Relatiile internationale ale Tarilor Romane in a doua jumatate a secolului al XV-lea

Relatiile internationale ale Tarilor Romane in a doua jumatate a secolului al XV-lea.

Pozitia internationala a Tarilor Romane in a doua jumatate a secolului al XV-lea a fost determinata de trei factori externi:

cresterea rolului turcilor la Dunarea de Jos, materializata prin impunerea unor domni credinciosi turcilor, ca Radu cel Frumos si Radu cel Mare in Tara Romaneasca si prin plata tributului de catre Moldova.

orientarea politicii externe maghiare in functie de ambitiile politice central-europene ale regelui Matia Corvin, ceea ce a atenuat rolul regatului maghiar in zona de contact cu Imperiul Otoman.

neimplicarea polonezilor in cruciada antiotomana, in ciuda angajamentelor asumate in diverse tratate. Optiunea generala a polonezilor a fost pentru o relatie pasnica cu turcii, care permitea negustorilor polonezi sa isi urmeze interesele comerciale.

La mijlocul secolului s-au petrecut doua evenimente majore care au marcat destinul Europei: cucerirea Constantinopolelui in 1453 si batalia de la Belgrad din 1456. Sultanul Mahomed al II-lea a incheiat in 1452 o pace pe trei ani cu Iancu de Hunedoara - asa numitul tratat de la Adrianopol mediat de despotul sarb Gheorghe Brancovici. Acest tratat i-a permis sa-si concentreze eforturile militare cuceririi Constantinopolelui si, in acelasi timp, l-a ferit de interventia militara a lui Iancu. Cucerirea Constantinopolelui in 1353 a fost un soc pentru Europa. Teritoriul Imperiului Bizantin a fost redus treptat de cuceririle otomane doar la un perimetru ingust in jurul orasului. Era de asteptat ca la un moment dat turcii sa ocupe orasul. Dar Constantinopol reprezenta un simbol al crestinatatii in mentalul colectiv european. Succesul lui Mahomed al II-lea a declansat o spaima de proportii, relevata de corespondenta din epoca.

Urmatorul obiectiv al sultanului cuceritor a fost cheia Europei Centrale, adica cetatea Belgradului. In atmosfera timorata creata de succesul otoman din 1353, s-a incercat mobilizarea puterilor crestine. Din partea Bisericii, cel care a agitat steagul cruciadei a fost Ioan de Capistrano. Acest legat papal, calugar franciscan, a avut un talent oratoric deosebit. Succesul lui a fost mai mare in randul populatiei simple decat la curtile europene. Marea confruntare dintre crestini si otomani s-a desfasurat la Belgrad in iulie 1456. Oastea crestina a fost formata din soldati unguri, sarbi, polonezi, romani si un grup eterogen mobilizat de Capistrano in vestul Europei. Talentul militar al lui Iancu de Hunedoara a fost completat cu succes de capacitatea de mobilizare si de discursurile lui Capistrano. Succesul crestinilor, care au despresurat Belgradul asediat de turci si au invins armata otomana, a fost o usurare pentru Europa. Corespondenta din epoca reflecta bucuria si usurarea europenilor, intr-un moment in care amintirea Constantinopolelui era inca prea puternica. La cateva saptamani dupa victoria de la Belgrad, cei doi eroi ai acestei cruciade - Iancu de Hunedoara si Ioan de Capistrano - au fost rapusi de ciuma. Succesul lor a marcat pentru cateva decenii istoria Europei. A fost blocata temporar avansarea turcilor spre centrul Europei. Intr-adevar, istoria a dovedit ca Belgradul a constituit poartea Europei. Dupa cucerirea in 1521 a acestei cetati aflata pe drumul dinspre Balcani spre centrul Europei, urmatorul pas a fost infrangerea Ungariei la Mohacs in 1526 si drumul spre Viena a fost deschis.

In atmosfera celor doua evenimente din 1453 si 1456 si-au inceput domnia doi domni care s-au impus atat n constiinta contemporanilor, cat mai ales a posteritatii, prin amploarea actiunilor lor politice si militare: Vlad Tepes in Tara Romaneasca si Stefan cel Mare in Moldova.

Vlad Tepes si-a inceput domnia cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara. La finele anului 1355 Valdislav al II-lea, domn pus pe tronul Tarii Romanesti tot de Iancu, a efectuat expeditii de represalii in sudul Transilvaniei, deoarece ardelenii il adaposteau pe fiul lui Vlad Dracul. A fost o tactica des utilizata de autoritatile maghiare: intretineau de obicei un pretendent la tron in apropierea granitelor Tarii Romanesti ca factor de presiune asupra domnitorului in scaun. In conditiile in care Iancu se pregatea de infruntarea cu turcii, iar pe Valdislav nu se mai putea baza, a poruncit sasilor sa il sprijine pe Vlad, viitorul Vald Tepes, sa ocupe tronul, ceea ce s-a si intimplat cu scurt timp inainte de batalia de la Belgrad.

