RELIGIA IN ISTORIA ROMANILOR

RELIGIA IN ISTORIA ROMANILOR

(C 7) Ce este religia

Ca sa se vorbeasca de religie trebuie sa existe doi termeni intre care sa se stabileasca relatia: omul si un Dumnezeu personal, singurul capabil sa intre in relatie cu omul. In aceasta relatie trebuie sa se porneasca de la ceva anume: de la un semn, de la un cuvant, de la un anumit dat - nu de la nimic.

1 ZEITATILE ANTICE

In paleoliticul inferior au aparut magia si credintele anemiste (in suflet). Dovezi despre credintele religioase exista inca din paleoliticul mijlociu. In neolitic apar zeitati mai intai zoomorfe, apoi antropomorfe. Altarele sunt de lut cu trei picioare, opaitele cu functie religioasa. Se practica inhumatia in movile de pamant, mai intai ghemuit si apoi intins, si in cadrul asezarilor si chiar sub locuinta. In aceste locuri s-au gasit obiecte casnice, areme, podoabe, datorita credintei in nemurire.

In epoca bronzului apar sanctuarele tribibale. Se adorau fortele naturii, de unde cultul soarelui (v.roata, funia impletita). Cultul fecunditatii este pe locul al doilea si apare ritul incineratiei.

In perioada antica, despre religia dacilor avem informatii scrise de la Herodot, Hecateu, Arian, Iordanes, Diodor din Sicilia, Strabon (il mentiona pe Zalmoxis si nota ca dacii sunt extrem de credinciosi), Platon (si el il aminteste pe Zalmoxis ca fiind rege, zeu si mare erudit).

Religia dacilor era politeista, de tip uranian solar. Zeii arata o gandire religioasa foarte avansata. Cei venerati erau:

-Bendis, zeita lunii, padurilor si farmecelor;

-Hestia, zeita focului si a vetrei din locuinta;

-Gebenesis, zeu al fulgerului, tunetului, furtunii ( echivalentul Sfantului Ilie de mai tarziu);

-un zeu patron al razboiului si aristocratiei, caruia i se sacrificau prizonierii din razboaie si i se daruiau primele arme sau echipamente luate de la dusmani;

-Zalmoxis, pe de o parte zeu al misterelor, al initierii si al imortalitatii, pe de lata parte izvorul vietii, al vegetatiei, al reinvierii naturii, al cresterii vitelor si stapanul vietii vesnice de dupa moarte. Exista vestigii arheologice care dovedesc credinta in el din sec.IX-VIII i.Hr. grecii il prezinta ca pe un personaj real care ar fi studiat la ei devenind mare erudit si care s-ar fi intors la daci ca sa-i civilizeze. El ramane fauritorul varstei de aur din istoria dacilor.

Cu Zalmoxis religia getodacica devine religie henoteista, o varietate de religie in care unul dintre zei este peste ceilalti, este zeul suprem. Aceasta face ca religia dacilor sa fie o religie de initiere, de mister. Exista date scrise despre actul fondator al religiei henoteiste. Ospatul devine model pentru asocierile religioase care periodic organizeaza asemenea ospaturi.

Intre ideile religioase de baza este conceptia despre moarte, sufletul fiind considerat nemuritor si peregrinand dupa moarte. In functie de comportamentul omului sufletul ajunge intr-un anume loc etern; suprema nefericire ar fi ca el sa piara la moarte. Zalmoxis inseamna o libera alegere a individului pentru nemurirea dupa moarte. Individul este responsabil pentru propriul sau destin.

Exigente: sobrietate si modestie, ascutarea poruncilor moralei, preotului si regelui, curajul in fata mortii, dispretuirea umilintei, a lasitatii, a dusmanilor neamului; de aceea, daca este luat prizonier, trebuie sa prefere moartea cu demnitate, decat sa-i fie luata libertatea.

