Constitutia din 29 martie 1923

Constitutia din 29 martie 1923     

Anul 1918 este inscris in istoria romanilor ca un an de referinta, deoarece in acest an s-a constituit Romania Mare, stat national unitar, cu o suprafata si o populatie duble fata de cifrele inscrise in dreptul Vechiului Regat. Unirea din anul 1918 a fost expresia vointei poporului roman, manifestata cu hotarare si entuziasm, intr-o forma plebiscitara. La implinirea acestui ideal si-au adus contributia numeroase personalitati romane care au jucat un rol esential in dezvoltarea politica ulterioara a Romaniei. Faurirea statului unitar roman s-a inscris intr-un proces general european inregistrat la sfarsitul primului razboi mondial.

Prin unirea cu Vechiul Regat a celor trei stravechi provincii romanesti, Basarabia, Bucovina si Transilvania, la aceasta adaugandu-se situatia interna a Romaniei, puternic afectata de conflagratia mondiala recent incheiata se simtea nevoia adoptarii de noi reglementari a raporturilor sociale, economice si politice. Aceasta nu se putea obtine printr-o simpla revizuire a Constitutiei din 1866, deoarece noua situatie sociala, economica si politica impunea un nou act fundamental.

Dupa razboi, pana in ianuarie 1922, la conducerea tarii s-au succedat sase guverne, dintre care trei conduse de generali, care nu au putut sa realizeze o opera atat de complexa si de importanta, cum este adoptarea unui act fundamental. Momentul potrivit s-a ivit prin venirea in fruntea guvernului, la 19 ianuarie 1922, a liderului Partidului National Liberal, Ion I. C. Bratianu, care datorita ascendentului avut asupra regelui Ferdinand I, a condus efectiv tara, tuteland monarhia in timpul domniei acestuia(1914-1927). Imediat dupa ce a devenit prim-ministru, Bratianu propune regelui dizolvarea corpurilor legiuitoare si organizarea de alegeri pentru Adunarile Nationale Constituante, propunere adoptata de Ferdinand. Astfel, aceste adunari isi deschid lucrarile la 28 noiembrie 1922, lucrari continuate pana la adoptarea noii Constitutii. Rapiditatea cu care s-a dezbatut si adoptat noua lege fundamentala, a aratat importanta pe care au acordat-o liberalii si aliatii lor politici noii Constitutii care, in pofida manifestelor lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, precum si a altor adversari a fost votata fara probleme in cele doua camere. Astfel, la 26 martie in Camera Deputatilor si la 27 martie in Senat, textul integral este votat si adoptat prin vot nominal. Regele Ferdinand I sanctioneaza si promulga Constitutia la 28 martie, iar a doua zi este publicata in Monitorul Oficial .

Desi contestata vehement in timpul dezbaterilor, Constitutia din 29 martie 1923 a fost acceptata in mod unanim si aplicata de toti factorii politici, in ciuda criticarii rapiditatii desfasurarii activitatii constituantilor, rapiditate facilitata insa, de un text indelung elaborat in prealabil si a fondului excelent al textului adoptat.

Constitutia Unificarii, cum a fost cunoscuta in istorie, avea 138 de articole dintre care aproape jumatate (87 de articole) au fost preluate din Constitutia din 1866. Aceste articole vechi au fost preluate integral sau schimbate nesimnificativ.Aceasta nu poate duce la concluzia ca activitatea Adunarilor Nationale Constituante poate fi judecata ca o simpla revizuire a Constitutiei din 1866 deoarece 21 de articole au fost modificate in fond si au fost introduse si 24 de articole noi.Astfel, in urma renumerotarii si a contopirii unor articole, concomitent cu divizarea altora, noua Constitutie are 130 de articole de fond si opt dispozitii tranzitorii si suplimentare, fata de cele 133 de articole cat insumeaza actul fundamental din 1866. In noul text s-a avut in vedere o adaptare la noile conditii ale statului roman si o perfectionare a redactarii textelor din punct de vedere literar si al tehnicii legislative.

Noua Constitutie punea accentul pe caracterul national si unitar al statului roman, precizand totodata si libma romana ca limba oficiala, precizari necesara datorita aparitiei minoritatilor nationale.Au fost inscrise in textul adoptat si principalele dreptri si libertati cetatenesti, garantandu-se de catre stat si proprietatea particulara. In plan politic se facea un pas important prevazandu-se votul universal chiar daca acesta era afectat inca de de limitele prevazute de decretul din 14 decembrie 1918. Din punct de vedere al organizarii puterilor in stat se mentiona principiul separatiei puterilor in stat. Astfel, din Titlul III -"Despre puterile statului" rezulta ca puterea executiva era incredintata regelui, care o exercita prin intermediul guvernului, puterea legislativa era exercitata de rege si de Parlamentul bicameral, iar puterea judecatoreasca de instante si de Curtea de Casatie si Justitie.

Parlamentul reprezenta, in cadrul regimului democratic impus de Constitutia din 1923 un organism de prima importanta, avand la baza activitatii sale articolele 33 si 42 care prevad ca puterea Parlamentului emana de la natiune, iar membrii acestuia reprezinta natiunea. Avand o structura bicamerala, fiind format din Camera Deputatilor si Senat, pe langa activitatea legislativa Parlamentul era si un for de control al activitatii executivului. Ministrii erau responsabili pentru actele lor in fata Parlamentului, putand fi intrebati sau interpelati de catre membrii acestuia. Practica parlamentara mai cuprindea votul de neincredere acordat guvernului, invalidarea de mandate, dezbaterile si raspunsul pe marginea "discursului Tronului", rostit la inceputul fiecarei sesiuni parlamentare. O modificare esentiala adusa de noua lege fundamentala este stabilirea mandatului parlamentarilor in mod unitar la patru ani si prelungirea duratei sesiunilor parlamentare datorita intensificarii activitatii legislative. O alta modificare esntiala in legatura cu activitatea legislativa o constituie infiintarea Consiliului Legislativ. Acest organism, compus din juristi de inalta calificare, are ca sarcina controlul preventiv al constitutionalitati legilor, toate poiectele de legi fiind supuse avizului obligatoriu prealabil al acestuia, aviz care avea insa un caracter consultativ, si nu deliberativ.

Conform prevederilor Constitutiei, Romania imbraca forma monarhiei constitutionale, monarhia avand un rol traditional cu prerogative stabilite prin Constitutie. Astfel, regele exercita puterea executiva prin intermediul ministrilor pe care ii numea si ii revoca, sanctiona legile,exercita dreptul de gratiere, era seful fortelor armate, conferea decoratii, avea dreptul de a incheia acorduri si de a bate moneda. Orice act al regelui trebuia insa contrasemnat de ministrul de resort pentru a produce efecte. Guvernul este pentru prima data reglementat ca un corp distinct , in vechea reglementare ministrii fiind tratati in mod separat. O situatie speciala rezulta pentru Ministrul Justittie, care este insarcinat sa prezinte regelui spre promulgare legile adoptate de adunarile legiuitoare, tot el pastrand si unul dintre originalele legilor adoptate.