Relatiile internationale in secolul al XIX-lea. De la Concertul puterilor la Real-Politik

Relatiile internationale in secolul al XIX-lea. De la Concertul puterilor la Real-Politik

RELATIILE INTERNATIONALE IN SECOLUL AL XIX-LEA.

Secolul nationalismului, al imperiilor, al legitimitatii conservatoare, al cooperarii internationale ca baza a constituirii statelor moderne in Europa, sunt tot atatea caracterizari facute pentru aparent turbulentul secol al XIX-lea in literatura de specialitate. In fapt, dupa o lunga perioada in care mecanismul balantei de putere intre statele teritoriale europene a permis echilibrarea sistemului pe calea conflictelor, a razboaielor purtate in conditii de egalitate de actorii internationali, razboaiele purate de Napoleon au pus marile puteri in situatia de a nu mai poermite micilor actori sa pericliteze aranjamentele dintre ele. Rezultatul a fost mai mult decat elocvent. Numarul conflictelor majore s-a restrans, pacea a devenit o constanta intrerupta doar cu prilejul decaderii unora dintre fostii mari actori sau a acceselor nationalismului in cautarea suveranitatii.

Explicatii pentru lungul secol al XIX-lea:

• recalibrarea Marilor Puteri; dispar din aceasta categorie Spania, Olanda sau Suedia, se afirma Rusia, Prusia (devenita Germania) si Italia. In fapt echilibrul a fost sustinut de 5 puteri dupa 1815 (Franta, Anglia, Imperiul Habsburgic -devenit Austriac si apoi Austro-Ungar din 1867 - Rusia si Germania). Lor li s-au alaturat dupa 1861 Italia si dupa 1878 Turcia.
• Noul mecanism de reglementare si prevenire a conflictelor: concertul puterilor europene.ale carui baze au fost puse cu prilejul congresului general ce a determinat pacea dupa conflictele generate de Napoleon. Nici un razboi nu va fi incheiat daca la construictia pacii nu participa si alte puteri decat cele participante (vezi anexa Congresului de la Viena).
• acomodarea puterilor la valurile succesive de manifestare a nationalismului. Interventia lor pentru consolidarea statelor nationale (Grecia, Belgia, Italia, Tarile Romane, etc).
• transferul bataliei coloniale in afara spatiului european, in Africa si Asia, dupa pierderea Americilor.
• decaderea treptata a vechilor imperii (Otoman, Austriac) cu sprijinul celorlalte puteri.
• valul al doilea al industrializarii - cresterea confortului vietii.

Perioadele lungului secol>

a. perioada sistemului Metternich, a Concertului Marilor Puteri: 1815-1848. Consacrarea legitimitatii, conservatorismului si mecanismelor preventive pentru limitarea efectelor nationalismului. Doua genuri de puteri> conservatoare si liberal-mercantiliste. Cele conservatoare, prin a Sfinta Alianta dintre Rusia, Prusia si Austria au intervenit, chiar si cu forta armelor daca era necesar, in afacerile interne ale statelor pentru a preintampina reinvierea radicalismului, a nationalismului si a liberalismului, respectiv pentru a preintampina alterarea statu-quo-ului stabilit prin Actul final de la Viena. Cele liberale preocupate de mercantilismul colonial si de pastrarea echilibrului de forte in Europa. Sistemul de conducere al relatiilor internationale s-a facut prin consultari pana in 1825 si prin concertare (negocierea solutiei minim admisibile) pana in 1848. Evenimente majore

Independenta Greciei (1821-1829)

Neutralizarea Belgiei (1830)

Eliminarea europenilor de pe scena Americilor - Doctrina Monroe (1823)