Norme cu caracter moral

-o anume conceptie despre relatia corp-suflet, in care intregul (individul) presupune complementaritatea celor doua, sufletul ramanand insa suprem;

-individual are o spiritualitate nativa pozitiva, care insa ar vegeta daca nu ar fi descantata; sufletul e perfectibil prin educatie, prin instructie religiasa, prin initiere. Totul depinde de vointa individului de a-si cali trupul.

In acest proces importanta e intelepciunea care nu este data o data pentru totdeauna; ea se poate dezvolta si are rol major deoarece conditioneaza fericirea terestra si pe cea vesnica de dupa moarte. De aceea casta preoteasca este ierarhizata, existand un mare preot, considerat vicerege si astfel asociat la domnie. Marele preot nu il primea la el decat pe rege caruia ii comunica hotararile zeilor.

Preotii erau judecatori, medici si erau totodata folositi ca soli pentru a incheia tratate. In plus fata de credinciosii de rand ei trebuiau sa indeplineasca anumite exigente: sa traiasca retrasi (echivalentul calugaritului la romani), erau obligati la celibat, nu aveau voie sa manance carne ci numai vegetale, lapte si miere, trebuiau sa refuze avutia. Duceau astfel viata de asceti, in curatenie morala si meditatii.

Ritualurile erau:

-de initiere, cu scopul de a dobandi nemurirea;

-sacrificiul (chiar uman) avea rol profilactic, de a apara neamul de primejdii, boli, sau se facea pentru rezolvarea unor situatii grele;

-implorari, rugaciuni (grecii credeau ca ei comunica cu divinitatea);

-ofrande aduse zeilor;

-cultul eroilor, aflat la mare cinste;

-riturile funerare: timp de trei zile decedatul era expus si privegheat; se jertfeau animale pentru ca zeii sa aiba grija de el; se aduceau ofrande lui Zalmoxis si mortul era jelit. Daca decedatul era de rang inalt sau copil, era inmormantat; oamenii din restul categoriilor erau incinerati iar cenusa lor pusa intr-o urna care se ingropa ulterior. Incinerarea s-a generalizat intre sec.IV i.Hr.-sec I d.Hr.

Urmau un ospat funerar, intreceri sportive si glume.

-riturile magice si alte rituri:

• Paparudele pentru implorarea ploii;
• Dragaica (Sanzienele) la recoltarea holdelor;
• cand fulgera trageau cu sagetile spre cer, mai tarziu vor bate in oale; manifestari asemanatoare aveau si la eclipse.
• trimiterea solului: la fiecare al cincilea an trimiteau la Zalmoxis un sol care era tras la sorti (deci sansele de a fi ales sol erau egale) si apoi aruncat pe un pat de sulite. Daca murea, inseamna ca darul era primit de zeu. Ideea ca viata pamanteana ofera criterii de selectie pentru cea vesnica se pastreaza pana in sec.V.
• cercetarea oracolelor, care avea ca scop proorocirea viitorului. Strabon considera ca acest obicei a fost preluat de la Pitagora sau de la egipteni, care aveau prooroci sau profeti.
• ritualuri de vindecare pentru suflet si pentru corp.

Centru spiritual era pe dealul Gradistei, care in denumirea veche insemna muntele sfant. Sanctuarele erau locuri sfinte si inaccesibile credinciosilor (ca la greci), numai preotii aveau acces la ele; erau plasate in locuri ferite si credinciosii mergeau la ele numai in procesiuni. Faptul ca erau raspandite pe intreg teritoriul denota o unitate religioasa.

Forma sanctuarelor este fie rectangulara, fie circulara. Stalpii de pe margini difera ca dimensiuni, variind intre 31-41m. Unele prezinta si o absida, adica o delimitare semicirculara care pregateste naosul bisericii crestine si le face sa semene cu templul grec. Majoritatea nu au acoperis si de aici religia uranosolara.

Fiecare sanctuar este dedicat unui anumit zeu.

Istoricii considera ca sanctuarele dovedesc ca oamenii de atunci aveau cunostinte astronomice. Se presupune ca sanctuarul circular de la Sarmisegetusa ar reprezenta un calendar; el este format din 30 de stalpi, asezati pe tamburi de calcar cu diametre intre 1,10 - 1,50m, dintre care sase sunt subtiri si inalti, iar cel de-al saptelea este mai scurt si mai gros. Acest sanctuar este considerat o culme a culturii religioase din zona.

