Statutul desvoltator al Conventiunii de la Paris

Statutul desvoltator al Conventiunii de la Paris

Tara este guvernata in mod democratic, pe baza principiului separatiei puterilor in stat, conform prevederilor Conventiei de la Paris, pana in primavara anului 1864, cand o disputa intre puterea executiva, domn si guvern, pe de o parte, si puterea legislativa, Adunarea Generala, pe de alta parte, provoaca o grava criza politica. Aceasta este finalul lungului sir de contradictii intre membrii adunarii legislative si domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Adunarea Generala da vot de blam la 10 aprilie guvernului condus de Mihail Kogalniceanu, care propusese o noua lege agrara, guvernul fiind obligat in aceste conditii sa isi prezinte demisia domnului.Guvernul Kogalniceanu se bucura insa in continuare de sprijinul domnului, care nu il demite, nedizolvand insa nici adunarea legiuitoare, care la 13 aprilie dezaproba din nou guvernul. Astfel se deschide criza constitutionala, Cuza fiind obligat, fie sa demita guvernul, fie sa dizolve Adunarea Generala[1].

Dupa ce mai intai proroga lucrarile Adunarii Generale pana la 2 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza hotaraste sa sustina in continuare demersurile guvernului condus de Kogalniceanu si dizolva in aceste conditii Adunarea Generala prin Decretul nr. 517 din 2 mai 1864. Aceasta actiune alui Cuza poate fi catalogata drept o lovitura de stat, domnitorul urmarind inlaturarea opozitiei membrilor Adunarii, opozitie manifestata in repetate randuri.

Tot prin decretul din 2 mai, domnul propune aprobarii poporului "Statutul Desvoltator al Conventiunii din 7/19 eugust 1958" si o noua lege electorala. Aceste noi reglementari sunt supuse aprobarii populare prin intermediul unui plebiscit, organizat in termeni nu tocmai democratici, votul fiind oral, deschis si nominal, formandu-se liste separate pentru cei ce votau impotriva actelor supuse plebiscitului. In aceste conditii Statutul si "Asezamantul electoral" se bucura de o majoritate covarsitoare la plebiscitul din 10 si 14 mai 1864. Insa pentru a intra in vigoare Statutul trebuia sa fie recunoscut si de catre puterile garante. Datorita lui Alexandru Ioan Cuza, care reuseste sa ii convinga pe reprezentantii puterilor garante de oportunitatea noului act, acestea isi dau acordul, cu unele rezerve insa, la Conferinta de la Paris din iunie 1864.

"Statutul lui Cuza", cum a fost denumit actul din mai 1864 nu abroga prevederile Conventiunii de la Paris, el fiind numai un act aditional al acesteia. Conventiunea ramane in vigoare, reprezentand in continuare actul fundamental al Principatelor pana la Constitutia din 1 iulie 1866. Prevederile Conventiei raman in continuare in aplicare in masura in care Statutul nu le modifica, de aici rezultand posibilitatea aprecierii Statutului ca o revizuire a actului fundamental stabilit de puterile garante pentru Principatele Unite in 1858.

Prin "Statutul Desvoltator al Conventiunii" se sporeau foarte mult prerogativele executivului, putere exercitata de domn prin intermediul ministrilor sai, in dauna legislativului. Puterea legislativa era exercitata in mod colectiv de catre domn si adunarile legiuitoare, insa initiativa legislativa apartinea in mod exclusiv domnului, fapt ce ii dadea lui Alexandru Ioan Cuza posibilitatea de a isi impune reformele care in trecut se lovisera de opozitia membrilor vechii adunari legiuitoare. Autoritatea Domnului asupra adunarilor legiuitoare era sporita si de dreptul acestuia de a numi jumatate din membrii Senatului, precum si pe presedintele Adunarii Elective dintre deputatii alesi. Corpul legiuitor, Parlamentul, avea, conform prevederilor Statutului doua camere, introducandu-se astfel pentru prima data sistemul bicameral prin infiintarea alaturi de Adunarea Electiva, a Adunarii Ponderatrice sau, cum a fost denumita ulterior, Senatul .

In aceasta perioada, a domniei autoritare a lui Alexandru Ioan Cuza, datorita prevederilor Statutului, in care puterile acestuia erau mult sporite, domnul a reusit sa isi impuna majoritatea reformelor propuse, activitatea rodnica de legiferare din perioada 2 mai 1864-11 februarie 1866 punand bazele statului roman modern. Acum au intrat in vigoare, spre exemplu, Codul civil roman, inspirat din Codul lui Napoleon, un Cod penal, precum si "Legea pentru organizare judecatoreasca", esentiala pentru organizarea si functionare celei de a treia puteri in stat, puterea judecatoreasca, reglementari foarte importante pentru dezvoltarea ulterioara a statului roman in perioada monarhiei.