Revolutiile din 1848

b. perioada liberalizarii sistemului, revenirea partiala la mecanismele balantei puterilor (1848-1870). Revolutiile din 1848, nationale, liberale si democratice au afectat bazele legitimitatii statelor europene. Ca urmare, efectul imediat a fost o relaxare a politicilor in domeniul politic, toleranta fata de democratizarea spatiului public si, nu in ultimul rand, o incurajare a formarii de noi state europene. Razboaiele intre marile puteri, chiar daca regionale, isi fac aparitia pe harta istorica pentru a redimensiona echilibrele de putere. Franta si Germania se afirma ca puteri active continental. Marea Britanie ramane arbitrul de necontestat al jocului mondial, avand interese in spatiul estic (Imperiul Otoman si Rusia).Imperiul Otoman isi continua decaderea, in timp ce Rusia si Austria incearca sa obtina cat mai mult din mostenirea acestuia. Doua noi state isi fac loc pe harta Europei: Italia si Romania. Afirmarea a noi puteri, excentric europene, modernizate si in curs de industrializare: Statele Unite ale Americii si Japonia.

Evenimente majore>

- Razboiul Crimeei (1853-1856) - vezi anexa

- Congresul de Pace de la Paris, din 1856. Participa reprezentanti ai Frantei, Marii Britanii, Austriei, Rusiei, Turciei si Sardiniei. Stabileste o substantiala recunoastere a status quo ante. Pune bazele, cel putin pentru doua decenii, unei noi ordini europene. Aliatii din razboiul Crimeii au voit sa blocheze Rusia din ascensiunea ei in Orient dar mai ales in Europa.Principatele sunt scoase de sub protectia Rusiei si puse sub regimul garantiei colective a celor sapte mari puteri europene, ceea ce insemna ca orice masura referitoare la romani nu putea fi luata decat cu acordul marilor puteri. Nu in ultimul rand se convocau la Bucuresti si Iasi, Adunari ad-hoc pentru consultarea romanilor. Hotararile Congresului de la Paris sunt decisive pentru istoria

moderna a romanilor. Ei castiga libertatea de miscare de care aveau

nevoie. Folosind din plin principiul "faptului implinit", cu sprijinul constant al Frantei lui Napoleon al III-lea, romanii pun bazele la 1859 unirii intr-un singur stat, care initial are ca domnitor pe principele Cuza iar din 1866 pe Carol I.

- Unificarea Italiei si Risorgimento.

-Decaderea Austriei si afirmarea Germaniei ca putere majora in spatiul european

c. 1870-1914, de la concertare la realpolitik si balansare prin constituirea de aliante. Doua evolutii primordiale - extinderea imperiilor europene (impartirea lumii) si recrudescenta conflictelor europene si a politicilor de alianta.

• Relatiile intereuropene dupa 1871 sunt dominate de schimbarea produsa in urma razboiului franco-prusac din 1870-1871. Primii 20 de ani, pana in 1890, personalitatea care influenteaza decisiv politica externa europeana e Bismarck. Succesele sale dintre 1862-1871 ii asigura o autoritate incontestabila, conducand la izolarea Frantei. Adeptul politicii de forta, pragmatice, el reuseste sa isi conserve puterea europeana abitionand la afirmarea Germaniei ca putere mondiala.
• Criza orientala 1875-1878. Independenta Romaniei si schimbarea sistemului de aliante.
• Crearea sistemului Bismarkian - alianta celor trei imparati 1873; alianta bilaterala austro-germana, octombrie 1879; reinoirea aliantei celor trei imparati 1881 si neutralitatea binevoitoare; alianta bilaterala a Germaniei cu Italia (suparata ca pierduse Tunisia in favoarea Frantei) si finalmente Tripla Alianta, 1882 (la aceasta va adera si Romania in 1883). Transformarea acesteia din alianta defensiva in alianta ofensiva.
• Tripla Intelegere, la inceputul sec. XX.

Anexa.