Perioada ocupatiei romane - romanii vor proteja politeismul care nu ii deranja, dar vor introduce pana la crestinare cultul imperial al Cezarilor, cult valabil pentru tot imperiul, oficiat de catre un mare preot in templu, si cultul sacerdotal oficial.

2 CRESTINISMUL

Crestinismul

Religia, din perspectiva crestina, este acel sistem de credinte si fapte prin care se reface relatia omului cu Dumnezeu, rupta prin pacatul stramosilor Adam si Eva.

Crestinismul se fundamenteaza pe revelatie. Simplu spus, revelatia este actul prin care Dumnezeu s-a aratat pe sine, atat cat a putut omul sa primeasca si cat i-a fost util sa primeasca, voia sa si planul sau privitoare la lume si om. Revelatia nu costa doar in comunicarea unor adevaruru teoretice, si si intr-o apropiere reala intre om si Dumnezeu, care isi atinge punctul maxim in descoperirea prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu facut Om. Caile prin care ni s-a transmis revelatia supranaturala a lui Dumnezeu sunt Scriptura si Traditia, iar pastratoarea racestei revelatii este Biserica.

Scriptura, formata din Vechiul si Noul Testament, cuprinde Cuvantul lui Dumnezeu, scris de oameni alesi - profeti, evanghelisti, apostoli - sub inspiratia Duhului Sfant.

Traditia[2] integreaza adevarurile, invataturile, anumite practici si ritualurile liturgice predate de Iisus ucenicilor sai, neconsemnate in Scriptura, dar transmise de Biserica prin viu grai, din generatie in generatie.

Crestinismul este o religie cu totul altfel in randul celorlalte sisteme religioase, asa cum Dumnezeul sau este cu totul altfel fata de zeitatile altor sisteme religioase. Dumnezeul crestin nu este o abstractiune, un spirit universal impersonal care nu poate iubi, ci un Dumnezeu personal care iubeste creatia sa, care poate participa si participa la bucuriile si nevoile lumii. Din acest motiv Dumnezeu a hotarat mantuirea acesteia, crestinismul fiind religia mantuirii. Mantuirea este actul prin care Dumnezeu a restabilit starea de comuniune personala cu El a firii umane cazute in pacate si instrainate de El. Dumnezeu, prin Iisus, a readus la normalitate firea umana afectata de consecintele caderii in pacat. Participarea fiecorui om in parte la ceea ce Hristos a realizat in firea umana este un proces care incepe prin botez - poarta intrarii in Biserica - si se implineste in biserica.

Prin colonisti, misionari si veteranii crestini patrunde crestinismul in randul populatiei autohtone si are loc o crestinare timpurie fata de cei din jur, astfel incat la retragerea aureliana daco-romanii erau crestinati in masa. Exista numeroase dovezi in acest sens: s-au descoperit pe teritoriul patriei noastre obiecte de cult crestin, opaite cu cruce cu functie crestina pe tot teritoriul, podoabe religioase ale preotilor; inscriptii din sec.II-III cu semnificatii religioase; numele a patru martiri ai bisericii crestine din vremea lui Diocletian, proveniti din Dacia; pietre funerare; in arhiva bisericii ortodoxe este consemnat un episcop ce a participat la Sinodul de la Niceea 335 d.Hr., convocat de imparatul roman Constantin cel Mare, prin care religia crestina devenea religia oficiala a imperiului roman si se hotara chiar raspandirea ei dincolo de hotare.

Populatia daco-romana s-a crestinat masiv dupa Edictul de toleranta care a precedat sinodul (313 d.Hr.), dat de acelasi Constantin cel Mare, care deschidea pentru prima data in Imperiul Roman dreptul la existenta a noii religii.

Dovezi ale acestei crestinari in masa: apar manastiri de calugari, basilici crestine si prima episcopie de pe teritoriul nostru, la Tomis, in sec.IV.

