RELATIILE TARII ROMANESTI CU UNGARIA IN SECOLUL AL XIV-LEA

Relatiile Tarii Romanesti cu Ungaria in secolul al XIV-lea

Unificarea formatiunilor politice sud-carpatice si intemeierea Tarii Romanesti in jurul anului 1300 s-a desfasurat in conditiile unei grave crize interne in Ungaria, acuzata de criza dinastica. Anarhia din Ungaria a anulat pentru moment orice pretentii suzerane ale regelui maghiar, confruntat cu criza de autoritate in interiorul regatului.

Foarte probabil ca primele contacte dintre regele Carol Robert si Basarab I au avut loc in condititiile luptelor regelui pentru recuperarea regiunii Mehadiei si Severinului din mana unui rebel, banul Teodor, in jurul anului 1317. Doar vecinatatea acestei regiuni cu Oltenia, regiunea de bastina a lui Basarab, precum si sejurul indelungat al regelui la Timisoara, sunt singurele argumente posibile pentru datarea acestor prime contacte. Soliile maghiare in Tara Romaneasca sunt atestate de un document din 1324 si se refera la momente anterioare. Din punctul de vedere al regelui maghiar, voievodul roman era vasal, pentru ca este numit voievodul nostru transalpin. Aceasta sintagma reflecta opinia regelui si nu credem ca cel putin pana in acel moment, cel putin, Basarab sa fi recunoscut oficial suzeranitatea lui Carol Robert. Dealtfel domnitorul roman se bucura de faima chiar si in randul unor nobili maghiari, ceea ce reflecta o pozitie importanta a lui Basarab pe plan international. In 1325 un nobil maghiar l-a laudat pe domnul roman, defaimandu-l pe regele Carol Robert, ceea ce a atras represalii asupra sa.

Relatiile dintre Basarab si carol Robert s-au inrautatit dupa 1325. Succesul absolut pe plan intern i-a permis regelui maghiar sa incerce sa reglementeze si relatiile cu vecinii, mai ales cu cei asupra carora regii arpadieni si-au exercitat suzeranitatea. Tensiunea a fost alimentata de problema Severinului. Pentru stapanirea acestei regiuni s-au lovit interesele celor doi suverani: Basarab dorea sa continue procesul de unificare a teritoriilor sud-carpatice, iar regele dorea sa refaca autoritatea anterioara anarhiei asupra acestei regiuni. Nobilul maghiar numit de rege in functia de ban al Severinului a reusit sa il determine pe rege sa porneasca in 1330 o campanie impotriva lui Basarab. Dupa cum sublinia autorul Cronicii pictate de la Viena, izvorul cel mai important despre campania din Tara Romaneasca, manevrele banului de Severin urmareau de fapt interesele personale ale acestuia. El dorea sa se substituie domnitorului roman, ceea ce ar fi asigurat pentru Carol Robert o dominatie efectiva a regiunilor sud-carpatice. Atras de promisiunile si intrigile curtenilor sai, Carol Robert a neglijat potentialul militar al voievodului. Initial Basarab a facut propuneri de pace, a acceptat sa se inchine regelui si sa plateasca tribut, inclusiv sa acopere cheltuielile de mobilizare ale armatei. Desconsiderarea propunerilor de catre rege l-a costat esecul campaniei. Oastea maghiara a patruns in Tara Romaneasca prin regiunea Severinului, pe care a ocupat-o si l-a instalat pe banul sau, apoi a traversat Oltenia si a ajuns la cetatea Argesului. Drumul de intoarcere al armatei maghiare a fost foarte probabil prin pasul Rucar-Bran, cel mai important drum de comunicare intre cele doua versate ale Carpatilor in momentul respectiv. Drumul de-a lungul vaii Oltului a fost intens practicat abia in perioadele urmatoare. De aceea, credem ca Posada, locul unde Basarab a invins armata regelui, trebuie plasata undeva pe acest traseu, de la cetatea Argesului catre Bran. Victoria lui Basarab a fost categorica. Avantajat de teren, voievodul roman a reusit o victorie care i-a asigurat pentru mai multi ani un statut de independenta fata de regatul maghiar. Probabil ca regele Carol Robert nu a mai exercitat preiuni asupra lui Basarab, pe care l-a numit in mai multe documente posterioare campaniei ca necredincios.

Relatiile dintre Tara Romaneasca si Ungaria au cunoscut o evolutie sinusoidala in perioada celui de-al doilea rege angevin, Ludovic (1342-1382). Prima schimbare a raporturilor intervine la putin timp dupa urcarea pe trn a noului rege. Cronica maghiara a lui Ioan de Tarnave mentioneaza episodul inchinarii lui Nicole Alexandru in perioada in care regele s-a aflat in Transilvania in 1344, unde a inabusit o rascoala a sasilor. Nicolae Alexandru era domn asociat la domnie cu tatal sau, Basarab. Unii istorici contesta veridicitatea informatiei cronicarului, desi existenta unor solii maghiare in Tara Romaneasca, purtate de un apropiat al regelui, viitor episcop, este dovedita de documente, iar regele peste mai multi ani a invocat supunerea domnului roman la un moment dat. Cauzele schimbarii pozitiei domnitorilor romani sunt greu de descifrat. Cea mai plauzibila explicatie ar fi interesele comune impotriva tatarilor.