In cida scurtei sale domnii, de circa sase ani, Vlad Tepes s-a impus in constiinta contemporanilor prin actiunile energice impotriva adversarilor sai politici si militari. Conceptia sa despre guvernare este relevata de scrisoarea pe care a adresat-o brasovenilor imediat dupa inscaunare: "Si va gandti ca, atunci cand un om ori domn e puternic si tare, atunci poate face pacea cum vrea, dar cand e fara putere, unul mai tare va veni asupra lui si va face cu el ce va voi". Experienta ultimelor decenii din istoria Tarii Romanesti, cand s-au schimbat adesea domnii tarii, si-au pus desigur amprenta asupra gandirii politice a domnitorului.

Orice abordare istoriografica a lui Vlad Tepes trebuie sa tina cont de personalitatea si caracterul de exceptie al acestui domnitor. Fermitatea deciziilor si actiunilor sale se explica prin personalitatea puternica si prin conceptia autoritara de guvernare. Totodata, el a beneficiat de sprijinul boierilor munteni, care se temeau ca dupa caderea Constantinopolelui turcii se vor reorienta catre Dunare si vor transforma tara in pasalac. Cu cativa ani inainte turcii au ocupat Bosnia si au transformat-o in pasalac. Era un exemplu care I-a determinat pe boieri sa opteze pentru o solutie razboinica fata de turci. Succesul crestin de la Belgrad a completat imaginea de protetor a Ungariei, confirmata in timpul lui Iancu prin desele sale interventii in Tarile Romane. In acest context si extern favorabil si-a inceput domnia Vlad Tepes.

La scurt timp dupa inscaunare Vlad a depus omagiul prin delegati fata de regele Ungariei Ladislau al V-lea si a confirmat privilegiile brasovenilor. In toamna aceluiasi an, 1356, a acceptat sa se inchine sultanului, in conditiile in care trebuia sa isi consolideze domnia. Era deja un obicei ca domnul sa recunoasca suzeranitatea otomana in paralel cu cea maghiara. Supunerea fata de turci I-a detrminat pe unguri sa sprijine un contracandidat la domnie, obisnuitul factor de presiune asupra domnilor romani.

Prima actiune independenta a domnului muntean a fost inscaunarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei in primavara anului 1357. Sprijinul acordat lui Stefan avea rolul de a-si asigura un aliat de nadejde, ceea ce. Dupa cum au evoluat evenimentele in anii urmatori, nu s-a intamplat. Interventia lui Vlad Tepes continua o politica a domnilor Tarii Romanesti urmata de Mircea cel Batran si de Vlad Dracul, care au sprijinit inscaunarea unor domni moldoveni.

Succesul din Moldova l-a incurajat sa ia pozitie fata de sasii care sprijineau un pretendent la scaunul domnesc. A jefuit satele sasesti din regiunea Sibiului. Inrautatirea relatiilor cu sasii s-a datorat si masurilor protectioniste pe care domnitorul le-a luat in favoarea negustorilor romani, care i-au dezavantajat pe negustorii brasoveni si sasi, beneficiari ai unor privilegii comerciale d epeste o suta de ani. Conflictul a fost mediat de Mihail Szilagyi, capetenia taberei hunedorestilor in conflictul din Ungaria din 1457 si s-a ajuns la o intelegere, conditionata de armistitiul sasilor cu Szilagyi. Efectul imediat a fost revenirea asupra masurilor comerciale protectioniste. Evolutiile din Ungaria au influcntat direct relatiile lui Vald Tepes cu sasii ardeleni. Noul rege Matia Corvin, desi a fost inscunat cu sprijinul unchiului sau, Mihail Szilagyi, a luat curand masuri pentru restrangerea autoritatii acestuia, sfarsind prin arestarea lui si anularea mandatului de guvernator. Sasii au trecut de partea regelui, influentand formarea unei atitudini nefavorabile fata de Vlad.

Readucerea pretendentului la granita cu tara Romaneasca l-a deternminat pe domnul muntean sa ia masuri coergitive contra sasilor. Se presupune ca in 1458-1459 at fi renuntat la plata tributului fata de turci. Dupa infrangerea pretendentului Dan in primavara anului 1460, Vald tepes a trecut la represalii in regiunea Brasovului, iar apaoi in regiunea Fagarasului si Amlasului. Succesul luiVlad I-a obligat pe sasi sa negocieze un tratat de pace generala cu domnul roman, in care s eprevedea obligatia ardelenilor de a-I asigura un contingent de 4000 de soldati in cazul unui atac moldovean sau otoman.