In ciuda migratiilor, tinuturile nord-dunarene raman in sfera de influenta a Imperiului Roman, ceea ce va determina intarirea crestinismului. De acum dateaza prima carte bisericeasca si de filosofie crestina atestata pe teritoriul nostru, dar care se afla in patrimoniul Vaticanului, fiind de valoare internationala.

De retinut:

-neamul romanesc a fost crestinat fara interventia factorului politic, in timp ce in Occident lumea franca este crestinata de Carol cel Mare cu sabia;

-poporul roman deja format la jumatatea mileniului I este crestin inainte de bulgari, care se vor crestina abia in sec.IX, si de unguri, crestinati in sec.XI.

Imperiul Roman se divide in Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus, iar crestinismul si biserica crestina de la noi vor fi antrenate in sfera de influenta a bisericii crestine bizantine.

Religia ortodoxa se intemeiaza pe dogmatica Bisericii crestine de Rasarit, pastrand cu ea unitatea canonica si de cult, si este expresia schismei din 1054, cand s-au despartit romano-catolicii de ortodoxie.

Biserica ortodoxa

-a sustinut mereu puterea statala;

-a contribuit la consolidarea constiintei de neam;

-a desfasurat activitatea de culturalizare a poporului roman, primele scoli fiind pe langa manastiri si biserici;

-a contribuit la cizelarea limbii culte;

-a luptat pentru apararea gliei impotriva cotropitorilor necrestini.

Intarirea crestinismului s-a manifestat prin infiintarea, dupa perioada episcopiilor, a mitropoliilor.

In timp, in perioada medievala, bisericile, episcopiile, unele manastiri sunt inchinate de domnitori Constantinopolului, in schimbul sprijinului in lupta antiotomana. Domnitorii faceau danii (donatii), acordau fonduri, mosii, carti religioase, obiecte de cult.

In epoca moderna, din sec.XVII unii calugari greci incep sa-i inlocuiasca pe cei romani si cu acest prilej debuteaza in biserica noastra lupta dintre curentul grecesc si cel slavon, lupta care va dura pana in sec.XVIII. Acum patrunde in terminologia religioasa, pana atunci de origine latina, cea slava, si datorita acestor conflicte, profitand de ele, patrund pe teritoriul tarii cultele protestante.

O schimbare esentiala se petrece in timpul lui Cuza, dupa Unirea mica, cand acesta, impreuna cu Kogalniceanu, scoate limba greaca din bisericile inchinate Constantinopolului, ramanand doar doua in forma anterioara. Cuza mai transforma multe schituri si manastiri in biserici parohiale, pentru ca fiecare comunitate rurala sa aiba lacas de cult si, tot datorita lui, seminariile teologice de gradele I si II sunt trecute sub egida statului.

In 1864 Cuza dispune ca actele de stare civila sa se faca la primarii. Divorturile sunt trecute in competenta tribunalelor civile, nu religioase ca pana atunci. Cuza da si un decret referitor la calugari: se pot calugari doar cei cu studii teologice si cu chemare duhovniceasca, ceilalti numai dupa 60 de ani (in cazul barbatilor), respectiv 50 de ani (la femei).

El infiinteaza o autoritate sinodala centrala (sinodul este for suprem in biserica crestina).

Semnificatia acestor masuri: scopul lor este independenta bisericii ortodoxe din Romania, desi nu devine autocefala in vremea lui. Desi o declara independenta in 1864 (prin act), Constantinopolul va recunoaste acest decret in 1885, cand se da tomosul (act religios) de autocefalie, dar in realitate va deveni autocefala abia dupa Marea Unire; in 1918 Miron Cristea, mare luptator pentru unire, va deveni mitropolitul primat al Bisericii Ortodoxe Romane (conducatorul bisericii). Cu 1925 se va incheia procesul de autocefalie prin infiintarea Patriarhiei Ortodoxe Romane.

