia competitiva a zonei urbane. Cu toate acestea, multe persoane implicate in administratie si in guvernarea locala reactioneaza la termenul de marketing urban cu o neincredere instinctiva. Aceasta atitudine ostila fata de marketingul urban, frecvent intalnita in mediul academic si la autoritatile locale, poate fi atribuita unei suspiciuni accentuate care are tendinta de a fi excesiv de toleranta fata de cerintele intereselor publice si private si nu foarte clara asupra unor probleme cum ar fi impartialitatea si puterea.

Dezvoltarea locala integreaza mai multe niveluri de actiune ale interventiei publice, plecand de la politicile economice locale si ajungand la politicile urbane sau politicile de amenajare a teritoriului.

In Romania, conceptul de dezvoltare economico-sociala locala isi face simtita aparitia o data cu manifestarea fenomenelor de descentralizare teritoriala si desconcentrare a serviciilor publice. Aceasta nu inseamna insa ca inainte de 1989 nu au existat politici de dezvoltare locala, ci numai ca acestea erau elaborate intr-o alta optica. In acceptiunea lui Goeffe, dezvoltarea locala reprezinta un proces de diversificare si de dezvoltare a activitatilor economice si sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea si coordonarea resurselor si energiilor existente.

Dezvoltarea economica locala poate fi sau nu rezultatul unei interventii publice. Astfel, fenomenul poate aparea si in mod spontan, fara nici o forma de interventie publica sau, din contra, interventia publica organizata poate sa nu aiba efecte asupra dezvoltarii locale.

Organizarea teritoriala si amenajarea regionala reflecta interactiunile lumii contemporane, organizata ca un sistem complex ce integreaza activitatile economice, locurile si indivizii.

Regiunea nu se suprapune, in mod obligatoriu, pe regiunile fizico-geografice. Ea va reprezenta un teritoriu omogen dintr-un anumit punct de vedere, dar eterogen din multe altele. in general, programele de amenajare teritoriala au ca punct de plecare spatiul in care s-a profilat o anumita activitate. Practic, se porneste de la componentele naturale si umane, stabilindu-se o problematica a regiunii si se prognozeaza stabilitatea si durabilitatea regiunii respective.

Amenajarea presupune transformarea de catre om a unui sistem natural, respectiv inlocuirea unor componente ale acestuia. in acelasi timp, amenajarea poate sa vizeze si mediu utilizat deja de catre om, fiind necesar un studiu de evaluare a capacitatii de suport. Transformarile declansate trebuie sa fie in concordanta cu particularitatile regiunii. in functie de amploarea transformarilor declansate, in realizarea amenajari devine necesara conlucrarea cu specialisti din diverse domenii de activitate (biologi, agronomi, sociologi, economisti, pedologi, arhitecti, geografi, geologi, geodezi etc.).

Din perspectiva dezvoltarii durabile, amenajarea teritoriului poate fi definita ca o interventie ce urmareste punerea in acord a nevoilor umane, individuale si sociale, cu resurselor si potentialul real al mediului natural si construit, pe de o parte, si cu nivelul tehnologic si cu resursele financiare, pe de alta, in conditiile protejarii si conservarii patrimoniului existent. Dezvoltarea durabila aduce nu atat o schimbare a patrimoniului teoretic si metodologiilor de abordare a problemelor dezvoltarii teritoriului, cat o restructurare a ierarhiei valorice a parametrilor functionali, o reevaluare a prioritatilor si a ponderii unor procese si fenomene, mai pe scurt, o deplasare de accent. Adoptarea principiilor dezvoltarii durabile presupune o reorientare a perspectivei tehnocentrice catre una ecocentrica in toate aspectele de amenajare a teritoriului.

Diferentierile regionale s-au nascut si s-au dezvoltat in decursul istoriei, determinate fiind de conditiile geografice, pe de o parte, sau de modificarile celor economice, pe de alta parte. Dupa cel de al doilea razboi mondial, dinamica deosebita pe care o inregistreaza economia aduce dupa sine schimbari sectoriale importante (dezvoltare/ decaderea unor industrii, deplasari de populatie din mediul rural in cel urban etc.) ce se manifesta diferentiat regional. Politicile regionale au aparut atunci cand necesitatea lor a fost justificata de o diferenta inacceptabila intre regiuni, actionand, intr-o prima etapa, atat asupra cauzelor, cat si a efectelor.