Pe plan intern, Vlad si-a consolidat pozitia prin inlaturarea potentaililor pretendenti, chiar cei care se aflau in preajma sa. El dorea astfel sa evite posibilitatea gruparii boierilor nemultumiti in jurul unui pretendent. Boierii care I s-au opus au fost fie ucisi, fie au plecat in exil peste munti. Si-a consolidat autoritatea prin formarea unei partide boieresti fidele si prin spijinirea vitejilor. Pe plan economic, a sprijinit comertul, sursa sigura de venit pentru visteria domneasca.

Dupa 1458 Vlad Tepes a tergiversat plata haraciului catre sultan prin invocarea dificulltasilor create de luptele cu pretendentii sustinuti de unguri. A evitat sa se inchine personal sub pretextul pericolului de a-I fi luata tara de unguri. Dupa ce Mahomed al II-lea a ocupat Trapezuntul in 1461, cererile otomane au devenit imperative. In acelasi timp, cucerirea ultimelor regiuni sarbesti in 1359 si transformarea lor in pasalac au trezit suspiciuni fata de intentiile Portii fata de Tara Romaneasca. Boierii munteni s-au unit in jurul lui Vlad pentru a evita pericolul transformarii tarii in pasalac.

Actiunile antotomane au inceput in iarna anilor 1461-1462, intai prin cucerirea Giurgiului, cap de pod turcesc peste Dunare, continuata cu jefuirea regiunilor sud-dunarene.

Actiunea lui Vlad Tepes trebuie corelata cu planurile de cruciada vehiculate in Europa si de tratativele cu Matia Corvin, care s-a erijat in rolul de conducator al cruciadei. Matia Corvin a cerut subsidii de la curtile europene pentru sprijinirea campaniei. Vlad ac cerut sprijin militar de la regele maghiar, atragand atentia asupra pericolului pe care l-ar fi reprezentat o victorie otomana in regiune.

In iunie turcii au inceput trecerea Dunarii in Tara Romaneasca. Vald a adoptat tactica hartuirii, asteptand zadarnic ajutorul promis din Ungaria. In timpul acestor actiuni de hartuire se inscrie si atacul nocturn al lui Vlad Tepes in tabara sultanului. A fost un act de curaj extrem din partea domnitorului roman, care a semanat panica in mijlocul turcilor.

In evolutia evenimentelor din anul 1462, sa remarcam ca in paralel cu atacul otoman, pentru care s-a mobilizat Vald Tepes, el a trebuit sa faca fata si atacului sui Stefan cel Mare. In iunie a fost asediata fara succes cetatea Chilia, iar apoi s-a incercat intrarea in tara Romaneasca. Oastea lui Stefan a fost oprita la granita de un contingent trimis de Vlad Tepes, posibil chiar condus de el. Mohamed l-a urmat pe Vlad in partea estica a tarii, unde, in regiunea Buzaului, s-a dat o alta batalie. Dupa acest moment, sultanul s-a intors la Adrianopol.

Care este bilantiul campaniei otomane din 1462? In istoriografiue exista o disputa de peste 500 de ani, care fie considera o victorie a lui Vlad, fie o victorie a lui Mahomed. Tinand cont de disproportia dintre oastea romaneasca si cea otomana, o confruntare deschisa a fost evitata de Vlad Tepes. Au fost doar hartuieli si batalii de mai mica amploare, cu parti ale oastei turcesti. Pe de alta parte, sultanul a optat pentru tratative cu boierii, prin numirea fratelui lui Vlad, Radu cel Frumos. Optiunea sultanului pentru un alt domnitor a indepartat pericolul transformarii tarii in pasalac si a atras boierii spre pace cu turcii.

Analiza globala a evenimentelor din 1462 arata o victorie otomana, nu atat pe plan militar, cat diplomatic. Retragerea grosului armatei otomane a fost determinata si de zvonurile despre oastea cruciata lui a Matia Corvin, care se apropria foarte lent de hotarele Tarii Romanesti.

Este cunoscut destinul lui Vlad Tepes, care s-a dus la rege in speranta unui ajutor militar. Parasit de cei mai multi dintre boieri, a fost tradat si de suzeranul sau, care a preferat sa evite o confruntare directa cu turcii si a profitat de barfele si acuzele sasilor pentru a-l aresta pe domnitorul roman.

Vlad Tepes a ramas in constiinta europeana ca un domn foarte crud, datorita povestilor care au circulat in spatiul german, create de sasii nemultumiti de politica lui. In ciuda acestei imagini, preluata din pacate peste sute de ani de amatorii de scene horror, contemporanii sai I-au recunoscut personalitatea puternica si curajul extrem de care a dat dovada in luptele cu turcii. In panteonul eroilor crestinatatii in cruciadele antiotomane, Vlad Tepes ocupa un loc important, alaturi de Iancu de Hunedoara, Skandenberg si altii.