Situatia ramane aceeasi pana dupa al doilea razboi mondial, pana in cand vin la putere comunistii si biserica ortodoxa, ca si celelalte biserici, primeste lovituri serioase

-se desfiinteaza religia din scoli;

-se promulga separarea totala a bisericii de scoala, iar preotii care se impotrivesc sufera represalii (sunt inchisi sau dusi la canal);

-in paralel cu cele de mai sus se desfasoara o propaganda ateista, in Constitutie fiind insa afirmata libertatea de constiinta. (!)

3 EVOLUTIA CULTELOR CRESTINE PE TERITORIUL ROMANIEI

(C8, C9) Schisma cea mare" (1054) care a dus la separarea Bisericii de la Roma de cea de la Constantinopol a fost rezultatul unor conflicte politice si religioase care durau de secole: cresterea autoritatii scaunului patriarhal de la Roma in fata episcopilor occidentali, care a condus la elaborarea doctrinei primatului papal in imperiu incalcarea reciproca de catre cei doi patriarhi a teritoriilor aflate sub jurisdictiile lor / inovatiile dogmatice, canonice si cultice ale Romei etc.

La 7 decembrie 1965, patriarhul ecumenic Atenagora I si papa Paul al VI-lea au ridicat reciproc anatemele din 16 si 24 iulie 1054, dar consecintele sinodului de la Constantinopol persista. In 1979 cele doua Biserici au initiat dialogul teologic prin care se spera pregatirea doctrinara pentru refacerea unitatii bisericii.

In prezent in Romania exista 14 1 culte recunoscute:

-cultul ortodox, cu biserica autocefala (adica are independenta);

-cultul romano-catolic;

-cultul greco-catolic;

-4 culte protestante: calvin (sau reformat) unitarian / doua lutherane, care se deosebesc foarte putin (unul de confesiune augustana si celalalt sinodo-presbiterian);

-4 culte neoprotestante: adventist de ziua a saptea / baptist / crestin dupa Evanghelie / penticostal:

-cultul mozaic;

-cultul islamic;

-un cult crestin armeano-gregorian;

-cultul de rit vechi pentru lipoveni.

Cultul ortodox

Religia ortodoxa a jucat un rol important pentru romani in perioada contemporana, biserica participand la toate evenimentele politice, sociale, culturale legate de Marea Unire si sustinand opera de dezvoltare a culturii si civilizatiei romanesti de dupa unire. Dupa 1948 ea va fi scoasa din programa de invatamant si se va desparti scoala de biserica. Preotii vor suferi represiuni, iar multe biserici si alte monumente religioase vor fi demolate sau mutate. Incepe propaganda ateista, dar in toate constitutiile se va reveni la ceea ce se numea in Constitutia din 1923 libertatea de constiinta in scopul de a se reduce discriminarea pe motive de religioase. Se introduce distinctia, benefica totusi deoarece urmarea ca oamenii sa nu mai fie inchisi pe motiv religios, preluata de la eurocomunisti[3] dintre religie / biserica (insititutia) / credinciosi (cei care au mostenit o credinta, iar aceasta credinta nu poate fi scoasa prin decret).

Locul si rolul Bisericii Ortodoxe Romane revine la normal dupa 1989.

Elemente doctrinare ale cultului ortodox

- crestinul ortodox crede in Dumnezeu, unul dupa fire si intreit dupa persoane;

- cinsteste sfintii (intre acestia Feciora Maria se bucura de un cult deosebit pentru sfintenia ei), ingerii buni, moastele, Crucea[4], icoanele;

- expresii ale cultului sunt toate formele de rugaciune (rugaciuni, randuieli, slujbe), toate semnele si actele liturgice (semnul Crucii, ingenuncherile, metaniile, tamaierile, aprinderea lumanarilor si candelelor etc.) si toate formele ascezei crestine (postul, faptele de milostenie etc.) care-l pregatesc pe om pentru impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos si-l invrednicesc de primirea celoralte taine in vederea mantuirii;

- Liturghia (la catolici Missa), cea mai importanta slujba a Bisericii, reactualizeaza in biserica, in chip nesangeros, jertfa lui Hristos pe Golgota prin puterea si lucrarea Duhului Sfant si este o Taina in care ne impartasim euharistic (nesangeros) din Trupul si Sangele Mantuitorului;

- sfintirea anumitor momente importante din viata omeneasca, prilej de impartasire a harului nevazut al Duhului Sfant in vederea integrarii credinciosilor in Biserica; Sfintele Taine instituite de Hristos sunt 7: botezul, mirungerea (sau confirmarea), spovedania (sau marturisirea, pocainta), impartasania (sau cuminecarea), hirotonia, maslul si cununia, dupa numarul celor sapte daruri ale Duhului Sfant.