In tara noastra, regiunile de dezvoltare se refera la subdiviziunile regionale create in 1998 pentru a co-ordona dezvoltarea regionala necesara pentru ca Romania sa adere la Uniunea Europeana. Regiunile de dezvoltare ale Romaniei corespund cu diviziunile de nivel NUTS-II ("Nomenclatorul Unitatilor Statistice Teritoriale") din UE. Desi devin din ce in ce mai semnificative in domeniul de dezvoltare regionala, aceste regiuni nu au nici un statut administrativ, neavand un consiliu legislativ sau corp executiv. Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridica, fiind rezultatul unui acord liber intre consiliile judetene si cele locale.

Conform Ordonantei de Urgenta nr. 75/2001 privind functionarea Institutului National de Statistica au fost create 8 directii generale pentru statistica regionala, care, alaturi de cele 34 de directii judetene de statistica, au ca scop dezvoltarea statisticii regionale.

Actele normative cu privire la impartirea teritoriala a Romaniei definesc structura teritoriala in vigoare, asimilabila NUTS, dupa cum urmeaza:

Nivel NUTS I: macro-regiuni, nu se foloseste in prezent

Nivel NUTS II: 8 regiuni de dezvoltare, cu o populatie medie de 2,8 milioane locuitori

Nivel NUTS III: 42 judete, care reflecta structura administrativ teritoriala a Romaniei

Nivel NUTS IV: nu se foloseste, deoarece nu s-au identificat asocieri de unitati teritoriale

Nivel NUTS V: 265 municipii si orase, 2.686 comune, cu 13.092 sate, care reflecta structura administrativ teritoriala a Romaniei.

In general, politicile regionale se inscriu in strategiile economice nationale pe termen mediu si lung si urmaresc, in principal, realizarea unor obiective care sa asigure o anumita echitate interregionala, in conditii de eficienta si prin eliminarea unor efecte secundare nedorite ale dezvoltarii. Cu alte cuvinte, politicile regionale nu presupun, de obicei, initierea unor interventii pe termen scurt ci, in primul rand ameliorarea pe termen lung a conditiilor economice regionale pentru a permite mecanismelor de piata sa functioneze eficient. Sprijinul regional indus prin aplicarea acestor politici este destinat crearii unor conditii favorabile pentru investitiile private si nu pot fi concepute ca o subventie permanenta.

Dezvoltarea competitivitatii economiei este un factor care determina cresterea economica durabila si imbunatatirea standardului de viata al populatiei. De aceea analiza economica (si a factorilor de competitivitate) precum si identificarea problemelor la nivel regional reprezinta o necesitate pentru evaluarea potentialului economic viitor al fiecarei regiuni in parte.

Bibliografie:

Ioanid Radu, Urbanizarea in Romania: implicatii social-economice, Bucuresti : Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978

Ionascu, Gheorghe S. Dezvoltare spatiala durabila si urbanism, Editura Fundatiei 'Romania de Maine', Bucuresti, 2004 

Jula, D., Ailenei, D., Jula, Nicoleta, Garbovea, A. (1999), Economia dezvoltarii.      Teoria dezvoltarii. Probleme nationale. Dimensiuni regionale., Ed. Viitorul romanesc, Bucuresti

Suler Jana ,Metode de analiza economica adecvate fundamentarii strategiilor de urbanizare , Bucuresti : Academia de Studii Economice, Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune, Catedra de Analiza Economico-financiara, 1999

Suler Jana, Metode de fundamentare pentru elaborarea si implementarea strategiilor de urbanizare Editura Tehnica Bucuresti, 2005 

Ciobotaru, Ioan ; DAMIAN, Liviu, Urbanism: sociologie, psihologie, economie, Centrul de Informare si Documentare in Stiintele Sociale si Politice 1972

https://ro.wikipedia.org

Ciorban Alin Urbanizarea si problemele pe care le implica, articol https://www.severpress.ro,