Nicolae Alexandru a reusit in diverse perioade, la fel ca si urmasul sau, Vladislav-Vlaicu, sa denunte vasalitatea fata de regele maghiar, profitand de conditii externe favorabile. In jurul anului 1356 voievodul roman si-a schimbat atitudinea fata de regele maghiar, angajat intr-o campanie militara pe coasta dalmata. Factiunea boiereasca promaghiara a fost nevoita sa se refugieze in Ungaria. Pentru scurt timp, regele si-a impus din nou autoritatea in jurul anului 1358, cand a acordat un privilegiu comercial negustorilor brasoveni. Le-a permis practicarea comertului fara nici o restrictie vamala intre Ialomita si Siret. Cuceririle din susul Moldovei au deschis drumul comercial catre gurile Dunarii, unde se aflau centrele comerciale genoveze. Acordarea unui privilegiu care se referea la un teritoriu care apartinea Tarii Romanesti presupune existenta unei suzeranitati maghiare exercitate efectiv in acea perioada. Privilegiul comercial din 1358 a fost anulat de domnitorii romani in anii urmatori si intr-o noua perioada de suzeranitate maghiara, in 1368, Vladislav-Vlaicu le-a acordat negustorilor brasoveni dreptul de negot cu regim vamal preferential. Chiar daca era acceptata suzeranitatea maghiara, in 1368 nu mai era stirbita autoritatea voievodului roman.

Anul 1359 este considerat punctul culminant al afirmarii independentei Tarii Romanesti fata de Ungaria datorita infiintarii Mitropoliei tarii. Infiintarea Mitropoliei a fost precedata de multiple negocieri cu Patriarhia de la Constantinopol si anul 1359 este anul im care domnul roman a avut succes in problema respectiva. Incontestabil, este o afirmare a independentei nationale.

De altfel, regele Ludovic s-a confruntat dupa 1359 cu criza autoritatii sale atat in sudul cat si in rasaritul Carpatilor. In 1365, dupa inscaunarea noului voievod muntean, Vladislav-Vlaicu, regele a proclamat mobilizarea oastei nobiliare pentru a-l pedepsi pe domnul roman, care s-a inscaunat fara acordul lui si urmeaza pilda nesupunerii de la tatal sau. Campania regelui a fost deturnata spre alte obiective, dar acre l-au adus pe domnul roman la obedienta. A fost cucerit taratul bulgar de la Vidin si transformat intr-un banat maghiar. Constrans de aceste imprejurari, Vladislav-Vlaicu s-a supus regelui. Obedienta fata de rege este reflectata intr-un document din ianuarie 1368, in a carui titulatura se spune ca Vladislav Vlaicu este domnitor din mila lui Dumnezeu si a regelui. In contextul rascoalei bulgarilor impotriva dominatiei maghiare, domnitorul roman a refuzat sa acorde ajutor militar oastei maghiare si a fost considerat rebel si necredincios. In toamna anului 1368 domnitorul roman a invins o oaste maghiara pe Dambovita care avea scopul sa il readuca la supunere fata de ree. Victoria domnitorului roman este incontestabila, insa ea s-a datorat in primul rand faptului ca cea mai mare parte a armatei maghiare se afla impreuna cu regele in Banatul Bulgariei, de unde a intentionat sa intre in regiunea Severinului. Victoria i-a permis lui Vladislav-Vlaicu sa intervina in problema Vidinului, pe care l-a atacta in iarna urmatoare, probabil profitand de inghetarea Dunarii. In 1369 s-a ajuns la un compromis: a fost restaurat tarul Stracimir in Bulgaria de la Vidin, cu garantia lui Vladislav-Vlaicu si a lui Dobrotici. Voievodul roman a recunsocut suzeranitatea maghiara si a primit, pe langa banatul de Severin, si ducatele Tarii Fagarasului si al Almasului din sudul Transilvaniei.

In regiunea Dunarii de Jos a aparut o noua forta, care s-a manifestat initial doar pe plan militar - cea otomana. In 1369 s-a consumat probabi primul conflict intre ostile aliate romano-maghiare si cea turca. Avansul otoman in peninsula balcanica i-a permis lui Vladislav-Vlaicu sa isi reconsidere pozitia fata de regele maghiar. In 1374 a fost acuzat de alianta cu turcii de catre un grup de boieri care s-au refugiat la curtea maghiara. In vara anului 1375 o campanie militara maghiara a incercat sa il supuna pe voievodul roman. Au fost doar recuperate posesiunile domnului roman in Transilvania. In ultimii ani de domnie Vladislav-Vlaicu a reusit sa obtina din nou independenta Tarii Romanesti. Instabilitatea granitei sudice a Transilvaniei l-a determinat pe rege sa adopte masuri defensive. O dovada evidenta a schimbarii de opinie a regelui maghiar este construirea unor fortificatii la granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania., unde cea mai importanta a fost cetatea Branului, care inchidea cel mai important drum de acces

Urmasul sau, Radu I (1374-1383) a urmat aceeasi politica. Regele maghiar a incercat sa il aduca la obedienta si probabil prin campania din 1382 a reusit. Doar astfel se explica titulrile de duce (herteg) al Fagarasului si Amlasului din titulatura lui Radu I, precum si prezenta insemnelor heraldice maghiare, crinul angevin, pe banii batuti de domnbul roman.

Criza politica din Ungaria de dupa moartea lui Ludovic i-a permis noului voievod, Dan I (1383-1386) sa ocupe banatul de Severin fara sa recunoasca suzeranitatea reginelor Ungariei. Politica independenta a domnilor romani au constituit un precedent favorabil pentru Mircea cel Batran, care, in primii ani de domnie, pana la exercitarea presiunii otomane, a urmat o politca asemanatoare.