Cultul romano-catolic , al doilea ca numar de credinciosi la noi, patrunde in sec.XIII in Transilvania datorita regilor unguri si papalitatii, care credeau ca prin catolicizare vor atenua rezistenta autohtonilor (v.teutonii, cruciatii, ioanitii). Alte cai de patrundere au fost promisiunile de sustinere a viitorilor domni in schimbul libertatii culturale (este cazul unor domnitori precum Vlaicu Voda, Vlad Dracul etc.), casatoriile mixte si chiar atitudinea lui Stefan cel Mare care intareste ortodoxia, dar da libertate culturala.

Poporul de rang inferior si clerul de asemeni de rang inferior se impotrivesc, dar patrunderea continua si se accentueaza paradoxal dupa Unirea din 1859 datorita iredentistilor[5] (ungurii nu sunt de acord cu Tratatul de la Trianon). In 1929, sub Iuliu Maniu, Parlamentul voteza Concordatul cu Vaticanul. Concordatul va ramane in aer dupa 1948, dar va fi reluat dupa 1989; totusi papa a primit in vizita pe Ceausescu, iar ulterior pe Iliescu si Constantinescu.

Cultul romano-catolic se deosebeste de cel ortodox prin urmatoarele elemente doctrinare care fac sa se mentina schisma intre cele doua Biserici:

-primatul papal;

-filioque (purcederea Duhului si de la Fiul) interpolat in Crezul niceoconstantinopolitan;

-impartasirea cu paine nedospita (azima) in locul celei dospite;

-Purgatoriul (invatatura potrivit careia intre iad si rai ar exista un loc" curatitor);

-infailibilitatea papala (invatatura potrivit careia papa, atunci cand proclama o dogma ex cathedra, vorbeste fara greseala);

-imaculata conceptie a Maicii Domnului (invatatura potrivit careia Maica Domnului a fost zamislita fara pacatul stramosesc; in felul acesta maica Domnului este scoasa din opera rascumparatoare a lui Hristos);

-celibatul preotilor.

Cultul greco-catolic, o rana deschisa in istoria Bisericii romanesti, se caracterizeaza prin cult ortodox si doctrina romano-catolica, fapt care ii induce o criza de identitate.

Tratativele dintre Roma si Constantinopol, sec.XI-XV, in vederea unirii Bisericilor au esuat. Bisericile orientale, din cauza ofensivei Islamului, se gaseau in conditii foarte grele sub dominatie araba si turceasca. In aceasta situatie papa a recurs la o noua forma de unire: uniatismul. Papa promitea avantaje politice si economice acelor biserici care acceptau o minima platforma doctrinara si unirea formala cu episcopul Romei, adica acceptau jurisdictia acestuia.

In 1688 Transilvania renunta la suzeranitatea turceasca si trece sub protectia imparatului Leopold I, austriac, iar in 1698 acesta face romanilor propunerea de trecere la uniatism in schimbul unor privilegii pentru clerici si credinciosi. Platforma minima ce trebuia adoptata presupunea recunoasterea primatului papal, filioque, purgatoriul, folosirea azimei la euharistie. In 1701, mitropolitul Ardealului Atanasie Anghel semneaza actul de unire cu Roma, formandu-se astfel Biserica greco-catolica din Transilvania. Acest act a generat numeroase acte de protest din partea romanilor ortodocsi, soldate cu petitii, revolte populare, inchisoare, interventii armate etc. Incet-incet, in urma unor masuri specifice adoptate de autoritati, unii romani au trecut la uniatism. Dupa infiintarea Scolilor de la Blaj, aceasta biserica incepe sa joace un rol important in Transilvania, din randul ei provenind o parte a reprezentantilor Scolii Ardelene.