A. Congresul de la Viena - 1 noiembrie 1814-9 iunie 1815 - peste 217 mandatari plenipotentiari ai Entitatilor Suverane Europene au participat alaturi de reprezentantii puterilor invingatoare (Austria, Prusia, Rusia, Marea Britanie) si Franta. S-a desfasurat in sesiuni plenare, in comitete specializate, in cele 41 reuniuni ale Marilor Puteri si a dat nastere unui nou sistem international, redesenand echilibrul european intr-un Act Final ce continea 121 articole pentru o pace durabila si justa.

- Principiile Congresului:

1. principiul echilibrului de forte pentru eliminarea pericolului hegemoniei unipolare sau multipolare, toate marile puteri au achiesat la ideea ca nici una dintre ele nu trebuia sa ajunga in pozitia de a putea impune vointa sa tuturor celorlalte.
2. echilibrarea compensatiilor: consensualizarea pe baze morale pentru satisfacerea principalelor revendicari ale puterilor de acelasi ordin prin raportarea la statu quo.
3. Principiul legitimitatii: a presupus reinstalarea vechilor dinastii

"legitime" alungate si deposedate de Revolutie si Imperiu in Domeniile lor istorice, precum si restaurarea formelor traditionale (de dinainte de 1789)de viata politica, sociala si economica.

4. nou cod de conduita internationala: subordonarea interesului

statal, national, celui general in vederea mentinerii stabilitatii sistemului.

Aranjamentele teritoriale, politice si economice convenite in jurul acestor principii au adus si concluzia necesara pe care Marile Puteri au acceptat-o, aceea ca pacea sa dainuie primordial prin concertarea intereselor, prin prevenirea crizelor intre marile puteri si participarea lor comuna la rezolvarea oricarui conflict. In fapt, dupa incheierea Congresului, pentru finalizarea sistemului gandit de cancelarul austriac Metternich, au fost incheiate o serie de tratate prin care s-au perfectat mecanismele concertarii:

Aix-la-Chapelle (1818): a pus capat ocupatiei militare aliate in Franta si a decis admiterea acesteia in concertul european;

Troppau (1820): a fost ocazionat de tulburarile revolutionare de la Napoli (Protocolul de la Troppau, semnat de Rusia, Austria si Prusia, a urmarit sa legalizeze principiul interventiei in sfera limitrofa, marcand in acelasi timp prima ruptura deschisa intre Marea Britanie si Sfanta Alianta - dezavuarea oficiala a principiilor Aliantei de catre Ministrul britanic de externe, Castlereagh).

Laybach (1821): a reluat deliberarile initiate la Troppau a privind miscarile revolutionare din Regatul celor Doua Sicilii. Invocand cererea de ajutor adresata Congresului de regele Ferdinand al IV-lea de Bourbon, Austria a obtinut in final asentimentul Rusiei si al Prusiei pentru o interventie militara in sudul peninsulei italice, interventie consumata la finele lunii martie 1821.

B. Razboiul Crimeei. Dupa ce ocupa in 1853 Principatele Romane, Rusia ameninta Imperiul Otoman, avand si un acord cu Austria. Interventia Angliei si Frantei duce la restabilirea echilibrului. Razboiul Crimeii, cum avea sa fie denumita noua confruntare

militara deoarece principalele operatiuni s-au desfasurat in Crimeea, a demonstrat suprematia navala anglo-franceza. Aliatii controleaza Marea Neagra si debarca un corp expeditionar franco-britanic in Crimeea. Bataliile de la Balaklava si Simferopol, asediul fortaretei Sevastopol si nu in ultimul rand urcarea pe tronul Imperiului tarist a tarului Alexandru al II-lea au deschis calea spre incheierea pacii. Conferinta marilor puteri desfasurata la Viena intre lunile martie si iunie 1855 hotara scoaterea crestinilor de rit ortodox din Balcani de sub protectoratul Rusiei si asezarea lor sub garantia colectiva a puterilor semnatare ale conventiei. Prin aceasta masura se urmarea limitarea controlului Rusiei asupra Dunarii si Peninsulei balcanice in incercarea de a o tine cat mai departe de stramtori.