Cultele protestante reprezinta un nume generic dat acelor culte care s-au desprins in sec.XVI din catolicism, dupa Reforma lui Luther, Calvin etc.

Caracteristici generale:

-toti protestantii, datorita reformei in maniera lui Luther, cred numai in autoritatea Scripturii, apoi sustin ca intelegerea Bibliei se poate realiza fara contributia preotului, de catre orice credincios, cu ajutorul Sfantului Duh care il ilumineaza;

-tot de la Luther: mantuirea se poate obtine doar prin credinta (e sole fida);

-toti protestantii accepta doar doua taine: botezul si cuminecatura (impartasania);

-resping cultul Maicii Domnului, al sfintilor, moastelor si cultul mortilor;

-din practici: resping postul, monahismul, celibatul preotilor (poate fi preot si femeia), ierarhia bisericeasca, cultul icoanelor. Cultul se reduce la predica (pe care o sustine predicatorul) si la rugaciunile fiecaruia. Predicatorii sunt numiti de comunitatea religioasa, sunt un fel de angajati ai acesteia.

Dintre aceste culte la noi s-au raspandit:

lutheranismul de confesiune augustana (a patruns in Transilvania in sec.XVI, in parallel cu evolutia sa in lume, fiind imbratisat de sasi; biserica respectiva se numeste si biserica evanghelica - ex.cea de la Sibiu, care prezinta un gotic de valoare internationala );

lutheranismul sinodo-presbiterian (nu are diferente de doctrina fata de primul, ci numai de conducere);

calvinismul (tot in sec.XVI; se mai numeste si biserica reformata, condusa la noi de Laszlo Tokes Calvinistii cer intoarcerea la crestinismul primar si admit doar doua taine, pe care le considera de factura simbolica. Se caracterizeaza prin dogma predestinarii absolute a unora spre fericire vesnica, a altora spre osanda vesnica. Aceasta idee a favorizat patrunderea capitalismului in Occident. Este prezent in Transilvania, fiind acceptat de unguri, a fost predominant numeric in aceasta zona pana in sec.XVII );

cultul unitarian (din Sfanta Treime face o singura persoana).

Cultele neoprotestante

baptismul, cel mai vechi, provine etimologic din baptiseim botez; a aparut in sec.XVI in Anglia si a fost fondat de englezul John Smith in timpul conflictelor dintre biserica romano-catolica si biserica anglicana, cea din urma fiind condusa de regina, nu de papa. Baptismul provine din anabaptism. La noi patrunde in Bihor in sec.XIX, mai ales printre unguri si functioneaza nerecunoscut pana in 1928, de cand va fi considerat legal.

Caracteristici:

- Dumnezeu exista in trei persoane;

- mantuirea depinde de gratia divina;

- Iisus este singurul mantuitor al neamului omenesc si singurul mijlocitor om-Dumnezeu;

- botezul este liber acceptat, se face prin cufundare in apa ca la ortodocsi; credinciosii se boteaza la majorat sau mai devreme daca individul cunoaste dogma si este pregatit pentru acest legamant moral cu Dumnezeu pentru iertare si renastere.

- nu cred decat intr-o singura Inviere si o singura Judecata de Apoi;

- conduse de presbiterii; oficierea serviciului public religios se face duminica, in Casa de rugaciuni. Cultul consta in predici, invatare de texte, rugaciuni, imnuri, poezii, Cina Domnului (care are valoare de simbol de infratire cu Iisus), cununii etc;

- cultul extern consta in rugaciuni pentru bolnavii din spitale (merg acolo), inchisori, vaduve, orfani;

- au doar trei sarbatori religioase: Craciun, Paste, Rusalii.

Mijloace de pastrare a sfinteniei dobandite prin botez:

- morala foarte severa;

- cunoasterea ad literam a Bibliei;

- rugaciunea personala, cu glas tare, pe rand la slujba, pe care fiecare o construieste cat mai original si are convingerea ca este ascultat de Dumnezeu;

- impartasania pe care o realizeaza credinciosii intre ei.

adventisii de ziua a saptea - cult fondat de Helen White intre 1827-1917 din adventism (de la ad ventus a doua venire a lui Hristos pe pamant), deoarece respecta Sabatul, considerat bratara de aur care uneste pe Dumnezeu cu poporul sau.

Caracteristici:

-are unele elemente comune cu celalalt cult, respectand decalogul, faptul ca toate reprezinta vointa lui Dumnezeu;

-botezul se face tot la majorat (sau mai devreme) prin cufundare in apa, uneori chiar in apa curgatoare;

-cred in imparatia celor 1000 de ani dupa a doua venire;

-sustin insa doua invieri si doua judecati;

-au dogma sonului sufletului: sufletul moare o data cu trupul, dar la Inviere, prin vointa lui Dumnezeu, i se insufla din nou viata;

-au reforma sanitara, ca si alte culte protestante, fiind interzise consumul bauturilor alcoolice (la Cina beau must oprit din fiert), fumatul, consumul oricarui medicament pentru sistem nervos, carnea de porc, grasimile animale; consuma doar pui, vita, soia si peste numai daca are solzi.

crestinii dupa Evanghelie - primele comunitati sunt atestate intre 1910-1918; au acest nume deoarece Evanghelia reprezinta Bunavestire a Mantuitorului, deci vechiul Testament este numai un anunt, Noul Testament fiind de baza (lucru valabil pentru toti protestantii). Ei considera ca e adevarata doar invatatura din Noul Testament, in patru feluri. Recunosc Biblia, dar Vechiul Testament trebuie inteles in lumina Noului Testament.

Dogme:

-jertfa lui Hristos sterge pacatul originar;

-cine crede in Evanghelie si Iisus Hristos se elibereaza de orice pacat;

-sustin a doua Venire care va introna imparatia celor o mie de ani; dupa Venire mortii vor invia, iar judecarea va avea loc in patru forme; cand va veni Iisus, cei vii vor trece fara moarte la viata vesnica, cei pacatosi vor pieri. La sfarsitul imparatiei de o mie de ani, adica la sfarsitul lumii, va avea loc inca o judecata, cea a ingerilor rai (demoni).

cultul penticostal - denumirea vine de la pentacot (cincizecimea sau biserica apostolica a lui Dumnezeu); apare la noi intre cele doua razboaie mondiale si devine legal in 1947.

Dogme:

-in Iisus s-au intreit Tatal, Fiul si Sfantul Duh;

-Sfantul Duh mantuieste, este omniprezent si coboara asupra credinciosilor in functie de credinta fiecaruia. In asemenea momente acestia tremura, incep sa vorbeasca in limbile evanghelice, scotand sunete mai mult sau mai putin articulate;

- posturi foarte indelungate, veghe la fel, rugaciunile au un dramatism aparte. Se roaga toti deodata generand un vacarm cutremurator, cuvintele rugaciunilor fiind obsedant cutremuratoare: poate maine vom muri, sa ne pregatim de astazi. Aduc la rugaciune bolnavi, care sporesc atmosfera;

-sustin iminenta sfarsitului lumii.

Concluzii:

Crestinismul cu toate cultele sale, a avut rol esential atat in desfasurarea istoriei Romaniei, cat si in dezvoltarea culturii si civilizatiei crestine, factor major al conservarii identitatii de origine si de neam, poporul roman majoritar ortodox fiind o comunitate crestina de rit rasaritean, unicul de origine latina. De asemeni, a jucat mare rol in lupta pentru independenta nationala. A deschis drum limbii literare, grabind eliminarea slavonei. A marcat inceputul invatamantului in tara noastra, preotii fiind si primii dascali ai romanilor.

Toate cultele crestine au contribuit la crearea unor valori arhitecturale, cu stil occidental si particularitati ce le fac unicate in Europa, la dezvoltarea picturii si a sculpturii.